Sunteți pe pagina 1din 94

Autori: Domnica Petrovai Sorina Petric ă

Abilităţile sociale şi emoţionale, baza abilităţilor de via ţă ale copiilor

Comportamentele adulţilor, p ărin ţi şi educatori - context de înv ăţare a abilit ăţilor de viaţă Abilităţile sociale şi emoţionale reprezint ă resurse importante pe care urm ărim s ă le dezvoltăm la copiii noştri pentru a le asigura adaptarea la viaţă. Abilităţile se exersează în carul relaţiilor pe care copilul le stabileşte cu persoanele semnificative din viaţa lor. Comportamentele adulţilor, părinţi şi educatori, reprezint ă principalul context de învăţare a abilităţilor sociale şi emoţionale. Reac ţiile noastre cognitive (ce gândim), emoţionale (ce sim ţim) şi comportamentale (cum reacţionăm) modelează atitudinile şi comportamentele copiilor.

Reacţia adulţilor, p ărin ţi ş i educatori, este influen ţat ă de experien ţele lor de înv ăţare Reac ţia adulţilor, părinţi şi educatori, faţă de comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de învăţare. De exemplu, părintele sau educatorul solicit ă copilului s ă strângă juc ăriile după ce s-a jucat cu ele iar acesta refuză. După mai multe solicit ări, adultul ridic ă tonul ş i ameninţă copilul c ă îi va lua juc ăriile. Părintele sau educatorul va învăţa c ă modul în care poate obţine supunerea copilului la mesajul lui este prin ridicarea tonului şi ameninţare. Şi dup ă astfel de experienţe repetate adultul învaţă c ă mesajele de pedeaps ă „modific ă” comportamentul copilului.

Ce învaţă în acest context adultul şi copilul? Din această situaţie copilul învaţă s ă se supună solicitării adultului doar atunci când apare ameninţarea (prezenţa emoţiei de furie şi probabilitatea ca juc ăriile s ă-i fie luate), iar adultul învaţă s ă foloseasc ă comportamentele asociate emoţiei de furie (ridicarea tonului, ameninţarea) pentru a obţine supunerea copilului.

Reacţia adulţilor, p ă rin ţi şi educatori este influen ţat ă de semnificaţia pe care o acord ă comportamentului copilului Modul în care adulţii reac ţionează la ceea ce fac copiii nu este întâmplător, ci este rezultatul unui mod personal de a acorda semnificaţie comportamentul lor. Suntem obişnuiţi s ă observăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi imediat s ă facem interpretări asupra lucrurilor observate (ex. copilul a stricat juc ăria pentru c ă nu i-a plăcut ce i-am spus). Semnificaţia pe care o acord ăm este rezultatul direct al experienţei noastre de înv ăţare şi determină modul în care ne raport ăm la o anumită situaţie, felul în care reac ţionăm – emoţiile pe care le sim ţim (tristeţe, iritabilitate, furie) precum şi comportamentele prin care ne manifestăm (ex ridic ăm tonul, ţipăm etc.). Comportamentele noastre sau reac ţiile noastre emoţionale privitor la ceea ce fac copiii sunt determinate de semnificaţiile pe care le atribuim comportamentului respectiv şi de modul în care percepem şi interpretăm contextul în care acesta apare.

Reacţiile adulţilor, p ărin ţi şi educatori, sunt diferite pentru aceea şi situaţie sau comportament Confruntaţi cu aceeaşi situaţie, adulţii (părinţi şi educatori) au reac ţii diferite faţă de acelaş i comportament al copilului. De exemplu confruntaţi cu comportamentul de aruncare a juc ăriilor adulţii reac ţionează diferit în func ţie de interpretarea pe care o fac. Cei care gândesc „Copilul ăsta nu înţ elege s ă nu mai trânteasc ă cuburile! Face intenţionat ca s ă m ă enerveze!”, se vor sim ţi furioşi şi prezint ă o mare probabilitate de a reac ţiona printr-un comportament agresiv (smulg juc ăriile din mâna copilului, ridic ă tonul etc.). Cei care dau o altă interpretare comportamentului „Copilul se plictiseşte, nu ştie cum s ă se joace sau vrea s ă îmi atragă atenţ ia”, vor r ămâne calmi şi vor orienta copilul spre alte activităţi. Reac ţiile adulţilor care se confruntă deci cu un astfel de comportament pot fi diferite în func ţie de interpretarea şi semnificaţiile pe care le ofer ă .

Figura nr. 1

COMPORTAMENTUL COPILULUI

Copilul arunc ă juc ăriile pe jos

COPILULUI Copilul arunc ă juc ă riile pe jos INTERPRETARE Copilul ă sta nu în ţ

INTERPRETARE Copilul ăsta nu înţelege s ă nu mai trânteasc ă cuburile! Face asta intenţionat ca s ă m ă enerveze!

Face asta inten ţ ionat ca s ă m ă enerveze! INTERPRETARE „Copilul se plictise ş

INTERPRETARE

„Copilul se plictiseşte, nu ştie s ă se joace sau vrea s ă îmi atragă atentia”

s ă se joace sau vrea s ă îmi atrag ă atentia” EMO Ţ IA Furie,

EMOŢIA Furie, enervare, ostilitate

EMOŢIA

Calm

EMO Ţ IA Furie, enervare, ostilitate EMO Ţ IA Calm PEDEAPS Ă Îl lovesc ca s

PEDEAPS Ă

Îl lovesc ca s ă înceteze

În concluzie

REAC ŢIE ADECVAT Ă

Îi redirec ţionez comportamentul prin oferirea de alternative

Acelaş i tip de comportament al copilului determină reac ţii emoţionale ş i comportamentale diferite la persoane diferite, în funcţie de modul în care fiecare înţelege si îşi explic ă ceea ce face copilul.

Acelaş i tip de comportament determină reac ţii diferite chiar ş i la aceeaşi persoană, în momente diferite, în func ţie de cum este perceput contextul în care se manifestă comportamentul.

