PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII

CURS 1

1. PSIHOLOGIA COPILULUI
2. PSIHOLOGIA VÂRSTELOR (Psihologia dezvoltării)

Psihologia vârstelor este o ramură fundamentală a științei psihologiei izvorâtă din necesitatea de a înțelege
constituirea caracteristicilor și evoluția funcțiilor și proceselor psihice pe tot parcursul existenței umane cu
progrese și regrese în evoluția psihică.

Psihologia copilului studiază toate caracteristicile de mai sus dpdv psihologic, de la conceperea ființei
umane (pentru că există psihism în perioada intrauterină) până la sfârșitul copilăriei.

Evoluția în psihologia copilului și psihologia vârstelor se realizează printr-un proces complex, continuu
din care nu lipsesc unele ascensiuni în dezvoltare, dar și unele regrese temporare pe o perioada mai scurta
sau mai lungă.
Spunem despre acest proces că este complex și continuu deoarece se pot produce, pe lângă dezvoltare,
stagnări și regrese cu caracter temporar ce se pot recupera sau nu.

În psihologia copilului și psihologia vârstelor, ca în orice altă știință, există legi și principii. Acestea sunt de
2 feluri:

 Generale - acționează asupra individului pe toată perioada existenței sale sau cel puțin pe un număr mai
mare de perioade de dezvoltare a vârstelor
 Specifice unei perioade de dezvoltare date - pentru copilul sugar, pentru copilul preșcolar, etc.

Definiție
Psihologia copilului și psihologia vârstelor studiază geneza dezvoltării și evoluției activității psihice, a
structurării personalității și conduitei umane.

În prezent există o preocupare intensă pentru constituirea unei sociologii a vârstelor. Eforturile se bazează pe
cercetări antropologice și demografice, acordând o mare importanță, ca în psihologie, variabilelor în funcție
de vârstă.
Concomitent se insistă pe conflictul dintre generații, în care e implicată nu numai componenta socială, ci și
alte componente:
 Psiholgică - prin criza de identitate și evoluția psihică în funcție de vârstă
1
 Pedagogică - criza educației ce nu reușește să se adapteze la vârsta populației
 Culturală - contradicția dintre modelele culturale ale adulților și tinerilor
 Politică - contradicția dintre nivelul relațiilor specifice generațiilor

Relația psihologiei copilului este evidentă cu toate ramurile psihologiei și pedagogiei - metoda studierii în
psihologia copilului și psihologia vârstelor cuprind e 2 variabile: - una dependentă de personalitate si una
independentă (relații psihice).

Prin corelarea datelor obținute se ajunge la modele ale unor funcții psihice - inteligenței, gândirii,
imaginației, limbajului, identității, identității, afectivității - dar și la categorii de subiect - normali, deficienți,
hanficapați, bolnavi psihic

Modelele se raportează unele la altele prin investigarea cu:

1. Metodica genetico-longitudinală - dezvoltatea psihică a subiectului este privită pe o perioadă lungă de

timp
2. Metodica transversală -caracteristicile principale dpdv psihic se cercetează într-un anumit stadiu de
dezvoltare
3. Metodica mixtă genetico-longitudinală transversală - cunoașterea activității psihice se realizează pe
mai multe stadii de dezvoltare

În ceea ce privește metodele folosite în psihologia copilului și psihologia vârstelor, ele sunt identice cu cele
redate în psihologia generală, cu condiția ca acestea să fie adaptate la nivelul vârstelor.
În concluzie, stadiul de unde se pornește în psihologia copilului și în psihologia vârstelor este acela al
„omului concret” ce se raportează la o serie de condiționări de tip bio-hereditar, social-economic, social-
cultural, educațional-profesional.

Condiționări în dezvolatarea umană:

Dezvoltarea umană este un proces deosebit de complex și laborios - se parcurg etape biologice și psihologice
în care evoluția se găsește la congruența factorilor genetici și de mediu. Astfel apar diferențe dpdv
psihologic și biologic între persoane de aceeași vârstă și cultură.
În dezvoltare totul depinde de calitatea condițiilor externe și interne.

Mai mulți autori consideră că există 7 principii ce condiționează dezvoltarea umană:

2
1. Dezvoltarea se produce pe toată durata vieții

2. Dezvoltarea e multi dimensională - se produce pe mai multe nivele - biologic, psihologic, social și care
se intersectează în mod diferit de la un subiect la altul

3. Dezvoltarea e multi dimensională - nu se produce în mod egal în toate sectoarele dezvoltării - lumbaj,
gândire, mișcare

4. Influențele biologice și culturale se modifică constant pe parcursul vieții

5. Dezvoltarea facilitează modificarea față de unele caracteristice deja formate dpdv socio-profesional
- atitudini, suport social, semne de maturitate

6. Dezvoltarea se caracterizează prin plasticitate - există capacități ce se pot modifica și adapta la situații
concrete

7. Dezvoltarea e influențată de condiții sociale și culturale - acestea generează și diferențiază persoanele

după caracteristici și factori vizibili - înălțime, greutate, sex și unele tendințe ascunse - afectivitatea, nivelul
intelectului

În concluzie, dezvoltarea umană se realizează pe următoarele direcții:

- biologică
- psihologică
- psiho-comportamentală
- socială

CURS 2

Copilul ocupă locul central în toate domeniile științei psihologice, inclusiv în psihologia generală
deoarece el creează contextul general al evoluției umane.

