Psihologia vârstelor

Tema 1
Menționați pentru primii 2 ani de viață al uni copil, care sunt aspectele dezvoltării pe care un
părinte trebuie să le aibă în vedere (utilizați informații privind perioadele critice și sensibile și
orarul maturării, aspecte ale dezvoltării cognitive, afective și sociale).
Tema 2
Menționați principalele achiziții în dezvoltarea eului, personalității și al relațiilor sociale din
perioada preșcolară. Alegeți 2 dintre aceste achiziții și descrieți modalități/jocuri/activități prin care
un părinte le poate sprijini dezvoltarea.
Tema 3
Ce tipuri de activități (2 pentru fiecare abilitate) puteți face cu un elev în școală primară care
să îl ajute să dezvolte logica inductivă, abilitățile de clasificare, și să crească stima de sine.

PRISACARU RALUCA MARINELA

FPSE, PSIHOLOGIE ID AN II GR 1

1
 TEMA 1

Dezvoltarea holistică vede copilul ca un întreg, ca o persoană întreagă – fizic, emoțional, int-
electual, social, moral, cultural și spiritual. Învățarea despre dezvoltarea copilului implică studierea
tiparelor de creștere și dezvoltare, din care se construiesc linii directoare pentru dezvoltarea „nor-
mală”.
Normele de dezvoltare sunt uneori numite repere – ele definesc modelul de dezvoltare
recunoscut pe care trebuie să-l urmeze copiii. Fiecare copil se dezvoltă într-un mod unic; cu toate
acestea, utilizarea normelor ajută la înțelegerea acestor modele generale de dezvoltare, recunoscând
în același timp variația largă între indivizi.
Dezvoltarea cognitivă la copiii de 0-2 ani
Bebelușii se nasc cu abilități cognitive care le permit să recunoască și să răspundă la îngriji-
torii lor. De exemplu, ei sunt capabili și gata să agațe imediat îngrijitorul într-o relație cu ei - pentru
a-i conecta imediat pe cei care îi mențin sănătoși și în viață. Abilitățile care îi permit să facă acest
lucru sunt distanța lor vizuală fixă focală (aproximativ distanța de la sân la fața îngrijitorului), ca-
pacitatea lor de a percepe contraste și contururi mari (permițând definirea contururilor unor lucruri
precum o față), orientarea lor către vocile umane. peste alte sunete și capacitatea lor de a recunoaște
o voce familiară până la vârsta de o săptămână. În plus, ei sunt capabili să recunoască mirosul
laptelui propriei mame.De la naștere și până la împlinirea vârstei de 2 ani, copiii se află în ceea ce
celebrul cercetător în dezvoltare Jean Piaget numește perioada senzoriomotorie. În acest timp, copiii
își folosesc simțurile și acțiunile pentru a învăța și a crește. Această perioadă începe cu reflexe de
bază și avansează printr-o serie de „etape” până la abilități senzoriale și motorii complexe și gândi-
rea simbolică timpurie.Până la sfârșitul perioadei senzoriomotorii (între 18-24 luni), copilul învață
că este separat de mediul său și că obiectele continuă să existe chiar și atunci când nu sunt percepti-
bile (permanența obiectului).Copilul va demonstra gândire și perspicacitate intenționată, este capa-
bil să folosească combinații mentale pentru a rezolva probleme (de exemplu, știe să mute un scaun
lângă pătuțul său pentru a-și lua pătura) și începe să pretindă (de exemplu, să folosească un obiect
ca substituient alimentar pentru a hrăni o păpușă).
Între 18-24 de luni, copiii intră în a doua etapă a lui Piaget - etapa preoperațională. Această
etapă, care durează de la aproximativ 2 până la aproximativ 6 ani, este perioada în care copiii învață
să folosească simboluri și gândirea reprezentativă, precum limbajul. La debutul perioadei preoper-
aționale, copiii nu pot folosi încă logica concretă și nici nu pot lua perspectiva altuia. Ei demon-
strează egocentrism, atunci când cred că gândurile lor sunt împărtășite de alții. . Copiii sunt capabili
să răspundă la indicații simple, să grupeze obiecte pe categorii, să imite acțiuni mai complexe și să
arate o utilizare din ce în ce mai vie a imaginației.