Ce se întâmplă în realitate

comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de înv ăţare (logica copilului se înscrie în limitele unei ecuaţii simple: fac X - ob ţin Y.

comportamentul copilului este o reflectare a abilit ăţilor pe care el le deţine la un moment dat

manifestarea comportamentelor inadecvate ascunde un deficit de abilităţi şi reflectă nevoia unor contexte noi de învăţare.

comportamentele inadecvate reprezintă un feedback pentru adult, deoarece acesta transmite informaţii atat despre aspectele pe care copilul le mai are de învăţat cât şi despre calitatea procesului de învăţare.

Adulţii, p ărin ţi şi educatori, pot crea contexte de înv ăţare a abilit ăţilor de via ţa ale copiilor Un obiectiv foarte important al adulţilor care asigur ă creşterea, îngrijirea ş i educarea copilului este dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale. Aceste competenţe reprezint ă cele mai importante abilităţi de viaţă ale copiilor, asigurându-le acestora adaptarea la vârsta adultă. Abilităţile sociale şi emoţionale se învaţă în contextul relaţiilor de zi cu zi, prin interac ţiunea directă a copilului cu părintele, educatorul, învăţătoarea, profesorii, colegii de grupă sau de clas ă.

Modelul personal al adul ţilor – context de înv ăţ are a comportamentelor. Modelul personal al adulţilor, părinţi şi educatori, reprezintă un important factor în înv ăţarea abilit ăţilor socio-emoţionale. Modul în care adulţii reac ţionează la propriile emoţii, îşi

gestionează emoţiile, relaţionează cu ceilalţi sau rezolvă conflictele ofer ă contexte prielnice de învăţare, prin observare şi imitare de c ă tre copii.

Reac ţia adulţ ilor la comportamentul copilului – context de înv ăţ are a abilităţilor socio-emoţ ionale Modul în care adulţii r ăspund la comportamentul copilului influenţează modul în care copilul se comportă. De exemplu modul în care adultul reac ţionează la exprimarea emoţional ă a copilului determină o viitoare exprimare sau inhibare a emoţiilor acestuia.

De ce apar situaţii în care copilul învaţă comportamente neadecvate? Situaţia tipic ă în viaţa de zi cu zi este c ă deseori adulţii reac ţionează la comportamentele copiilor în concordanţă cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de înv ăţ are supraordonate. De exemplu, când copilul manifestă un comportament care vine în contradic ţie cu scopul adultului (ex. Copilul ar trebui s ă mă asculte) acesta tr ăieşte o serie de emoţii negative şi pune în aplicare o serie de metode, pentru a stopa comportamentul neplăcut al copilului care sunt congruente cu starea sa emoţional ă (ex. pedepseşte copilul). În acest exemplu, r ăspunsul adultului reprezint ă un r ăspuns la propria lui emoţ ie (o modalitate de autoreglare emoţională) care ignor ă obiectivele de înv ăţare supraordonate. În realitate, copiii au nevoie s ă înveţe de la adulţi comportamente adecvate de r ăspuns la anumite situa ţii problematice cu care se confruntă.

Pentru a exemplifica s ă lu ă m mai multe cazuri:

Situaţia 1

Un copil se înfurie pentru c ă nu poate avea juc ăria dorită şi face o criză de furie în magazin (plânge, ţipă, love şte cu picioarele coşul de cumpăr ături)

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi: adultul nu înţelege ca acesta este un context de înv ăţare a comportamentelor ce

necesită exersarea unor abilităţi Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul interpretează comportamentul copilului ca pe un indicator de evaluare a eficacităţii sale ca părinte. Astfel îi pot veni în minte gânduri de tipul „Oamenii vor crede despre mine c ă nu sunt în stare s ă-i dau o educa ţie corespunză toare” „Mă face de ruşine!” „Se uit ă toată lumea la mine!” „Oamenii vor crede despre mine c ă sunt un părinte r ă u şi iresponsabil care abuzează copilul!”. Cum se simte adultul? Ca urmare a acestor convingeri adultul se simte jenat, ruşinat, vinovat. Cum reac ţionează adultul ? În aceste circumstanţe adultul cumpăr ă copilului juc ăria râvnită pentru salvarea situaţiei. Acest tip de r ăspuns este în concordanţă cu emoţia adultului ş i nu cu obiectivul de înv ăţare. Copilul are nevoie s ă fie expus la situaţii în care s ă înveţe s ă tolereze frustrarea.

Ce învaţă copilul din această experienţă? Copilul învaţă s ă foloseasc ă comportamentele de manifestare a furiei atunci când nu poate s ă obţină ceea ce vrea.

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Părintele identific ă la copilul s ău inabilitatea de a face faţă frustr ării şi se gândeşte c ă, deşi se simte inconfortabil c ă se uită toat ă lumea la el, este important s ă se foloseasc ă de această oportunitate pentru a-l înv ăţa pe copilul s ău o abilitate important ă pentru viaţă (s ă amâne recompensa imediată şi s ă tolereze frustrarea). Cum se simte adultul? R ămâne calm Cum reac ţionează adultul ? Adoptă comportamente care îi permit copilului s ă înveţe abilitatea de amânare a recompensei . Obiectivul de înv ăţ are în cazul acestui copil este s ă înveţe s ă tolereze frustrarea. Reac ţia adultului trebuie s ă fie deci congruentă cu acest obiectiv. Copilul învaţă s ă tolereze frustrarea în m ăsura în care este expus la situaţii specifice. O astfel de situaţie poate fi transformată de adult într-un context de învăţare.

Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivul de înv ăţare ? 1.Observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului „observ c ă eşti furios” 2.Facilitează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?” 3.Face apel la regulă - Refuză calm şi ferm cererea copilului „ regula este s ă cumpăr ăm doar lucrurile care le-am trecut pe listă”. 4.Ofer ă copilului posibilitatea unui moment de liniştire de 2-3 min în afara spaţiului din magazin 5.Exersează cu copilul respiraţia profund ă pentru a-l ajuta s ă se linişteasc ă 6.Finalizează cumpăr ăturile şi pleac ă cu copilul acas ă, în m ăsura în care copilul are dificultăţi de a se linişti (după timpul de liniştire)

Ce învaţă copilul din această experienţă? Să- şi exprime emoţia de furie în cuvinte (astfel scade probabilitatea de a utiliza comportamentele agresive în exprimarea furiei) Să utilizeze o serie de strategii de gestionare a emoţiei de furie (respiraţia, distanţarea de situaţie, timpul de liniştire) Să- şi amâne recompensa imediată Să aştepte.

