Dezvoltarea

socio-emotionala
Importana dezvoltarii socio-emotionale a prescolarului

Student: Cîrneanu (Popescu) Ionela

CPIPP – grupa I
De-a lungul timpului oamenii de stiinta au observat ca principalul predictor care asigura adaptarea la viata adulta nu sunt notele
scolare sau un potential cognitiv ridicat ci abilitatea copiilor de a stabili relatii cu cei din jur. Aceste observatii contravin credintei
majoritatii ca un copil „destept” va reusi in viata.
Inca din ziua in care bebelusul vine pe lume, acesta isi incepe calatoria de invatare si dobandire a abilitatilor de relationare cu cei
din jurul lui si de gestionare a sentimentelor. Apoi, emotiile incep sa apara in mod progresiv, pe masura ce creste, pana cand,
incetul cu incetul, are loc dezvoltarea cognitiva si copilul incepe sa fie constient de propriile emotii, dar si de emotiile celorlalti.
Varsta prescolara constituie o perioada in care se produc insemnate schimbari in viata afectiva a copilului.
 Conceptul de educatie sociala si emotionala in contextul actual

Relații sănătoase și armonioase

Educatia sociala constituie un ansamblu de actiuni/demersuri proiectate si desfasurate pe baza unor principii coroborate cu
totalitatea influentelor exercitate de societate, care au ca scop realizarea integrarii sociale a copiilor si tinerilor, avand ca finalitati
formarea competentelor de viata. In nenumarate studii se prezinta legatura indestructibila intre educatia sociala si cea emotionala, intre
dezvoltarea sociala si cea emotionala a copilului.

Educatia socio-emotionala cuprinde totalitatea activitatilor de invatare (conceptul de invatare este inteles, evident, in sens larg)
care conduc la dobandirea experientei individuale de comportare sociala si emotionala, la formarea competentelor emotionale si sociale
ale individului. Ne referim aici la dobandirea abilitatilor emotionale (de a intelege, a exprima si a-si regla emotiile) si a celor sociale,
precum cele de initierea si mentinerea unei relatii si integrarea intr-un grup (social, profesional, comunitar etc.).
 
 Etapele dezvoltarii socio-emotionale la copii

Dezvoltarea socio-emotionala inca de la varste mici este la fel de importanta ca dezvoltarea cognitiva si fizica. Este esential sa intelegem
ca nimeni nu se naste cu abilitati socio-emotionale, ci le dobandeste pe parcursul vietii. Tocmai de aceea,  parintii si persoanele care se
ocupa de educatia copiilor au un rol extrem de important in dezvoltarea lor emotionala, fiind cei care ii pot invata aceste aptitudini.

Primii doi ani de viata corespund

etapei de crestere, timp in care La 2 ani copilul este entuziasmat de

bebelusul dezvolta o legatura de controlul pe care tocmai a descoperit ca il

siguranta si incredere. Incepand cu poate detine. Aceasta este o etapa in care

primul si al doilea an, el exprima o isi schimba rapid starea de spirit, se

varietate mai ampla de emotii. incapataneaza foarte des, are accese de

Perioada in care ne spune primele sale furie si negativism pentru ca vrea sa faca

cuvinte coincide cu perioada in care lucrurile in felul lui.

