Ghid Emotii

MATERIAL SUPORT
GESTIONAREA EMOTIILOR LA ELEVI
Autori: Domnica Petrovai

Sorina Petrică
1
Abilităţile sociale şi emoţionale, baza abilităţilor de viaţă ale copiilor
Comportamentele adulţilor, părinţi şi educatori - context de învăţare a abilităţilor de viaţă

Abilităţile sociale şi emoţionale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la
copiii noştri pentru a le asigura adaptarea la viaţă. Abilităţile se exersează în carul relaţiilor pe
care copilul le stabileşte cu persoanele semnificative din viaţa lor. Comportamentele adulţilor,
părinţi şi educatori reprezintă principalul context de învăţare a abilităţilor sociale şi emoţionale.
Reacţiile noastre, cognitive (ce gândim), emoţionale (ce simţim) şi comportamentale (cum
reacţionăm) modelează atitudinile şi comportamentele copiilor.
Reacţia aduţilor, părinţi şi educatori este influenţată de experienţele lor de învăţare
Reacţia adulţilor, părinţi şi educatori faţă de comportamentul copilului este rezultatul unor
experienţe de învăţare. De exemplu, părintele sau educatorul solicită copilului să strângă jucăriile
după ce s-a jucat cu ele iar acesta refuză. După mai multe solicitări, adultul ridică tonul şi
ameninţă copilul că îi va lua jucăriile. Părintele sau educatorul poate învăţa că modul în care
poate obţine complianţa copilului la mesajul lui este prin ridicarea tonului şi ameninţare. Şi după
repetate experienţe adultul învaţă că mesajele de pedeapsă „modifică” comportamentul copilului.
Ce învaţă în acest context adultul şi copilul?
Din această situaţie copilul învaţă să se supună solicitării adultului doar atunci când
apare ameninţarea (prezenţa emoţiei de furie şi probabilitatea ca jucăriile să-i fie luate),
iar adultul învaţă să folosească comportamentele asociate emoţiei de furie (ridicarea
tonului, ameninţarea) pentru a obţine complianţa copilului.
Reacţia aduţilor, părinţi şi educatori este influenţată de semnificaţia pe care o acordă
comportamentului copilului
Modul în care adulţii reacţionează la ceea ce fac copiii nu este întâmplător, ci este rezultatul unui
mod personal de a semnifica comportamentul lor. Suntem obişnuiţi să observăm ceea ce se
întâmplă în jurul nostru şi imediat să facem interpretări asupra lucrurilor observate (ex. copilul a
stricat jucăria pentru că nu i-a plăcut ce i-am spus). Semnificaţia pe care o acordăm este
rezultatul direct al experinţei noastre de învăţare şi determină modul în care ne raportăm la o
anumită situaţie, felul în care reacţionăm – emoţiile pe care le simţim (tristeţe, iritabilitate, furie)
precum şi comportamentele prin care care ne manifestăm (ex ridicăm tonul, ţipăm etc).
Comportamentele noastre sau reacţiile noastre emoţionale privitor la ceea ce fac copiii sunt
determinate de semnificaţiile pe care le atribuim comportamentului respectiv şi de modul în care
percepem şi interpretăm contextul în care apare.
Reacţiile adulţilor, părinţi şi educatori pentru aceeaşi situaţie sau comprtament
sunt diferite
Confruntaţi cu aceeaşi situaţie, adulţii, părinţi şi educatori, au reacţii diferite faţă de
acelaşi comportament al copilului. De exemplu, confruntaţi cu comportamentul de
aruncare a jucăriilor adulţii reacţionează diferit în funcţie de intepretarea pe care o fac.
Cei care gândesc că „Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! Face
2
intenţionat ca să mă enerveze!” , se vor simţi furioşi şi prezintă o mare probabilitate de a
reacţiona printr-un comportament agresiv (smulg jucăriile din mâna copilului, ridică tonul
etc). Cei care dau o altă interpretare comportamentului „Copilul se plictiseşte, nu ştie
cum să se joace sau vrea să îmi atragă atenţia” , vor rămâne calmi şi vor orienta copilul
spre alte activităţi. Reacţiile adulţilor care se confruntă cu un astfel de comportament pot
fi diferite în funcţie de intepretarea şi semnificaţiile pe care le oferă .
Figura nr. 1
COMPORTAMENTUL COPILULUI
Copilul aruncă jucăriile pe jos
INTERPRETARE
INTERPRETARE
Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! „Copilul se plictiseşte, nu ştie să se
Face intenţionat ca să mă enerveze! joace sau vrea să îmi atragă
atenţia”
EMOŢIA
EMOŢIA
Furie, enervare, ostilitate Calm
PEDEAPSĂ REACŢIE ADECVATĂ

Îl lovesc ca să înceteze Îi redirecţionez comportamentul prin
oferirea de alternative
În concluzie
• Acelaşi tip de comportament al copilului determină reacţii emoţionale şi comportamentale
diferite, la persoane diferite în funcţie de modul în care fiecare semnifică ceea ce face
copilul.
• Acelaşi tip de comportament determină reacţii diferite chiar şi la aceeaşi persoană, în
momente diferite, în funcţie de cum percepe contextul în care se manifestă
comportamentul.
Ce se întâmplă în realitate
• comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de învăţare (logica copilului se
înscrie în limitele unei ecuaţii simple – fac X - obţin Y .
• comportamentul copilului este o reflecţie a abilităţilor pe care el le are dezvoltate la un
moment dat
• manifestarea comportamentelor inadecvate ascunde un deficit de abilităţi şi reflectă
nevoia unor contexte noi de învăţare.
3
• comportamentele inadecvate reprezintă un feedback deoarece trasmit informaţii despre
aspectele pe care copilul le mai are de învăţat cât şi despre calitatea procesului de
învaţare.
Adulţii, părinţi şi educatori pot crea contexte de învăţare a abilităţilor de viaţa ale copiilor
Un obiectiv foarte important al adulţilor care asigură creşterea, îngrijirea şi educarea copilului este
dezvoltarea abilităţilor socioemoţionale. Aceste competenţe reprezintă cele mai importante
abilităţi de viaţă ale copiilor, asigurându-le adaptarea la vârta adultă. Abilităţile sociale şi
emoţionale se învaţă în contextul relaţiilor de zi cu zi prin interacţiunea directă a copilului cu
părintele, educatorul, învăţătoarea, profesorii, colegii de grupă sau de clasă.
Modelul personal al adulţilor - context de învăţare a comportamentelor .
Modelul personal al adulţilor, părinţi şi educatori reprezintă un important factor în
învăţarea abilităţilor socio-emoţionale. Modul în care ei reacţionează la propriile emoţii, îşi
gestionează emoţiile, relaţionează cu ceilalţi, rezolvă conflictele oferă contexte prielnice
de învăţare prin observare şi imitare.
Reacţia adulţilor la comportamentul copilului - context de învăţare a abilităţilor socio-
emoţionale
Modul în care adulţii răspund la comportamentul copilului influenţează modul în care
copilul se comportă. De exemplu, modul în care adultul reacţionează la exprimarea
emoţională a copilului determină exprimarea sau inhibarea emoţiilor viitoare ale acestuia.
De ce apar situaţii în care copilul învaţă comportamente neadecvate?
Situaţia tipică în viaţa de zi cu zi este că deseori adulţii reacţionează la comportamentele copiilor
în concordanţă cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de învăţare supraodonate. De
exemplu, când copilul manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul adultului
(ex. Copilul ar trebui să mă asculte ) acesta trăieşte o serie de emoţii negative şi pune în aplicare
o serie de metode, pentru a stopa comportamentul neplăcut al copilului, care sunt congruente cu
starea emoţională (ex. pedepseşte copilul). În acest exemplu, răspunsul adultului reprezintă un
răspuns la propria lui emoţie (o modalitatea de autoreglare emoţională) care ignoră obiectivele de
învăţare supraordonate. În realitate, copiii au nevoie să înveţe de la adulţi comportamente
adecvate de răspuns la anumite situaţii problematice cu care se confruntă.
Pentru a exemplifica să luăm mai multe exemple:
Situatia 1 Un copil se înfurie pentru că nu poate avea jucăria dorită şi face o criză de furie în
magazin (plânge, ţipă, loveşte cu picioarele coşul cu cumpărărturi)
Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

unor abilităţi
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul interpetează comportametul
copilului ca pe un indicator de evaluare a eficacităţii sale ca părinte. Astfel îi pot veni în minte
gânduri de tipul „Oamenii vor crede despre mine că nu sunt în stare să-i dau o educaţie
corespunzătoare” „Mă face de ruşine!” „Se uită toată lumea la mine!” „Oamenii vor crede despre
mine că sunt un părinte rău şi iresponsabil care abuzează copilul!”.
Cum se simte adultul? Ca urmare a acestor convingeri adultul se simte jenat, ruşinat, vinovat.
Cum reacţionează adultul ? În aceste circustanţe adultul cumpără copilului jucăria râvnită pentru
salvarea situaţiei. Aceast tip de răspuns este în concordanţă cu emoţia adultului şi nu cu
obiectivul de învăţare. Copilul are nevoie să fie expus la situaţii în care să înveţe să tolereze
frustrarea.
Ce învaţă copilul din această experienţă?
4
1. Să folosească comportamentele de manifestare a furiei atunci când nu poate să obţină ceea
ce vrea.
Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Părintele identifică la copilul său inabilitatea
de a face faţă frustrării şi se gândeşte că deşi se simte inconfortabil că se uită toată lumea la el,
este important să se folosească de această oportunitate pentru a-l învăţa pe copilul său o
abilitate importantă pentru viaţă (să amâne recompensa imediată şi să tolereze frustrarea).
Cum se simte adultul? Rămâne calm
Cum reacţionează adultul ? Adoptă comportamente care îi permit copilului să înveţe abilitatea de
amânare a recompensei .
Obiectivul de învaţare în cazul acestui copil este să înveţe să tolereze frustrarea. Reacţia
adultului trebuie să fie congruentă cu acest obiectiv.
Copilul învaţă să tolereze frustrarea în măsura în care este expus la situaţii specifice. O astfel de
situaţie poate fi transformată de adult într-un context de învăţare.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivul de învăţare ?
2. Observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului „observ că eşti furios”
3. Facilitează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”
4. Face apel la regulă - Refuză calm şi ferm cererea copilului „ regula este să cumpărăm doar
lucurile care le-am trecut pe listă”.
5. Oferă copilului posibilitatea unui moment de liniştire de 2-3 min în afara spaţiului din magazin
6. Exersează cu copilul respiraţia profundă pentru a-l ajuta să se liniştească
7. Finalizează cumpărărturile şi pleacă cu copilul acasă, în măsura în care copilul are dificultăţi
de a se linişti (după timpul de liniştire)
Ce învaţă copilul din această experinţă?
1. Să-şi exprime emoţia de furie în cuvinte (astfel scade probabilitatea de a utiliza
comportamentele agresive în experimarea furiei)
2. Să utilizeze o serie de strategii de gestionare a emoţiei de furie (respiraţia, distanţarea de
situaţie, timpul de liniştire)
3. Să-şi amâne recompensa imediată
4. Să aştepte.
Situaţia 2- Un copil îşi loveşte cu palma colegul care i-a luat pixul de pe bancă. Învăţătoarea
observă incidentul.
Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor nepotrivite

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Învăţătoarea interpetează comportamentul
copilului ca un indicator al autoeficacităţii sale ca educator. Astfel îi pot veni în minte gânduri de
genul „copilul asta nu mă respectă, cum îşi permite să lovească în prezenţa mea”
Cum se simte adultul? Acest tip de interpretare declanşează emoţii de furie şi iritare.
Cum reacţionează adultul ? Învăţătoarea poate să :
• certe sau critice elevul (Nu e frumos ce faci! Nu ţi-e ruşine!),
• utilizeze un ton ridicat
• lovescă copilul pentru a vedea şi el cum este
• pedepseasă (să pună copilul să stea în picioare la oră timp de câteva
minute)
Răspunsul învăţătoarei apare în această situaţie ca răspuns la emoţia resimţită (o modalitate de
autoreglare emoţională).
8. Să-şi manifeste furia prin comportament agresiv în situaţiile viitoare
5
Ce învaţă adultul din această experinţă?
9. Răspunsul său stopează pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ceea ce-i
confirmă faptul că această reacţie funcţionează. Ca urmare a acestui fapt, învăţătoarea va
tinde să folosească acest tip de răspuns şi în situaţiile viitoare.
Deşi reacţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ea nu are
eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament altervativ acceptabil care
să înlocuiască comportamentul agresiv (ce să facă în situaţia viitoare când va fi furios). În
consecinţă, într-o situaţie similară viitoare, când copilul va fi furios, va adopta acelaşi tip de
comportament.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Învăţătoarea interpretează situaţia creată ca
pe o oportunitate a-i învăţă pe cei doi copii cum să se comporte altfel, într-o situaţie similară.
Cum se simte adultul? Ca urmare a acestei perspective învăţătoarea va putea să rămână calmă
şi Cum reacţionează adultul ? Adoptă un comportament care să fie în acord cu obiectivele de
învăţare pentru cei doi copii.
Obiectivele de învăţare în această situaţie sunt pentru ambii elevi. Amândoi au nevoie să înveţe
să facă ceva diferit într-o situaţie similară viitoare. Cel care a lovit are nevoie să înveţe modalităţi
adecvate exprimare şi gestionare a furiei, iar celălalt are nevoie să înveţe abilitatea de a cere
permisiunea pentru a folosi un obiect care nu este al lui. Copiii învaţă aceaste abilităţi dacă
adultul le oferă contexte în care să le exerseze. În consecinţă, pentru a le oferi copiilor un
context de învăţare este important ca învăţătoarea să aibă un răspuns congruent cu obiectivul de
învăţare.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
10. observeă şi traduce în cuvinte emoţia copilului (Observ că eşti trist!)
11. relaţionează emoţia cu contextul (Ce s-a întâmplat?)
12. facilitează exprimarea emoţională (Spune-i lui... cum te simţi pentru că te-a lovit)
13. se raportează în egală măsură la experinţa celuilalt copil (care a lovit)
14. traduce în cuvinte emoţia celuilalt copil (observ că eşti furios)
15. relaţionează emoţia cu contextul (ce s-a întâmplat?)
16. face apel la regulă (regula este ca atunci când doreşti să iei un lucru care nu este al tău să
ceri permisiunea, regula este ca atunci când eşti furios să spui în cuvinte cum te simţi)
17. aplică consecinţe logice pentru încălcarea regulilor (3 min în timpul de liniştire)
18. Identifice soluţii pentru situaţiile viitoare (Cum putem rezolva altfel situaţia - Ce poţi să faci
diferit când eşti furios în loc să loveşti : să spui în cuvinte cum te simţi, să îşi iei distanţă, să
soliciţi ajutorul adultului dacă nu poţi rezolva problema singur; Ce poţi să faci când doreşti să
iei ceva ce nu este al tău: să ceri permisiunea.)
Ce învaţă copiii din această situaţie?
• Să îşi exprime în mod adecvat emoţiile
• Să privească lucurile din prespectiva celuilalt
• Să folosească comportamente care faciliteaze interacţiunea socială (exprimarea emoţiilor
în cuvinte, solicitarea permisiunii)
• Să îşi gestioneze în mod adecvat emoţia de furie.
În concluzie...
Pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă este foarte important ca adulţii, părinţi, educatori,
învăţători, profesori să înveţe să:
• Aibă reacţii cu mesaj de învăţare pentru copil
6
• Adopte comportamente care să fie conforme cu obiectivele supraordonate de învaţare şi
în contradicţie cu emoţiile personale
• Identifice şi să utilizeze strategii de autoreglare emoţională care să se manifeste în afara
contextului relaţiei cu copilul.
Care sunt aspectele cele mai importante la care trebuie să fiu atent ca adult, părinte sau
educator
În practica curentă adultul, părintele sau educatorul are tendinţa de a identifica imediat o soluţie
pentru rezolvarea situaţiei. În realitate, copiii au nevoie de un timp mai mare în care să vorbească
despre modul în care se simt în acel moment.
O altă situaţie tipică este cea în care adultul întreabă copiii despe cauza modului în care s-au
comportat. Întrebarea comună „de ce ai făcut asta?” este ineficientă deoarece incriminează
copilul, îl face să se simtă vinovat, îl determină să intre în defensivă sau să dea vina pe altcineva.
Cea mai eficientă întrebare care oferă copilului posibilitatea de a-şi exprima emoţiile este „Ce s-a
întâmplat?”
În orice situaţie în care apare un comportament neadecvat adultul trebuie să fie atent:
• să observe emoţia copiilor şi să o traducă în cuvinte
• să faciliteze exprimarea emoţională „ce s-a întâmplat?”
• să facă apel la reguli (regula ghiedează comportamentul copilului într-o situaţie socială)
Rezolvarea situaţiilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesită
parcurgerea mai multor paşi:
• Observarea şi traducerea în cuvinte a emoţiei copilului „Observ că eşti ....”
• Relaţionarea cu contextul „Ce s-a întâmplat?”
• Sumarizarea informaţiei primite „ Înţeleg că...”
• Exprimarea emoţiei (copilul îi comunică celuilalt cum se simte)
• Raportarea la celălalt copil – sumarizarea „Înţeleg că....”
• Apelul la regulă „Regula este....”
• Aplicarea imediată a consecinţei încălcării regulii (se sancţionează
comportamentul şi nu emoţia copilului)
• Identificarea soluţiilor de rezolvare a problemelor.
7
La grădiniţă!!! Copilul învaţă comportamentele sociale
Preşcolaritatea este perioada în care copilul achiziţionează 80% din abilităţile pe care le
foloseşte la vârsta adultă. În cea mai mare parte aceaste achiziţii se fac în contectul interaţiunilor
zilnice pe care copilul le are cu ceilalţi, adulţi şi copii.
Competenţele sociale şi emoţionale prioritare la vârta preşcolară
1. recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor
2. tolerarea frustrării, amânarea recompensei imediate
3. gestionarea fricii (să tolereze să stea singuri)
4. iniţierea şi menţinerea unei relaţii de prietenie
5. împărţirea jucăriilor
6. respectarea regulilor aferente unie situaţii sociale
7. solicitarea şi acordarea ajutorului
8. rezolvarea eficientă a conflictelor
9. aşteptarea rândului
10. formularea unei cereri
Comportamentele problematice la această vârstă de cele mai multe ori au în spate un deficit de
abilitate (copilul nu stie cum să facă comportamentul acceptat social). În consecinţă, obiectivele
de învăţare vizează dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale.
Comportamente ce necesită exersarea unor abilităţi
Un copil strică jocul altui copil.
Deficite posibile: lipsa abilităţii de integrare în jocul celorlalţi copii, de gestionare a frustrării.
Un copil smulge jucăria unui alt copil
Deficite posibile: lipsa abilităţii de formulare a unei cereri şi de aşteptare a rândului, de
gestionare a frustrării, de împărţire a jucăriilor cu ceilalţi.
Un copil pârăşte
Deficite posibile: lipsa abilităţii de solicitare a ajutorului, prin exprimarea propriei perspective, de
exprimare a emoţiilor prin intermediul cuvintelor.
Un copil împinge şi intră în faţa altui copil
Deficite posibile: lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de amânare a recompensei imediate de
tolerare a frustrării
Un copil etichetează un alt copil
Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei
Un copil spune despre lucrarea unui alt copil că este urâtă.
Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei
Un instrument foarte eficient de învăţare a abilităţilor sociale este utilizarea regulilor.

