Sunteți pe pagina 1din 3

Ene Bianca Elena

Scoala din tinda bisericii


Şcoala românească a luat fiinţă în tinda Bisericii şi a continuat să existe şi să se dezvolte în
strânsă legătură cu Biserica.
Primele școli au fost înființate de români pe lângă biserici și mănăstiri, primele cursuri în limba
română au avut loc în școala din curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului. Oameni
de marcă ai culturii noastre au învățat să citească folosind manualele editate în tipografiile
mănăstirilor.
Copiii mei știu ce este sufletul și trupul, ce este viața și moartea. Știu că suntem meniți să
fim frumoși în iubire și astfel să învățăm încă de aici să trăim veșnicia. Nu înțeleg de ce ar
deranja pe cineva educația religioasă. Este și nedumerirea domnului Andrei Pleșu exprimată într-
un articol mai vechi în revista ”Dilema”: ”Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o
„intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o
instrucţie completă, dreptul de a fi liberi în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, dreptul de a fi bine
educaţi nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convenţională, ci prin participare la ordinea
mai subtilă a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant şi ignar, între paranteze?”
În acest context m-am bucurat  joia trecută când, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Vasile cel
Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Școala Gimnazială „Sfinții Trei Ierarhi” din
București și-a serbat cel de-al patrulea an de existență. Momentul festiv s-a desfăşurat în Aula
Magna din Palatul Patriarhiei, în prezenţa Preafericitului Patriarh Daniel.
Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi” este un proiect inițiat de parohia Sfântul Nicolae – Ghica
din Piața Universității, ”biserica studenților” cum mai este cunoscută. Nu este o şcoală
confesională cum s-ar putea crede; este o unitate şcolară ce pune în centrul atenţiei educaţia înalt
calitativă a copiilor în armonie însă cu spiritul valorilor creştine. 
Proiectul educațional s-a dovedit a fi o soluţie binevenită pentru tinerele familii care se
confruntă cu experienţe dificile în eforturile lor de a-şi educa şi forma copiii armonios şi sănătos.
Copiii de aici au participat la diferite concursuri din România și SUA obținând mai multe
diplome de merit.
Acesta este un răspuns conciliant și bine așezat al bisericii noastre: nu avem nevoie doar de
biserici ci și de școli. Școala ”Sfinții Trei Ierarhi” este un proiect ce promite să devină vector în
învățământul românesc (în țară funcționează deja și alte asemenea școli).

Redau mai jos un fragment din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, rostit cu acest prilej:

”…În România, istoria educaţiei se împleteşte cu istoria Bisericii. Primele centre de cultură,
adevărate forme de învăţământ, în fază incipientă, au fost mănăstirile şi bisericile. Prima şcoală
românească, atestată documentar, a fost zidită în 1495 în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Scheii
Braşovului. În Moldova, după modelul Academiei de la Kiev, Vasile Lupu a înfiinţat, în 1640,
prima Şcoală domnească: Academia de la Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi, unde au învăţat cărturari
de prestigiu, precum Dimitrie Cantemir sau Nicolae Milescu Spătarul. În Muntenia, un alt
domnitor iubitor de credinţă străbună, Şerban Cantacuzino, sprijinit de fratele său, stolnicul
Constantin Cantacuzino, a înfiinţat, în anul 1688, Şcoala de la Mânăstirea Sfântul Sava, pe care
a transformat-o apoi, în anul 1694, Domnitorul Constantin Brâncoveanu în Academia
Domnească „Sfântul Sava”. Aici au învăţat mari oameni de cultură, savanţi şi oameni politici,
Ene Bianca Elena