incepe sa comunice si sa interactioneze

cu persoanele din jurul sau.
Etapa prescolara (3 – 5 ani) este etapa jocului, in
care copilul isi imbogateste viata sociala si invata sa
coopereze cu partenerii de joaca. Atentie insa,
in aceasta etapa copilul poate dezvolta frici, precum
frica de intuneric, de separare, frica sociala.
Totodata, cel mic isi da seama ca cei din jurul sau
simt lucruri diferite fata de ce simte el, si incepe
astfel sa empatizeze cu oamenii.
Pe masura ce incepe sa se apropie de 6 ani, copilul se
autoregleaza emotional, incepe sa fie capabil sa isi
accentueze, dirijeze si controleze emotiile. Aceasta etapa
este fundamentala pentru diferite arii din viata copilului,
motiv pentru care este foarte important ca noi, parintii, sa
fim pregatiti sa-l educam emotional cand ajunge la aceasta
varsta.
 De la varsta de 7 sau 8 ani devine tot mai constient de gandurile si
Perioada scolara (6 – 12 ani) este caracterizata de
sentimentele sale. Dupa ce trece de aceste etape, ajunge la perioada
tranzitia de la jocul plin de fantezie si libertate, la
adolescentei sau a cautarii identitatii. In general, adolescenta este
jocurile si sporturile de grup. Pe parcursul acestei etape,
delicata deoarece copilul vrea sa ii oferim libertate, chiar daca depinde
copilul incepe sa simta vinovatie pentru luarea deciziilor
de noi. Totodata, aprobarea colegilor devine mai importanta decat
gresite. De asemenea, invata reguli despre cum sa
multumirea noastra si o furtuna de emotii isi face aparitia, in timp ce
relationeze cu altii. Un copil sanatos, in aceasta etapa, ar
adolescentul cauta sa isi gaseasca propria identitate. Daca uneori este
trebui sa fie capabil sa isi exprime emotiile.
capabil sa actioneze precum un adult, alteori revine la atitudinea de
copil. Insa relatiile tind sa se imbunatateasca pe masura ce adolescentul
incepe sa capete libertate, dar si responsabilitati.
 De ce este atat de importanta dezvoltarea sociala si emotionala ?

In lipsa acesteia, orice obstacol sau impact perceput negativ va avea un efect devastator asupra copilului. Iar de aici vor porni
temeri, frustrari, pierderea increderii in sine, a stimei de sine si, implicit, esecul. Dezvoltarea socio-emotionala trebuie sa inceapa acasa,
inca din primul an de viata. Pentru a favoriza o buna adaptare sociala si mentinerea unei bune sanatati mentale, copiii trebuie sa invete
sa recunoasca ce simt pentru a putea vorbi despre emotia pe care o au, trebuie sa invete cum sa faca deosebire intre sentimentele interne
si exprimarea externa si nu in ultimul rand sa invete sa identifice emotia unei persoane din expresia ei exterioara pentru a putea, in felul
acesta, sa raspunda corespunzator. Dezvoltarea emotionala si sociala a copilului sunt aspecte esentiale in evolutia sa si in special in
procesualitatea invatarii, de aceea atat educatorii, cat si parintii trebuie sa acorde o importanta deosebita.

Daca in ceea ce priveste sanatatea fizica e mai usor sa observam schimbarile si sa luam masuri, atunci cand vine vorba de sanatatea
emotionala si dezvoltarea abilitatilor sociale, lucrurile necesita putin mai multa atentie. Pentru ca sprijinirea dezvoltarii emotionale si
sociale a copilului
 Rolul parintelui si cum il poate ajuta acesta pe
copil sa secopleșit,
Părinte... dezvolte socio-emotional
pierdut

Stim cu totii ca suntem un popor care nu a fost invatat sa-si recunoasca, sa-si exprime si sa-si gestioneze sanatos emotiile si
nevoile, iar lucrul acesta, de multe ori poate coduce la actiuni violente. Adesea in diverse situatii pornim de la prejudecati, alteori nu
ne ascultam emotiile si nevoile, nu stim sa fim empatici desi afirmam cu tarie ca stim .

Poate va intrebati “De ce multi adulti nu stiu sa isi gestioneze timpul, ori sa isi rezolve conflictele interioare?” Motivul este ca acestea
nu se vad. In momentul in care, intr-o situatie critica, o persoana ramane calma si toti ceilalti, se panicheaza, ne vine greu sa intelegem
cum a reusit acea persoana sa isi mentina calmul. Cand o persoana reuseste mereu sa isi indeplineasca toate sarcinile in ziua
respectiva, te intrebi de ce si cum reuseste. Aceste abilitati nu se vad, tocmai de aceea este dificil pentru ceilalti sa inteleaga
mecanismul prin care s-a reusit. La fel este si atunci cand vine vorba despre copii. Ei nu inteleg cum ajungi la anumite rezultate sau
cum reusesti sa faci anumie lucruri. Astfel, atunci cand vine vorba despre gestionarea emotiilor, acestea trebuie gandite cu voce tare,
cu alte cuvinte este necesar sa-ti faci gandirea vizibila!”
 Conectare și empatie

In opinia mea, gestionarea unei emotii nu inseamna ca ii pui capac cu scopul de a o ascunde, pentru a gestiona emotiile eficient,
constructiv, in ideea de a face bine si de a ajuta si in alte contexe este necesar sa vorbim despre cum ne simtim in acel moment, sa
observam ce starneste in noi o anumita actiune si chiar sa povestim copilului despre felul in care ne simtim. In acest fel va avea ocazia sa
vada si sa inteleaga ca nu este nimic in neregula sa fii furios, suparat, stresat... ca si acestea sunt tot starile noastre pe care nu le negam, le
acceptam si vorbim despre ele.
 

