Sunteți pe pagina 1din 19

Academia de studii economice din Bucuresti

Facultatea de Business si Turism

Sa gustam din cultura si bucatele Ungariei

Stefan Alexandru Cristian


Grupa 342
Seria C

Bucuresti
2018
Program turistic international in Ungaria
Capitolul 1
1.1 Circuit gastronomic si cultural in Ungaria
1.2 Ungaria (în maghiară Magyarország) este un stat situat în Centrul Europei, în Câmpia
Panonică și la poalele sudice ale Carpaților Occidentali Interiori, la o distanță egală de
Oceanul Atlantic, Munții Ural, respectiv de Marea Mediterană și Marea Nordului. Ungaria
este o republică parlamentară. Capitala țării, Budapesta, este și cel mai mare oraș al ei
după populație (1,7 milioane locuitori). Țara face parte din NATO, iar din mai 2004 este
membră a Uniunii Europene. Ungaria s-a numărat printre inițiatorii Grupului de la
Visegrád (V4), o organizație de cooperare economică formată din patru state central-
europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.
Limba oficială a Ungariei este maghiara (denumită incorect și ungară), o limbă ugro-
finică. Limba maghiară conține și multe cuvinte de origine slavă.
Moneda oficiala a Ungariei este forintul maghiar (HUF) iar valoarea a 313,94 forint
reprezentand un EURO.
Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Ungaria. Intrarea în Ungaria
este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate.
Ca ora, Ungaria este in urma cu o ora fata de Romania, asta inseamna ca daca in
Romania este ora 10 in Ungaria va fi 9.
1.3 Produsul turistic este destinat in mare parte pensionarilor si adultilor cu venituri
ridicate de ambele sexe. Deoarece este un circuit cu tematica gastronomica si culturala
este recomandat persoanelor atrase de cunoasterea a noi culturi si degustarea cat mai
multor produse traditionale.
1.4 Perioada circuitului este 12-16 septembrie 2018.
1.5 Recomandari
CAND SA VIZITEZI UNGARIA!?

Ungaria isi deschide bratele larg pentru turisti in orice anotim al anului, fiecare sezon
oferind o alta fata a orasului. Clima temperat continentala de tranzitie ofera un echilibru
capitalei, pentru ca vara temperaturile medii sa fie in jur de 21 grade Celsius, iar iarna -2
grade. Astefel, turistii se pot bucura atat vara de o plimbare pe jos, pentru a vizita
Budapesta, iar iarna se pot imbraca bine pentru a vedea cum ii sta capitalei acoperita de
zapada.

CE SA PUI IN BAGAJ!?

Cu siguranta aveti nevoie de un aparat foto in geanta, pentru ca daca veti ajunge in
Piata Eroilor, la Parlamentul sau la Palatul Buda, veti dori sa faceti o poza in semn de
amintire. De asemnea, sa nu uitati sa va luati intr-un buzunar si curiozitatea, pentru ca
aveti mult de mers si multe de descoperit. Comunitatea germana, romana sau greaca va
pot surprinde pe strazile frumos pavate ale capitalei.

Informatii despre preturi locale


Preturi transport
Transport local (o singura calatorie) 1.13€
Transport local (Abonament lunar) 30.65€
Taxi (tarif pornire) 1.45€
Taxi (tarif / km) 0.9€
Taxi (tarif stationare / ora) 13.55€
Combustibil (1 litru) 1.12€

Preturi restaurante si cafenele


Masa doua persoane, restaurant mediu, 3 feluri de mancare 4.84€
Masa restaurant scump 25.81€
Meniu fast-food (McDonalds sau echivalent) 4.84€
Bere locala (halba, 0.5 L) 1.13€
Bere import (sticla, 0.33 L) 1.45€
Vin calitate medie (sticla) 3.87€
Coca-Cola / Pepsi (doza, 0.33 L )0.84€
Apa (doza, 0.33 L )0.56€
Cafea / cappuccino 1.26€