În cadrul atenției ce i se acordă copilului în psihologie au apărut idei noi ce pun în evidență dezvoltarea
activității psihice pe funcții și procese, dar și în cadrul comportamentului.

3
John Locke (sec. XVII)
„Copilul vine pe lume o tabula rasa (tablă goală) pe care cei din jur (părinții, familia,vecinii, profesorii,
prietenii - sociatatea) scriu tot ceea ce dorescpentru a forma acele caracteristici care îi sunt caracteristice
societății respective.”

J.J. Rousseau (sec. XVIII)

Opuse lui John Locke sunt ideile pedagogului Rousseau, ce consideră că la naștere copiii sunt „sălbatici
nobili” care se vor dezvolta pozitiv dacă influențele societății nu sunt atât de negative încât sa le schimbe
destinul.

Ca urmare a acestor două idei apar teorii cu substrat psihic ce conduc la formarea unor modele de dezvoltare
și interpretare a avoluției copilului pe baza atribuințelor sale. În acest context mediul înconjurător joacă un
rol fundamental. Există 2 teorii principale:

1. Teoria mecanicistă sub influența ideilor lui Locke

Se consideră că omul, copilul este asemănător unor mecanisme utile mașinii ce reacționează la
influențe ce se dau din interior.

2. Teoria organicistă sub influența ideilor lui Rousseau

Copiii reacționează la influențele mediului înconjurător pe baza proprietăților biologice și treptat și
celor psihice pe care le are individul. Modelul organicistic consideră că ființele umane sunt organisme
active ce se pun în mișcare și cresc prin proprietățiile proprii de adaptare la mediul înconjurător.

Vîgotski și Piaget

Vîgotski afirmă că sub influența societății și cunoașterii de rol social se fundamentează dezvoltarea
copilului. Astfel, el pune accent pe relația activă a copilului cu mediul, la fel ca Piaget. Însă, se diferențiază
de el pentru că privește dezvoltarea mentală în context social, pe când Piaget o privește în context izolat și ca
un proces de colaborare între copil și mediu. Vîgotski pune accent pe interacțiunea socială a copilului care
facilitează dezvoltarea cognitivă ce duce la integrarea socială a copilului.

Foarte important este că Vîgotski pune accent pe dezvoltarea limbajului, ce are rol de motor în
fundamentarea activității de învățare, dar și de gândire, pe lângă rolul său de a exprima gânduri și cunoștințe.
El nu neglijează nici rolul adultului în dezvoltarea, organizarea și orientarea copilului în procesul de
învățare. Astfel, copiii pot depăși mai ușor zona proximei dezvoltări - acești subiecți pot trece de la ceea ce
pot face singuri la rezolvarea unor probleme la care întâmpină dificultăți.

4
Teoria lui Vîgotski a inspirat alcătuirea unor modele educaționale, dar și alcătuirea unor teste de gândire.

În viziunea lui Piaget copilul parcurge o serie de stadii în dezvoltarea cognitivă și ajunge la înțelegerea lumii
și formarea de abilități pentru a se putea adapta.

Dezvoltarea cognitivă presupune conlucrarea a 3 procese fundamentale:

1. Organizarea
Contribuie la dezvoltarea unor fenomene și la formarea unor categorii de caracteristici comune ce
diferă un individ de altul și după care putem aprecia cum gândește copilul.

2. Adaptarea
Aplicarea în activitate a noilor informații; adaptarea se realizează cu ajutorul altor 2 procese
complementare:
 Asimilarea - face posibilă integrarea unor informații noi în structuri cognitive deja
existente
 Acomodarea - subiectul înlesnește parcurgerea unor etape care privesc structura
cognitivă pentru a forma noi structuri astfel încât să se adapteze la situații noi ivite
3. Echilibrarea
Privește capacitatea subiectului de a traversa de la o situație la alta odată cu dobândirea unor
cunoștințe noi subiecții se diferențiază între ei prin modul în care depășesc mai rapid sau mai lent
acele momente.