Ca sa ajungem sa vorbim cu deschidere despre toate emotiile este absolut necesar sa punem accent pe limbaj, sa putem comunica cu
usurinta si transparenta, unii cu altii, iar daca acest lucru nu este posibil, atunci nu vom putea vorbi despre emotii. In acest sens am identificat
trei factori si cateva greseli care pot ingreuna comunicarea cu copiii .

Grabă

Factorii care ingreuneaza comunicare cu copii:

* Timpul limitat pentru conectare. Cand ne grabim, sansele de a comunica constient si de a ne alege bine cuvintele sunt mult reduse. De
asemenea, scade si disponibilitatea de a asculta.

* Mijloacele neproductive de a comunica, tiparele de limbaj si de gandire care adesea ne indeparteaza de ceilalti: judecati, interpretari,
amenintari, invinuiri, acuze. Tot ele ne impiedica sa fim si prezenti, ancorati in AICI si ACUM.

* Lipsa unui vocabular de emotii si nevoi, care ne poate ajuta sa vorbim despre noi insine fara sa lovim in ceilalti, sa ne respectam principiile
si valorile, fara sa le desconsideram pe ale celorlalti.
Greseli care ne impiedica sa le comunicam eficient copiilor dorintele noastre:

Lipsa contactului vizual

Copiii se pot concentra pe o singura sarcina intr-un anumit interval de timp. Din aceasta cauza, nu ar trebui sa ne irite faptul ca cel mic
„nu ne aude” in timp ce face ceva, cum ar fi construirea unui tunel din scaune. La varsta lui, el pur si simplu nu poate sa se concentreze
pe ambele lucruri concomitent. Inainte de a-i spune ceva copilului, trebuie sa ne asiguram ca i-am captat atentia. Ne asezam la nivelul
lui, il privim in ochi si chiar il putem lua de manuta. E important sa-i rostim numele: „Alice, uita-te te rog putin la mine” sau „Matei,
asculta, te rog, ce vreau sa-ti spun”. In cazul copiilor mai mari de 3,5 ani, e util sa-i rugati sa repete rugamintea voastra.

O rugaminte care cuprinde, de fapt, mai multe rugaminti

„Scoate-ti pantofii, spala-te pe maini si vino repede la masa!” este, din punctul nostru de vedere, o rugaminte foarte simpla. Insa, pentru
un copil sub 3,5-4 ani este un algoritm destul de complicat. Copiilor la aceasta varsta le vine greu sa retina consecutivitatea actiunilor,
fara sa rateze nimic. Din acest motiv, copilul s-ar putea sa ramana blocat in hol. Dimpotriva, atunci cand spargem rugamintile
complicate in mai multe rugaminti simple, copilului ii va fi mai usor sa le indeplineasca. La aceasta varsta, cerintele catre copil trebuie
sa vina pe rand, cum ar fi sa se descalte. Trecem la a doua cerere abia dupa ce a indeplinit-o pe prima
  Indicatiile indirecte

Uneori, noi, parintii nu ne exprimam cererile in mod direct. Acestea sunt fraze ca, de exemplu: „Mai ai de gand sa stai mult in
dezordine?” sau „Iti place sa mergi asa cu mainile lipicioase?” Copiii inteleg totul literalmente. De aceea le este greu sa-si dea seama ca
acest tip de intrebari cuprinde de fapt un indemn la actiune (copiii nu sunt adulti). Nu uitati ca cel mic este in curs de invatare a limbii
materne. Astfel, rugamintile trebuie sa fie formulate astfel incat sa nu existe loc de interpretari.