2
 Dezvoltarea emoțională și socială la copiii de 0-2 ani
Bebelușii se nasc creaturi sociale. Încă din primele lor zile, ei încep să se conecteze și să
colecteze informații de la îngrijitorii lor. De fapt, chiar și nou-născuții sunt capabili să imite expresi-
ile faciale, demonstrând o înțelegere a modului în care acțiunile altuia se raportează la ale lor. În de-
curs de câteva săptămâni, ei zâmbesc în mod intenționat, răspunzând în ritm la comunicările îngriji-
torului lor. Până la sfârșitul primelor trei luni, majoritatea familiilor simt că „își cunosc” copilul și
că au o comunicare semnificativă în două sensuri, care include jocuri (de exemplu,”cucu bau”).
De la 0 la 2 ani, copiii sunt angajați în relații, încercând să dezvolte sentimentul de a fi
hrăniți și iubiți. Ei caută o relație care generează încredere, securitate și un sentiment de optimism.
Dacă vor reuși, vor stăpâni obiectivele psihosociale de bază ale acestei epoci și vor avansa în dez-
voltare cu un simț puternic și sigur al lumii și al locului lor în ea.
Pe la 9-12 luni, bebelușii devin mai interesați de explorare. Această unitate coincide adesea
cu învățarea lor să se târască și/sau să meargă, ceea ce duce la noi aventuri mai departe de îngrijirea
părinților. Ei încep să indice obiecte, o etapă importantă de dezvoltare care demonstrează capaci-
tatea lor de a stabili un focus comun cu altul.
Între 9 și 18 luni, bebelușii dezvoltă o înțelegere mai sofisticată nu numai a altor persoane și
lucruri, ci și a lor înșiși. De exemplu, dacă punem în secret un punct pe nasul unui copil de 15 luni
și îl punem în fața oglinzii, ei nu se comportă diferit. Dacă facem același lucru cu un copil de 18
luni,se uită la punct și apoi încearcă să-l îndepărteze de pe față. Astfel, abia pe la 18 luni un bebeluș
recunoaște că imaginea din oglindă este de fapt el însuși, și nu doar un copil mic și jucăuș diferit.
Nouă până la optsprezece luni este, de asemenea, perioada în care începe anxietatea
străinilor, în care bebelușii se întorc cu adulți mai puțin cunoscuți. De asemenea, vor manifesta
nemulțumiri (cel puțin inițial) atunci când părinții părăsesc camera sau îi pun în grija altuia.
Potrivit psihologului britanic John Bowlby, acest atașament îndeplinește o funcție utilă.
Adică, permite un fel de echilibru între nevoia crescândă a bebelușului de a se aventura și de a ex-
plora și nevoia lui de o bază sigură care să-l protejeze și să-l ghideze. Sentimentul de securitate pe
care îl oferă un îngrijitor principal poate fi apoi purtat cu un copil atunci când explorează, per-
mițându-i să continue să îndeplinească impulsul de dezvoltare suplimentar pentru explorare și de-
scoperire.
Perioadă sensibilă de dezvoltare
În jurul vârstei de doi ani, copiii vor intra în ceea ce Erikson a numit etapa Autonomy vs
Shame and Doubt. În această etapă vedem apariția deplină a voinței unui copil. Răbdarea și
capacitatea părinților de a răspunde cu succes la voința copilului afectează rezultatul acestei etape.
În această etapă, copiii își dezvoltă primele interese și o dorință crescută de autonomie. Cu încura-
jare, copiii explorează și extind aceste interese și impulsuri. Ei dezvoltă un comportament autosufi-