Traseu
Capitolul 2 Descrierea programului de vacanta

2.1 Transportul
a) Transportul aerian - Turistii vor efectua trasportul din Romania in Ungaria utilizand
avionul companiei aeriene WizzAir. Vor decola la ora 09:05 (ora Romaniei) dimineata din
aeroportul Otopeni din Bucuresti si voi ajunge in aeroportul Ferihegy Budapesta la ora 09:30
(ora Ungariei), avionul efectuand un zbor de aproximativ o ora si 30 de minute. La intoarcere
avionul companiei TAROM va decola din acelasi loc la ora 14:15 (ora Ungariei) si va efectua
un zbor tot de aproximativ o ora si 30 minute, avionul ajungand in aeroportul Otopeni din
Bucuresti la ora 16:55 (ora Romaniei).
b) Transportul rutier - In momentul sosirii in aeroportul din Budapesta, acestia vor
avea inchiriate 2 masini de 4-5 persoane cu spatiu pentru bagaje astfel incat pe toata durata
transportului, confortul sa fie asigurat.
2.2 Cazarea
 Castelul Fried ****

Hotelul Fried Castle și Restaurantul din Simontornya, Ungaria, oferă un


refugiu de basm pentru oaspeți. Acest castel de pe dealuri oferă cazare confortabilă, o
serie de facilități și servicii prietenoase pentru o experiență de neuitat. Fried Castle
Hotel si Restaurant, situat în localitatea Simontornya, la 40 km est de renumitul Lac
Balaton, este înconjurat de podgorii și are propria cramă, o grădină franceză, piscină în
aer liber, loc de joacă pentru copii și o grădină zoologică unde se pot mângâia
animalele.

Camerele au podeaua cu parchet originală din stejar și au televizor, aer


condiționat, minibar și baie cu duș sau cadă, uscător de păr, halate de baie și articole
de toaletă gratuite.

Oaspeții pot lua masa la restaurantul proprietății și se pot relaxa în zona de spa
care include saună, cadă cu hidromasaj și baie de aburi.

Cuplurile apreciază în mod deosebit această locaţie. I-au dat scorul 8,5 pentru
un sejur pentru 2 persoane.
Aceasta fiind prima unitate de cazare unde turistii vor sta pentru 2 notpi si se
vor bucura de serviciile oferite de hotel.

 Hungaria City Center ****

Hotelul Hungaria City Center este situat în centrul Budapestei, la 300 m de


gara Keleti. Accesul WiFi este gratuit în toate zonele hotelului.

Toate unitățile de cazare sunt dotate cu aer condiţionat şi TV prin satelit, iar
majoritatea camerelor şi suitelor oferă vedere superbă la oraş.
Bufetul bogat de mic dejun este servit în fiecare dimineață. Oaspeții pot savura
mâncăruri maghiare și internaționale la restaurant.

După o zi plină de satisfacții, sunt oferite servicii de înfrumusețare pentru


relaxare.

Pentru confortul dumneavoastră, Hotelul Hungaria City Center pune la


dispoziție o parcare subterană supravegheată pentru autovehicule private, la un cost
suplimentar.

Cuplurile apreciază în mod deosebit această locaţie. I-au dat scorul 8,0 pentru
un sejur pentru 2 persoane.
Aceasta fiind a doua unitate de cazare unde vor innopta turistii pentru restul de
zile si in jurul careia isi vor petrece restul de timp.