Prea multe cuvinte

„Andrei, de cate ori sa-ti spun sa nu mai sari in pat de pe fotoliu? Ai uitat cum ai cazut si ti-ai julit nasul? Vrei sa mai cazi inca o data?”
Cand foloseste asemenea exprimari, este clar ca parintele a ajuns la o limita si vrea sa opreasca comportamentul periculos al copilului.
Insa, ascultand o morala prea lunga, copilul nu face decat sa se rataceasca printre cuvinte si sa uite despre ce este vorba de fapt…
mesajul trebuie sa fie clar si concis. Nu are sens sa amintim copilului greseli din trecut si nici nu e cazul sa-l speriem cu neplacerile care
vor urma. In acest fel activam stari si anxietati din trecut iar pentru viitor cream asteptari nerealiste. Copilul traieste AICI si ACUM, de
aceea incercarea de a-l influenta cu explicatii lungi nu va ajuta cu nimic. Cel mai indicat in asemenea situatii este sa spunem scurt:
„Este periculos sa sari de pe fotoliu”, apoi sa transformam situatia intr-un moment distractiv. Am putea, de exemplu, sa-l luam pe copil
din fotoliu, sa-l invartim, sa ne jucam de-a avionul. Sau ii putem reorienta atentia catre un alt joc cu sarituri, de exemplu, cine va sari
mai departe peste cateva foi de hartie puse pe covor. Altfel spus, gasim o modalitate mai putin periculoasa de a-si consuma energia. De
asemenea, putem adapta circumstantele, in acest caz am putea muta fotoliul in alta camera.
Parintii ridica vocea

Dupa ce parintele striga, copilul va spune ca a auzit si a inteles absolut tot. Insa, in realitate, nu a auzit nimic, deoarece singura lui
preocupare in acele momente tensionate era sa evite pedeapsa. In plus, strigatele ii trezesc frica si nelinistea. Iar frica reduce capacitatea
creierului de a gandi. „Amintiti-va cum va simtiti atunci cand cineva ridica vocea la voi, de exemplu, seful”.Cel mai probabil apare
senzatia ca va pierdeti, ca e ca si cum uitati lucruri. Acelasi lucru se intampla si cu copilul…intra intr-o stare de inhibare. Cea mai buna
modalitate de a tine in frau emotiile este consecventa. Atunci cand copilul va intelege ca nu are nicio sansa sa obtina sa priveasca
televizorul mai mult de o ora, va inceta sa ignore rugamintea parintelui.

Asteptarea de schimbare imediata a comportamentului

Pedagogii americani au descoperit in urma experimentelor ca cei mici nu percep cuvintele atat de repede ca adultii, avand o intarziere
de cateva secunde. Una din cauze este si faptul ca un anumit tip de atentie, cel care ii permite persoanei sa-si mute concentrarea de la un
lucru interesant la un lucru util se formeaza abia la varsta de 6-7 ani. Asta inseamna ca un copil pana la aceasta varsta se va concentra
repede pe ceva ce il intereseaza, in schimb nu va reusi sa se concentreze pe lucrurile importante din punctul de vedere al parintilor, cum
ar fi sa se imbrace si sa iasa din casa. Copilul are nevoie de o marja de timp. De exemplu, suntem in parc si trebuie sa plecam deja spre
casa, iar copilul nicidecum nu vrea sa renunte la joc. E necesar sa convenim impreuna de cate ori sa se mai dea pe tobogan inainte sa
plecam. Formulata in felul acesta, rugamintea are sanse cu mult mai mari sa fie ascultata.
Repetarea de prea multe ori

Acest lucru il face pe copil sa fie dependent. „ De data asta mama nu mi-a spus sa ma spal pe maini inainte de masa, deci nu trebuie sa
ma spal pe maini”.Copiii au o memorie vizuala foarte bine dezvoltata. Din acest motiv, pentru retinerea momentelor care fac parte din
rutina cotidiana sunt foarte utile imaginile de reamintire. De exemplu, la varsta de 1,5-2 ani, micutul este capabil sa retina ca trebuie sa
se spele pe maini in trei situatii: inainte de masa, dupa mersul la olita si dupa plimbarea afara.