3
cient (de exemplu, încep să se îmbrace, să se hrănească, etc.) și un sentiment de autonomie. Cu
pedepse, răspunsuri punitive sau solicitări care depășesc capacitățile copilului, ei se retrag în rușine
și îndoială.
Între 2 și 3 ani, copiii încep să depășească limitele pentru a determina care sunt granițele
părintelui. Copilul poate începe să spună nu, să aibă crize de furie, să devină „încăpățânat” sau mai
negativ. Testează să vadă dacă il iubim în continuare, indiferent de ce se întâmplă.
Cunoscând funcția de dezvoltare a acestor comportamente provocatoare, este util să
menținem limite consistente, să impunem limite de încredere și să oferim copilului cât mai multe
opțiuni posibil (de exemplu, mazăre sau morcovi pentru gustare; să îl lăsați-l să-și aleagă fusta roșie
sau pantalonii albaștri etc. .).
Nu toată trecerea la autonomie este negativă. Pe măsură ce copiii se afirmă, încep să se re-
cunoască ca fiind separați de ceilalți, dar totuși similari cu ceilalți. Acest lucru le permite să dez-
volte și să demonstreze empatie, care își face debutul la aproximativ 2 ani. Putem favoriza această
dezvoltare oferindu-i copilului cuvintele pentru emoțiile pe care noi sau alții (de exemplu, un per-
sonaj preferat din carte, prieteni de grup de joacă) le simțim.
Chiar și copiii foarte mici pot dezvolta și aplica înțelegeri relativ complexe ale oamenilor și
emoțiilor.În momentul interacționării, copii ar trebui să înceapă să prezinte un interes față de alți
copii și să se implice în jocuri simple de interacțiune socială, precum bătutul palmei sau jocul de-a
fața-ascunselea.
Scopul la sfârșitul copilăriei este ca copilul dumneavoastră să aibă o bază sigură, o relație
primară puternică și hrănitoare și o dorință plină de spirit pentru a explora și experimenta. De aici
vor începe să caute experiențe și altele pentru a-și extinde lumea și a-și lărgi sfera de influență.
Cum pot afecta anii formativi, negativ dezvoltarea unui copil?
Copiii trebuie să fie hrăniți, vorbiți și sprijiniți de părinți, în special în primii cinci ani. Dar
dacă acest lucru nu se întâmplă? Ce se întâmplă dacă îngrijitorul unui copil neglijează îndatoririle
parentale? Atunci când părinții nu reușesc să satisfacă nevoile emoționale, fizice și mentale ale
copilului lor în timpul acestor etape de creștere, problemele mentale viitoare încep să se dezvolte.
Studiile arată că, atunci când un copil se confruntă cu neglijarea la o vârstă fragedă, aceasta se man-
ifestă adesea prin probleme adânc înrădăcinate care rămân cu el pe tot parcursul vieții copilului,
având în special un impact asupra inteligenței emoționale, dezvoltării emoționale, abilităților so-
ciale și capacității de a se juca cu alti copii.
Copiii care nu primesc un tratament adecvat de la părinți în timpul acestor etape de dez-
voltare a copilului sunt predispuși la:
Probleme de comportament
Stimă de sine scazută,

4
 Lipsa sentimentului de apartenență
Dezvoltarea depresiei
Probleme de sănătate mintală
Dependențe
Chiar dacă părinții nu își abuzează fizic copiii, un copil totuși poate dezvolta sentimente
negative și nesiguranțe care îi afectează și pe parcursul vieții. Dacă neglijează copilul în timpul ado-
lescenței, copilul mai mare va simți că nu are un sistem de sprijin de încredere acasă și poate
încerca să găsească alternative nesigure pentru a face față nesiguranțelor.

