EDUCATIA PERMANENTA SI AUTOEDUCATIA

Cuvinte cheie:

Educatie permanenta:

Societate educationala:

Autoeducatie:

Invatare continua: Educaţia, autoeducaţia şi educaţia permanentă sunt în strânsă legătură. În

ordine cronologică, prima apare educaţia care creează condiţiile necesare pentru apariţia
autoeducaţiei: motivaţie, priceperi, deprinderi, tehnici de muncă intelectuală. Prin intermediul
autoeducaţiei, educaţia devine permanentă, pregătirea pentru viaţă fiind un proces continuu,
permanent.

Educatia permaneta apare ca un concept integrator, ce inglobeaza toate dimensiunile actului

educativ, atat in temporal (toata durata vietii, din copilarie, pana la varsta a treia), cat si in plan
spatial, articuland toate influentele educationale exercitate intr-o organizare formala (in sistem
scolar), non-formala sau informala.

Conceptul de „educatie permanenta” interfereaza cu altele, care, desi par a avea o conotatie
identica, comporta, in realitate, sensuri diferite: cultura globala, educatie permanenta, educatie
recurenta, educatia adultilor, formare continua etc.

Educatia permanenta reflecta, de fapt, o noua conceptie despre educatie, in conditiile in

care se produc mutatii profunde la nivelul turor stiintelor, se accelereaza ritmul de transfer al
cunostintelor stiintifice in proces tehnologice, iar 90% dintre savantii lumii sunt contemporani cu
noi.

Operand o sinteza asupra diverselor opinii exprimate in legatura cu educatia permanenta, ca

ipoteza a educabilitatii extinse la scara intregii vieti, se pot retine urmatoarele idei :

 instructia si educatia trebuie extinse la durata intregii vieti, asupra tuturor

oamenilor, in toate sferele de actvitate socio-umana;
 actul educativ trebuie conceput ca formare totala a omului;
 educatia are un caracter sistematic, menit sa contribuie la realizarea adaptarii
continue a omului, in plan social, profesional si cultural;
 prioritatea dezvoltarii creativitatii si productivitatii gandirii si actiunii umane.

Educatia permanenta are obiective specifice; ele se refera la: crearea structurilor si
metodelor favorabile formarii – dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul existentei sale;
pregatirea individului pentru autoinstruire si autoeducatie. Aceste obiective, formulate in termeni
generali sunt, operationalizabile pe niveluri, trepte, discipline, dimensiuni si forme de educatie.
Spre exemplu, ele se pot detalia sub forma unor obiective ce vizeaza insusirea deprinderilor
sociale fundamentale – lecturarea, calculul matematic, asimilarea notiunilor generale necesare
mentinerii sanatatii etc. – sau obiective instrumentale (cum sunt: invatarea de a invata,
interinvatarea, invatarea autodirijata etc.).

Caracteristicile educatiei permanente:

Educatia nu se termina odata cu finalizarea studiilor ci acopera intreaga existenta a

individului;

Educatia nu inseamna exclusiv educatia adultilor, ea unifica toate componentele si

etapele educatiei: educatia prescolara, educatia primara, educatia secundara, educatia liceala,
educatia universitara, educatia postuniversitara;

Educatia include modalitatile formale dar si pe cele nonformale: invatarea planificata,

invatarea accidentala (spontana);

Comunitatea, grupurile sociale, intregul mediu detin un rol important in educarea

individului;

Scoala va avea rolul de a integra si de a coordona toate celelalte influente educationale;

Impotriva caracterului elitist al educatiei, educatia permanenta se afirma cu un caracter

universal si democratic;

Principalele functii ale educatiei permanente: integrare si adaptare reciproca a individului

si a societatii;

Scopul final al educatiei este sa sporeasca calitatea vietii.

Educatia permanenta se realizeaza si prin :

- tehnica de a invata singur cu cartea – tehnica muncii intelectuale(tehnica lecturii)

- tehnica de a investiga (cerceta singur)
- tehnica de a reinvata si reinvestiga singur sau in echipa.

Autoeducatia (educatie prin sine insusi) reprezinta o componenta a educatiei permanente,

ea asigurandu-i continuarea si finalizarea. Aceasta se bazeaza pe capacitatea si nevoia individului
de a se defini ca subiect si obiect al propriei formari. Saltul spre autoeducatie se realizeaza in
adolescenta, odata cu tendinta tanarului de emancipare si de afirmare a propriei personalitati.

Este evident ca „niciodata problematica autoeducatiei nu a fost evidentiata cu puterea

secolului nostru; omul este somat de viata insasi la cunoasterea si realizarea de sine. Intr-o epoca
de larga competitie economica, stiintifica s.a. competitia omului cu sine insusi constituie un
imperativ de prim ordin
 Autoeducatia presupune ca persoana sa posede anumite caracteristici, care reprezinta
totodata conditii prealabile necesare ale desfasurarii unei asemenea activitati :

 autocunoastere;
 putere de stapanire si capacitate de autoconducere;
 fermitatea hotararii;
 un ideal propriu, bine conturat si constientizat;
 o conceptie clara despre lume si despre valorile ei.

Metodologia autoeducatiei include, in esenta, patru categorii de metode:


metode de autocontrol (autoobservatia, autoanaliza, introspectia s.a.)

metode de autostimulare (autoconvingere,autocomanda, autosugestie s.a.)
metode de autoconstrangere:(autodezaprobarea, autorespingerea, autorenuntarea …)


metode de stimulare a creativitatii (lectura-scrierea creative, asocierea de idei, realizarea
planului rezumativ, autoaprobarea, autoavertizarea …).

Ca activitate a insului asupra propriei sale formaţii, autoeducaţia este posibilă datorită
anumitor particularităţi şi funcţii ale conştiinţei de sine, şi anume, avem în vedere:

- funcţia anticipativă, potrivit căreia omul se poate autoproiecta în viitor,şi, în consecinţă,

îşi poate orienta activitatea şi preocuparile sale spre obiective formative urmărite cu perseverenţă;

- funcţia normativă, constituită ca urmare a interiorizării treptate a cerinţelor sociale, care

intervine ca un foc interior în formarea unor judecăţi de valoare, în determinarea onduitei, în
modelarea şi remodelarea continuă a propriilor comportamente;

- capacitatea omului de a se reflecta pe sine însuşi şi de a şi dedubla constiinţa de sine în

contrarii - în ceea ce este şi ceea ce vrea să devină el.

Psihologic, autoeducatia presupune strategii specifice de autoformare-autodezvoltare centrate

pe:

 stimularea proceselor intelectuale (autoconvingere, autosugestie)

 stimularea proceselor afective (autostimulare, autoconsolare, autopedepsire …)
 stimularea proceselor volitive (autocomanda, autoaprobarea).