Sunteți pe pagina 1din 2

Subiectul actiunii educationale (S) sau agentul actiunii poate fi o persoana izolata sau o

comunitate umana. Rolul sau este de a declansa sau provoca actiunea educationala, direct sau
indirect, prin totalitatea actelor sale comportamentale.

Obiectul actiunii educationale (O) sau receptorul ei este cel asupra caruia se va exercita
actiunea respectiva. În cazul educatiei, el este tot o fiinta umana, calitate pe care am marcat-o cu
S' si asupra careia vom reveni. Obiectul se poate prezenta in ipostaza de obiect al actiunii si de
obiect transformat. Daca in prima ipostaza el este asa cum se prezinta la inceputul unei secvente,
in cea de-a doua ipostaza ne apare ca rezultat al modificarilor ce s-au produs, inregistrate la
sfarsitul acelei secvente a educatiei. Acestea vor constitui, la randul lor, premisele actiunii
urmatoare si asa mai departe. Ca si in cazul subiectului, obiectul poate fi o persoana individuala
sau o comunitate umana.

Subiectivitatea obiectului educatiei (S') exprima faptul ca obiectul este tot o fiinta umana
sau mai bine zis o existenta dimensionata subiectiv. Prin aceasta subiectivitate se exprima
coeficientul do participare a obiectului la propria formare. Vorbind despre acest lucru, psihologul
Al. Roșca sublinia ca „elevul nu este o notiune abstracta, ci o realitate vie, el vine la scoala nu
numai cu inteligenta sa, ci cu intreaga personalitate, cu emotiile sale, sentimentele sale, interesele
sale etc'. Nimic din tot ceea ce se intreprinde din exterior nu se reflecta ca intr-o oglinda, totul
este trecut si asimilat prin acest filtru personal. Subiectivitatea include deci totalitatea
mecanismelor prin care obiectul asimileaza, prelucreaza si stocheaza mesajele cu care se
opereaza in cadrul actiunii educationale, elaborand apoi raspunsuri nuanțate personal. Educatia 
apare astfel ca fiind rezultatul conlucrarii si interactiunii dintre subiect si obiect. Ambii sunt
coparticipanti in acest proces. Solicitarea subiectivitatii celui educat constituie temeiul tendintei
educatiei din zilele noastre de a transforma obiectul in subiect al propriei sale formari. La nivelul
educatiei din gradinita si scoala primara aceasta tendinta impune educatoarei si invatatorului
preocuparea pentru cunoasterea personalitatii copilului, pe baza careia isi vor putea orienta
actiunea si intentiile educative in directia stimularii copilului de a participa la procesul devenirii
sale.
Subiectul actiunii se orienteaza in exercitarea acesteia dupa un ideal educațional (Ie.) si
urmareste atingerea unor scopuri educaționale (Sc.e.) si obiective educaționale (O.e.). Idealul
exprima in mod concentrat finalitatea generala a educatiei determinata de conditiile social-
istorice in care se desfasoara. Scopurile si obiectivele educationale reprezinta finalitati ale
diverselor actiuni educationale concrete care converg, in cele din urma, spre infaptuirea idealului
ca finalitate sintetica si generala.

Dispozitivul pedagogic (D) cuprinde mijloacele și metodele pe care subiectul le foloseste


pentru exercitarea actiunii sale, asigurand transmiterea mesajelor si asimilarea lor de catre
receptorul actiunii.
Mesajele educationale (M.e.) inglobeaza continutul comunicarii ce se realizeaza intre
subiect si obiect, care servesc la conducerea de catre subiect a procesului de formare a
personalitatii. În cazul actiunii educationale este vorba de o comunicare totala, constituita din
doua cornpartimente : o comunicare verbala, codificata cu ajutorul limbajului si al altor semne
(simboluri, formule, figuri etc), si o comunicare extraverbala, realizata cu ajutorul unor mesaje
nonverbale cum ar fi : mimica, gesturi, stari afective etc.

Ambianta educationala (A.) este climatul psihosocial ce se constituie din totalitatea reactiilor
afective (emotii, dispozitii, atitudini, sentimente etc.) ale celor doi poli ai educatiei, agentul si
receptorul, ca fiinte umane. Din punct de vedere psihologic, ambianta este cea care confera o
semnificatie specific umana comunicarii, starile afective ale agentului si receptorului avand un
puternic rol motivational. Ele declanseaza si amplifica eforturile lor in directia realizarii
obiectivelor prevazute.
O ambianta educativa in care domina optimismul, buna dispozitie, increderea reciproca se
rasfrange in mod pozitiv asupra intregii actiuni educationale. Continutul si sensul starilor
afective pe care le include aceasta ambianta sunt determinate, in primul rand, de personalitatea
subiectului sau agentului actiunii.

Comportamentul obiectivat (C.o.) include totalitatea reactiilor obiectului ca raspuns la


actiunea intreprinsa asupra sa.

Conexiunea inversa externa (C.i.e.) ofera subiectului informatii in legatura cu efectele


actiunii exercitate asupra obiectului, a modului in care au fost asimilate mesajele transmise.
Relatia educationala capata in acest fel un caracter circular, intre cei doi poli avand loc un
schimb continuu de informatii.

Conexiunea inversa interna (C.i.i.) este circuitul ce se stabileste intre elev (obiectul
educației) si comportamentul sau, acesta avand rol de autocontrol si autodirijare a propriei
dezvoltari si implicit de autoorganizare a raspunsurilor pe care le va emite.

Contextul social (C.S.) include, intr-un tot unitar, factorii si conditiile social-obiective proprii
unei etape concrete din dezvoltarea societatii, pe fondul carora se desfasoara actiunea
educationala. Este vorba de factorii materiali si spirituali, economici si politici, culturali si
stiintifici care isi vor pune amprenta asupra intregului proces educativ.    
Adancirea „individualizarii' fiintei umane, potrivit dezideratului acestui ideal, presupune
dezvoltarea tuturor componentelor personalitatii, in functie de aceste componente putem delimita
laturile educatiei, fiecare vizand unele sau altele din aceste componente.

S-ar putea să vă placă și