Abilitati Sociale Si Emotionale Ale Copiilor Parinti

Autori: Domnica Petrovai
Sorina Petrică
Abilităţile sociale şi emoţionale, baza abilităţilor de viaţă ale copiilor
Comportamentele adulţilor, părinţi şi educatori - context de învăţare a abilităţilor de viaţă

Abilităţile sociale şi emoţionale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la
copiii noştri pentru a le asigura adaptarea la viaţă. Abilităţile se exersează în carul relaţiilor pe care
copilul le stabileşte cu persoanele semnificative din viaţa lor. Comportamentele adulţilor, părinţi şi
educatori, reprezintă principalul context de învăţare a abilităţilor sociale şi emoţionale. Reacţiile
noastre cognitive (ce gândim), emoţionale (ce simţim) şi comportamentale (cum reacţionăm)
modelează atitudinile şi comportamentele copiilor.
Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori, este influenţată de experienţele lor de învăţare

Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori, faţă de comportamentul copilului este rezultatul unor
experienţe de învăţare. De exemplu, părintele sau educatorul solicită copilului să strângă jucăriile
după ce s-a jucat cu ele iar acesta refuză. După mai multe solicitări, adultul ridică tonul şi ameninţă
copilul că îi va lua jucăriile. Părintele sau educatorul va învăţa că modul în care poate obţine
supunerea copilului la mesajul lui este prin ridicarea tonului şi ameninţare. Şi după astfel de
experienţe repetate adultul învaţă că mesajele de pedeapsă „modifică” comportamentul copilului.
Ce învaţă în acest context adultul şi copilul?

Din această situaţie copilul învaţă să se supună solicitării adultului doar atunci când apare
ameninţarea (prezenţa emoţiei de furie şi probabilitatea ca jucăriile să-i fie luate), iar adultul
învaţă să folosească comportamentele asociate emoţiei de furie (ridicarea tonului,
ameninţarea) pentru a obţine supunerea copilului.
Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori este influenţată de semnificaţia pe care o acordă

comportamentului copilului
Modul în care adulţii reacţionează la ceea ce fac copiii nu este întâmplător, ci este rezultatul unui
mod personal de a acorda semnificaţie comportamentul lor. Suntem obişnuiţi să observăm ceea ce
se întâmplă în jurul nostru şi imediat să facem interpretări asupra lucrurilor observate (ex. copilul a
stricat jucăria pentru că nu i-a plăcut ce i-am spus). Semnificaţia pe care o acordăm este rezultatul
direct al experienţei noastre de învăţare şi determină modul în care ne raportăm la o anumită
situaţie, felul în care reacţionăm – emoţiile pe care le simţim (tristeţe, iritabilitate, furie) precum şi
comportamentele prin care ne manifestăm (ex ridicăm tonul, ţipăm etc.). Comportamentele noastre
sau reacţiile noastre emoţionale privitor la ceea ce fac copiii sunt determinate de semnificaţiile pe
care le atribuim comportamentului respectiv şi de modul în care percepem şi interpretăm contextul
în care acesta apare.
Reacţiile adulţilor, părinţi şi educatori, sunt diferite pentru aceeaşi situaţie sau
comportament
Confruntaţi cu aceeaşi situaţie, adulţii (părinţi şi educatori) au reacţii diferite faţă de acelaşi
comportament al copilului. De exemplu confruntaţi cu comportamentul de aruncare a jucăriilor
adulţii reacţionează diferit în funcţie de interpretarea pe care o fac. Cei care gândesc „Copilul ăsta
nu înţelege să nu mai trântească cuburile! Face intenţionat ca să mă enerveze!”, se vor simţi
furioşi şi prezintă o mare probabilitate de a reacţiona printr-un comportament agresiv (smulg
jucăriile din mâna copilului, ridică tonul etc.). Cei care dau o altă interpretare comportamentului
„Copilul se plictiseşte, nu ştie cum să se joace sau vrea să îmi atragă atenţia”, vor rămâne calmi şi
vor orienta copilul spre alte activităţi. Reacţiile adulţilor care se confruntă deci cu un astfel de
comportament pot fi diferite în funcţie de interpretarea şi semnificaţiile pe care le oferă .
1
Figura nr. 1
COMPORTAMENTUL COPILULUI
Copilul aruncă jucăriile pe jos
INTERPRETARE
INTERPRETARE
Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! „Copilul se plictiseşte, nu ştie să se
Face asta intenţionat ca să mă enerveze! joace sau vrea să îmi atragă atentia”
EMOŢIA EMOŢIA
Furie, enervare, ostilitate Calm
PEDEAPSĂ REACŢIE ADECVATĂ

Îl lovesc ca să înceteze Îi redirecţionez comportamentul prin
oferirea de alternative
În concluzie
• Acelaşi tip de comportament al copilului determină reacţii emoţionale şi comportamentale

diferite la persoane diferite, în funcţie de modul în care fiecare înţelege si îşi explică ceea
ce face copilul.
• Acelaşi tip de comportament determină reacţii diferite chiar şi la aceeaşi persoană, în
momente diferite, în funcţie de cum este perceput contextul în care se manifestă
comportamentul.
Ce se întâmplă în realitate
• comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de învăţare (logica copilului se
înscrie în limitele unei ecuaţii simple: fac X - obţin Y.
• comportamentul copilului este o reflectare a abilităţilor pe care el le deţine la un moment
dat
• manifestarea comportamentelor inadecvate ascunde un deficit de abilităţi şi reflectă nevoia
unor contexte noi de învăţare.
• comportamentele inadecvate reprezintă un feedback pentru adult, deoarece acesta
transmite informaţii atat despre aspectele pe care copilul le mai are de învăţat cât şi despre
calitatea procesului de învăţare.
Adulţii, părinţi şi educatori, pot crea contexte de învăţare a abilităţilor de viaţa ale copiilor
Un obiectiv foarte important al adulţilor care asigură creşterea, îngrijirea şi educarea copilului este
dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale. Aceste competenţe reprezintă cele mai importante abilităţi
de viaţă ale copiilor, asigurându-le acestora adaptarea la vârsta adultă. Abilităţile sociale şi
emoţionale se învaţă în contextul relaţiilor de zi cu zi, prin interacţiunea directă a copilului cu
părintele, educatorul, învăţătoarea, profesorii, colegii de grupă sau de clasă.
Modelul personal al adulţilor –

context de învăţare a comportamentelor.
Modelul personal al adulţilor, părinţi şi educatori, reprezintă un important factor în învăţarea
abilităţilor socio-emoţionale. Modul în care adulţii reacţionează la propriile emoţii, îşi
2
gestionează emoţiile, relaţionează cu ceilalţi sau rezolvă conflictele oferă contexte prielnice
de învăţare, prin observare şi imitare de către copii.
Reacţia adulţilor la comportamentul copilului –

context de învăţare a abilităţilor socio-emoţionale
Modul în care adulţii răspund la comportamentul copilului influenţează modul în care
copilul se comportă. De exemplu modul în care adultul reacţionează la exprimarea
emoţională a copilului determină o viitoare exprimare sau inhibare a emoţiilor acestuia.
De ce apar situaţii în care copilul învaţă comportamente neadecvate?

Situaţia tipică în viaţa de zi cu zi este că deseori adulţii reacţionează la comportamentele copiilor în
concordanţă cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de învăţare supraordonate. De
exemplu, când copilul manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul adultului (ex.
Copilul ar trebui să mă asculte) acesta trăieşte o serie de emoţii negative şi pune în aplicare o
serie de metode, pentru a stopa comportamentul neplăcut al copilului care sunt congruente cu
starea sa emoţională (ex. pedepseşte copilul). În acest exemplu, răspunsul adultului reprezintă un
răspuns la propria lui emoţie (o modalitate de autoreglare emoţională) care ignoră obiectivele de
învăţare supraordonate. În realitate, copiii au nevoie să înveţe de la adulţi comportamente adecvate
de răspuns la anumite situaţii problematice cu care se confruntă.
Pentru a exemplifica să luăm mai multe cazuri:

Situaţia 1 Un copil se înfurie pentru că nu poate avea jucăria dorită şi face o criză de furie în
magazin (plânge, ţipă, loveşte cu picioarele coşul de cumpărături)
A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

unor abilităţi: adultul nu înţelege ca acesta este un context de învăţare a comportamentelor ce
necesită exersarea unor abilităţi
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul interpretează comportamentul copilului ca pe un indicator de evaluare a eficacităţii
sale ca părinte. Astfel îi pot veni în minte gânduri de tipul „Oamenii vor crede despre mine că
nu sunt în stare să-i dau o educaţie corespunzătoare” „Mă face de ruşine!” „Se uită toată
lumea la mine!” „Oamenii vor crede despre mine că sunt un părinte rău şi iresponsabil care
abuzează copilul!”.
Cum se simte adultul?
Ca urmare a acestor convingeri adultul se simte jenat, ruşinat, vinovat.
Cum reacţionează adultul ?
În aceste circumstanţe adultul cumpără copilului jucăria râvnită pentru salvarea situaţiei.
Acest tip de răspuns este în concordanţă cu emoţia adultului şi nu cu obiectivul de învăţare.
Copilul are nevoie să fie expus la situaţii în care să înveţe să tolereze frustrarea.
Ce învaţă copilul din această experienţă?

Copilul învaţă să folosească comportamentele de manifestare a furiei atunci când nu poate să
obţină ceea ce vrea.
B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Părintele identifică la copilul său inabilitatea de a face faţă frustrării şi se gândeşte că, deşi se
simte inconfortabil că se uită toată lumea la el, este important să se folosească de această
oportunitate pentru a-l învăţa pe copilul său o abilitate importantă pentru viaţă (să amâne
recompensa imediată şi să tolereze frustrarea).
Rămâne calm
Adoptă comportamente care îi permit copilului să înveţe abilitatea de amânare a
recompensei .
Obiectivul de învăţare în cazul acestui copil este să înveţe să tolereze frustrarea. Reacţia adultului
trebuie să fie deci congruentă cu acest obiectiv.
Copilul învaţă să tolereze frustrarea în măsura în care este expus la situaţii specifice. O astfel
de situaţie poate fi transformată de adult într-un context de învăţare.
3
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivul de învăţare ?
1. Observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului „observ că eşti furios”
2. Facilitează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”
3. Face apel la regulă - Refuză calm şi ferm cererea copilului „ regula este să cumpărăm doar
lucrurile care le-am trecut pe listă”.
4. Oferă copilului posibilitatea unui moment de liniştire de 2-3 min în afara spaţiului din
magazin
5. Exersează cu copilul respiraţia profundă pentru a-l ajuta să se liniştească
6. Finalizează cumpărăturile şi pleacă cu copilul acasă, în măsura în care copilul are dificultăţi
de a se linişti (după timpul de liniştire)

Să-şi exprime emoţia de furie în cuvinte (astfel scade probabilitatea de a utiliza
comportamentele agresive în exprimarea furiei)
Să utilizeze o serie de strategii de gestionare a emoţiei de furie (respiraţia, distanţarea
de situaţie, timpul de liniştire)
Să-şi amâne recompensa imediată
Să aştepte.
Situaţia 2- Un copil îşi loveşte cu palma colegul care i-a luat pixul de pe bancă. Învăţătoarea
observă incidentul.

unor abilităţi
Învăţătoarea interpretează comportamentul copilului ca un indicator al autoeficacităţii sale ca
educator. Astfel îi pot veni în minte gânduri de genul „copilul asta nu mă respectă, cum îşi
permite să lovească în prezenţa mea”
Acest tip de interpretare declanşează emoţii de furie şi iritare.
Cum reacţionează adultul ? Învăţătoarea poate:
• să certe sau critice elevul (Nu e frumos ce faci! Nu ţi-e ruşine!),
• să utilizeze un ton ridicat
• să lovească copilul pentru a vedea şi el cum este
• să pedepsească (să pună copilul să stea în picioare la oră timp de câteva
minute)
Răspunsul învăţătoarei apare în această situaţie ca răspuns la emoţia resimţită (o modalitate de
autoreglare emoţională).

Să-şi manifeste furia prin comportament agresiv în situaţiile viitoare
Ce învaţă adultul din această experienţă?

Răspunsul său stopează pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ceea ce-i
confirmă faptul că această reacţie funcţionează. Ca urmare a acestui fapt, învăţătoarea va
tinde să folosească acest tip de răspuns şi în situaţiile viitoare.
Deşi reacţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului

aceasta soluţie nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un
comportament alternativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv (ce să facă
în situaţia viitoare când va fi furios). În consecinţă, într-o situaţie viitoare similară, când
copilul va fi furios, el va adopta acelaşi tip de comportament.

Învăţătoarea interpretează situaţia creată ca pe o oportunitate a-i învăţă pe cei doi copii cum
să se comporte diferit, într-o situaţie similară.
4
Ca urmare a acestei perspective învăţătoarea va putea să rămână calmă.
Adoptă un comportament care să fie în acord cu obiectivele de învăţare pentru cei doi copii.
Obiectivele de învăţare în această situaţie sunt pentru ambii elevi.
Amândoi elevii au nevoie să înveţe să se comporte diferit într-o situaţie similară viitoare. Cel
care a lovit are nevoie să înveţe modalităţi adecvate exprimare şi gestionare a furiei, iar celălalt
are nevoie să înveţe abilitatea de a cere permisiunea pentru a folosi un obiect care nu este al
lui. Copiii învaţă aceste abilităţi dacă adultul le oferă contexte în care să le exerseze. În consecinţă,
pentru a le oferi copiilor un context de învăţare este important ca învăţătoarea să aibă un răspuns
congruent cu obiectivul de învăţare.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?

observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului (Observ că eşti trist!)
relaţionează emoţia cu contextul (Ce s-a întâmplat?)
facilitează exprimarea emoţională (Spune-i lui... cum te simţi pentru că te-a lovit)
se raportează în egală măsură la experienţa celuilalt copil (care a lovit)
traduce în cuvinte emoţia celuilalt copil (observ că eşti furios)
relaţionează emoţia cu contextul (ce s-a întâmplat?)
face apel la regulă (regula este ca atunci când doreşti să iei un lucru care nu este al tău să
ceri permisiunea, regula este ca atunci când eşti furios să spui în cuvinte cum te simţi)
aplică consecinţe logice pentru încălcarea regulilor (3 min ca timp de liniştire)
Identifica soluţii pentru situaţiile viitoare
Cum putem rezolva altfel situaţia: Ce poţi să faci diferit când eşti furios în loc să loveşti
să spui în cuvinte cum te simţi,
să îţi iei distanţă,
să soliciţi ajutorul adultului dacă nu poţi rezolva problema singur;
Ce poţi să faci când doreşti să iei ceva ce nu este al tău:
să ceri permisiunea
Ce învaţă copiii din această situaţie?

• Să îşi exprime în mod adecvat emoţiile
• Să privească lucrurile din perspectiva celuilalt
• Să folosească comportamente care facilitează interacţiunea socială (exprimarea emoţiilor
în cuvinte, solicitarea permisiunii)
• Să îşi gestioneze în mod adecvat emoţia de furie.
În concluzie...
Pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă este foarte important ca adulţii, părinţi, educatori,
învăţători sau profesori să înveţe să:
• Aibă reacţii cu mesaj de învăţare pentru copil
• Adopte comportamente care să fie conforme cu obiectivele supraordonate de învăţare şi în
contradicţie cu emoţiile personale
• Identifice şi să utilizeze strategii de autoreglare emoţională care să se manifeste în afara
contextului relaţiei cu copilul.
Care sunt aspectele cele mai importante la care trebuie să fiu atent ca adult, părinte sau
educator?
În practica curentă adultul, părintele sau educatorul, are tendinţa de a identifica imediat o soluţie
pentru rezolvarea situaţiei. În realitate, copiii au nevoie de un timp mai mare în care să vorbească
despre modul în care se simt în acel moment.
O altă situaţie tipică este cea în care adultul întreabă copiii despre cauza datorita căreia au ajuns
sa se comporte in modul respectiv. Întrebarea comună „de ce ai făcut asta?” este ineficientă
deoarece incriminează copilul, îl face să se simtă vinovat, îl determină să intre în defensivă sau să
dea vina pe altcineva. Cea mai eficientă întrebare care oferă copilului posibilitatea de a-şi exprima
emoţiile este „Ce s-a întâmplat?”
5
În orice situaţie în care apare un comportament neadecvat adultul trebuie să fie atent:
• să observe emoţia copiilor şi să o traducă în cuvinte
• să faciliteze exprimarea emoţională „ce s-a întâmplat?”
• să facă apel la reguli (regula ghidează comportamentul copilului într-o situaţie socială)
Rezolvarea situaţiilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesită

parcurgerea mai multor paşi:
• Observarea şi traducerea în cuvinte a emoţiei copilului „Observ că eşti ....”
• Relaţionarea cu contextul „Ce s-a întâmplat?”
• Rezumarea informaţiei primite „ Înţeleg că...”
• Exprimarea emoţiei (copilul îi comunică celuilalt cum se simte)
• Raportarea la celălalt copil – sumarizarea „Înţeleg că....”
• Apelul la regulă „Regula este....”
• Aplicarea imediată a consecinţei încălcării regulii (se sancţionează comportamentul
şi nu emoţia copilului)
• Identificarea soluţiilor de rezolvare a problemelor.
LA GRĂDINIŢĂ copilul învaţă comportamentele sociale

Preşcolaritatea este perioada în care copilul achiziţionează 80% din abilităţile pe care le foloseşte
la vârsta adultă. În cea mai mare parte aceste achiziţii se fac în contextul interacţiunilor zilnice pe
care copilul le are cu ceilalţi adulţi şi copii.
Competenţele sociale şi emoţionale prioritare la vârsta preşcolară
1. recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor
2. tolerarea frustrării, amânarea recompensei imediate
3. gestionarea fricii (să tolereze să stea singuri)
4. iniţierea şi menţinerea unei relaţii de prietenie
5. împărţirea jucăriilor
6. respectarea regulilor aferente unei situaţii sociale
7. solicitarea şi acordarea ajutorului
8. rezolvarea eficientă a conflictelor
9. aşteptarea rândului
10. formularea unei cereri
Comportamentele problematice la această vârstă de cele mai multe ori au în spate un deficit de
abilitaţi (copilul nu ştie cum să manifeste comportamentele acceptate social). În consecinţă,
obiectivele de învăţare vizează dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale.
Comportamente ce necesită exersarea unor abilităţi
Un copil strică jocul altui copil.

Deficite posibile: lipsa abilităţii de integrare în jocul celorlalţi copii, de gestionare a frustrării.
Un copil smulge jucăria unui alt copil

Deficite posibile: lipsa abilităţii de formulare a unei cereri şi de aşteptare a rândului, de
gestionare a frustrării, de împărţire a jucăriilor cu ceilalţi.
Un copil pârăşte
Deficite posibile: lipsa abilităţii de solicitare a ajutorului prin exprimarea propriei
perspective, de exprimare a emoţiilor prin intermediul cuvintelor.
Un copil împinge şi intră în faţa altui copil

Deficite posibile: lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de amânare a recompensei
imediate si de tolerare a frustrării
Un copil etichetează un alt copil

Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei
6
Un copil spune despre lucrarea unui alt copil că este urâtă.
Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei
Regula ghidează comportamentul copiilor într-o situaţie socială.

Un instrument foarte eficient de învăţare a abilităţilor sociale este utilizarea regulilor. Copiii au
nevoie permanentă de ghidare din partea adulţilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi respectarea
regulilor de comportament în anumite situaţii sociale. Copiii învaţă cel mai bine anumite
comportamente sociale atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele (ex. „Andrei nu se va mai
juca cu tine dacă vei continua să-i iei jucăria”).
Pentru a interioriza cât mai bine regulile este necesar ca adulţii să repete copilului în mod
permanent regula respectiva. Autoreglarea comportamentului începe din momentul în care copiii
integrează cerinţele şi explicaţiile adulţilor în limbajul propriu.
Exemplu de învăţare 1
Doi copii construiesc împreună un castel. Un alt copil vine şi loveşte cu piciorul construcţia celor
doi.
Adultul poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de răspunsul
adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

unor abilităţi
Răspunsul pe care adultul îl adoptă are legătură cu modul în care el interpretează

comportamentele in general, situaţia specifica şi comportamentul copilului care strică jocul.

Adultul are convingerea că acel copil care a stricat jocul este „rău”, „obraznic”, „needucat”
sau „ copil problemă”
Adultul care vede comportamentul copilului ca fiind rău sau lipsit de respect la adresa celuilalt
vă trăi o emoţia de furie, iritare, enervare.
• ridică tonul,
• ceartă copilul
• pedepseşte (îl trimite la colţul ruşinii)
Acest tip de răspuns este mai degrabă conform cu emoţia adultului (este un răspuns la modul în
care se simte adultul în acel moment) şi în dezacord cu obiectivul de învăţare supraordonat (de
învăţare a unei abilităţi)

• Să folosească acelaşi tip de comportament într-o situaţie viitoare
• Să răspundă prin comportamente agresive când este furios (să ridice tonul, să certe, să
pedepsească)
Ce învaţă adultul din această experienţă?

• Să utilizeze acelaşi comportament pentru stoparea imediată a comportamentului neadecvat
al copilului (Deşi reacţia adultului poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al
copilului ea nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament
alternativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv)

Adultul gândeşte despre copilul respectiv că nu are încă abilitatea de a intra în jocul celorlalţi
copii
7
Îşi va păstra calmul va trata situaţia respectivă ca pe un context în care îl poate învăţa pe
copil o abilitate esenţială pentru buna lui integrare în grup – „cum să comunice dorinţa de a
se juca şi el”.
Obiectivul de învăţare în această situaţie constă în a-l învăţă pe copil modalităţi adecvate de a se
integra într-un joc în desfăşurare:
• Să solicite verbal dorinţa de a se juca (doresc să mă joc şi eu cu voi)
• Să solicite verbal permisiunea de a intra în joc (pot să mă joc şi eu?)
• Să creeze un rol nou pentru a dezvolta jocul copiilor
• Să solicite ajutorul adultului dacă nu reuşeşte singur.

• Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care a stricat jocul ”Observ că eşti furios”
• Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a
întâmplat?”(este important ca adultul să comunice cu copilul pe un ton cald, atingând uşor
copilul şi aşezându-se la nivelul lui)
• Rezuma informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti furios pentru că îţi doreai şi tu să te
joci cu ei şi ei nu te-au chemat şi pe tine”
• Încurajează exprimarea emoţiilor celor doi copii a căror construcţie a fost stricată „Spune-i
cum te-ai simţit când ţi-a stricat construcţia „ (Am fost trist când mi-ai stricat construcţia)
• Utilizează schimbarea perspectivei pentru a-i permite copilului care a stricat jocul să
înţeleagă consecinţele emoţionale ale comportamentului său asupra celorlalţi copii „când tu
te-ai jucat şi cineva a venit să îşi strice jocul. Cum te-ai simţit?”
• Face apel la regulă „Regula este să spui în cuvinte că îşi doreşti să te joci”
• Identificarea de soluţii de remediere a situaţiei (ex. implicarea celor trei copii în joc pentru a
reface împreună construcţia)

o Că emoţiile lui sunt importante
o Că adultul înţelege cum se simte el
o Să exprime în cuvinte emoţiile
o Să exerseze alternative de comportament acceptabile care să faciliteze integrarea
în jocul celorlalţi
o Să interacţioneze pozitiv cu colegii de grupă.
Doi copii se joacă împreună de-a doctorul. Un copil are în mână stetoscopul şi spune că el este
doctorul. Un coleg se apropie şi îi smulge stetoscopul de la gât spunând că el este doctorul.

unor abilităţi
Există două situaţii tipice în acest caz. O reacţie ar putea fi cea de evitare iar alta de atac, de
răspuns agresiv. Modul de reacţie apare în funcţie de maniera în care educatoarea percepe
comportamentul de smulgere al copilului. Când comportamentul copilului este perceput ca o
ameninţare asupra propriei persoane, adultul anticipează o consecinţă negativă asupra sa, ceea ce
conduce la apariţia unor emoţii de furie şi/sau teamă. În consecinţă, adultul poate adopta fie o
reacţie de evitare fie o reacţie de atac.
1. Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea anticipează posibile consecinţe negative asupra ei (dacă o sa-i iau stetoscopul
copilului care l-a smuls, acesta o sa facă o criză de furie uriaşă şi îmi va strica toată ziua; nu
o să am linişte să îmi fac activităţile dacă nu îi las lui stetoscopul).
Adultul care anticipează posibile consecinţe negative ca urmare a intervenţiei sale imediate
simte teamă şi îi este frică să ia o măsură sau să intervină, pentru a nu face ca situaţia să
degenereze într-o criză de furie.
8
Adultul lasă stetoscopul copilului care l-a smuls sau ignoră comportamentul respectiv, ceea
ce implicit va duce la menţinerea şi perpetuarea lui. Educatoarea în acest caz are o reacţie în
concordanţă cu emoţia sa de teamă: evită situaţia, fără să ţină cont de obiectivele de învăţare
supraordonate.
• Să folosească comportamentul de smulgere şi în alte situaţii viitoare când va avea nevoie
de un obiect care se află la un alt copil.
2. Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea gândeşte despre copil că este egoist, rău sau obraznic şi că nu are respect
pentru nimeni.
Adultul se va simţi iritat, enervat, furios.
Cum reacţionează adultul?
Adultul poate să certe copilul, să îi vorbească pe un ton ridicat, să eticheteze şi să îl
pedepsească dându-l afară din joc sau punându-l pe scaunul ruşinii.
În acest caz reacţia lui are legătură mai degrabă cu emoţia trăită (enervare) şi mai puţin cu
obiectivele de învăţare ale copiilor.
• Să folosească acelaşi comportament în situaţiile viitoare
• Să-si exprime furia prin comportamente agresive (să ridice tonul, să lovească)
• Să eticheteze
• Să se definească în termenii folosiţi de adult (sunt rău, sunt obraznic)

Educatorul identifică în spatele acestui comportament lipsa abilităţii de a formula în mod
adecvat o cerere (te rog să-mi dai) sau a abilităţii de aşteptare a rândului
Adultul îşi menţine calmul
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care lipsesc
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de formulare a unei cereri, de aşteptare a
rândului şi de redirecţionare a atenţiei spre o altă activitate.
• Ia jucăria din mâna copilului care a smuls-o.
• Observă şi traduce în cuvinte emoţia identificată la copilul căruia i-a fost smulsă „Observ că
eşti trist”
• Facilitează exprimarea emoţională „Ce s-a întâmplat?”
• Rezuma informaţia primită „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică ţi-a smuls jucăria din mână”
• Încurajează exprimarea emoţională „Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că ţi-a smuls
jucăria”
• Se raportează la experienţa celuilalt copil „Înţeleg că ai smuls jucăria din mână”
• Face apel la regulă „Regula spune să ceri spunând TE ROG SĂ-MI DAI, să spui
mulţumesc dacă ai primit sau să aştepţi făcând altceva între timp dacă acel copil nu poate
să îţi dea imediat ce ai cerut.
• Face apel la consecinţă (consecinţa pentru încălcarea regulii trebuie să fie aplicată imediat)
„pentru că ai smuls jucăria, vei merge acum 5 min în afara spaţului de joacă după care vei
reveni şi îţi vei continua jocul).
• Îl implică pe copil într-o activitate şi îl încurajează să solicite un obiect sau o jucărie de la un
alt copil folosind comportamentul adecvat (formularea unei cereri).
• Recompensează comportamentul copilului printr-o laudă specifică sau un stimulent
Ce învaţă copiii din această experienţă?

Să identifice şi să denumească propriile emoţii
9
Să exprime emoţiile de tristeţe în cuvinte
Să identifice care sunt consecinţele emoţionale ale comportamentului său.
Să folosească un comportament potrivit pentru a primi un obiect care este în mâna altui
copil
Să aştepte când nu poate primi imediat obiectul.
Să îşi redirecţioneze atenţia către o altă activitate până când poate primi obiectul
solicitat
Experienţa de învăţare 3
Copiii se joacă împreună. Andrei cere o jucărie de la Ana. Ana îi spune că acum vrea să se joace
ea cu jucăria respectivă. Andrei o strigă ANA Banana. Ana începe să plângă.
Educatoarea poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de răspunsul
adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

unor abilităţi
Educatoarea interpretează că acel copil care a folosit cuvinte nepotrivite este rău, lipsit de
educaţie, sau simte plăcere când îi face pe ceilalţi să sufere.
Adultul simte furie, iritare, enervare.
• Ceartă copilul care a folosit cuvinte nepotrivite
• Ridică tonul
• Forţează copilul să îşi ceară scuze
• Ameninţă
• Pedepseşte copilul punându-l la locul ruşinii
• Să răspundă cu comportamente agresive când este furios
• Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• Să repete acelaşi tip de comportament în situaţii similare (să folosească cuvintele
nepotrivite la adresa celorlalţi când lucrurile nu se petrec aşa cum doreşte el)

Educatoarea identifică în spatele comportamentului de etichetare lipsa abilităţii de aşteptare
a rândului, de gestionare a frustrării şi de exprimare adecvată a emoţiei de furie
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care lipsesc.
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de exprimare în cuvinte a emoţiei de furie, de
aşteptare a rândului şi de redirecţionare a atenţiei pe o altă activitate.
• Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care fost etichetat „Observ că eşti trist...”
• Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a întâmplat?
• Sintetizează informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti tristă pentru că ţi-a spus ANA
BANANA”.
• Încurajează exprimarea emoţiilor „Spune-i lui Andrei cum te-ai simţit când ţi-a spus aşa
• Se raportează la celălalt copil şi sintetizează informaţiile identificate „Înţeleg că i-ai adresat
un cuvânt nepotrivit”
• Face apel la regulă „Regula este să folosim cuvinte potrivite când vorbim despre ceilalţi”
• Schimbă perspectiva pentru a-i permite copilului să înţeleagă consecinţele emoţionale ale
comportamentului său asupra celorlalţi copii „Când cineva ţi-a spus un cuvânt nepotrivit tu
cum te-ai simţit?”
10
• Aplică consecinţa imediată pentru comportamentul nepotrivit „Pentru că ai folosit un cuvânt
nepotrivit acum vei merge timp de 3 min la locul de liniştire)
• Pune copilul în situaţia de a exersa comportamentele potrivite (Încercăm încă o dată să îi
cerem Anei jucăria şi dacă nu ţi-o dă căutăm împreună altceva plăcut de făcut până o vei
primi)
Pentru copilul care a primit eticheta este important să îi transmitem mesajul că pentru mama
lui el este special.
Îi oferim copilului trei alternative de răspuns pe care ar putea să le testeze:
- să răspundă cu umor
- să îl ignore pe copilul care o etichetează şi să îşi găsească ceva plăcut de făcut
- să îi spună copilului că nu îi place lucrul acesta şi că doreşte să înceteze: „te rog să
încetezi că nu îmi place să îmi spui aşa”.
Ce învaţă copii din această experienţă?