Situaţia 2- Un copil îşi loveşte cu palma colegul care i-a luat pixul de pe banc ă. Învăţătoarea observă incidentul.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Înv ăţătoarea interpretează comportamentul copilului ca un indicator al autoeficacităţii sale ca

îi pot veni în minte gânduri de genul „copilul asta nu m ă respectă, cum îşi

permite s ă loveasc ă în prezenţa mea” Cum se simte adultul? Acest tip de interpretare declanşează emoţii de furie şi iritare. Cum reac ţionează adultul ? Înv ăţătoarea poate:

educator. Astfel

s ă certe sau critice elevul (Nu e frumos ce faci! Nu ţi-e ruşine!),

s ă utilizeze un ton ridicat

s ă loveasc ă copilul pentru a vedea şi el cum este

s ă pedepseasc ă (s ă pună copilul s ă stea în picioare la or ă timp de câteva

minute) R ăspunsul învăţătoarei apare în această situaţie ca r ăspuns la emoţia resim ţită (o modalitate de

autoreglare emoţională).

Ce învaţă copilul din această experienţă? Să- şi manifeste furia prin comportament agresiv în situaţiile viitoare

Ce învaţă adultul din această experienţă? R ăspunsul s ău stopează pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ceea ce-i confirm ă faptul c ă această reac ţie funcţionează . Ca urmare a acestui fapt, învăţătoarea va tinde s ă foloseasc ă acest tip de r ăspuns şi în situaţiile viitoare.

Deşi reac ţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului aceasta soluţie nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament alternativ acceptabil care s ă înlocuiasc ă comportamentul agresiv (ce s ă fac ă în situaţia viitoare când va fi furios). În consecinţă, într-o situaţie viitoare similar ă , când copilul va fi furios, el va adopta acelaşi tip de comportament.

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Înv ăţătoarea interpretează situaţia creat ă ca pe o oportunitate a-i învăţă pe cei doi copii cum s ă se comporte diferit, într-o situaţie similar ă. Cum se simte adultul?

Ca urmare a acestei perspective învăţătoarea va putea s ă r ămână calm ă. Cum reac ţionează adultul ? Adoptă un comportament care s ă fie în acord cu obiectivele de înv ăţare pentru cei doi copii. Obiectivele de înv ăţare în această situaţie sunt pentru ambii elevi. Amândoi elevii au nevoie s ă înveţe s ă se comporte diferit într-o situaţie similar ă viitoare. Cel care a lovit are nevoie s ă înveţe modalit ăţi adecvate exprimare ş i gestionare a furiei, iar celă lalt are nevoie s ă înveţe abilitatea de a cere permisiunea pentru a folosi un obiect care nu este al lui. Copiii învaţă aceste abilităţi dac ă adultul le ofer ă contexte în care s ă le exerseze. În consecinţă, pentru a le oferi copiilor un context de înv ăţare este important ca învăţătoarea s ă aib ă un r ăspuns congruent cu obiectivul de învăţare.

Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivele de înv ăţare? observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului (Observ c ă eşti trist!) relaţionează emoţia cu contextul (Ce s-a întâmplat?)

facilitează exprimarea emoţională (Spune-i lui

cum te sim ţi pentru c ă te-a lovit)

se raportează în egală m ăsur ă la experienţa celuilalt copil (care a lovit)

traduce în cuvinte emoţia celuilalt copil (observ c ă eşti furios)

relaţionează emoţia cu contextul (ce s-a întâmplat?)

face apel la regulă (regula este ca atunci când doreşti s ă iei un lucru care nu este al t ău s ă

ceri permisiunea, regula este ca atunci când eşti furios s ă spui în cuvinte cum te sim ţi) aplic ă consecinţe logice pentru înc ă lcarea regulilor (3 min ca timp de liniştire)

Identifica soluţii pentru situaţiile viitoare Cum putem rezolva altfel situaţia: Ce poţi s ă faci diferit când eşti furios în loc s ă loveşti

s ă spui în cuvinte cum te sim ţi, s ă îţi iei distanţă,

s ă soliciţi ajutorul adultului dac ă nu poţi rezolva problema singur; Ce poţi s ă faci când doreşti s ă iei ceva ce nu este al tă u:

s ă ceri permisiunea

Ce învaţă copiii din această situaţie?

Să îşi exprime în mod adecvat emoţiile

Să priveasc ă lucrurile din perspectiva celuilalt

Să foloseasc ă comportamente care facilitează interac ţiunea social ă (exprimarea emoţiilor în cuvinte, solicitarea permisiunii)

Să îşi gestioneze în mod adecvat emoţia de furie.

În concluzie

Pentru dezvoltarea abilit ăţilor de viaţă este foarte important ca adulţii, p ărin ţi, educatori, înv ăţători sau profesori s ă înveţe să:

Aib ă reac ţii cu mesaj de înv ăţare pentru copil

Adopte comportamente care s ă fie conforme cu obiectivele supraordonate de înv ăţare şi în contradic ţie cu emoţiile personale

Identifice şi s ă utilizeze strategii de autoreglare emoţională care s ă se manifeste în afara contextului relaţiei cu copilul.

Care sunt aspectele cele mai importante la care trebuie să fiu atent ca adult, p ărinte sau educator?

În practica curentă adultul, părintele sau educatorul, are tendinţa de a identifica imediat o soluţie

pentru rezolvarea situaţiei. În realitate, copiii au nevoie de un timp mai mare în care s ă vorbeasc ă

despre modul în care se simt în acel moment.

O altă situaţie tipic ă este cea în care adultul întreabă copiii despre cauza datorita c ăreia au ajuns

sa se comporte in modul respectiv. Întrebarea comună „de ce ai f ăcut asta?” este ineficient ă deoarece incriminează copilul, îl face s ă se simtă vinovat, îl determină s ă intre în defensiv ă sau s ă dea vina pe altcineva. Cea mai eficient ă întrebare care ofer ă copilului posibilitatea de a- şi exprima emoţiile este „Ce s-a întâmplat?”

