FACTORII FUNDAMENTALI AI DEZVOLTARII

PSIHICE UMANE
Între factorii şi condiţiile care intervin, trei sunt consideraţi fundamentali, în sensul că
lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică. Aceştia
sunt: ereditatea, mediul, educaţia.

Ereditatea şi rolul său în dezvoltarea fiinţei umane

Ereditatea este proprietatea fiinţelor vii de a transmite urmaşilor caracterele
dobândite de-a lungul filogenezei.
Ereditatea este un factori necesar pentru dezvoltarea psihică pentru că ea asigură
baza organică a fiecărui fenomen sufletesc.
Aportul eredităţii nu este acelaşi pentru orice vârstă sau pentru orice
componentă psihică. Ereditatea acţionează mai puternic la vârstele timpurii, în cazul
formării unor procese şi funcţii psihice mai apropiate de ale animalelor, aşa cum sunt
cele senzoriale, perceptive, motrice, contribuie mai mult la dezvoltarea unor
componente ale personalităţii cum ar fi temperamentul şi aptitudinile.
Ereditatea nu este suficientă pentru dezvoltarea psihică pentru că ea nu se
transformă automat în componente ale vieţii psihice umane. De exemplu, copiii
crescuţi de animale şi-au format comportamente ca ale fiinţelor cu care au vieţuit şi
astfel ereditatea a fost modificată în manifestările ei, de mediul în care au crescut;
În acord cu nivelul general de dezvoltare al ştiinţelor, din acest moment este
corect să se considere că „ereditatea asigură premisele vieţii psihice”.
Mediul şi rolul său în dezvoltarea psihică umană
Mediul este totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale, directe
şi indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare, care constituie cadrul
în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa umană.
Prin urmare, condiţiile de mediu sunt foarte variate şi acţionează asupra tuturor
dimensiunilor fiinţei umane. Condiţiile geografice şi, în deosebi, cele climatice
influenţează metabolismul şi alte funcţii ale organismului. Regimul climatic are
importanţă pentru dezvoltarea fizică generală şi pentru activitatea creierului şi în ultimă
instanţă pentru evoluţia psihică.
Pentru cei mai mulţi copii între zero şi trei ani, mediul familial este cel ce le stimulează
şi asigură dezvoltarea psihică. Pentru o parte dintre copiii între un an şi trei ani poate
să intervină şi mediul creşei. Mai departe, intră în acţiune mediul grădiniţei, şcoala
primară, cea gimnazială, liceală, postliceală, universitară, postuniversitară. În timpul
anilor de şcoală se adaugă şi mediul reprezentat de grupul informal alcătuit din prieteni
şi cunoştinţe. Dincolo de anii şcolii începe să acţioneze mediul locului de muncă. Apoi
comunitatea rurală sau urbană, zona ţării şi a continentului unde se desfăşoară viaţa
fiecăruia. De cele mai multe ori, între influenţele exercitate de aceste medii sunt relaţii
de convergenţă şi acest fapt susţine favorabil dezvoltarea psihică. Dar pot fi şi relaţii
divergente şi, în acest caz, dezvoltarea poate întârzia şi poate fi mai dificilă. Este
factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalţi fiecare învaţă să comunice, să
coopereze şi să colaboreze cu cei din jur.

Educaţia este cel de-al treilea factor fundamental al dezvoltării psihice, pe care cei mai
mulţi cercetători îl consideră cel mai important. Prima și prima dată aș dori să dau
definitia educației. Educaţia este ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează fiinţa
umană ca pe un factor activ, se desfăşoară sistematic, unitar, organizat, având un
conţinut cu necesitate definit de societate, uzând de procedee, metode, mijloace
adecvate, şi fiind condusă de factori competenţi special calificaţi. Prin urmare, acţiunile
educative nu se exercită la întâmplare şi nu se adaugă din afara subiectului, ci ele se
înfăptuiesc numai cu participarea acestuia. Exercitându-se timp îndelungat asupra
fiecăruia, educaţia realizează o funcţie formativă fundamentală orientată după
cerinţele societăţii şi adaptată la particularităţile copiilor şi tinerilor. În măsura în care
este organizată şi desfăşurată în concordanţă cu datele ştiinţelor despre om, ea
devine un proces constructiv care tinde să realizeze pe deplin disponibilităţile ereditare
ale fiecăruia. Procesul construirii personalităţii incepe din primele zile ale copilăriei şi
continuă toată viata omului.Omul nu se naşte cu personalitate,ci devine personalitate.
La naştere el este un candidat pentru dobândirea acestui atribut dobândire care se
realizează în timp sub influenţa nenumăraţilor factori. Intrarea în şcoala va influenţa
într-un mod determinant formarea personalităţii. Activităţile specifice noului mediu sunt
factorii cei mai importanţi care generează schimbările semnificative în planul
personalităţii de-a lungul acestui stadiu. Capacităţile formate anterior se
dezvoltă,generând altele,sub influenţa activităţilor sistematice de durată,a ceinţelor şi
exigenţelor progresive. În acest stadiu interacţiunea copilului cu egalii reprezintă
factori semnificativi de dezvoltare psihică.Întâlnirea zilnică,perceperea
reciprocă,dialogul,imitarea,compararea cu ceilalţi,competiţia reprezintă mecanizme
de modelare. Unele aptitudini,unele trăsături de caracter,conduitele si constiinţa
morala,formate in prescolaritate, se consolidează sub influenţa acestor factori si se
formează altele noi. Ca urmare a descoperirii de către copil a importanţei
trebuinţelor,intererselor,preferinţelor si aptitudinilor pentru obţinerea de rezultate bune
in activitate. Concepţia copilului se modifică in relaţia cu învăţătorul,stima de sine
căpătând tot mai multă consistenţă. In concluzie, Educatia se exercita asupra copilului
nu doar ca influenta educativa, ci si ca actiune constructiva. Ea pune in fata copilului
obiective si idealuri si il solicita la restabiliri de echilibru. De asemenea, Educatia nu
devine nemijlocit dezvoltare psihica, ci, joaca, la randul ei, rolul de punct de pornire
catre dezvoltare.