Factori care influenteaza

dezvoltarea umana : ereditatea,mediu si

educatia
Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologia
copilului, pentru că de conţinutul şi valoarea lui explicativă şi
interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte probleme.
Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum se
prezintă la omul adult, este rezultatul unui lung proces de
dezvoltare care este multideterminat şi multicondiţionat.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interactiunii factorilor externi si
interni.

Cei externi sunt constituiti din totalitatea acțiunilor și influențelor ce

se exercită din exterior asupra formării și dezvoltării personalității
umane.

Aceștia sunt mediul și educația.

Factorii interni sunt constituiti din totalitatea condițiilor care
mijlocesc și favorizeaza dezvoltarea psihică, condiții care pot fi de
natură biologică, ereditară și psihosocială
Între factorii şi condiţiile care intervin, trei sunt consideraţi
fundamentali, în sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar
compromite dezvoltarea psihică. Aceştia sunt: ereditatea, mediul,
educaţia.
I. EREDITATEA

II. MEDIUL

III. EDUCATIA
 I. Ereditatea
Conceptul “ ereditate “ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor.
Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei
vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului
genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si
individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999).

De remarcat in acest context este ca identitatea genetica este

practic imposibila intre antecesori si descendenti.
Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este
diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut,
prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind
de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei
umane.
Ea isi pune amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod
independent ci in corelație cu factorii externi, de mediu și educație.
Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de
elemente de ordin biologic și psihofuncțional. “ Purtătorii “ materiali ai
informației ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare.
Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate
umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau
potențialul ereditar.
Fiecare specie și individ din cadrul speciei poseda propriul sau program
genetic.
Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata intr-o
celula constituie mesajul genetic care, in forma sa latentă, prealabilă
actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip.
Din interactiunea genotipului cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca
o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea
ereditara se manifesta la om pe doua planuri:
1. Determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologica a organismului, poziția bipedă, etc.,
2. Determinarea unor particularitati individuale cum ar fi
caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii,
etc. ), amprentele digitale, grupa sanguină, etc.
 Zestrea ereditara constituie o premisă necesara pentru dezvoltarea
psihică.
Ea nu produce direct aptitudinile și atitudinile, capacitățile și
interesele, caracterul și concepția despre lume a individului.

Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu și de

modalitățile de organizare a activității celui care se dezvoltă.

Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor

ereditari este mai pregnantă și efectele ei mai usor vizibile.
La vârste mai târzii, influența lor devine mai puțin evidentă, ea
contopindu-se cu experiența deja achiziționată.
In relație cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt
considerati premise necesare, dar nu și suficiente pentru dezvoltarea
acestora si pentru formarea insușirilor lor.
Pe cale genetică sunt transmise un complex de predispozitii sau
potentialitati, si nu trăsăturile antecesorilor.
Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al
factorilor ereditari, ci și al factorilor de mediu.
Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârstă sau
pot rămâne in stare latentă pe tot parcursul vieții individului, in absența
unor factori activatori.
Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (
temperament, aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter,
vointa, atitudini ).
Ereditatea umană, spre deosebire de cea animala, confera cea mai
mica incarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic
isi pierde specificitatea daca in copilarie este asistat de membrii altei specii,
el “ animalizandu-se “ in ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia
umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin
instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cand omul
trebuie sa invete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii.
Factorul genetic este o premisă naturală a dezvoltării, cu acțiune
probabilistică, oferind fie o ereditate normală ce trebuie valorificata, fie o
ereditate tarată, ce poate fi compensată in diferite grade.
 II. Mediul
Mediul este totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale,
directe şi indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare,
care constituie cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa
umană.
Prin urmare, condiţiile de mediu sunt foarte variate şi acţionează asupra
tuturor dimensiunilor fiinţei umane. Condiţiile geografice şi, în deosebi,
cele climatice influenţează metabolismul şi alte funcţii ale organismului.
Regimul climatic are importanţă pentru dezvoltarea fizică generală şi
pentru activitatea creierului şi în ultimă instanţă pentru evoluţia psihică.
Dar pentru acestea din urmă, sunt şi mai importante influenţele de
următoarele feluri:
a. socio-economice, privind condiţiile materiale de existenţă;
b. socioprofesionale, reprezentate de statutele şi rolurile profesionale ale
celor din jur;
c. socioculturale, referitoare la mijloacele de instruire, la accesul la
cultură şi la nivelul de şcolarizare şi pregătire a celor din preajmă;
d. socioafective, referitoare la frecvenţa şi calitatea legăturilor cu ceilalţi
şi la climatul afectiv ce generează procese şi stări afective diferite şi
contribuie la formarea de atitudini şi însuşiri de personalitate.
Aceste tipuri de influenţe se exercită în ponderi diferite şi cu grade
diferite de intensitate, în funcţie de fiecare tip de mediu cu care fiinţa
umană interacţionează fiecare după naştere. Primul mediu care exercită
astfel de influenţe este mediul familial.
Pentru cei mai mulţi copii între zero şi trei ani, mediul familial este
cel ce le stimulează şi asigură dezvoltarea psihică.