TEMA 2

Perioada preșcolară a copiilor este extrem de importantă.În această etapa de dezvoltare ei își
însușesc noi abilități de comunicare, autonomie și relaționare cu cei din jurul lor. Se dezvoltă fizic,
cresc nu mai sunt bebeluși,capacitatea motorie devine mai stabilă, putem menționa că este și cea
mai importantă perioada pentru dezvoltarea psihică.
Această perioadă pune bazele solide în dezvoltarea eului, personalității și relațiilor sociale
ale copiilor. Se formează identitatea, se dezvoltă abilitățile sociale și emoționale.
Cele mai importante însușiri pentru dezvoltarea eului, personalității și relațiilor sociale ale
copiilor din perioada preșcolară sunt:
 autonomia
 limbajul
 gândirea și creativitatea
 sociabilitatea și empatia
 relațiile sociale și regulile morale
 abilități cognitive
 rezolvarea instrucțiunilor

Dezvoltarea socio-emoțională preșcolară prin joc

Dezvoltarea socială și emoțională începe devreme în viață. Acesta este momentul în care
copiii încep să înțeleagă cine sunt, ce simt și la ce să se aștepte atunci când interacționează cu
ceilalți. Este atunci când învață cum să formeze și să susțină relații pozitive; experimentează, ges-
tionează și exprimață emoțiile.
Un număr tot mai mare de dovezi științifice confirmă că copiii care dobândesc o abilitate
emoțională puternică în primii ani pot gestiona mai bine interacțiunile sociale de zi cu zi mai târziu
în viață.

5
 Prin joacă, exerciții și povestiri copiii de vârstă preșcolară sunt capabili să-și exprime mai
bine sentimentele, se înțeleg mai bine, manifestă empatie față de ceilalți din grup, țin mai mult la
mediu și simt mai fericiți
Dezvoltarea socio-emoțională în anii preșcolari este critică deoarece o traiectorie pozitivă în
aceste domenii va consolida independența, autoreglementarea și cooperarea. Acestea sunt abilități
valoroase pentru a le ușura tranziția către copiii mai mari și pot duce la o bază de succes mai târziu
în viață.
Iată câteva activități de inclus în programare, care îi vor ajuta pe copii să-și exploreze emoți-
ile:
Urșii polari: animalele polare au multe caracteristici care le permit să trăiască în locuri reci.
Colorația corpului lor (de obicei albă), corpurile lor compacte și hibernarea sau migrația lor sunt un-
ele dintre ele.Copiii își vor aplica cunoștințele despre animalele din regiunea polară prin experiențe
de joacă deschise!
Graficul de sentimente pentru Colțul Calmant
Acesta este un plus ușor și eficient pentru mediul dumneavoastră de învățare și este cel mai
bine plasat într-o porțiune mai liniștită a sălii de clasă. Preșcolarii pot vizita această diagramă atunci
când se simt copleșiți, iar imaginile îi pot ajuta să-și recunoască și să-și exprime emoțiile. Adău-
garea de oglinzi, perne și imagini care descriu tehnici de autoreglare adaugă un element de joc aces-
tor episoade potențial dificile.
Coroana de recunoștință
O atitudine de recunoștință este întotdeauna de sezon! Această activitate artistică își are
rădăcinile în identificarea de către preșcolari a ceea ce sunt recunoscători. Creșterea socio-emoțion-
ală vine din conceptul de sine al copiilor, pe măsură ce aceștia discută despre caracteristicile a ceea
ce este semnificativ pentru ei. Dacă se face ca o activitate de grup în loc de una individuală, sunt ev-
idențiate abilități precum a face prieteni, empatie și cooperare.
Activitatea ar putea fi chiar extinsă (de exemplu, identificarea unui lucru pentru care sunt re-
cunoscători pe o perioadă de timp), astfel încât grupul să dezvolte o anumită autoreglare și o atitu-
dine pozitivă față de învățare.
Un mediu de învățare sănătos din punct de vedere emoțional
Emoțiile, precum și sănătatea emoțională, în primii ani sunt vitale, deoarece aceste expe-
riențe au efecte pe termen lung pentru oamenii mici pe măsură ce îmbătrânesc. Educatorii cu expe-
riență știu deja cât de imperativă este o traiectorie pozitivă acest domeniu, iar efectele adverse ale
experiențelor negative din copilărie au fost amplu cercetate. Maya Angelou a spus odată: „... oa-
menii vor uita ce ai făcut, dar oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă”. Așadar,
când vine vorba de crearea unui mediu de învățare sănătos din punct de vedere emoțional, în loc să

6
ne concentrăm pe ceea ce fac copiii, ar trebui să ne concentrăm asupra modului în care se simt
copiii.