Regula ghidează comportamentul copiilor într-o situaţie socială. Copiii au nevoie
permanentă de ghidare din partea adulţilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi respectarea
8
regulilor de comportament în anumite situaţii sociale. Copiii învaţă cel mai bine anumite
comportamente sociale atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele (ex. „Andrei nu se va mai
juca cu tine dacă vei continua să-i iei jucăria”). Pentru a interioriza cât mai bine regulile este
necesar ca adulţii să repete în mod permanent regula copilului. Autoreglarea comportamentului
începe din momentul în care copiii integrează cerinţele şi explicaţiile adulţilor în limbajul propriu.
Exemplu de învăţare 1
Doi copii construiesc împreună un castel. Un alt copil vine şi loveşte cu piciorul construcţia celor
doi.
Adultul poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de răspunsul
adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.
unor abilităţi
Răspunsul pe care adultul îl adoptă are legătură cu modul în care el semnifică comportamentul
situaţia şi comportamentul copilului care strică jocul.
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul are convingerea că acel copil care a
stricat jocul este „rău „ sau „obraznic”, „needucat”, „ copil problemă”
Cum se simte adultul? Adultul care vede comportamentul copilului ca fiind rău sau lipsit de
respect la adresa celuilalt vă trăi o emoţia de furie, iritare, enervare
Cum reacţionează adultul ?
• ridică tonul,
• ceartă copilul
• pedepseşte (îl trimite la colţul ruşinii)
Acest tip de răspuns este mai degrabă confom cu emoţia adultului (este un răspuns la modul în
care se simte adultul în acel moment) şi în dezacord cu obiectivul de învăţare supraordonat (de
învăţare a unei abilităţi)
• Să folosească acelaşi tip de comportament într-o situaţie viitoare
• Să răspundă prin comportamente agresive când este furios ( să ridice tonul, să certe, să
pedepsească)
Ce învaţă adultul din această experinţă?
• Să utilizeze acelaşi comportament pentru stoparea imediată a comportamentului
neadecvat al copilului (Deşi reacţia adultului poate stopa pe moment comportamentul
nepotrivit al copilului ea nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un
comportament altervativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv)
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul gândeşte despre copilul respectiv că
nu are încă abilitatea de a intra în jocul celorlalţi copii
Cum se simte adultul? Îşi va păstra calmul va trata situaţia respectivă ca pe un context în care îl
învaţă pe copil o abilitate esenţială pentru buna lui integrare în grup – „cum să comunice dorinţa
de a se juca şi ei”.
Obiectivul de învăţare în această situaţie constă în a-l învăţă pe copil modalităţi adecvate de a se
integra într-un joc în desfăşurare:
• Să solicite verbal dorinţa de a se juca (doresc să mă joc şi eu cu voi)
• Să solicite verbal permisiunea de a intra în joc (pot să mă joc şi eu)
• Să creeze un rol nou pentru a dezvolta jocul copiilor
• Să solicite ajutorul adultului dacă nu reuşeşte singur.
9
• Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care a stricat jocul ”Observ că eşti
furios”
• Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a
întâmplat?”(este important ca adultul să comunice cu copilul pe un ton cald, atingând
uşor copilul şi asezându-se la nivelul lui)
• Sumarizează informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti furios pentru că îţi doreai şi
tu să te joci cu ei şi ei nu te-au chemat şi pe tine”
• Încurajează exprimarea emoţiilor celor doi copii a căror construcţie a fost stricătă
„Spune-i cum te-ai simţit când ţi-a stricat construcţia „ – (Am fost trist când mi-ai stricat
construcţia)
• Utilizează schimbarea perspectivei pentru a-i permite copilului care a stricat jocul să
înţeleagă consecinţele emoţionale ale comportamentului său asupra celorlalţi copii „când
tu te-ai jucat şi cineva a venit să îşi strice jocul. Cum te-ai simţit?”
• Face apel la regulă „Regula este să spui în cuvinte că îşi doreşti să te joci”
• Identificarea de soluţii de remediere a situaţiei (ex. implicarea celor trei copii în joc
pentru a reface împreună construcţia)
o Că emoţiile lui sunt importante
o Că adultul înţelege cum se simte el
o Să exprime în cuvinte emoţiile
o Să exerseze altenative de comportament acceptabile care să faciliteze
integrarea în jocul celorlalţi
o Să interacţioneze pozitiv cu colegii de grupă.
Doi copii se joacă împreună de-a doctorul. Un copil are în mână stetoscopul şi spune că el este
doctorul. Un coleg se apropie şi îi smulge stetoscopul de la gât spunând că el este doctorul.

unor abilităţi
Există două situaţii tipice în acest caz.. O reacţie ar putea fi cea de evitare iar alta de atac, de
răspuns agresiv. Modul de reacţie apare în funcţie de maniera în care educatorea semnifică
comportamentul de smulgere al copilului. Când comportamentul copilului este perceput ca o
ameninţare asupra propriei persoane, adultul anticipă o consecinţă negativă asupra sa ceea ce
conduce la apariţia unor emoţii de furie şi sau teamă. În consecinţă, adultul poate adopta fie o
reacţie de evitare fie o reacţie de atac.
1. Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea anticipează posibile
consecinţe negative asupra ei (dacă o sa-i iau stetoscopul copilului care a smuls, o sa facă o
criză de furie uriaşă şi îmi va strica toată ziua, nu o să am linişte să îmi fac activităţile dacă nu îi
las lui stetoscopul).
Cum se simte adultul? Adultul care anticipează posibile consecinţe negative ca urmare a
intervenţiei imediate simte teamă şi îi este frică să ia o măsură sau să intervină pentru a nu
degenera situaţie într-o criză de furie.
Cum reacţionează adultul ? Adultul lasă stetoscopul copilul care a smuls sau ignoră
comportamentul ceea ce implicit va concura la menţinerea şi perpetuarea lui. Educatoarea în
acest caz are un mod de reacţie în concordanţă cu emoţia de teamă – evită situaţia, fără să ţină
cont de obiectivele de învăţare supraordonate.
10
• Să folosească comportamentul de smulgere şi în situaţiile viitoare când va avea nevoie
de un obiect care este la un alt copil.
2. Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea gândeşte despre copil că
este este egoist, rău sau obraznic şi că nu are respect pentru nimeni.
Cum se simte adultul? Adultul se va simţi iritat, enervat, furios.
Cum reacţionează adultul ?Adultul poate să certe copilul, să îi vorbească pe un ton ridicat, să
eticheteze şi să îl pedepsească dându-l afară din joc sau punându-l pe scaunul ruşinii
În acest caz reacţia lui are legătură mai degrabă cu emoţia trăită (enervare) şi mai puţin cu
obiectivele de învăţare pentru copii.
• Să folosească acelaşi comportament în situaţiile viitoare
• Să exprime furia prin comportamente agresive (să ridice tonul, să lovească)
• Să eticheteze
• Să se definească în termenii folosiţi de adult (sunt rău, sunt obraznic)

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatorul identifică în spatele acestui
comportament lipsa abilităţii de a formula în mod adecvat o cerere (te rog să-mi dai) sau a
abilităţii de aşteptare a rândului
Cum se simte adultul? Adultul îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul ? Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care
lipsesc
Obiectivele de învăţare constă în exersarea abilităţii de formulare a unei cereri, de aşteptare a
rândului şi de redirecţionare a atenţei pe o altă activitate.
• Ia jucăria din mâna copilului care a smuls-o.
• Observă şi traduce în cuvinte emoţia identificată la copilul căruia i-a fost smulsă „Observ
că eşti trist”
• Facilitează exprimarea emoţională „Ce s-a întâmplat?”
• Sumarizează informaţia primită „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică ţi-a smuls jucăria din
mână”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că ţi-a smuls
jucăria”
• Se raportează la experinaţa celuilalt copil „ Înţeleg că ai smuls jucăria din mână”
• Face apel la regulă „Regula spune să ceri spunând TE ROG SĂ-MI DAI, să spui
mulţumesc dacă ai primet sau să aştepţi făcând altceva între timp dacă copilul nu poate
să îţi dea imediat ce ai cerut.
• Face apel la consecinţă (consecinţa pentru încălcarea regulii trebuie să fie aplicată
imediat) „pentru că ai smuls jucăria acum vei merge 5 min în afara spaţului de joacă după
care vei veni şi îţi vei continua jocul).
• Implică copilulul într-o activitate şi îl încurajează să solicite un obiect sau o jucărie de la
un alt copil folosind comportamentul adecvat (formularea unei cereri).
• Recompensează comportamentul copilului printr-o laudă specifică sau un stimulent
Ce învaţă copiii din această experienţă?
- Să identifice şi să denumească propriile emoţii
- Să exprime emoţiile de tristeţe în cuvinte
- Să indentifice care sunt consecinţele emoţionale ale comportamentului său.
- Să folosească un comportament potrivit pentru a primi un obiect care este în
mâna altui copil
11
- Să aştepte când nu poate primi imediat obiectul.
- Să îşi redirecţioneze atenţia către o altă activitate până când poate primi obiectul
solicitat
Experienţa de învăţare 3
Copiii se joacă împreună. Andrei cere o jucărie de la Ana. Ana îi spune că acum se joacă ea cu
ea. Andrei o strigă ANA Banana. Ana începe să plângă.
Educatoarea poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de
răspunsul adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau
nepotrivite.
unor abilităţi
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea interpretează că acel copil
care a folosit cuvinte neportivite este rău, lipsit de educaţie, sau simte păcere câns îi face pe
ceilalţi să sufere.
Cum se simte adultul? Adultul simte furie, iritare, enervare.
• Ceartă copilul care a folosit cuvinte nepotrivite
• Ridică tonul
• Forţează copilul să îşi ceară scuze
• Ameninţă
• Pedepseşte copilul punându-l la locul ruşinii
Ce învaţă copii din această experienţă?
• Să răspundă cu comportamente agresive când este furios
• Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• Să repete acelaşi tip de comportament în situaţii similare (să folosească cuvintele
nepotrivite la adresa celorlalţi când lucurile nu se petrec aşa cum doreşte el)
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea identifică în spatele
comportamentului de etichetare lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de gestionare a frustrării şi
de exprimare adecvată a emoţiei de furie
Cum reacţionează adultul ? Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care
lipsesc.
Obiectivele de învăţare constă în exersarea abilităţii de exprimare în cuvinte a emoţiei de furie,
de aşteptare a rândului şi de redirecţionare a atenţei pe o altă activitate.
• Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care fost etichetat „Observ că eşti
trist...”
• Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a
întâmplat?
• Sumarizează informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti tristă pentru că ţi-a spus
ANA BANANA.
12
• Încurajează exprimarea emoţiilor „Spune-i lui Andrei cum te-ai simţit când ţi-a spus
aşa
• Se raportează la celălalt copil şi sumarizează informaţiile identificate „ Înţeleg că i-ai
adresat un cuvânt nepotrivit”
• Face apel la regulă „ Regula este să folosim cuvinte potrivite când vorbim despre
ceilalţi”
• Schimbă perspectiva pentru a-i permite copilului să înţeleagă consecinţele emoţionale
ale comportamentului său asupra celorlalţi copii „Când cineva ţi-a spus un cuvânt
nepotrivit tu cum te-ai simţit?”
• Aplică consecinţa imediată pentru comportamentul nepotrivit „Pentru că ai folosit un
cuvânt nepotrivit acum vei merge timp de 3 min la locul de liniştire)
• Pune copilul în situaţia de a exersa comportamentele potrivite (Încercăm încă o dată
să îi ceri Anei jucăria şi dacă nu ţi-o dă căutâm impreună altceva plăcut de făcut până o
vei primi)
Pentru copilul care a primit eticheta este important să îi transmitem mesajul că pentru
mama lui el este special.
Îi oferim copilului trei alternative de răspuns pe care ar putea să le testeze:
-să răspundă cu umor
-să îl ignore pe copilul care o etichetează şi să îşi găsească ceva plăcut de făcut
-să îi spună copilului că nu îi place şi că doreşte să înceteze „te rog să înceteză că nu îmi
place să îmi spui aşa.
• Să îşi exprime în cuvinte emoţiile de furie şi tristeţe
• Să-şi aştepte rândul
• Să îşi reorinteze atenţia spre o altă activitate care îi face plăcere
• Să tolereze frustrarea generată de faptul că nu a primit imediat jucăria solicitată
Experinţa 4
Un copil spune că lucrarea colegului este urâtă. Copilul începe să plângă şi merge la educatoare
să-i spună ce i-a spus colegul lui.