Rugamintea care contine o negatie

„Nu intra in baltoaca!”, „Nu tranti usa!” sunt exemple in acest sens. Copilul nu percepe partea „NU” din propozitie si, deseori,
formuland astfel cererile, nu facem decat sa-i dam idei copilului. Copilului o alternativa interesanta. De exemplu: „Hai sa incercam sa
trecem peste baltoaca pe aceste pietre” sau „Ai putea sa inchizi usa ca sa nu te auda nimeni?”

Sacaiala permanenta

Aceasta greseala o fac, de regula, mamele foarte ingrijorate care au tot felul de frici legate de copil si scapa de aceastea frica prin
hiperprotectie. „Nu calca in mizerie”, „Ai grija la prag”, „Stai pe loc, e un caine acolo” etc. La un moment dat, copilul oboseste de
aceste indicatii continue si incepe sa le perceapa ca pe un fundal. Am fi foarte surprinse sa observam la finalul zilei de cate ori am facut
observatii, copilului. Care dintre aceste observatii ar putea fi eliminate? Copilul nu trebuie sacait pentru orice motiv, in schimb parintii
pot fi alaturi de el atunci cand este activ. Pot urca impreuna cu el pe deal, de exemplu. Micutul va „copia” comportamentul parintelui
care il va feri de pericole.
Neascultarea copilului

Sunt situatii in care mama si copilul petrec impreuna o zi intreaga, insa e greu de spus ca au fost mult timp impreuna. De exemplu,
micutul vrea sa-i povesteasca mamei ceva care, din punctul lui de vedere, este foarte important in legatura cu o piatra pe care a gasit-o
in groapa cu nisip.Insa mama este preocupata de discutia cu o prietena: „Asteapta putin!” Sau, in drum spre magazin, copilul povesteste
ceva cu insufletire, iar mama da din cap formal, fiind de fapt cufundata in propriile ganduri. Nu uitati ca un copil invata totul de la
parinti, inclusiv arta comunicarii. Nu este intr-atat de important cat timp petrec parintii cu copilul, ci cum petrec acel timp. Daca pentru
o ora-doua parintele este cufundat in jocul copilului, si se concentreaza exclusiv pe comunicarea cu el, cel mai probabil, el se va
„satura” de atentia lui si va vrea sa se joace si singur la un moment dat. In schimb, copilul cu care mama sta toata ziua alaturi, insa nu si
impreuna, se obisnuieste sa ceara atentie prin alte modalitati.
 Am ales sa pun accent pe comunicare deoarece doar prin comunicare pot fi intelese emotiile. Comunicarea are un rol important in
procesul educational si emotional, ea porneste de acasa, se continua la gradinita si mai apoi la scoala, iar daca noi, parinti si cadre
didactice nu detinem instrumentele necesare comunicarii eficiente si mai apoi, recunoasterii, acceptarii si gestionarii emotiilor, cu alte
cuvinte “bagajul nostru emotional” este gol, incercarile noastre de a-i sprijinin pe copii in vederea solutionarii problemelor de ordin
emotional vor esua lamentabil. Uneori, intensitatea cu care se manifesta in cei mici emotii precum frica, furia, frustrarea, ingrijorarea sau
tristetea ne poate lasa dezarmati ca parinti. Alteori, emotiile lor trezesc in noi trairi puternice. Ce putem face in momente de intensitate
emotionala ale copiilor pentru a fi o influenta benefica in viata lor si pentru a-i ajuta in mod real sa gestioneze constructiv ceea ce simt?
Modul in care noi, adultii, ne raportam astazi la trairile copiilor are o influenta majora asupra inteligentei lor emotionale de maine,
asupra modului in care ei vor functiona in lume, asupra calitatii relatiilor pe care ei le vor avea cu persoanele de care vor fi inconjurati.
Fie ca suntem parinti sau cadre didactice, ca sa putem vorbi liber despre propriile emotii, inseamana sa ne cunostem foarte bine, sa fim
empatici in primul rand cu sinele nostru, sa fim in echilibru, sa dam dovada de sinceritate si de buna comunicare, sa avem o stima de sine
ridicata, sa avem o dorinta continua de invatare si crestere.
Vorbim adesea despre emotii si despre tehnici si strategii pe care vrem sa le facem cunoscute copiilor
nostri, din dorinta de a-i proteja de acele trairi neplacute, suferinte, care la un moment dat le-ar putea
aduce disconfort. Disconfortul…nu este ceva placut dar, cu riscul de a fi contrazisa, consider ca si acest
disconfort poate contribuie la formarea individualitii noastre. Uneori tocmai disconfortul ne poate
propulsa intr-o zona de cautare si ulterior de cunoastere, mai intai a propriei finiite si mai apoi in a
construi relatii solide, bazate pe incredere si transparenta (de ex. un “copil problema” (agitat, nu sta
locului, iti raspunde in doi peri, arunca cu jucarii) oare a-i putea sa-l vezi ca fiind un potential de
crestere pentru tine sau te rezumi la a spune : “uf…iar imi da batai de cap copilul acesta”? …si da, te
provoaca dar aceasta provocare te conduce spre invatare, daca esti interest si dornic sa-l ajuti, vei
continua sa cauti, sa observi ce activeaza in tine, comportamentul lui, ce nevoi neimplinite ale tale au
fost accesate, vei continua sa cauti resurse, sa te documentezi, sa te consulti cu oameni de specialitate
sau oameni din acelasi domeniu de activitate, te provoaca sa gasesti modalitati sa ajungi la el, sa te
apropii de el sau poate fi chiar portita catre tine, poate fi autocunoastere, acceptare si impacare cu tine.
Cand iti dai voie sa vezi dincolo de starea pe care ti-o provoaca acest copil, ai facut deja un pas
important in relatia voastra. A trai tot timpul in confort, intr-o zona de complacere si falsa impresie ca
detii controlul a tot ce presupune cresterea si educatia copilului prescolar (fie ca e al tau sau nu), nu faci
decat sa inchizi toate canalelele si sursele care ar putea contribui la dezvoltarea ta individuala si
emotionala.
Iata cateva lucruri pe care le poate face un parinte pentru a-l ajuta pe copil sa se dezvolte