2.3 Alimentatia
Bucătăria maghiară este o sinteză a componentelor asiatice străvechi amestecate cu
elemente de origine germanică, italiană şi slavă. Mâncărurile specifice Ungariei pot fi
considerate un amestec al bucătăriei europene, completate cu bucate proprii poporului
maghiar.
O dovadă a trecutului nomad al maghiarilor este importanţa acordată cărnii (în special
cărnii de pasăre, de porc şi de vită) în bucătăria maghiară, precum şi numărul de mâncăruri
care se gătesc pe foc deschis - a gulaş, tocană sau la ciorba de peşte.
Gastronomia maghiară actuală prezintă o mare diversitate la nivel regional, ceea ce
promite nenumărate satisfacţii călătorului pasionat de gastronomie. Vă puteţi convinge de
acest lucru dacă Vă uitaţi doar la părţile nordice ale Câmpiei Maghiare. De aici provine cea
mai cunoscută mâncare a noastră, supa de gulaş ( gulyasleves), o invenţie a păstorilor din
zonă. Că vine vorba, este o greşeală să comparaţi gulaşul maghiar cu orice alt gulaş pe care l-
aţi gustat în altă parte. Cea originală este o supă consistentă şi condimentată, pentru care cea
mai potrivită carne este cea a surei maghiar. Regiunea este locul de naştere şi al clătitelor de
Hortobágy, clătite delicioase umplută cu carne de viţel, mâncare ce în prezent se serveşte ca
aperitiv. Aici putem menţiona şi slambuc-ul, o mâncare gătită la foc deschis din cartofi şi
tăiţei, aromatizată cu slănină. Regiunea se mândreşte cu cele mai gustoase prune (în Szatmár)
şi mere (Szabolcs) din Ungaria, aşa că oamenii din Câmpia Maghiară nu duc lipsă nici de
pălinci deosebite!
Departe de cerealele cu lapte sau de croasante frantuzesti si sandvisurile rapide, micul
dejun unguresc este extrem de bogat si consistent. Diverse tipuri de unt si creme de branza
(precum körözött in limba maghiara), intinse pe tartine cu paine prajita (bundáskenyér in
limba maghiara), strudeluri si alte produse de patiserie formeaza un mic dejun clasic.
Mai exista insa si varianta traditionala cu omlete cu legume sau mezeluri, fripturi,
carnati (kolbász) si pateuri de ficat de porc sau gasca (májkrém sau kenőmájas), oua umplute
sau fierte, totul servit cu cornuri (kifli).
O mentiune aparte o merita ciorba acrisoara de visine (hideg meggyleves) care, spre
deosebire de celelalte servite de regula fierbinti, se serveste rece si se intalneste numai in
Ungaria.
Si la capitolul deserturi, Ungaria este la fel de uimitoare, special in materie de
umpluturi. Pe langa clatitele renumite cu nuci si ciocolata (gundel palacsinta) si tortul Dobos
cu crema de cacao si caramel crocant, exista zeci de deserturi cu surprize, adica cu umpluturi
ce asteapta sa fie descoperite. Cele mai polulare deserturi, nu numai in Ungaria, ci in toata
Europa, sunt strudelul cu umplutura de fructe, branza, mac, mere, stafide sau nuci, lángos – o
placinta prajita in ulei, servita cu smantana, usturoi sau cascaval, rulada umpluta cu gem
(lekváros tekercs) si cozonacii cu nuca sau mac (bejgli).
În materie de bauturi, Ungaria ocupa un loc de cinste in bucataria internationala,
datorita rachiului cu parfum de fructe si extrem de tare numit palinca, revendicat si de romani,
completat de lichioruri si biteruri ce ajuta corpul sa digere marile festinuri culinare unguresti.
Vinurile de Tokaj sunt cel putin la fel de faimoase, facute din struguri copti pana la stafidire si
servite cu precadere la desert.

2.4 Agrementul
 Castelul din Simontornya
o Turnul a fost construit în secolul al XIII-lea de Simon (fiul lui Salamon) printre
mlaștinile râului Sió. Numele Simontornya înseamnă Turnul lui Simon.
Aproape toți proprietarii castelului au făcut unele modificări de-a lungul
secolelor. Lackfi a construit o nouă aripă gotică în secolul al XIV-lea, a
modificat vechiul turn și a adăugat o loggie arcadată în spate. După dispariția
Casei din Garai în 1482, castelul a aparținut din nou reginei Beatrix, soția lui
Matthias Corvinus.