unor abilităţi
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea interpretează comportamentul
copilului ca fiind expresia unei răutăţi.
Cum se simte adultul? Adultul simte furie, iritare, enervare.
• Ridică tonul
• Evaluează negativ lucrarea copilului care a făcut această remarcă (A ta e mai frumoasă?
Nu vezi cum arată?)
• Ceartă copilul care a spus că lucrarea este urâtă (Nu e frumos să spui aşa ceva!)
• Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• Să fie atenţi la aspectele negative ale celorlalţi
• Să folosească comportamentele agresive ca răspuns la emoţia de furie
• Să acorde atenţie cu preponderenţa lucurilor care nu le plac la ceilalţi
13
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Educatoarea identifică în spatele
comportamentului de evaluare negativă a lucrării unui alt coleg un deficit al abilităţii de a oferi şi
primi complimente. Acest comportament de a scoate în evidenţă greşelile celorlalţi este rezultatul
unor experinţe de învăţare. Copiii care sunt des criticaţi îşi dezvoltă acestă abilitate de a remarca
cu uşurinţă greşelile celorlalţi şi de a le evidenţia. În spetele comportamentului de pâră
educatoarea identifică deficitul abilităţii de solicitare a ajutorului, vorbind despre sine.
Cum reacţionează adultul ? Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţii de
identificare a aspectelor pozitive în ceea ce fac ceilalţi, de acceptare a diferenţelor şi de solicitare
a ajutorului, vorbind despre propria persoană.
Obiectivele de învăţare constă în exersarea abilităţii de:
Solicitare a ajutorului vorbind despre propria persoană
Oferire de complimnte
Experimarea emoţiilor în cuvinte
• Face apel la regulă „ Regula este fiecare vorbeşte depre el.” (pentru copilul care
pârăşte)
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti trist”
• Facilitează exprimarea emoţională „Ce s-a întâmplat?”
• Sumarizează informaţia primită „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică a spus despre
lucrarea ta că este urâtă”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus
asta despre lucrea ta”
• Se raportează la experinţa celuilalt copil „ Înţeleg că ai spus despre lucrea lui că este
urâtă”
• Face apel la regulă „Regula este fiecare vorbeşte despre el şi despre ce face el”
• Transmiterea mesajului că fiecare face cum poate şi fiecare lucrare este frumoasă
în felul ei
• Identifică de soluţii de ameliorare a situaţiei (ex. să identifice împreună lucruri care îi
plac în lucrarea despre care a spus că este urâtă)
Comportamentul de „pâră”
Pâra este un comportament prin care copilul vorbeşte despre un alt copil, şi judecata lui despre
ce a făcut greşit un alt copil. Acest comportament este diferit de abilitatea socială de solicitare
a ajutorului în situaţii dificile şi pe care îl încurajăm la această vârstă. Deosebirea importantă
constă în faptul că în comportamentul de solicitare a ajutorului, copiii sunt încurajaţi să vorbească
despre ei, despre cum se simt şi despre ce s-a întâmplat cu ei. În cazul comportamentului de
pâră copiii vorbesc despre ce au făcut ceilalţi ca o formă de interpretare a comportamentului
celuilalt, de exemplu, „D-na învăţătoare, George este rău.”
Comportamentul de pâră este în mod implicit menţinut de răspunsul adultului. Copilul care
primeşte atenţie sau un răspus favorabil când vorbeşte depre ce au făcut ceilalţi este încurajat să
folosească acest comportament şi pe viitor.
Schimbarea comportamentului de pâră este o prioritate deoarece adesea acest comportament s-
a dovedit a fi un stimul puternic pentru declanşarea comportamentelor agresive între copii şi
conducând implicit la relaţii conflictuale.
14
Cum intervenim pentru modificarea comportamentului de pâră?
• Stabilim regula „fiecare vorbeşte despre el”
• Facem apel la regulă de fiecare dată când un copil vine să pârască” Regula este fiecare
vorbeşte despre el, te rog să spui ce s-a întâmplat vorbind despre tine.”
•Încurajăm copilul să solicite ajutor vorbind despre nevoia lui „Am nevoie de ajutor te rog
să mă ajuţi.”
15
La şcoală!! Copilul învaţă atitudinea faţă de el ca persoană,
faţă de performanţă şi greşeală
Perioada şcolarã mică este esenţială în formarea convingerilor despre eficacitatea personală,
deoarece copiilor li se cere performanţã, iar rezultatele lor sunt evaluate. Pentru a obţine rezultate
tot mai bune şi pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajãri permanente. Uneori, adulţii critică
şi acuză copilul pentru greşelile pe care le face. Copii au însă nevoie de foarte multă repetiţie şi
exerciţiu pentru a învăţa un comportament.
Atunci când învăţăm o abilitate nouă greşeala este inerentă. Orice proces de învăţare implică şi
greşeala. De exemplu atunci când învăţăm să mergem pe bicicletă la început vom cădea de mai
multe ori dar pe măsură ce vom exersa căzăturile vor fi din ce în ce mai rare. Pentru a învăţa o
abilitate un copil are nevoie de multe repetări şi exerciţii pânã la momentul în care ajunge să aibă
o performanţã optimã. În plus e nevoie ca el să ştie ce a reuşit să facă optim până în acel
moment şi ce mai are de învăţat. Dacã îi spunem ce NU a făcut bine sau ce a greşit, nu facem
decât sã îi provocãm o reacţie emoţionalã negativă care de cele mai multe ori, blocheazã
performanţa şi fac foarte dificilă reintrarea în sarcina de învăţare. Oamenilor este mult mai dificil
să înveţe atunci când simt discomfort decât atunci când trăiesc o emoţie pozitivă, de confort.
Emoţiile pozitive sunt un context foarte bun de a învăţa o sarcină sau un comportament pentru
că astfel, învăţarea este asociatã cu o emoţie pozitivă.
Imaginea de sine ne-o construim în funcţie de ceea ce facem, de performanţele noastre şi
în funcţie de reacţia celor din jur
Încă de când sunt mici copiii fac o mulţime de lucruri. Ei manifestă o nevoie acută de a explorare
a mediului în care trăiesc şi învaţă din observare şi imitare să meargă, să vorbească, să se joace
etc.
Părinţii sau persoanele care îngrijesc copiii sunt primii care conturează imaginea de sine a
copilului. Prin ceea ce fac sau spun ei în momentele în care copilul învaţă să facă ceva, transmit
mesaje de învăţare pentru copii. De exemplu ei pot spune “Bravo, ai făcut bine! sau “NU, nu e
bine!”, pot zâmbi sau se pot încrunta. În funcţie de aceste reacţii copiii învăţă despre ce cred
adulţii privitor la abilităţile şi modalităţile lor bune sau greşite de a face diverse lucruri.
Ce cred adulţii despre copii, influenţează în mod direct convingerile lor despre ei. Copiii
internalizează aprecierile adulţilor şi se descriu în termenii utilizaţi de ei. Pe acest fundament se
formează imaginea de sine.
unor abilităţi
Cum interpretează adultul greşelile? Cele mai frecvente convingeri au legătură cu o anumită
perspectivă asupra greşelilor. Aceste convingeri ale adulţilor sunt rezultatul unor experinţe de
învăţare. Adulţii care au convingeri de tip perfecţionist de genul ” greşelile sunt intolerabile;
trebuie să anticipi problemele care apar; „Oamenii mă vor desconsidera dacă fac greşeli.” „Urăsc
să nu fac foarte bine/perfect un anumit lucru.” „Dacă am eşecuri cu copilul meu , atunci am eşuat
ca persoană.” „O persoană trebuie să facă tot ce îi stă în putere să iasă toul perfect.” „Tot ceea
ce fac ceilalţi trebuie să fie de calitate maximă.” „Totul trebuie să fie aşa cum e cel mai bine.” Are
un anumit mod de a se raporta atât la grreşelile proprii cât şi la greşelile celorlalţi.
Cum se simte adultul? Manifestă o frică imensă faţă de tot ce înseamnă abatere de la
standardele personale (frica de a nu face lucurile perfect, frica de a nu fi desconsiderat, frica de a
nu pierde aprecierea celorlalţi, teama că propriul copil ar avea de suferit dacă nu este foarte atent
să îl protejeze de greşeli)
16
Când adulţii fac remarci frecvente de genul ”nu aşa se face”, „ nu e bine aşa!” „opreşte-te!” copiii
nu au posibilitatea să înveţe să facă lucurile mai bine şi cu timpul încep să creadă că nu sunt în
stare să le facă.
Uneori părinţii încearcă din răsputeri să îi protejeze de orice fel de disconfort. Această încercare
de protejare excesivă a copiilor are însă consecinţe negative asupra dezvoltării lor. De exemplu,
părinţii care se luptă din greu să-şi protejeze copiii de greşeli pentru a nu se răni, pentru a nu
suferi, îi pot învăţa în mod accidental că greşelile sunt inaceptabile.
Comportamente ale adulţilor, părinţi sau educatori cu risc pentru dezvoltarea
convingerilor de tip perfecţionist la copil
• Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce face copilul. Copilul se simte adesea
judecat, evaluat negativ de adulţii din familie şi încearcă din răsputeri să îl mulţumească.
Astfel el poate învăţa că singura cale de a-l mulţumi este să fie perfect.
• Oferă mejase frecvente de critică privitor la ceea ce fac alţii. Copiii nu doresc să fie ca
acei oameni pe care părinţii nu-i plac şi încearcă să stea departe de critică.
• Fac multe lucruri în locul copiilor. În unele familii, părinţii îşi doresc ca lucurile să fie
făcute cât mai repede şi cât mai bine şi astfel nu lasă copiilor posibilitatea de a face multe
lucruri pentru ei. Această practică parentală învaţă copiii că ei nu pot face lucrurile la fel
de bine sau că nu sunt în stare. Hiperprotecţia este o formă specifică de reamintire
permanentă a copilului că este nevoie să fie atent la posibilele greşeli.
• Exprimă aşteptări şi standardele de performanţă excesiv de ridicate, critica fiind indirectă.
• Compară copiii unii cu alţii. Mesajele de genul” de ce nu poţi să fii la fel ca fratele tău?”
face copilul să se simtă că nu este suficient de bun. Astfel el ajunge să creadă că trebuie
să fie perfect pentru a se simţi încrezător şi inteligent.
• Pun accent doar pe anumite aspecte ale comportamentului lor în special pe cele care nu
sunt adecvate din nevoia de a le modifica imediat.
• Laudă sau recompensează copilul doar când acesta are o performanţă şcolară. Astfel,
copilul învaţă să se valorizeze doar prin prisma performanţelor şcolare. Riscul este ca
acest tip de copil să se centreze doar pe sarcinile şcolare şi mai târziu pe cele de la locul
de muncă, ignorând o parte esenţială a vieţii lui (viaţa personală). Experienţa lui de viaţa
l-a învăţat că doar dacă munceşte din greu îşi va putea lua reconpensa.
• Transmit mesaje de genul “Da... DAR… “sau “ este bine dar… “ de exemplu este bine că
ti-ai făcut tema astăzi dar trebuia să-ţi doreşti acest lucru » sau « Bine este un rezultat
bun la test dat de ce nu ai luat FB? Partea a doua a afirmaţiei o anulează pe prima iar
copilul rămâne cu ideea că iar nu a făcut bine.
• Solicită copilului să refacă lucrările pentru a le face perfect.(ex îi rupe foaia şi îl pune pe
copil să refacă tema pentru că a făcut câteva greşeli) Copilul nu este un adult şi nu poate
să performeze lucurile la standardele adecvate vârstei adulte.
• Condiţionează dragostea şi afecţiunea pentru copil de realizările lui. Părinţii exprimă
afecţiunea faţă de copil, prin gesturi sau cuvinte, doar atunci când are performanţe
şcolare. Formulează frecvent mesaje de tipul „M-ai supărat!”
• Expun frecvent copilul la pedeapsă pun accent pe mesaje de învinovăţire şi ruşinare a
copilului.
• Nu oferă aprobarea parentală, manifestă inconsitenţă sau condiţionare.
• Oferă propriul model de perfecţionism ca model de atitudine şi comportament pentru
copii.
Ce învaţă copiii din această experienţă?

că a face greşeli însemnă că ceva este în neregulă cu ei
17
că este catastrofal să greşeşti
că vor pierde acceptarea şi iubirea celorlalţi
că trebuie să facă lucurile perfect pentru a fi iubiţi şi apreciaţi
că nu sunt în stare să facă nimic
că eşecul se datorează exclusiv caracteristicilor personale
că sunt inadecvaţi ca persoane.
dezvoltă teama de eşec
Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului. Dacă adulţii care stau în
preajma lor spun de cele mai multe ori lucruri încurajatoare cum ar fi ”hai să-ţi arăt cum să faci
asta” şi apoi le oferă şansa de a încera din nou, copiii au oportunitatea de a învăţa că pot să facă
acel lucru.
Cum interpretează adultul greşeala copilului? Adultul care vede greşeala ca pe un context de
învăţare va fi mult mai predispus să aibă o reacţie care să transmită un mesaj de învăţare
copilului.
Cum se simte adultul? îţi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de greşeala copilului? Reacţia va fi centrată pe învăţarea copilului
să tragă învăţăminte din propriile greşeli sau din greşelile altora şi să înveţe să îşi gestioneze
emoţiile asociate eşecurilor cu care se confruntă.
Obiectivele de învăţare constă în exersarea abilităţii de acceptare a propriilor greşeli şi de
gestuionare adecvată a eşecurilor care sunt inerente oricărui proces de învăţare.
• Oferă un model personal adecvat de acceptare şi asumare a propriilor greşeli
• Acceptă emoţiile copilului ca fiind fireşti şi sprijină copilul să înţeleagă modul în care se
simte şi să identifice modalităţi cât mai adecvate de exprimare.
• Recompensează copilului pentru aspecte care nu au legătură cu performanţele lui
şcolare ci cu relaţiile cu ceilalţi şi comportamentele prosociale (ex. pentru că oferă
ajutorul celor de lângă el, pentru că vorbeşte folosind cuvinte politicoase etc)
• Implică copilului în activităţi cât mai diverse care să-i permită să-şi dezvolte interesele şi
să primească cât fedbackuri mai diverse privind abilităţile sale în diferite domenii de
activitate.
• Stabileşte standarde realiste faţă de copil
• Oferă copilului contexte cât mai variate pentru a avea acces la cât mai multe oportunităţi
de valorizare.
• Încurajează copiul să facă cât mai multe lucruri singur.
• Lăudă efortul copilului de a face lucurile cât mai bine chiar dacă acest lucru apare mai
târziu (pune accent pe efort şi nu pe performanţă)
• Identifică calităţile speciale al fiecărui copil şi încearcă şi respectă diversitatea umană
• Pune accent pe aspectele pozitive în ceea ce face copilul
• Îşi experimă afecţiunea şi consideraţia faţă de copil chiar şi atunci când nu face lucurile
bine.
• Vorbeşte despre propriile greşeli şi dezamăgiri pe care le-a trăit şi modul în care a învăţat
din ele.