Socio-emotional:

• Sa incurejeze si sa sustina copilul sa isi urmeze pasiunea si planurile

• Sa-l sustina in momente de stres, panica, deznadejde, tristate

• Sa-l asculte cu atentie (ascultarea sa fie activa)

• Sa manifeste interes si preocupare pentru tot ce face, eventual sa se implice in proiectele sale, mai ales
atunci cand cere acest lucru ,,Mami, mami, uite ce am facut’’! (ai grija cand alegi sa ii spui “bravo!”)

• Cand esueaza, sa aprecieaze incercarea lui si sa-l motiveaze sa fie si mai bun data viitoare – fara a insista
pe faptul ca acum nu a fost suficient de bun ,, Nu-i nimic, data viitoare ne pregatim mai mult’’, “uneori
este nevoie sa incerci de mai multe ori ca sa-ti iasa” (foloseste exemple proprii).

• Sa-i permita sa ia decizii si sa isi asume responsabilitatea pentru consecintele deciziilor sale

• Sa-i ceara parerea, sa nu se impuna (il faci sa simta ca si el conteaza, ca este vazut, auzit )

• Sa fie atent la emotiile, sentimentele si nevoile copilului, sa lucreze cu ele astfel incat sa faciliteze
copilului intelegerea si mai apoi gestionarea lor, altfe neglijenta acestora poate costa scump. (“Acum …
de ce plangi…nu ai nici un motiv…acela nu e motiv de suparare”)
• Sa-i arate ca este mandra/mandru de realizarile lui chiar daca sunt mici

• Sa se asigure ca stie ca este un copil bun asa cum e, fara sa-i reprosezi si sa-l
compare pe el sau actiunile lui cu ale altor copii

• Sa se asigure ca realizarile lui nu vin din conditionari (“Uite daca faci temele
astea …iesim in parc, mergem la mall” alta trebuie sa fie abordarea). Sa nu-l “
impinga” sa devina ceea ce nu a putut parintele sa fie. Parintele trebuie sa aiba
grja sa nu isi implineasca propriile vise prin copil, copilul le are pe ale lui.
Dezvoltarea emotionala si sociala reprezinta un aspect indispensabil in cresterea copilului. Acest ,,efort’’ se bazeaza pe lucruri simple
carora de cele mai multe ori nu le dam importanta. Sa-ti privesti copilul cu iubire, cu relaxare, sa-l iubesti pentru ceea ce este si sa nu-l
mai transformi intr-un trofeu cu care sa te poti lauda. Daca traieste si frustrari, nu-i nimic, frustrarile cresc rezilienta la frustrare (fii
atent/a sa nu incurci sentimentele/trairile tale cu ale lui, atunci actionezi din zona ta de sensibilitate si nu a lui)