În orice situaţie în care apare un comportament neadecvat adultul trebuie s ă fie atent:

s ă observe emoţia copiilor şi s ă o traduc ă în cuvinte

s ă faciliteze exprimarea emoţională „ce s-a întâmplat?”

s ă fac ă apel la reguli (regula ghidează comportamentul copilului într-o situaţie socială)

Rezolvarea situaţiilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesit ă parcurgerea mai multor paşi:

Observarea şi traducerea în cuvinte a emo ţiei copilului „Observ că eşti

Relaţionarea cu contextul „Ce s-a întâmplat?”

Rezumarea informaţiei primite „ În ţeleg că

Exprimarea emo ţiei (copilul îi comunic ă celuilalt cum se simte)

Raportarea la celălalt copil – sumarizarea „În ţeleg că

Apelul la regul ă „Regula este

Aplicarea imediat ă a consecin ţei încălcă rii regulii (se sancţioneaz ă comportamentul şi nu emo ţia copilului)

Identificarea solu ţiilor de rezolvare a problemelor.

LA GR Ă DINI ŢĂ

copilul înva ţă comportamentele sociale

Pre şcolaritatea este perioada în care copilul achiziţionează 80% din abilităţile pe care le foloseşte

la vârsta adultă. În cea mai mare parte aceste achiziţii se fac în contextul interac ţiunilor zilnice pe care copilul le are cu ceilalţi adulţi şi copii. Competen ţele sociale şi emo ţionale prioritare la vârsta preşcolar ă

1. recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor

2. tolerarea frustr ării, amânarea recompensei imediate

3. gestionarea fricii (s ă tolereze s ă stea singuri)

4. iniţierea şi menţinerea unei relaţii de prietenie

5. împărţirea juc ăriilor

6. respectarea regulilor aferente unei situaţii sociale

7. solicitarea ş i acordarea ajutorului

8. rezolvarea eficient ă a conflictelor

9. aşteptarea rândului

10. formularea unei cereri

Comportamentele problematice la această vârstă de cele mai multe ori au în spate un deficit de abilitaţi (copilul nu ştie cum s ă manifeste comportamentele acceptate social). În consecinţă, obiectivele de învăţare vizează dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale.

Comportamente ce necesit ă exersarea unor abilit ăţ i

Un copil stric ă jocul altui copil. Deficite posibile: lipsa abilit ăţii de integrare în jocul celorlalţi copii, de gestionare a frustr ării.

Un copil smulge juc ăria unui alt copil Deficite posibile: lipsa abilităţii de formulare a unei cereri şi de aşteptare a rândului, de gestionare a frustr ării, de împărţire a juc ăriilor cu ceilalţi.

Un copil pâr ăşte Deficite posibile: lipsa abilităţii de solicitare a ajutorului prin exprimarea propriei perspective, de exprimare a emoţiilor prin intermediul cuvintelor.

Un copil împinge şi intr ă în faţa altui copil Deficite posibile: lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de amânare a recompensei imediate si de tolerare a frustr ării

Un copil etichetează un alt copil Deficite posibile: lipsa abilit ăţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvat ă a furiei

Un copil spune despre lucrarea unui alt copil c ă este urâtă. Deficite posibile: lipsa abilit ăţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvat ă a furiei

Regula ghideaz ă comportamentul copiilor într-o situaţie socială. Un instrument foarte eficient de învăţare a abilit ăţilor sociale este utilizarea regulilor. Copiii au nevoie permanentă de ghidare din partea adulţilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi respectarea regulilor de comportament în anumite situaţii sociale. Copiii înva ţă cel mai bine anumite comportamente sociale atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele (ex. „Andrei nu se va mai juca cu tine dac ă vei continua s ă-i iei juc ăria”). Pentru a interioriza cât mai bine regulile este necesar ca adulţ ii s ă repete copilului în mod permanent regula respectiva. Autoreglarea comportamentului începe din momentul în care copiii integrează cerinţele şi explicaţiile adulţilor în limbajul propriu.

Exemplu de înv ăţare 1

Doi copii construiesc împreună un castel. Un alt copil vine şi loveşte cu piciorul construc ţia celor doi.

Adultul poate avea mai multe variante de r ăspuns la această situaţie. În func ţie de r ăspunsul adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi

R ăspunsul pe care adultul îl adopt ă are legătur ă cu modul în care el interpretează comportamentele in general, situaţia specifica şi comportamentul copilului care stric ă jocul.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul are convingerea c ă acel copil care a stricat jocul este „r ău”, „obraznic”, „needucat” sau „ copil problem ăCum se simte adultul? Adultul care vede comportamentul copilului ca fiind r ău sau lipsit de respect la adresa celuilalt vă tr ă i o emoţia de furie, iritare, enervare. Cum reac ţionează adultul ?

ridic ă tonul,

ceartă copilul

pedepseşte (îl trimite la colţul ruşinii)

Acest tip de r ăspuns este mai degrabă conform cu emoţia adultului (este un r ă spuns la modul în

care se simte adultul în acel moment) şi în dezacord cu obiectivul de înv ăţare supraordonat (de înv ăţare a unei abilităţi)

Ce învaţă copilul din această experienţă?

Să foloseasc ă acelaşi tip de comportament într-o situa ţie viitoare

Să r ăspundă prin comportamente agresive când este furios (s ă ridice tonul, s ă certe, s ă pedepseasc ă)

Ce învaţă adultul din această experienţă?

Să utilizeze acelaşi comportament pentru stoparea imediat ă a comportamentului neadecvat al copilului (Deşi reac ţia adultului poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ea nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament alternativ acceptabil care s ă înlocuiasc ă comportamentul agresiv)

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul gândeşte despre copilul respectiv c ă nu are înc ă abilitatea de a intra în jocul celorlalţi copii Cum se simte adultul?

Îşi va păstra calmul va trata situaţia respectiv ă ca pe un context în care îl poate învăţa pe copil o abilitate esenţială pentru buna lui integrare în grup – „cum s ă comunice dorinţa de a se juca şi el”. Obiectivul de înv ăţare în această situaţie constă în a-l înv ăţă pe copil modalităţi adecvate de a se integra într-un joc în desf ăşurare:

Să solicite verbal dorinţa de a se juca (doresc s ă m ă joc şi eu cu voi)

Să solicite verbal permisiunea de a intra în joc (pot s ă m ă joc şi eu?)