• adulţii sunt interesaţi să îi ajute.
• pot avea încredere în ei şi în relaţiile cu ceilalţi
• greşeala este o etapă normală în învăţarea unui lucru nou
18
• greşeala face parte din viaţa noastră şi că fiecare greşeşte
• nimic nu este perfect, că nu este nici o garanţie asupra a ceea ce se poate întâmpla
mâine
• te poţi simţi inconfortabil dacă ai un eşec dar că orice emoţie vine şi pleacă.
• să facă faţă greşelilor
• să îşi asume riscuri dacă le este teamă de eşec
• să se accepte pe sine şi pe ceilalţi
Copilul care critică pe ceilalţi copii.

Care este cauza „vânătoarei de greşeli”?
„Vânătoarea de greşeli” este un răspuns imediat la emoţia de teamă a adultului ca acel
comportament se va repeta şi reflectă o nevoie a adultului de a corecta imediat comportamentele
nepotrivite cât şi o inabilitate de a ignora comportamentele minore nepotrivite. La baza acestor
comprtamente stau convingerile de tip perfecţionist („este groznic să faci greşeli”, „lucurile
trebuie făcute doar într-un anume fel”).
Comportamentul de a fi atent la greşelile celorlalţi este un rezultat al unei experienţe de
învăţare. Copilul care are tendinţa de a scoate în evidenţă greşelile celorlalţi este un produs al
mediului în care a trăit. El a învaţăt să critice fiind la rândulul lui un copil criticat. Când scoatem în
evidenţă doar greşelile pe care le fac copiii noi suntem un context de învăţare pentru copii în
sensul că le educam modul în care percep ceea ce ei şi ceea ce fac ceilalţi.
Comportamente cu risc ale adulţilor care influenţează abilitatea copilului de evaluare şi
autoevaluare a performanţelor
Una din greşelile tipice pe care le fac adulţii este să raporteze performanţa copilului la
propriile criterii subiective de evaluare (Îmi place, nu îmi place, este frumos, este urât etc.). Tipul
de feedback în care adultul exprimă cum se simte el raportat la ceea ce face copilul este extrem
de dăunător pentru copil prin prisma consecinţelor pe care le implică pe termen lung.
De exemplu prin feedback-ul ” Îmi place desenul tău!” învăţătoarea învaţă copiii că:
• Performanţa copilului (ceea ce face el) depinde de reacţia celorlalţi
• Important este felul în care se simt ceilalţi privitor la ceea ce face copilul şi nu el ca actor
principal a ceea ce face.
• Aprecierea performanţei se face prin prisma reacţiei celorlalţi (ex desenul meu este
frumos în funcţie de cum îi place doamnei învăţătoare)
• Valoarea lui personală depinde de evaluarea celorlalţi
• Să se raporteze la părerea celorlalţi şi nu la aceea ce ştie.
• Să fie atent la feedbackurile celorlalţi în detrimentul performanţei personale (Nu mai este
atent la ceea ce face, ceea ce afectează performanţa).
Obiectivele de învăţare
Unul dintre obiectivele de învăţare pentru copii este să-şi dezvolte abilitatea de a fi atenţi la
ceillalţi şi de a oferi complimente. Copiii învaţă să facă acest lucru prin observare şi imitare. În
consecinţă este foarte important ca adultul să îşi dezvolte o rutină în furnizarea feedbakurilor
pozitive. Asta înseamnă că este indicat să crescă frecvenţa mesajelor pozitive astfel încât să
ajungă să le ofere în mod spontan. Nu întâmplător studiile ne arată că oamenii au nevoie de 100
de mesaje pozitive pe zi pentru a fi funcţionali.
 Învaţă copiii să ofere feedbackuri pentru ceea ce fac ceilalţi şi NU pentru ceea ce
nu au făcut ceilalţi (să ofere complimente) prin propriul model
 Oferă feedback pe sarcină cu focalizarea pe aspectele reuşite (acest aspect este foarte
important deoarece mai există cadre didactice care folosesc practica de a sublinia cu
roşu doar greşelile)
19
 Oferă feedback cât mai specific pe comportamentul copilului şi nu pe persoana lui „bravo,
ai ridicat mâna şi ai aşteptat să fii numit pentru a răspunde”
 Solicită feedbackul personal al copilului din perspectiva propriilor criterii de evaluare
(„Cum te-ai simţit când ai făcut acest desen? Ce înseamnă el pentru tine?”)
Pentru situatiile în care nu suntem de acord cu comportamentul copiilor, mesajele trebuie sa se
centreze exclusiv pe comportament şi nu pe persoana. Orice etichetare (ex. „esti surd? nu auzi?”)
atacă persoana copilului şi îl răneşte.
Maniera în care adultul îşi exprimă nemulţumirea faţă de copil va fi preluată de acesta prin
imitaţie şi se va manifesta în interacţiunile cu ceilalţi copii.
Pentru a transmite un mesaj corect, respectati urmatorii paşi:
• Ma simt .... (descrierea modului cum va simtiti);
• Atunci cand .... (descrierea comportamentului copilului);
• Pentru ca ... (descrieti modul în care va afecteaza comportamentul copilului);
• Mi-ar placea sa ... (oferiti alternative de comportament);
• Iti multumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea comportamentului copilului).
Exemplu:
Paul, ma deranjeaza faptul ca nu îmi răspunzi atunci când te strig. Mi-ar plăcea să-mi răspunzi
deoarece eu voi raguşi şi nu voi mai putea vorbi.
Îţi mulţumesc!
Important de reţinut!
În contextul şcolar un mesaj de critică are nevoie de 5 mesaje pozitive pentru a stabili un
echilibru. Asta înseamnă că pentru un mesaj negativ identificaţi imediat 5 aspecte pozitive
şi oferiţi feedback specific.
Un copil este scos la tablă şi greşeşte la un exerciţiu. Un coleg îi strigă că este prost şi nu ştie
nimic. Copilul începe să plângă.
unor abilităţi
Modul în care reacţionează adultul când se confruntă cu un astfel de comportament depinde de
modul în care el a învăţat îl semnifice.
Cum gândeşte adultul? Când adultul priveşte comportamentul de etichetare şi evaluare negativă
a celorlalţi ca şi un semn de răutate, de proastă creştere sau ca o sfidare sau un atac la
persoană va fi mult mai predispus să reacţioneze printr-o pedeapsă.
Cum se simte adultul? adultul simte furie, indignare, iritare.
Cum reacţionează adultul?
 ridică tonul
 jigneşte
 critică
 ceartă
 pedepseşte (dă copilul afară de la oră, îl scoate la tablă)

 Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
 Să intre în lupte de putere cu cadrul didactic
 Să se centreze pe aspectele negative ale celorlalţi
20
Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul identifică comportamentul de
etichetare al copilului ca un rezultat al unei experinţe de învăţare (modul în care el se raportează
la greşeala celuilalt este rezultatul modului în care adulţii din viaţa lui s-au raportat la propriile lui
greşeli)
Cum reacţionează adultul ? Adultul reacţionează în acord cu obiectivele de învăţare
Obiectivul de învăţare - să exerseze abilitatea de a se focaliza pe ce a făcut copilul bine la tablă,
să folosească cuvinte potrivite la adresa celorlalţi, să vadă greşeala ca pe un context de învăţare
şi nu ca pe o catastrofă.
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti trist”

• Încurajează exprimarea emoţională „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus
că eşti prost”
• Se raportează la experinţa celuilalt copil şi schimbă perspectiva pentru a identifica
consecinţele emoţionale ale comportamentului lui „Ai spus despre ..... că este prost.
Când cineva a folosit un cuvânt nepotrivit faţă de tine, te-a făcut prost sau altcumva tu
cum te-ai simţit?”
• Face apel la regulă „Regula este să folosim cuvinte potrivite la adresa celorlalţi”
• Transmite mesajului că fiecare om face greşeli iar asta nu însemnă că este prost.
Atunci când greşeşti însemnă că mai ai unele lucruri de învăţat.
• Aplică consecinţa logică pentru încălcarea regulii (Pentru că ai folosit cuvinte
nepotrivite acum vei sta 3 min la locul de liniştire)
• Identifică de soluţii de ameliorare a situaţiei (ex. să identifice modalităţi adecvate de
semnalare a faptului că cineva a făcut o greşeală)
Comportamemntul de pâră
La vârsta şcolară mică comportamentul de pâră înregistrează o frecvenţă foarte mare. Copiii
adesea în încercarea de a solicitare a ajutorului cadrului didactic vorbesc preponderent de ce au
făcut greşt ceilalţi şi nu despre sine. În consecinţă, modul în care cadrul didactic răspunde la
acest comportament are darul de a-l menţine sau de a-l modifica, înlocuindu-l cu o alternativă de
comportament adecvată - solicitarea ajutorului vorbind despre sine.
Modificarea acestui comportament devine o prioritate prin prisma consecinţelor sociele şi
emoţionale pe care le implică la nivelul clasei de elevi:
• Consecinţe sociale- conduce la deteriorarea relaţiilor dintre copii, la acte de agresivitate
• Consecinţe emoţionale- determină emoţii de furie, iritare, tristeţe etc.
Cum intervenim în modificarea comportamentui de pâră
• Facem apel la regulă „fiecare vorbeşte despre sine”
• Facilitarea exprimării emoţionale folosind limbajul responsabilităţii „Mă simt... pentru că
(comportamentul celuilalt).... alternativa comportamentală „Mi-ar plăcea să...
• Indentificarea unei soluţii de rezolvare a problemei
• Încurajarea copilului să pună singur în aplicare soluţia identificată (Cum ai putea să îşi
rezolvi singur problema?)
Un copil vine la învăţătoare şi pârăşte pe colegul din spate care se joacă cu caietul pe bancă şi o
loveşte în spate
21
unor abilităţi
Cum gândeşte adultul? Adultul priveşte comportamentul de pâră al copilului ca fiind unul
adaptativ deoarece îl ajută să ştie ce se întâmplă cu copiii în lipsa lui.
Cum se simte adultul? Are control asupra situaţiilor în care nu poate fi prezent
Cum reacţionează adultul? Reacţia adultului este un rezultat al nevoii personale de a avea
control mai mare asupra a ceea ce se întâmplă când adultul nu este prezent
 Acordă atenţei copilului care vorbeşte despre ceilalţi

 Adoptă o serie de măsuri disciplinare
 Ascultă şi are o reacţie imediată la adresa copilului pârât.
 Să fie atent şi să vorbească despre ceilalţi
 Să folosească pâra ca modalitate de răzbunare (de autoreglare emoţională)

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul are nevoie să ştie ce se întâmplă
deoarece copiii au nevoie de ajutorul lui pentru a învăţa să facă faţă experinţelor mai dificile din
viaţa lor. Dacă adultul vede în spatele acestui comportament riscul pentru deteriorarea relaţiilor
dintre copii şi de degenerare a conflictelor, va fi mult mai predispus să solicite obţinerea
informaţiilor într-o altă formă.
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul de pâră- are reacţii în concordanţă cu
obiectivele de învăţare.
Obiectivele de învăţare - să exerseze abilitatea de solicitare a ajutorului, vorbind despre
experinţa personală (ce i s-a întâmpplat lui)
• Apelul la regulă- „regula este fiecare vorbeşte despre sine” (solicităm copilului să
reformuleze prezentând totul din perspectiva sa (Mă simt furioasă pentru ca Ion mă
loveşte în spate cu caietul)
• Sumarizarea „Înţeleg că eşti furioasă pentru că Ion....”
• Identificarea unei soluţii de rezolvare a problemei (cum ai putea să îţi rezolvi singură
această situaţie?
• Implementarea soluţiei identificate (Merg să îi spun cu nu îmi lace ceea ce face şi îl rog
să se oprească)
• Recompensarea copilului pentru modul în care si-a rezolvat singur problema
Comportamentele problematice din timpul pauzelor

Pauza este un context mai puţin structurat decât orele de curs ceea ce favorizează o
manifestarea într-o frecvenţă mai mare a comportamentelor nepotrivite în clasă sau pe hol.
Exemple de comportamente nepotrivite:
- se implică în jocuri cu potenţial agresiv (lupte corp la corp pentru a vedea cine este mai
puternic)
- se împing
- aleargă şi din greşeală dau peste alţi copii
O modalitate adecvată de gestionare a comportamentelor nepotrivite ale copiilor în timpul
pauzelor este structurarea lor. Acest lucru este posibil prin introducerea unor reguli care să
ghideze comportamentul copiilor şi prin oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber
22
(jucării preferate pentru şcolarii mici, jocuri de mişcare care să implice toată clasa, jocuri de
liniştire etc.
Ghidarea comportamentului copilului prin apelul la reguli
1. Când suntem în clasă vorbim cu voce de interior.
Ţipetele pot să rănească urechile celorlalte persoane.
2. Vorbesc politicos cu colegii mei: spun te rog frumos când doresc
ceva,spun mulţumesc, spun pardon când vreau să trec şi cineva stă în calea mea.
3. Sunt atent ca mâinile şi picioarele mele să nu lovească pe nimeni. Si eu sunt trist
când cineva mă loveste şi nu-mi place.
4. Când suntem în clasă mergem.
Dacă alergăm în clasă putem să ne rănim sau să-i rănim pe cei din preajma noastră.
Este distactiv să alegam şi putem să facem acest lucru când suntem afară.
În faza de învăţare a regulilor este important ca ele să fie reamintite copiilor în permanenţă iar
învăţătoarea să fie atentă şi să monitorizeze respectarea lor. Pentru facilitarea învăţării se poate
folosi sistemul de recompensare prin puncte (o bulinuţă roşie pentru respectarea regulii şi una
neagră pentru încălcarea ei, iar bulinuţa neagră şterge bulinuţa roşie). La finalul fiecărei
săptămâni pentru un anumit număr de puncte (ex minim 10 ) fiecare copil primeşte o recompensă
săptămânală (ex.o diplomă)
Activităţile de muncă independentă - contexte de apariţie şi manifestare a
comportamentelor ce necesită exersarea unor abilităţi
Activitatea de muncă independentă este încă un context care poate favoriza apariţia
comportamentelor nepotrivite în special în cazul elevilor care au dificultăţi de se implica singuri în
rezolvarea sarcinilor şcolare, de a-şi menţine atenţia focalizată pe sarcină până la finalizarea ei,
de a se implica într-o activitate care solicită efort mental susţinut, de a face un lucru solicitat de
adult dar care nu este dorit de el etc.
Adesea implicarea tuturor copiilor în sarcinile şcolare reprezintă o prerechizită pentru buna
desfăşurarea a lecţiei. Copii care rămân în afara sarcinilor şcolare adesea adoptă ca alternativă
de alungare a plicitselii comportamentele de distragere a atenţei fie a cadrului didactic fie a
celorlalţi elevi.
Exemplu de învăţare 2. Jocul Comportamentul cel bun