Activități mai captivante care ajută la promovarea învățării emoționale:

Urmărirea bunăvoinței pentru copii
Întotdeauna este nevoie de mai multă bunătate, iar această activitate îi ajută pe preșcolari să
definească ce înseamnă a fi amabil pentru ei. Există o fișă de urmărire care solicită copiilor să înreg-
istreze experiențe amabile și cum să le susțină pe tot parcursul zilei. Este mai valoros pentru că
bunătatea trece de la a fi un concept abstract la ceva tangibil, cu elemente de acțiuni pe care oa-
menii le pot întreprinde.
Joc de memorie cu sentimente
În acest joc distractiv, interactiv, copiii mici vor potrivi cărți care au emoții diferite asupra
lor pentru a vedea că toți avem emoții diferite și este perfect în regulă. Acest lucru ajută la nor-
malizarea diferitelor emoții și le introduce în alte emoții în afară de fericit și trist.
Calmează-te Sticla senzorială
Uneori, când copiii sunt supărați până la punctul în care consolarea este dificilă, redi-
recționarea sau distragerea atenției funcționează grozav! Cu această activitate simplă, le vom putea
scăpa de faptul că sunt copleșiți și supărați pentru a se calma și liniști.

Dezvoltarea autonomiei la copii

Autonomia în ceea ce privește educația timpurie înseamnă a-i face pe copii să știe că au con-
trol asupra lor înșiși și asupra alegerilor pe care le fac.
De la activitățile la care participă, până la modul în care se joacă și interacționează cu se-
menii, autonomia joacă un rol în tot ceea ce face un copil în clasă. A învăța cum să fie independenți
este o abilitate esențială pentru preșcolari de dezvoltat, deoarece îi învață cum să se comporte mai
târziu în viață, pe măsură ce își asumă responsabilități mai mari.
De ce ar trebui încurajată autonomia?
Pe măsură ce copiii devin mai independenți, ei explorează singuri lumea și descoperă cum să
se exprime. De asemenea, încep să înțeleagă modul în care alegerile și acțiunile lor influențează
rezultatele și învață ceea ce fac și asupra ce nu au control. Autonomia trebuie încurajată în educația
timpurie pentru a ajuta copiii să-și dezvolte un sentiment de sine. Următoarele sunt câteva dintre
cele mai importante moduri prin care autonomia poate afecta dezvoltarea unui copil:
Senzație de control
Deși nu se poate aștepta ca copiii să dețină controlul total asupra tuturor aspectelor vieții lor,
ei trebuie să simtă că dețin anumite părți pentru a-și construi încrederea.