precum: Anton Pann, Dinicu Golescu, fraţii Brătianu, Spiru Haret, Nicolae Bălcescu, C.A.
Rosetti, Gala Galaction, Tudor Arghezi şi alţii.
Generalizarea învăţământului românesc în mediul rural s-a realizat cu ajutorul constant al
preoţilor şi dascălilor de ţară, după cum aflăm din paginile memorabile ale literaturii noastre,
care evocă buchisirea după Ceaslov şi alte cărţi de cult. La astfel de şcoli au învăţat Mihail
Eminescu, Ion Creangă, Octavian Goga şi mulţi alţii.
În prima jumătate a secolului trecut, printre cele mai prestigioase şcoli din România erau
colegiile confesionale: Liceele ortodoxe de băieţi şi de fete, organizate de către unităţi de cult
sau ascociaţii cu binecuvântarea Bisericii, între care un rol însemnat l-a avut Societatea
Naţională a Femeilor Ortodoxe. Din păcate, în timpul comunismului, acestea au fost desfiinţate,
cu conseciţele vizibil-nefaste ale educaţiei promovate de regimul totalitar, în spirit materialist-
ateist.
Este de menţionat faptul că, în lume, printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ,
începând cu grădiniţele şi terminând cu Universităţi de vârf, sunt cele patronate de diverse
Biserici şi confesiuni creştine, care urmăresc, prin educaţie, progresul spiritual şi devenirea
echilibrată şi responsabilă a absolvenţilor lor, ca persoane de nădejde pentru construirea unor
societăţi performante şi armonios dezvoltate.
În prezent, Biserica Ortodoxă Română participă la procesul educaţional prin prezenţa orei de
Religie în şcoală, precum şi a formelor de învăţământ teologic integrate structurilor
învăţământului de stat mediu şi superior. Lipsa spaţiilor adecvate a împiedicat până acum o
implicare mai energică în acest domeniu, multe dintre cele confiscate de vechiul regim nefiind
încă restituite. Cu toate acestea, a început deja, la mai multe eparhii din ţară, înfiinţarea de
Şcoli Ortodoxe: Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi, Şcoala „Sf. Antim Ivireanul” din
Timişoara”, Colegiul Naţional Ortodox din Cluj Napoca etc.
În Arhiepiscopia Bucureştilor, s-a înfiinţat, în anul 2000, Fundaţia „Tradiţia Românească”, de
către Părintele dr. Vasile Gavrilă, împreună cu mai mulţi membri ai comunităţii Paraclisului
Universitar „Sf. Nicolae” din Bucureşti, având drept obiective realizarea de activităţi sociale,
medicale, culturale, educaţionale şi editoriale. Prin constituirea unui parteneriat puternic cu cea
mai mare asociaţie studenţească din ţară – A.S.C.O.R., o mare parte din obiectivele propuse au
fost finalizate cu succes.
Astfel, în anul 2007, a fost demarat proiectul înfiinţării unei şcoli ortodoxe, care a prins contur
mai târziu, în toamna anului 2009, când Şcoala „Sfinţii Trei Ierarhi” a primit Autorizaţia de
funcţionare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Activitatea educaţională a fost
gândită de la început pentru a fi împletită cu opera social-filantropică: până în prezent,
Fundaţia „Tradiţia Românească” a suportat cheltuielile de şcolarizare pentru 20 de copii
(săraci), dintr-un total de 118 elevi.
Respectând întru totul programele analitice şi planurile curriculare ale Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, procesul educaţional este axat pe eficienţă şi competenţă. La acestea se adaugă nota
distinctă a formării religioase ortodoxe, a omului integru, păstrător şi creator de valori.
Calitatea înaltă a actului didactic reiese şi din rezultatele deosebite obţinute de elevii acestei
şcoli la concursurile şi olimpiadele şcolare pe discipline din ţară şi străinătate (SUA),
concretizate în primirea mai multor medalii şi diplome de onoare.
Apreciind rezultatele de până acum, ne gândim cu speranţă la viitor, încrezători fiind că acest
proiect de suflet va continua să aducă lumină şi bucurie într-o societate confuză, fiind totodată
un exemplu bun de urmat şi de către alte unităţi de cult din Arhiepiscopia Bucureştilor…”
Ene Bianca Elena

S-ar putea să vă placă și