(adaptat după Laundrum şi Tankersley1997)
23
Este un instrument eficient de management comportamental la clasă care ajută elevii să-şi
monitorizeze comportamentele în timpul orei şi facilitează intrarea şi menţinerea implicării în
sarcina şcolară.(ex. Să stea în bancă şi să lucreze în linişte)
Jocul este conceput pentru elevii de şcoală şi este potrivit pentru activităţile mai puţin structurate
şi de muncă independentă (20-30 min)
Pentru a avea eficienţă se recomendă ca învăţătorii să îl joace cu elevii de cel puţin 2-3 ori pe zi.
Obiectiv:
- scăderea frecvenţei de manifestare a comportamentelor agresive în timpul orei concomitent cu
creşterea implicării în sarcinile şcolare.
Proceduri esenţiale pentru desfăşurarea jocului:
Învăţătoarea:
• defineşte comportamentele ţintă pe care doreşte să le îmbunătăţească şi determină care
sunt cele mai problematice şi au nevoie de intervenţie imediată (prin observarea şi
monitorizarea comportamentelor elevilor la clasă)
• stabilesc criteriile de câştigare a jocului şi sistemul de recompensare (elevii să stea la
locul lor şi să lucreze în linişte 80% din timpul alocat iar recompensa primită reprezintă 5
min de timp extra pentru pauză)
• învaţă elevii cum se joacă jocul
Elevii sunt înpărţiţi pe echipe iar numele echipelor sunt notate pe tablă
Când un elev încalcă o regulă, învăţătoarea pune un semn în dreptul echipei din care face parte
La sfârşitul jocului câştigă fiecare echipă care are mai puţine semne decât criteriile stabilite iniţial
Toţi elevii din echipa câştigătoare primesc recompensele stabilite.
Descrierea activătăţii
Pasul 1- Definirea comportamentelor ţintă .Se defineşte un exemplu de comportament de bun
şi se dicută în cu elevii în contextul importanţei venirii la şcoală pentru a învăţa.
Elevii sunt solicităţi să operaţionalizeze conceptul de învăţare în contextul şcolar
“de exemplu: Ce presupune a învăţa ?
A învăţa presupune mai multe tipuri de comprtamente:
• a asculta,
• a lucra,
• a urmări instrucţiunile.
Învăţătoarea stabileşte principalele comportamente aşteptate.
De exemplu putem urmări următoarele comportamente:
• Stau în bancă
• Lucrez în linişte.
Pasul 2: Exemplificarea comportamentelor adecvate şi neadecvate. Învăţătoarea dă elevilor
exemple si contraexemple de comportamente adecvate în anumite situaţii şcolare. Elevii sunt
rugaţi să ridice degetul sus, respectiv să-l orienteze în jos când folosesc un comportament
adecvat , respectiv neadecvat.
Exemplu: D-na Învăţătoare scrie 3 de probleme pe tablă. Ea le cere elevilor să le copieze şi să le
rezolve. Copiii o ascultă, au privirea întreptată către tablă când ea le explică ce au de făcut, scriu
în caiete la solicitarea ei.
Contraexemplu: Învăţătoarea dă elevilor o lucrare despre scrierea cu literă mare a substantivelor
proprii . Ea cere elevilor să urmeze instrucţiunile şi să predea lucrările lor când au terminat. Fără
să ceară permisiunea Tudor se ridică şi îşi ascute creionul Cristina spune cu voce tare, fără să
ridice mâna şi să solicite ajutorul : “Nu înţeleg cum să fac asta !”
Pasul 3 : Modelarea si monitorizarea comportamentelor adecvate ale elevilor. Învăţătoarea
le explică elevilor ce înseamnă monitorizarea şi cât de important este ca fiecare din grup să
respecte regulile jocului şi să manifeste comportamentele dorite.
Monitorizarea comportamentului este făcută de învăţătoare pe o fişa de monitorizare. Ea
informează elevii că atunci când elevii lucrează va spune “da” după fiecare 5 minute dacă fiecare
24
elev din echipă este la locul lui şi lucrează în linişte şi “nu” dacă nu toţi membrii grupului
îndeplinesc aceste condiţii.
Pentru faza de exemplificare şi monitorizare se poate folosi un joc de rol. De exemplu în jocul de
rol, învăţătoarea cere unui elev să citească o carte şi apoi solicită unui grup de elevi să plece de
la locurile lor şi să vorbească cu colegii. Se discută cu elevii ce tip de comportamente au
manifestat copiii (dacă elevii au manifestat comportamente adecvate sau nu) şi se dface o
demonstraţie privitor la marcarea tabelului de monitorizare.
Pasul 4: Implementarea jocul de bun comportament. Se stabilec criteriile de câştigare a jocului
dacă toţi membrii unei echipe respectă comportamentele targhet în proporţie de 80% sau mai
mult din perioada alocată. Se stabilesc şi recompensele pentru câştigarea jocului - 5 min de
pauză în plus.
Recompensele şi încurajările ajută elevii să manifeste demonstreze comportamentele aşteptate.
Recomnadări utile:
• Aranjaţi elevii în grupuri de 4-5 în aşa fel încât să se poată vedea unii pe alţii
• Oferiţi elevilor sarcini individuale, şi setaţi timpul pentru monitorizare şi fiecare
întegistrare a comportamentului (ex. La un timp de lucru de 10 min, învăţătoarea va
înregistra comportamentele membrilor echipei la un interval de 2 min ).
• Oferiţi feedbackuuri elevilor când manifestă comportamente adecvate. De exemplu:
“Grupul 1, sunteţi minunaţi, faceţi o treabă super respectând regulile … Mulţumesc
pentru că lucraţi în linişte…”. Dacă elevii nu manifestă comportamentele aşteptate
folosiţi remarci de genul : “sper ca cronometrul să nu se oprească, asta ar însemna un
“nu” deoarece voi nu sunteţi la locurile voastre.”
• La finalul perioadei de joc stabilite iniţial (10-20-30 de minute ) tabelele de monitorizare
se strâng şi se premiază grupul elevilor care au atins criteriile de performanţă-
Fişă de lucru
Comportamente în acord cu regula

1. stau în bancă 2. ridic mâna pentru solicitarea ajutorului 3. lucrez în linişte
grupul 1 grupul 2
numărul comportament comportament Comportamente comportamente
de elevi e e în dezacord în acord cu în dezacord cu
în acord cu cu regula regula regula
regula
1 1
2 2
3 3
4 4
5 5
6 6
7 7
8 8
9 9
10 10
Procentaj DA___________ Procentaj DA____________________
MONITOR_____________________ Data:____________________________
25
Exemplu de învăţare 3.
Copiii au dificultăţi de a-şi acorda ajutorul când au nevoie, de a coopera unii cu alţii, de a
manifesta comportamente adecvate unii faţă de alţii,
În spatele acestor comportamente se află un deficit de abilitate sau de performare a abilităţii

(copiii au abilitatea dar întâmpină dificultăţi în aplicarea ei)
Creşterea frecvenţei de manifestare a comportamentelor prosociale la nivelul clasei (de solicitare
şi oferire a ajutorului, de utilizare a cuvintelor politicoase ) se poate realiza prin intermediul
regulilor şi a sistemului de recompensare prin puncte.
Săptămâna comportamentelor de grijă faţă de ceilalţi
Copiii au nevoie de contexte în care să înveţe şi să exerseze grija faţă de ceilalţi. O abilitate se
generalizează în condiţiile în care ea este exersată în cât mai multe contexte.
Primul pas este să operaţionalizăm comportamentul de grijă faţă de ceilalţi şi să traducem aceste
aşteptări comportamentale sub forma unor reguli care să ghideze comprtamentul copiilor.
1. Întreb persoanele apropiate, învăţătoare, colegi, părinţi, prieteni cum se simt
2. Întreb persoanele apropiate ce au făcut cu o zi înainte
3 . Împart lucuri cu colegii mei (jucării, obiecte, mâncare)
4. Împart timpul cu colegii mei-mi-ar plăcea să ne jucăm împreună.
3. Ajut colegii care îmi solicită ajutorul sau observ că au nevoie de ajutor
Pentru generalizarea experinţei se poate folosi un card prin care fiecare elev să îşi monitorizeze
comportamentele de grijă faţă de persoanele apropiate din familie. La sfârşitul saptămânii fiecare
copil care înregistrează minim 10 puncte (buline roşii) primeşte o diplomă ca recompensă
săptămânală.
Comportamente de perturbare a orelor (vorbesc cu voce tare, pleacă de la locul lor din bancă,
refuză să scrie împreună cu colegii lor sau să se implice în sarcinile didactice, se joacă)
Comportamentele copilului în această situaţie pot avea mai multe funcţii:
• De atragere atenţiei
• De evitare a implicării în activitatea şcolară
Învăţătoarea solicită copiilor să scoată caietul pentru verificarea temei. Matei începe să cânte cu
voce tare şi să bată cu pumnii în bancă.
Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor nepotrivite.
Cum gândeşte adultul? Adultul vede comportamentul copilului ca un fiind o sfidare la adresa sa şi
un atac la persoană.
Cum se simte adultul? Simte teamă că ceilalţi copii vor copia modelul lui iar autoritatea sa va fi
afectată. În funcţie de exeperinţa sa de învăţare şi de trăsăturile de temperament, ea poate să
adopte mai multe strategii de abordare a acestui comportament.
Cum reacţionează adultul?
 Prin comportamente agresive (ceartă copilul, îl pedepseşte, îl etichetează, foloseşte un
ton ridicat şi cuvinte nepotrivite)
 Prin comportamente de evitare (îi spune să plece afară să se liniştească, îl lasă să facă
ce vrea)
26
 Să folosească comportamentele neportivite pentru a evita implicarea în sarcinile şcolare
 Să obţină atenţie prin comportamente nepotrivite

Cum interpretează adultul comportamentul copilului? Adultul vede în comportamentul copilului
un rezultat al unei experinţe de învăţare. El a învăţat să folosească acestă strategie pentru a evita
implicarea în sarcina didactică şi pentru a evita consecinţele neplăcute ale descoperirii că nu si-a
făcut tema.
Cum se simte adultul? îţi menţine calmul şi abordează problema ca pe o situaţie de rezolvare de
probleme.
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul copilului? Acţionează în concordanţă cu
obiectivele de învăţare
Obiectivele de învăţare
 Să răspundă la solicitarea adultului (să prezinte tema)
 Să manifeste comportamente potrivite contextului şcolar (să răspundă când este solicitat,
să se implice în activităţile şcolare împreună cu colegii săi)
• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti neliniştit ”
• Încurajează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”
• Face apel la regulă „Regula este să vorbeşti atunci când eşti numit”
• Aplică consecinţa logică pentru încălcarea regulii (Pentru că ai vorbit fără să fii numit
primeşti o bulină neagră)
• Verifică tema
• Vorbeşte cu elevul în privat şi foloseşte un ton calm. Merge cu elevul într-un loc în
afara clasei şi poartă o discuţie calmă şi în privat. Admonestările publice şi ameninţările,
tonul rece şi autoritar, discuţiile şi certurile în faţa clasei au rolul de a intensifica
comportamentele agresive.
• Identifică împreună cu copilul soluţii de ameliorare a situaţiei (ex. cum putem
rezolva problema altfel- să facă tema curentă a doua zi, să rămână o jumătate de oră
după programul de şcoală pentru a-şi completa tema neefectuată)
Intervenţia în acest caz, când alte metode nu mai funcţionează presupune solicitarea ajutorului
părintelui.
Comportamentul copilului se monitorizează zilnic pe baza unor indicatori comportamentali
specifici:
• Scriu şi citesc împreună cu colegii mei
• Stau la locul meu pe toată perioada de desfăşurare a lecţiei
• Ridic mâna şi răspund dacă sunt numit
• Folosesc cuvinte politicoase cât mă adresez colegilor şi doamnei învăţătoare.
Monitorizarea se face la un interval de 10 min. Pentru fiecare 10 min. în care copilul a respectat
regulile, primeşte 5 min la calculator (acasă). În această manieră comportamentul copilului este
recompensat acasă pe baza cardului de monitorizare comportamentală.
Alte tipuri de activităţi care mai pot fi realizate în şcoală şi pot contribui la creşterea
motivaţiei copiilor pentru implicare în activitatea şcolară:
„Vinerea distractivă”
Copiii care au respectat în toate zilele sau cel puţin o zi pe săptămână regulile clasei pot participa
la activitatea specială de vineri. Activităţile de vineri pot fi diverse: jocuri, activităţi artistice,
27
gustări, plimbări în natură, activităţi sportive. Activitatea de vineri poate fi organizată de un grup
de cadre didactice (atât învăţători cât şi profesori) şi durează de la 30-45 de minute.
Practica ne arată că este un bun instrument de motivare şi recompensare a copiilor.
28
Program de dezvoltarea a abilităţilor socioemoţionale
(Interval de vârstă 3-6/7ani)
Modulul I Educaţia emoţională
număr de
Obiective de referinţă Obiective specifice activităţi
RECUNOAŞTEREA ŞI  Să denumească emoţiile diverse
EXPRIMAREA  Să identifice propriile emoţii în diverse 8 activităţi
EMOŢIILOR situaţii
 Să identifice emoţiile altor persoane în
ÎNŢELEGEREA diverse situaţii
EMOŢIILOR  Să identifice emoţiile asociate unui context
(înţeleg că evenimentele specific
sunt cele care cauzează  Să recunoască emoţiile pe baza
emoţiile) componentei nonverbale: expresia facială şi
postura 2 activităţi
AUTOREGLAREA  Să exprime empatie faţă de alte persoane
EMOŢIONALĂ
 Să găsească soluţii prin care să se
liniştească atunci când sunt furioşi
 Să îşi comute atenţia de la un joc sau de la
o discuţie care îl supără spre alt joc sau altă
activitate
 Să fie capabil să minimizeze
importanţa unei jucării inaccesibile
 Să privească o situaţie supărătoare dintr-un
punct de vedere diferit
29
RECUNOAŞTEREA ŞI EXPRIMAREA EMOŢIILOR
Activitatea 1
Obiectiv: Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii
Materiale: coli de hartie, creioane colorate;
Descrierea activitatii: Fiecare copil din grupă va desena şi va povesti o întâmplare personală în
care a trăit una dintre emotiile prezentate de catre educatoare
Activitatea 2
Obiectiv: să identifie emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de sitaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine.
Materiale: cartonaşe care ilustrează emoţii
Mod de desfăşurare: Într-o cutie goală de şerveţele se vor pune mai multe cartonaşe cu imagini
care exprimă diverse emoţii. Fiecare copil va aştepta rândul şi va extrage un cartonaş din cutie.
Copilul va arăta cartonaşul celorlalţi colegi iar ei vor trebui să ghicească emoţia.
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul
din imaginea aleasă.
Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru
Activitatea 3
Obiectiv: să identifice emoţiile de bază (bucurie, tristeţe, furie, frică) şi emoţiile complexe
Materiale: cartonaşe pe care sunt desenate diverse expresii emoţionale
Bucurie Tristeţe Furie Frică Ruşine Mândrie

Descrierea activităţii: Copiilor li se prezintă cartonaşe cu diverse personaje ce exprimă anumite
emoţii (bucurie, tristeţe, furie şi teamă, ruşine, mândrie). Copiii trebuie să denumească emoţia şi
să o exprime prin mimica feţei. Ceilalţi copii trebuie să ghicească emoţia scrisă pe cartonaşul
copilului respectiv.
Activitatea 4
Obiectiv: să identifice emoţiile asociate unui context specific
30
Materiale necesare: cartonaşe ce reprezintă diverse contexte, situaţii, evenimente; păpuşi ce
exprimă emoţiile diverse;
Descrierea activităţii: Copiilor li se prezintă o serie de cartonaşe ce reprezintă diverse contexte,
situaţii, evenimente (ex mergem în parc, ne jucăm la gropa de nisip, mergem la film etc) şi o serie
de imagini ce exprimă diferite emoţii. Copiii trebuie să „potrivească” fiecărui context o animită
emoţie.
Activitatea 5 Puzzle-ul emoţiilor