Să creeze un rol nou pentru a dezvolta jocul copiilor

Să solicite ajutorul adultului dac ă nu reuşeşte singur.

Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivele de înv ăţare?

Identific ă şi traduce în cuvinte emoţia copilului care a stricat jocul ”Observ c ă eşti furios”

Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a întâmplat?”(este important ca adultul s ă comunice cu copilul pe un ton cald, atingând uşor copilul ş i aşezându-se la nivelul lui)

Rezuma informaţia primită de la copil „Înţeleg c ă eşti furios pentru c ă îţi doreai şi tu s ă te joci cu ei ş i ei nu te-au chemat şi pe tine”

Încurajează exprimarea emoţiilor celor doi copii a c ăror construc ţie a fost stricată „Spune-i cum te-ai sim ţit când ţi-a stricat construc ţia „ (Am fost trist când mi-ai stricat construc ţia)

Utilizează schimbarea perspectivei pentru a-i permite copilului care a stricat jocul s ă înţeleagă consecinţele emoţionale ale comportamentului s ă u asupra celorlalţi copii „când tu te-ai jucat ş i cineva a venit s ă îşi strice jocul. Cum te-ai sim ţit?”

Face apel la regul ă „Regula este s ă spui în cuvinte c ă îşi doreşti s ă te joci”

Identificarea de soluţii de remediere a situaţiei (ex. implicarea celor trei copii în joc pentru a reface împreună construc ţia)

Ce învaţă copilul din această experienţă?

o

C ă emoţiile lui sunt importante

o

C ă adultul înţelege cum se simte el

o

Să exprime în cuvinte emoţiile

o

Să exerseze alternative de comportament acceptabile care s ă faciliteze integrarea în jocul celorlalţi

o

Să interac ţioneze pozitiv cu colegii de grup ă.

Exemplu de înv ăţare 2

Doi copii se joac ă împreun ă de-a doctorul. Un copil are în mână stetoscopul şi spune c ă el este doctorul. Un coleg se apropie şi îi smulge stetoscopul de la gât spunând c ă el este doctorul.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi

Există dou ă situaţii tipice în acest caz. O reac ţie ar putea fi cea de evitare iar alta de atac, de r ăspuns agresiv. Modul de reac ţie apare în func ţie de maniera în care educatoarea percepe comportamentul de smulgere al copilului. Când comportamentul copilului este perceput ca o ameninţare asupra propriei persoane, adultul anticipează o consecinţă negativă asupra sa, ceea ce conduce la apariţia unor emoţii de furie şi/sau team ă. În consecinţă, adultul poate adopta fie o reac ţie de evitare fie o reac ţie de atac.

1. Cum interpreteaz ă adultul comportamentul copilului?

Educatoarea anticipează posibile consecinţe negative asupra ei (dac ă o sa-i iau stetoscopul copilului care l-a smuls, acesta o sa fac ă o criză de furie uriaşă şi îmi va strica toată ziua; nu o s ă am linişte s ă îmi fac activităţile dac ă nu îi las lui stetoscopul). Cum se simte adultul? Adultul care anticipează posibile consecinţe negative ca urmare a intervenţiei sale imediate simte team ă şi îi este fric ă s ă ia o m ăsur ă sau s ă intervină, pentru a nu face ca situaţia s ă degenereze într-o criză de furie.

Cum reac ţionează adultul ? Adultul las ă stetoscopul copilului care l-a smuls sau ignor ă comportamentul respectiv, ceea ce implicit va duce la menţinerea şi perpetuarea lui. Educatoarea în acest caz are o reac ţie în

concordanţă cu emoţia sa de team ă: evită situaţia, f ăr ă s ă ţin ă cont de obiectivele de învăţare supraordonate. Ce învaţă copilul din această experienţă?

Să foloseasc ă comportamentul de smulgere şi în alte situaţii viitoare când va avea nevoie de un obiect care se află la un alt copil.

2. Cum interpreteaz ă adultul comportamentul copilului?

Educatoarea gândeşte despre copil c ă este egoist, r ău sau obraznic şi c ă nu are respect pentru nimeni. Cum se simte adultul? Adultul se va sim ţi iritat, enervat, furios. Cum reac ţionează adultul?

Adultul poate s ă certe copilul, s ă îi vorbeasc ă pe un ton ridicat, s ă eticheteze şi s ă îl pedepseasc ă dându-l afar ă din joc sau punându-l pe scaunul ruşinii. În acest caz reac ţia lui are legătur ă mai degrabă cu emoţia tr ăit ă (enervare) şi mai puţin cu obiectivele de învăţare ale copiilor. Ce învaţă copilul din această experienţă?

Să foloseasc ă acelaşi comportament în situaţiile viitoare

Să-si exprime furia prin comportamente agresive (s ă ridice tonul, s ă loveasc ă)

Să eticheteze

Să se defineasc ă în termenii folosiţi de adult (sunt r ău, sunt obraznic)

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatorul identific ă în spatele acestui comportament lipsa abilităţii de a formula în mod adecvat o cerere (te rog s ă -mi dai) sau a abilit ăţii de a şteptare a rândului Cum se simte adultul? Adultul îşi menţine calmul Cum reac ţionează adultul ? Reac ţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care lipsesc Obiectivele de înv ăţare constau în exersarea abilităţii de formulare a unei cereri, de aşteptare a rândului şi de redirec ţionare a atenţiei spre o altă activitate. Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivele de înv ăţare?

Ia juc ăria din mâna copilului care a smuls-o.

Observă şi traduce în cuvinte emoţia identificată la copilul c ăruia i-a fost smuls ă „Observ c ă eşti trist”

Facilitează exprimarea emoţională „Ce s-a întâmplat?”

Rezuma informaţia primită „Înţeleg c ă eşti trist pentru c ă Ionic ă ţi-a smuls juc ăria din mână

Încurajează exprimarea emoţională „Spune-i lui Ionic ă cum te sim ţi pentru c ă ţi-a smuls juc ăria”

Se raportează la experienţ a celuilalt copil „Înţeleg c ă ai smuls juc ăria din mână

Face apel la regulă „Regula spune s ă ceri spunând TE ROG S Ă -MI DAI, s ă spui mulţumesc dac ă ai primit sau s ă aştepţi f ăcând altceva între timp dac ă acel copil nu poate s ă îţi dea imediat ce ai cerut.

Face apel la consecinţă (consecinţa pentru înc ălcarea regulii trebuie s ă fie aplicat ă imediat) „pentru c ă ai smuls juc ăria, vei merge acum 5 min în afara spaţului de joac ă dup ă care vei reveni şi îţi vei continua jocul).

Îl implic ă pe copil într-o activitate şi îl încurajează s ă solicite un obiect sau o juc ărie de la un alt copil folosind comportamentul adecvat (formularea unei cereri).

Recompensează comportamentul copilului printr-o laudă specific ă sau un stimulent

Ce învaţă copiii din această experienţă? Să identifice şi s ă denumeasc ă propriile emoţii

Să exprime emoţiile de tristeţe în cuvinte Să identifice care sunt consecinţele emoţionale ale comportamentului s ău. Să foloseasc ă un comportament potrivit pentru a primi un obiect care este în mâna altui copil Să aştepte când nu poate primi imediat obiectul. Să îşi redirec ţioneze atenţia c ătre o alt ă activitate pân ă când poate primi obiectul solicitat

Experien ţa de înv ăţare 3

Copiii se joac ă împreună. Andrei cere o juc ărie de la Ana. Ana îi spune c ă acum vrea s ă se joace ea cu juc ăria respectiv ă. Andrei o strig ă ANA Banana. Ana începe s ă plâng ă.

Educatoarea poate avea mai multe variante de r ăspuns la această situaţie. În func ţie de r ăspunsul adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Educatoarea interpretează c ă acel copil care a folosit cuvinte nepotrivite este r ău, lipsit de educaţie, sau simte plăcere când îi face pe ceilalţi s ă sufere. Cum se simte adultul? Adultul simte furie, iritare, enervare. Cum reac ţionează adultul ?

Ceartă copilul care a folosit cuvinte nepotrivite

Ridic ă tonul

For ţează copilul s ă îşi cear ă scuze

Ameninţă

Pedepseşte copilul punându-l la locul ruş inii

Ce învaţă copilul din această experienţă?

Să r ăspund ă cu comportamente agresive când este furios

Să foloseasc ă r ă zbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională

Să repete acelaşi tip de comportament în situaţii similare (s ă foloseasc ă cuvintele nepotrivite la adresa celorlalţi când lucrurile nu se petrec aşa cum doreşte el)

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea identific ă în spatele comportamentului de etichetare lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de gestionare a frustr ării şi de exprimare adecvat ă a emoţiei de furie Cum se simte adultul? Adultul îşi menţine calmul Cum reac ţionează adultul ? Reac ţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilit ăţilor care lipsesc. Obiectivele de înv ăţare constau în exersarea abilităţii de exprimare în cuvinte a emoţiei de furie, de aşteptare a rândului şi de redirec ţionare a atenţiei pe o altă activitate.

Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivele de înv ăţare?

Identific ă şi traduce în cuvinte emoţia copilului care fost etichetat „Observ c ă eşti trist ”

Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a întâmplat?

Sintetizează informaţia primită de la copil „Înţeleg c ă eşti tristă pentru c ă ţi-a spus ANA BANANA”.

Încurajează exprimarea emoţiilor „Spune-i lui Andrei cum te-ai sim ţit când ţi-a spus aşa

Se raportează la cel ălalt copil şi sintetizează informaţiile identificate „Înţeleg c ă i-ai adresat un cuvânt nepotrivit”

Face apel la regul ă „Regula este s ă folosim cuvinte potrivite când vorbim despre ceilalţi”

Schimbă perspectiva pentru a-i permite copilului s ă înţeleag ă consecinţele emoţionale ale comportamentului s ău asupra celorlalţi copii „Când cineva ţi-a spus un cuvânt nepotrivit tu cum te-ai sim ţit?”

Aplic ă consecinţa imediată pentru comportamentul nepotrivit „Pentru c ă ai folosit un cuvânt nepotrivit acum vei merge timp de 3 min la locul de lini ştire)

Pune copilul în situaţia de a exersa comportamentele potrivite (Încerc ăm înc ă o dată s ă îi cerem Anei juc ăria şi dac ă nu ţi-o d ă c ăut ăm împreună altceva plăcut de f ăcut până o vei primi)

Pentru copilul care a primit eticheta este important să îi transmitem mesajul că pentru mama lui el este special. Îi oferim copilului trei alternative de r ăspuns pe care ar putea s ă le testeze:

- s ă r ăspund ă cu umor

- s ă îl ignore pe copilul care o etichetează şi s ă îşi g ăseasc ă ceva plăcut de f ăcut

- s ă îi spună copilului c ă nu îi place lucrul acesta şi c ă doreşte s ă înceteze: „te rog s ă încetezi c ă nu îmi place s ă îmi spui aşa”.

Ce învaţă copii din această experienţă ?

Să îşi exprime în cuvinte emoţiile de furie şi tristeţe

Să îşi aştepte rândul

Să îşi reorienteze atenţia spre o altă activitate care le face pl ăcere

Să tolereze frustrarea generată de faptul c ă nu au primit imediat juc ăria solicitat ă

Experien ţa 4

Un copil spune c ă lucrarea colegului este urât ă. Copilul începe s ă plângă şi merge la educatoare s ă-i spun ă ce i-a spus colegul lui.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea interpretează comportamentul copilului ca fiind expresia unei r ăutăţi. Cum se simte adultul? Adultul simte furie, iritare, enervare. Cum reac ţionează adultul ?

Ridic ă tonul

Evaluează negativ lucrarea copilului care a f ăcut această remarc ă (A ta e mai frumoas ă? Nu vezi cum arată?)

Ceartă copilul care a spus c ă lucrarea este urâtă (Nu e frumos s ă spui aşa ceva!) Ce învaţă copii din această experienţă ?

Să foloseasc ă r ă zbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională

Să fie atenţi la aspectele negative ale celorlalţi

Să foloseasc ă comportamentele agresive ca r ăspuns la emoţia de furie

Să acorde atenţie cu preponderenţa lucrurilor care nu le plac la ceilalţi

B. Reacţia adultului congruent ă cu nevoia de înv ăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea identific ă în spatele comportamentului de evaluare negativ ă a lucr ării unui alt coleg un deficit al abilităţii de a oferi şi primi complimente. Acest comportament de a scoate în evidenţă greşelile celorlalţi este rezultatul unor experienţe de înv ăţare. Copiii care sunt des criticaţi îşi dezvoltă această abilitate de a remarca cu uşurinţă greşelile celorlal ţi şi de a le evidenţia. În spetele comportamentului de pâr ă educatoarea identific ă deficitul abilit ăţii de solicitare a ajutorului, vorbind despre sine. Cum se simte adultul? Adultul îşi menţine calmul Cum reac ţionează adultul ?

Reac ţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilit ăţii de identificare a aspectelor pozitive în lucrurile pe care le fac ceilalţi, de acceptare a diferenţelor şi de solicitare a ajutorului, vorbind despre propria persoană . Obiectivele de înv ăţare constau în exersarea abilităţii de:

- Solicitare a ajutorului vorbind despre propria persoan ă

- Oferire de complimente

- Exprimarea emoţiilor în cuvinte

Cum poate s ă r ăspund ă adultul în acord cu obiectivele de înv ăţare?

Face apel la regul ă „ Regula este c ă fiecare vorbeşte despre el.” (pentru copilul care pâr ăşte)

Observ ă şi numeşte emo ţia identificat ă „Observ c ă eşti trist”

Faciliteaz ă exprimarea emo ţională „Ce s-a întâmplat?”

Sumarizeaz ă informaţia primit ă „Înţeleg c ă eşti trist pentru c ă Ionic ă a spus despre lucrarea ta c ă este urât ă

Încurajeaz ă exprimarea emo ţională „ Spune-i lui Ionic ă cum te sim ţi pentru c ă a spus asta despre lucrarea ta”

Se raporteaz ă la experien ţa celuilalt copil „ Înţeleg c ă ai spus despre lucrarea lui c ă este urâtă

Face apel la regulă „Regula este ca fiecare vorbeşte despre el şi despre ce face el”

Transmite mesajul c ă fiecare lucrare este frumoas ă în felul ei

Identifică solu ţii de ameliorare a situaţiei (ex. s ă gaseasca împreună lucruri care îi plac în lucrarea despre care a spus c ă este urâtă)

Comportamentul de „pâr ă

Pâra este un comportament prin care copilul vorbeşte despre un alt copil precum şi judecata lui despre ce a f ăcut greşit un alt copil. Acest comportament este diferit de abilitatea social ă de solicitare a ajutorului în situaţii dificile ş i pe care îl încuraj ăm la această vârstă. Deosebirea importantă constă în faptul c ă în comportamentul de solicitare a ajutorului copiii sunt încurajaţi s ă vorbeasc ă despre ei, despre cum se simt şi despre ce s-a întâmplat cu ei. În cazul comportamentului de pâr ă copiii vorbesc despre ce au f ăcut ceilalţi ca o form ă de interpretare a comportamentului celuilalt, de exemplu, „D-na învăţătoare, George este r ău.”

Comportamentul de pâr ă este în mod implicit menţinut de r ăspunsul adultului. Copilul care primeşte atenţie sau un r ăspuns favorabil când vorbeşte despre ce au f ăcut ceilalţi este încurajat s ă foloseasc ă acest comportament şi pe viitor.

Schimbarea comportamentului de pâr ă este o prioritate deoarece adesea acest comportament s-a dovedit a fi un stimul puternic pentru declanşarea comportamentelor agresive între copii, conducând implicit la relaţii conflictuale.

Cum intervenim pentru modificarea comportamentului de pâr ă?

Stabilim regula „fiecare vorbeşte despre el”

Facem apel la regulă de fiecare dată când un copil vine s ă pârasc ă: „Regula este fiecare vorbeşte despre el, te rog s ă spui ce s-a întâmplat vorbind despre tine.”

Încuraj ăm copilul s ă solicite ajutor vorbind despre nevoia lui „Am nevoie de ajutor te rog s ă m ă ajuţi.”

LA ŞCOAL Ă copilul înva ţă atitudinea fa ţă de el ca persoană, fa ţă de performanţă şi gre şeal ă

Perioada şcolar ă mic ă este esenţială în formarea convingerilor despre eficacitatea personală, deoarece copiilor li se cere performanţă, iar rezultatele lor sunt evaluate. Pentru a obţine rezultate tot mai bune şi pentru a-i motiva, copii au nevoie de încuraj ări permanente. Uneori, adulţii critic ă şi acuză copilul pentru greşelile pe care le face. Copii au îns ă nevoie de foarte multă repetiţie şi exerciţiu pentru a învăţa un comportament.

Atunci când învăţăm o abilitate nouă greşeala este inerentă. Orice proces de învăţare implic ă şi greşeala. De exemplu atunci când înv ăţăm s ă mergem pe bicicletă la început vom c ădea de mai multe ori, dar pe m ăsur ă ce vom exersa c ă zăturile vor fi din ce în ce mai rare. Pentru a înv ăţa o

abilitate, un copil are nevoie de multe repet ări şi exerciţii pân ă la momentul în care ajunge s ă aib ă o performanţă optim ă. În plus, e nevoie ca el s ă ştie ce a reuşit s ă fac ă optim pân ă în acel moment şi ce mai are de înv ăţat. Dac ă îi spunem ce NU a f ăcut bine sau ce a greş it, nu facem decât s ă îi provoc ăm o reac ţie emoţional ă negativ ă care, de cele mai multe ori, blochează performanţa şi fac foarte dificilă reintrarea în sarcina de învăţare. Oamenilor le este mult mai dificil s ă înveţe atunci când simt disconfort decât atunci când tr ă iesc o emoţie pozitiv ă, de confort. Emoţiile pozitive sunt un context foarte bun de a înv ăţa o sarcin ă sau un comportament pentru c ă in acest fel învăţarea este asociată cu acea emoţie pozitiv ă.