Dezvoltarea cognitivă după Piaget se realizează calitativ prin trecerea de către copil prin 4 stadii:
I. Stadiul senzorio-motor - 0-2 ani
II. Stadiul pre-operațional - 2-7 ani
III. Stadiul operațiunilor concrete - 7-11 ani
IV. Stadiul operațiilor formale - de la 11 ani încolo

Stadializare și evoluție umană

În stadializare sunt multe controverse ce provin de fapt din modul de concepere a omului concret și „omului
în situație” în care potențialul psihic este raportat la stadiul de vârstă. De aici apare termenul de ciclu
(=înglobează mai multe stadii).

5
Din studiile lui Gessel și ale lui Viner s-a ajuns la analiza distanțelor dintre vârsta cronologică și vârsta de
dezvoltare.
Opus acestor 2 psihologi Piaget creează o terie originală intelectualistă când dezvoltarea se închieie odată cu
adolescența.
Wallon intervine cu abordarea unei perspective afective a eului și a personalității.

Teoriile freudiste pun accent pe energia instinctuală ce se exprimă pe 3 căi:

1. Sexualitate
2. Conservarea vieții
3. Instinctul morții

Freud arată că dezvoltarea umană se produce în următoarele stadii:

I. Stadiul oral - 0-12 luni - plăcerea sucțiunii
II. Stadiul anal - 12 luni - 3-5 ani - evacuarea anală
III. Stadiul falic - 3-6 ani - dezvoltarea sexualității
IV. Stadiul de latență - 6 ani - pubertate - latența sexuală
V. Stadiul forțelor inconștiente și conștiente - duce la maturizarea sexualității și la instaurarea libidoului

Dezvoltarea se produce de la simplu la complex, iar condițiile externe acționează prin intermediul condițiilor
interne.

Stadializarea a preocupat oamenii de știință din cele mai vechi timpuri.

Copilul este obligat să parcurgă o serie de etape îm dezvoltare pentru a se putea adapta la condițiile de
mediu. Dacă avem în vedere mersul biped, vorbirea, relaționarea, putem spune că până la 6 ani copilul
asimilează 60% din experiența de viață.

În antichitate Hipocrat, vorbind despre viața omului, o împarte în 7 stadii a câte 7 ani fiecare, a.î. la 49 de ani
omul atinge maturitatea deplină.
Vechii egipteni apreciau că până la vârsta de 10 ani se învață ce este viața și ce este moartea , următorii 10
ani fiind pentru instruire, iar următorii 10 ani pentru a deosebi binele de rău.

Cunoștințe sistematice despre psihologia copilului apar în secolele XVI-XVII prin contribuțiile lui
Comenius și Rousseau.

6
Secolele XIX-XX reprezintă o perioadă de contribuție majoră în dezvoltarea Psihologiei copilului și
Psihologiei vârstelor.

Comenius împarte viața umană în următoarele stadii:

1. Prima copilărie 0-6 ani - copilul este un copăcel căruia îi cresc rădăcini și ramuri -primăvara
2. A doua copilărie 6-12 ani - copilul este un arbore dezvolatat cu ramuri și muguri - vara
3. Adolescența 12-18 ani - copilul este un arbore plic de flori și ulterior de fructe - toamna
4. Tinerețea 18-24 ani - iarna, când se consuma fructele culese în toamnă
5. Maturitatea
6. Bătrânețea
7. Pregătirea pentru moarte

Dimitrie Cantemir publică în anul 1698 lucrarea intitulată „ Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”.
Se aduce aminte de:
 Pruncie
 Copilărie
 Catargia (pubertatea)
 Vionicia
 Bărbăția
 Căruntețea
 Bătrânețea

J.J. Rousseau în lucrarea „ Emil sau despre educație” vorbește despre următoarele etape:
1. Vârsta naturii 0-2 ani
2. A doua perioadă 2-12 ani
3. A treia perioadă 12-15 ani
4. A patra perioadă 15-20 ani (vârsta culturilor și a pasiunilor)

CURS 3

În evoluția individuală Claparede distinge 3 stadii principale:

1. Stadiul de achiziționare și experimentare cu următoarele etape:

7
 a) Etapa de formare a intereselor perceptive din primul an
b) Etapa de instruire grosică, a cunoștințelor și intereselor grosice
c) Etapa intereselor generale pentru 3-7 ani
d) Etapa intereselor generale pentru 7-12 ani (vârsta de 12 ani este considerată finalul copilăriei)
2. Stadiul de organizare și evaluare, când deosebește și domină interesele sentimentale, etice și sociale,
între 12-18 ani
3. Stadiul de producție specific vârstei adulte

Erikson distinge 8 stadii fundamentale:

1. Stadiul prunciei- viața în familie și dezvoltarea încrederii în părinți și în lume, dar și în sine - primul an
de viață
2. Stadiul copilăriei timpurii- dominat tot de familie, dar se câștigă autonomia, autocontrolul și autostima-
reprezintă o evoluție net superioară față de ce s-a produs în stadiul prunciei
3. Stadiul de la 4 la 5 ani - se dezvoltă inițiativa, activități de care se poate jena, intuiește rușinea și
îndoiala, învață direcția și scopul activităților
4. Stadiul de la 4 ani la pubertate - viața copilului este dominată de vecini și școală
5. Stadiul adolescenței - dominat de amplasarea în grup și dezvoltare identității eului ca simț coerent al
sinelui
6. Stadiul prematurității - dominat de prietenie și sex, apar izolarea și tendința spre carieră
7. Stadiul de adult - se produce amplasarea în noua familie, dar și la nivelul muncii apar preocupări pentru
generațiile viitoare și pentru societate
8. Stadiul bătrâneții - se trăiește pensionarea, moartea iminentă, se poate diminua criza socială pentru că
individul este mulțumit de satisfacția realizărilor sale de pe durata vieții

Cele două stadializări prezentate mai sus au la bază criteriile de vârstă și de activitate.

Interesantă este stadializarea produsă în 1970 a lui Super. El folosește criteriul poziției față de angajarea
profesională odată cu raportarea la vârstă și ajunge la 5 stadii:
1. Stadiul copilăriei naștere-15 ani - acest stadiu e dominat prin preocuparea de creștere și integrare socială;
se constituie interesele vocaționale în același timp
2. Stadiul adolescenței 15-25 ani - se caracterizează prin maturizarea biologică, adaptarea profesională și
identificarea de sine
3. Stadiul tinereții 25-44 ani - constă în integrarea în profesie și identificarea cu profesia
4. Stadiul maturizării 44-65 ani - are loc integrarea profesională deplină
5. Stadiul vârstelor înaintate 65 ani - are loc dezangajarea profesională

8
Înainte de Super, Miller și Frum (1951) au utilizat de asemenea criteriul relației individului cu munca, dar
au ajuns la o stadializare diferită de cea a lui Super:
1. Stadiul copilăriei naștere-10 ani - dominat de preparația pentru muncă
2. Stadiul adolescenței 10-20 ani - inițierea în muncă și satisfacția
3. Stadiul tinereții 20-30 ani - acumularea de experiență pentru muncă
4. Stadiul de muncă stabilă 30-60 ani - când este dirijată această muncă de conștiință
5. Stadiul pensionării 60 ani

Stadializarea trebuie să se bazeze pe analiza reperelor psiho-genetice și psiho-dinamice.

Reperele psiho-genetice constau în analiza caracteristicilor omului pe fiecare ciclu, stadiu, perioadă și
exprimă optica transversală sau verticală în psihologie.

Reperele psiho-dinamice se referă la analiza globală pe întreaga durată a vieții și exprimă optica
longitudinală în psihologie.

Ca urmare, în această analiză au fost luate în considerare 3 criterii pe lângă cel de vârstă:
1. Tipul fundamental de activitate
2. Tipul de relații, odată cu înțelegerea evoluției, adaptării și integrării sociale
3. Contradicțiile dintre cerințele externe și posibilitatea de a le satisface

I. Ciclul de creștere și dezvoltare

1. Stadiul de debut al vieții concepere-naștere
2. Stadiul de sugar naștere-1 an
3. Stadiul de antepreșcolar 1-3 ani
4. Stadiul de preșcolar 3 - 6-7 ani
5. Stadiul de școlar mic 6-7 ani - 10-11 ani
6. Stadiul de preadolescent 10-11 ani - 14-15 ani
7. Stadiul de adolescent 14-15 ani - 18-19 ani
8. Stadiul adolescenței prelungite 18-19 ani - 24-25 ani
II. Ciclul maturității

9
 1. Stadiul tinereții 24-25 ani - 35 ani
2. Stadiul adultului 35-60 ani
III. Ciclul vârstelor de regresie
1. Stadiul bătrâneții active 65-80 ani
2. Stadiul bătrâneții longevive 80 ani
3. Stadiul de încheiere a vieții moartea

Stadializarea aceasta îndeplinește următoarele condiții:

1. Dispune de o ordine logică și succesiune în timp

2. Marchează o structură unitară a vieții psihice și nu o simplă juxtapunere de fenomene psihice
3. Are un caracter integrator în sensul că structurile interioare se integrează în cele superioare
4. Dispune de momente preparatorii și activatorii în fiecare stadiu a.î. pregătesc viitorul stadiu
5. Se precizează echilibrul vieții psihice

În concluzie unii psihologi consideră că în prima copilărie dezvoltarea este ce a mai importantă pentru
că influențează modul de evoluție al persoanei adulte. Alți psihologi cred că copilăria mijlocie și
adolescența sunt definitorii pentru maturitate și provoacă schimbări radicale.

În final mediul hotărăște dezvoltarea individului, dar nu putem totuși, mai ales pentru aspectele biologice,
neglija condiția genetică, ereditară.