Obiectiv : să identifice emoţiile
Materiale: carton colorat de diferite culori, imaginimari care exprimă diferite emoţii
Mod de desfăşurare: Imaginile cu emoţii se lipesc fiecare pe câte o bucată mare de
caton. Fiecare imagine este tă iată în 3,4 sau 5 piese mari. Piesele fiecă rei imagini se
pun în plicuri separate şi se denumesc cu emoţia corespunză toare pentru a evita
amestecarea lor accidentală.
Copiii vor avea posibilitatea de a face puzzle-urile şi vor da exemple de situaţ ii în
care au simţit emoţia respectivă .
Activitatea 6
Obiectiv : să identifice emoţiile după indicatorii nonverbali
Educatoarea sau un copil mimează diverse emoţii utilizând limbajul corporal (inclusiv tonul vocii).
Copiii trebuie să ghicească emoţia mimată.
Activitatea 7
Obiectiv: -să recunoască emoţia resimţită de personajul din poveste
Materiale: două păpuşi
Descrierea activităţii: Educatoarea va reprezenta un joc de rol între păpuşi.
Marina şi Florina sunt în curtea grădiniţei şi se joacă. Marina spune:
- Eu sunt bucătăreasa şi vor face ceva de mâncare. Am nevoie de o mulţime de alimente
pentru a găti.
Florina ia toate jucăriile cu care se juca împreună cu Florina şi le pune în cratiţa ei.
Florina se uita lung la jucării. Îşi dorea şi ea câteva ingrediente pentru a găti ceva.
- Marina, te rog să-mi dai şi mie câteva ingrediente să gătesc.
- Nu! Răspunde Marina. Am nevoie de toate ingredientele pentru mâncarea pe care o fac eu.
Educatoarea discută cu copiii despre cum s-a simţit Florina. Copiii denumesc emoţia şi aleg
catonaşul cu imaginea ce exprimă emoţia denumită.
. Activitatea 8
Obiectiv: -să reflecteze la modul în care se simte
31
-să observe că emoţiile sunt schimbătoare (vin şi trec) nu sunt permanente
Materiale: panou, fotografiile copiilor, imagini care exprimă emoţii diverse.
Descrierea activităţii:
La venirea în grădiniţă fiecare copil este întrebat cum se simte. Pe un panou mare se ataşează
fotografiile copiilor în dreptul emoţiei menţionate, în funcţie de cum se simt în dimineaţa
respectivă. Panoul poate fi personalizat şi se poate numi “Aşa mă simt acum”. Fiecare copil este
încurajat să îşi mute fotografia pe panou în funcţie de cum se schimbă modul în care se simte pe
tot parcursul zilei.
În acest mod copiii învaţă că emoţiile se pot schimba de-a lungul zilei. Chiar dacă au
fost supăraţi la începutul zilei, observă că starea de supă rare nu durează toată ziua şi
că se poate schimba.
Dacă copilul îşi schimbă emoţiile pe parcursul zilei are nevoie de asistenţă din partea
adultului pentru a-şi schimba numele sau fotografia în cadranul emoţiei prezente .
.
AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ
Activitatea 1
Obiectiv –să identifice strategii de gestionare adecvată a emoţiei de tristeţe
Materiale necesare: o coala mare de hartie, colaje ce reprezinta anumite activităţi si creioane
colorate
Descrierea activitatii: Copiii vor folosi o coala mare de hartie pentru a desena solutii la trairile
de tristete pe care le simt. Soluţiile constau în activităţi pe care le-ar putea face cand se simt tristi
şi pe care copiii le pot desena sau pot lipi colaje ce reprezintă acele activităţi. Coala realizată de
copii poate fi lipita intr-un loc vizibil cum ar fi pe usa de la camera lui, pe frigider sau pe un perete
din camera lui, pentru ca să poată fi privită de aceştia ori de câte ori sunt trişti.
Activitatea 2
Obiectiv: -să identifice comportamente asociate unei emoţii specifice

Materiale necesare: pungi de hârtie, lipici, imagini care exprimă emoţii
Descrierea activităţii: Fiecare copil îşi va confecţiona o carte a emoţiiloe care se numeşte Ce
fac când mă simt......?
Mai multe pungi de hârtie se vor lipi astfel încât partea deschisă a lor să ră mână în
exterior. Fiecare pungă reprezintă o pagină a că rţ ii şi va fi marcată cu o faţă care
exprimă o emoţie. Pe fiecare pungă va fi scrisă propoziţ ia CÂND SUNT ………. În
interiorul pungii fiecare copil va desena, decupa sau scrie care este acţ iunea pe care
o face când se simte în acel mod. De exemplu pe hârtie este scris CÂND SUNT
OBOSIT …. iar în interior scrie sau desenează activitatea pe care o face –MERG SĂ
DORM
32
CÂND SUNT PLICTISIT.......CAUT UN PRIETEN SĂ MĂ JOC
CÂND SUNT FERICIT ........ZÂMBESC
CÂND SUNT TRIST...........FAC CEVA CARE ÎMI PLACE
CÂND MĂ SIMT SINGUR.......CAUT UN PRIETEN
CÂND SUNT FURIOS...........MĂ ORESC DIN CEEA CE FAC ŞI RESPIR ADÂNC
CÂND SUNT ÎNFRICOŞAT .....O ÎMBRĂŢIŞEZ PE MAMA.
Activitatea 3 Tehnica broscuţei ţestoase

Broasca Ţestoasă Ţupi stă în carapace şi se gândeşte
Broasca Ţestoasă Ţupi este o broască minunată. Ei îi place sa se joace cu prietenii în lacul de la
grădiniţă. Uneori se întâmplă unele lucruri să nu îi iasă lui Ţupi aşa cum îşi doreşte ea şi atunci
se înfurie.
Când Ţupi se înfurie, loveşte, dă din picioare şi ţipă la prietenii ei. De fiecare dată când Ţupi se
comportă aşa prietenii ei se supără şi nu mai doresc să se joace cu ea.
Cu timpul Ţupi a observat că borscuţa, crocodilul şi ceilalţi prieteni apropiaţi nu mai vin să se
joace cu ea sau pleacvă când ea vine pe lac. Din acel moment Ţupi încercat să înveţe un nou
mod de a gândi ca o broască ţestoasă când este supărata sau furioasă.
1. Spune STOP şi se opreşte din ceea ce face în acel moment.
2. se ascunde în carapace (îşi încrucişează mâinile la piept, îşi pune bărbia în piept, îşi lipeşte
picioarele unele de altele şi închide ochii) şi inspiră adânc de 3 ori pentru a se calma.
3. se gândeşte la o soluţie sau la un mod mai bun de a se comporta când este furioasă.
De când Ţupi a învăţat să se comporte altfel la furie prietenii ei s-au întors la locul de joacă. Ei
sunt fericiti când ea se joacă draguţ cu ei. Prietenilor le place când Ţupi le vorbeşte frumos şi
cere ajutorul educatoarei atunci când este supărată.
Paşi în gestionarea furiei-tehnica broscuţei ţestoase

I. Recunoaşterea stării de furie: copiii vor fi învăţaţi să identifice stările de furie pe baza
expresiilor emoţionale (expresiile feţei, gesturi).
II. Stoparea activităţii din momentul respectiv (debutul accesului de furie): copiii vor fi învăţaţi
că imediat după identificarea expresiilor emoţionale faciale şi corporale specifice accesului de
furie, ei trebuie să spună “STOP” şi să se oprească din activitatea pe care o desfăşoară în
momentul respectiv. Dacă cei mici nu reuşesc să spună singuri “STOP” vor fi ajutaţi de către
educatoare. În acest caz educatoarele vor spune în locul copiilor “STOP” şi îi vor ajuta să îşi
întrerupă activitatea desfăşurată în momentul respectiv.
III.“Ascunderea în carapace” Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la
piept, să îşi pună bărbia în piept, să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii.
33
După aceea copiii trebuie să respire profund de trei ori şi să îşi spună (sau dacă nu au
vocabularul suficient dezvoltat să spună educatoarea în locul lor) frazele „mă pot linişti şi
pot găsi o soluţie mai bună”. În această poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte
soluţii prin care se poate rezolva situaţia care a dus la apariţia accesului de furie. Initial, când
copilul învaţă tehnica sau e prea mic să formuleze singur frazele, educatoarea îl va ajuta să
găsească alte soluţii de exprimare emoţională sau de rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia
furiei. De exemplu, educatoarea îi poate prezenta câteva alternative pe care le va discuta cu
copilul şi în final vor alege împreună soluţia cea mai potrivită. Când copiii vor avea limbajul
suficient dezvoltat pentru a formula singuri soluţiile găsite sau după utilizarea îndelungată a
acestei tehnici, educatoarea va avea rolul de a-i recompensa pentru realizarea cu succes a
fiecărei etape, pentru ca ulterior cei mici să poată implementa tehnica broscuţei fără ajutor sau
îndrumare.
IV. “Ieşirea din carapace” după ce a fost restabilită starea de calm şi au fost găsite soluţii
alternative de exprimare emoţională, în afară de accesul de furie. După ce copilul împreună cu
educatoarea a ales soluţia potrivită, el îşi poate relua poziţia normală a corpului şi poate
implementa soluţia găsită.
Tehnica aceasta poate fi introdusă copiilor de către o păpuşă-broscuţă. După familiarizarea
copiilor cu broscuţa, aceasta le povesteşte cum a reuşit ea să se liniştească odată când a fost
nervoasă la grădiniţă, descriind cei patru paşi. În final, educatoarele îi pot invita pe cei mici să
încerce şi ei tehnica broscuţei pentru a se calma. Pentru etapa de ascundere în carapace, copiii
îşi vor lipi mâinile cât mai aproape de corp, îşi vor strânge picioarele şi îşi vor lăsa capul în jos,
imitând cât mai acurat ascunderea broscuţei în carapace. Aceste gesturi sunt necesare în
aplicarea tehnicii de către copii, deoarece aşezarea mâinilor pe lângă corp previne apariţia
mişcărilor agitate din timpul acceselor de furie.
Această tehnică poate fi implementată iniţial cu ajutorul păpuşilor, al cartonaşelor colorate ce
reprezintă cele patru etape, a diverselor povestioare cu broscuţa ţestoasă care se ascunde în
carapace în diverse situaţii. Pentru învăţarea acestei tehnici şi aplicarea ei ori de câte ori este
nevoie, copiii trebuie lăudaţi sau recompensaţi pentru fiecare etapă realizată cu succes în funcţie
de amploarea comportamentului îndeplinit.
“Superpremiul broscuţei”: La sfârşitul unei zile în care copilul a reuşit să facă faţă cu bine
acceselor de furie va primi o diplomă ce notifică modul în care a reuşit să îşi controleze furia.
Această diplomă va fi dusă acasă şi semnat de către părinţi care astfel vor fi familiarizaţi cu
tehnica broscuţei ţestoase.
Colierul “Puterea broscuţei”: se acordă o broscuţa ataşată unui colier copilului care a reuşit să
rămână calm într-o situaţie supărătoare.
Cutiuţa magică cu broscuţe. Educatoarea are o colecţie de broscuţe mici din plastic (sau din
pompoane verzi) şi ori de câte ori observă un copil care rămâne calm într-o situaţie supărătoare
este pusă câte o broscuţă în cutiuţa magică. Când cutiuţa e plină, copiii vor avea o sărbătoare a
broscuţei.
Puzzle-ul broscuţa: Educatoarea trebuie să obţină părţi dintr-un puzzle care compun o broscuţă
ţestoasă. De fiecare dată când un copil face faţă cu bine unei situaţii supărătoare, aplicând
tehnica broscuţei şi nemanifestând accese de furie, o bucată din broscuţa pe care e trecut
numele copilului va fi lipită pe perete. Astfel se va completa încet-încet puzzle-ul cu broscuţa şi
când acesta e gata, copiii pot avea o petrecere a broscuţei.
Păpuşica-broscuţă: Educatoarea desemnează ca şi copil al zilei pe acela care a reuşit cel mai
bine în decursul unei zile să facă faţă acceselor de furie şi îl recompensează cu o broscuţă de
pluş pe care o poate duce acasă. Aceasta modalitate reprezintă o nouă ocazie de a familiariza
părinţii cu utilitatea tehnicii broscuţei ţestoase, informându-i despre situaţiile în care copilul lor a
aplicat cu succes tehnica broscuţei ţestoase.Această tehnică de reglare emoţională poate fi
prezentată cu succes copiilor de orice vârstă şi în orice situaţie în care aceştia manifestă accese
de furie.
Oferiţi copiilor modelul menţinerii calmului.
Învăţaţi copilul paşii controlului emoţional şi al calmarii (“gândind ca o broască”)
34
• Pasul1:recunoaşterea emoţiilor
• Pasul 2: Spune Stop şi oprirea activităţii
• Pasul 3: retragerea în carapace şi respiraţie profundă de trei ori.
• Pasul 4: ieşirea din carapace când se calmează şi căutarea unei soluţii.
Ajutaţi copilul să se gândească la o soluţie posibilă:

• Solicitarea ajutorului”Am nevoie de ajutor!”
• Folosirea formulelor adecvate de adresare a unei cereri”te rog, mulţumesc”
• Ignorarea
• Implicarea adecvată în joc prin dezvoltarea jocului copiilor (vine cu i didee nouă de joc)
• Exprimarea emoţiilor în cuvinte- spune, “te rog, opreşte-te nu-mi place”
• Împărtirea jucăriilor.
Aşteptarea rândului.
35
Program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale
(Interval de vârstă 7-10 ani)
Module Obiective Lecţii educaţionale

I Educaţia emoţională  să recunoască emoţiile şi să 6 lecţii
-recunoaşterea emoţiilor le asocieze diferitelor
-exprimarea emoţiilor contexte
-înţelegerea emoţiilor  să recunoască emoţiile pe
-autoreglarea emoţională baza compomentei
nonverbale: expresia facială
şi postura
 să identifice cauza emoţiilor
 să numească
consecinţele emoţiilor într-o
situaţie
 să înveţe modalităţi eficiente
de a face faţă emoţiilor
36
Lecţia 1şi 2
Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor

Obiective:
 să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
 să recunoască emoţiile pe baza compomentei nonverbale: expresia facială şi postura
Joc exerciţiu-1
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în
care au trăit emoţia respectivă. De exemplu, se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe.
Elevii sunt rugaţi să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează
răspunsurile şi se analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în
contexte diferite)
Concluzie- Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Joc exerciţiu-2
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate
preferată(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte
când face activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru
activitatea de lectură.
Concluzie- Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Joc exerciţiu-3
Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie(de ex. tristeaţea). Elevii sunt solicitaţi să spună
fiecare ce fac ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Concluzie- Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
Jocul „Vocabularul emoţiilor”

Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist,
furios, fericit etc). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un
comportament. Ceilalaţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev.
Se notează pe tablă emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se
analizează la nivelul grupului urmărindu-se dacă:
 Aceeşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
 Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Jocul „Emoţiile mele”

