Recenzie

Influențele relației de atașament asupra dezvoltării psihice în primele stadii ale

copilăriei
(Irina Moțățăianu)

Am ales această carte deoarece am fost interesată de cum anume poate

influența relația de atașament dezvoltarea psihică a copilului mic fiind motivată
totodată și de mesajul autoarei Irina Moțățăianu care spune că un copil are o
nevoie disperată de a se apropia de părintele său, de a se conecta cu acesta
pentru a crește, pentru a se dezvolta, pentru a fi autonom și sănătos psihic cât și
emoțional.
În primul rând, nevoia de atașament reprezintă necesitatea de bază a
oricărei ființe umane, iar părinții dețin un rol extrem de vital în viața celui mic.
Dragostea maternă este parte integrantă a sentimentului de comunicare social, în
lipsa ei, orfanii fiind obișnuiți cu persoane care nu au timpul necesar și nici
disponibilitatea de a le-o oferi. Conform teoriei lui Freud, primul comportament
intim al copilului este cu mama sa în timpul alăptării, deoarece nu primește doar
hrană fizică ci și afectivă, detensionare, siguranță și confort emoțional.
Fondatorul teoriei atașamentului a fost John Bowlby care considera că
atașamentul este o relație primară, cu rol de protecție fizică, biologică dar și
psihică. Acesta susține că primul instinct al sugarului este să mențină o
apropiere față de mama ca formă de supraviețuire.Psihologul susține idea
faptului că a crea legături intime cu alte persoane reprezintă componenta de
bază a naturii umane, menționând faptul că scopul atașamentului copilului este
să se asigure că un adult este în apropiere pentru a-I oferi protecție și grijă.
Relația mama-copil este vital în determinarea modelului în care copilul învață
să percepeapă relațiile sale cu ceilalți, cu lumea exterioară, însă separate de
orice figură de atașament acesta intră în depresie anaclitică, abandon timpuriu
care constă în blocaje atât de ordin fizic cât și de ordin psihic. Un atașament
sigur reflect încrederea pe care copiii o au în relațiile cu persoanele de îngrijire.
Copiii care au parte de un atașament sigur dezvoltă mai apoi abilități sociale
bine dezvoltate, fiind încrezători în propriile forțe, cu un curaj imens de a
explora mediul înconjurător. Atașamentul sigur oferă copilului posibilitatea de
a-și definii propriile limite care să-i confere stare de confort și siguranță.
Pornind de la idea de bază a lui Mary Main, putem vorbi desigur și de
tipuri de atașament la adult corelate cu cele din mica copilărie respectiv care se
pot dezvolta la copii acestor adulți. Adultul atașat autonom este cel care în
copilărie a fost atașat sigur, a dobândit un grad de independență și autonomie.
Adultul cu atașament dezinteresat presupune că în copilărie a fost evitat, fiind
invadat de amintiri neplăcute în care relatează incostanța relației cu părinții,
având stări de frustrare, mânie și agresivitate.
Dezvoltarea umană desemnează acel proces care tinde spre armonizare și
echilibru fiind reprezentat de un ansamblu de creșteri, modificări și
transformări. În primul an de viață se dezvoltă achizițiile motorii (apucarea și
explorarea gustativă și tactilă a obiectelor, deplasarea ce contribuie la lărgirea
spațiului explorat), dezvoltarea afectivității (stări emoționale de tip simpatie,
gelozie, teamă, rușine, încercare de comunicare cu cei din jur). În acest prim an
de viață, universal uman al copilul este reprezentat de mama sau persoana care o
substituie, care îi oferă îngrijire, supraveghere, dragoste. Surâsul este
exprimarea unei stări de bine organice și psihologice a copilului.
Scriitoarea vorbește despre cum un nou-născut vine pe lume cu ”hard-ul”
curat, părinții și cadrul didactic fiind responsabili de ”instalarea programelor”.
Perioada copilăriei este considerată a fi cea mai importantă în vederea
dezvoltării vieții psihice datorită faptului că marchează momentul în care se pun
bazele cognitive, emoționale și sociale cu ajutorul cărora se construiește
personalitatea. Gândirea copilului antepreșcolar este una elementară și legată de
concret, acesta operând cu reprezentări ale obiectelor și fenomenelor. Astfel,
copilul manifestă atitudini cognitive, arată permanent interes față de obiecte,
persoane sau acțiuni exprimându-și verbal observațiile. Pe măsură ce copilul
înaintează în vârstă are stări afective mai complexe, în jurul vârstei de 18 luni
manifestându-se sentimentul de gelozie față de orice persoană care se interpune
între el și mama lui. Copilului începe să-i placă gluma, păcăleala și comicul, se
simte bine atunci când adultul își exprimă admirația pentru ceea ce el face.Cele
mai deosebite achiziții sunt cele care se realizează la nivelul conștientizării
realității externe și a conștienței de sine. Cel mic începe să conștientizeze
acțiunile desfășurate de propria persoană, iar imaginea de sine evoluează, acesta
începând să-și cunoască identitatea (numele și prenumele propriu, al părinților
și vorbește la persoana I). Conform specialiștilor, atașamentul reprezintă acel
mecanism de supravieșuire emoțională cu care fiecare om se naște. Construirea
unui cadru familial, plin de afecțiune, de încredere, un mediu stimulativ în care
părinții și copiii se iubesc și se respectă relevă condiția unui atașament sigur.
Comportamentul de atașament este caracterizat prin diverse forme de
manifestare precum zâmbet, țipăt, agățat, târâtul pe burtă spre mamă și mai ales
căutarea mamei. Cercetările relevă faptul că persoanele de vârstă adultă care au
suferit schimbări majore în viața lor, precum divorțul părinților, li s-a schimbat
modelul de atașament de la sigur la nesigur.
 Unul din aspectele cărții care m-a marcat a fost afirmația specialiștilor
Siegel și Bryson care spuneau că regiunea care nu își poate dezvolta potențialul
fără ajutorul unui părinte grijuliu se numește cortextul prefrontal. Această
regiune este situată în spatele ochilor și este responsabilă de atenția și
concentrarea individului, vitală în luarea deciziilor, tolerantă la frustrare,
empatie cât și abilitatea de a trece de la o activitate la cealaltă. Un creier
prefrontal bine dezvoltat ajută la funcționarea tuturor funcțiilor de bază ale
corpului. Astfel, pe măsură ce părinții se conectează emoțional cu copilul lor,
stimulează dezvoltarea creierului prefrontal, oferindu-i capacitatea de a simți, de
a gândi logic, de a deveni autonom, de a deveni creativ.