7
 Creșterea stimei de sine
Când un copil simte că deține controlul și poate face propriile alegeri, acest lucru îi crește
stima de sine. A fi capabil să faci ceva pe cont propriu stimulează un sentiment de realizare.
Creșterea cognitivă
Atunci când un copil face propriile alegeri, are rezolvarea problemelor. A face alegeri semni-
ficative este o parte esențială a dezvoltării lor cognitive, care crește pe măsură ce gândesc la
alegerile care le sunt prezentate.
Cum să încurajam un copil să fie autonom?
Încurajarea autonomiei în educația timpurie este esențială pentru creșterea și încrederea per-
sonală a copilului. Pe măsură ce educatorii și părinții oferă mai multă independență, copiii sunt ca-
pabili să învețe din acțiunile, luptele și succesele lor.
Exemple de moduri prin care putem începe să încurajăm autonomia în clasă:
Oferirea de opțiuni
Permiterea copiilor să facă propriile alegeri este primul pas către încurajarea autonomiei.De
exemplu, lăsăm copiii să decidă la ce activitate doresc să participe și dacă doresc să o facă cu un
grup sau să se joace independent.
Respectarea Opiniilor
Ascultând ideile și opiniile copiilor, îi putem ajuta să-și dezvolte simțul autonomiei. Re-
spectarea opiniilor preșcolarilor le demonstrează că aceștia contează au contribuții asupra lumii din
jurul lor. De asemenea, îi ajută să înțeleagă că adulții își recunosc și respectă abilitățile.
Dăm responsabilitate
Sarcinile ar trebui să fie oarecum provocatoare pentru a ajuta preșcolarii să dezvolte persev-
erența. Experiențe precum gătitul dintr-o rețetă, organizarea fișelor sau grădinăritul sunt sarcini ex-
celente de atribuit copiilor, pentru a-i ajuta să simtă că îndeplinesc o responsabilitate de „adult”.
Acceptând opiniile copiilor și permițându-le să ia decizii independente, educatorii îi pot
ajuta să dezvolte un sentiment de autonomie, să stimuleze stima de sine și să încurajeze dezvoltarea
cognitivă. Construirea acestei independențe îi ajută în cele din urmă pe copii să-și asume un rol mai
activ în procesul de învățare. De asemenea, îi va ajuta să facă față mai multor responsabilități pe
măsură ce cresc.
.
TEMA 3
Raționamentul inductiv este o metodă de raționament în care se consideră că o serie de ob-
servații ajung la o concluzie. Este procesul de utilizare a experiențelor sau cunoștințelor trecute pen-
tru a trage concluzii. De exemplu, copilul poate observa că mănâncă mango în vacanța de vară,
poate deduce că probabil va primi mango și în această vară.

8
 Logica inductivă îi ajută pe copii să facă predicții și să creeze generalizări. Concluzia lor
poate să nu fie întotdeauna adevărată, dar ar trebui să fie rezonabilă pe baza dovezilor.
Raționamentul inductiv îi ajută pe copii să gândească în viitor și să ia decizii. În viața de zi
cu zi, raționamentul inductiv pare adesea invizibil. Copiii preiau informații fără să știe, recunosc un
model potențial și acționează pe baza ipotezei lor. Raționamentul inductiv sau logica pot începe de
la o vârstă fragedă, când copilul observă câinele lătrând într-un anumit mod de fiecare dată când o
pisică se află în curtea din spate. Data viitoare când va auzi câinele lătrând în același mod, va de-
duce că este o pisică în curte.
Logica inductivă este importantă, deoarece aceasta îi ajută pe copii pe termen lung. Copiii
cu un raționament inductiv puternic observă rapid tipare. Ei pot vedea cum anumite obiecte sau
evenimente, aliniate într-un anumit mod, pot duce la un rezultat comun. Copiii care pot recunoaște
aceste modele și au făcut deducții, îl pot folosi și pe măsură ce cresc în cariere pline de satisfacții.
Raționamentul inductiv este o metodă de a trage concluzii mergând de la specific la general.
De obicei, este în contrast cu raționamentul deductiv, în care treceți de la informații generale la con-
cluzii specifice.
Modalități simple de a facilita raționamentul inductiv pentru copii:
Simulare și joacă
Încurajăm copiii să se uite la diferite imagini cu lucruri din viața reală și să tragă o concluzie
generală pe baza observațiilor pe care le fac. Putem afișa imagini cu un anumit sport, de exemplu te-
nis, și apoi putem afișa imagini cu o jucătoare ca Serena Williams pe teren. Observăm dacă pot face
conexiuni simple, cum ar fi Serena Williams este o jucătoare de tenis.
Încurajăm copiii să pună întrebări
Este important să îndepărtăm frica din mintea copiilor de a se întreba . Copiii ar trebui încu-
rajați să pună întrebări în mod activ, să aprofundeze și să exploreze subiecte complexe.
Încercăm să recunoaștem tiparele
Abilitățile de recunoaștere a modelelor ajută la îmbunătățirea abilităților de raționament
logic al copiilor. Recunoașterea modelelor le întărește abilitățile mentale, spațiale și IQ-ul. Copiii își
pot perfecționa aceste abilități rezolvând puzzle-uri sau exersând întrebări logice, cum ar fi să se
uite la o secvență de numere și să ghicească ce număr va urma.
Ajutăm copiii să tragă concluzii logice
Ca adult poate suna evident, dar poate fi nevoie de ceva practică pentru ca copiii să gân-
dească în declarații condiționate și să găsească cauzele și consecințele unor fapte mici și chiar ne-
semnificative. De exemplu: de fiecare dată când copilul tău joacă fotbal, îi este foame. Sau de
fiecare dată când ninge, afară este frig.
Rezolvarea problemelor

9
 Putem genera o serie de soluții posibile la o problemă sau problemă și apoi eliminăm prob-
lemele una câte una pentru a găsi problema exactă și, prin urmare, soluția acesteia. De exemplu,
dacă laptopul nu pornește, cerem copilului să se gândească la diferite motive pentru această prob-
lemă. Este posibil să nu fi încărcat laptopul sau este posibil ca bateria să nu fie introdusă corect sau
să fie complet spartă. Încercăm să găsim împreună soluții pentru fiecare dintre aceste probleme.
Învățăm de fapt raționamentul inductiv mult mai devreme decât învățăm raționamentul de-
ductiv. Jean Piaget, renumit psiholog în lumea dezvoltării copilului, a teoretizat că copiii încep să
dezvolte raționamentul inductiv în jurul vârstei de 6-7 ani până la aproximativ 11-12 ani. În această
etapă ar trebui să facilităm raționamentul inductiv, ajutându-i pe copii să lucreze la puzzle-uri sau
simulări pentru a detecta asemănări, diferențe, clasificare, analogii simple, completare a seriei etc.
Acest lucru nu numai că îi va ajuta pe copii să-și construiască o viziune puternică asupra lumii, ci și
să le stimuleze puterea creierului.
Activitățile care ajută elevii sa iși dezvolte logica inductivă ar fi: rebus, puzzle, sah, cubul
rubik's , dezbateri pe diverse teme în care elevii sa argumenteze logic.
Activitățile care dezvolta abilitățile de clasificare la elevi sunt: excursii cu vizite la muzee
observarea in mediul natural ,jocuri de memorie, activități de sortare a obiectelor.
Jocul "Ghiceste regula": Se alege o regulă de sortare, cum ar fi "toate obiectele verzi" sau
"toate obiectele casnice", și cerem elevilor să identifice care obiecte se potrivesc cu acea regulă și
care nu. În timpul jocului când ghicesc, putem oferi indicii pentru a-i ghida în gândirea lor logică și
în deducerea regulii.
Moduri de a crește stima de sine la copii
Stima de sine este, în esență, modul în care copiii se văd pe ei înșiși, inclusiv ceea ce cred ei
despre ei înșiși și capacitatea lor de a face lucruri. Este modelat de cât de mult se simt iubiți și de
cât de mult sprijin și încurajare (sau critică) primesc de la oamenii importanți din viața lor, cum ar fi
părinții și profesorii lor.
A fi încrezător în sine nu înseamnă să te gândești că lumea se învârte în jurul tău sau că
nevoile tale sunt mai importante decât cele ale altor oameni. De asemenea, stima de sine sănătoasă
nu este aroganță, narcisism sau drept. Echilibrăm stima de sine a copilului cu alte valori impor-
tante, cum ar fi să ai empatie, să fii bun, să ai bune maniere, să fii caritabil și să ai un sentiment de
recunoștință.
Exemplu de activități:creative, pictură, muzică, dans,activități de voluntariat,curățarea me-
diului înconjurător, dezbateri și prezentări in clasa pe diverse teme preferate sau alese,autoreflecta-
rea activităților-un jurnal scris.

10