Referindu-ne la mediu putem menționa 5 structuri ambientale ce pot fi luate în seamă:

1. Microsistemul care se afirmă prin introducerea între persoane și mediul restrâns prin invocarea
unor comportamente care pot fi dfinitorii pentru individ
2. Microsistemul care se referă la relațiile dintre anturajele diverse ale persoanei și instalarea unor
însușiri diferite de la o persoană la alta
3. Exosistemul în care structurile majore sociale influențează individul prin mass-media, rețelele de
socializare, mijloacele de transport etc.
4. Macrosistemul care influențează individul prin institușie de cultură, de economie, de educație
5. Cronosistemul care exprimă extensia timpului ce marchează schimbarea sau constanta mediului
care imprimă procesual relația mediu-persoană

CURS 4
10
Sunt și stadializări legate de judecata morală. În dezvoltarea judecății morale la copil Piajet arată că aceasta
trece prin 4 stadii:
1. Stadiul judecății morale egocentrice - până la 4-5 ani - copilul se raportează predominant la sine
2. Stadiul moralei autorității - 4-5 ani - 8 ani - copilul se raportează la adult și reușește să facă relativ
deosebirea dintre bine și rău
3. Stadiul moralei reciprocității - 8 ani - 12-13 ani - apare la copil tendința de a de a imita conduite
identice cu ale persoanelor cu care interacționează
4. Stadiul moralei echității - după13 ani - sunt dobândite abilități de înțelegere a situațiilor, se poate
imagina în locul altuia și intui cum acesta ar fi reacționat

Kholbert continuă opera lui Piaget și crează o teorie a standardizării și a dezvoltării psiho-morale a
copilului. Pentru aceasta el folosește metoda interviului structurat pe dileme morale și în urma analizei
rezultatelor obținute, stabilește 3 niveluri de dezvoltare morală, fiecare nivel cuprinzând 2 stadii:
I. Preconvențional - 4-10 ani
1. Stadiul moralei obedienței - copilul acceptă necondiționat autoritatea adulților.
2. Stadiul moralei condiționate - respectă regula dacă obține o satisfacție sau un serviciu.
II. Condiționat - 10-13 ani
1. Stadiul concordanței interpersonale - judecata morală ce operează aprecieri pozitiv-
negative, nu numai după , ci și după motivație aî modelele compotamentale se
conformează modelului social acceptat; dorința de a intra în rolul de „băiat bun”, se
dezvoltă credința în reguli și autorități.
2. Stadiul sistemului social al legii și ordinii - extinde autoritatea parentală la autoritatea
socială și ordinea personală la cea socială; ordinea trebuie respectată nu pentru aprobare
sau dezaprobare din partea autorității, ci pentru că a evita trăierea sancțiunilor și vinovăției
provoacă subiectului comfort psihic și biologic.
III. Postconvențional - 13-17 ani
1. Stadiul moralității contractului social - se produce o acceptare democratică a legii în
contextul descoperirii imperfecțiunii moralei, adică convingerile morale sunt puternice, dar
flexibile .
2. Stadiul responsabilității morale universale - principiile și moralele proprii asumate să nu
contravină moralei universale. Morala proprie constituie sursa satisfacerii morale a
respectului de sine, permițând dezvoltarea propriei conștiințe.

Vorbind de conștiința morală Elliot arată că nu poate fi studiată nemijlocit și evaluată pe baza mediului în
care aceasta operează. Astfel, aprecierile morale se fac după criterii etice, estetice, intelectuale, existând în
consecință aceleași tipuri de judecăți morale.

11
Stilwell propune o teorie a dezvoltării conștiinței în 5 stadii corelate cu 5 niveluri de dezvoltare a voinței
morale. În cadrul acestora motivația morală în contextul a 4 domenii ale experienței umane:
1. Morala atașamentului - se formează prin trăirile de simpatie, de suport, siguranță și necesitate
în relația copil-părinte
2. Sensibilitatea moral-emoțională - se referă la modurile în care emoțiile reglementează conduita
morală
3. Evaluarea morală - vizează procesele de reflectare și de operare rațională a atitudinilor și
comportamentelor
4. Vionța morală - are în vedere capacitatea de inhibare a motivației pentru conduitele indezirabile
social în favoarea adoptării celor pozit

LEGI

1. Legea dezvoltării de la simplu la complex

Dezvoltarea psihică, socială, biologică este continuă, dar nu se exclud eventuale regrese și stagnări pe
timp limitat.
2. Legea diferențierii, integrării și adaptării
Structurile simple se integrază în structurile complexe și cele complexe exercită influențe pozitive
asupra primelor
3. Legea structuralității și generarea de noi structuri
Orice integrare, orice adaptare generează noi structuri psihice, dar și biologice
4. Legea specificității ciclurilor și stadiilor de dezvoltare

5. Legea pregătirii și apariției caracteristicilor biologice și psihice

În stadiile anterioare, ce se regăsesc în stadiile următoare, când la începutul stadiului următor există
structuri specifice stadiului respectiv, dar și unele care s-au format în stadiul anterior spre sfârșitul acestuia.

STADIUL DE DEBUT AL VIEȚII

Acest stadiu se împarte în 3 substadii:

1. Germinal - în care se depășește etapa de ou sau de zigot - de la conceperea ființei umane până la 2
săptămâni
2. Embrionar - 2 săpămâni după fecundare - sfârșitul săpămânii a 8-a
3. Fetal - până la naștere

12
Embrionul capătă denumirea de făt când seamănă cu ființa umană. Când începe perioada fetală corpul
este conturat, apar mugurii care formează membrele și placenta, iar inima începe să bată.

Debutul vieții începe odată cu unirea celulei masculine cu celula feminină, ceea ce duce la formarea unei
singure celule, numită zigot. Ulterior aceasta se divide în mai multe celule ce vor constitui viitorul copil. Nu
toate situațiile de concepere duc la naștere deoarece eficiența fecundării depinde de factori precum starea de
sănătate a partenerilor.

Unirea spermatozoidului cu ovulul duce la apariția oului ce conține cromozomi diferiți. De fapt, sunt
prezente seturi de cromozomi - 23 de cromozomi de la tată și 23 de cromozomi de la mamă - în total 46 de
cromozomi. În cadrul perechii de cromozomi la bărbat poate fi un cromozom X și unul Y, pe când la femeie
sunt 2 cromozomi X.
Setul de cromozomi suferă un proces de prefaceri în care apar și fenomene ce se abat de la regulile
respective. Astfel, nașterile pluricelulare conduc în 2 situații:
1. Mama eliberează 2 ovule, ambele fertilizate - se nasc gemeni dizigoți (fraterni)
2. Ovulul fertilizat se divide, formând 2 embrioni diferiți - se nasc gemeni monozigoți (identici)
Mai rar se produc și nașteri cu 3 sau mai mulți gemeni pe baza unui singur proces (gemeni siamezi).

Imediat după fecundație oul se divide în 2 părți - se constituie embrionul în prima parte și în a doua se
formează o serie de anexe fetale ( din care face parte și placenta) ce răspund necesităților fătului.

Dezvoltarea este semnificativă chiar din primele săptămâni și evidența dezvoltării este foarte clară în
primele 3 luni, când toată dezvoltarea este marcată de fenomenul de organogeneză (formarea organelor).

 În I lună apar aparatul cardio-vascular și circulator - măsoară 1mm

 În a III-a lună se diferențiază sexul și toate celelalte organe - măsoară 10 cm
 În a IV-a lună apar parul, funcțiile glandulare, sexuale, renale, intestinale - măsoară 20 cm
 La sfârșitul lunii a VI-a ajunge la 30 cm și 1000 g
 În a VII-a lună se formează și se dezvoltă cele 3 straturi distincte ale pielii, este semnificativă pentru
maturarea sistemului nervos și a aparatului respirator

În primele 5-6 zile volumul embrionului crește de 800 de ori, iar diametrul de 20 de ori. Celula nervoasă se
dezvoltă deosebit de rapid, în primele săptămâni are un ritm de multiplicare de cca 20 000 neuroni/minut, iar
în luna a III-a ajunge să crească la 30 000 neuroni/minut.

13
Dezvoltarea cerebrală se produce încă din primele săptămâni. Se poate aprecia că la 14 săptămâni creierul
uman este relativ mare și proporțional dezvoltat.
În luna a III-a se dezvoltă cerebelul
În luna a V-a se dezvoltă șanțurile pe suprafața emisferelor
În luna a VII-a cele 6 straturi celulare sunt prezente pe cea mai mare suprafață a creierului

O formă incipientă de psihism poate fi apreciată după:

- motricitate
- elemente senzoriale
- comunicarea cu mama
- răspunsul la stimuli externi (muzică, zgomot, vocea mamei)

Exemplu:
La aproximativ 7 săptămâni și jumătate apar mișcări vizibile cu caracter haotic, dar ele nu sunt percepute de
mamă. Când apare un stimul mișcările sunt mai puternice. Sub aspect senzorial este faptul că tactul se
dezvoltă mai repede ca urmare a contactului cu pereții cavității intra-uterine. Se dezvoltă văzul în cavitatea
obscură, dovada este că atunci când se dă un jet puternic de lumină pe abdomenul mamei, fătul reacționează,
dar și atunci când se constată că la nașterea copiilor prematuri ei văd. Auzul funcționează din luna a 4-a.
Copilul recunoaște la naștere sau imediat după vocea părinților.

Aptonomie - se dezvoltă atașamentul față de părinți

I.

14
CURS 5

Stadiul de sugar - naștere- 1 an

Ceea ce a preocupat cel mai mult pentru debutul acestui stadiu a fost de ce țipă. S-a observat că țipătul este
mai intens la băieți decât la fete. Copiii cu o constituție mai solidă dpdv anatomic țipă mai tare. Aceste
preocupări legate de primul țipăt s-au prelungit până aproape de zilele noastre. Filosoful Lucretius considera
că primul țipăt este un protest al copilului în fața necunoscutului. Freud spunea că primul țipăt este un
protest al copilului în fața lumii mizerabile în care trăim.

Nașterea obișnuită se produce la 9 luni. Există o grutate și o înălțime cu caracter ideal pentru această naștere
la 9 luni.
Greutatea: 3500 g, înălțimea: 53 cm - băieți; 3300 g, 40 cm - fete.

Există niște nașteri care se produc la 7-8 luni. Copiii care se nasc în această perioadă au în principiu 1500-
2000g și se numesc prematuri. Acești copii prezintă niște dificultăți de adaptare, mai ales pentru primele 5-
6 săptămâni, apoi ei recuperează și dpdv al grutății și dpdv al adaptării la mediul înconjurător.

Atunci când apar modificări nefavorabile în viața intrauterină copiii care se nasc se numesc imaturi și
prezintă niște structuriretardate.

Există și o categorie de copii care se numesc dismaturi. Aceștia se nasc la termen, dar greutatea lor este sub
cea normală (sub 2500 g).

Există și o categorie de copii postmaturi ce se nasc după termen (cu 7-10 zile).

Legi generale în psihologia copilului - 3 legi importante și specifice pentru acest stadiu:
1. Legea ritmurilor de creștere - mai rapidă cu cât vârstele sunt mai mici - sugarul crește mai repede
decât antepreșcolarul, preșcolarul etc.
2. Legea corelației creșterii între diferitele organe pe de o parte, și organismul în ansamblul său
corelat cu aceste organe, pe de altă parte.
3. Legea puseelor de creștere

Acest stadiu cuprins între 0-1 an de fapt reprezintă trecerea de la mediul intern la cel extern, de la mediul
lichid la cel gazos, ceea ce înseamnă un proces greu de adaptare.
Există dificultăți de adaptare la început deoarece echipamentul său biologic și psihologic nu asigură o viață
independentă aî el rămâne dependent de mamă. Are fragilitate bilogică și psihologică, mai ales când este
15
abandonat de mamă sau aceasta lipsește pe o perioadă relativ lungă. Achiziția de competențe necesare
adaptării depinde de mediul de viață și de maturitatea sistemului nervos central. În acest context reflexele
sunt foarte importante, cum ar fi reflexul de sugere, reflexul de gângurit, reflexul de plâns, reflexul de tușit,
reflexul de strănut etc.

Există ideea că copilul, la venirea pe lume, este influențat pozitiv sau negativ și de modul în care el
este primit de către părinți. Se pune o primă ștampilă pe acest copil în funcție de atitudinea părinților.
Maria Montessori a semnalat acest lucru, iar ulterior s-au facut și studii.

Dezvoltarea biofizică se realizează pe baza unor legi și principii care acționează și înainte de naștere, dar
sunt mai evidente după naștere. Printre aceste principii sunt:
1. Principiul cefalo-cauzal - creșterea se produce de sus în jos (capul este mare, mai intens dezvoltat
decât restul corpului, se dezvoltă senzorial și motor înainte de folosirea membrelor superioare și chiar
înainte de mers)
2. Principul proximo-distal - dezvoltarea se produce de la interior spre exterior (capul și trunchiul
cresc mai mult față de brațe și picioare, apoi membrele cresc mai mult decât mâinile și tălpile)

Totuși, creșterea nu este uniformă, ci diferă de la un copil la altul în funcție de ereditate și de mediul de
viață. Copilul este obligat să se adapteze și să își dezvlte propriul sistem organo-funcțional care să-l
ajute spre independență. Pentru aceasta se produc o serie de modificări, cum ar fi:
1. Reglarea aparatului respirator și funcțional pentru asigurarea desfășurării ritmice a modului de
percepere
2. Se produc modificări organo-funcționale la nivelul dezvoltării digestiei proprii
3. Se produc activități legate de sistemul circulator pentru funcționarea organelor vitale (creier,
inimă, plămâni)
4. Dezvoltarea sistemului imunitar
5. Dezvoltarea sistemului senzorial și cerebral

Foarte important pentru această perioadă este constituirea trebuințelor biologice și ulterior a celor
psihologice. Toate aceste sisteme care se dezvoltă în această perioadă servesc în mod special dezvoltării în
ansamblu a organismului, a unor capacități legate de dezvoltarea activității senzoriale și a nivelului de
comunicare.