• Să îşi exprime în cuvinte emoţiile de furie şi tristeţe
• Să îşi aştepte rândul
• Să îşi reorienteze atenţia spre o altă activitate care le face plăcere
• Să tolereze frustrarea generată de faptul că nu au primit imediat jucăria solicitată
Experienţa 4
Un copil spune că lucrarea colegului este urâtă. Copilul începe să plângă şi merge la educatoare
să-i spună ce i-a spus colegul lui.

unor abilităţi
Educatoarea interpretează comportamentul copilului ca fiind expresia unei răutăţi.
Adultul simte furie, iritare, enervare.
• Ridică tonul
• Evaluează negativ lucrarea copilului care a făcut această remarcă (A ta e mai frumoasă?
Nu vezi cum arată?)
• Ceartă copilul care a spus că lucrarea este urâtă (Nu e frumos să spui aşa ceva!)
Ce învaţă copii din această experienţă?
• Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• Să fie atenţi la aspectele negative ale celorlalţi
• Să folosească comportamentele agresive ca răspuns la emoţia de furie
• Să acorde atenţie cu preponderenţa lucrurilor care nu le plac la ceilalţi

Educatoarea identifică în spatele comportamentului de evaluare negativă a lucrării unui alt
coleg un deficit al abilităţii de a oferi şi primi complimente. Acest comportament de a scoate
în evidenţă greşelile celorlalţi este rezultatul unor experienţe de învăţare. Copiii care sunt des
criticaţi îşi dezvoltă această abilitate de a remarca cu uşurinţă greşelile celorlalţi şi de a le
evidenţia. În spetele comportamentului de pâră educatoarea identifică deficitul abilităţii de
solicitare a ajutorului, vorbind despre sine.
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţii de identificare a aspectelor pozitive
în lucrurile pe care le fac ceilalţi, de acceptare a diferenţelor şi de solicitare a ajutorului,
vorbind despre propria persoană.
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de:
- Solicitare a ajutorului vorbind despre propria persoană
11
- Oferire de complimente
- Exprimarea emoţiilor în cuvinte
• Face apel la regulă „ Regula este că fiecare vorbeşte despre el.” (pentru copilul care
pârăşte)
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti trist”
• Sumarizează informaţia primită „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică a spus despre
lucrarea ta că este urâtă”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus
asta despre lucrarea ta”
• Se raportează la experienţa celuilalt copil „ Înţeleg că ai spus despre lucrarea lui că este
urâtă”
• Face apel la regulă „Regula este ca fiecare vorbeşte despre el şi despre ce face el”
• Transmite mesajul că fiecare lucrare este frumoasă în felul ei
• Identifică soluţii de ameliorare a situaţiei (ex. să gaseasca împreună lucruri care îi plac
în lucrarea despre care a spus că este urâtă)
Comportamentul de „pâră”
Pâra este un comportament prin care copilul vorbeşte despre un alt copil precum şi judecata lui
despre ce a făcut greşit un alt copil. Acest comportament este diferit de abilitatea socială de
solicitare a ajutorului în situaţii dificile şi pe care îl încurajăm la această vârstă. Deosebirea
importantă constă în faptul că în comportamentul de solicitare a ajutorului copiii sunt încurajaţi să
vorbească despre ei, despre cum se simt şi despre ce s-a întâmplat cu ei. În cazul
comportamentului de pâră copiii vorbesc despre ce au făcut ceilalţi ca o formă de interpretare a
comportamentului celuilalt, de exemplu, „D-na învăţătoare, George este rău.”
Comportamentul de pâră este în mod implicit menţinut de răspunsul adultului. Copilul care primeşte
atenţie sau un răspuns favorabil când vorbeşte despre ce au făcut ceilalţi este încurajat să
folosească acest comportament şi pe viitor.
Schimbarea comportamentului de pâră este o prioritate deoarece adesea acest comportament s-a
dovedit a fi un stimul puternic pentru declanşarea comportamentelor agresive între copii,
conducând implicit la relaţii conflictuale.
Cum intervenim pentru modificarea comportamentului de pâră?

• Stabilim regula „fiecare vorbeşte despre el”
• Facem apel la regulă de fiecare dată când un copil vine să pârască: „Regula este fiecare
vorbeşte despre el, te rog să spui ce s-a întâmplat vorbind despre tine.”
• Încurajăm copilul să solicite ajutor vorbind despre nevoia lui „Am nevoie de ajutor te rog să
mă ajuţi.”
LA ŞCOALĂ copilul învaţă atitudinea faţă de el ca persoană, faţă de

performanţă şi greşeală
Perioada şcolară mică este esenţială în formarea convingerilor despre eficacitatea personală,
deoarece copiilor li se cere performanţă, iar rezultatele lor sunt evaluate. Pentru a obţine rezultate
tot mai bune şi pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajări permanente. Uneori, adulţii critică şi
acuză copilul pentru greşelile pe care le face. Copii au însă nevoie de foarte multă repetiţie şi
exerciţiu pentru a învăţa un comportament.
Atunci când învăţăm o abilitate nouă greşeala este inerentă. Orice proces de învăţare implică şi
greşeala. De exemplu atunci când învăţăm să mergem pe bicicletă la început vom cădea de mai
multe ori, dar pe măsură ce vom exersa căzăturile vor fi din ce în ce mai rare. Pentru a învăţa o
12
abilitate, un copil are nevoie de multe repetări şi exerciţii până la momentul în care ajunge să aibă o
performanţă optimă. În plus, e nevoie ca el să ştie ce a reuşit să facă optim până în acel moment şi
ce mai are de învăţat. Dacă îi spunem ce NU a făcut bine sau ce a greşit, nu facem decât să îi
provocăm o reacţie emoţională negativă care, de cele mai multe ori, blochează performanţa şi fac
foarte dificilă reintrarea în sarcina de învăţare. Oamenilor le este mult mai dificil să înveţe atunci
când simt disconfort decât atunci când trăiesc o emoţie pozitivă, de confort. Emoţiile pozitive sunt
un context foarte bun de a învăţa o sarcină sau un comportament pentru că in acest fel învăţarea
este asociată cu acea emoţie pozitivă.
Imaginea de sine ne-o construim în funcţie de ceea ce facem, de performanţele noastre şi în

funcţie de reacţia celor din jur
Încă de când sunt mici copiii fac o mulţime de lucruri. Ei manifestă o nevoie acută de a explorare a
mediului în care trăiesc şi învaţă prin observare şi imitare să meargă, să vorbească, să se joace
etc.
Părinţii sau persoanele care îngrijesc copiii sunt primii care conturează imaginea de sine a copilului.
Prin ceea ce fac sau spun ei în momentele în care copilul învaţă să facă ceva, transmit mesaje de
învăţare pentru copii. De exemplu ei pot spune “Bravo, ai făcut bine! sau “NU, nu e bine!”, pot
zâmbi sau se pot încrunta. În funcţie de aceste reacţii copiii învăţă despre ce cred adulţii privitor la
abilităţile şi modalităţile lor bune sau greşite de a face diverse lucruri.
Ce cred adulţii despre copii influenţează în mod direct convingerile lor despre ei. Copiii
internalizează aprecierile adulţilor şi se descriu în termenii utilizaţi de acestia. Pe acest fundament
se formează imaginea de sine.

unor abilităţi
Cum interpretează adultul greşelile?

Cele mai frecvente convingeri au legătură cu o anumită perspectivă asupra greşelilor. Aceste
convingeri ale adulţilor sunt rezultatul unor experienţe de învăţare. Adulţii care au convingeri
de tip perfecţionist au un anumit mod de a se raporta atât la greşelile proprii cât şi la greşelile
celorlalţi. Astfel de convingeri sunt cele de genul ”greşelile sunt intolerabile”, „trebuie să
anticipezi problemele care apar”, „oamenii mă vor desconsidera dacă fac greşeli”, „urăsc să
nu fac foarte bine/perfect un anumit lucru”, „dacă am eşecuri cu copilul meu înseamnă ca am
eşuat ca persoană”, „o persoană trebuie să facă tot ce îi stă în putere să iasă totul perfect”,
„tot ceea ce fac ceilalţi trebuie să fie de calitate maximă”, „totul trebuie să fie aşa cum e cel
mai bine”

Manifestă o frică imensă faţă de tot ce înseamnă abatere de la standardele personale (frica
de a nu face lucrurile perfect, frica de a nu fi desconsiderat, frica de a nu pierde aprecierea
celorlalţi, teama că propriul copil ar avea de suferit dacă nu este foarte atent să îl protejeze
de greşeli)
Când adulţii fac remarci frecvente de genul ”nu aşa se face”, „ nu e bine aşa!”, „opreşte-te!”
copiii nu au posibilitatea să înveţe cum să facă lucrurile mai bine şi, cu timpul, încep să
creadă că nu sunt în stare să le facă.
Uneori părinţii încearcă din răsputeri să îi protejeze de orice fel de disconfort. Această
încercare de protejare excesivă a copiilor are însă consecinţe negative asupra dezvoltării lor.
De exemplu, părinţii care se luptă din greu să-şi protejeze copiii de greşeli pentru a nu se
răni, pentru a nu suferi, îi pot învăţa în mod accidental că greşelile sunt inacceptabile.
B. Comportamente ale adulţilor, părinţi sau educatori, cu risc pentru dezvoltarea

convingerilor de tip perfecţionist la copil
• Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce face copilul. Copilul se simte adesea
judecat, evaluat negativ de adulţii din familie şi încearcă din răsputeri să îl mulţumească.
Astfel el poate învăţa că singura cale de a-l mulţumi este să fie perfect.
13
• Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce fac alţii. Copiii nu doresc să fie ca acei
oameni pe care părinţii nu-i plac şi încearcă să stea departe de critică.
• Fac multe lucruri în locul copiilor. În unele familii, părinţii îşi doresc ca lucrurile să fie făcute
cât mai repede şi cât mai bine şi astfel nu lasă copiilor posibilitatea de a face multe lucruri
pentru ei. Această practică parentală învaţă copiii că ei nu pot face lucrurile la fel de bine
sau că nu sunt în stare. Hiperprotecţia este o formă specifică de reamintire permanentă a
copilului că este nevoie să fie atent la posibilele greşeli.
• Exprimă aşteptări şi standarde de performanţă excesiv de ridicate, critica fiind indirectă.
• Compară copiii unii cu alţii. Mesajele de genul” de ce nu poţi să fii la fel ca fratele tău?” face
copilul să se simtă că nu este suficient de bun. Astfel el ajunge să creadă că trebuie să fie
perfect pentru a se simţi încrezător şi inteligent.
• Pun accent doar pe anumite aspecte ale comportamentului copilului lor, în special pe cele
care nu sunt adecvate, din nevoia de a le modifica imediat.
• Laudă sau recompensează copilul doar când acesta are o performanţă şcolară. Astfel,
copilul învaţă să se valorizeze doar prin prisma performanţelor şcolare. Riscul este ca
acest tip de copil să se centreze doar pe sarcinile şcolare şi, mai târziu, pe cele de la locul
de muncă ignorând o parte esenţială a vieţii lui (viaţa personală). Experienţa lui de viaţa l-a
învăţat că doar dacă munceşte din greu îşi va putea primi recompensa.
• Transmit mesaje de genul “Da... DAR…“ sau “este bine dar…“ de exemplu: „este bine că ti-
ai făcut tema astăzi dar trebuia să-ţi doreşti acest lucru” sau „Bine este un rezultat bun la
test dar de ce nu ai luat FB?” Partea a doua a afirmaţiei o anulează pe prima iar copilul
rămâne cu ideea că iar nu a făcut bine.
• Solicită copilului să refacă lucrările pentru a le face perfect. (de exemplu îi rupe foaia şi îl
pune pe copil să refacă tema pentru că a făcut câteva greşeli). Copilul nu este un adult şi
nu poate să realizeze lucrurile la standardele adecvate vârstei adulte.
• Condiţionează dragostea şi afecţiunea pentru copil de realizările lui. Părinţii exprimă
afecţiunea faţă de copil (prin gesturi sau cuvinte) doar atunci când acesta are performanţe
şcolare bune. Formulează frecvent mesaje de tipul „M-ai supărat!”
• Expun frecvent copilul la pedeapsă şi pun accent pe mesaje de învinovăţire şi ruşinare a
copilului.
• Nu oferă aprobarea parentală, manifestă inconsistenţă sau condiţionare.
• Oferă pentru copii propriul model de perfecţionism, ca exemplu de atitudine şi
comportament.
- că a face greşeli însemnă că ceva este în neregulă cu ei
- că este catastrofal să greşeşti
- că vor pierde acceptarea şi iubirea celorlalţi
- că trebuie să facă lucrurile perfect pentru a fi iubiţi şi apreciaţi
- că nu sunt în stare să facă nimic
- că eşecul se datorează exclusiv caracteristicilor personale
- că sunt inadecvaţi ca persoane.
- dezvoltă teama de eşec
C. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Dacă adulţii care stau în preajma copiilor spun de cele mai multe ori lucruri încurajatoare, cum ar fi:
”hai să-ţi arăt cum să faci asta” şi apoi le oferă şansa de a încerca din nou, copiii au oportunitatea
de a învăţa că pot să facă acel lucru.
Cum interpretează adultul greşeala copilului?

Adultul care vede greşeala ca pe un context de învăţare va fi mult mai predispus să aibă o
reacţie care să transmită un mesaj de învăţare copilului.
Îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de greşeala copilului?
Reacţia va fi centrată pe învăţarea copilului să tragă concluzii din propriile greşeli sau din
greşelile altora şi să înveţe să îşi gestioneze emoţiile asociate eşecurilor cu care se
confruntă.
14
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de acceptare a propriilor greşeli şi de
gestionare adecvată a eşecurilor care sunt inerente oricărui proces de învăţare.
• Oferă un model personal adecvat de acceptare şi asumare a propriilor greşeli
• Acceptă emoţiile copilului ca fiind fireşti, sprijină copilul să înţeleagă modul în care acesta
se simte şi să identifice modalităţi cât mai adecvate de exprimare.
• Recompensează copilul pentru aspecte care nu au legătură cu performanţele lui şcolare ci
cu relaţiile sale cu ceilalţi, precum şi comportamentele pro-sociale (de exemplu pentru că
oferă ajutorul celor de lângă el, pentru că vorbeşte folosind cuvinte politicoase etc.)
• Îl implică pe copil în activităţi cât mai diverse care să-i permită să-şi dezvolte interesele şi
să primească feedback-uri cât mai diverse privind abilităţile sale în diferite domenii de
activitate.
• Stabileşte standarde realiste faţă de copil
• Oferă copilului contexte cât mai variate pentru a avea acces la cât mai multe oportunităţi de
valorizare.
• Încurajează copilul să facă cât mai multe lucruri singur.
• Laudă efortul copilului de a face lucrurile cât mai bine chiar dacă lucrurile respective apar
mai târziu (pune accent pe efort şi nu pe performanţă)
• Identifică acele calităţi speciale ale fiecărui copil şi încearcă sa respecte diversitatea umană
• Pune accent pe aspectele pozitive în ceea ce face copilul
• Îşi exprimă afecţiunea şi consideraţia faţă de copil chiar şi atunci când acesta nu face
lucrurile bine.
• Vorbeşte despre propriile greşeli şi dezamăgiri pe care le-a trăit şi modul în care a învăţat
din ele.

• că adulţii sunt interesaţi să îi ajute.
• că pot avea încredere în ei şi în relaţiile cu ceilalţi
• că greşeala este o etapă normală în învăţarea unui lucru nou
• că greşeala face parte din viaţa noastră şi că fiecare om greşeşte
• că nimic nu este perfect, că nu exista nici o garanţie asupra a ceea ce se poate întâmpla
mâine
• că te poţi simţi inconfortabil dacă ai un eşec, dar că orice emoţie vine şi pleacă.
• să facă faţă greşelilor
• să îşi asume riscuri dacă le este teamă de eşec
• să se accepte pe sine şi pe ceilalţi
Copilul care îi critică pe ceilalţi copii
Care este cauza „vânătorii de greşeli”?

„Vânătoarea de greşeli” este un răspuns imediat la emoţia de teamă a adultului ca acel
comportament se va repeta şi reflectă o nevoie a adultului de a corecta imediat comportamentele
nepotrivite cât şi o inabilitate de a ignora comportamentele minore nepotrivite. La baza acestor
comportamente stau convingerile de tip perfecţionist („este groaznic să faci greşeli”, „lucrurile
trebuie făcute doar într-un anume fel”).
Comportamentul de a fi atent la greşelile celorlalţi este un rezultat al unei experienţe de

învăţare. Copilul care are tendinţa de a scoate în evidenţă greşelile celorlalţi este un produs al
mediului în care a trăit. El a învăţat să critice fiind la rândul lui un copil criticat. Atunci când scoatem
în evidenţă doar greşelile pe care le fac copiii, noi suntem un context de învăţare pentru copii în
sensul că le educam modul în care percep ceea ce fac ei precum şi ceea ce fac ceilalţi.
Comportamente cu risc ale adulţilor, care influenţează abilitatea copilului de evaluare şi

autoevaluare a performanţelor
Una din greşelile tipice pe care le fac adulţii este să raporteze performanţa copilului la
propriile criterii subiective de evaluare (Îmi place, nu îmi place, este frumos, este urât etc.). Tipul de
feedback în care adultul exprimă cum se simte el raportat la ceea ce face copilul este extrem de
dăunător pentru copil prin prisma consecinţelor pe care acest lucru le implică pe termen lung.
15
De exemplu prin feedback-ul ”Îmi place desenul tău!” învăţătoarea îi învaţă pe copiii că:
• Performanţa copilului (ceea ce face el) depinde de reacţia celorlalţi
• Important este felul în care se simt ceilalţi privitor la ceea ce face copilul şi nu el, ca actor
principal a ceea ce face.
• Aprecierea performanţei se face prin prisma reacţiei celorlalţi (de exemplu desenul meu
este frumos în funcţie de cum îi place doamnei învăţătoare)
• Valoarea lui personală depinde de evaluarea celorlalţi
• Să se raporteze la părerea celorlalţi şi nu la aceea ce ştie.
• Să fie atent la feedback-urile celorlalţi în detrimentul performanţei personale (Nu mai este
atent la ceea ce face, ceea ce îi afectează performanţa).
Obiectivele de învăţare
Unul dintre obiectivele de învăţare pentru copii este ca ei să-şi dezvolte abilitatea de a fi
atenţi la ceilalţi şi de a oferi complimente. Copiii învaţă să facă acest lucru prin observare şi
imitare. În consecinţă este foarte important ca adultul să îşi dezvolte o rutină în furnizarea
feedback-urilor pozitive. Asta înseamnă că este indicat să crească frecvenţa mesajelor
pozitive astfel încât să ajungă să le ofere în mod spontan. Nu întâmplător studiile ne arată
că oamenii au nevoie de 100 de mesaje pozitive pe zi pentru a fi funcţionali.

• Învaţă copiii să ofere feedback-uri pentru ceea ce fac ceilalţi şi NU pentru ceea ce nu
au făcut ceilalţi (să ofere complimente) prin propriul model
• Oferă feedback pe sarcină cu focalizarea pe aspectele reuşite (acest aspect este foarte
important deoarece mai există cadre didactice care folosesc practica de a sublinia cu
roşu doar greşelile)
• Oferă feedback cât mai specific pe comportamentul copilului şi nu pe persoana lui
„bravo, ai ridicat mâna şi ai aşteptat să fii numit pentru a răspunde”
• Solicită feedbackul personal al copilului din perspectiva propriilor criterii de evaluare
(„Cum te-ai simţit când ai făcut acest desen? Ce înseamnă el pentru tine?”)
Pentru situaţiile în care nu suntem de acord cu comportamentul copiilor, mesajele trebuie sa se
centreze exclusiv pe comportament şi nu pe persoana. Orice etichetare (de exemplu: „eşti surd? nu
auzi?”) atacă persoana copilului şi îl răneşte.
Maniera în care adultul îşi exprimă nemulţumirea faţă de copil va fi preluată de acesta prin imitaţie
şi se va manifesta în interacţiunile cu ceilalţi copii.
Pentru a transmite un mesaj corect, respectaţi următorii paşi:

• Mă simt .... (descrierea modului cum va simţiţi);
• Atunci când .... (descrierea comportamentului copilului);
• Pentru ca ... (descrieţi modul în care va afectează comportamentul copilului);
• Mi-ar plăcea sa ... (oferiţi alternative de comportament);
• Iţi mulţumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea comportamentului copilului).
Exemplu:
Paul, mă deranjează faptul ca nu îmi răspunzi atunci când te strig. Mi-ar plăcea să-mi
răspunzi deoarece eu voi răguşi şi nu voi mai putea vorbi.
Îţi mulţumesc!
IMPORTANT DE REŢINUT!
În contextul şcolar un mesaj de critică are nevoie de 5 mesaje pozitive pentru a stabili un
echilibru. Asta înseamnă că pentru un mesaj negativ va fi necesar sa identificaţi imediat 5
aspecte pozitive şi oferiţi feedback specific.
Un copil este chemat la tablă şi greşeşte un exerciţiu. Un coleg îi strigă că este prost şi nu ştie
nimic. Copilul începe să plângă.

unor abilităţi
16
Modul în care reacţionează adultul când se confruntă cu un astfel de comportament depinde de
modul în care el a învăţat îi descifreze semnificaţia.
Cum gândeşte adultul?
Când adultul priveşte comportamentul de etichetare şi evaluare negativă a celorlalţi ca pe un
semn de răutate, de proastă creştere, ca o sfidare sau un atac la persoană, va fi mult mai
predispus să reacţioneze printr-o pedeapsă.
Adultul simte furie, indignare, iritare.
- ridică tonul
- jigneşte
- critică
- ceartă
- pedepseşte (dă copilul afară de la oră, îl scoate la tablă)
- Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
- Să intre în „lupte de putere” cu cadrul didactic
- Să se centreze pe aspectele negative ale celorlalţi

Adultul identifică comportamentul de etichetare al copilului ca un rezultat al unei experienţe
de învăţare (modul în care el se raportează la greşeala celuilalt este rezultatul modului în
care adulţii din viaţa lui s-au raportat la propriile sale greşeli)
îşi menţine calmul.
Adultul reacţionează în acord cu obiectivele de învăţare
Obiectivul de învăţare
Să exerseze abilitatea de a se focaliza pe ce a făcut copilul bine la tablă, să folosească
cuvinte potrivite la adresa celorlalţi, să vadă greşeala ca pe un context de învăţare şi nu ca
pe o catastrofă.
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti trist”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus că
eşti prost”
• Se raportează la experienţa celuilalt copil şi schimbă perspectiva pentru a identifica
consecinţele emoţionale ale comportamentului lui „Ai spus despre ..... că este prost.
Când cineva a folosit un cuvânt nepotrivit faţă de tine, te-a făcut prost sau altcumva, tu cum
te-ai simţit?”
• Face apel la regulă „Regula este să folosim cuvinte potrivite la adresa celorlalţi”
• Transmite mesajul că fiecare om face greşeli iar asta nu însemnă că este prost.
Atunci când greşeşti însemnă că mai ai unele lucruri de învăţat.
• Aplică consecinţa logică pentru încălcarea regulii (Pentru că ai folosit cuvinte
nepotrivite acum vei sta 3 min la locul de liniştire)
• Identifică soluţii de ameliorare a situaţiei (de exemplu să identifice modalităţi adecvate
de semnalare a faptului că cineva a făcut o greşeală)
Comportamentul de pâră
La vârsta şcolară mică comportamentul de pâră înregistrează o frecvenţă foarte mare. Adesea în
încercarea de solicitare a ajutorului cadrului didactic, copiii vorbesc preponderent despre ceea ce
au făcut greşit ceilalţi şi nu despre sine. În consecinţă, modul în care cadrul didactic răspunde are
darul de a menţine sau de a modifica acest comportament, înlocuindu-l cu o alternativă de
comportament adecvată - solicitarea ajutorului vorbind despre sine.
Modificarea acestui comportament devine o prioritate prin prisma consecinţelor sociale şi
emoţionale pe care le implică la nivelul clasei de elevi:
• Consecinţe sociale - conduce la deteriorarea relaţiilor dintre copii, la acte de agresivitate
17
• Consecinţe emoţionale - determină emoţii de furie, iritare, tristeţe etc.
Cum intervenim în modificarea comportamentului de pâră
• Facem apel la regulă „fiecare vorbeşte despre sine”
• Facilitarea exprimării emoţionale folosind limbajul responsabilităţii „Mă simt... pentru că
(comportamentul celuilalt).... alternativa comportamentală „Mi-ar plăcea să...
• Identificarea unei soluţii de rezolvare a problemei
• Încurajarea copilului să pună singur în aplicare soluţia identificată (Cum ai putea să îti
rezolvi singur problema?)
Un copil vine la învăţătoare şi îl pârăşte pe colegul din spate, care se joacă pe bancă cu caietul, ca
îl loveşte în spate

unor abilităţi
Adultul priveşte comportamentul de pâră al copilului ca fiind unul adaptativ deoarece îl ajută
să ştie ce se întâmplă cu copiii din clasa în lipsa lui.
Are control asupra situaţiilor în care nu poate fi prezent
Reacţia adultului este un rezultat al nevoii personale de a avea control mai mare asupra a
ceea ce se întâmplă atunci când nu este prezent
• Acordă atenţiei copilului care vorbeşte despre ceilalţi
• Adoptă o serie de măsuri disciplinare
• Ascultă şi are o reacţie imediată la adresa copilului pârât.
• Să fie atent şi să vorbească despre ceilalţi
• Să folosească pâra ca modalitate de răzbunare (de autoreglare emoţională)

Adultul are nevoie să ştie ce se întâmplă deoarece copiii au nevoie de ajutorul lui pentru a
învăţa să facă faţă experienţelor mai dificile din viaţa lor. Dacă adultul vede în spatele acestui
comportament riscul pentru deteriorarea relaţiilor dintre copii şi de degenerare a conflictelor,
va fi mult mai predispus să solicite obţinerea informaţiilor într-o altă formă.
îţi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul de pâră
Are reacţii în concordanţă cu obiectivele de învăţare.
- să exerseze abilitatea de solicitare a ajutorului, vorbind despre experienţa personală (ce i s-
a întâmplat lui)
• Apelul la regulă - „regula este fiecare vorbeşte despre sine” (solicităm copilului să
reformuleze prezentând totul din perspectiva sa (Mă simt furioasă pentru ca Ionel mă
loveşte în spate cu caietul)
• Sumarizarea „Înţeleg că eşti furioasă pentru că Ion....”
• Identificarea unei soluţii de rezolvare a problemei (cum ai putea să îţi rezolvi singură
această situaţie?
• Implementarea soluţiei identificate (Merg să îi spun ca nu îmi place ceea ce face şi îl rog
să se oprească)
• Recompensarea copilului pentru modul în care si-a rezolvat singur problema
Comportamentele problematice din timpul pauzelor
Pauza este un context mai puţin structurat decât orele de curs ceea ce favorizează o manifestarea
într-o frecvenţă mai mare a comportamentelor nepotrivite în clasă sau pe hol.
18
Exemple de comportamente nepotrivite:
- se implică în jocuri cu potenţial agresiv (lupte corp la corp pentru a vedea cine este mai
puternic)
- se împing
- aleargă şi din greşeală dau peste alţi copii
O modalitate adecvată de gestionare a comportamentelor nepotrivite ale copiilor în timpul pauzelor
este structurarea lor. Acest lucru este posibil prin introducerea unor reguli care să ghideze
comportamentul copiilor şi prin oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber (jucării
preferate pentru şcolarii mici, jocuri de mişcare care să implice toată clasa, jocuri de liniştire etc.
Ghidarea comportamentului copilului prin apelul la reguli
1. Când suntem în clasă vorbim cu voce de interior.
Ţipetele pot să rănească urechile celorlalte persoane.
2. Vorbesc politicos cu colegii mei: spun te rog frumos când doresc

ceva,spun mulţumesc, spun pardon când vreau să trec şi cineva stă în calea mea.
3. Sunt atent ca mâinile şi picioarele mele să nu lovească pe nimeni. Si eu sunt trist

când cineva mă loveşte şi nu-mi place.
4. Când suntem în clasă mergem.
Dacă alergăm în clasă putem să ne rănim sau să-i rănim pe cei din preajma noastră.
Este distractiv să alegam şi putem să facem acest lucru când suntem afară.
În faza de învăţare a regulilor este important ca ele să fie reamintite copiilor în permanenţă iar
învăţătoarea să fie atentă şi să monitorizeze respectarea lor. Pentru facilitarea învăţării se poate
folosi sistemul de recompensare prin puncte (o bulinuţă roşie pentru respectarea regulii şi una
neagră pentru încălcarea ei, iar bulinuţă neagră şterge bulinuţă roşie). La finalul fiecărei săptămâni
pentru un anumit număr de puncte (de ex minim 10) fiecare copil primeşte o recompensă
săptămânală (de ex. o diplomă)
A. Activităţile de muncă independentă - contexte de apariţie şi manifestare a

comportamentelor nepotrivite, ce necesită exersarea unor abilităţi
Activitatea de muncă independentă este încă un context care poate favoriza apariţia
comportamentelor nepotrivite în special în cazul elevilor care au dificultăţi in se implica singuri în
rezolvarea sarcinilor şcolare, de a-şi menţine atenţia focalizată pe sarcină până la finalizarea ei, de
a se implica într-o activitate care solicită efort mental susţinut, de a face un lucru solicitat de adult
dar care nu este dorit de el etc.
Adesea implicarea tuturor copiilor în sarcinile şcolare reprezintă o condiţie pentru buna
desfăşurarea a lecţiei. Copiii care rămân în afara sarcinilor şcolare adesea adoptă ca alternativă de
alungare a plictiselii comportamentele de distragere a atenţiei fie a cadrului didactic fie a celorlalţi
elevi.
19
Exemplu de învăţare 2. Jocul Comportamentul cel bun
(adaptat după Laundrum şi Tankersley1997)
Este un instrument eficient de management comportamental la clasă care ajută elevii să-şi
monitorizeze comportamentele în timpul orei şi facilitează intrarea şi menţinerea implicării în
sarcina şcolară.(de ex. Să stea în bancă şi să lucreze în linişte)
Jocul este conceput pentru elevii de şcoală şi este potrivit pentru activităţile mai puţin structurate şi
de muncă independentă (20-30 min).
Pentru a avea eficienţă se recomandă ca învăţătorii să îl joace cu elevii de cel puţin 2-3 ori pe zi.
Obiectiv:
- scăderea frecvenţei de manifestare a comportamentelor agresive în timpul orei, concomitent cu
creşterea implicării în sarcinile şcolare.
Proceduri esenţiale pentru desfăşurarea jocului:
Învăţătoarea:
• defineşte comportamentele ţintă pe care doreşte să le îmbunătăţească şi determină care
sunt cele mai problematice comportamente care au nevoie de intervenţie imediată (prin
observarea şi monitorizarea comportamentelor elevilor la clasă)
• stabileşte criteriile de câştigare a jocului şi sistemul de recompensare (elevii să stea la locul
lor şi să lucreze în linişte 80% din timpul alocat iar recompensa primită reprezintă 5 min de
timp extra pentru pauză)
• învaţă elevii cum se joacă jocul
Elevii sunt împărţiţi pe echipe iar numele echipelor sunt notate pe tablă
Când un elev încalcă o regulă, învăţătoarea pune un semn în dreptul echipei din care face parte
elevul respectiv.
La sfârşitul jocului câştigă echipa care a cumulat mai puţine semne decât cealaltă, după criteriile
stabilite iniţial
Toţi elevii din echipa câştigătoare primesc recompensele stabilite.
Descrierea activităţii
Pasul 1- Definirea comportamentelor ţintă. Se defineşte un exemplu de comportament bun şi se
discută cu elevii în contextul importanţei venirii la şcoală pentru a învăţa.
Elevii sunt solicitaţi să operaţionalizeze conceptul de învăţare în contextul şcolar, de exemplu: „Ce
presupune a învăţa ?"
A învăţa presupune mai multe tipuri de comportamente:
• a asculta,
• a lucra,
• a urmări instrucţiunile.
Învăţătoarea stabileşte principalele comportamente aşteptate. De exemplu putem urmări
următoarele comportamente:
• Stau în bancă
• Lucrez în linişte.
Pasul 2: Exemplificarea comportamentelor adecvate şi neadecvate. Învăţătoarea dă elevilor

exemple şi contraexemple de comportamente adecvate în anumite situaţii şcolare. Elevii sunt rugaţi
să ridice degetul sus când folosesc un comportament adecvat, respectiv să-l orienteze în jos pentru
un comportament neadecvat.
Exemplu: D-na Învăţătoare scrie 3 probleme pe tablă. Ea le cere elevilor să le copieze şi să le
rezolve. Copiii o ascultă, au privirea îndreptată către tablă când ea le explică ce au de făcut, scriu
în caiete la solicitarea ei.
Contraexemplu: Învăţătoarea dă elevilor o lucrare despre scrierea cu literă mare a substantivelor
proprii. Ea cere elevilor să urmeze instrucţiunile şi să-i predea lucrările când au terminat. Fără să
ceară permisiunea, Tudor se ridică şi îşi ascute creionul iar Cristina spune cu voce tare, fără să
ridice mâna şi să solicite ajutorul : “Nu înţeleg cum să fac asta !”
Pasul 3 : Modelarea şi monitorizarea comportamentelor adecvate ale elevilor. Învăţătoarea le

explică elevilor ce înseamnă monitorizarea şi cât de important este ca fiecare din grup să respecte
regulile jocului şi să manifeste comportamentele dorite.
20
Monitorizarea comportamentului este făcută de învăţătoare pe o fişa de monitorizare. Ea
informează elevii că atunci când ei lucrează va spune “da” după fiecare 5 minute dacă fiecare elev
din echipă este la locul lui şi lucrează în linişte şi “nu” dacă nu toţi membrii grupului îndeplinesc
aceste condiţii.
Pentru faza de exemplificare şi monitorizare se poate folosi un joc de rol. De exemplu, în jocul de
rol învăţătoarea cere unui elev să citească o carte şi apoi solicită unui grup de elevi să plece de la
locurile lor şi să vorbească cu colegii. Se discută cu elevii ce tip de comportamente au manifestat
copiii (dacă elevii au manifestat comportamente adecvate sau nu) şi se face o demonstraţie privitor
la marcarea tabelului de monitorizare.
Pasul 4: Implementarea jocul de bun comportament. Se stabilesc criteriile de câştigare a jocului
dacă toţi membrii unei echipe respectă comportamentele ţinta în proporţie de 80% sau mai mult din
perioada alocată. Se stabilesc şi recompensele pentru câştigarea jocului - 5 min de pauză în plus.
Recompensele şi încurajările ajută elevii să manifeste si sa demonstreze comportamentele
aşteptate.
Recomandări utile:
• Aranjaţi elevii în grupuri de cate 4-5 în aşa fel încât să se poată vedea unii pe alţii
• Oferiţi elevilor sarcini individuale, setaţi timpul pentru monitorizare şi fiecare înregistrare a
comportamentului (ex. La un timp total de 10 min de lucru, învăţătoarea va înregistra
comportamentele membrilor echipei la un interval de 2 min).
• Oferiţi feedback-uri elevilor când manifestă comportamente adecvate. De exemplu:
“Grupul 1, sunteţi minunaţi, faceţi o treabă super respectând regulile … Mulţumesc pentru
că lucraţi în linişte…”. Dacă elevii nu manifestă comportamentele aşteptate folosiţi remarci
de genul : “sper ca cronometrul să nu se oprească, asta ar însemna un “nu” deoarece voi
nu sunteţi la locurile voastre.”
• La finalul perioadei de joc stabilite iniţial (10-20-30 de minute ) tabelele de monitorizare se
strâng şi se premiază grupul elevilor care au atins criteriile de performanţă -
21
Fişă de lucru
Comportamente în acord cu regula

1. stau în bancă 2. ridic mâna pentru solicitarea ajutorului 3. lucrez în linişte
grupul 1 grupul 2
numărul comportamente comportamente Comportamente comportamente
în acord cu în dezacord cu în acord cu în dezacord cu
de elevi regula regula regula regula
1 1
2 2
3 3
4 4
5 5
6 6
7 7
8 8
9 9
10 10
Procentaj DA___________ Procentaj DA____________________
MONITOR_____________________ Data:____________________________
Exemplu de învăţare 3.
Copiii au dificultăţi de a-şi acorda ajutorul când au nevoie, de a coopera unii cu alţii, de a manifesta
comportamente adecvate unii faţă de alţii.
În spatele acestor comportamente se află un deficit de abilitate sau de punere in practica a abilităţii
(copiii au abilitatea dar întâmpină dificultăţi în aplicarea ei)
Creşterea frecvenţei de manifestare a comportamentelor pro-sociale la nivelul clasei (de solicitare
şi oferire a ajutorului, de utilizare a cuvintelor politicoase) se poate realiza prin intermediul regulilor
şi a sistemului de recompensare prin puncte.
Săptămâna comportamentelor de grijă faţă de ceilalţi
Copiii au nevoie de contexte în care să înveţe şi să exerseze grija faţă de ceilalţi. O abilitate se
generalizează în condiţiile în care ea este exersată în cât mai multe contexte.
Primul pas este să operaţionalizăm comportamentul de grijă faţă de ceilalţi şi să traducem aceste
aşteptări comportamentale sub forma unor reguli care să ghideze comportamentul copiilor.
1. Întreb persoanele apropiate, învăţătoare, colegi, părinţi, prieteni cum se simt
2. Întreb persoanele apropiate ce au făcut cu o zi înainte
3. Împart lucruri cu colegii mei (jucării, obiecte, mâncare)
4. Împart timpul cu colegii mei, mi-ar plăcea să ne jucăm împreună.
3. Ajut colegii care îmi solicită ajutorul sau observ că au nevoie de ajutor
Pentru generalizarea experienţei se poate folosi o cartela prin care fiecare elev să îşi monitorizeze
comportamentele de grijă faţă de persoanele apropiate din familie. La sfârşitul săptămânii fiecare
copil care înregistrează minim 10 puncte (buline roşii) primeşte o diplomă ca recompensă
săptămânală.
Comportamente de perturbare a orelor (vorbesc cu voce tare, pleacă de la locul lor din
bancă, refuză să scrie împreună cu colegii lor sau să se implice în sarcinile didactice, se joacă)
Comportamentele copilului în această situaţie pot avea mai multe funcţii:

22
• De atragere atenţiei
• De evitare a implicării în activitatea şcolară
Învăţătoarea solicită copiilor să scoată caietul pentru verificarea temei. Matei începe să cânte cu
voce tare şi să bată cu pumnii în bancă.

unor abilităţi.
Adultul vede comportamentul copilului ca un fiind o sfidare la adresa sa şi un atac la
persoană.
Simte teamă că ceilalţi copii vor copia modelul lui iar autoritatea sa va fi afectată. În funcţie
de experienţa sa de învăţare şi de trăsăturile de temperament, ea poate să adopte mai multe
strategii de abordare a acestui comportament.
• Prin comportamente agresive (ceartă copilul, îl pedepseşte, îl etichetează, foloseşte un
ton ridicat şi cuvinte nepotrivite)
• Prin comportamente de evitare (îi spune să plece afară să se liniştească, îl lasă să facă
ce vrea)
- Să folosească comportamentele nepotrivite pentru a evita implicarea în sarcinile şcolare
- Să obţină atenţie prin comportamente nepotrivite

Adultul vede în comportamentul copilului un rezultat al unei experienţe de învăţare. El a
învăţat să folosească această strategie pentru a evita implicarea în sarcina didactică şi
pentru a evita consecinţele neplăcute ale descoperirii că nu si-a făcut tema.
îşi menţine calmul şi abordează problema ca pe o situaţie de rezolvare de probleme.
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul copilului?
Acţionează în concordanţă cu obiectivele de învăţare
- Să răspundă la solicitarea adultului (să prezinte tema)
- Să manifeste comportamente potrivite contextului şcolar (să răspundă când este solicitat,
să se implice în activităţile şcolare împreună cu colegii săi)
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti neliniştit ”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”
• Face apel la regulă „Regula este să vorbeşti atunci când eşti numit”
• Aplică consecinţa logică pentru încălcarea regulii (Pentru că ai vorbit fără să fii numit
primeşti o bulină neagră)
• Verifică tema
• Vorbeşte cu elevul în particular şi foloseşte un ton calm. Merge cu elevul într-un loc în
afara clasei şi poartă o discuţie calmă şi personala. Admonestările publice şi ameninţările,
tonul rece şi autoritar, discuţiile şi certurile în faţa clasei au rolul de a intensifica
comportamentele agresive.
• Identifică împreună cu copilul soluţii de ameliorare a situaţiei (de ex. cum putem
rezolva problema altfel - să facă tema curentă a doua zi, să rămână o jumătate de oră după
programul de şcoală pentru a-şi completa tema neefectuată)
Intervenţia în acest caz, când alte metode nu mai funcţionează, presupune solicitarea ajutorului
părintelui.
Comportamentul copilului se monitorizează zilnic pe baza unor indicatori comportamentali specifici:
• Scriu şi citesc împreună cu colegii mei
• Stau la locul meu pe toată perioada de desfăşurare a lecţiei
• Ridic mâna şi răspund dacă sunt numit
23
• Folosesc cuvinte politicoase cât mă adresez colegilor şi doamnei învăţătoare.
Monitorizarea se face la un interval de 10 min. Pentru fiecare 10 min. în care copilul a respectat
regulile, primeşte 5 min la calculator (acasă). În această manieră comportamentul copilului este
recompensat acasă pe baza carnetului de monitorizare comportamentală.
Alte tipuri de activităţi care mai pot fi realizate în şcoală şi pot contribui la creşterea
motivaţiei copiilor pentru implicare în activitatea şcolară:
„Vinerea distractivă”
Copiii care au respectat în toate zilele sau cel puţin o zi pe săptămână regulile clasei pot participa
la activitatea specială de vineri. Activităţile de vineri pot fi diverse jocuri, activităţi artistice, gustări,
plimbări în natură, activităţi sportive. Activitatea de vineri poate fi organizată de un grup de cadre
didactice (atât învăţători cât şi profesori) şi durează de la 30-45 de minute.
Practica ne arată că este un bun instrument de motivare şi recompensare a copiilor.
Intervenţii comportamentale individualizate

aplicate în situaţii particulare de agresivitate – pentru copiii din ciclul
gimnazial
În orice situaţie de disciplinare există 3 variabile:

• profesorul;
• elevul care are comportamente neadecvate contextului;
• ceilalţi elevi din clasă.
Singura variabilă pe care profesorul o poate utiliza / controla este propriul său comportament.
Comportamentul profesorului decide dacă situaţia este sau nu controlată. De aceea este important
ca profesorul să ştie ce comportament să aleagă ca răspuns la o situaţie problematică, astfel încât
celelalte 2 variabile implicate – elevul care a avut comportamentul problematic şi ceilalţi elevi din
clasă - să fie influenţate în mod pozitiv, eficient.
Profesorul adresează o întrebare. Un elev răspunde fără să fie numit.
Răspunsul profesorului la comportamentul nepotrivit este în funcţie de modul cum el îşi explică sau
interpretează respectivul comportament iar ceea ce gândeşte despre comportamentul nepotrivit al
elevului influenţează ceea ce va face în consecinţă.
Ceea ce face sau nu face adultul, învăţătorul, profesorul, transmite elevilor un mesaj de învăţare
(un comportament agresiv care trece neobservat îi poate învăţa că există posibilitatea de a încălca
regulile fără a-şi asuma vreo consecinţă.
A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor, ce necesită exersarea

unor abilităţi
Consideră că elevul răspunde neîntrebat pentru că nu îl respectă şi îl voi.
Va simţi furie, enervare, indignare
• Îl ameninţă că îl va da afară dacă nu învaţă să ridice mâna
• Utilizează un limbaj corporal negativ (arătă cu degetul, fixează cu privirea)
• Intră în lupte de putere cu elevul (faci aşa pentru că aşa vreau eu)
• Să răspundă în aceeaşi manieră într-o situaţie similară (fără să aştepte să fie numit)
• Să răspundă prin comportamente agresive atunci când este furios (să folosească
ameninţarea
• Să ridice tonul pentru a fi ascultat (elevii învaţă că aceasta este modalitatea prin care
cineva se poate face remarcat sau poate rezolva o problemă)

24
Consideră că răspunde neîntrebat pentru că doreşte să arate că s-a pregătit pentru oră, sau
pentru că are un deficit de abilitate de aşteptare a rândului sau de punere in practica a
abilităţii (contextul clasei este nestructurat fapt ce facilitează lipsa aplicării unei abilităţi pe
care copiii o poseda).
Îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul copilului?
Are reacţii care transmit un mesaj de învăţare
- Să structureze contextul prin reguli care să permită aplicarea abilităţii de aşteptare
- Să exerseze abilitatea de aşteptare
• Face apel la regulă “regula este să aşteptăm să fim numiţi pentru a răspunde” .
Apelul la regulă evită atragerea discuţiei în spaţiul personal. ( de evitat intrarea în
discuţii de genul „nu vreau eu, sau vei face aşa cum vreau eu”)
• Stabileşte contact vizual cu elevul care a încălcat regula, când vorbeşte cu el.
Dacă elevul stă jos, profesorul se aşează lângă el astfel încât să fie la acelaşi nivel. (de
evitat să se vorbească cu el de deasupra lui sau peste el - ar putea să se simtă
intimidat).
• Vorbeşte cu elevul folosind un ton calm (de evitat admonestările publice şi
ameninţările tonul rece şi autoritar care au rolul de a intensifica comportamentele
agresive).
• Prinde un moment când elevul respectă regula şi îl laudă specific
• Ia în calcul răspunsurile care au fost date de elevii care au respectat această
regulă
• Laudă în mod specific cooperarea imediat, în orice situaţie în care ea apare.
Învăţătoarea dictează exerciţiile la lucrarea de control. Un elev oftează, scoate un geamăt, îşi pune
capul pe bancă, îşi ţine capul între palme, trânteşte pixul, se opreşte din scris şi lasă stiloul jos.

unor abilităţi
Adultul percepe comportamentul copilului ca fiind o ameninţare la adresa orei sale (copilul
ăsta o să-mi strice ora, nu o să îi lase pe ceilalţi să lucreze)
Îi este teamă că situaţia o să degenereze iar ceilalţi copii nu vor putea să dea lucrarea şi este
furios că este într-o asemenea ipostază în care trebuie să ia o decizie imediată.
- Manifestă o reacţie de atac (ridică tonul, îl ameninţă că îl dă afară dacă nu se potoleşte, îl
critică în faţa clasei, îl dă exemplu negativ-aşa faci întotdeauna, nu mai este linişte în clasa
asta din cauza ta, îl pedepseşte dându-l afară de la oră)
- Manifestă o reacţie de evitare (îl lasă pe elev să facă altceva decât ceea ce fac ceilalţi
colegi
• Să folosească comportamentele agresive pentru a evita implicarea într-o activitate
nedorită de el
• Să răspundă cu comportamente agresive la furie

Cum interpretează adultul comportamentul elevului ?
Adultul vede în spatele acestui comportament o exprimare deficitară a emoţiei de teamă „nu
voi face faţă, sunt prea grele exerciţiile”
îşi menţine calmul
25
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul elevului?
Are o reacţie în acord cu obiectivele de învăţare.
- să se implice în rezolvarea exerciţiilor, pornind de la cele mai uşoare la cele mai dificile
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti furios”
• Sumarizează informaţia primită „Înţeleg că eşti furios pentru că nu ştii să faci
exerciţiile şi crezi că vei lua notă mică.
• Acordă sprijin pentru efectuarea sarcinii (de exemplu identifică împreună exerciţii
care sunt mai uşoare unde elevul poate să obţină un minimum de succes; pentru a
oferi ajutor este important ca sarcina de rezolvat să fie adaptată la nivelul de
înţelegere al copilului.)
• Învaţă elevul să solicite ajutorul atunci când dificultatea sarcinii este peste
nivelul său de înţelegere (acest lucru are rolul de a oferi atenţie elevului şi de a
reduce aversiunea împotriva sarcinii datorită explicaţiilor oferite sau adaptării
sarcinilor la nivelul de lui de înţelegere)
In cazul in care comportamentul elevului are funcţia de atragere a atenţiei, este important ca adultul
să îi comunice maniera în care va putea să primească atenţie şi asistenţă (în momentul în care
începe să lucreze).
Profesoara de fizică dă elevilor o problemă. Un elev lucrează 10 min la problemă după care rupe cu
zgomot foaia din caiet, o mototoleşte şi o aruncă pe jos. Ia cartea de pe bancă şi o aruncă în clasă.
Profesoara solicită copilului să scrie problema pe o altă foaie. Acesta ridică tonul şi îi spune „nu
vreau, lasă-mă în pace!”

unor abilităţi
Adultul percepe comportamentul copilului ca fiind o ameninţare la adresa orei sale (copilul
ăsta o să-mi strice ora, nu o să îi lase pe ceilalţi să lucreze)
Îi este teamă că situaţia o să degenereze iar ceilalţi copii nu vor putea să dea lucrarea şi este
furios că este într-o asemenea ipostază în care trebuie să ia o decizie imediată.
• Manifestă o reacţie de atac (ridică tonul, îl ameninţă că îl dă afară dacă nu se
potoleşte, îl critică în faţa clasei, îl dă exemplu negativ-aşa faci întotdeauna, nu mai
este linişte în clasa asta din cauza ta, îl pedepseşte dându-l afară de la oră)
• Manifestă o reacţie de evitare (îl lasă pe elev să facă altceva decât ceea ce fac ceilalţi
colegi de clasa

- Să folosească comportamentele agresive pentru a evita implicarea într-o activitate nedorită
de el
- Să răspundă cu comportamente agresive la furie

Cum interpretează adultul comportamentul elevului ?
Adultul vede în spatele acestui comportament un deficit în exprimarea emoţiei de furie şi o
toleranţă scăzută la frustrare.
îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul elevului?
Are o reacţie în acord cu obiectivele de învăţare.
• să înveţe abilitatea de gestionare adecvată a emoţiei de furie
• să înveţe să exprime în mod adecvat emoţia de furie
26
• să îşi crească toleranţa la frustrare.
• să ceară în mod adecvat ajutor (asistenţă)
În condiţiile în care elevul este prea furios şi are dificultăţi de a se linişti, adultul :
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti furios”
• Sumarizează informaţia primită „Înţeleg că eşti furios pentru că nu ai reuşit să
rezolvi problema.
• Solicită elevului să meargă într-o zonă mai retrasă pentru a se linişti ( această
strategie nu este utilă pentru situaţia în care elevul foloseşte comportamentele
agresive pentru a scăpa de situaţia neplăcută - ex de ora respectivă)
• Acordă ajutor pentru efectuarea sarcinii (ex identifică împreună exerciţii care sunt
mai uşoare unde elevul poate să obţină un minimum de succes; pentru a oferi suport
este important ca sarcina de rezolvat să fie adaptată la nivelul de lui înţelegere.)
• Învaţă elevul să solicite ajutor atunci când dificultatea sarcinii este peste
nivelul de înţelegere (acest lucru are rolul de a oferi atenţie elevului şi de a reduce
aversiunea fata de sarcina, datorită explicaţiilor oferite sau adaptării sarcinilor la
nivelul lui de înţelegere)
• Oferă elevului posibilitatea de a alege să facă sarcina în întregime sau pe
jumătate cu asistenţă.
Ce învaţă elevul din această experienţă ?

- Ca adultul este deschis să îl ajute
- Să ceară asistenţă într-un mod adecvat
- Să se implice în sarcinile şcolare care necesită efort mental susţinut
- Să rezolve sarcinile progresiv
- Să îşi exprime emoţia de furie în cuvinte
- Să tolereze treptat disconfortul
27
Program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale
(Interval de vârstă 3-6/7ani)
Modulul I Educaţia emoţională
Număr de
Obiective de referinţă Obiective specifice activităţi
RECUNOAŞTEREA ŞI Să denumească emoţiile diverse

EXPRIMAREA Să identifice propriile emoţii în diverse 8 activităţi
EMOŢIILOR situaţii
Să identifice emoţiile altor persoane în
ÎNŢELEGEREA diverse situaţii
EMOŢIILOR Să identifice emoţiile asociate unui context
(înţeleg că evenimentele specific
sunt cele care cauzează Să recunoască emoţiile pe baza
emoţiile) componentei non-verbale: expresia facială şi
postura 2 activităţi
AUTOREGLAREA Să exprime empatie faţă de alte persoane
EMOŢIONALĂ Să găsească soluţii prin care să se
liniştească atunci când sunt furioşi
Să îşi comute atenţia de la un joc sau de la
o discuţie care îl supără spre alt joc sau altă
activitate
Să fie capabil să minimizeze importanţa unei
jucării inaccesibile
Să privească o situaţie supărătoare dintr-un
punct de vedere diferit
Modulul II –Educaţia socială
număr de
Obiective de referinţă Obiective specifice activităţi
20 activităţi
INIŢIEREA ŞI MENŢINEREA UNEI RELAŢII
Iniţierea conversaţiei şi Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un 5 activităţi

integrarea în jocul alt copil
celorlalţi copii să utilizeze formulele verbale de iniţiere a
unei conversaţii cu un alt copil (pe tine cum
te cheamă, pe mine mă cheamă.....)
să manifeste comportamente adecvate de
integrare în jocul unui alt copil (de ex. să
vină cu o idee de joc)
Ascultarea activă şi să stabilească contactul vizual atunci când 2 activităţi

stabilirea contactului vorbeşte
vizual să manifeste abilităţi de ascultare activă
(aşteaptă ca adultul să termine solicitarea
după care oferă un răspuns)
Împărţirea Să împartă obiecte cu doi colegi de la grupă, 1 activitate
obiectelor/jucăriilor cu cu ajutor din partea adultului
unul - doi colegi Să ofere unui copil, cu ajutor din partea
adultului, o jucărie ca să se joace şi el, iar in
28
cazul in care un copil îi cere o jucărie îi dă
jucăria respectivă,
Să formuleze în mod adecvat o cerere
atunci când are nevoie de ceva (ex. Îmi dai
te rog şi mie maşina?),
Să identifice/ manifeste (cu ajutor din partea
adultului) modalităţi adecvate de răspuns
dacă nu primeşte imediat jucăria (ex. îşi
găseşte altceva de făcut)
să împartă materialele comune (ex. Jucării,
creioane colorate)- cu ghidare din partea
adultului.
Oferirea şi acceptarea Să ofere şi să primească complimente 2 activităţi
complimentelor Să numească lucrurile care îi plac la
persoana lui
Să numească lucrurile care îi plac la ceilalţi
copii
Rezolvarea problemelor Să rezolve în mod eficient conflictele 2 activităţi
sociale apărute
Să numească modalităţi eficiente de
soluţionare a conflictelor
INTEGRAREA ÎN GRUP
Să coopereze cu ceilalţi în - Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei 1 activitate

realizarea sarcinilor sarcini cu ajutor din partea adultului
- Să descrie două modalităţi prin care poate
să ofere şi să ceară ajutorul atunci când
are nevoie
29
RECUNOAŞTEREA ŞI EXPRIMAREA EMOŢIILOR
Activitatea 1
Obiectiv: Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii
Materiale: coli de hârtie, creioane colorate;
Descrierea activităţii: Fiecare copil din grupă va desena şi va povesti o întâmplare personală în
care a trăit una dintre emoţiile prezentate de către educatoare
Activitatea 2
Obiectiv: să identifice emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de situaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine.
Materiale: cartonaşe care ilustrează emoţii
Mod de desfăşurare: Într-o cutie goală de şerveţele se vor pune mai multe cartonaşe cu imagini
care exprimă diverse emoţii. Fiecare copil isi va aştepta rândul şi va extrage un cartonaş din cutie.
Copilul va arăta cartonaşul celorlalţi colegi iar ei vor trebui să ghicească emoţia.
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul din
imaginea aleasă.
Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru
Activitatea 3
Obiectiv: să identifice emoţiile de bază (bucurie, tristeţe, furie, frică) şi emoţiile complexe
Materiale: cartonaşe pe care sunt desenate diverse expresii emoţionale
Bucurie Tristeţe Furie Frică Ruşine Mândrie
Descrierea activităţii: Copiilor li se prezintă cartonaşe cu diverse personaje ce exprimă anumite

emoţii (bucurie, tristeţe, furie şi teamă, ruşine, mândrie). Copiii trebuie să denumească emoţia şi să
o exprime prin mimica feţei. Ceilalţi copii trebuie să ghicească emoţia scrisă pe cartonaşul copilului
respectiv.
30
Activitatea 4
Obiectiv: să identifice emoţiile asociate unui context specific
Materiale necesare: cartonaşe ce reprezintă diverse contexte, situaţii, evenimente; păpuşi ce

exprimă diverse emoţii;
Descrierea activităţii: Copiilor li se prezintă o serie de cartonaşe ce reprezintă diverse contexte,
situaţii, evenimente (ex mergem în parc, ne jucăm la groapa de nisip, mergem la film etc.) şi o serie
de imagini ce exprimă diferite emoţii. Copiii trebuie să „potrivească” fiecărui context o anumită
emoţie.
Activitatea 5 Puzzle-ul emoţiilor

Obiectiv : să identifice emoţiile
Materiale: carton colorat de diferite culori, imagini mari care exprimă diferite emoţii
Mod de desfăşurare: Imaginile cu emoţii se lipesc fiecare pe câte o bucată mare de caton. Fiecare
imagine este tăiată în 3,4 sau 5 piese mari. Piesele fiecărei imagini se pun în plicuri separate şi se
denumesc cu emoţia corespunzătoare pentru a evita amestecarea lor accidentală.
Copiii vor avea posibilitatea de a face puzzle-urile şi vor da exemple de situaţii în care au simţit
emoţia respectivă.
Activitatea 6
Obiectiv : să identifice emoţiile după indicatorii non-verbali
Educatoarea sau un copil mimează diverse emoţii utilizând limbajul corporal (inclusiv tonul vocii).
Copiii trebuie să ghicească emoţia mimată.
Activitatea 7
Obiectiv: să recunoască emoţia resimţită de personajul din poveste
Materiale: două păpuşi
Descrierea activităţii: Educatoarea va reprezenta un joc de rol între păpuşi.
Marina şi Florina sunt în curtea grădiniţei şi se joacă. Marina spune:
- Eu sunt bucătăreasa şi voi face ceva de mâncare. Am nevoie de o mulţime de alimente pentru
a găti.
Florina ia toate jucăriile cu care se juca împreună cu Florina şi le pune în cratiţa ei.
Florina se uita lung la jucării. Îşi dorea şi ea câteva ingrediente pentru a găti ceva.
- Marina, te rog să-mi dai şi mie câteva ingrediente să gătesc.
- Nu! Răspunde Marina. Am nevoie de toate ingredientele pentru mâncarea pe care o fac eu.
Educatoarea discută cu copiii despre cum s-a simţit Florina. Copiii denumesc emoţia şi aleg
catonaşul cu imaginea ce exprimă emoţia denumită.
Activitatea 8
Obiectiv: - să reflecteze la modul în care se simte
- să observe că emoţiile sunt schimbătoare (vin şi trec), nu sunt permanente
Materiale: panou, fotografiile copiilor, imagini care exprimă emoţii diverse.
Descrierea activităţii:
La venirea în grădiniţă fiecare copil este întrebat cum se simte. Pe un panou mare se ataşează
fotografiile copiilor în dreptul emoţiei menţionate, în funcţie de cum se simt în dimineaţa respectivă.
Panoul poate fi personalizat şi se poate numi “Aşa mă simt acum”. Fiecare copil este încurajat să
31
îşi mute fotografia pe panou în funcţie de cum se schimbă modul în care se simte pe tot parcursul
zilei.
În acest mod copiii învaţă că emoţiile se pot schimba de-a lungul zilei. Chiar dacă au fost supăraţi
la începutul zilei, observă că starea de supărare nu durează toată ziua şi că se poate schimba.
Dacă copilul îşi schimbă emoţiile pe parcursul zilei are nevoie de asistenţă din partea adultului
pentru a-şi schimba numele sau fotografia în cadranul emoţiei prezente .
AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ
Activitatea 1
Obiectiv: să identifice strategii de gestionare adecvată a emoţiei de tristeţe
Materiale necesare: o coala mare de hârtie, colaje ce reprezintă anumite activităţi şi creioane
colorate
Descrierea activităţii: Copiii vor folosi o coala mare de hârtie pentru a desena soluţii la trăirile de
tristeţe pe care le simt. Soluţiile constau în activităţi pe care le-ar putea face când se simt trişti şi pe
care copiii le pot desena sau pot lipi colaje ce reprezintă acele activităţi. Coala realizată de copii
poate fi lipită intr-un loc vizibil cum ar fi pe uşa de la camera lui, pe frigider sau pe un perete din
camera lui, pentru ca să poată fi privită de aceştia ori de câte ori sunt trişti.
Activitatea 2
Obiectiv: să identifice comportamente asociate unei emoţii specifice
Materiale necesare: pungi de hârtie, lipici, imagini care exprimă emoţii
Descrierea activităţii: Fiecare copil îşi va confecţiona o carte a emoţiiloe care se numeşte Ce fac
când mă simt......?
Mai multe pungi de hârtie se vor lipi astfel încât partea deschisă a lor să rămână în exterior. Fiecare
pungă reprezintă o pagină a cărţii şi va fi marcată cu o faţă care exprimă o emoţie. Pe fiecare
pungă va fi scrisă propoziţia CÂND SUNT ………. În interiorul pungii fiecare copil va desena,
decupa sau scrie care este acţiunea pe care o face când se simte în acel mod. De exemplu pe
hârtie este scris CÂND SUNT OBOSIT …. iar în interior scrie sau desenează activitatea pe care o
face – MERG SĂ DORM
CÂND SUNT PLICTISIT.......CAUT UN PRIETEN SĂ MĂ JOC
CÂND SUNT FERICIT ........ZÂMBESC
CÂND SUNT TRIST...........FAC CEVA CARE ÎMI PLACE
CÂND MĂ SIMT SINGUR.......CAUT UN PRIETEN
CÂND SUNT FURIOS...........MĂ OPRESC DIN CEEA CE FAC ŞI RESPIR ADÂNC
CÂND SUNT ÎNFRICOŞAT .....O ÎMBRĂŢIŞEZ PE MAMA.
Activitatea 3 Tehnica broscuţei ţestoase
Broasca Ţestoasă Ţupi stă în carapace şi se gândeşte

Broasca Ţestoasă Ţupi este o broască minunată. Ei îi place sa se joace cu prietenii în lacul de la
grădiniţă. Uneori se întâmplă ca unele lucruri să nu îi iasă lui Ţupi aşa cum îşi doreşte ea şi atunci
se înfurie.
Când Ţupi se înfurie, loveşte, dă din picioare şi ţipă la prietenii ei. De fiecare dată când Ţupi se
comportă aşa, prietenii ei se supără şi nu mai doresc să se joace cu ea.
32
Cu timpul Ţupi a observat că broscuţa, crocodilul şi ceilalţi prieteni apropiaţi nu mai vin să se joace
cu ea sau pleacă când ea vine pe lac. Din acel moment Ţupi a încercat să înveţe un nou mod de a
gândi ca o broască ţestoasă când este supărata sau furioasă.
1. Spune STOP şi se opreşte din ceea ce face în acel moment.
2. se ascunde în carapace (îşi încrucişează mâinile la piept, îşi pune bărbia în piept, îşi lipeşte
picioarele unele de altele şi închide ochii) şi inspiră adânc de 3 ori pentru a se calma.
3. se gândeşte la o soluţie sau la un mod mai bun de a se comporta când este furioasă.
De când Ţupi a învăţat să se comporte altfel la furie prietenii ei s-au întors la locul de joacă. Ei sunt
fericiţi când ea se joacă drăguţ cu ei. Prietenilor le place când Ţupi le vorbeşte frumos şi cere
ajutorul educatoarei atunci când este supărată.
Paşi în gestionarea furiei - tehnica broscuţei ţestoase

I. Recunoaşterea stării de furie: copiii vor fi învăţaţi să identifice stările de furie pe baza
expresiilor emoţionale (expresiile feţei, gesturi).
II. Stoparea activităţii din momentul respectiv (debutul accesului de furie): copiii vor fi învăţaţi că
imediat după identificarea expresiilor emoţionale faciale şi corporale specifice accesului de furie, ei
trebuie să spună “STOP” şi să se oprească din activitatea pe care o desfăşoară în momentul
respectiv. Dacă cei mici nu reuşesc să spună singuri “STOP” vor fi ajutaţi de către educatoare. În
acest caz educatoarele vor spune în locul copiilor “STOP” şi îi vor ajuta să îşi întrerupă activitatea
desfăşurată în momentul respectiv.
III.“Ascunderea în carapace” Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la

piept, să îşi pună bărbia în piept, să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii. După
aceea copiii trebuie să respire profund de trei ori şi să îşi spună (sau dacă nu au vocabularul
suficient dezvoltat să spună educatoarea în locul lor) frazele „mă pot linişti şi pot găsi o
soluţie mai bună”. În această poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte soluţii prin care
se poate rezolva situaţia care a dus la apariţia accesului de furie. Iniţial, când copilul învaţă tehnica
sau e prea mic să formuleze singur frazele, educatoarea îl va ajuta să găsească alte soluţii de
exprimare emoţională sau de rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia furiei. De exemplu,
educatoarea îi poate prezenta câteva alternative pe care le va discuta cu copilul şi în final vor alege
împreună soluţia cea mai potrivită. Când copiii vor avea limbajul suficient dezvoltat pentru a formula
singuri soluţiile găsite sau după utilizarea îndelungată a acestei tehnici, educatoarea va avea rolul
de a-i recompensa pentru realizarea cu succes a fiecărei etape, pentru ca ulterior cei mici să poată
implementa tehnica broscuţei fără ajutor sau îndrumare.
IV. “Ieşirea din carapace” după ce a fost restabilită starea de calm şi au fost găsite soluţii
alternative de exprimare emoţională, în afară de accesul de furie. După ce copilul împreună cu
educatoarea a ales soluţia potrivită, el îşi poate relua poziţia normală a corpului şi poate
implementa soluţia găsită.
Tehnica aceasta poate fi introdusă copiilor de către o păpuşă-broscuţă. După familiarizarea copiilor
cu broscuţa, aceasta le povesteşte cum a reuşit ea să se liniştească odată, când a fost nervoasă la
grădiniţă, descriind cei patru paşi. În final, educatoarele îi pot invita pe cei mici să încerce şi ei
tehnica broscuţei pentru a se calma. Pentru etapa de ascundere în carapace, copiii îşi vor lipi
mâinile cât mai aproape de corp, îşi vor strânge picioarele şi îşi vor lăsa capul în jos, imitând cât
mai bine ascunderea broscuţei în carapace. Aceste gesturi sunt necesare în aplicarea tehnicii de
către copii, deoarece aşezarea mâinilor pe lângă corp previne apariţia mişcărilor agitate din timpul
acceselor de furie.
33
Această tehnică poate fi implementată iniţial cu ajutorul păpuşilor, al cartonaşelor colorate ce
reprezintă cele patru etape, a diverselor povestioare cu broscuţa ţestoasă care se ascunde în
carapace în diverse situaţii. Pentru învăţarea acestei tehnici şi aplicarea ei ori de câte ori este
nevoie, copiii trebuie lăudaţi sau recompensaţi pentru fiecare etapă realizată cu succes în funcţie
de amploarea comportamentului îndeplinit.
“Super-premiul broscuţei”: La sfârşitul unei zile în care copilul a reuşit să facă faţă cu bine
acceselor de furie el va primi o diplomă ce arata modul în care a reuşit să îşi controleze furia.
Această diplomă va fi dusă acasă şi semnată de către părinţi care astfel vor fi familiarizaţi cu
tehnica broscuţei ţestoase.
Colierul “Puterea broscuţei”: se acordă o broscuţă ataşată unui colier copilului care a reuşit să
rămână calm într-o situaţie supărătoare.
Cutiuţa magică cu broscuţe. Educatoarea are o colecţie de broscuţe mici din plastic (sau din
pompoane verzi) şi ori de câte ori observă un copil care rămâne calm într-o situaţie supărătoare
este pusă câte o broscuţă în cutiuţa magică. Când cutiuţa e plină, copiii vor avea o sărbătoare a
broscuţei.
Puzzle-ul broscuţa: Educatoarea trebuie să obţină părţi dintr-un puzzle care compun o broscuţă
ţestoasă. De fiecare dată când un copil face faţă cu bine unei situaţii supărătoare, aplicând tehnica
broscuţei şi nemanifestând accese de furie, o bucată din broscuţa pe care e trecut numele copilului
va fi lipită pe perete. Astfel se va completa încet-încet puzzle-ul cu broscuţa şi când acesta e gata,
copiii pot avea o petrecere a broscuţei.
Păpuşica-broscuţă: Educatoarea desemnează ca şi copil al zilei pe acela care a reuşit cel mai
bine în decursul unei zile să facă faţă acceselor de furie şi îl recompensează cu o broscuţă de pluş
pe care o poate duce acasă. Aceasta modalitate reprezintă o nouă ocazie de a familiariza părinţii
cu utilitatea tehnicii broscuţei ţestoase, informându-i despre situaţiile în care copilul lor a aplicat cu
succes tehnica broscuţei ţestoase. Această tehnică de reglare emoţională poate fi prezentată cu
succes copiilor de orice vârstă şi în orice situaţie în care aceştia manifestă accese de furie.
Oferiţi copiilor modelul menţinerii calmului.

Învăţaţi copilul paşii controlului emoţional şi al calmarii (“gândind ca o broască”)
• Pasul1:recunoaşterea emoţiilor
• Pasul 2: Spune Stop şi oprirea activităţii
• Pasul 3: retragerea în carapace şi respiraţie profundă de trei ori.
• Pasul 4: ieşirea din carapace când se calmează şi căutarea unei soluţii.
Ajutaţi copilul să se gândească la o soluţie posibilă:

• Solicitarea ajutorului ”Am nevoie de ajutor!”
• Folosirea formulelor adecvate de adresare a unei cereri ”te rog, mulţumesc”
• Ignorarea
• Implicarea adecvată în joc prin dezvoltarea jocului copiilor (vine cu o idee nouă de
joc)
• Exprimarea emoţiilor în cuvinte - spune, “te rog, opreşte-te nu-mi place”
• Împărţirea jucăriilor.
• Aşteptarea rândului.
34
Modulul II – Educaţia socială
Iniţierea şi menţinerea unei relaţii de prietenie cu un copil

Povestea peştişorului curcubeu
În marele ocean trăia odată un peşte curcubeu. Era cel mai frumos peşte şi era foarte mândru de
asta. Solzii lui străluceau şi aveau toate culorile curcubeului: roşu, albastru, verde, portocaliu, mov,
galben. De aceea i se spunea peştele curcubeu.
Peştele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalţi peşti se învârteau în jurul lui şi se
minunau de cât de frumos este.
Într-o zi peştişorul albastru s-a apropiat de el
- Bună, pe mine mă cheamă peştişorul albastru, pe tine cum te cheamă?
- Pe mine mă cheamă peştişorul curcubeu.
- Ce haine frumoase ai! Îmi dai şi mie un solz din hăinuţa ta că îţi dau şi eu unul din hăinuţa
mea? Îmi plac foarte mult culorile pe care le porţi tu! Eu am doar o singură culoare şi mi-
aş dori să port şi eu o amintire de la tine.
- Cum să îşi stric eu frumuseţe de haină! Nu pot!
Peştele curcubeu s-a întors cu spatele şi a dat să plece.
- Stai nu pleca! Vrei să fim prieteni şi să ne jucăm împreună? Uite îţi ofer eu o amintire, un
solz din hăinuţa mea!
- Cum să port eu un asemenea solz lipsit de culoare în haina mea strălucitoare? Tu nu vezi
că nu se potriveşte? Păstrează-l că nu am nevoie! Eu nu mă joc cu peşti care au haine
atât de ponosite şi de lipsite de culoare.
Peştişorul curcubeu i-a întors spatele şi a plecat mândru să înoate în altă parte.
Peştişorul albastru era foarte trist că peştişorul curcubeu nu îi primise darul şi nici nu dorise să se
joace cu el.
- Nu-i nimic, o să merg în altă parte să caut alţi peştişori cu care să mă joc şi pe care să
mi-i fac prieteni.
Peştişorul albastru a mers la un grup de peştişori plaţi care înotau puţin mai departe şi i-a întrebat
dacă doresc să se joace cu el. Peştişorii plaţi i-au povestit că ei au dorit să se joace cu peştişorul
curcubeu dar că el nu a acceptat deoarece nu-i place să se joace cu peştişori care arată atât de
ciudat. Ei l-au primit cu drag pe peştişorul albastru în jocul lor şi au început să se joace împreună.
Pe zi ce trecea, peştişorul curcubeu se simţea din ce în ce mai trist. Nimeni nu mai venea să-l
întrebe dacă vrea să se mai joace sau să împartă solzi. Ceilalţi peşti se jucau şi înotau bucuroşi cât
era ziua de lungă.
Într-o zi peştişorul curcubeu în timp ce plângea că este singur şi că nu are nici un prieten întâlneşte
caracatiţa cea înţeleaptă. Atunci i-a venit ideea că ar putea să ceară ajutorul caracatiţei.
- Doamnă caracatiţă sunt foarte trist şi am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten şi nici un
peştişor nu mai doreşte să se joace cu mine.
Peştişorul curcubeu îi povesteşte ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, cum a refuzat să împartă
cu peştişorii din solzii lui strălucitori.
- Dragă peştişorului, cheia prieteniei constă tocmai în acest lucru: să împarţi cu ceilalţi din
lucrurile tale şi să accepţi că ceilalţi sunt diferiţi de tine iar diferenţa nu însemnă că sunt mai
răi sau mai buni ci că fiecare este frumos şi bun în felul său.
- Doriţi să spuneţi că dacă voi împărţi cu ceilalţi din solzii mei voi avea şi eu prieteni?
- Exact. Cum te simţi când cineva împarte cu tine ceva de la el?
- Sunt fericit.
- La fel se simte şi celălalt când tu îi oferi ceva de la tine.
- Şi acum hai să găsim ceva frumos la ceilalţi. Vezi tu, tu te-ai născut cu solzii foarte frumoşi
şi strălucitori. Alţi peşti chiar dacă nu au hăinuţa atât de frumoasă ca a ta cu siguranţă că
au alte lucruri care pot să îşi placă la ei. Fiecare este frumos în felul lui. Pentru mama lor
fiecare dintre ei este cel mai frumos. Hai să descoperi la prietenii tăi lucruri care îţi plac:
- Peştişorul albastru are ochii frumoşi
- Super, spune caracatiţa
- Peştişorii plaţi au aripioarele puternice şi graţioase în acelaşi timp.
- Acum hai să le spunem ce îţi place la ei şi să îţi faci prieteni.
Peştişorul curcubeu a plecat către grupul de peştişori care se jucau veseli puţin mai departe. A
pus în aplicare toate sfaturile înţelepte pe care le primise de la caracatiţă şi în plus le-a oferit
35
peştişorilor câte un solz din frumoasa sa hăinuţa. Când a venit seara a plecat fericit acasă că
si-a făcut mulţi prieteni.
Exemple de activităţi care pot fi folosite după citirea poveştii, pe parcursul întregii zile
pentru a facilita dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale:
Discutaţi cu copiii despre emoţiile pe care peştişorul curcubeu le-a trăit de-a lungul povestirii
Solicitaţi copiilor să vă răspundă la următoarele întrebări:
- Cum se simţea peştişorul curcubeu când se uita la solzii săi coloraţi şi strălucitori?
- De ce îşi dorea peştişorul albastru un solz de la peştişorul curcubeu?
- Cum credeţi că s-a simţit peştişorul albastru şi peştişorii plaţi când peştişorul curcubeu a
refuzat să se joace cu ei şi să împartă din solzii lui strălucitori?
- De ce se simţea peştişorul curcubeu singur şi trist?
- De ce se simţea peştişorul curcubeu fericit la finalul poveştii?
- Cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a împărţit cu ei din solzii săi
coloraţi şi strălucitori?
Solicitaţi copiilor să povestească despre momente din viaţa lor în care s-au simţit ca şi
peştişorul curcubeu (Nu au dorit să împartă ceva cu ceilalţi copii – de ex. jucării, mâncare, cărţi
etc.)
- Cum credeţi că v-aţi fi simţit dacă peştele curcubeu nu ar fi împărţit solzii lui strălucitori cu
voi?
Discutaţi cu copiii despre dificultatea pe care o resimţim câteodată în a împărţi cu ceilalţi
lucrurile personale.
- Ce puteţi să faceţi atunci când simţiţi că vă este greu să împărţiţi jucăriile cu care vă jucaţi?
(de exemplu copiii pot solicita copilului care cere jucăria să aştepte jucăria pe care o va
primi peste 5 min.)
- Ce a făcut peştele curcubeu atunci când i-a fost greu să împartă solzii cu ceilalţi peştişori?
(A solicitat ajutorul caracatiţei înţelepte!)
Explicaţi copiilor că atunci când au momente în care simt că le este greu să împartă să
procedeze precum peştişorul curcubeu şi să ceară ajutorul educatoarei sau unui alt prieten.
Discutaţi cu copiii despre importanţa prieteniei
- Ce înseamnă să fii un bun prieten? (să cer permisiunea de a mă jucă cu o jucărie care nu
este a mea, să folosesc cuvinte potrivite, să aştept rândul pentru a mă juca cu o jucărie de
la grădiniţă , să ofer ajutorul atunci când mi se cere etc.)
Creaţi împreună cu copiii un poster în care să ilustraţi toate comportamentele care descriu ce
însemnă să fii un bun prieten peştişor. Posterul se poate decora cu peştişorii decupaţi.
Faceţi referire la poster de fiecare dată când un copil manifestă un comportament dintre cele
ilustrate pe poster.
Declaraţi o zi ca fiind Ziua Prieteniei pentru a oferi copiilor oportunitatea de a folosi abilităţile
de bun prieten pe parcursul întregii zile. Faceţi referire la posterul cu prietenia pentru a le
reaminti copiilor comportamentele care descriu ce însemnă să fii un bun prieten.
Activităţi pentru generalizarea experienţei de învăţare

Reamintiţi copiilor
cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a refuzat să împartă cu ei din
solzii săi coloraţi (s-au simţit supăraţi şi l-au ignorat pe peştişorul curcubeu)
cum s-a simţit peştişorul curcubeu când ceilalţi peştişori l-au ignorat şi nu au mai dorit să se
joace cu el (s-a simţit, trist şi singur)
care sunt comportamentele pe care peştişorul a învăţat să le facă pentru a fi un bun prieten
Aria de activităţi artistico-plastice

Solicitaţi copiilor să îşi reamintească ce a împărţit peştişorul curcubeu cu ceilalţi peşti (solzi)
Copiii vor face împreună peştişorul curcubeu. Pe o formă mare de peşte toţi copiii vor lipi solzi
coloraţi pe care îi vor decupa şi decora în prealabil . Copiii vor folosi şi împărţi materiale comune
(hârtie, lipici, instrumente de tăiat etc.). Pe măsură ce copiii lucrează şi împart materialele comune
educatoarea laudă faptul că sunt prieteni foarte buni pentru că lucrează împreună şi împart
materialele comune. După ce copiii termină de decorat solzii fiecare vine şi îşi lipeşte solzii lucraţi
pe forma mare de peşte.
36
Aria de jocuri de construcţii
Copiii au ca temă să construiască din cuburi un ocean ca cel în care locuiesc peştişorul curcubeu şi
prietenii săi.
Explicaţi copiilor că vor merge să “pescuiască” în marele ocean un prieten. În interiorul construcţiei
care reprezintă oceanul sunt puse poze ale copiilor din grupă care sunt lipite pe bucăţi de metal (de
ex. Bucăţi tăiate din cutiile de suc). Folosind o undiţă cu magnet copiii merg la pescuit un prieten.
După ce ei prind în undiţă un prieten, el trebuie să facă ceva special împreună cu prietenul ales.
Ajutaţi copiii să identifice o alternativă de activitate pe care să o desfăşoare împreună cu prietenul
ales, reamintind comportamentele listate pe posterul cu comportamente de “Bun prieten”.
La sfârşitul zilei oferiţi copiilor oportunitatea de a împărtăşi celorlalţi copii lucrurile speciale pe care
le-au făcut ei cu prietenii lor.
Aria literară
Copiii vor confecţiona o carte despre peştele curcubeu şi despre ce însemnă să fii un bun prieten.
Ca materiale copiii pot folosi forme de peşti de diferite culori pe care să le lipească şi imagini cu
comportamente care descriu ce însemnă să fii un bun prieten
In dreptul fiecărei forme de peşte este scris “ sunt un bun prieten când.......” iar fiecare copil va lipi o
imagine care ilustrează un comportament de prietenie
Pot să mă joc cu
jucăria ta ?
Cer permisiunea pentru a mă juca cu jucăriile colegilor mei
Aştept să-mi vină rândul pentru a mă juca
Împart jucăriile cu prietenii mei
- Discutaţi cu copiii despre câte lucruri poate să facă un bun prieten. Listaţi toate ideile pe care
copiii le împărtăşesc.
- Solicitaţi copiilor să povestească despre ce fac prietenii lor şi îi fac pe ie să se simtă speciali
Ajutaţi copiii să îşi noteze aceste idei în carte, în dreptul fiecărui peştişor. Ca variantă copiii pot
desena sau decora paginile cărţii. Când au terminat toate paginile se capsează şi se
confecţionează cartea. Cartea se citeşte în grupul mare şi se pune într-un loc accesibil astfel încât
copiii să mai poată citi povestea peştişorului curcubeu, de-a lungul întregului an.
Ascultarea activă şi stabilirea contactului vizual
Activitatea 1 “Jocul de-a reporterii”

Obiectiv: să asculte activ
Materiale necesare: creioane
Descrierea activităţii: Se aşează copiii în perechi astfel încât să se nimerească în echipă copii
care nu sunt prieteni. Fiecare copil va avea în mână un creion care va fi un microfon. Copiii vor juca
pe rând rolul intervievatorului sau a celui intervievat şi îi va adresa colegului său următoarele
întrebări:
- Cum te numeşti?
- Mai ai fraţi?
37
- Care e jocul tău preferat?
- Care e mâncarea preferată?
- Care e sucul preferat?
Astfel copiii au posibilitatea să exerseze abilitatea de stabilire a contactului vizual, de formulare şi
aşteptare a răspunsului înainte de a formula o întrebare.
Activitatea 2 “Jocul Telefonul”

Jocul se poate juca cu un grup mic de copii. Li se va reaminti copiilor că trebuie să fie buni
ascultători (să asculte cu atenţie ce le spune colegul şi să transmită mesajul colegului următor.
Copiii vor transmite mesajul în şoaptă. Mesajul va trece pe la fiecare copil, iar ultimul va spune cu
voce tare mesajul ca l-a primit.
Împărţirea obiectelor şi împărtăşirea experienţelor
Activitatea 1
Obiectiv: să împartă materialele comune
Materiale necesare: un singur set de acuarele, culori, etc.
Descrierea activităţii: educatoarea va împărţi copiii în grupe de câte 4 şi le va spune că au de

făcut un desen sau o pictura şi că vor avea de împărţit materialele între ei.
Recomandări: educatoarea va monitoriza atent modul în care copiii împart obiectele, îi va lăuda pe
copii pentru efortul depus şi va acorda sprijin necesar copiilor care vor să ţină materialele doar
pentru ei.
Oferirea şi primirea complimentelor
Activitatea 1 „Povestea lui Chiţ – Chiţ”

Obiectiv: sa înţeleagă că fiecare suntem speciali
Chiţ - Chiţ se simţea foarte trist. El credea despre sine că este cel mai mic şi cel mai slab animal
din pădure. “Nu vreau sa fiu şoarece”, zise el. “Mi-aş dori sa nu am acest corp mic, picioare scurte
şi codiţa subţire.”
Într-o zi, mergând prin pădure Chiţ - Chiţ s-a întâlnit cu Leul. El era regele pădurii. Când răgea,
toate animalele îngheţau şi făceau tot ce spunea el. Chiţ - Chiţ îşi dorea să fie un mare conducător
asemenea Leului. S-a uitat sus spre Leu şi a spus:
- Mi-ar plăcea să fiu conducătorul pădurii ca tine, Leule!
Leul a râs şi a spus:
- Eu sunt puternic, iar tu eşti prea mic şi slab!
Chiţ - Chiţ şi-a lăsat capul în jos şi a plecat trist.
După o vreme s-a întâlnit cu Gazela. Ea putea alerga mai repede decât vântul. Chiţ - Chiţ a privit
spre ea şi a spus:
- Mi-ar plăcea să pot să alerg şi eu ca tine!
Gazela a râs moale şi blând.
- Săracul de tine!, spuse ea. Eu pot să alerg repede din cauza picioarelor mele lungi. Uită-te la
picioruşele tale scurte!
Chiţ - Chiţ se simţea mai trist ca niciodată. Umerii lui s-au încovoiat, şi-a lăsat privirea în jos şi
lacrimi au început să îi curgă pe obraji.
- Nu sunt bun de nimic, spuse el. Sunt doar un şoarece.
Aici, copii ar trebui să şoptească foarte încet, “Crede în tine, crede în tine.”
38
Chiţ - Chiţ era foarte trist. Cum mergea el aşa prin pădure s-a întâlnit cu Maimuţa. Maimuţa se
legăna prin copaci. Ea îşi folosea coada pentru a se legăna pe crengile copacilor.
- Mi-ar plăcea să pot să mă caţăr ca tine, spuse Chiţ - Chiţ.
Maimuţa chicoti.
- Eu pot să mă caţăr din cauza cozii mele elegante, spuse ea. Uită-te la codiţa ta subţire şi
scurtă, nici măcar nu se răsuceşte!
Maimuţa s-a urcat în copac şi a plecat mai departe prin pădure.
Chiţ - Chiţ este foarte supărat. O lacrimă s-a format în colţul ochiului lui.
- Nu sunt bun de nimic, spuse el, sunt doar un şoarece…
Aici, copiii ar trebui să şoptească un pic mai tare, “Crede în tine, crede în tine!”
Dar Chiţ - Chiţ era prea trist să audă ceva. El credea că toate animalele din pădure erau speciale în
felul lor şi numai el era doar un şoarece mic, neimportant şi neputincios.
Rătăcind el prin pădure a găsit o gaură mică şi s-a ascuns în ea. Dintr-o dată, Chiţ - Chiţ a auzit un
zgomot teribil. Era un zgomot atât de puternic şi de înspăimântător încât inima a început să-i bată
cu putere. Era ca şi cum toate animalele din pădure strigau după ajutor în acelaşi timp. Îl auzea pe
Leu cum răgea, pe Gazelă cum plângea şi pe Maimuţă cum ţipa.
- Ce pot sa fac? se gândea el. Sunt doar un şoricel mic! Cum pot eu să ajut toate aceste animale
mari?”
A scos nasul afară din gaură. Era foarte înspăimântat dar trebuia să afle ce se întâmplase. A fugit
prin pădure până când zgomotul a devenit din ce în ce mai puternic. Deodată a ajuns într-un
luminiş. Toate animalele erau prinse în nişte cuşti cumplite. Vânătorii au venit în pădure şi le-au
prins.
- Ajută-ne. ajută-ne!” ţipau animalele disperate. Te rugăm ajută-ne, Chiţ - Chiţ!
Dar Chiţ - Chiţ a zis trist:
- Sunt doar un mic şoarece. Nu pot să conduc ca tine, Leule sau să alerg ca tine, Gazelă, sau să
mă caţăr ca tine, Maimuţă. Îmi pare rău dar nu sunt destul de bun să vă ajut!
Chiţ - Chiţ s-a întors şi a plecat. Animalele au strigat iarăşi după el. “
- Ajută-ne Chiţ - Chiţ, ajută-ne!”
Chiţ - Chiţ se simţea atât de vinovat! Deşi îşi dorea să facă ceva pentru a ajuta animalele, nu putea
decât să-şi spună “Nu sunt bun de nimic. Sunt doar un şoarece.”
Aici toţi copiii ar trebui să spună cu voce tare, “Crede în tine, crede în tine.”
Deodată auzi o voce slabă care venea din interiorul lui şi îi şoptea că şi el are darul lui special. S-a
oprit pentru moment şi deodată i-a venit în gând faptul că toate cuştile erau legate cu sfoară.
Voce din interior îi spunea “Du-te înapoi, Chiţ - Chiţ, du-te înapoi. Ai dinţi fantastic de ascuţiţi care
sunt buni pentru ros.”
Chiţ - Chiţ s-a întors şi a fugit înspre locul unde erau închise animalele. A luat sfoara care lega
fiecare cuşcă şi a ros-o până când sfoara a cedat şi uşile s-au deschis. Toate animalele erau libere.
Leul l-a apucat pe Chiţ - Chiţ cu fălcile lui puternice şi l-a ridicat pe spatele Gazelei. Împreună au
fugit până au ajuns departe de cuşti.
Când au simţit că sunt în siguranţă, s-au oprit. Gazela s-a întins pe jos şi Leul l-a ridicat cu grijă pe
Chiţ - Chiţ şi l-a pus pe pământ.
Gazela şi Maimuţa au venit primele şi i-au mulţumit pentru că le-a salvat. Leul a fost ultimul:
- Eşti un erou Chiţ - Chiţ, spuse el, ne-ai salvat de vânători. Cum putem să-ţi mulţumim?
Chiţ - Chiţ s-a gândit pentru un moment şi a spus:
- Deja mi-aţi dat tot ce-mi puteam dori vreodată. Mi-aţi arătat că “Este bine să fiu eu!”
Recomandări: Rugaţi copiii să spună câteva moduri în care fiecare este diferit de ceilalţi.
Încurajaţi-i să se gândească la caracteristici de genul “are ochii albaştri, este înalt, are părul negru”,
precum şi diferenţe mai evidente.
Folosiţi ce spun copiii pentru a evidenţia faptul că toţi copiii au un fel diferit de a fi special. Nu este
vorba doar de modul în care arată sau la ce sunt buni, fiecare copil este unic şi special în felul său
particular. Uneori este greu să ne amintim cât de speciali suntem fiecare. Uneori credem că ceilalţi
pot face lucruri cu mult mai bine decât le facem noi. Uneori, când ne simţim trişti, uităm care sunt
darurile noastre speciale. Pentru unii dintre noi, darurile speciale sunt mai uşor de observat, alţii e
nevoie să le caute şi să le descopere.
39
Activitatea 2
Obiectiv: să ofere şi să primească complimente de la colegii de grupă
Materiale necesare: diferite materiale de desen si bricolaj
Descrierea activităţii: educatoarea va împărţi copiii în grupe de câte 5. Fiecare copil va avea de
construit ceva la alegere (un colaj un desen, etc.). La sfârşit fiecare copil din cadrul unui grup va
spune ceva ce-i place la ceea ce au făcut colegii din grupul lui.
Recomandări: educatoarea va urmări modul în care copiii îşi fac complimente pentru a se asigura
că sunt doar aspecte pozitive.
Rezolvarea eficientă a conflictelor apărute
Activitatea 1 Gândirea de detectiv

Obiectiv: Identificarea soluţiilor eficiente de rezolvare a unor situaţii
Materiale necesare: foi, culori
Descrierea activităţii: Copiii sunt ajutaţi să identifice mai multe soluţii pentru situaţiile care pot
facilita apariţia comportamentelor agresive
Copiii primesc mai multe scenarii şi pentru fiecare trebuie să identifice mai multe alternative de
răspuns la întrebarea “Ce ai putea să faci în loc să loveşti?” Soluţiile şi emoţiile copiilor trebuie
listate pe un panou.
Un coleg vine şi îţi ia jucăria cu care te joci. Ce faci în loc să loveşti?

Un coleg loveşte construcţia pe care ai făcut-o. Ce faci în loc să loveşti?
Un coleg te împinge şi doreşte să intre în faţa ta. Ce faci în loc să loveşti?
Îţi doreşti fii în faţa rândului. Ce faci în loc să loveşti?
Dacă copilul întâmpină dificultăţi în identificarea unor soluţii alternative, educatoarea poate să
sugereze mai multe variante şi copiii să aleagă:
Solicit ajutorul adultului vorbind despre sine ”Am nevoie de ajutor!”
Exprim în cuvinte cum mă simt şi ce îmi doresc “Sunt trist, te rog să încetezi!”
Cer permisiunea
Formulez o cerere
Folosiţi un indicator care să aibă pe o parte indicaţia “stop” iar pe cealaltă parte “continuă”. Oferiţi
copiilor mai multe situaţii şi solicitaţi-le să ofere indicaţia corectă”
O fetiţă împinge vagonul prietenei ei
Un băieţel îşi loveşte mama
Un băieţel îşi loveşte prietenul
Un băieţel îşi îmbrăţişează prietenul.
Activitatea 2 Micuţul iepure alb

A fost odată o familie de iepuri care aveau o mulţime de copii de diferite culori: unul negru, altul gri,
unul roşu, altul maro. Printre ei era şi unul mai mic care era alb ca zăpada. Era atât de alb că
strălucea ca zăpada într-o zi însorită de iarnă. Această familie de iepuri trăia cu alte familii.
Deseori se întâmpla ca micuţul iepure alb să fie alungat de fraţii şi surorile sale şi chiar de prieteni
deoarece el era cu totul alb. Pentru că era diferit la culoare, nimeni nu se juca cu el. Din acest
motiv, adesea el se simţea singur şi respins de ceilalţi. Acest lucru îl făcea să se simtă foarte trist
deoarece nu avea cu cine să se joace. Uneori ceilalţi râdeau şi făceau glume pe seama lui
40
deoarece era mai mic decât ceilalţi. Toate cuvintele şi comportamentele rele pe care ceilalţi le
făceau la adresa lui îi răneau inima lui mică.
Când venea seara şi soarele mergea să se culce, micul iepuraş alb nu putea să adoarmă deoarece
se gândea la fraţii şi surorile care l-au necăjit toată ziua. L-au muşcat de urechile lui mici, l-au pişcat
de lăbuţe, l-au pleznit peste codiţă, l-au apucat de gâtul lui mic. Se simţea rănit de toate aceste
lucruri pe care i le făceau fraţii lui. Se simţea rănit deoarece nu ştia ce să facă în aceste situaţii.
Micuţul iepuraş visa să trăiască în armonie, visa la o viaţă mai bună în care fiecare sa se poarte
frumos cu ceilalţi.
Intr-o dimineaţă micul iepuraş alb s-a săturat de această joacă dureroasă şi s-a hotărât să plece de
acasă în inima pădurii. Se gândea că, în timp ce se va plimba prin pădure, va întâlni pe cineva care
ar putea să-l ajute şi să-l înveţe cum să trăiască în pace cu ceilalţi fraţi şi cum să scape de suferinţa
şi furia pe care o adunase de atâtea zile. După ce a mers el o vreme prin pădure, a trecut pe lângă
vizuina unei vulpi. El ştia că vulpea era isteaţă şi s-a decis să-i ceară un sfat.
- Bună ziua d-nă vulpe. Eu sunt micul iepuraş alb şi doresc să trăiesc în pace. Ştiu că dumneata
eşti isteaţă şi ştii multe, ai putea să-mi spui ce aş putea să fac?”
După ce ascultă povestirea micului iepuraş alb, vulpea i-a spus:
- Cred că este un lucru foarte bun faptul că tu te gândeşti să trăieşti în pace şi să găseşti soluţii
la problemele cu care te întâlneşti. Când eram copil, nu eram aşa isteaţă cum sunt acum. În
timp am învăţat să fiu calmă. Acum, când sunt într-o ceartă cu cineva, când cineva mă răneşte
sau nu ştiu ce să fac, RESPIR ADÂNC şi îmi imaginez o lumină albastră care mă învăluie şi
care mă ajută să îmi recapăt calmul. DOAR CÂND SUNT CALMĂ POT SĂ VORBESC FĂRĂ
SĂ MĂ CERT PENTRU A REZOLVA UN CONFLICT.
Fericit de sfatul primit despre modul în care poate să trăiască în pace, micuţul iepuraş i-a mulţumit
vulpii isteţe şi a plecat mai departe în pădure. Zâmbind, vulpea cea isteaţă a strigat după micuţul
iepuraş:
- Adu-ţi aminte! Pentru a rămâne calm trebuie să respiri adânc de trei ori. Astfel te vei
descotorosi de suferinţă şi vei fi mai fericit. Poţi să tragi aerul pe nas şi să îl laşi să iasă pe
gură, dragul mei prieten alb.
Puţin mai departe micuţul iepuraş alb a întâlnit-o pe d-na bufniţă. El auzise despre ea. Toate
animalele din pădure spuneau că este foarte drăguţă şi bună. El s-a hotărât să-i ceară un sfat.
- Bună ziua d-na bufnită! Eu sunt iepuraşul alb şi doresc să trăiesc în pace. Ai putea să-mi dai un
sfat căci am auzit că tu nu te cerţi niciodată.
- O, ştii, uneori mă mai cert şi eu. Dar de obicei încerc să rezolv problema discutând cu cealaltă
persoană. Îmi iau timp să înţeleg care este problema, să aflu cum ne simţim noi şi ce putem
schimba sau îmbunătăţi.
Împreună găsim soluţii pentru a încheia un conflict. Apoi găsim cea mai bună soluţie care se
potriveşte pentru noi cel mai bine!
- Asta înseamnă să trăieşti în pace ?
- Da, asta înseamnă. Acum ai o noua imagine despre ce înseamnă să trăieşti în pace.
Reaminteşte-ţi: poţi vorbi să găseşti o soluţie, şi să ştii că funcţionează.
Micul iepuraş i-a mulţumit d-nei bufniţă şi a plecat în drumul lui. El era foarte fericit că a învăţat un
nou truc. După un timp el s-a ciocnit de un leu tânăr. Aceasta era cunoscut ca fiind un bun
ascultător.
- Bună ziua domnule leu… Eu sunt iepuraşul alb şi îmi doresc să trăiesc în pace. Puteţi să mă
ajutaţi ?
Tânărul leu de uită la el şi îi spune:
- Cu ochii mei de leu pot vedea lucruri care sunt invizibile. Ştiu mai multe moduri în care poţi trăi
în pace aşa că ascultă: în trecut am ţinut în mine toate lucrurile care mă supărau şi nu le-am
spus la nimeni. Eram adesea foarte furios şi supărat. Credeam că nu trebuie să spun la nimeni
ceea ce gândesc. Astăzi, după cum vezi, pot să spun ce gândesc, ce doresc, cum mă simt.
Acum îi întreb pe oameni cum văd ei lucrurile, ce doresc ei şi cum se simt! În acest mod
eu pot trăi în pace.
Micul iepuraş alb a mulţumit leului şi a mers acasă. Când a ajuns aproape de casă s-a întâlnit cu
unii dintre fraţii lui care au început să-l necăjească, să-i spună lucruri urâte, să facă glume
răutăcioase pe seama lui, deoarece este mai mic şi diferit la culoare.
Micul iepuraş alb a respirat profund de trei ori şi şi-a imaginat o lumină albastră în jurul lui.
Rămânând calm, el a putut să fie lucid şi să vorbească cu fraţii săi mai mici.
41
I-a întrebat de ce fac acele lucruri şi le-a spus că ceea ce ei spun şi fac îl fac să se simtă trist.
El le-a spus fraţilor săi cum i-ar plăcea să fie tratat. Împreună ei au găsit o soluţie astfel ca toată
lumea să fie fericită. (se pot întreba copiii la ce soluţii cred ei că s-au gândit personajele din
poveste sau se poate solicita copiilor să ilustreze soluţiile, să le deseneze).
Când conflictul a fost stins micul iepuraş a mers acasă. El le-a spus părinţilor săi despre aventura
pe care a avut-o şi cum a reuşit el să rămână calm, urmând sfaturile date de d-na vulpe, cum a
reuşit să vorbească in cuvinte liniştitoare ca şi d-na bufniţă şi cum să ţină cont de el şi de ceilalţi
pentru a trăi în pace aşa cum l-a învăţat d-nul leu. Părinţii săi l-au ascultat cu atenţie şi l-au felicitat
pentru toate lucrurile noi învăţate apoi i-au spus să meargă la culcare.
Noaptea micul iepuraş a avut un vis minunat deoarece acum el trăia într-o lume unde era un pic
mai multă pace.
Întrebări
Solicitaţi copiilor să spună ce au înţeles din poveste. (Solicitaţi de la fiecare copil un singur răspuns
pentru fiecare întrebare, adăugaţi alte aspecte importante şi simplificaţi răspunsurile, lăudaţi copiii
pentru că au ascultat povestea)
Începeţi prin a istorisi povestea cronologic:

V-a plăcut povestea despre micul iepuraş care dorea să trăiască în pace?
Cine doreşte să-mi spună povestea? Mulţumesc!
Vă amintiţi ce animale a întâlnit el?
Aşa este! A întâlnit o vulpe, o bufniţă şi un leu.
Vă amintiţi ce l-au învăţat acestea ?
(Arătaţi posterul cu animale pe măsură ce copiii povestesc)

D-na Vulpe: respiră adânc pentru a te calma
Dna Bufniţă: Vorbeşte astfel încât să calmezi discuţiile.
Domnul Leu : ţine cont de tine şi pe ceilalţi pentru a trăi în pace.
Legaţi aceste întrebări de ceea ce simt copiii legat de comportamentul agresiv.
Reflecţii de grup despre ce înseamnă să trăim în pace
Obiectiv - copiii să conştientizeze ceea ce simt ei în prezenţa comportamentului agresiv sau de

grijă faţă de ceilalţi.
- cum credeţi că se simţea micul iepuraş când cineva îl rănea?

- cum se simţea el când cineva vorbea politicos şi drăguţ cu el, când este tratat cu prietenie?
- credeţi că el preferă îmbrăţişările ?
- cum credeţi că arată lumea în care este pace? Cum arată lumea în care voi vă simţiţi în
siguranţă şi fericiţi?
Comportamente de grijă faţă de ceilalţi.
Obiectiv: informarea copiilor privind comportamentele de grijă faţă de ceilalţi.

Ce putem face noi pentru a trăi în pace cu cineva care nu se poartă drăguţ cu noi (ne spune cuvinte
care ne rănesc, ne strică jocul etc.)
1. Luăm de trei ori aer în piept (pe nas) şi îl dăm afară pe gură. Asta ne ajută să rămânem calmi.
2. Spunem cum ne simţim, spunem că nu ne place şi îi cerem să se oprească.
Exemplu “ce pot să spun este: nu-mi place când tu faci asta.. mâinile sunt pentru a ne îmbrăţişa nu
pentru a ne lovi”.
42
INTEGRAREA ÎNTR-UN GRUP
Cooperarea cu ceilalţi în realizarea unei sarcini

Această competenţă presupune că un copil iniţiază un joc şi se joacă împreună cu un alt copil,
negociază ce roluri vor avea în cadrul jocului, acceptă sugestiile celorlalţi copii despre modul în
care se va desfăşura jocul. Copiii vor da două exemple prin care să explice de ce cooperarea este
bună, vor vorbi despre un alt copil ca fiind prietenul lui.
Activitatea 1
Obiectiv: să coopereze cu ceilalţi în realizarea unei sarcini
Materiale necesare: creioane colorate, foi
Descrierea activităţii: copiii vor fi împărţiţi în grupe de câte 4 şi fiecare grup va trebui să se
gândească la câteva activităţi sau jocuri care sunt mai distractive dacă le facem împreună cu alţi
prieteni. Fiecare grup va desena pe o foaie activităţile identificate. La sfârşit grupurile îşi vor alege
un reprezentant care să spună activităţile şi de ce anume sunt mai distractive dacă le faci împreună
cu cineva.
Recomandări: educatoarea va lăuda copiii pentru argumentele aduse cooperării.
43
(Interval de vârstă 7-10 ani)
Module Obiective Lecţii educaţionale
I Educaţia emoţională să recunoască emoţiile şi să 6 lecţii

- recunoaşterea emoţiilor le asocieze diferitelor
- exprimarea emoţiilor contexte
- înţelegerea emoţiilor să recunoască emoţiile pe
- autoreglarea emoţională baza componentei non-
verbale: expresia facială şi
postura
să identifice cauza emoţiilor
să numească consecinţele
emoţiilor într-o situaţie
să înveţe modalităţi eficiente
de a face faţă emoţiilor
Rezolvarea problemelor sociale Să identifice cât mai multe 2 lecţii
- identificarea de alternative de modalităţi de interpretare a
- interpretare a unei situaţii unui comportament sau a
- flexibilizarea convingerilor despre unei situaţii
situaţiile sociale
Interacţiunea socială să înveţe să exerseze 3 lecţii
- interacţiune socială modalităţi pro-sociale de
- conflict rezolvare a conflictelor
- asertivitate Să iniţieze şi să menţină o
- cooperare interacţiune cu un alt copil
să asculte activ
să împărtăşească experienţe
cu ceilalţi colegi
Controlul furiei să identifice reacţiile 2 lecţii

- identificarea emoţiei de furie corespunzătoare emoţiei de
- abilităţi de gestionare a ei furie
să înveţe să-şi
automonitorizeze emoţiile de
furie
să exerseze abilităţi
adecvate de gestionare a
furiei
44
Lecţia 1şi 2
Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor
Obiective:
să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
să recunoască emoţiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială şi postura
Joc exerciţiu-1
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în care
au trăit emoţia respectivă. De exemplu se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe. Elevii
sunt rugaţi să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează răspunsurile
şi se analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite)
Concluzie - Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Joc exerciţiu-2
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate
preferată(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte
când face activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru
activitatea de lectură.
Concluzie - Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Joc exerciţiu-3
Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie (de ex. tristeţea). Elevii sunt solicitaţi să spună fiecare
ce fac ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Concluzie - Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
Jocul „Vocabularul emoţiilor”

Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist,
furios, fericit etc.). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un
comportament. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev. Se
notează pe tablă emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se analizează
la nivelul grupului urmărindu-se dacă:
Aceeaşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Jocul „Emoţiile mele”

Obiectiv: să identifice emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de situaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine.
Materiale: cartonaşe care ilustrează emoţii
Mod de desfăşurare: Copiii vor extrage dintr-o pălărie câte o imagine. Vor trebui să descrie
imaginea şi să spună cum se simte personajul. (trist, furios, speriat, vesel, mândru, jenat, ruşinat,
vinovat).
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul din
imaginea aleasă.
45
Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru
„Pălăria emoţiilor”
Materiale: fotografii reprezentând diferite activităţi care trezesc diferite emoţii cu oameni diferiţi.
(clovni, tigri, câini, astronauţi etc.).
Procedură: Puneţi fotografiile într-o pălărie. Rugaţi fiecare copil pe rând să aleagă o fotografie şi
formulaţi următoarea solicitare ”Să ne prefacem că suntem implicaţi în ceea ce se întâmplă în
fotografie. (sunt specificate activităţile). Cum te-ar face acest lucru să te simţi? Altcineva s-ar simţi
la fel ca...(nume)? Sunt persoane care s-ar simţi diferit? (solicitaţi ca fiecare copil să răspundă cum
s-ar simţi dacă ar face o anumită activitate)
Recomandări
Explicaţi că în aceeaşi situaţie oameni diferiţi simt emoţii diferite
Încurajaţi copiii să folosească persoana întâi când vorbesc despre propriile emoţii. „Mi-e frica de
câini” şi nu „Câinii sunt ameninţători”.
În concluzie....
Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
ÎNŢELEGEREA CAUZEI EMOŢIILOR
Lecţia 3 şi 4
Scop: dezvoltarea abilităţii de înţelegere a emoţiilor
Înţelegerea emoţiilor constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune
identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii, fiind strâns legată de recunoaşterea şi
exprimarea acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• interpretarea corecta
• înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului social.
Activitatea „Modul în care mă simt”

Scop: Înţelegerea emoţiilor
Obiective:
Să identifice cauza emoţiilor
Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie
Materiale - Fişe de lucru
Procedură
• Introduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se simt
oamenii în anumite situaţii.
46
• Porniţi discuţia de la un exemplu concret - dacă am trăi într-o ţară unde nu ninge niciodată
vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea aveţi prea puţine
ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care ninge foarte
des, vestea unei ninsori apropiate v-ar întrista deoarece v-aţi plictisit de zăpadă.
• Pornind de la acest exemplu accentuaţi ideea că modul în care gândim despre anumite
lucruri influenţează modul în care ne simţim.
Fiecare elev primeşte o fişă de lucru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile şi
emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucrurile pe care le-a notat
pe fişă cu un coleg pereche.
După ce elevii discută în perechi, se discută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut.
47
Fişă de lucru
Modul în care mă simt
Nume ............................... ...................................... Data ....................................................

Instrucţiuni: citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifici ce crezi tu despre
această situaţie. După ce ai identificat gândurile, notează în spaţiul liber, modul în care te-ai simţit.
1. Mergi către şcoală şi din sensul opus vezi venind spre tine un câine.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
2. În drum spre casă treci pe lângă un grup de copii. Când ajungi în dreptul lor copiii izbucnesc în
râs.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
3. Treci împreună cu mama pe la chioşcul de ziare şi vezi expus un număr nou din revista ta
preferată. O rogi pe mama insistent să ti-o cumpere dar ea îţi răspunde că nu are bani şi
trebuie să mai aştepţi încă o săptămână.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
4. Afli de la colegul tău de bancă că un alt coleg îşi serbează ziua de naştere şi a invitat mai mulţi
colegi la ziua lui iar pe tine nu.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
5. Colega ta de bancă îşi serbează ziua. Ea îţi spune că vei fi singurul invitat dintre colegii de
clasă. Ceilalţi copii care vor veni încă nu-i cunoşti.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
Întrebări de conţinut:
- Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu? Sunt ele
aceleaşi cu cele ale partenerilor de discuţii? Dacă nu aţi căzut de acord, de ce
credeţi că nu aţi reuşit?
- Credeţi că oamenii sau situaţiile respective vă fac să vă simţiţi în modul în care
vă simţiţi, sau mai degrabă modul personal de a vedea sau interpreta ceea ce
vi se întâmplă?
- Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?
Întrebări de personalizare.
- Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”
- Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei
care faceţi să vă simţiţi astfel?
48
Jocul “Parola emoţiilor”
Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie (ca în cazul celor prezentate ca exemplu) şi
simulează ce ar gândi o persoană care manifestă o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să identifice
emoţia.
Ce gândeşte personajul respectiv? Cum se simte?
În concluzie....
Modul în care mă simt are legătură cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se întâmplă.
AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ
Lecţiile 5-6
Scop: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională
Autoreglarea emoţională se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia,

intensitatea trăirilor subiective şi a proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea
comportamentală se referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie.
Copiii întâmpină o serie de obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• să tolereze frustrarea,
• să facă faţă fricii
• să se apere,
• să tolereze să stea singuri,
• să negocieze prietenia etc.
Obiectiv:
Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor
Teama de necunoscut
Obiectiv: să identifice modalităţi adecvate de gestionare a fricii, tristeţii şi furiei
Materiale necesare: povestea de mai jos
Descrierea activităţii: li se citeşte elevilor următoarea poveste
49
Într-o zi Anda a fost invitată la o petrecere. Era ziua verişoarei ei. Anda era foarte încântată de această
petrecere şi îşi dorea mult să meargă. Când s-a întâlnit cu verişoara ei a întrebat cine mai vine;
ascultând-o, Anda şi-a dat seama că nu cunoştea nici un copil. Mai sunt 4 zile până la petrecere şi Anda
este tristă deoarece ea s-a hotărât să nu mai meargă „Dacă nu cunosc pe nimeni nu are nici un sens;
voi fi puţin speriată toată seara, nu voi avea cu cine să vorbesc, cu cine să mă joc mă voi simţi singură!
Of şi cât am aşteptat petrecerea asta! În ziua petrecerii mama Andei a întrebat-o:
- Anda, tu nu te pregăteşti? Ai împachetat cadoul?
- Cadoul e pregătit, dar îl voi duce altă dată. Am hotărât să nu mai merg la petrecere.
- De ce? întrebă mama.
- Păi nu cunosc pe nimeni, ce sens are. Voi fi singură acolo. Ceilalţi copii sigur se cunosc.
- Vino puţin la mine, zise mama. Îţi aduci aminte când erai micuţă şi mergeam în parc? Atunci nu
cunoşteam pe nimeni. Şi cu toate astea ne jucam cu copiii din parc. Apoi ai mers la grădiniţă unde la
început nu ştiai nici un copil şi acum ai mulţi prieteni acolo. Apoi vei merge la şcoală, vei întâlni alţi copii
şi îţi vei face alţi prieteni. Viaţa e frumoasă atunci când ai mulţi prieteni! Dacă am sta toate ziua într-un
singur loc nu am mai putea să cunoaştem oameni noi şi atunci singurii noştri prieteni ar fi cei din locul
respectiv. Ţie îţi place să ai prieteni?
- Da, îmi place.
Haide să vedem împreună cum poţi merge într-un loc în care nu cunoşti pe nimeni şi să îţi faci noi
prieteni. Toţi oamenii se simt puţin speriaţi atunci când merg într-un loc străin sau nu cunosc pe nimeni.
E normal. Ce putem face apoi? (se vor găsi cât mai multe soluţii împreună cu copiii)
Recomandări:
Se va discuta cu copiii ţinând cont de următoarele aspecte:
- Unde trebuia să meargă Anda?
- De ce nu mai dorea ea să meargă?
- Cum credea ea că se va simţi la petrecere?
- Voi v-aţi simţit vreodată ca şi Anda? Când? (Copiii care au trecut prin situaţii similare vor povesti)
- Ce i-a spus mama?
- Câte soluţii putem găsi împreună cu Anda şi mama ei?
Ursul îmblânzit
La o grădina zoologică dintr-un oraş din altă ţară îşi ducea zilele un urs foarte mare şi arătos. Cuşca lui
era foarte mică, pentru că, văzându-l cum arată, tuturor îngrijitorilor le era frică de el. Se temeau şi
pentru că ursul era aproape tot timpul foarte agitat şi nervos. Răcnea,lovea cu labele şi încerca mereu
să atace, aşa că lumea stătea tot mai departe de el. Chiar şi pe cei mai prietenoşi îngrijitori care voiau
să se apropie de el oferindu-i mâncare, ursul îi speria cu câte un răget sau cu câte o pocnitură de labă în
gratiile cuştii. Foarte curând, absolut nimeni nu se mai apropia de cuşca ursului care era atât de mânios.
Ca să-l hrănească îi aruncau mâncarea şi plecau cât mai repede. Ursul era mânios şi pentru că nu i se
dădea mâncarea pe care şi-ar fi dorit-o el, iar cuşca fiind atât de mică, se tot învârtea pe loc şi făcea
mare gălăgie. Dacă treceau pe acolo turişti vizitatori, se ţineau departe de cuşcă pentru că ursul dădea
semne clare că doreşte să fie lăsat in pace şi să nu vină nimeni în apropierea lui.
Trebuie să ştim totuşi că ceea ce arăta ursul prin purtarea lui pe de o parte, şi ceea ce simţea el în
sufletul său pe de altă parte, erau două lucruri foarte diferite. De fapt, bietul urs era cât se poate de trist.
Nu-i plăcea cuşca aceea strâmtă, nu-i plăcea că era departe de pădurea de brad şi nu-i plăcea că nu
mai erau şi alţi urşi în jurul său. I se urâse de plictiseală şi de singurătate. Faptul că lucrurile stăteau aşa,
l-a făcut pe urs să simtă un gol mare şi întunecat în sufletul său. Însă decât să-i lase pe cei din jur să
vadă cât de trist era, el se purta de parcă ar fi fost tot timpul mânios. Nu-şi dădea seama că, procedând
aşa, tocmai ceea ce l-ar fi făcut să se simtă mai bine rămânea departe de el. Administratorul grădinii
bineînţeles că l-ar fi pus cu plăcere într-un spaţiu mai larg, cu brazi, unde trăiau şi alte animale din
pădurile de munte. Dar din cauza acceselor sale de furie, se temeau că ar fi periculos pentru viaţa
celorlalte animale sau a vizitatorilor care erau destul de numeroşi. Este de înţeles că astfel viaţa bietului
urs era din ce în ce mai grea, iar el era în aparenţă din ce în ce mai mânios.
S-a întâmplat că îngrijitorul care trebuia să se ocupe de el, a avut nişte probleme familiale şi, ca să
fie sigur că ursul cel nervos nu va face rău nimănui pe perioada cât urma el să plece în concediu, a
mutat cuşca ursului într-un loc dosnic şi părăsit, unde nimeni nu-l mai putea vizita. Ursul a ajuns absolut
singur.
50
Într-o zi, pentru că la grădina zoologică erau aduse din ce în ce mai multe animale, administratorul
şef a angajat şi o îngrijitoare care era specialistă în înţelegerea animalelor. La început, timp de câteva
zile ea a vizitat toată grădina, ca să vadă toate animalele. Aşa s-a întâmplat că a ajuns şi la bietul urs.
L-a privit cu mare atenţie cum răgea şi se repezea cu labele spre gratiile cuştii ca şi cum ar fi vrut să o
atace. Apoi l-a privit cum i-a întors spatele şi s-a prefăcut că doarme, refuzând să ia de la îngrijitoare
mâncarea pe care i-o oferea. Se părea că aceasta îngrijitoare nu era deloc la fel cu ceilalţi, care atunci
când veneau la urs îi curăţau cuşca, îi aruncau ceva de mâncare şi apoi plecau cât puteau de repede.
Ea înţelegea altfel încercările de atac pe care le arăta ursul şi ştia ce se ascunde în spatele lor.
Îngrijitoarea a început să-l viziteze regulat, să-i vorbească liniştit, arătându-i că îşi dă seama de tristeţea
lui şi de faptul că şi-ar dori să-l ajute. Pe de altă parte, ursul cel mare, deşi dădea adevărate spectacole
de furie, răgind şi muşcând gratiile, a înţeles că această îngrijitoare nouă l-ar putea ajuta să scape de
tristeţea lui. Aşa că rând pe rând a învăţat chiar unele obiceiuri noi şi a devenit mai ascultător şi mai
liniştit.
Timpul a trecut şi a sosit ziua fericită când ursul a fost mutat în spaţiul mult mai larg şi plin de
brazi, rezervat animalelor din pădurile de munte. Acolo putea să se plimbe printre trunchiuri de copaci
împreună cu alţi urşi, să stea întins la soare, iar păsările îi cântau de parcă ar fi fost într-o pădure
adevărată. La început a avut unele greutăţi, mai ales să îşi facă prieteni, dar îngrijitoarea aceea
pricepută, care ştia că el învaţă uşor şi repede, l-a ajutat până ce a fost primit de către urşii care erau
acolo de mai multă vreme. Ceilalţi îngrijitori de animale erau foarte uimiţi de schimbările care se
petrecuseră cu ursul cel fioros şi preziceau că în curând ursul va redeveni cel dinainte, fiinţa aceea
sălbatică şi înfricoşătoare pe care o ştiau toţi. Dar îngrijitoarea era sigură că acest lucru nu se putea
întâmpla pentru că, plină de răbdare, ea îl ajutase pe urs să înţeleagă altfel viaţa şi să-şi exprime printr-o
purtare mai potrivită şi pe înţelesul tuturor sentimentele pe care le avea. Ursul a simţit într-o zi că golul
acela întunecat din sufletul lui dispăruse.
De atunci, de câte ori ursul o vedea trecând pe îngrijitoarea cea înţeleaptă, făcea tot felul de
ghiduşii, mormăind vesel, spre bucuria turiştilor vizitatori.
- Cum se comporta ursul?
- De ce se comporta el aşa?
- Cum se simţea el? (copiii trebuie să identifice ambele emoţii - trist şi furios)
- De ce se simţea el aşa?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos atâta timp cât s-a comportat aşa?
- Cum se comportau îngrijitorii cu el?
- Ce a făcut noul îngrijitor?
- Ce a făcut ursul?
- Cum se simţea el?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos dacă şi-a schimbat comportamentul?
- A fost greu să-şi schimbe comportamentul?
- Cine l-a ajutat?
Toţi ne comportăm câteodată ca şi ursul din poveste. Voi când v-aţi comportat aşa?
De accentuat ideea că ursul a reuşit să îşi schimbe comportamentul în condiţiile în care a lăsat-o
pe îngrijitoare să îl ajute.
Studiu de caz
Etapa I Se citeşte copiilor o poveste
Într-o zi Robert era în curtea şcolii şi desena cu creta pe asfalt. În timp ce se juca
a auzit deodată nişte ţipete. Când se uită în jur să vadă ce se întâmplă observă
doi copii care erau gata să se ia la bătaie. Robert făcu o săritură şi ajunse lângă
ei.
- Ce faceţi voi aici, întrebă el.
- Lasă-ne în pace, vreau să îl bat, uite ce mi-a făcut la desenul meu.
- Opriţi-vă, s-ar putea să vă loviţi şi o să vă doară zise Robert şi îi despărţi. Văd că
sunteţi amândoi foarte furioşi. Povestiţi-mi pe rând ce s-a întâmplat.
- Păi, eu i-am arătat desenul şi el a tras de el şi l-a rupt.
- Nu-i adevărat, tu ai tras de el, spuse celălalt copil.
- Tu cum te simţi acum că nu mai ai desen, întrebă Robert?
- Mă simt trist şi furios
51
- Şi eu mă simt furios, am vrut doar să-ţi văd desenul.
- Acum desenul este rupt. Ce credeţi că puteţi face?
- Păi am putea să-l lipim
- Sau aş putea să te ajut să faci altul, sau să facem fiecare câte unul.
- Bun, văd că aţi găsit mai multe soluţii. Care vă place cel mai mult? întrebă Robert
- Cred că să facem unul împreună!
- E o idee foarte bună. Sunteţi nişte prieteni buni.
Recomandări: povestea va fi reluată ţinând cont de următoarele repere:
- Cum i-a ajutat Robert pe cei doi copii să rezolve conflictul?
- Cum se simţeau cei doi copii? De ce?
- Ce credeţi că s-ar fi putut întâmpla dacă nu îi ajuta Robert?
Concluziile finale vor accentua paşii rezolvării conflictului: exprimarea sentimentelor şi

găsirea de soluţii.
I. EXPRIMAREA EMOŢIEI
II. GĂSIREA DE SOLUŢII
Etapa II –se prezintă copiilor cazul
Cristi şi Alex sunt colegi de clasă şi stau în aceeaşi bancă la orele de lucru manual. Învăţătoarea le dă
să decupeze ceva. Alex a terminat de decupat şi se bucură de forma obţinută. Dintr-o dată Cristi îi ia
decupajul, îl rupe şi îl mototoleşte, după care se uită cu încordare la Alex, care priveşte cu lacrimi în ochi
bucăţica de hârtie ce i-a rămas în mână. Cu o voce tremurând Alex întreabă: „De ce ai făcut asta?”
Cum se termină povestea?

Copiii sunt solicitaţi să genereze cât mai multe situaţii. Se discută fiecare variantă prezentată din
perspectiva consecinţelor emoţionale şi sociale.
Exemple
Soluţia 1 - Răzbunarea
O vreme Alex priveşte cu tristeţe la opera lui distrusă. Simte că se enervează din ce în ce mai tare. Atunci îl
loveşte pe Cristi şi îi strigă: „Dispari!”, iar acesta îi răspunde „Ba tu să dispari!”. Alex se plânge: „Mi-ai luat
52
decupajul şi l-ai distrus! O să plăteşti pentru asta!” cearta se termină prin faptul că Alex ia decupajul lui Cristi
şi îi spune: „Ia te uită ce prostie ai desenat şi tu!”. Rânjind el rupe desenul lui Cristi .
• Cum s-a simţit Alex?
• Cum s-a simţit Cristi?
• Ne ajută răzbunarea să ne rezolvăm problema?
Se accentuează ideea că, chiar dacă răzbunarea ne ajută pe moment să ne schimbăm emoţia, (tristeţea este
înlocuită de satisfacţia actului întors) utilizarea ei nu ne ajută să rezolvăm în mod real problema şi ne
deteriorează în timp relaţiile cu ceilalţi.
Soluţia 2 Exprimarea emoţiei în cuvinte şi găsirea de soluţii

Alex spune trist: „Am depus aşa de mult efort să fac decupajul acesta!” Cristi e uimit de ceea ce
spune Alex, dar şi mai uimit e de faptul că Alex nu strigă la el şi nu-l loveşte. De aceea îi spune:
„Haide, că doar poţi face alt decupaj!”. Alex întreabă: „Cu ce?”. Nu mai are deloc hârtie. Cristi îi dă o
foaie de hârtie şi îi spune: „Vrei să facem împreună un decupaj? Eu nu prea mă pricep!”. De atunci ei
fac împreună sarcinile de la lucru manual.
În concluzie....
Modul în care noi ne comportăm depinde de ceea ce gândim şi simţim în legătură cu acea
situaţie.
Într-un anumit context gândesc, simt şi am o reacţie.
Strategiile de autoreglare emoţională sunt:

raţionalizarea - implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea emoţiilor
insistarea şi scoaterea în evidenţă a altor aspecte decât cele care declanşează emoţii
negative.
angajarea în activităţi plăcute
distanţarea de situaţia în care apare emoţia negativă
găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă o persoană şi care îi provoacă emoţii
negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.
Modulul II Rezolvarea problemelor sociale
Scop: dezvoltarea abilităţii de identificare de modalităţi alternative de interpretare a situaţiilor

sociale.
Orice situaţie în care noi ne aflăm este prelucrată la nivel mental. Asta înseamnă că comportamentele
noastre pe care le manifestăm sunt ghidate de un anumit mod de interpretare a situaţiei şi o serie de
scopuri pe care ni le propunem. Cheia interacţiunii sociale pozitive constă în abilitatea noastră de a
identifica cat mai exact intenţia reala a comportamentului celeilalte persoane, de a face lucruri în care să
ţinem cont şi de nevoile celorlalţi, de a identifica cât mai multe soluţii si alternative de explicare a
comportamentelor celorlalţi.
53
Lecţia 1-2
Obiective
Să identifice cât mai multe modalităţi de interpretare a unui comportament sau a unei situaţii
Activitatea „Alternative”
Se oferă elevilor mai multe situaţii neutre şi se solicită să noteze pentru fiecare comportament explicaţia
care le vine în minte. Ulterior pentru fiecare comportament se vor identifica mai multe explicaţii
alternative. Activitatea se poate desfăşura în perechi sau individual iar discuţiile au loc cu toată clasa.
Situaţii
1. Intru în clasă şi dau bună dimineaţa colegei de bancă. Ea priveşte pe fereastră şi nu îmi
răspunde
Ce gândesc.......................... ...................................
2. Merg la un grup de colegi în pauză să mă joc cu ei iar ei când ajung în dreptul lor se
îndreaptă către uşă.
Ce gândesc......................... ...............................................
3. O invit pe colega mea la ziua mea iar ea îmi spune că nu poate veni deoarece pleacă la
munte cu părinţii
Ce gândesc......................... ...............................................
4. O invit pe colega mea la mine să ne jucăm şi ea îmi spune că astăzi are alt program.
Ce gândesc......................... ...............................................
Fiecare elev completează pentru fiecare comportament din situaţiile de mai sus explicaţiile iniţiale, după
care identifică la fiecare situaţie/comportament cât mai multe modalităţi alternative de interpretare.
explicaţia iniţială a unui comportament alte explicaţii alternative ale aceluiaşi
comportament
1.
2.
3
4
Exemplu de învăţare
Comportamentul celuilalt Explicaţi iniţială Alte explicaţii posibile
nu răspunde la telefon când nu vrea să vorbească cu mine - nu aude telefonul
ştie că îl voi suna - nu poate răspunde
- nu este lângă telefon
- şi-a uitat telefonul undeva
Temă de casă
Să facă o listă cu 10 comportamentele care îl deranjează la ceilalţi (colegi, fraţi părinţi etc.) şi să noteze
în dreptul fiecărui comportament cum îl interpretează.
La activitatea viitoare fiecare elev prezintă lista de comportamente iar la explicaţiile iniţiale este ajutat de
colegi să identifice cât mai multe explicaţii alternative.
Realitatea din mintea noastră este o realitate limitată
Exprimă opiniile sau punctele de vedere ca propriile gânduri şi emoţii, nu ca adevăruri
absolute
Adesea un comportament poate fi abordat din mai multe puncte de vedere
Ne gestionăm mai uşor emoţiile dacă reuşim să găsim interpretări alternative la acţiunile
sau reacţiile colegilor care ne deranjează.
54
Modulul III- Interacţiunea socială
Lecţia 1
Scop: dezvoltarea abilităţilor de interacţiune socială pozitivă şi stabilire de relaţii
Obiective
Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil
Să asculte activ
Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe
Jocul „Ghidul Prieteniei”

Scopul –operaţionalizarea conceptului de prietenie
Desfăşurare
Elevii sunt rugaţi să conceapă o carte a prieteniei. Se poate porni de la o poveste imaginară în care ei ar
trebui să ajute un copil extraterestru care este începător în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de prietenie
pe pământ să înţeleagă cum se comportă oamenii când sunt prieteni unii cu ceilalţi. Fiecare copil trebuie
să descrie relaţia de prietenie pe care o are cu un alt copil. Pentru elevii cu talent la desen acest ghid
poate fi făcut prin intermediul benzilor desenate.
Puncte de discuţie:
• Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
• Cum iniţiem o relaţie de prietenie?
• Cum ne alegem prietenii?
• Ce comportamente trebuie să facem pentru a menţine o relaţie de prietenie?
• Cum solicităm ajutorul unui prieten atunci când avem nevoie?
• Ce aşteptări avem de la un prieten?
• Ce credeţi că aşteaptă un prieten de la noi?
Lecţia 2
Scopul: să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini
Obiective:
• să identifice comportamentele de cooperare
• să practice comportamentele de cooperare.
Materiale necesare: pături micuţe
Descrierea activităţii: copiii vor fi împărţi în grupe de câte 4-6. Fiecare grup va primi o pătură, iar pe
pătură se va pune o minge. Scopul jocului este ca cei din grup să mişte pătura, dar mingea să rămână
pe ea. După ce copiii se mai obişnuiesc ei vor trebui să dea mingea la un alt grup doar prin mişcarea
păturii.
Recomandări: la finalul jocului veţi întreba copii

„Ce s-ar întâmpla dacă cineva ar da drumul păturii? si
Ce s-ar întâmpla dacă toţi ar ţine din acelaşi colţ?”.
De asemenea, moderatorul jocului va lăuda copiii pentru modul în care au colaborat.
„ Povestea noastră ”
Materiale: reportofon, creioane, hârtie
55
Mod de desfăşurare: Copiilor li se va explica faptul că împreună vor crea o poveste care va fi
înregistrată pe reportofon. Coordonatorul începe povestea introducând personajele, locaţia etc. El se
opreşte la mijlocul propoziţiei şi-l roagă pe copilul care se află în imediata apropiere să continue. Fiecare
copil va fi încurajat să spună o parte din poveste. Povestea notată va fi citită tare. Fiecare copil va
realiza un desen pornind de la poveste, fiecare desen constituind astfel o pagină din cartea poveştii
create. La sfârşit se va citi povestea şi se vor privi paginile cărţii.
Recomandări
• Spuneţi copiilor că veţi inventa începutul poveştii din propria dvs. imaginaţie.
• Idei de poveşti: „Aceasta este o poveste despre Alex. Alex trăieşte într-un apartament cu tatăl şi
bunica lui. Într-o zi au plecat cu toţii să se plimbe în parc. Când au trecut strada, un poliţist le-a
spus că toate animalele de la grădina zoologică au evadat. Poliţistul le-a spus să fie atenţi iar
apoi s-a îndepărtat. La început Alex, tatăl lui şi bunica au crezut că poliţistul glumeşte. Era oare
posibil ca toate animalele să scape? Când, deodată, au auzit un răget iar din tufiş a ieşit un
foarte mare....”.
Jocul „Lacul cu crocodili”

Pe o bandă adezivă se aliniază toţi elevii din clasă astfel încât să fie toţi umăr la umăr şi cu tălpile lipite.
Toţi elevii stau cu tălpile pe banda de adeziv care are o lungime cât să cuprindă tot şirul de elevi.
Elevilor li se spune povestea şi le se explică regulile jocului. Ei stau acum pe o insulă iar în faţă şi în
spate au apa, unde sunt crocodilii. Ei trebuie să se alinieze de la stânga la dreapta în ordinea alfabetică
a prenumelui, fără să vorbească şi fără să iasă de pe bandă. Au voie să comunice prin semne, să râdă
dar nu au voie să facă paşi în faţă sau în spate. Mutarea se produce doar pe bandă. Cine păşeşte în
faţă sau în spate în afara benzii este mâncat de crocodili şi iese din joc. Este un joc de echipă în care
succesul depinde de modul în care se ajută unii pe alţii şi cooperează.
Lecţia 3
Scopul: dezvoltarea abilităţii de rezolvare eficientă a conflictelor
Obiective:
• Să înveţe să exerseze modalităţi pro-sociale de rezolvare a conflictelor
56
Fişă de lucru
Cum să ne rezolvăm conflictele
Pasul 1:CARE ESTE PROBLEMA? Pasul 2: MĂ GÂNDESC LA SOLUŢII
Pasul 3:CE SE VA ÎNTÎMPLA? Pasul 4 Am reuşit!!!!!
Procedez corect?
Este drept ceea ce fac?
Cum se va simţi celălalt ?
Procedură
Prezentaţi elevilor tehnica ABCDE de rezolvare a conflictelor. Elevii se împart în grupuri de câte 3.
Fiecare grup de 3 elevi are sarcina de a scrie împreună câte un scenariu de rezolvare de conflicte
(unele grupuri primesc sarcina de a scrie un scenariu pozitiv în care se foloseşte metoda ABDCE altele
primesc sarcina de a scrie un scenariu ineficient în care folosesc alte metode inadecvate de soluţionare
cum ar fi cele agresive).
57
La final scenariile se joacă în faţa grupului mare. Fiecare grup pune în scenă scenariul pe care l-au
scris. La final se listează soluţiile adecvate care au condus la soluţionarea pro-socială a conflictului şi
soluţiile inadecvate.
Împreună cu clasa de evaluează eficienţa celor două tipuri de soluţii şi consecinţele pe termen lung şi
scurt.
Tehnica ABCDE este un instrument cognitiv care ne oferă cinci paşi de rezolvare eficientă a
problemelor.
A- Abordarea problemei (Întreabă care este problema)
B- Brainstorming cu soluţii posibile (căutarea de soluţii)
C- Considerarea consecinţelor emoţionale
D- Decizia asupra unei opţiuni de testat
E- Evaluarea eficienţei soluţiei
A – abordarea problemei
Înainte ca elevii să identifice alte modalităţi de a face faţă unei situaţii conflictuale, ei au nevoie să fie
capabili să definească care este problema reală cu care se confruntă. Astfel că primul pas este de a
încuraja elevul să definească problema cu care se confruntă:
Permiteţi fiecărui elev să-şi exprime propriul punct de vedere asupra situaţiei conflictuale
Ascultaţi fără să judecaţi
Repetaţi ceea ce fiecare copil spune sau parafrazaţi descrierea făcută de el” Din câte înţeleg, tu
spui că.......”pentru a verifica dacă ceea ce aţi înţeles este la fel cu ceea ce a transmis fiecare
elev implicat în conflict.
Evitaţi să vă poziţionaţi de o parte sau de alta.
B - Utilizaţi metoda brainstormingului pentru a identifica modalităţi alternative de rezolvare a

problemei.
Încurajaţi fiecare copil să se gândească la modalităţi alternative de a rezolva problema.
Oferiţi răspunsuri neutre, încurajând toate răspunsurile copiilor fără a lua în calcul cât sunt de
potrivite sau nepotrivite. Scopul nostru în această fază este de a facilita gândirea la alternative.
Oferiţi timp copiilor pentru a-şi enunţa propriile idei.
C - Luaţi în considerare toate emoţiile pe care le trăiesc elevii implicaţi în conflict şi consecinţele
emoţionale posibile pe care le implică fiecare opţiune.
Ajutaţi elevii să spună cum se simt
Reflectaţi emoţiile descrise şi într-un caz şi în altul
Ajutaţi elevii să identifice emoţiile celorlalţi elevi implicaţi în conflict.
D- Decideţi care este alternativa de rezolvare a problemei

Întrebaţi fiecare elev care crede că este cea mai bună alegere
Ajutaţi elevi să se gândească la cele mai realiste consecinţe ale alegerilor făcute
Ajutaţi elevii să identifice consecinţele emoţionale din perspectiva fiecărei persoane implicate
pentru fiecare soluţie.
Continuaţi să facilitaţi procesul de luare a deciziilor până ce ambii elevi vor fi de acord să încerce
o anumită soluţie particulară.
E - Evaluaţi eficacitatea soluţiei încercate
Solicitaţi elevilor să implementeze soluţia agreată de comun acord
Întrebaţi elevii dacă soluţia funcţionează
1. Îmi fac temele iar sora mea mai mică ce pictează la masa vecină scapă din apa de pictură pe
caietul meu de teme.
2. Stau la calculator iar fratele meu mai mic trage de scaun şi doreşte să îmi ia locul.
3. Sunt în pauză iar un coleg râde de mine şi mă strigă”Grasu’”
4. Colegul din faţa mea vine la banca mea, îmi ia caietul de pe bancă şi îl trânteşte pe jos.
Îl ridic, îl pun pe bancă şi îl trânteşte din nou.
5. Un coleg umblă în geanta unui alt coleg. Colegul observă şi dă vina pe tine deoarece
când s-a întors de la sport te-a găsit singur în clasă.
58
Modulul IV - Controlul furiei
Recunoaşterea furiei
Lecţia 1
Obiectiv: identificarea reacţiilor corespunzătoare emoţiei de furie dezvoltarea abilităţilor de gestionare a

furiei
Materiale: fotografii reprezentând persoane care sunt furioase
Procedură:
Utilizaţi fotografii care reprezintă oameni care sunt furioşi. Puneţi următoarele întrebări:
• Ce l-a făcut atât de furios?
• Ce crezi că a făcut atunci când a devenit aşa furios?
• Ce te face pe tine furios?
• Ce faci atunci când te simţi furios?
Folosiţi animale de pluş sau marionete prin care să realizaţi jocuri de rol în care o persoană devine
furioasă. Întrebaţi copiii: “Tu ce ai face?” Apoi întrebaţi “Ce crezi că ar face mama ta?”, “Ce crezi că ar
face fratele tău?”, “Ce ar face profesorul tău?”, “Ce ar face ofiţerul de poliţie?”, “Ce ar face tatăl tău?”,
“Ce face bunicul tău?”. Notaţi pe listă toate răspunsurile şi sortaţi-le în răspunsuri care ne pun în pericol
şi răspunsuri care nu ne pun în pericol. Adaugă toate răspunsurile care nu presupun pericol.
Vorbiţi despre modalităţi în care puteţi primi ajutor. Atunci când copiii au probleme cu auto-controlul au
nevoie de o manieră rapidă de a căuta ajutor în situaţiile când au nervii întinşi la maxim. Sugeraţi mai
multe alternative şi lăsaţi-i pe copii să aleagă ceea ce funcţionează cel mai bine pentru ei. O idee ar fi să
ţipe “Am nevoie de ajutor” sau “Ajută-mă!” Acest lucru funcţionează cel mai bine pentru copiii care sunt
agresivi fizic.
„Un management nepotrivit”

Obiectiv : să înveţe modalităţi adecvate de a-şi controla emoţia de furie
Materiale: Păpuşi sau materiale pentru a face păpuşi din pungi de hârtie sau din şosete
Procedură:
Rugaţi copiii să ridice mâna dacă au avut vreodată sentimente de furie. Poftiţi câţiva copii să dea
exemple de câteva situaţii.
Citiţi următoarea poveste cu voce tare, după care discutaţi pe baza întrebărilor sugerate:
Era o zi însorită de toamnă în pădurile dinspre nord. Moe era nerăbdător să cutreiere pădurea şi să aibă
o zi fără activităţi. S-a gândit să încerce să o găsească pe prietena lui, elanul Molly, şi poate ar reuşi să
se joace şi cu micul elan Mikey. Aşa că Moe i-a spus mamei lui că se va întoarce mai târziu, şi plecă
imediat.
Acum, majoritatea celorlalţi elani îl plăceau pe Moe, deoarece le era uşor să se înţeleagă cu el. El nu se
enerva când cineva nu vroia să se joace cu el; el găsea imediat pe altcineva cu care să se joace. Nu se
enerva dacă ceilalţi nu doreau să se joace cu jocurile cu care el vroia să se joace; el se juca orice vroiau
ei sau găsea pe cineva care era interesat de ce vroia el să se joace. Iar Moe nu se enerva nici măcar
dacă un alt elan îi ocupa teritoriul; el doar se ridica şi mergea mai departe pentru că asta nu însemna
mare lucru pentru el.
Dar, în acea zi însorită de toamnă din pădurile dinspre nord, prietenii lui Moe au rămas şocaţi pentru că
Moe era foarte nervos. Moe era atât de furios încât tatăl său, care se plimba prin pădure şi se afla destul
de departe de el, l-a auzit mugind. Nu doar tatăl său l-a auzit ci şi verişorul său, care locuia de cealaltă
parte a lacului. Moe era atât de nervos încât mugea într-una. Ce credeţi că l-a făcut pe Moe aşa de
nervos? (Extrageţi idei de la copii).
59
Ei bine motivul pentru care Moe era atât de nervos, era pentru că atunci când el şi Molly şi Mikey au fost
împreună, trei elani foarte mari cu coarne mari au venit pe terenul lor de joacă şi au început să îl
împungă cu coarnele lor pe micul elan Mikey. Lui Mikey i s-a făcut frică, iar lui Molly şi lui Moe le-a fost
frică că aceşti elani mai mari îi vor face rău micuţului Mikey. Lor nu li se părea corect ca cei mari să se ia
de unul mai mic, de aceea era Moe atât de nervos.
Moe îl văzuse pe fratele său Milton când acesta era nervos. Ştia că odată Milton a fost atât de nervos
încât trântise un alt elan de copac. Dar când tatăl lor a aflat despre acest lucru, Milton a încurcat-o. Tata
elan i-a spus lui Milton că indiferent cât de nervos ai fi, nu trebuie să răneşti un alt elan. Moe, ştia de
asemenea că altă dată, când Milton a fost nervos, a fugit pur şi simplu de–acasă. Din nou tata elan l-a
certat aspru pe Milton şi i-a spus că trebuie să îşi găsească modalităţi mai bune pentru a-şi controla
stările de furie. Deci ce credeţi că a făcut Moe pentru a-şi controla starea de furie?(Extrageţi idei de la
copii).
Ei bine, în primul rând, ştiţi că a mugit într-una. Acest lucru l-a ajutat puţin, şi nu a rănit pe nimeni. Dar,
după ce a mugit, a fugit de asemenea prin pădure pentru a mai scăpa de aceste stări de furie. Dar el a
mai făcut ceva. A mers acasă şi a scris o scrisoare în care le spunea elanilor mari că el nu vrea ca ei să-
i rănească prietenul. El nu i-a făcut în diferite feluri în scrisoare şi nici nu le-a spus ceva urât deoarece s-
a gândit că acest lucru i-ar înfuria pe elanii mari. După ce a terminat de scris scrisoarea el i-a arătat-o
mamei lui. I-a plăcut ceea ce a scris şi s-a gândit că este o idee bună de a le transmite şi celorlalţi elani
ceea ce simte în legătură cu ceea ce ei au făcut. Ea i-a spus că uneori ceilalţi elani fac lucruri pe care el
nu le consideră corecte, dar de cele mai multe ori nu poate schimba ceea ce fac ei. Mama i-a spus că
este mândră de modul în care a ales să-şi controleze emoţiile pentru că atunci când ceva asemănător i
s-a întâmplat lui Milton, acesta a înrăutăţit doar lucrurile încercând să se bată cu elanul care se luase de
prietenul lui. Mama l-a încurajat pe Moe să se gândească la alte modalităţi potrivite prin care să-şi
controleze emoţiile aşa încât să aibă câteva opţiuni la îndemână dacă ar fi să se enerveze pe viitor.
1. Care au fost cele trei lucruri pe care le-a făcut Moe pentru a-şi controla emoţiile de furie?
2. Ce altceva credeţi că ar mai fi putut face Moe în această situaţie?
3. Sunteţi de acord cu mama lui Moe că modul în care Milton şi-a controlat emoţiile nu a fost unul
foarte bun?
4. Aţi fost vreodată furioşi?
5. Atunci când aţi fost furioşi ce aţi făcut să vă controlaţi emoţiile?
Împărţiţi copiii în grupuri mici şi puneţi-i să creeze o scenetă cu păpuşi despre modalităţile bune prin
care stările de furie pot fi controlate. Discutaţi despre modalităţile adecvate fata de cele inadecvate de a
controla emoţiile de furie.
Notaţi răspunsurile copiilor şi puneţi-i să deseneze ceva care să ilustreze cuvintele lor.
Adunaţi toate desenele într-o carte pe care să o răsfoiţi împreună.
Fişă de monitorizare pentru părinţi

Modalităţi adecvate de control al furiei
Acasă La şcoală În parc/ cu vecinii de
bloc la joacă
Luni
Marţi
Miercuri
Joi
Vineri
Timp de o săptămână la sfârşitul zilei, petreceţi câteva minute cu copiii extrăgând idei despre modul în
care au gestionat corect momentele de furie de acasă sau de la şcoală. Puteţi să reprezentaţi situaţiile
în care au avut succes fie sub forma de feţe zâmbitoare fie sa luaţi o sfoară, iar pentru fiecare succes al
copilului sa faceţi un nod. Indiferent de modalitatea aleasă, aşezaţi tabelul/sfoara într-un loc vizibil pentru
60
copil ( poate fi camera lui sau alt spaţiu). Stabiliţi cu copilul o recompensă pentru modul cum s-a
descurcat cu controlul furiei (la 10 situaţii reuşite stabiliţi o recompensă, apoi puteţi creşte gradual).
Lecţia 2
Povestea vulpoiului
Obiectiv să înveţe modalităţi adecvate de a-şi controla emoţia de furie
Dragi copii!
Ştiţi cine sunt eu? Eu sunt vulpoiul cel isteţ! Oare nu se vede dacă vă uitaţi la mine? Am o figură isteaţă,
sunt rapid ca o săgeată şi cunosc multe şmecherii! De exemplu, când sunt într-o situaţie dificilă, în mod
sigur ştiu cum să ies din ea! Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna! Când eram mic nu ştiam că fac
parte din familia vulpilor viclene. De multe ori când eram supărat, trist sau când nu-mi ieşea ceva şi îmi
era teamă, nu mai ştiam ce să fac.
În situaţii dificile mă pierdeam, aşa că am hotărât să-l vizitez pe bătrânul vulpoi viclean. El a văzut
imediat că ceva nu era în regulă cu mine. I-am povestit problemele mele, că mă înfurii foarte uşor şi
atunci reacţionez violent sau că mă gândesc adesea că ceilalţi vor să mă înşele. Bătrânul vulpoi m-a
privit intens în ochi şi a tăcut. De aceea nu m-am simţit în largul meu şi m-am supărat. După o vreme
bătrânul vulpoi m-a întrebat: „Câţi ochi are o vulpe?” „Ce întrebare prostească” m-am gândit eu şi am
răspuns nesigur „Normal că doi!”. Dar eu nu ştiam ce vrea vulpoiul. „Sunt mereu aceiaşi doi ochi?”
„Normal!”. Deveneam tot mai neliniştit. „Nu”, a răspuns bătrânul vulpoi „tu ai doi ochi care râd, doi ochi
care plâng, doi ochi furioşi, doi ochi îndărătnici, doi ochi concentraţi şi încă mulţi alţi ochi. Dar uneori e
greu să deosebeşti între doi ochi concentraţi sau doi ochi obosiţi şi serioşi, de aceea putem face multe
greşeli!”. Atunci bătrânul vulpoi a început să râdă şi eu am văzut cum aceeaşi doi ochi nu mai sunt
aceeaşi. „Şi cum să învăţăm să-i deosebim?” am întrebat eu. „Cu ajutorul expresiilor vulpeşti” a răspuns
el. „Cu ce?”. Îmi mai aduc aminte că atunci m-am gândit că bătrânul vulpoi a luat-o razna.
„Vulpile viclene cunosc cele mai bune expresii vulpeşti. Ele şi le spun mereu sau şi le derulează în
minte, ca un fel de karaoke al gândurilor!”
„Poţi să-mi spui o expresie vulpească?” am întrebat eu.
„Da, de exemplu: Stai calm! Mă pun în locul celorlalţi! Dacă mă enervez nu o să le placă! Când mă aflu
într-o situaţie dificilă trebuie să spun expresia corectă! Dacă mai înainte ai fi spus „Trebuie să mă pun în
locul celorlalţi!” ţi-ai fi dat seama că eu te priveam într-un anumit fel pentru că eram concentrat, nu
pentru că eram furios pe tine. Eram tăcut pentru că mă gândeam. Dacă ai fi făcut asta, nu ai fi devenit
nesigur şi nervos, ci ai fi rămas calm.” Am început să înţeleg.
Am mai vorbit o vreme despre cele mai bune expresii vulpeşti şi le-am reţinut. Mai târziu ele mi-au fost
de multe ori de ajutor şi mi-am spus: „Acum chiar că sunt o vulpe şireată!” În continuare o să vă dezvălui
cele mai importante şi mai isteţe expresii vulpeşti. În mod sigur o să le învăţaţi şi voi la fel de repede ca
şi mine şi veţi face parte din familia vulpilor şirete pe care nimic nu le poate descuraja.
61
Instrucţiuni de inducere a calmului
1. Influenţarea verbală directă
STOP FURIEI!
trebuie să rămân CALM
2. Influenţarea verbală indirectă prin amânare planificată
Mai întâi GÂNDEŞTE, apoi ACŢIONEAZĂ!
Numără încet până la ZECE şi o să vezi că totul o să fie bine!
Instrucţiuni de reflectare
Raportarea la alte persoane
Trebuie să mă pun în locul CELUILALT!
Vorbesc cu ceilalţi calm şi liniştit!
62
Raportarea la propria persoană
Mă gândesc dacă m-am comportat corect!
Nu mă îndărătnicesc, ci mă gândesc de ce m-am enervat!
Instrucţiuni pentru orientarea spre viitor
Comportament agresiv controlat cu consecinţe reale
Celorlalţi le place dacă nu mă enervez!
Dacă nu mă comport agresiv, nu am probleme!
Planuri generale pe baza experienţei
O NOUĂ situaţie, o NOUĂ şansă!
Data viitoare o să mă comport altfel!
63
(Interval de vârstă 10-14 ani)
Module Obiective Lecţii educaţionale
I Educaţia emoţională să recunoască emoţiile şi să 6 lecţii

- recunoaşterea emoţiilor le asocieze diferitelor
- exprimarea emoţiilor contexte
- înţelegerea emoţiilor să recunoască emoţiile pe
- autoreglarea emoţională baza componentei non-
verbale: expresia facială şi
postura
să identifice cauza emoţiilor
să numească consecinţele
emoţiilor într-o situaţie
să înveţe modalităţi eficiente
de a face faţă emoţiilor
Rezolvarea problemelor sociale Să identifice cât mai multe 2 lecţii
- identificarea de alternative de modalităţi de interpretare a
- interpretare a unei situaţii unui comportament sau a
- flexibilizarea convingerilor despre unei situaţii
situaţiile sociale
Interacţiunea socială să înveţe să exerseze 4
- interacţiune socială modalităţi pro-sociale de
- conflict rezolvare a conflictelor
- asertivitate Să iniţieze şi să menţină o
- cooperare interacţiune cu un alt copil
să asculte activ
să împărtăşească experienţe
cu ceilalţi colegi
Controlul furiei să identifice reacţiile 2

- identificarea emoţiei de furie corespunzătoare emoţiei de
- abilităţi de gestionare a ei furie
să înveţe să-şi
automonitorizeze emoţiile de
furie
să exerseze abilităţi
adecvate de gestionare a
furiei
Recunoaşterea şi gestionarea • Să înveţe modalităţi 2
comportamentelor agresive adecvate de a face faţă
identificarea comportamentelor care ridiculizării şi respingerii
fac parte din sfera agresivităţii
identificarea modalităţilor de
gestionare a lor.
64
Modulul I - Educaţia emoţională
Lecţia 1şi 2
Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaşterea şi exprimarea a emoţiilor
Obiective:
să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
să recunoască emoţiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială şi postura
Jocul Roata emoţiilor

Materiale: - un cerc din carton pe care sunt trecute o mare diversitate de emoţii.
Instrucţiuni: Comunicaţi în mod clar obiectivele:

Exemplu: În lecţia de astăzi vom vorbi despre diferite emoţii şi vom juca jocul “Roata emoţiilor”
Procedura:
1. Prezentaţi elevilor activitatea, rugându-i să ridice mâna dacă s-au simţit vreodată fericiţi,
dezamăgiţi, îngrijoraţi, trişti etc. Explicaţi elevilor că aceste emoţii sunt normale şi că toţi
oamenii le trăiesc.
2. Arătaţi elevilor Roata emoţiilor, explicându-le modul în care o vor utiliza în joc. Un elev va veni şi
va învârti roata. Acul ataşat se va opri la o emoţie care este scrisă pe roată. Elevul respectiv va
încerca să exemplifice cu un moment din viaţa lui în care s-a simţit în acest fel şi ce a însemnat
acel moment pentru el.
Întrebări referitoare la conţinut

• Unele exemple date de colegii voştri sunt similare cu cele trăite de voi ?
Întrebări de personalizare
• Care din emoţii vi se par mai plăcute ?
• Care din emoţii vi se par mai neplăcute
• Ce aţi învăţat despre emoţiile voastre şi ale celorlalţi?
Activităţi alternative
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în care au
trăit emoţia respectivă. De exemplu, se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe. Elevii sunt rugaţi
să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează răspunsurile şi se
analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite)
Concluzie - Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate preferată
(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte când face
activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru activitatea de lectură.
Concluzie - Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie(de ex. tristeţea). Elevii sunt solicitaţi să spună fiecare ce fac
ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
65
Jocul „Vocabularul emoţiilor”
Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist, furios,
fericit etc.). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un comportament.
Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev. Se notează pe tablă
emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se analizează la nivelul grupului
urmărindu-se dacă:
Aceeaşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Jocul „Emoţiile Statuilor”

Clasa se împarte în trei grupuri : grupul statuilor, grupul sculptorilor şi grupul observatorilor. Se aleg trei
elevi voluntari care vor putea avea trei roluri: de sculptor, de statuie şi de observator. Elevul care şi-a
ales rolul de sculptor alege o carte cu o emoţie şi alege doi colegi din celelalte două grupuri (al statuilor
şi al observatorilor) pentru a desfăşura jocul împreună. Elevul sculptor va încerca să „modeleze” statuia
în funcţie de emoţia pe care va trebui să o reprezinte, modelându-i expresia facială, postura. Elevul
observator va nota toate modalităţile prin care sculptorul încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi colegi vor
identifica emoţia exprimată de elevul cu rolul de statuie. Jocul se poate relua până când toţi elevii ajung
să joace rolul grupei din care fac parte.
Jocul „Imaginile Emoţiilor”

Fiecare elev va extrage un bileţel cu numele unei emoţii. După ce deschide şi citeşte bileţelul încearcă
să o reprezinte printr-un desen care să fie semnificativ pentru emoţia respectivă. Elevul care ghiceşte
emoţia reprezentată de colegul său va avea posibilitatea să o exprime non-verbal pentru colegii lui. Rolul
exerciţiului este să îi facem conştienţi pe elevi de diferenţele în manifestarea unei emoţii.
Cum te simţi?
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Despre emoţiile mele

Indicaţii: Completaţi fiecare dintre aceste propoziţii despre emoţii, folosind propriile cuvinte şi exemple
reale despre cum vă simţiţi.
Mi-e teama atunci când ________________________________________________
Sunt mişcat atunci când __________________________________________________
Sunt fericit când ________________________________________________________
Mă simt necăjit când ______________________________________________________
Sunt trist atunci când ______________________________________________________
Sunt calm atunci când ______________________________________________________
Sunt furios când _____________________________________________
Mă simt singur când ______________________________________________________
Mă simt ruşinat când _________________________________________________________
Sunt dezamăgit când ________________________________________________________
Desfăşurare
• Identificaţi elevi voluntari care să împărtăşească un răspuns din fişa sa.
• După ce fiecare voluntar prezintă un răspuns, întrebaţi-i pe ceilalţi elevi ce au observat (aceleaşi emoţii
apar în contexte diferite )
Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
66
ÎNŢELEGEREA EMOŢIILOR
Lecţia 3 şi 4
Scop: dezvoltarea abilităţii de înţelegere a emoţiilor
Înţelegerea emoţiilor constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune identificarea

cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii fiind strâns legată de recunoaşterea şi exprimarea
acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• interpretarea cat mai exacta
• înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului social.
Scop: Înţelegerea emoţiilor
Obiective:
Să identifice cauza emoţiilor
Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie
Activitatea „Modul în care mă simt”

Materiale - Fişe de lucru
Procedură Introduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se simt
oamenii în anumite situaţii. Porniţi discuţia de la un exemplu concret - dacă am trăi într-o ţară unde nu
ninge niciodată vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea aveţi prea puţine
ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care ninge foarte des, vestea
unei ninsori apropiate v-ar întrista deoarece v-aţi plictisit de zăpadă. Pornind de la acest exemplu
accentuaţi ideea că modul în care gândim lucrurile influenţează modul în care ne simţim.
Fiecare elev primeşte o fişă de lucru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile şi
emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucrurile pe care le-a notat pe
fişă cu un coleg pereche.
După ce se discută în perechi, se discută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut.
Fişă de lucru
Modul în care mă simt
Nume ............................... ...................................... Data ....................................................

Instrucţiuni: citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifici ce crezi tu despre această
situaţie. De exemplu dacă tu crezi că colegii mai mari nu ar trebui să îţi spună ce să faci s-ar putea să fii
nervos în legătură cu această situaţie, iar dacă ai alte preocupări şi nu te interesează în mod special să
participi la discuţiile celorlalţi colegi de clasă s-ar putea să te simţi indiferent - nu ar fi mare lucru. După
ce ai identificat gândurile, notează în spaţiul liber, modul în care te-ai simţit.
1. Te joci cu mingea în curtea şcolii. Unul dintre elevii mai mari vine către tine şi îţi spune că nu ai
voie să te joci.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
2. Eşti în pauza mare. Vrei să joci baschet dar sunt prea mulţi copii afară care se joacă.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
3. Două dintre prietenele/prietenii tăi stau împreună într-un colţ al clasei. Ei/ele se uită la tine şi
încep să chicotească şi să şuşotească
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
67
4. Aseară te-ai tuns. Îţi place foarte mult. Colegii de clasă te tachinează şi îţi spun cât de rău îţi stă.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
- Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu? Sunt ele
aceleaşi cu cele ale partenerilor de discuţii? Dacă nu aţi căzut de acord, de ce
credeţi că nu aţi reuşit?
- Cum vi s-ar părea dacă cineva v-ar spune că prima situaţie îi face întotdeauna pe
elevi să se simtă furioşi? Credeţi că este adevărat?
- Credeţi că oamenii sau situaţiile vă fac să vă simţiţi în modul în care vă simţiţi sau
aveţi posibilitatea de a alege?
- Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?
Întrebări de personalizare.
- Aţi spus vreodată ceva de genul ”Ea m-a supărat! Mă enervează!”
- Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei care
faceţi să vă simţiţi astfel?
Temă de casă
Elevii îşi vor monitoriza timp de o săptămână limbajul şi vor nota de fiecare dată de câte ori zic lucruri de
genul ”Ea m-a făcut să mă simt asa, mă enervează foarte tare, mă scoate din sărite, el este de vină
pentru că mă simt atât de rău”. Solicitaţi să reformuleze pe foaia de hârtie “M-am simţit supărat că
Ionescu nu m-a servit şi pe mine cu o bomboană când a fost ziua lui”
Jocul “Parola emoţiilor”

Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie şi simulează ce ar gândi o persoană care manifestă
o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia.
Modul în care mă simt are legătură cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se
întâmplă.
AUTOREGLARE EMOŢIONALĂ
Lecţiile 5-6
Scop: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională
Autoreglarea emoţională se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia, intensitatea

trăirilor subiective şi a proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea comportamentală se
referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie. Copiii întâmpină o serie de
obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• să tolereze frustrarea,
• să facă faţă fricii,
• să se apere,
• să tolereze să stea singuri,
• să negocieze prietenia, etc.
Obiective
• Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor
68
Activitatea « De ce mă simt aşa ?”
Materiale: Fişe de lucru.
Procedură Elevii sunt împărţiţi în echipe de câte patru şi fiecare echipă primeşte câte o fişă cu situaţii.
Ca şi echipă copiii citesc situaţiile şi discută între ei despre modul în ei care s-ar simţi şi apoi selectează
una din cele patru modalităţi pentru a face faţă situaţiei (sau vin cu o idee proprie)
Fişă de lucru
De ce mă simt aşa?
1.Părinţii tăi ţipă şi se ceartă din nou. Tu te simţi........... şi tu.....

• Stai în camera ta şi încerci să te concentrează la altceva
• Intervii între ei ţi îi implori să nu se mai certe
• Îţi spui că e problema lor
• Soluţia ta............................................................................
2.Familia ta nu are mulţi bani iar tu ai distribuit ziare ca să poţi să îţi cumperi propria ta bicicletă.
Pentru că eşti nerăbdător să ţi-o cumperi iei banii la şcoală astfel încât să o poţi cumpăra imediat
ce termini orele. Când te uiţi în bancă la sfârşitul orelor, banii au dispărut. Te simţi......... şi tu.....
• O rogi pe dirigintă să întrebe în clasă cine ţi-a luat banii
• Te prefaci că nu e mare lucru ce s-a întâmplat
• O abordezi pe persoana care consideri că i-a luat
• Soluţia ta.....................................................................
3.Tatăl tău a rămas fără serviciu şi nu aveţi suficienţi bani pentru a vă cumpăra haine noi. Mama
ta a luat nişte haine de la un magazin de mâna a doua şi câţiva colegi de şcoală te-au necăjit
legându-se de felul în care arăţi. Te simţi....................tu............
• Încerci să îi ignori
• Te legi de modul în care arată ei
• Îţi spui că arăţi bine indiferent de ce ar spune ei.
• Soluţia ta................................................................
4.Mergi pe holul şcolii şi un elev dintr-un grup de colegi de la clasa vecină strigă la tine”aragaz
cu patru ochi”. Toţi elevii din grup râd de tine şi strigă în cor aragaz cu patru ochi. Te
simţi.................................. tu................
• Îi ignori şi continui drumul

• Le spui că sunt fraieri
• Mergi şi loveşti colegul care a strigat primul
• Plângi
• Răspunzi cu umor
• Soluţia ta.............................................................
5. Mergi în pauză şi te pregăteşti să mănânci pachetul. Un coleg mai puternic vine şi ţi-l smulge
din mână şi îl aruncă la coş. Te simţi............................. tu..............................
• Începi să plângi
• Îl loveşti
• Mergi să soliciţi ajutorul unui adult
• Soliciţi ajutorul unui coleg mai mare care te cunoaşte pentru a-l învăţa minte pe colegul care
ţi-a făcut asta
• Soluţia ta............................................................
6.Esti pe holul şcolii. Un coleg dintr-o clasă mai mare vine direct spre tine şi te apucă de piept. El
îţi spune că jacheta ta este de mărimea fratelui lui şi o vrea. Cu cealaltă mâna apucă jacheta şi o
trage de pe tine. Când pleacă te ameninţă că eşti pierdut dacă spui cuiva despre acest incident.
Te simţi.......................... tu.............................
• Începi să plângi
• Mergi în clasă şi nu spui nimănui o vorbă despre cele întâmplate
69
• Soliciţi ajutorul unui adult
• Refuzi să mai mergi la şcoală a doua zi
• Soluţia ta................................................................................
Întrebări de conţinut
• Ce emoţii aţi identificat?
• Au existat situaţii în care aţi fi putut avea mai mult de o singură emoţie? Oferiţi câteva exemple.
• A fost dificil să vă gândiţi la modul în care aţi face faţă acestor emoţii? Au fost unele situaţii mai
dificile decât altele? Oferiţi câteva exemple.
• Aţi avut voi sau alte persoane pe care le cunoaşteţi unele dintre experienţele acestea? Oferiţi
copiilor posibilitatea să povestească.
• Aţi experimentat vreodată emoţii similare cu cele identificate în aceste situaţii?
• Cum faceţi faţă, voi sau cineva cunoscut, situaţiilor de la şcoală în care vă simţiţi furioşi,
înfricoşaţi sau ruşinaţi
• Credeţi că dacă v-aţi schimba gândurile, acest lucru v-ar ajuta şi în modul în care vă simţiţi?
Activitate de Follow Up
Se citeşte elevilor o poveste în care se ilustrează modalităţile pozitive de a face faţă unor situaţii
nefavorabile. Un bun exemplu este povestea Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa (Virginia Waters, RTS
2003)
Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa.
Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa trăiau odinioară în Marile Păduri,

împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În fiecare toamnă,
cozile lor deveneau tot mai stufoase şi blăniţele lor tot mai dese:
atunci ştiau că a sosit momentul să pornească ţopăind prin Marile
Păduri, în căutare de alune pe care să le mănânce în timpul iernii
celei grele. Cum nu era destul loc în căsuţa lor ca să încapă toate
proviziile pe care le adunau, ascundeau mare parte din alune într-o
scorbură de copac de pe partea cealaltă a pajiştii. Scorbura părea
pustie şi nelocuită, aşa că era un depozit excelent pentru proviziile
adunate.
Intr-o zi friguroasă de iarnă, Maşa, Daşa şi Saşa se treziră
flămânde, cu lumina soarelui palidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticiră bine,
căscară şi se strecurară din căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii.
„Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să mănânc un copac întreg plin de alune”, spune
Maşa plescăind demonstrativ.
„Mi-e atât de foame, încât aş mânca un cal”, spune şi Daşa ţopăind de ici colo.
„Nu vorbi prostii: veveriţele nu ar mânca niciodată un cal - doar suntem vegetariene”, spune
imediat Saşa. „Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea mânca”,
continuă ea. „Hai să ne mişcăm!”
Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre copacul lor
cu hrană. Ajungând ele cam la jumătatea drumului, se opriră îngrozite de o privelişte teribilă: niciodată
nu le mai fusese dat să vadă ceva atât de uriaş, de groaznic, de ameninţător... Îşi dădură seama că
drumul le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe care l-au văzut vreodată: părea că ajunge
până-n cer, fără început şi cu siguranţă fără capăt. Problema cea mai mare era fireşte, că cealaltă parte
a zidului le părea de neatins.
Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă dau un
indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Maşa era deja furioasă. Se gândea: Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor! NU ar
trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc. TREBUIE să ajung
la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici în calea mea ar trebui să fie
distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea noastră dacă fiecare face după cum îl taie capul? Nu e
70
drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!” În timp ce Maşa gândea astfel, se tot învârtea în cerc până ce
ameţi, apoi începu să lovească peretele cu lăbuţele şi cu capul, provocându-şi ditamai durerea de cap.
Daşa se deprimă, gândind: „Este groaznic şi oribil că peretele ăsta a apărut aici. Este cea mai
groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea. Adică ...ce
spun eu, probabil că nu voi mai ajunge vreodată să mănânc. Peretele va rămâne aici pentru totdeauna,
eu voi muri de foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să ascund alunele de partea
cealaltă a pajiştii! Ar fi trebuit să-mi dau seama că aşa ceva urma să se întâmple!” Daşa era aşa de
supărată pe ea însăşi, încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui, plângând şi smiorcăindu-se: „Nu-s
bună de nimic! Chiar că nu-s bună de nimic!”
Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici, pentru că
mi-e foame şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici şi nu văd de ce nu ar trebui
să fie aici doar pentru că mie nu-mi place. E ghinion şi nu-mi convine să am peretele ăsta între mine şi
alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi cred că treburile ar putea sta şi
mai prost, de fapt.”
Astfel Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpăţâneze în dorinţa
ei ca acesta să dispară, aşa cum făcuse Maşa sau să facă din prezenţa lui o catastrofă aşa cum
reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura dată în zid,
nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singura în stare să se gândească la ceea
ce ar fi făcut în situaţia dată. Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această problemă?
1. Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocoleşti peretele.
6. Să cauţi alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu am mai rămas ceva resturi de mâncare pe acolo.
8. Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să mănânci zăpada.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis.
12. Să chemi alte veveriţe ca să te ajute să sapi o gaură în perete.
Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul acesta, nu faceţi decât să înrăutăţiţi
situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?! Terminaţi şi
ajutaţi la săpat!”
Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele şi Daşa s-a oprit din plâns şi cu toate au început să sape în
zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi aproape că începea
să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de supărare şi Saşa rămase cu
mintea trează şi gata de a găsi soluţia cea mai potrivită. Nu peste mult timp, erau deja de cealaltă parte
a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră alunele.
„Poate totuşi nu vom muri de foame astăzi”, spuse Daşa.
„Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta”, zise la rândul ei Saşa. „Pentru veveriţe
furioase sau care se supără, nici alunele nu se scutură! Aşa că dacă vreţi mâncare, staţi calme şi
raţionale!”
Discuţii
Discutaţi modul de reacţie a celor trei veveriţe faţă de aceeaşi situaţie
Ce au gândit?
Cum s-au simţit?
Ce au făcut?
71
Modul în care noi ne comportăm depinde de ceea ce gândim şi simţim în legătură
cu acea situaţie.
Într-un anumit context gândesc, simt şi am o reacţie.
Strategiile de autoreglare emoţională sunt:

raţionalizarea implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea emoţiilor
insistarea şi scoaterea în evidenţă a altor aspecte decât cele care declanşează
emoţii negative.
angajarea în activităţi plăcute
distanţarea de situaţia în care apare emoţia negativă
găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă o persoană şi care îi provoacă
emoţii negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.
Activitate alternativă
„Cele 10 activităţi plăcute” Fiecare elev va face o listă cu 10 activităţi plăcute care îl determină pe
fiecare să se simtă bine. Toate activităţile fiecărui elev se vor afişa în sala de clasă pentru ca elevii să
conştientizeze modalităţile prin care îşi pot îmbunătăţi starea emoţională.
72
Modulul II - Rezolvarea problemelor sociale
Scop: dezvoltarea abilităţii de identificare de modalităţi alternative de interpretare a situaţiilor

sociale.
Orice situaţie în care noi ne aflăm este prelucrată la nivel mental. Asta înseamnă că comportamentele
pe care le manifestăm noi sunt ghidate de un anumit mod de interpretare a situaţiei şi de o serie de
scopuri pe care ni le propunem. Cheia interacţiunii sociale pozitive constă în abilitatea noastră de a
identifica in mod exact intenţia comportamentului celeilalte persoane, de a face lucruri în care să ţinem
cont şi de nevoile celorlalţi, de a identifica cât mai multe soluţii alternative de explicare a
comportamentelor celorlalţi
Lecţia 1-2
Obiective
Să fie identificate cât mai multe modalităţi de interpretare a unui comportament sau a unei
situaţii
Activitatea „Alternative”
Se oferă elevilor mai multe situaţii neutre şi apoi li se solicită să noteze pentru fiecare comportament
explicaţia care le vine în minte. Ulterior pentru fiecare comportament se vor identifica mai multe explicaţii
alternative. Activitatea se poate desfăşura în perechi sau individual iar discuţiile au loc cu toată clasa.
Situaţii
5. Trec pe lângă un grup de colegi de şcoală. Când ajung în dreptul lor, ei izbucnesc în râs.
Ce gândesc.......................... ..................................
6. O întreb pe colega mea ce am avut de pregătit pentru ora care urmează. Ea scrie în caiet
şi îmi răspunde pe un ton ridicat.
Ce gândesc.......................... ...................................
7. Merg în pauză iar pe hol observ de la distanţă un coleg de an mai mare care vine şi spre
mine şi mă priveşte.
Ce gândesc......................... ...............................................
8. Îi dau bună dimineaţa colegului meu de bancă iar acesta nu îmi răspunde.
Ce gândesc......................... ...............................................
9. Merg pe stradă şi observ o persoană care se îndreaptă direct spre mine.
Ce gândesc......................... ...............................................
10. Invit prietenul/a în oraş iar el/ea îmi spune că nu poate deoarece are alt program
Ce gândesc......................... ...............................................
Fiecare elev completează pentru fiecare comportament din situaţiile de mai sus explicaţiile iniţiale, după
care identifică la fiecare situaţie/comportament cât mai multe modalităţi alternative de interpretare.
explicaţia iniţială a unui comportament alte explicaţii alternative ale aceluiaşi
comportament
1.
2.
73
3
4
5
Exemplu de învăţare
Comportamentul celuilalt Explicaţi iniţială Alte explicaţii posibile
nu răspunde la telefon când nu vrea să vorbească cu mine - nu aude telefonul
ştie că îl voi suna - nu poate răspunde
- nu este lângă telefon
- şi-a uitat telefonul undeva
Activităţi alternative
Elevii primesc ziare şi reviste şi vor lucra pe grupuri de câte 4. Împreună vor face un poster pe tema
relaţiilor dintre oameni. Pentru fiecare imagine identificată şi ataşată pe poster fiecare copil din grup
trebuie să scrie ce crede el că face persoana din imagine.
Temă de casă
Fiecărui copil i se cere să facă o listă cu 10 comportamente care îl deranjează la ceilalţi (colegi, fraţi
părinţi etc.) şi să noteze în dreptul fiecărui comportament cum le interpretează.
La întâlnirea următoare fiecare elev va prezenta lista de comportamente iar la explicaţiile iniţiale va fi
ajutat de colegi să identifice cât mai multe explicaţii alternative.
Realitatea din mintea noastră este o realitate limitată!

Exprimă opiniile sau punctele de vedere ca propriile gânduri şi emoţii, nu ca adevăruri
absolute!
Adesea un comportament poate fi abordat din mai multe puncte de vedere
Ne gestionăm mai uşor emoţiile dacă reuşim să găsim interpretări alternative la acţiunile sau
reacţiile colegilor care ne deranjează!
Modulul III- Interacţiunea socială
Lecţia 1
Scop: dezvoltarea abilităţilor de interacţiune socială pozitivă şi stabilire de relaţii
Obiective
Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil
Să asculte activ
Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe
Jocul „Ghidul Prieteniei”

Scopul –operaţionalizarea conceptului de prietenie
Desfăşurare
Elevii sunt rugaţi să conceapă în grupuri de câte 4-5 persoane un ghid al prieteniei. Se poate porni de la
o poveste imaginară în care ei ar trebui să ajute o preadolescentă sau un preadolescent extraterestru,
care sunt începători în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de prietenie pe pământ, să înţeleagă cum se
comportă oamenii când sunt prieteni unii cu ceilalţi. Pentru elevii cu talent la desen acest ghid poate fi
făcut prin intermediul benzilor desenate.
Puncte de discuţie:
• Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
• Cum iniţiem o relaţie de prietenie?
• Cum ne alegem prietenii?
• Ce comportamente trebuie să avem pentru a menţine o relaţie de prietenie?
74
• Cum solicităm ajutorul unui prieten atunci când avem nevoie?
• Ce aşteptări avem de la un prieten?
• Ce credeţi că aşteaptă un prieten de la noi?
Lecţia 2
Scopul: să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini
Obiective:
• să identifice comportamentele de cooperare
• Să practice comportamentele de cooperare.
Jocul „Împreună”
Materiale:
Trei mingi de ping-pong şi o găleată mică sau un recipient din plastic pentru fiecare echipă formată din
5-6 elevi.
O lingură pentru fiecare membru al echipei
O bandă adezivă lungă de la un capăt la celălalt al clasei.
Procedură
• Stabiliţi echipe de câte 5-6 membri şi distribuiţi câte trei mingi de ping-pong şi o găleată mică
sau un recipient din plastic pentru fiecare echipă. Daţi fiecărui membru al echipei câte o lingură.
• Instruiţi fiecare echipă privitor la sarcina lor. Ei trebuie să ducă cele trei mingi de la un capăt al
clasei la altul (câte o minge pe rând). Mingile se găsesc iniţial într-o găleată la un capăt al clasei.
Pentru ca mingea să ajungă în lingură este nevoie ca fiecare jucător să îşi pună o mână la spate
şi să paseze mingea pe lingura următorului jucător din echipă. Dacă mingea e scăpată, jucătorii
trebuie să folosească doar lingurile (cu o singură mâna) pentru a o ridica. Membrii echipei vor
continua să dea mai departe mingea până ajunge la ultimul membru al echipei, care se lasă pe
genunchi şi apoi aruncă mingea în găleată.
• Activitatea se continuă apoi discutând pe marginea întrebărilor de conţinut
Discuţii
• Cum aţi cooperat împreună pentru a muta mingile în găleţi?
• Au existat exemple de comportamente de necooperare? Dacă da, cum credeţi că a afectat acest
lucru modul de îndeplinire a sarcinii?
• Care sunt alte exemple de cooperare pe care nu le-aţi folosit în această activitate dar care v-ar fi
de folos în viitoarele activităţi?
• Ce comportamente de cooperare folosiţi mai des?
• Vă place să lucraţi sau să vă jucaţi cu persoane care nu cooperează?
Jocul „Lacul cu crocodili”

Pe o bandă adezivă se aliniază toţi elevii din clasă astfel încât să fie toţi umăr la umăr şi cu tălpile lipite.
Toţi elevii stau cu tălpile pe banda de adeziv care are o lungime cât să cuprindă tot şirul de elevi.
Elevilor li se spune povestea şi le se explică regulile jocului. Ei stau acum pe o insulă iar în faţă şi în
spate au apa, unde sunt crocodilii. Ei trebuie să se alinieze de la stânga la dreapta în ordinea alfabetică
a prenumelui, fără să vorbească şi fără să iasă de pe bandă. Au voie să comunice prin semne, să râdă
dar nu au voie să facă paşi în faţă sau în spate. Mutarea se produce doar pe bandă. Cine păşeşte în
faţă sau în spate în afara benzii este mâncat de crocodili şi iese din joc. Este un joc de echipă în care
succesul depinde de modul în care participanţii se ajută unii pe alţii şi cooperează.
75
Lecţia 3
Scopul: dezvoltarea abilităţii de rezolvare eficientă a conflictelor
Obiective:
• Să înveţe să exerseze modalităţi pro-sociale de rezolvare a conflictelor
Materiale: Fisa de lucru
76
Fişă de lucru
Cum să ne rezolvăm conflictele
Pasul 1:CARE ESTE PROBLEMA? Pasul 2: MĂ GÂNDESC LA SOLUŢII
Pasul 3:CE SE VA ÎNTÎMPLA? Pasul 4
Am reuşit!!!!!
Procedez corect?
Este drept ceea ce fac?
Cum se va simţi celălalt ?
77
Procedură
Prezentaţi elevilor tehnica ABCDE de rezolvare a conflictelor. Elevii se împart în grupuri de câte 3.
Fiecare grup de 3 elevi are sarcina de a scrie împreună câte un scenariu de rezolvare de conflicte
(unele grupuri primesc sarcina de a scrie un scenariu pozitiv în care se foloseşte metoda ABDCE
altele primesc sarcina de a scrie un scenariu ineficient în care folosesc alte metode inadecvate de
soluţionare cum ar fi cele agresive).
La final scenariile se joacă în faţa grupului mare. Fiecare grup pune în scenă scenariul pe care l-a
scris. La final se listează soluţiile adecvate care au condus la soluţionarea pro-socială a conflictului
şi soluţiile inadecvate.
Împreună cu clasa se evaluează eficienţa celor două tipuri de soluţii şi consecinţele pe termen lung
şi scurt.
Tehnica ABCDE este un instrument cognitiv care ne oferă cinci paşi de rezolvare eficientă a
problemelor.
A- Abordarea problemei (Întreabă care este problema)
B- Brainstorming cu soluţii posibile
C- Considerarea consecinţelor emoţionale
D- Decizia asupra unei opţiuni de testat
E- Evaluarea eficienţei soluţiei
A – abordarea problemei
Înainte ca elevii să identifice alte modalităţi de a face faţă unei situaţii conflictuale, ei au nevoie să
fie capabili să definească care este problema reală cu care se confruntă. Astfel că primul pas este
de a încuraja elevul să definească problema cu care se confruntă.:
Permiteţi fiecărui elev să-şi exprime propriul punct de vedere asupra situaţiei conflictuale
Ascultaţi fără să judecaţi
Repetaţi ceea ce fiecare copil spune sau parafrazaţi descrierea făcută de el ”Din câte
înţeleg, tu spui că.......” pentru a verifica dacă ceea ce aţi înţeles este la fel cu ceea ce a
transmis fiecare elev implicat în conflict.
Evitaţi să vă poziţionaţi de o parte sau de alta.
B - Utilizaţi metoda brainstormingului pentru a identifica modalităţi alternative de rezolvare a

problemei.
Încurajaţi fiecare copil să se gândească la modalităţi alternative de a rezolva problema.
Oferiţi răspunsuri neutre, încurajând toate răspunsurile copiilor fără a lua în calcul cât sunt
de potrivite sau nepotrivite. Scopul nostru în această fază este de a facilita gândirea la
alternative.
Oferiţi timp copiilor pentru a-şi enunţa propriile idei.
C - Luaţi în considerare toate emoţiile pe care le trăiesc elevii implicaţi în conflict şi consecinţele
emoţionale posibile pe care le implică fiecare opţiune.
Ajutaţi elevii să spună cum se simt
Reflectaţi emoţiile descrise şi într-un caz şi în altul
Ajutaţi elevii să identifice emoţiile celorlalţi elevi implicaţi în conflict.
D- Decideţi care este alternativa de rezolvare a problemei

Întrebaţi fiecare elev care crede că este cea mai bună alegere
Ajutaţi elevii să se gândească la cele mai realiste consecinţe ale alegerilor făcute
Ajutaţi elevii să identifice consecinţele emoţionale din perspectiva fiecărei persoane
implicate pentru fiecare soluţie.
Continuaţi să facilitaţi procesul de luare a deciziilor până ce elevii vor fi de acord să încerce
o anumită soluţie particulară.
E - Evaluaţi eficacitatea soluţiei încercate
Solicitaţi elevilor să implementeze soluţia agreată de comun acord
Întrebaţi elevii dacă soluţia funcţionează.
78
Se dau copiilor următoarele situaţii şi li se solicită să dezvolte scenarii pozitive de soluţionare a
problemelor :
1. Colegul din spate mă împinge cu pixul în spate să-l ajut la testul de limba română.
Simt că îmi este foarte dificil să mă mai concentrez la ceea ce am de făcut.
2. Ies în pauză şi colegul meu de bancă îmi smulge pacheţelul din mână.
3. Colegul din faţă vine la banca mea, îmi ia caietul de pe bancă şi îl trânteşte pe jos.
Îl ridic, îl pun pe bancă şi el îl trânteşte din nou.
4. Colegul de bancă mă strigă „aragaz cu patru ochi”. Ceilalţi copii râd şi se uită spre
mine.
5. Doi colegi se joacă pe terenul de sport cu mingea de baschet. Merg spre ei şi le iau
mingea să arunc la coş. Unul dintre ei mă înjură şi strigă la mine să las mingea jos.
6. Un coleg umblă fără să ceară voie în geanta unui alt coleg. Acesta din urma află de
la alţi colegi şi merge şi îi trage un pumn colegului care i-a umblat in geanta.
Diriginta intră în clasă şi ii vede pe cei doi băieţi care se bat.
79
Modulul IV - Controlul furiei
Recunoaşterea furiei
Obiective:
- identificarea reacţiilor corespunzătoare emoţiei de furie
- învăţarea modalitatii de completare a unui instrument de monitorizare a emoţiilor „Jurnalul
furiei”.
Procedură
Iniţiaţi o discuţie despre faptul că ceea ce simţim în interior şi ceea ce exprimăm în exterior ne
poate oferi indicii despre starea noastră emoţională. Dacă elevul poate descoperi semnele furiei şi
faptul că poate face ceva necugetat, atunci el îşi poate modifica atitudinea şi poate avea o reacţie
mai adecvată într-o anume situaţie.
a. Iniţiaţi o discuţie pe marginea unor imagini sau desene care exprimă diverse emoţii şi
întrebaţi elevii care sunt emoţiile corespunzătoare fiecărei reprezentări.
b. Recunoaşteţi împreună cu ei care sunt principalele senzaţii fizice care apar atunci când
oamenii sunt furioşi. Abordaţi răspunsurile fiziologice comune, durerea de cap, de stomac,
bătaia rapidă a inimii, respiraţia rapidă, înroşirea feţei, senzaţia fierbinte în ceafă,
tremuratul.
c. Învăţaţi elevii să recunoască semnele furiei după comportament: ridicarea vocii, gestica
amplă, mişcarea rapidă a capului. Sugeraţi-le faptul că în aceste momente persoanele se
pot controla şi mai ales pot decide asupra modului de reacţie. Putem ţipa, lovi, putem să
facem ceva rău sau putem reacţiona mai adecvat.
Întrebări şi discuţii
1. Aţi reacţionat vreodată violent faţă de o situaţie care v-a înfuriat?
2. Care au fost reacţiile voastre?
3. Care au fost reacţiile celor din jur?
4. Ce sentiment aţi avut?
5. Aţi considerat că puteaţi reacţiona altfel? Cum?
Jurnalul furiei
Învăţaţi elevii să completeze un jurnal al furiei. Acest jurnal trebuie completat zilnic, pe tot parcursul
a două săptămâni. Aceasta le va furniza informaţii privind:
a. lucrurile care pot declanşa emoţiile de furie
b. modalităţi de răspuns faţă de situaţii conflictuale.
Notiţele vor fi adunate şi discutate în grup după cele două săptămâni. La sfârşitul primei săptămâni
va trebui să analizaţi jurnalele elevilor împreună cu ei. Nu uitaţi că este dificil pentru oricine să
recunoască că a fost furios. Cu toate acestea este important fiecare moment notat în jurnal, care
poate sugera furia sau un sentiment negativ şi care poate fi analizat. Aceste jurnale pot fi
completate mai multe săptămâni, important este să găsiţi săptămânal un moment în care să
analizaţi împreună cu ei notiţele şi observaţiile din jurnal.
80
Jurnalul furiei şi al sentimentelor negative
Pentru fiecare secţiune marcaţi informaţia care descrie cel mai bine locul în care vă aflaţi, ceea ce
vă înfurie, cum faceţi faţă şi dacă consideraţi că aţi reacţionat potrivit.
Când?
Data ___________________
Dimineaţa___________ La prânz __________ Seara____________________
În centru ________ La şcoală _____ La sport ________ Pe stradă ________
Între prieteni ___________
Cineva a spus ceva răutăcios _________ Cineva a făcut ceva nepotrivit __________
Eu am făcut ceva nepotrivit ___________ Cineva m-a agresat fizic ______________
Cineva s-a purtat nedrept cu mine _______________
Nu m-am comportat potrivit ______________
Unde?
Ce s-a întâmplat?
Cum am reacţionat?
Am ţipat __________ Am înjurat _____________ Am lovit ________________

Am plecat în grabă ______________ M-am certat cu persoana ____________
Am aruncat cu ceva _____________ Am plecat şi am vorbit cu cineva despre furia mea
___________
Mai târziu m-am răzbunat _______________
Comentarii
Cum să facem faţă situaţiilor dificile prin relaxare
Exerciţiile de relaxare pot să întărească o persoană în a face faţă situaţiilor dificile. Aceste tehnici
pot fi folosite cu cei care au realmente probleme în a-şi controla furia, dar nu îi afectează major nici
pe cei din jur nici pe ei înşişi.
OBIECTIVE
- realizarea unei liste cu 5 activităţi pe care elevii le preferă pentru relaxare
- învăţarea tehnicii de respiraţie profundă.
RESURSE NECESARE
Informaţii despre respiraţia profundă; planşa pe care să scrieţi; markere.
Întrebaţii elevii:
a. Ce este relaxarea?
b. Cum vă relaxaţi când sunteţi supăraţi?
c. Care este metoda preferată?
d. Credeţi că dacă v-aţi fi calmat într-o anumită situaţie ar fi fost mai bine?
e. De ce?
• Insistaţi asupra faptului că este important ca fiecare să înveţe să se calmeze înainte de a

răspunde unei provocări. Dacă o persoană nu este calmă când cineva o supără, atunci
şansele de a face faţă situaţiei folosindu-se de aptitudini personale scad foarte mult.
81
• Insistaţi asupra faptului că una dintre metodele utile de a răspunde furiei este relaxarea.
Cereţi fiecărui elev să realizeze o listă cu principalele 5 activităţi care îl relaxează. Pentru
elevii cu deficienţe, care nu citesc, realizaţi câteva desene reprezentative.
Exerciţiul 1-Tehnica relaxării prin respiraţia profundă

Încercaţi să vă asiguraţi că vă aflaţi într-o încăpere liniştită. Amintiţi elevilor că nu vor găsi
întotdeauna bucuria şi „luxul”, unui spaţiu liniştit însă că, dacă vor exersa tehnica, acest lucru nu îi
va mai incomoda.
Amuzaţi-vă împreună vorbind cu elevii despre situaţiile în care vor trebui să se scuze în faţa
profesorului, instructorului, altor persoane pe care totuşi nu vor să le jignească şi să găsească un
loc în care să exerseze tehnica. Nu poţi pleca pur şi simplu din faţa profesorului, astfel încât spre
exemplu poate fi folosită scuza „îmi cer scuze, însă va trebui să mă duc la toaletă!”
Mulţi consideră că prin tehnica relaxării se realizează o conectare profundă între minte şi corp.
Teoriile emoţiilor propun o interacţiune strânsă între starea emoţională şi confortul sau disconfortul
fiziologic. Când o persoană se înfurie, schimbările corporale conduc la o creştere a ritmului cardiac,
a ritmului respirator, a tensiunii musculare, transpiraţie. În aceste condiţii relaxarea conduce la
conştientizare, perceperea tensiunii musculare, creşterea abilităţii de a controla tensiunea, controlul
activităţii autonome (respiraţie, bătăile inimii, circulaţia sângelui etc.), precum şi a abilităţii de a
controla activitatea cognitivă. Creşterea abilităţii de a dezvolta aceste deprinderi se reflectă în
scăderea tensiunii musculare, a irascibilităţii, a emoţiilor negative, a anxietăţii, îngrijorării. Respiraţia
profundă este o tehnică alături de alte tehnici mai complicate utilizate de profesionişti bine
antrenaţi.
1. Ideal ar fi ca elevii să se afle într-o sală confortabilă, liniştită. Nu este posibil întotdeauna la
şcoală acest lucru. Nu-i nimic, spuneţi elevilor că în aceste condiţii ar fi bine să găsească
totuşi un loc ceva mai liniştit, astfel încât această tehnică să poată fi exersată zilnic pentru
reducerea stresului.
2. Aşezaţi-vă confortabil pe un scaun, într-o poziţie confortabilă, cu mâinile şi picioarele
încrucişate. Spre exemplu, mâinile pot fi aşezate pe abdomen.
3. Inspiraţi aer în piept adânc, umplând stomacul cu aer, numărând până la 4. Atenţie,
trăgând aer în piept stomacul este cel care îşi va mări volumul, încercaţi deci să umflaţi
stomacul o dată cu respiraţia, până când aveţi impresia că aveţi o minge în abdomen. Nu
umflaţi toracele, plămânii, ci abdomenul.
4. Expiraţii aerul încet numărând până la şase.
5. Realizaţi această respiraţie de 10 ori până când simţiţi că vă relaxaţi. Pentru îndepărtarea
tensiunii încercaţi acest exerciţiu zilnic, timp de 10-15 minute.
Gestionarea furiei
Obiective:
- Identificarea paşilor implicaţi în procesul de gestionare a furiei
PAŞI PENTRU A CONTROLA FURIA

Încercaţi să oferiţi fiecărui elev această listă pe care să o analizeze şi pe care să o comentaţi
împreună. Îi va ajuta ca, din când în când, să revadă apoi aceste comentarii şi să-şi reevalueze
atitudinea.
• Declanşator: Orice îţi face cineva având drept consecinţă naşterea sentimentului de furie.
• Interpretare: Procesul de gândire asupra a ceea ce ţi s-a întâmplat şi decizia asupra a ceea ce
înseamnă.
• Reacţie emoţională (Furie): Un răspuns la un eveniment care îţi influenţează starea de spirit.
• Decizie: A face o alegere, bazată pe interpretarea ta, despre ce acţiune vei întreprinde.
• Comportament: Punerea în practică a deciziei pe care ai luat-o.
• Consecinţa: Rezultatele directe ale comportamentului tău.
82
PAŞII FURIEI
Joc de rol cu elevii. Prezentaţi elevilor 1 scenariu pe care il aveţi sau lăsaţi-i să îşi dezvolte
propriul scenariu. Ajutaţi-i să construiască scenariul lor folosind modelul furiei. Apoi formaţi diade
sau grupe de trei elevi, rugându-i să interpreteze un joc de rol pentru un exemplu pozitiv, folosind
abilităţile de control a furiei.
Discuţie:
După ce participanţii au realizat jocurile de rol, selectaţi unul din scenariile prezentate pentru
discuţia în grupul reunit.
Întrebări pentru discuţie:
• Cum a mers?
• De ce a ieşit aşa?
• Ce abilităţi aţi folosit?
Model pentru scenariu:

1. Declanşator: Acum două zile te chinuiau nişte probleme personale pe care simţeai că nu le poţi
discuta cu nimeni deoarece iti era frica sa nu le afle altii. Cel mai bun prieten al tău te-a convins să
vorbeşti despre asta şi a promis că va ţine secretul. Tocmai ai auzit din întâmplare două persoane
care discutau despre problema ta.
2. Interpretarea: Începi sa te întrebi cum au aflat şi cine le-a spus. Pe măsură ce te gândeşti la
asta realizezi că singura persoană căreia i-ai spus este cel mai bun prieten al tău.
3. Reacţia emoţională: Te cuprinde un sentiment de scârbă pe măsură ce realizezi că prietenul
tău cel mai bun le-a spus. Te simţi trădat de cel mai bun prieten. Pe măsură ce te gândeşti la ceea
ce se va întâmpla cu reputaţia ta, acum că secretul este cunoscut, devii din ce in ce mai furios.
4. Decizia: În febra momentului decizi că trebuie să faci ceva chiar acum în legătură cu asta. Eşti
atât de furios încât decizi să te duci să îl baţi măr pe prietenul tău.
5. Comportamentul: Îl vezi pe prietenul tău în clasă. Alergi spre el şi îl trânteşti cu putere de un
dulap. Apoi îi dai o palma şi începe bătaia.
6. Consecinţa: Tu şi prietenul tău sunteţi suspendaţi din şcoala pentru că v-aţi bătut şi cel mai bun
prieten al tău devine duşmanul tău.
Discutaţi exemplul de mai sus cu grupul şi accentuaţi următoarele aspecte:

• Interpretarea este un proces automat şi activ care se bazează pe un număr de factori incluzând
experienţele trecute, circumstanţele de moment şi starea de spirit. (Când mingea l-a lovit pe copil,
el a început automat să se gândească la semnificaţia acestui fapt. Copilul putea sa interpreteze
evenimentul în 2 moduri: (1) a fost un accident sau (2) a fost aruncată intenţionat.)
• Interpretarea elevului va determina reacţia sa emoţională (de ex. furie, indiferenţă, frică, etc.)
• Răspunsul elevului în plan comportamental la furia sa este produsul unei decizii. Aceasta decizie
apare adesea atât de rapid încât cei în cauză nu sunt conştienţi că ei iau o decizie. Oricum, este
important ca elevii să recunoască faptul că ei iau o decizie referitoare la modul în care vor
răspunde la furie.
• Comportamentul elevului produce consecinţe atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Multe
dintre aceste consecinţe sunt evidente (de ex: sancţiune disciplinară sau obţinerea a ceea ce vrea)
dar multe sunt mult mai puţin evidente (de ex: îndepărtarea sa din grupul de colegi, relaţii proaste
între elevi şi profesori etc.). Este important ca elevii să fie conştienţi de consecinţele
comportamentelor lor.
Discuţii privind abilităţile de gestionare a furiei

Exemplu: Aici sunt o serie de exemple de lucruri pe care le poţi face pentru a te ajuta să-ţi
gestionezi furia. Deşi poţi utiliza toate aceste abilităţi în orice moment cand te simţi furios, ele
lucrează cel mai bine atunci când le foloseşti la pasul potrivit, descris in modelul furiei. În primul
rând vom descrie fiecare abilitate şi momentul la care este cel mai bine de folosit, apoi vom aplica
aceste deprinderi pe un exemplu.
83
• Numărătoarea inversă de la 10 la 1. Puteţi fie să o faceţi în gând sau cu voce scăzută. Cel mai
bine o folosiţi în primele momente când observaţi că vă enervaţi (stadiul reacţiei emoţionale).
Această metodă oferă timp să vă gândiţi asupra situaţiei şi a ceea ce veţi face să vă calmaţi.
• Declaraţii DACĂ-ATUNCI înseamnă că te întrebi ce s-ar întâmpla dacă ai face ceva. Cel mai
bine o foloseşti când decizi ce să faci pe marginea unei situaţii sau probleme (stadiul deciziei).
Aceste afirmaţii ajută să faci alegeri mai bune ajutându-te să înţelegi consecinţele acţiunilor tale.
• Monologul înseamnă că îţi spui ţie însuţi lucrurile pe care un bun prieten ţi le-ar spune pentru a te
calma: “calmează-te”, “Ia-o uşor” sau “Nu pune la inima”. Cel mai bine îţi foloseşte atunci când eşti
în primele momente în care observi că eşti furios (stadiul reacţiei emoţionale). Scopul sau este
de a te ajuta să te calmezi.
Auto-evaluarea înseamnă că te gândeşti asupra a ceea ce vrei să obţii dintr-o situaţie şi care este
cel mai bun mod de a obţine acel lucru. Îţi foloseşte cel mai bine atunci când decizi ce să faci în
legătură cu o situaţie sau cu o problemă (etapa deciziei). Scopul ei este de a te ajuta să ştii ceea
ce vrei să obţii dintr-o anume situaţie.
Fişa de lucru pentru gestionarea furiei
Descrie o situaţie recenta la care ai asistat sau în care ai fost implicat, situaţie care sa se refere la
cineva care a devenit furios. Fii sigur ca incluzi fiecare pas al modelului furiei în descrierea ta:
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Etichetează-ti descrierea folosind paşii modelului furiei indicaţi mai jos.
Plasează numărul fiecărui pas in locul adecvat in cadrul descrierii tale.
1. Declanşator
2. Interpretare
3. Reacţie emoţională
4. Decizie
5. Comportament
6. Consecinţa
Folosind abilităţile învăţate pentru gestionarea furiei, precizează care dintre ele ar fi putut fi folosite
in situaţia pe care ai descris-o şi discută cum ar fi putut fi ele folosite.
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
Solicitaţi elevilor să vă dea exemple de situaţii când s-au înfuriat şi care anume a fost lucrul care le-
a provocat furia.
Solicitaţi elevilor să vă dea exemple de comportamente agresive care apar ca răspuns la
emoţia de furie.
JOCURI PENTRU CONTROLUL FURIEI

1. Alegerea furiei
Unii oameni explodează când sunt furioşi, în timp ce alţii ţin în ei şi lasă furia să îi macine. Unii fierb
iar alţii devin reci ca gheaţa. De la o extremă la alta este important pentru elevi să privească spre ei
şi să recunoască cum îsi gestionează furia. Această activitate îi ajută pe elevi să devină conştienţi
de alegerile pe care le fac.
84
Obiective
- Identificarea tehnicilor de gestionare eficientă a furiei.
Procedura
Citiţi următoarea listă de situaţii grupului de elevi şi solicitaţi-le să aleagă una din aceste variante
care li se potriveşte mai bine. Delimitaţi o parte din sala de clasă pentru fiecare opţiune (într-o
parte vor sta cei cu A în partea opusă cei cu B)
După ce variantele sunt citite şi elevii aleg, solicitaţi-le să explice de ce au ales alternativa
respectivă. Apoi reuniţi grupul la loc şi treceţi la următorul set de opţiuni.
Când eşti furios, eşti ca un/ o......

A B
cutie de COCA COLA bine o ceaşcă de cafea
agitată
lac ocean
ciocan cui
înotător jucător de hockey
flaut trompetă
friptură hamburger
tigru pisicuţă
lavă avalanşă
Discuţii
- De ce ai ales acest răspuns?
- Crezi că ceilalţi oameni din grup au făcut alegeri corecte?
- Crezi că varianta pe care ai ales-o este cea mai bună?
Variante de joc
Fişă de lucru
Situaţia1
Un prieten îţi strică ochelarii de soare preferaţi care sunt extrem de scumpi. TU............
1. spui OK a fost un accident
2. strigi la el şi te asiguri că se simte prost
3. îi spargi şi tu ochelarii lui de soare
4. îl pui să îi plătească
5. soluţia ta_____________________________________
Situaţia 2
Prietenul tău trebuia să vină la tine acasă la ora 7, dar nu apare decât pe la 8 şi nici
măcar nu îşi cere scuze. În sinea ta te simţi supărat şi jignit. TU_________
1. te comporţi ca şi cum nu te-ar fi deranjat
2. te prefaci că eşti gata de plecare
3. îi spui că ţi-ai făcut alte planuri şi ai vrea să o lăsaţi pe altă dată
4. îl întrebi de ce a întârziat şi astfel îţi exprimi sentimentele
Situaţia 3
O colegă îţi spune că tricoul tău este foarte urât şi te tachinează în legătură cu
kilogramele în plus pe care le-ai adăugat în ultima vreme. Tu________________
1. te răţoieşti la ea şi râzi şi tu de ea
2. o ignori şi pleci mai departe
3. îi spui că are un comportament grosolan pe care nu îl apreciezi deloc şi ca te-a deranjat
ce ţi-a spus
4. îi tragi una peste faţă şi îi spui să termine.
Discuţii
Se discută variantele alese de elevi din perspectiva consecinţelor pe care le implică
85
2. „Jocul nedrept”
Câteodată viaţa poate într-adevăr să pară nedreaptă! Pentru unii oameni mai nefericiţi, viaţa poate
părea chiar „mai nedreaptă” decât a celorlalţi.
Acest joc este nedrept, dar nu spuneţi aceasta celor care îl joacă decât atunci când se termină,
pentru că ... ce s-ar întâmpla dacă cel care ar vrea să joace ar şti că cel care îl conduce a înscenat
totul, astfel încât el/ea să câştige?
Dacă jocul este nedrept jucătorii ar putea să nu se supere, însă în viaţa reală oamenii care simt că
viaţa lor este nedreaptă sau cei ce nu reuşesc să înţeleagă regulile, vor avea de comentat la
sfârşitul jocului.
Jocul nedrept este unul dintre jocurile favorite în cadrul activităţilor terapeutice şi ludice şi a fost
folosit de o mare parte dintre cei care l-au învăţat ca parte din varietatea programelor de
managementul furiei.
Obiective
- Exersarea controlului furiei într-o situaţie nedreaptă şi frustrantă.
Pentru cine
- Pentru cei care au dificultăţi în a-şi controla furia. Pentru cei care se frustrează atunci când
situaţia nu este în favoarea lor.
Resurse necesare
• Un pachet de cărţi
• O pereche de zaruri
• O pungă cu bomboane (cu fiecare bomboană împachetată separat) – cam 5 bomboane
per persoană
• O copie a regulilor jocului (o găsiţi mai departe)
Procedura
Este important să se citească toate instrucţiunile acestui joc înainte de a-l juca cu grupul.
Anterior activităţii, se scot din pachet majoritatea cărţilor de pică (inimă neagră), mai puţin câteva, şi
se amestecă cărţile de pică rămase deasupra pachetului. Dacă este posibil să aveţi două pachete
de cărţi identice să se înlocuiască cărţile de pică cu o suită de altă culoare din pachetul identic.
Începeţi prin a grupa jucătorii într-un cerc şi daţi-le 5 bomboane. Spuneţi-le că pot să păstreze
bomboanele, oricâte ar avea, la sfârşitul jocului (iar bomboanele să nu fie mâncate până la sfârşitul
jocului). Să aveţi câteva copii ale regulamentului pe masa de joc pentru ca jucătorii să-l verifice în
timpul jocului (văzându-l au tendinţa să îl citească înainte de a continua). Este important ca tu,
conducătorul grupului să participi la joc. Puteţi stabili un timp limită sau încheiaţi jocul după ce au
fost eliminaţi câţiva jucători, ori când în vas s-au strâns câteva bomboane. După ce s-a scurs timpul
alegeţi persoana cu cel mai bun rezultat. Desigur acea persoană vei fi tu – conducătorul grupului –
(atâta timp cât este Jocul Nedrept), aşa că te desemnezi pe tine şi iei toate bomboanele din mijlocul
mesei. Ideea este să te asiguri că acest joc este într-adevăr nedrept, precum viaţa este uneori.
Desigur veţi avea tendinţa să împărţiţi bomboane tuturor celor care au participat la joc. Rezistaţi
acestei tentaţii pentru ca jocul să aibă un impact mai puternic. Împărţiţi bomboanele în ziua
următoare sau la alt joc! Ca să măreşti efectul poţi dezvălui adevărul în legătură cu pachetul de
cărţi trucat în caz că jucătorii nu vor observa.
Totodată nu le spune că se numeşte „Jocul Nedrept” decât la sfârşit, până atunci fiind „Jocul cu
bomboane” sau ceva de genul acesta astfel încât jucătorii să nu îşi dea seama decât când jocul s-a
terminat.
Regulile jocului
1.Când îţi vine rândul poţi să arunci cu zarurile sau poţi trage o carte.
2.Dacă dai cu zarurile şi obţii:

Nepereche – trebuie să pui o bomboană în vasul aflat în mijlocul mesei
Egalitate cu cel ce a aruncat zarurile înaintea ta – iei o bomboană din grămada oricărui jucător
Dublă – trebuie să dai o bomboană unui jucător din grup (nu este necesar să echilibraţi
numărul de bomboane al jucătorilor)
86
3.Dacă tragi o carte şi ai:
Inimă roşie – trebuie să dai o bomboană persoanei din dreapta ta
Treflă – trebuie să dai o bomboană persoanei din stânga ta
Romb – trebuie să pui o bomboană în vas
Pică (inimă neagră) – iei două bomboane din vas (sau de la o/două persoane, alegerea vă
aparţine în caz că vasul este gol)
4.Dacă cineva îşi pierde toate bomboanele este eliminat din joc
5.Dacă tu conducătorul de joc eşti eliminat din joc, poţi continua să stai în cerc la masă, dar te poţi
întoarce în joc dacă un jucător îţi dă o bomboană în timpul jocului.
6.Conducătorul hotărăşte cine a obţinut cele mai bune rezultate în timpul jocului şi acea persoană
ia bomboanele care s-au strâns în vas când jocul se termină.
7. După ce timpul s-a scurs, persoana care are cele mai multe bomboane câştigă şi jucătorii
păstrează bomboanele acumulate.
Teme de discuţii
- A fost acest joc necinstit? De ce da sau de ce nu?
- Cum vă simţiţi acum?
- Aţi simţit vreodată că anumite situaţii sunt nedrepte? Dacă da, cum vă rezolvaţi frustrările
când lucrurile vi se par nedrepte?
87
Modulul V- Recunoaşterea şi gestionarea comportamentelor agresive
Lecţia 1
Ridiculizat şi respins
Obiectiv
Să înveţe modalităţi adecvate de a face faţă ridiculizării şi respingerii
Materiale
Povestea Ridiculizat şi Respins
Creion şi foaie de hârtie pentru activitatea de follow-up.
Procedură
Cereţi elevilor să ridice mâna dacă una din situaţiile li s-au întâmplat şi lor:
Cineva a râs de modul în care arăţi
Cineva a râs de modul în care umbli, fugi, mergi, dansezi, arunci sau prinzi.
Cineva ti-a spus că el/ea nu vrea să fie prieten cu tine niciodată.
Cineva ţi-a spus că nu te place
Cineva ţi-a spus că eşti urât/ă şi miroşi urât.
Discutaţi cu elevii despre faptul că mulţi dintre ei au trăit experienţa de a fi respins sau ridiculizat
de către alţii. Solicitaţi elevilor să identifice cuvinte care descriu modul în care se simt când trăiesc
aceste experienţe.
Citiţi povestea „Ridiculizat şi respins” sau solicitaţi copiilor să o citească fiecare în gând.
Discutaţi pe marginea poveştii pe baza întrebărilor de conţinut şi a celor personalizate.
Ridiculizat şi respins
Maria este elevă în clasa a VII. Ea îşi serveşte pacheţelul pe holul şcolii împreună cu Marta şi
privesc împreună pe geam la ceilalţi elevi care aleargă prin curtea şcolii. Ele aproape că
terminaseră de mâncat când Carolina a ajuns în dreptul lor.
- Maria de ce stai cu fraiera asta? a întrebat-o Carolina uitându-se la Marta. Nu ştii că e o mare
mincinoasă şi trişează? De ce preferi să stai cu ea când ai prieteni mai buni? Pe lângă asta este şi
pici în clasa a V-a. De ce îţi pierzi timpul cu copiii?
Maria era şocată de Carolina că putea să spună aşa ceva. S-a uitat la Marta şi a observat că avea
lacrimi în ochi. Maria nu ştia ce să facă sau ce să spună. Pe Marta nu o ştia de prea mult timp, dar
ele împreună erau partenere la clubul de pictură. Maria nu o văzuse pe Marta trişând, şi nu avea
nici un motiv să creadă că ea minte. În plus nu înţelegea de ce Carolina ar spune acele lucruri
despre ea.
Cu toate acestea Maria ştia cum este să fii în situaţia Martei. Anul trecut trecuse şi ea printr-o
experienţă asemănătoare. Maria nu greşise cu nimic, din câte îşi amintea ea, dar dintr-o dată unul
din colegii ei a început să o strige cu diferite nume (să îi pună porecle) şi i-a spus că nu are voie să
vină să se joace pe terenul de sport după ore. Când Maria i-a povestit mamei despre ce s-a
întâmplat, mama i-a spus că lucrurile acestea se întâmplă câteodată în clasele V-a, VI-a, VII-a,
pentru că copiii nu se gândesc la modul în care se simte o altă persoană dacă i se spun aceste
lucruri. În plus, mama i-a explicat Mariei că la această vârstă copiii devin geloşi unii pe alţii, se tem
că cineva poate să fie îndrăgit mai mult de ceilalţi colegi sau de profesori, au haine mai frumoase,
sunt apreciaţi mai mult de ceilalţi. În consecinţă pentru a se simţi mai bine aceşti copii încearcă să
rănească pe altcineva, prin a-i respinge şi ridiculiza.
Mama Mariei a învăţaţ-o pe Maria că dacă răspunde cu aceeaşi monedă nu îşi va rezolva
problemele. Faptul că cineva se comporta în acest fel cu ea nu înseamnă că şi ea trebuie să facă la
fel. Cel mai potrivit lucru pe care ar putea să-l facă ar fi să se oprească şi să se întrebe dacă
lucrurile pe care le spune acel coleg despre a ea sunt adevărate. Dacă ceea ce se spune
despre ea nu este adevărat atunci cuvintele nu pot să o rănească decât dacă ea lasă să se
întâmple acest lucru.
88
Maria a înţeles ce i-a spus mama ei dar se simţea în continuare tristă. Ea nu putea să înţeleagă de
ce ar încerca cineva să îi facă aşa ceva pentru că ea nu încercase să se “dea mare” sau să facă
pe grozava. Maria îşi aminteşte că nu a spus lucruri urâte despre nimeni. Ea se simţea tristă şi
confuză şi a mers în cele din urmă să vorbească cu consilierul şcolii.
Consiliera a ascultat cu atenţie tot ceea ce i-a povestit Maria şi i-a cerut să pună o palmă pe masă.
Apoi i-a cerut Mariei să ridice pe rând câte un deget şi să identifice pentru fiecare deget lucruri care
ţin de persoana ei şi îi plac sau plac altora (părinţi, profesori, prieteni etc.). După ce a precizat cinci
lucruri care-i plac sau plac altora, consiliera a pus-o pe Maria să strângă pumnul şi să îl ţină în faţă.
I-a explicat Mariei că acolo sunt calităţile ei pe care nu i le poate lua nimeni, indiferent de cât de
mulţi copii ar ridiculiza-o sau ar respinge-o. În plus i-a spus Mariei că dată viitoare când i se va mai
întâmpla un lucru asemănător, să îşi reamintească lista şi să ridice pumnul pentru a-şi reaminti de
calităţile sale, chiar dacă unii colegi nu cred asta. Consiliera i-a mai explicat că uneori colegii nu
conştientizează că ceea ce fac ei rănesc pe ceilalţi. Noi nu putem să controlăm comportamentul
celorlalţi dar cu siguranţă ştim că am înrăutăţi situaţia dacă răspundem la agresivitate cu
agresivitate.
Consiliera i-a mai spus Mariei că uneori aceste situaţii se rezolvă repede iar alteori devin mai
complicate şi atunci trebuie să facă ceva mai mult ca să le rezolve.
Pentru a rezolva cu tristeţea consiliera a ajutat-o pe Maria să identifice soluţii de petrecere a
timpului implicându-se în activităţi plăcute pentru a alunga tristeţea. Maria i-a spus că se va gândi la
toţi oamenii care i-au spus că o plac şi i-au spus lucruri frumoase în loc să se mai gândească la cei
care îi spun lucruri urâte.
Si astfel, În timp ce stătea cu noua ei prietenă, Maria si-a amintit cum a fost experienţa trăită de ea
anul trecut. I-a spus Martei ceea ce consiliera i-a spus şi ei anul trecut, gândindu-se că acest lucru
o va ajuta. I-a mai spus că, cu cât se va gândi mai mult la acest eveniment cu atât va fi mai
nefericită şi astfel i-a sugerat să meargă în pauză şi găsească să facă ceva împreună. Dacă
celelalte fete nu doreau să se joace împreună cu ele, pierderea era a lor. Ele cu siguranţă vor găsi
ceva de făcut şi nu vor sta şi nici nu vor fi nefericite din această cauză.
Cine s-a simţit ridiculizat şi respins în povestire?
Ce a ajutat-o pe Maria atunci când a fost tratată în acest mod?
De ce credeţi că a tratat-o Carolina în acel mod pe Marta?
Ce părere aveţi despre modul în care Maria s-a comportat faţă de Marta?
Dar despre modul în care s-a comportat Marta?
- S-a comportat vreo dată cineva cu voi aşa cum s-a comportat Carolina cu Maria şi cu Marta?
Dacă da, cum v-ati simţit?
- V-aţi comportat vreodată cu cineva în felul în care Carolina s-a comportat cu Marta? Dacă da, de
ce credeţi că aţi făcut acest lucru şi cum v-ati simţit când aţi făcut acest lucru?
- Dacă aţi fi ridiculizaţi sau respinşi cum aţi reacţiona în aceste situaţii?
- Credeţi că vreuna din ideile pe care Maria le-a împărtăşit Martei ar funcţiona în cazul vostru? Ce
altceva aţi putea face pentru a face faţă situaţiilor în care ceilalţi v-ar ridiculiza sau respinge?
Activitatea de Follow-up
Cereţi elevilor să scrie un articol cu sfaturi pentru un aşa zis “ziar local” sau revista şcolii, în care să
expună idei despre modul în care un elev poate să facă faţă situaţiilor dacă este respins sau
ridiculizat. Pentru elevii care au talent la desen acest articol poate fi făcut sub forma benzilor
desenate.
89
Lecţia 2
A nu acorda atenţiei tachinărilor

Obiective
Să identifice comportamente personale care pot conduce la excludere, tachinare sau
evaluări negative
Să identifice modalităţi alternative de a gândi, a se simţi şi a se comporta atunci când sunt
excluşi, tachinaţi sau evaluaţi negativ
Să recunoască faptul că modul în care cineva îşi controlează gândirea afectează modul în
care acea persoană simte şi se comportă în situaţiile de conflict.
Materiale
Fişă de lucru
Hârtie şi creion pentru activitatea de follow-up
Procedură:
1.Introduceţi această activitate cerând elevilor să scoată o foaie de hârtie şi un creion şi să
identifice următoarele aspecte:
O situaţie în care au fost excluşi, tachinaţi sau evaluaţi negativ de către colegi
Modul în care s-au simţit în legătură cu acea situaţie
Modul în care au făcut faţă situaţiei
Dacă au avut vreo contribuţie la declanşarea comportamentelor de tachinare din partea
celorlalţi (ei au început tachinarea, poreclirea etc.)
2.Discutaţi pe baza mai multor exemple pe care elevii le-au oferit, făcând referire la emoţii şi la
modul în care elevii au reacţionat la situaţii. Vorbiţi despre comportamentele care ar putea să
declanşeze comportamente agresive din partea celorlalţi. De exemplu dacă un elev porecleşte un
coleg probabilitatea de a i se răspunde cu o poreclă este foarte mare.
Încurajaţi o discuţie despre ceea ce elevii pot şi nu pot controla în relaţiile cu ceilalţi colegi. Ei îsi pot
controla propriul comportament (ex să nu iniţieze nici un act agresiv şi să nu răspundă cu acţiuni
agresive la acţiunile agresive ale celorlalţi îndreptate asupra lor) dar nu pot controla ceea ce ceilalţi
colegi aleg să facă.
3.Cereţi elevilor să îşi aleagă un partener iar fiecare pereche va primi o fişă de lucru. Partenerii au
sarcina de a citi situaţiile de pe fişă şi să găsească răspunsuri
4. Discutaţi răspunsurile date pe fişa de lucru identificând în primul rând orice comportament
declanşator care ar fi putut determina reacţia comportamentală. Discutaţi cu elevii despre faptul că
ei au controlul asupra propriilor lor comportamente şi dacă trebuie să răspundă la comportamentele
declanşatoare ale altora. Utilizaţi următoarea explicaţie ca modalitate de a ilustra modul în care
elevii îşi pot controla propriul comportament chiar dacă ei nu pot controla ceea ce fac sau spun
ceilalţi elevi.
Ori de câte ori cineva face ceva care vă enervează, vă supără sau vă irită, puteţi face
alegeri. Puteţi reacţiona la fel, comportament care de regulă declanşează o altă reacţie de
la acea persoană sau puteţi să îi faceţi faţă pe cont propriu. De exemplu să presupunem că
cineva vine la voi şi vă pune o poreclă. V-aţi putea spune în gând »Sunt eu ceea ce spun ei
că sunt ?Si chiar dacă aş fi acest lucru înseamnă că nu sunt bun de nimic ? La ce mă ajută
să îl lovesc? care sunt celelalte opţiuni pe care le am?»
Gândind lucrurile în acest manieră veţi vedea că nu veţi mai fi atât de supărat. Asta nu
înseamnă că trebuie să vă placă atunci când oamenii vă tachinează, vă evaluează negativ
sau vă exclud, dar nici nu înseamnă că trebuie să reacţionaţi în moduri care ar putea să
înrăutăţească situaţia.
5. Solicitaţi elevilor să aleagă două exemple de pe fişă şi să identifice pentru fiecare situaţie ce ar fi
putut ei să-şi spună pentru a nu mai fi atât de supăraţi. Ceva ce altcineva a făcut sau a spus.
Fiecare partener prezintă câte o situaţie grupului mare.
90
Fişa de lucru
A nu acorda atenţie tachinărilor
Instrucţiuni: citiţi fiecare situaţie, discutaţi-le împreună cu partenerul vostru, după care completaţi
spaţiile libere.
Situaţia 1
Maria stă singură în curtea şcolii. Două colege trec pe lângă ea şi îi spun pe un ton
ridicat că ele nu o vor în apropierea lor pentru că este prost îmbrăcată şi le este ruşine
cu ea.
Întrebări
A făcut Maria ceva care le-ar fi putut determina pe cele două colege să se comporte
astfel?____ Dacă da, ce anume a făcut ea?_____________________________________
Poate Maria să controleze ceea ce îi spun aceste colege?_____ Dacă da, cum
anume?_________________________________________________________________
Poate Maria să îşi controleze modul în care să reacţioneze faţă de aceste colege?______
Dacă da, cum?_____________________________________________________________
Situaţia 2
Cornel şi-a terminat lucrarea la matematică iar profesoara i-a spus că a rezolvat bine
problemele. Colega lui de bancă încă mai scrie la lucrarea ei. Cornel se întoarce spre ea
şi îi spune “Ha, ha, ha, am terminat înaintea ta şi le-am făcut şi bine!” Colega lui de
bancă i-a spus “Mare scofală! Data trecută ai luat o notă mică, aşa că nu eşti aşa de
deştept precum crezi”
Întrebări
A făcut Cornel ceva care ar fi putut să o determine pe colega lui să se comporte astfel?___
Dacă da, ce anume a făcut el?_______________________________________________
Poate colega lui Cornel să controleze ceea ce Cornel îi spune?_____Dacă da, cum
anume?__________________________________________________________________
Poate Cornel să controleze ceea ce el face? _____ Dacă da, cum anume?
_______________________________________________________________________
Situaţia 3
Filip se uită la TV iar fratele său mai mare a venit şi începe să se lege de el. Filip si-a
pierdut răbdarea şi i-a tras un pumn fratelui său.
Întrebări
A făcut fratele lui Filip ceva care l-ar fi putut determina pe Filip să se comporte astfel?____
Poate Filip să controleze ceea ce face fratele său?____ Dacă da, cum
anume?_______________________________________________________
Poate Filip să controleze ceea ce el face?_______ Dacă da, cum anume?

_____________________________________________________________
Situaţia 4
Sergiu aşteaptă la rând să cumpere ceva de la chioşcul din curtea şcolii iar Matei a venit
şi l-a împins din calea lui, spunând că proştii trebui să stea la capătul rândului.
Întrebări
A făcut Sergiu ceva care l-ar fi putut determina pe Matei să se comporte astfel? _______
91
Poate Sergiu să controleze ceea ce face Matei?____ Dacă da, cum anume?
____________________________________________________________________
Poate Sergiu să controleze ceea ce el face?_______ Dacă da, cum anume?

_____________________________________________________________________
Discuţii
Credeţi că puteţi controla, de obicei, modul în care ceilalţi se comportă cu voi? Există
situaţii în care comportamentul vostru îi poate influenţa pe alţii să se comporte într-un
anume fel? Dacă da, aveţi control asupra a ceea ce faceţi?
Trebuie să luaţi în serios şi să aveţi încredere în ceea ce alţii vă spun când vă tachinează
sau vă evaluează negativ?
Vă supăraţi sau vă enervaţi dacă cineva vă evaluează negativ, vă tachinează sau vă
exclude?
Cum credeţi că v-ar ajuta vorbirea cu sine pentru a face faţă unor situaţii de acest gen?
Există ceva în modul vostru de comportare care trebuie schimbat astfel încât să existe
posibilităţi mai mici pentru a declanşa o reacţie din partea altora? Dacă da, care este acest
comportament, şi cum îl veţi schimba?
Activitate de Follow-up
Împărţiţi elevii în grupuri mici şi sugeraţi-le să inventeze scenete pentru a ilustra probleme
tratate în această activitate.
92
Bibliografie recomandată:
Instrumente:
Platforma de Evaluare a Dezvoltării - forma A (3-6/7 ani) www.cognitrom.ro
Cărţi şi articole:
1. Berndt, T. J., 2004, Friendship and three A’s (aggression, adjustment, and attachment),
Journal of Experimental Child Psychology, vol. 88, pg.1-4.
2. Bohnert, A. M., Crnic, K. A. şi Lim, K. G., 2003, Emotional competence and aggressive
behavior in school-age children – 1, Journal of Abnormal Child Psychology, vol. Feb.
3. Buysse, V., Goldman, B. D., şi Skinner, M. L., 2003, Friendship formation in inclusive early
childhood classrooms: what is the teacher’s role?, Early Childhood Research Quarterly, nr.
18, pg. 485-501.
4. Coolahan, K., Fantuzzo, J., Mendez, J., McDermott, P., 2000, Preschool Peer Interacion
and Readiness to Learn: Relationships Between Classroom Peer Play and Leraning
Behaviors and Conduct
5. Czaja, C, F., 2001, Identifying social-emotional problems in young children: a special

educator’s view, Early Childhood Research Quarterly, vol. 16, pg. 421-426.
6. Denham, S. A., Blair, DeMulder E., Levitas, J, Sawyer, K., Auerbach-Major, S. şi Queenan,
P., 2003, Preschool Emotional Competence: Pathway to Social Competence?, Child
Development, vol. 74, nr. 1, pg. 238-256.
7. Denham, S. A., Coucoud, .E. A., 1990, Young Preschoolers’ Understanding of Emotion,
Child Study Journal, vol. 20, nr. 3, pg. 171.
8. Filipoi S., Basme Terapeutice pentru părinţi şi copii, Fundaţia culturală Forum, Cluj-
Napoca, 1998.
9. Garber J., Dodge K.A., 1991, The development of emotion regulation and dysregulation,
Cambridge University Press
10. Gifford, A., 2002, Emotion and self-control, Journal of Economic Behavior & Organization,
vol. 49, nr.1, pg. 113-130.
11. Gunnar, M. R. şi Donzella B., 2002, Social regulation of the cortisol levels in early human
development, Psychoneuroendocrinology, vol. 27, pg. 199-220
12. Howes, C., James, J., şi Ritchie, S., 2003, Pathways to effective teaching, Early Childhood
Research Quarterly, nr. 18, pg. 104-120.
13. Jordan, A. B., 2003 Children remember pro-social program lessons but how much are they
learning?, Applied Developmental Psychology,vol. 24, pg, 341-345.
93
14. Lengua, L. J., şi Long, A. C., 2002, The role of emotionality and self-regulation in the
appraisal-coping process: tests o direct and moderating effects, Applied Developmental
Psychology, vol. 23, pg 471-493.
15. Miller, D. C. şi Byrnes, J. P., 2001, Adolescents’ decision making in social situations. A self-
regulation perspective, Applid Developmental Psychology, vol. 22, pg. 237-256.
16. Santa Lucia, R. C., Gesten, E., Rendina-Gobioff, G., Epstein, M., Kaufmann, D., şi
Salcedo, O., 2000, Children’s School Adjustment: A Developmental Transactional
Perspective, Journal of Applied Developmental Psychology, vol. 21, nr. 4, pg. 429-446.
17. Smolak, L., Levine, M. P. şi Schermer, F., 1998, A controlled evaluation of an elementary
school primary prevention program for eating problems, Journal of Psychosomatic
Research, vol. 44, nr. 3-4, pg. 39-353.
18. Squires, J, Bricker, D., Heo, K., şi Twmbly, E., 2001, Identification of social-emotional
problems in young children using a parent-completed screening measure, Early Childhood
Research Quarterly, vol. 16, pg. 405-419.
19. Vernon A., 2004, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi
comportamentală, Editura ASCR
20. Waters, V., 2003, Poveşti Raţionale pentru copii, Editura ASCR
94

Abilitati Sociale Si Emotionale Ale Copiilor Parinti

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Abilitati Sociale Si Emotionale Ale Copiilor Parinti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Autori: Domnica Petrovai

Abilităţile sociale şi emoţionale, baza abilităţilor de viaţă ale copiilor

Comportamentele adulţilor, părinţi şi educatori - context de învăţare a abilităţilor de viaţă

Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori, este influenţată de experienţele lor de învăţare

Ce învaţă în acest context adultul şi copilul?

Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori este influenţată de semnificaţia pe care o acordă

PEDEAPSĂ REACŢIE ADECVATĂ

• Acelaşi tip de comportament al copilului determină reacţii emoţionale şi comportamentale

Modelul personal al adulţilor –

Reacţia adulţilor la comportamentul copilului –

De ce apar situaţii în care copilul învaţă comportamente neadecvate?

Pentru a exemplifica să luăm mai multe cazuri:

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Ce învaţă copilul din această experienţă?

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Ce învaţă copilul din această experienţă?

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Ce învaţă copilul din această experienţă?

Ce învaţă adultul din această experienţă?

Deşi reacţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?

Ce învaţă copiii din această situaţie?

Rezolvarea situaţiilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesită

LA GRĂDINIŢĂ copilul învaţă comportamentele sociale

Comportamente ce necesită exersarea unor abilităţi

Un copil strică jocul altui copil.

Un copil smulge jucăria unui alt copil

Un copil împinge şi intră în faţa altui copil

Un copil etichetează un alt copil

Regula ghidează comportamentul copiilor într-o situaţie socială.

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Răspunsul pe care adultul îl adoptă are legătură cu modul în care el interpretează

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Ce învaţă copilul din această experienţă?

Ce învaţă adultul din această experienţă?

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?

Ce învaţă copilul din această experienţă?

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

1. Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

2. Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Ce învaţă copiii din această experienţă?

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?

Ce învaţă copii din această experienţă?

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

B. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum intervenim pentru modificarea comportamentului de pâră?

LA ŞCOALĂ copilul învaţă atitudinea faţă de el ca persoană, faţă de

Imaginea de sine ne-o construim în funcţie de ceea ce facem, de performanţele noastre şi în

A. Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Cum interpretează adultul greşelile?

Cum se simte adultul?

B. Comportamente ale adulţilor, părinţi sau educatori, cu risc pentru dezvoltarea

C. Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Cum interpretează adultul greşeala copilului?

Ce învaţă copiii din această experienţă?

Copilul care îi critică pe ceilalţi copii

Procentaj DA_ Procentaj DA__________