Imaginea de sine ne-o construim în funcţie de ceea ce facem, de performan ţele noastre şi în funcţie de reacţia celor din jur Înc ă de când sunt mici copiii fac o mulţime de lucruri. Ei manifestă o nevoie acut ă de a explorare a mediului în care tr ă iesc şi învaţă prin observare ş i imitare s ă meargă, s ă vorbeasc ă, s ă se joace etc. Părinţii sau persoanele care îngrijesc copiii sunt primii care conturează imaginea de sine a copilului. Prin ceea ce fac sau spun ei în momentele în care copilul învaţă s ă fac ă ceva, transmit mesaje de înv ăţare pentru copii. De exemplu ei pot spune “Bravo, ai f ăcut bine! sau “NU, nu e bine!”, pot zâmbi sau se pot încrunta. În func ţie de aceste reac ţii copiii înv ăţă despre ce cred adulţii privitor la abilit ăţile ş i modalit ăţile lor bune sau greşite de a face diverse lucruri.

Ce cred adulţii despre copii influen ţeaz ă în mod direct convingerile lor despre ei. Copiii internalizează aprecierile adulţilor şi se descriu în termenii utilizaţi de acestia. Pe acest fundament se formează imaginea de sine.

A. Reacţia adultului este un context de înv ăţare a comportamentelor ce necesit ă exersarea

unor abilit ăţi

Cum interpretează adultul greşelile? Cele mai frecvente convingeri au legătur ă cu o anumită perspectiv ă asupra greşelilor. Aceste convingeri ale adulţilor sunt rezultatul unor experienţe de învăţare. Adulţii care au convingeri de tip perfec ţionist au un anumit mod de a se raporta atât la greşelile proprii cât ş i la greşelile celorlalţi. Astfel de convingeri sunt cele de genul ”greşelile sunt intolerabile”, „trebuie s ă anticipezi problemele care apar”, „oamenii m ă vor desconsidera dac ă fac greşeli”, „ur ăsc s ă nu fac foarte bine/perfect un anumit lucru”, „dac ă am eşecuri cu copilul meu înseamnă ca am eşuat ca persoan ă”, „o persoană trebuie s ă fac ă tot ce îi stă în putere s ă ias ă totul perfect”, „tot ceea ce fac ceilalţi trebuie s ă fie de calitate maxim ă”, „totul trebuie s ă fie aşa cum e cel mai bine”

Cum se simte adultul? Manifestă o fric ă imens ă faţă de tot ce înseamnă abatere de la standardele personale (frica de a nu face lucrurile perfect, frica de a nu fi desconsiderat, frica de a nu pierde aprecierea celorlalţi, teama c ă propriul copil ar avea de suferit dac ă nu este foarte atent s ă îl protejeze de greşeli) Cum reac ţionează adultul ? Când adulţii fac remarci frecvente de genul ”nu aşa se face”, „ nu e bine aşa!”, „opreşte-te!” copiii nu au posibilitatea s ă înveţe cum s ă fac ă lucrurile mai bine ş i, cu timpul, încep s ă creadă c ă nu sunt în stare s ă le fac ă.

Uneori părinţii încearc ă din r ăsputeri s ă îi protejeze de orice fel de disconfort. Această încercare de protejare excesivă a copiilor are îns ă consecinţe negative asupra dezvolt ării lor. De exemplu, părinţii care se lupt ă din greu s ă- şi protejeze copiii de greşeli pentru a nu se r ăni, pentru a nu suferi, îi pot învăţa în mod accidental c ă greşelile sunt inacceptabile.

B. Comportamente

convingerilor de tip perfecţionist la copil

ale

adulţilor,

p ă rin ţi

sau

educatori,

cu

risc

pentru

dezvoltarea

Ofer ă mesaje frecvente de critic ă privitor la ceea ce face copilul. Copilul se simte adesea judecat, evaluat negativ de adulţii din familie şi încearc ă din r ăsputeri s ă îl mulţumeasc ă. Astfel el poate înv ăţa c ă singura cale de a-l mulţumi este s ă fie perfect.

Ofer ă mesaje frecvente de critic ă privitor la ceea ce fac alţii. Copiii nu doresc s ă fie ca acei oameni pe care părinţii nu-i plac şi încearc ă s ă stea departe de critic ă.

Fac multe lucruri în locul copiilor. În unele familii, părinţii îşi doresc ca lucrurile s ă fie f ăcute cât mai repede şi cât mai bine şi astfel nu las ă copiilor posibilitatea de a face multe lucruri pentru ei. Această practic ă parentală învaţă copiii c ă ei nu pot face lucrurile la fel de bine sau c ă nu sunt în stare. Hiperprotec ţia este o form ă specific ă de reamintire permanentă a copilului c ă este nevoie s ă fie atent la posibilele greşeli.

Exprim ă aşteptări şi standarde de performanţă excesiv de ridicate, critica fiind indirectă.

Compar ă copiii unii cu alţii. Mesajele de genul” de ce nu poţi s ă fii la fel ca fratele t ău?” face copilul s ă se simtă c ă nu este suficient de bun. Astfel el ajunge s ă creadă c ă trebuie s ă fie perfect pentru a se sim ţi încrezător şi inteligent.

Pun accent doar pe anumite aspecte ale comportamentului copilului lor, în special pe cele care nu sunt adecvate, din nevoia de a le modifica imediat.

Laud ă sau recompensează copilul doar când acesta are o performanţă şcolar ă. Astfel, copilul învaţă s ă se valorizeze doar prin prisma performanţelor şcolare. Riscul este ca acest tip de copil s ă se centreze doar pe sarcinile şcolare şi, mai târziu, pe cele de la locul de munc ă ignorând o parte esenţial ă a vieţii lui (viaţa personală). Experienţa lui de viaţa l-a înv ăţat c ă doar dac ă munceşte din greu îşi va putea primi recompensa.

Transmit mesaje de genul “Da

DAR…“ sau “este bine dar…“ de exemplu: „este bine c ă ti-

ai f ăcut tema astă zi dar trebuia s ă- ţi doreşti acest lucru” sau „Bine este un rezultat bun la test dar de ce nu ai luat FB?” Partea a doua a afirmaţiei o anulează pe prima iar copilul r ămâne cu ideea c ă iar nu a f ăcut bine.

Solicit ă copilului s ă refac ă lucr ările pentru a le face perfect. (de exemplu îi rupe foaia şi îl pune pe copil s ă refac ă tema pentru c ă a f ăcut câteva greşeli). Copilul nu este un adult şi nu poate s ă realizeze lucrurile la standardele adecvate vârstei adulte.