Atitudinea parintelui poate face diferenta, un parinte constient este un parinte pentru care copilul este prioritar si nu propriile lui
asteptari, un parinte constient isi lasa copilul sa se traiasca pe sine, sa se cunoasca, sa-si poata accesa gandurile, sentimentele, emotiile,
fricile, frustrarile, pentru ca toate fac parte din el si este in regula sa le simta chiar daca provoaca durere, disconfort, neplaceri, altfel va
trai intr-un glob de cristal iar la un moment dat cand va fi deja mare si nu mai permite parintelui sa mai fie tot timpul prezent langa el,
viitoarele experiente pe care le-ar putea trai il pot demoraliza si cel mai probabil va trai un soc, iar situatiile respective vor fi reale
tragedii pentru el/ea . E important sa stii ca investitia ta emotionala da rezultate. Ca lectiile pozitive au ajuns la copil, iar el va sti exact
cum sa le aplice si sa ajunga acolo unde isi doreste. 

MAMA CA SA POTI AVEA GRIJA DE MINE

Iata de ce dezvoltarea socio-emotionala conteaza si in ce situatii poate face diferenta, ajutandu-l
astfel pe copilul.

• Copilul crede si stie ca poate realiza ce isi propune, indiferent cat timp ii va lua. Copilul va sti ca
trebuie sa invete pentru ca invatarea il ajuta sa creasca frumos, pentru ca ii ofera informatii
pretioase, pentru ca un om cu un mare bagaj informational niciodata nu va fi un om pierdut si nu
pentru ca trebuie sa ia zece pe linie.

• Stie sa gestioneze esecul si sa-l transforme in motivatie si mai puternica, nu in renuntare.

• Teama nu il va opri din a incerca sa isi duca planurile la final (nu a fost crescut cu teama notei, cu
teama a ceea ce zic parintii, profesorii, vecinii, prietenii)

• Increderea in sine ii va permite sa nu se lase doborat de cuvintele celorlalti (pentru ca stie ce si cat
poate, isi cunoaste potentialul si limitele)

• Este empatic si reuseste sa inteleaga ce simt ceilalti, cum ii poate ajuta si cum e optim sa actionize

• Intelege ca poate fi lider si poate inspira o multime de alte persoane sa isi implineasca visele
• Va fi deschis experimentelor si oportunitatilor
• Isi va asuma responsabilitatea faptelor sale
• Isi va cunoaste si gestiona emotiile, deci va sti sa le priveasca obiectiv
• Va avea relatii sanatoase si se va adapta usor

 Dezvoltarea socio-emotionala te poate ajuta sa ai copilul pe care ti-l doresti, fara sa recurgi la amenintari,
ultimatumuri, reprosuri si comparatii, fara sa fii un parinte vesnic frustrat de neputinta ta in fata lui.
Cunoaste-te pe tine ca sa-ti poti cunoaste si ajuta copilul! Familia este sursa lui de incredere si startul catre lume.

Acest material video este creatie proprie.

Concluzii
Bibliografie:

1. Boncu, Ş., Dafinoiu I (2014) Psihologie socială şi clinică, Editura Polirom;

2. Chiş, V. (2005), Pedagogia contemporană - Pedagogia pentru competenţe. Cluj-Napoca: Editura Casei Cărţii
de Ştiinţă;
3. Chelcea, S coord.,(2013) Psihologie socială. Studiul interacțiunilor umane. Bucureşti, Editura  Comunicare.ro;
4. Lievegoed, B. (2011), Fazele de dezvoltare a copilului, Editura Univers Enciclopedic Gold Triade, Bucureşti;
5. Elias, M., Tobias, S., Friedlander, B. ( 2002). Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor. Bucureşti: Editura
Curtea veche;
6. Vernon, A. - “Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional - emotivă şi comportamentală”,
Editura ASCR, Cluj Napoca, 2006.
 
Bibliografie web:
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4483/1/dezv_socio_emot.pdf