Pentru o parte dintre copiii între un an şi trei ani poate să intervină şi

mediul creşei.
Mai departe, intră în acţiune mediul grădiniţei, şcoala primară, cea
gimnazială, liceală, postliceală, universitară, postuniversitară. În
timpul anilor de şcoală se adaugă şi mediul reprezentat de grupul
informal alcătuit din prieteni şi cunoştinţe.
Dincolo de anii şcolii începe să acţioneze mediul locului de muncă.
Apoi comunitatea rurală sau urbană, zona ţării şi a continentului
unde se desfăşoară viaţa fiecăruia.
De cele mai multe ori, între influenţele exercitate de aceste medii
sunt relaţii de convergenţă şi acest fapt susţine favorabil dezvoltarea
psihică.
Dar pot fi şi relaţii divergente şi, în acest caz, dezvoltarea poate
întârzia şi poate fi mai dificilă.
Mediul este primul mare „transformator” care acţionează asupra
fondului ereditar al fiecăruia, îl activează şi îl face să contribuie la
dezvoltarea psihică.
Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalţi fiecare
învaţă să comunice, să coopereze şi să colaboreze cu cei din jur.
Pregăteşte pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunităţii în
care s-a născut.
Dă semnificaţie socială comportamentelor fiecăruia şi le face să fie
de tip uman.
Generează valori şi criterii apreciative care devin factorii principali
ai orientării, dezvoltării individului.
Mediul poate exercita atât influenţe pozitive cât şi negative care
trebuie contracarate de cel de-al treilea factor fundamental,
educaţia.
Mediul este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea
deplină a fiinţei umane.
 III. Educatia

Etimologic, termenul “ educație “ ( de la “ educo, -educare “ ) inseamnă a

crește, a instrui, a forma, a scoate din…, a duce, etc. Deci, am putea
spune ca educația presupune a scoate individul “ din starea de natură “ și
a-l introduce “ in starea de cultură “.
În sens larg, educaţia este activitatea specific umană care
mijloceşte şi diversifică raporturile omului cu mediul, favorizând
dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin
intermediul omului. Educaţia este liantul dintre potenţialităţile de
dezvoltare date de ereditatea individului şi oferta de posibilităţi furnizate
de mediu.
Nevoile sociale modelează felul în care părinţii se vor purta cu
copiii lor, şi influenţează comportamentul copiilor. Timpul pe care îl
petrec copiii realizând diferite activităţi variază de la o cultură la alta
De pildă în grădiniţele chineze, copiii fac aproape totul împreună.
Copiii învaţă uniformitatea acţiunilor şi importanţa subjugării
nevoilor individuale la cele ale grupului.
Mamele africane acordă atenţie capacităţi copilului de a oferi ajutor,
iar mamele americane acordă importanţa abilităţilor cognitive, pe
când mamele occidentale adoptă practici care promovează atât
autonomia fizică cât şi cea psihologică.
Astfel tratamentele diferite duc la rezultate diferite cu privire la
dezvoltarea personalităţii, iar fiecare societate are setul său particular
de valori şi va vedea copiii în lumina valorilor sale. Cultura face parte
şi din educaţie pentru că îşi pune amprenta asupra felului cum învaţă,
asupra rezultatelor pe care le obţin la şcoală, asupra ocupaţiilor pe
care şi le aleg adulţii şi asupra felului în care sunt stabilite programele
şcolare, sau percepute concepţia despre lume şi viaţă.

Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii complexe

ereditate-mediu-educație. Educația este o forma organizată,
sistematică și continuă de formare a personalității umane, educația
optimizând, în măsura posibilităților, relația ereditate-mediu.
Referinte bibliografie
Papalia Diane E, Olds Sally Wendkos, Feldman Ruth
Duskin, Dezvoltarea Umană, (trad.), Ediţia a XI-a,
Editura Trei, Bucureşti, 2010, p. 8-13; p.54-74
Schaffer H.,R., Introducere în psihologia copilului,
ASCR, Cluj- Napoca, 2005. p.26 – 35
Ursu GH.O., Ereditatea şi Mediul în Formarea
Personalităţii, Facla, Timişoara, 1985

➢Bajanaru Ionut-Marian
Grupa 13-E.F.S