Cateheză despre sărbătorile închinate Maicii Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin,

Drept măritori creștini.

1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:

Cultul Bisericii noastre este structurat pe o succesiune ierarhică bine determinată:

adorare pentru Prea Sfânta Treime, supra-venerare (= supracinstire) pentru Maica Domnului şi
venerare (= cinstire) pentru Sfinţi, Sfânta Cruce, Sfinţii Îngeri şi Sfintele Moaşte;

Fecioara Maria a fost aleasă, pentru vrednicia ei, de Dumnezeu însuşi pentru a-L naşte
pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că însuşi Dumnezeu i-a
acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit.

2. ANUNŢAREA TEMEI:

Vom vorbi astăzi despre sărbătorile închinate Maicii Domnului.

3. TRATAREA:

Marile sărbatori închinate Maicii Domnului sunt în numar de patru și ele actualizează
momentele principale ale vieții și lucrării sale, ce aparțin planului providențial al iconomiei
mântuirii: Naşterea Maicii Domnului o sărbătorim la 8 septembrie. Sfinţii Ioachim şi Ana,
părinţii Sfintei Fecioare Maria, au adus-o la templu la vârsta de trei ani, unde a rămas până la
vârsta de 14 ani, primind educaţie religioasă alături de alte tinere fete. Momentul închinării la
templu e rememorat de Biserică la 21 noiembrie prin sărbătoarea Intrarea in Biserică a Maicii,
sărbătoare numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia. Bunavestire, popular Blagoveştenie, ne
aminteşte de ziua în care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioară că va naşte pe Mesia, Cel
prezis de prooroci (Luca 1, 26-38), când S-a şi zămislit Pruncul divin, prin puterea Sf. Duh; în
catolicism, se şi numeşte Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptions Christi);
Bunavestire se sărbătoreşte la 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea cu trup a Fiului lui
Dumnezeu. A patra mare sărbătoare închinată Fecioarei este Adormirea Maicii, popular Sântă
Maria Mare, Ia 15 august, ziua morţii ei. Tradiţia apuseană(scrierile apocrife), venită şi în
răsărit, spune că la trei zile de la moarte, Sf. Fecioară a fost ridicată la cer de către Fiul ei
dumnezeiesc. În Biserica Romano-Catolică această pioasă tradiţie a fost decretată dogmă, aşa
cum se vede şi în numele sărbătorii: Assumptio Beatae Mariae Virginis = Ridicarea la cer a
Sfintei Fecioare Maria, numire consacrată şi în cărţile de slujbă ortodoxă (v. Mineiul pe august,
Sinaxarul la ziua respectivă). În afară de aceste patru sărbători mari, în calendarul ortodox mai
sunt consemnate şi alte câteva sărbători mai mici, închinate Maicii Domnului: „Zămislirea
Sfintei Fecioare” — 9 decembrie (în Apus la 8 decembrie „Festum immaculatae Conceptionis”)
„Punerea veşmântului Maicii Domnului în raclă” — 2 iulie; Punerea în raclă a brâului Maicii
Domnului” — 31 august, precum şi alte sărbători în care se consemnează fapte şi minuni
săvârşite de ea pentru binele oamenilor: la 1 octombrie “Acoperământul Maicii Domnului”
(prăznuită mai mult în mănăstiri), în amintirea unei minuni săvârşite la Constantinopol, în
Biserica Vlahernelor (cu hramul ei), când a apărat pe creştini de cotropitorii păgâni; în Vinerea
Izvorului tămăduirii se face de asemenea pomenirea uneia dintre minunile ei.

Modelul preacinstirii Maicii Domnului este, în esență, originar din paginile Sfintei
Evanghelii, întrucât "încă din timpul vieții ea s-a bucurat din partea creștinilor de toată cinstirea,
persoana ei fiind totdeauna asociată în chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu și
înconjurată de dragostea și respectul celor din preajma Lui".

Pe de altă parte modelul în care s-a perpetuat, după adormirea sa, preacinstirea Maicii
Domnului, concretizat în cultul particular al creștinilor din Biserica Ierusalimului și din jurul
mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani, a devenit foarte curând tipologic pentru
canonizarea sfinților, rămas astfel până astăzi în Ortodoxie. Totdeauna s-a plecat de la
manifestarea locală a unui cult particular, generalizat apoi în Biserica acelui ținut sau a acelui
neam, fără ca inițiativa să fie luată de către conducerea sinodală a Bisericii, cu ignorarea acestui
cult sau în lipsa lui.

4. RECAPITULAREA:

Prin Nașterea sa, Intrarea în biserică, Buna-Vestire și Adormirea sa, în conținutul lor
imnografic aflăm toate cele patru dimensiuni ale învățăturii teotokologice: atributul maternității
divine (teotokia), pururea fecioriei (aiparthenia), cel al supracinstirii (hyperdulia) si cel al
mijlocirii, pe care l-am putea numi "cel proniator".
 Pe lângă aceste sărbători există în calendarul ortodox și alte zile de pomenire închinate
Maicii Domnului, care pun în evidență în mod special calitatea ei de mijlocitoare și ocrotitoare a
creștinilor. Toate acestea sunt mărturii concrete ale credinței Bisericii în intervenția continuă,
prin puterea Duhului Sfânt și prin pronia Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului în procesul
mântuirii subiective a credincioșilor, fapte minunate consemnate în istoria și spiritualitatea
Bisericii Ortodoxe.

5. ASOCIEREA:

Maica Domnului este considerată de Sfinţii Părinţi "Eva cea Nouă", care a născut pe Cel
Care ne-a adus mântuirea, spre deosebire de "Eva cea Veche", soţia lui Adam, prin care a venit
căderea.

6. GENERALIZAREA: "Cât va fi Biserica, şi în chip deosebit Biserica Ortodoxă,

Maica Domnului va fi nelipsită din credinţa, din evlavia, din dragostea şi din cinstea noastră
pentru ea. Numele ei îl poartă cele mai multe femei, icoana ei se găseşte în toate bisericile şi în
cele mai multe case de creştini, sărbătorile ei sunt între cele mai de cinste, rugăciunile către ea,
dintre cele mai obişnuite" (prof. Teodor M. Popescu)

7. APLICAREA:

- evlavia poporului a păstrat până astăzi expresia "Doamne, Maica Domnului", care exprimă
asocierea ei în lucrarea de mântuire;

- toate slujbele săvârşite în Biserica noastră au în rânduială rostiri de cinstire şi de cerere

către Maica Sfântă;

- metanii, rugăciuni, paraclise, acatiste în numele Maicii Domnului, știind că rugăciunea

mamei mult este spre îmblanzirea Stăpânului, și stiind că de Maica Sa a ascultat Însusi
Mântuitorul la nunta din Cana Galileei.