 Înfățișarea nou născutului este specifică stadiului, și anume: corp pliabil, cap mare, membre scurte,
pielea este roșiatică și tumefiată, ochii albaștrii.
 În primele 3-5 zile de la naștere scade în greutate cu 150-300 g ca apoi să se revină la normal.
 Copilul doarme în cea mai mare parte a zilei și somnul este polimorf. Somnul poate fi împărțit în 3
categorii: somn liniștit, somn agitat, somn foarte agitat și cu plâns.
 Ritmul de creștere în tot acest stadiu este intens.
16
Pentru evaluarea vitabilității prezente la naștere cea mai folosită scală este scala de dezvoltare a lui
Virginia Abga, în care copilul este evaluat pe 5 dimensiuni - fiecare secvență primește 2 puncte:
1. Tonus muscular - când acesta este flasc - 0 pct, când apar ușoare flexiuni la extremități- 1 pct,
când apar mișcări vii- 2 pct
2. Puls -când nu poate fi percepută - 0pct, mișcări ușoare (sub 100/min)- 1 pct, peste 100/min- 2 pct
3. Grimasă - iritabilitate - fară reacții 0 pct, are grimasă -1 pct, țipă tare - 2 pct
4. Înfățișare - culoare - albăstruie - 0 pct, corp roz și extremități albăstrui -1 pct, corp roz complet - 2
pct
5. Respirație - când nu poate fi percepută - 0 pct, ușoară -1 pct, bună - 2 pct

Există o anumită ordine în dezvoltarea organelor de simț și mai ales a simțurilor propriu zise, de aici și
dezvolatea senzațiilor și a percepțiilor. Se dezvoltă acuitatea senzorială aproximativ în următoarea ordine:
1. Miros
2. Gust
3. Auz
4. Văz

S-a remarcat perspectiva lui Piaget legată de conduita senzorio motorie. Se identifică conduita
suportului și conduita sforii. Pe baza acestor aspecte s-a constatat și faptul că poziția veritcală și
menținearea echilibrului facilitează dezvoltarea autonomiei.

Piaget descrie 6 etape în dezvolatea senzorial motorie:

1. Naștere - 1 lună - predomină reflexele necondiționate
2. 1 - 4 luni - se produce acomodarea și coordonare reflexelor și se elaborează lanțul de reflexe
3. 4 - 8 luni - se lungesc perioadele de observare a celor din jur
4. 8 - 12 luni - se formează noi și complexe forme de adaptare în care rolul principal îl are anticipația
5. 12 - 18 luni - se dezvoltă mijloace de explorare și cunoaștere bazate pe experiența activă
6. 18 - 24 luni - intevin mijloace de achiziție și de acomodare bazate pe combinații mentale

Drept urmare a acestor etape enunțate de Piaget se dezvoltă funcționalitatea analizatorilor și se organizează
percepția ca proces de cunoaștere. Percepția se structurează sub forma a 2 modele:
I. Perceptiv contemplativ - prezent încă de la 2 luni
17
 II. Perceptiv acțional - prezent de la 3 luni
Și este profund influențată de modelele complexe de comprehensiune manuală.

În dezvoltarea psihică, pe lângă faptul că se raportează la cele 2 principii, se produc forme de relaționare cu
cei din jur prin adoptarea poziției veritcale și dezvoltarea comunicării verbale și non verbale. Comunicarea
duce întotdeauna la adaptare, iar aici este implicată comunicarea verbală, dar și non verbală. Aceste 2 forme
de comunicare acționează și se dezvoltă împreună, dar pentru început comunicarea non verbală devine
dominantă. Aici se încadrează și vocalizările și gânguritul. Încă de la 2 luni copilul se poate întrerupe din
supt pentru a răspunde discursului afectiv al mamei. La 4-5 luni comunicarea după mimică și intonație este
foarte activă la copil. Sunt mai multe forme de comunicare - după distanța dintre vorbitor și auditor putem
vorbi despre:
 Comunicare intimă care este apreciată la 20-30 cm și este încărcată de afecțiune
 Comunicare personală în care afecțiunea este mai mică, dar mai socializată
 Distanța oficială prin care se comunică activități și hotărâri

Se consideră în psihologie că atingerea exprimă afecțiunea maximă, ceea ce echivalează ceea ce se întâmplă
mai târziu prin dans sau atingerea din contactul de cuplu.

La 6 luni (după unii autori la 5 luni) apare așa numita lalațiune care este o fază superioară a gânguritului și
care constă în pronunția sau repetiția de silabe.
Etapa următoare este apariția primelor cuvinte ce au rol de propoziție, iar lanțurile de sintagme
nediferențiate se numesc holofraze. Prin comunicare apar conduite noi de simpatie, de antipatie, de
evaluare, de gelozie, de timiditate, de simulare, de imitație, etc.
Pe baza acestor activități se structurează 2 grupe de copii încă din această perioadă. Una la care predomină
comforul psihic și una la care predomină agitația, nervozitatea, iritabilitatea.

18