 Lacult Balaton
o Lacul Balaton este unul din cele mai mari lacuri ale Europei și e cel mai mare
din Europa Centrală. Toponimul maghiar Balaton este la origine un toponim
slav: Blatno sau Blato, care înseamnă mlaștină, întrucât slavii s-au așezat aici
cu multe secole înaintea maghiarilor. Numele roman al lacului era Peiso sau
Pelso.

 Abatia Tihany
o Abația Tihany este o mănăstire benedictină din Ungaria, fondată în anul 1055
de regele Andrei I al Ungariei. Patronii ei spirituali sunt Sfânta Fecioară Maria
și Sfântul Aignan de Orléans. Ea se află pe promontoriul Tihany de pe malul
nordic al lacului Balaton, la 8 km sud-vest de orașul Balatonfüred.

 Bastionul Pescarilor
o Bastionul pescarilor este o terasă în stil neogotic și neoromanic, situată la
marginea cartierului Várkerület (vechea Cetate a Budei) din Budapesta, pe
malul drept al Dunării. El a fost construit în apropiere de Biserica Mátyás.
Bastionul Pescarilor a fost proiectat și construit între 1895 și 1902, după
planurile lui Frigyes Schulek. Bastionul a fost aproape distrus în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, fiind restaurat în perioada 1947-1948 de o
echipă condusă de János Schulek, fiul lui Frigyes Schulek. Cele șapte turnuri
reprezintă cele șapte triburi maghiare care s-au așezat în Câmpia Panonică în
896.

 Paralmentul din Budapesta


o Clădirea Parlamentului Ungar este sediul Adunării Naționale a Ungariei, una
dintre cele mai vechi clădiri legislative din Europa, un punct de reper notabil
din Ungaria și o destinație turistică populară din Budapesta. El se află în Piața
Kossuth Lajos, pe malul stâng al Dunării. Parlamentul din Budapesta este în
prezent cea mai mare clădire din Ungaria. Clădirea a fost proiectată de
renumitul arhitect Imre Steindl între anii 1885–1904, în stil neogotic. Prima
ședință a guvernului maghiar a avut loc încă înaintea finalizării construcției, la
data de 8 iunie 1896, cu ocazia aniversării unui mileniu de la înființarea
statului maghiar.

 Marea Sinagoga
o Sinagoga de pe strada Dohány sau Marele Templu din Budapesta este un
templu evreiesc de rit neolog, este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua
din lume după Templul Emanu-El din New York City. Sinagoga Centrală din
Manhattan, New York este o copie aproape fidelă a sinagogii de pe strada
Dohány. Această sinagogă este un simbol important al evreilor din Ungaria,
fiind și o importantă atracție turistică a Budapestei. Are rol activ și în viața
culturală a capitalei, găzduind concerte și diferite festivaluri.

 Piata Eroilor
o Piața Eroilor din Budapesta este o vastă piață monumentală situată între partea
de sus a Bulevardului Andrássy și intrarea în Parcul orașului, în sectorul XIV
al orașului Budapesta. Piața și Bulevardul Andrássy au fost înscrise de
UNESCO în patrimoniul mondial. Piața este organizată în jurul esplanadei
Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra o mie de ani de la
așezarea ungurilor în câmpia Panoniei.