Obiectiv: să identifie emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de sitaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine.
Materiale: cartonaşe care ilustrează emoţii
37
Mod de desfăşurare: Copiii vor extrage dintr-o pălărie câte o imagine. Vor trebui să descrie
imaginea şi să spună cum se simte personajul. (trist, furios, speriat, vesel, mândru, jenat, ruşinat,
vinovat).
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul
din imaginea aleasă.
Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru
„Pălăria emoţiilor”
Materiale: fotografii reprezentând diferite activităţi care trezesc diferite emoţ ii cu
oameni diferiţi. (clovni, tigri, câini, astronauţi etc.).
Procedură: Puneţi fotografiile într-o pălărie. Rugaţi fiecare copil pe rând să aleagă o
fotografie şi formulaţi următoarea solicitare ”Să ne prefacem că suntem implicaţ i în
ceea ce se întâmplă în fotografie. (sunt specificate activităţile). Cum te-ar face acest
lucru să te simţi. Altcineva s-ar simţi la fel ca...(nume)? Sunt persoane care s-ar simţ i
diferit? (solicitaţi ca fiecare copil să răspundă cum s-ar simţi dacă ar face o anumită
activitate)
Recomandări
Explicaţi că în aceeaşi situaţie oameni diferiţi simt emoţ ii diferite
Încurajaţi copiii să folosească persoana întâi când vorbesc despre propriile emoţ ii.
„Mi-e frica de câini” şi nu „Câinii sunt ameninţători”.
În concluzie....
 Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
 Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
 Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
38
ÎNŢELEGEREA CAUZEI EMOŢIILOR
Lecţia 3 şi 4
Scop: dezvoltarea abilităţii de înţelegere a emoţiilor
Înţelegerea emoţiilor constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune
identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii fiind strâns legată de recunoaşterea
şi exprimarea acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• interpretarea acurată
• înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului
social.
Scop: Înţelegerea emoţiilor
Obiective:
 Să identifice cauza emoţiilor
 Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie
Activitatea „Modul în care mă simt”

Materiale - Fişe de lucru
Procedură
• Introduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se
simt oamenii în anumite situaţii.
• Porniţi discuţia de la un exemplu concret- dacă am trăi într-o ţară unde nu ninge niciodată
vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea aveţi prea puţine
ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care ninge foarte
des, vestea unei ninsori aporpiate v-ar ăntrista deoarece v-ţi plictisit de zăpadă.
• Pronind de la acest exemplu accentuaţi pe ideea că modul în care gândim despre
lucuri influenţează modul în care ne simţim.
Fiecare elev primeşte o fişă de lcru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile
şi emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucurile pe care le-a
notat pe fişă cu un coleg pereche.
După ce se discută în pereche, se dicută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut.
Fişă de lucru
Modul în care mă simt

Nume ............................... ...................................... Data ....................................................
Instruncţiuni: citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifică ce crezi tu despre
această situaţie. După ce ai identificat gândurile, notează în spaţiul libe, modul în care te-ai
simţit.
1. Mergi către şcoală şi din sensul opus vezi venind spre tine un câine.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
39
2. În drum spre casă treci pe lângă un grup de copii. Când ajungi în dreptul lor copiii izbucnesc
în râs.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
3. Treci împreună cu mama pe la chioşcul de ziare şi vezi expusă un număr nou din revista ta
preferată. O rogi pe mama insistent să ti-o cumpere dar ea îţi răspunde că nu are bani şi
trebuie să mai aştepţi încă o săptămână.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
4. Afli de la colegul tău de bancă că un alt coleg îşi serbează ziua de naştere şi a invitat mai
mulţi colegi la ziua lui iar pe tine nu.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
5. Colega ta de bancă îţi serbează ziua. Ea îţi spune că vei fi singurlul invitat dintre colegii de
clasă. Ceilalţi copii care vor veni încă nu-i cunoşti.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
Întrebări de conţinut:
- Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu?. Sunt
ele aceleaşi cu cele ale partenerilor de discuţii. Dacă nu aţi căzut de acord,
de ce credeţi că nu aţi reuşit?
- Credeţi că oamenii sau situaţiile vă fac să vă simţiţi în modul în care vă simţiţi
sau modul personal de a vedea sau interpreta ce vi se întâmplă?
- Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?
Întrebări de personalizare.
- Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”

- Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei
care faceţi să vă simţiţi astfel?
Jocul “Parola emoţiilor”

Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie (ca în cazul celor prezentate ca exemplu) şi
simulează ce ar gândi o persoană care manifesă o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să
identifice emoţia.
Ce gândeşte personajul respectiv? Cum se simte?
40
În concluzie....
Modul în care mă simt are legătură cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se
întâmplă.
41
AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ
Lecţiile 5-6
Scop: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională
Autoreglarea emoţională se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia,
intensitatea trăirilor subiective şi proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea
comportamentală se referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie.
Copiii întâmpină o serie de obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• să tolereze frustrarea,
• să facă faţă fricii
• să se apere,
• să tolereze să stea singuri,
• să negocieze prietenia etc.
Obiective.
• Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor
Teama de necunoscut
Obiectiv: să identifice modalităţi adecvate de gestionare a fricii, tristeţii şi furiei
Materiale necesare: povestea de mai jos
Descrierea activităţii: li se citeşte elevilor următoarea poveste
Într-o zi Anda o a fost invitată la o petrecere. Era ziua verişoarei ei. Anda era foarte încântată de
acestă petrecere şi îşi doea mult să meargă. Când s-a întâlnit cu verişoara ei a întrebat cine mai
vine; ascultând-o, Anda şi-a dat seama că nu cunoştea nici un copil. Mai sunt 4 zile până la
petrecere şi Anda este tristă deoarece ea s-a hotărât să nu mai meargă „Dacă nu cunosc pe
nimeni nu are nici un sens; voi fi puţin speriată toată seara, nu voi avea cu cine să vorbesc, cu
cine să mă jocm mă voi simţi singură! Of şi cât am aşteptat petrecerea asta! În ziua petrecerii
mama Andei a întrebat-o:
- Anda, tu nu te pregăteşti? Ai împacehtat cadoul?
- Cadoul e pregătit, dar îl voi duce altă dată. Am hotărât să nu mai merg la petrecere.
- De ce? întrebă mama.
- Păi nu cunosc pe nimeni, ce sens are. Voi fi singură acolo. Ceilalţi copii sigur se cunosc.
- Vino puţin la mine, zise mama. Îţi aduci aminte când erai micuţă şi mergeam în parc. Atunci nu
cunoşteam pe nimeni. Şi cu toate astea ne jucam cu copiii din parc. Apoi ai mers la grădiniţă
unde la început nu ştiai nici un copil şi acum ai mulţi prieteni acolo. Apoi vei merge la şcoală, vei
întâlni alţi copii şi îţi vei face alţi prieteni. Viaţa e frumoasă atunci când ai mulţi prieteni! Dacă am
sta toate ziua într-un singur loc nu am mai putea să cunoaştem oamni noi şi atunci singurii noştri
prieteni ar fi cei din locul respectiv. Ţie îţi place să ai prieteni?
- Da, îmi place.
Haide să vedem împreună cum poţi merge într-un loc în care nu cunoşti pe nimeni şi să îţi faci
noi prieteni. Toţi oamenii e simt puţin speriaţi atunci când merg într-un loc străin sau nu cunosc
pe nimeni. E normal. Ce putem face apoi? (se vor găsi cât mai multe soluţii împreună cu copiii)
Recomandări:
Se va discuta cu copiii tinând cont de următoarele aspecte:
- Unde trebuia să meargă Anda?
- De ce nu mai dorea ea să meargă?
- Cum credea ea că se va simţi la petrecere?
42
- Voi v-aţi simţit vreodată ca şi Anda? Când? (Copiii care au trecut prin situaţii similare vor
povesti)
- Ce i-a spus mama?
- Câte soluţii putem găsi împreună cu Anda şi mama ei?
43
Ursul îmblânzit
La o grădina zoologică dintr-un oraş din altă ţară îşi ducea
zilele un urs foarte mare şi arătos. Cuşca lui era foarte mică,
pentru că văzându-l cum arată, la toţi îngrijitorii le era frică de
el. Se temeau şi pentru că ursul era aproape tot timpul foarte
agitat şi nervos. Răcnea,lovea cu labele şi încerca mereu să
atace, aşa că lumea stătea tot mai departe de el.Chiar şi pe cei
mai prietenoşi îngrijitori, care voiau să se apropie de el,
oferindu-i mâncare, îi speria cu câte un răget sau cu câte o
pocnitură de labă în gratiile cuştii. Foarte curând, absolut
nimeni nu se mai apropia de cuşca ursului care era atât de
mânios. Ca să-l hrănească îi aruncau mîncarea şi plecau cât
mai repede. Ursul era mânios şi pentru că nu i se dădea mâncarea pe care şi-ar fi dorit-o el, iar
cuşca fiind atât de mică, se tot învârtea pe loc şi făcea mare gălăgie. Dacă treceau pe acolo
turişti vizitatori, se ţineau departe de cuşcă pentru că ursul dădea semne clare că doreşte să fie
lăsat in pace şi să nu vină nimeni în apropierea lui.
Trebuie să ştim totuşi că ceea ce arăta ursul prin purtarea lui pe de o parte si ceea ce
simţea el în sufletul său, pe de altă parte, erau două lucruri foarte diferite. De fapt, bietul urs era
cât se poate de trist. Nu-i plăcea cuşca aceea strâmtă, nu-i plăcea că era departe de pădurea de
brad şi nu-i plăcea că nu mai erau şi alţi urşi în jurul său. Se urâse de plictiseală şi de singurătate.
Faptul că lucrurile stăteau aşa, l-a facut pe urs să simtă un gol mare şi întunecat în sufletul său.
Însă decât să-i lase pe cei din jur să vadă cât de trist era, el se purta de parcă ar fi fost tot timpul
mânios. Nu-şi dădea seama că procedând aşa, tocmai ceea ce l-ar fi făcut să se simtă mai bine,
ramânea departe de el. Administratorul grădinii bineînţeles că l-ar fi pus cu plăcere într-un spaţiu
mai larg, cu brazi, unde trăiau şi alte animale din pădurile de munte. Dar din cauza acceselor sale
de furie, se temeau că ar fi periculos pentru viaţa celorlalte animalesau a vizitatorilorcare erau
destul de numeroşi. Este de înteles că astfel viaţa bietului urs era din ce în ce mai grea, iar el era
în aparenţă din ce în ce mai mânios.
S-a întâmplat că îngrijitorul care trebuia să se ocupe de el, a avut nişte probleme familiale
şi ca să fie sigur că ursul cel nervos nu va face rău nimănui pe perioada cât urma el să plece în
concediu, a mutat cuşca ursului într-un loc dosnic şi părăsit, unde nimeni nu-l mai putea vizita.
Ursul a ajuns absolut singur.
Într-o zi, pentru că la grădina zoologică erau aduse din ce în ce mai multe animale,
administratorul şef a angajat şi o îngrijitoare care era specialistă în înţelegerea animalelor. La
început, timp de câteva zile ea a vizitat toată grădina, ca să vadă toate animalele. Aşa s-a
întâmplat că a ajuns şi la bietul urs. L-a privit cu mare atenţie cum răgea şi se repezea cu labele
spre gratiile cuştiica şi cum ar fi vrut să o atace. Apoi l-a privit cum i-a întors spatele şi s-a
prefăcut că doarme, refuzând să ia de la îngrijitoare măncarea pe care i-o oferea. Se părea că
aceasta îngrijitoare nu era deloc la fel cu ceilalţi, care când veneau la urs, îi curăţau cuşca, îi
aruncau ceva de mâncare şi apoi plecai cât puteau de repede. Ea înţelegea altfel încercările de
atac pe care le arăta ursul şi ştia ce se ascunde în spatele lor. Îngrijitoarea a început să-l viziteze
regulat, să-i vorbească liniştit, arătându-i că îşi dă seama de tristeţea lui şi de faptul că şi-ar dori
să-l ajute. Pe de altă parte, ursul cel mare, deşi dădea adevărate spectacole de furie, răgând şi
muşcând gratiile, a înţeles că această îngrijitoare noua l-ar putea ajuta să scape de tristeţea lui.
Aşa că rând pe rând a învăţat chiar unele obiceiuri noi şi a devenit mai ascultător şi mai liniştit.
Timpul a trecut şi a sosit ziua fericită când ursul a fost mutat în spaţiul mult mai larg şi plin
de brazi, rezervat animalelor din pădurile de munte. Acolo putea să se plimbe printre trunchiuri de
copaci împreună cu alţi urşi, să stea întins la soareiar păsările îi cântau de parcă ar fi fost într-o
pădure adevărată. La început a avut unele greutăţi, mai ales să îşi facă prieteni, dar îngrijitoarea
aceea pricepută, care ştia că el învaţă uşor şi repede, l-a ajutat până ce a fost primit de către urşii
care erau acolo de mai multă vreme. Ceilalţi îngrijitori de animale erau foarte uimiţi de schimbările
care se petrecuseră cu ursul cel fioros şi preziceau că în curând ursul va redeveni cel dinainte,
fiinţa aceea sălbatică şi înfricoşătoare pe care o ştiau toţi. Dar îngrijitoarea era sigură că acest
lucru nu se putea întâmpla, pentru că plină de rabdare, ea îl ajutase pe urs să înţeleagă altfel
44
viaţa şi să-şi exprime printr-o purtare mai potrivită şi pe înţelesul tuturor sentimentele pe care le
avea. Ursul a simţit într-o zi că golul acela întunecat din sufletul lui dispăruse.
De atunci, de câte ori orsul o vedea trecând pe îngrijitoarea cea înţeleaptă, făcea tot felul
de ghiduşii, mormăind vesel, spre bucuria turiştilor vizitatori.
-Cum se comporta ursul?
-De ce se comporta el aşa?
-Cum se simţea el? (copiii trebuie să identifice ambele emoţii - trist şi furios)
-De ce se imţea el aşa?
-A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos atâta timp cât s-a comportat aşa?
-Cum se comportau îngrijitorii cu el?
-Ce a făcut noul îngrijitor?
-Ce a făcut ursul?
-Cum se simţea el?
-A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos dacă şi-a schimbat comportamentul?
-A fost greu să-şi schimbe comportamentul?
-Cine l-a ajutat?
Toţi ne comportăm câteodată ca şi ursul din poveste. Voi când v-aţi comportat aşa?
De accentuat ideea că ursul a reuşit să îşi schimbe comportamentul în condiţiile în care a
lăsat-o pe îngrijitoare să îl ajute.
Studiu de caz
Etapa I Se citeşte copiilor o poveste
Într-o zi Robert era în curtea şcolii şi desena cu creta pe
asfalt. În timp ce se juca aude deodată nişte ţipete.
Când se uită în jur să vadă ce se întâmplă observă doi
copii care erau gata să se ia la bătaie. Robert făcu o
săritură şi ajunse lângă ei.
- Ce faceţi voi aici, întrebă el.
- Lasă-ne în pace, vreu să îl bat, uite ce mi-a făcut cu
desenul meu.
- Opriţivă-vă, s-ar puta să vă loviţi şi o să vă doare, zise Robert şi îi despărţiră. Văd că
sunteţi amândoi foarte furioşi. Povesteţi-mi pe rând ce s-a întâmplat.
- Păi, eu i-am arătat desenul şi el a tras de el şi l-a rupt.
- Nu-i adevărat, tu ai tras de el, spuse celălalt copil.
- Tu cum te simţi acum că nu mai ai desen, întrebă Robert?
- Mă simt trist şi furios
- Şi eu mă simt furios, am vrut doar să-ţi văd desenul.
- Acum desenul este rupt. Ce credeţi că puteţi face?
- Păi am putea să-l lipim
- Sau aş putea să te ajut să faci altul, sau să facem fiecare câte unul.
- Bun, văd că aţi găsit mai multe soluţii. Care vă place cel mai mult, întrebă Ţupi?
- Cred că să facem unul împreună!
- E o idee foarte bună. Sunteţi nişte prieteni buni.
Recomandări: poveste va fi reluată ţinând cont de următoarele repere:
- Cum i-a ajutat Robert pe cei doi copii să rezolve conflictul?
- Cum se simţeau cei doi copii? De ce?
- Ce credeţi că s-ar fi putut întâmpla dacă nu îi ajuta Robert?
Concluziile finale vor accentua paşii rezolvării conflictului: exprimarea sentimentelor
şi găsirea de soluţii.
I. EXPRIMAREA EMOŢIEI
45
II. GĂSIREA DE SOLUŢII
Etapa II –se prezintă copiilor cazul

Cristi şi Alex sunt colegi de clasă şi stau în aceeaşi bancă la orele de lucru manual. Învăţătoarea
le dă să decupeze ceva. Alex a terminat de decupat şi se bucură de forma obţinută. Dintr-o dată
Cristi îi ia decupajul, îl rupe şi îl mototoleşte, după care se uită cu încordare la Alex, care priveşte
cu lacrimi în ochi bucăţica de hârtie ce i-a rămas în mână. Cu o voce tremurând Alex întreabă:
„De ce ai făcut asta?”
Cum se termină povestea?

Copiii sunt solicitaţi să genereze cât mai multe situaţii de. Se discută fiecare variantă prezentată
din perspectiva consecinţelor emoţionale şi sociale
Exemple
Soluţia 1 - Răzbunarea
O vreme Alex priveşte cu tristeţe la opera lui distrus ă. Simte că se enervează din ce în ce
mai tare. Atunci îl loveşte pe Cristi şi îi strigă: „Dispari!”, iar acesta îi r ăspunde „Ba tu s ă
dispari!”. Alex se plânge: „Mi-ai luat decupajul şi l-ai distrus! O s ă pl ăteşti pentru asta!”
cearta se termină prin faptul că Alex ia decupajul lui Cristi şi îi spune: „Ia te uit ă ce prostie
ai desenat şi tu!”. Rânjind el rupe desenul lui Cristi .
• Cum s-a simţit Alex?
• Cum s-a simţit Cristi?
• Ne ajută răzbunarea să ne rezolvăm problema?
Se accentuează ideea că chiar dacă răzbunarea ne ajută pe moment să ne schikmb ăm
emoţia (tristeaţea este înlocuită de satisfacţia actului întors) utilizarea ei nu ne ajut ă s ă
rezolvâm în mod real problema şi ne deteriorează în timp relaţiile cu ceilalţi.
Soluţia 2 Exprimarea emoţiei în cuvinte şi găsirea de solu ţii
46
 Alex spune trist: „Am depus aşa de mult efort să fac decupajul acesta!” Cristi e
uimit de ceea ce spune Alex, dar şi mai uimit e de faptul c ă Alex nu strig ă la el şi
nu-l loveşte. De aceea îi spune: „Haide, că doar poţi face alt decupaj!”. Alex
întreabă: „Cu ce?”. Nu mai are deloc hârtie. Cristi îi dă o foaie de hârtie şi îi spune:
„Vrei să facem împreună un decupaj? Eu nu prea mă pricep!”. De atunci ei fac
împreună sarcinile de la lucru manual.
În concluzie....
Modul în care noi ne comportăm depinde de ceea ce gândim şi simţim în legătură cu acea
situaţie.
Într-un anumit context gândesc, simt şi am o reacţie.
Strategiile de autoreglare emoţionlă sunt:
 raţionalizarea şi implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea
emoţiilor
 insistar
ea şi scoaterea în evidenţă a altor aspecte decât cele care declanşează emoţii
negative.
 angajarea în activităţi activităţi plăcute
 distanţarea de situaţia în care apare emoţia negativă
 găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă o persoană şi care îi
provoacă emoţii negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.
47
Program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale
(Interval de vârstă 10-14 ani)
Module Obiective Lecţii educaţionale

I Educaţia emoţională  să recunoască emoţiile şi să 6 lecţii
-recunoaşterea emoţiilor le asocieze diferitelor
-exprimarea emoţiilor contexte
-înţelegerea emoţiilor  să recunoască emoţiile pe
-autoreglarea emoţională baza compomentei
nonverbale: expresia facială
şi postura
 să identifice cauza emoţiilor
 să numească
consecinţele emoţiilor într-o
situaţie
 să înveţe modalităţi eficiente
de a face faţă emoţiilor
48
Modulul I- Educaţia emoţională
Lecţia 1şi 2
Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaşterea şi exprimarea a emoţiilor

Obiective:
 să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
 să recunoască emoţiile pe baza compomentei nonverbale: expresia facială şi postura
Jocul Roata emoţiilor

Materiale:.- un cerc din carton pe care sunt trecute o mare diversitate de emoţii.
Instrucţiuni: Comunicati în mod clar obiectivele:
Exemplu: În lectia de astazi vom vorbi despre diferite emoţii şi vom juca jocul “Roata emoţiilor”
Procedura:
1. Prezentaţi elevilor activitatea, rugându-i să ridice mâna dacă s-au simţit vreodată fericiţi,
dezamăgiţi, îngrijoraţi, trişti etc. Explica-ţi elevilor că ecaste emoţii sunt normale şi că toţi
oamenii le trăiesc.
2. Arătaţi elevilor Roata emoţiilor, explicându-le modul în care o vor utiliza în joc. Un elev va
veni şi va învârti roata. Acul ataşat se va opi la o emoţie care este scrisă pe roată. Elevul
respectiv va încerca să exmeplifice cu un moment din viaţa lui în care s-a simţit în acest
fel şi ce a însemnat acel moment pentru el.
Întrebări referitoare la conţinut

• Unele exemple date de colegii voştri sunt similare cu cele trăie de voi ?
Întrebări de personalizare
• Care din emoţii vi se par mai plăcute ?
• Care din emoţii vi se par mai neplăcute
• Ce aţi învăţat despre emoţiile voastre şi ale celorlalţi?
Acţivităţi alternative
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în
care au trăit emoţia respectivă. De exemplu, se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe.
Elevii sunt rugaţi să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează
răspunsurile şi se analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de omani diferiţi în
contexte diferite)
Concluzie- Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate
preferată(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trieşte
49
când face activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru
activitatea de lectură.
Concluzie- Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie(de ex. tristeaţea). Elevii sunt solicitaţi să spună
fiecare ce fac ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Jocul „Vocabularul emoţiilor”

Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist,
furios, fericit etc). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un
comportament. Ceilalaţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev.
Se notează pe tablă emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se
analizează la nivelul grupului urmărindu-se dacă:
 Aceeşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
 Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Jocul „Emoţiile Statuilor”

Clasa se împarte în trei grupuri : grupul statuilor, grupul sculptorilor şi grupul observatorilor. Se
aleg trei elevi voluntari care vor putea avea trei roluri: de sculptor, de statuie şi de observator.
Elevul care şi-a ales rolul de sculptor alege o carte cu o emoţie şi alege doi colegi din celelalte
două grupuri (al statuilor şi al observatorilor) pentru a desfăşura jocul împreună. Elevul sculptor
va încerca să „modeleze” statuia în funcţie de emoţia pe care va trebui să o reprezinte,
modelându-i expresia facială, postura. Elevul observator va nota toate modalităţile prin care
sculptorul încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi colegi vor identifica emoţia exprimată de elevul cu
rolul de statuie. Jocul se poate relua până când toţi elevii ajung să joace rolul grupei din care fac
parte.
Jocul „Imaginile Emoţiilor”

Fiecare elev va extrage un bileţel cu numele unei emoţii. După ce deschide şi citeşte bileţelul
încearcă să o reprezinte printr-un desen care să fie semnificativ pentru emoţia respectivă. Elevul
care ghiceşte emoţia reprezentată de colegul său va avea posibilitatea să o exprime nonverbal
pentru colegii lui. Rolul exerciţiului este să îi facem conştienţi pe elevi de diferenţele în
manifestarea unei emoţii.
Cum te simţi?
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Despre emoţiile mele

Indicaţii: Completaţi fiecare dintre aceste propoziţii despre emoţii, folosind propriile cuvinte şi
exemple reale despre cum vă simţiţi.
50
Mi-e teama atunci când -________________________________________________
Sunt mişcat atunci când __________________________________________________
Sunt fericit când ________________________________________________________
Mă simt necajit când ______________________________________________________
Sunt trist atunci când ______________________________________________________
Sunt calm atunci când ______________________________________________________
Sunt furios când _____________________________________________
Mă simt singur când ______________________________________________________
Mă simt ruşinat când _________________________________________________________
Sunt dezamagit când ________________________________________________________
Desfăşurare
• Identificaţi elevi voluntari care să împărtăşească un răspuns din fişa sa.
• După ce fiecare voluntar prezintă un răspuns, întrebaţi-i pe ceilalţi elevi ce au observat (aceleaşi
emoţii apar în contexte diferite )
 Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.

 Acelaşi context facilitează trăirea de emoţii diferite de către persoane diferite.
 Aceeaşi emoţie este exprimată diferit de către oameni diferiţi.
51
ÎNŢELEGEREA EMOŢIILOR
Lecţia 3 şi 4
Scop: dezvoltarea abilităţii de înţelegere a emoţiilor
Înţelegerea emoţiilor constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune
identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii fiind strâns legată de recunoaşterea
şi exprimarea acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• interpretarea acurată
• înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului
social.
Scop: Înţelegerea emoţiilor
Obiective:
 Să identifice cauza emoţiilor
 Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie
Activitatea „Modul în care mă simt”

Materiale - Fişe de lucru
Procedură Întroduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se
simt oamenii în anumite situaţii. Porniţi discuţia de la un exemplu concret- dacă am trăi într-o ţară
unde nu ninge niciodată vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea
aveţi prea puţine ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care
ninge foarte des, vestea unei ninsori aporpiate v-ar ăntrista deoarece v-ţi plictisit de zăpadă.
Pronind de la acest exemplu accentuaţi pe ideea că modul în care gândim despre lucuri
influenţează modul în care ne simţim.
Fiecare elev primeşte o fişă de lcru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile
şi emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucurile pe care le-a
notat pe fişă cu un coleg pereche.
După ce se discută în pereche, se dicută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut.
Fişă de lucru
Modul în care mă simt

Nume ............................... ...................................... Data ....................................................
Instruncţiuni: citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifică ce crezi tu despre
această situaţie. De exemplu dacă crezi că colegii mai mari nu ar trebi să îţi spună ce să faci s-ar
putea să fii nervos în legătură cu această situaţie iar dacă ai alte preocipări şi nu te interesează
în mod special să participi la discuţiile celorlalţi colegi de clasă , s-ar putea să te simţi indiferent -
nu ar fi mare lucru. După ce ai identificat gândurile, notează în spaţiul libe, modul în care te-ai
simţit.
1. Te joci cu mingea în curtea şcolii. Unul dintre elevii mai mari vine către tine şi îţi spune că
nu ai voie să te joci.
52
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
2. Eşti în pauza mare. Vrei să joci baschet dat sunt prea mulţi copii afară care se joacă.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
3. Două dintre prietenele/prietenii tăi stau împreună într-un colţ al clasei. Ei/ele se uită la
tine şi încep să chicotească şi să şuşotească
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
4. Aseară te ai tuns. Îţi place foarte mult. Colegii de clasă te tachinează şi îţi spun cât de rău
îţi stă.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
Întrebări de conţinut:
- Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu?. Sunt
ele aceleaşi cu cele ale partenerilor de discuţii. Dacă nu aţi căzut de acord,
de ce credeţi că nu aţi reuşit?
- Cum vi s-ar părea dacă cineva v-ar spune că prima situaţie îi face
întotdeauna pe elevi să se simtă furioşi? Credeţi că este adevărat?
- Credeţi că oamenii sau situaţiile vă fac să vă simţiţi în modul în care vă simţiţi
sau aveţi posibilitatea de a alege?
- Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?
Întrebări de personalizare.
- Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”

- Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei
care faceţi să vă simţiţi astfel?
Temă de casă
Elevii îşi vor monitoriza timp de o săptămână limbajul şi vor nota de fiecare dată de câte ori zic
lucruri de genul” Ea m-a făcut să mă simt, mă enervează foarte tare, mă scoate din sărite, el este
de vină pentru că ma simt atât de rău”. Solicitaţi să reformuleze pe foaia de hârtie “M-am simţit
supărat că Ionescu nu m-a servit şi pe mine cu o bomboană când a fost ziua lui)”
Jocul “Parola emoţiilor”

Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie şi simulează ce ar gândi o persoană care
manifesă o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia.
Modul în care mă simt are legătură cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se
întâmplă.
53
AUTOREGLARE EMOŢIONALĂ
Lecţiile 5-6
Scop: dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională
Autoreglarea emoţională se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia,
intensitatea trăirilor subiective şi proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea
comportamentală se referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie.
Copiii întâmpină o serie de obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• să tolereze frustrarea,
• să facă faţă fricii
• să se apere,
• să tolereze să stea singuri,
• să negocieze prietenia etc.
Obiective.
• Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor
Activitatea « De ce mă simt aşa ?”

Materiale: Fişe de lucru.
Procedură Elevii sunt împărţiţi în echipe de câte patru şi fiecare echipă primeşte căte o fişă cu
situaţii. Ca şi echipă copiii citesc situaţiile şi discută între ei despre modul în ei care s-ar simţi şi
apoi selectează una din cele patru modalităţi pentru a face faţă situaţiei (sau vin cu o idee
proprie)
Fişă de lucru
De ce mă simt aşa?
1.Părinţii tăi ţipă şi se ceartă din nou. Tu te simţi........... şi tu.....
Stai în camera ta şi încerci să te concentreză la latceva
•
Intervii între ei ţi îi implori să nu se mai certe

•
Îţi spui că e problema lor

•
Soluţia ta............................................................................
•
2.Familia ta nu are mulţi bani iar tu ei distribuit ziare ca să poţi să îţi cumpăra propria ta
bicicletă. Pentru că esti nerăbdător să ti-o cumperi iei banii la şcoală astfel încât să o poţi
cumpăra imediat ce termini orele. Când te uiţi în bancă la sfârşitul orelor, banii au dispărut.
Te simţi......... şi tu.....
O rogi pe dirigintă să întrebe în clasă cine ti-a luat banii
•
Te prefaci că nu e mare lucur ce săa întâmplat

•
O abordezi pe persoana care consideri că i-a luat

•
Soluţia ta.....................................................................
•
3.Tatăl tău a rămas fără serviciu şi nu aveţi suficienţi bani pentru a vă cumpăra haine noi.
Mama ta a luat nişte haine de la un magazin de mâna a doua şi câţiva colegi de şcoală te-
au necăjit legându-se de felul în care arăţi. Te simţi....................tu............
• Încerci să îi ignori
• Te legi de modul în care arată ei
• Îţi spui că arăţi bine indiferent de ce ar spune ei.
54
• Soluţia ta................................................................
4.Mergi pe holul şcolii şi un elev dintr-un grup de colegi de la clasa vecină strigă la
tine”aragaz cu patru ochi”. Toţi elevii din grup râd de tine şi strigă în cor aragaz cu patru
ochi. Te simţi.................................. tu................
• Îi ignori şi continui drumul
• Le spui că sunt fraieri
• Mergi şi loveşti colegul care a strigat primul
• Plângi
• Răspunzi cu umor
• Soluţia ta.............................................................
5. Mergi în pauză şi te pregăteşţi să mănînci pachetul. