FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

Structura acţiunii educaţionale – analiză conceptuală.

Relaţia dintre elementele componente. Funcţionalitate. Relaţia de feedback.

Acţiunea educaţională reprezintă un subsistem al activităţii pedagogice, care scoate în evidenţă relaţiile
complexe ce se stabilesc între agenţii educaţionali, precum şi efectele apărute în urma intervenţiilor
acestora.

Structura acţiunii educaţionale (Nicola,I., 2000, p. 29)

S – reprezintă subiectul acţiunii educaţionale sau „educatorul”. Acesta poate fi individual sau colectiv:
cadrele didactice, părinţii, bunicii, alte persoane.

O – reprezintă obiectul acţiunii educaţionale sau „educatul”. şi acesta poate fi, individual sau colectiv:
copilul/preşcolarul, școlarul mic, elevul, studentul, adultul aflat în diferite situaţii de
învățare/educaţionale.

S’ – este subiectivitatea obiectului educaţiei şi exprimă totalitatea caracteristicilor acestuia. Scoate în

evidenţă dimensiunea subiectivă a existenţei obiectului.

C.o. – este comportamentul obiectivat al obiectului acțiunii educaționale şi cuprinde totalitatea reacţiilor
acestuia apărute în urma exercitării influenţelor educative.
I.e., Sc.e., Ob.e. – reprezintă finalităţile acţiunii educaţionale, care imprimă acesteia un sens teleologic.
Prin raportare la I.e. (idealul educaţional), Sc.e. (scopurile educaţionale) şi Ob.e. (obiectivele
educaţionale), subiectul îşi orientează acţiunea educaţională.

D – este dispozitivul pedagogic ce cuprinde metodele, tehnicile, procedeele, mijloacele pedagogice

utilizate de subiect în acţiunea educaţională.

M.e. – sunt mesajele educaţionale adică conţinutul comunicării care se realizează între subiect şi obiect,
care servesc la conducerea de către subiect a procesului de formare şi dezvoltare a obiectului. Mesajele de
comunicarea pedagogică/didactica poate fi considerată o comunicare totală cuprinzând comunicarea
verbală, nonverbală şi paraverbală.

A – este ambianţa educaţională cuprinde ansamblul stărilor afective ale subiectului şi obiectului, care
influenţează acţiunea educaţională.

C.i.e. – reprezintă conexiunea inversă externă care oferă subiectului informaţii în legătură cu efectele
acţiunii exercitate asupra obiectului, a modalităţii şi a nivelului la care au fost asimilate mesajele
transmise, pentru ca pe baza lor să-şi regleze în continuare strategia pe care o va întreprinde.

C.i.i. – reprezintă conexiunea inversă internă, adică circuitul care se stabileşte între obiect şi
comportamentul său, având rol de autocontrol şi autodirijare a propriei formări şi dezvoltări.

C.S. – contextul social care include factorii şi condiţiile social-obiective proprii unei etape concrete din
dezvoltarea societăţii (factori materiali, spirituali, economici, politici, culturali, ştiinţifici etc.)

Fiecare din componentele sistemului acţiunii educaţionale se află în relaţie reciprocă cu celelalte şi cu
sistemul în ansamblul său. Prin intermediul acestor relaţii sistemul se reglează şi se autoreglează
continuu.

SĂ REFLECTĂM ÎMPREUNĂ!

 Explicaţi necesitatea conexiunii inverse în contextul unei situaţii educaţionale. Ce consecinţe

decurg în situaţia absenţei acestei conexiuni inverse? Exemplificaţi!
 Argumentaţi importanţa ambianţei educaţionale în realizarea eficientă a activităţilor didactice.
 Care este relaţia dintre subiectul şi obiectul acţiunii educaţionale? Pot fi inversate rolurile?
Argumentaţi!