2.5 Programul turistic


Ziua 1
In prima zi avionul decoleaza la ora 09:05 din aeroportul Otopeni din Bucuresti si
ajunge la ora 09:30 in aeroportul din Budapesta. Acolo turistii vor avea inchiriate 2 masini de
4-5 persoane la ora 10:30 pentru a se deplasa pe tot parcursul circuitului. De acolo acestia vor
porni la drum catre Hotelul Castelului Fried din Simontornya unde isi vor petrece 2 nopti.
Drumul de la aeroport pana la hotel dureaza aproximativ 2 ore pe parcursul careia se pot
bucura de peisajele frumoase ale Ungariei. Pranzul se poate servi la restaurantul hotelului,
satul fiind foarte mic, nu dispune de foarte multe restaurante, dupa care la ora 16:30 se va
vizita Castelul din Simontornya. O plimbare relaxanta de aproximativ 15 minute de la hotel la
castel unde vizita acestuia poate dura si pana la 2 ore. Spre seara turistii sunt bine primiti la
cina, unde se pot bucura te de tot felul de preparate specifice, iar dupa aceasta se pot relaxa la
zona de spa a hotelului sau pot chiar sa studieze putin arhitectura si istoria Castelului Fried.
Ziua 2
A doua zi incepe cu micul dejun intre orele 08-10 cu un bufet suedez cu preparate
gustoase si unice. La ora 11:00 se pleaca catre Lacul Balaton, un drum de aproximativ o ora si
jumatate unde la ora 13:00 se face imbarcarea pe feribot pentru o trecere fantastica cu o
priveliste superba catre cealalta parte a lacului. Acestia pot servi unde doresc pranzul in zona
Lacului. La ora 15:00 se viziteaza Abatia din Tihany care dureaza aproximativ 30 de minute.
Pe urma turistii se pot bucura de o panorma superba a Lacului Balaton si a imprejurimilor,
dupa care se pleaca la faleza lacului unde sunt asteptati la cofetaria Karolina, un loc care nu se
compara cu nicio alta cofetarie din Ungaria si unde prajiturile sunt foarte delicioase. Acolo isi
petrec restul de timp de unde isi pot achizitiona suveniruri si altele. La ora 17:30 se pleaca
inapoi spre hotel unde sunt asteptati cu o cina specifica cu testare de vinuri, palinca si alte
bauturi locale. Cina are un pret de 20 euro si este inclusa in pretul pachetului.
Ziua 3
In a treia zi se serveste micul dejun intre orele 08-10. La ora 12:00 de face check-out-
ul si se pleaca spre Budapesta unde se face check-in-ul la Hotel Hungaria City Center la ora
14:00. Pranzul se poate servi unde doreste turistul. La ora 15:00 se pleaca spre Bastionul
Pescarilor si Biserica Mathias unde turistii stau cat considera si unde se bucura de o priveliste
memorabila. La ora 17:00 se viziteaza Palatul Parlamentului Ungar, un tur gratuit in care se
pot face filmari si fotografii fara vreo extra taxa. Turul dureaza 45-90 de minute depinde daca
este sau nu sesiune parlamentara. In fata Parlamentului este si un ansamblu de sculpturi numit
Shoe on the Danube. Spre seara turistii isi petrec timpul cum doresc.
Ziua 4
A patra zii sa serverste micul dejun la Hotel Hungaria City Center intre orele 08-10.
La ora 12 se viziteaza Sinagoga de pe Strada Dohany. Vizita acesteia poate dura intre 45 si 60
de minute. Pranzul de poate servi in centrul capitalei unde se numara foarte multe restaurante.
Dupa servirea pranzului la ora 15:30 turistii vor vizita si se vor plimba in Piata Eroilor si prin
imprejurimi. Optional, seara o croaziera pe Dunare la Budapesta (14 EUR fara masa sau 29
EUR cu masa), pentru a admira principalele obiective ale capitalei Ungariei: Parlamentul,
Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Basilica Sf. Matyas, Palatul Regal, Stanca Ghelert.
Ziua 5
In a cincea zii se serveste micul dejun la Hotel Hungaria City Center intre orele 08-10.
Se face check-out-ul la ora 11:30. Pana la ora 13:45 turistii sunt invitati la Festivalul Vinului
de la Castelul Buda, dupa care se pleaca la aeroport pentru a preda masinile. Se recomanda sa
ajungeti in aeroport inainte cu 2 ore de decolare. La ora 14:15 ora Ungariei decoleaza avionul.
Aterizeaza la ora 16:55 ora Romaniei si aici se incheie si circuitul.

Capitolul 3 Analiza de pret


Cazare
Castelul Fried 69 E
Hotel Hungaria City Center 95 E
Alimentatie
Micul dejun este inclus in fiecare dimineata.
Cina 13 Septembrie 20E.
Transport
Avion dus 68.5 E
Avion intors 146 E
Masina 64 E
Cheltuieli culturale
Abatia din Tihany 4 E
Feribot 4 E
Bastionul Pescarilor 1 E
Marea Sinagoga + ghid 10 E
Cheltuieli organizatorice
Pliante, reclame online 15 E
Total cheltuieli directe
Pret/persoana: 164+20+278.5+19+15= 496.5 E
Cota de risc (5%)
5*496.5/100= 24.8 E
Cheltuieli indirecte
Comision (10%) 10*521.3/100= 52.1 E
TVA (19%) 19%*52.1=9.8 E
Total costuri
454.1+45.4+8.6=508.1 E

Nr
. Articole de Elemente de
Elemente de calcul Valoare/turist
crt calcul cheltuieli
.
1 Cazare Hoteluri 164 E
2 Alimentaţie Mic dejun inclus, cina 20 E
3 Cheltuieli Transport Avion 278.5
4 Cheltuieli culturale Bilete tururi 19 E
directe
Cheltuieli Pliante, reclame 15 E
5
organizatorice online
6 Total cheltuieli directe 496.5 E
7 Total cheltuieli directe + cota de risc 521.3 E
8 Comision 52.1 E
9 TVA 9.8 E
10 Total costuri 583.2 E
11 Preţ de vânzare 583 E
Preţul final include:
 Biletele de avion Budapesta-Bucureşti şi Bucureşti-Budapesta+chiria masinilor
 Cazarea cu mic dejun inclus
 Tururile efectuate pe durata circuitului
 Returnarea sumei plătite dacă o persoană se răzgândeşte până la data de 30.08.2018
Condiţii de plată:
• Avans: se achită 20% din preţul pachetului
• Pachetul se achită integral până la data de 1.09.2018
• Pachetul se achită la agentia de turism/online
Modalităţi de plată:
• Plata în numerar sau card bancar la sediul agenţiei de turism
• Plata prin transfer bancar în contul agenţiei
• Plata se achită în euro
Preţul nu include:
• Masa de prânz
• Cina (cu exceptia celei din 13 septembrie)
• Asigurarea medicală
• Taxele de intrare în alte locaţii decât cele prevăzute în tururi
• Combustibilul masinii

Capitolul 4 Mixul de promovare

Programul turistic „ Sa gustam din cultura si bucatele Ungariei” este realizat de mine
şi se adresează persoanelor pasionate de cunoasterea cat mai multor culturi si gustarea de
preparate specifice.

Promovarea acestui pachet turistic se va realiza prin folosirea mai multe tehnici de
marketing.
Pentru realizarea unei promovări cât mai bine implementată pe piață, voi merge la
târgurile anuale de turism unde voi prezenta la stand mai multe filmulețe informative și
atractive pentru a capta interesul potențialilor turiști asupra Ungariei. De asemenea, vor exista
la stand și pliante referitoare la circuitul turistic ce vor fi împărţite persoanelor interesate.

Pe site-ul meu voi prezenta mai multe detalii referitoare la circuit, perioada de
înscriere, vom facilita cumpărarea biletelor de avion și vom oferi informații necesare
documentării clienților noștri asupra pachetului.

De asemenea, vom include în activitatea de promovare:

 publicitatea prin pliante, reviste, broșuri, ziare, reclame, mesaj la radio;


 trimiterea ofertelor pe email a clienților care au mai folosit produsele noastre;
 trimiterea ofertelor pe email a unor potenţiali clienţi;
 prin intermediul rețelelor sociale.

Anexe
Avion dus/intors
Cazare Hotel Hungaria City Center
Cazare Castel Fried

Chirie masina
Bibliografie
www.wikipedia.ro
http://ro.gotohungary.com/bucataria-traditionala
www.vola.ro
www.infotour.ro
www.dreamtrips.com
www.travelgirls.ro
www.mataf.net
www.google.ro/maps

S-ar putea să vă placă și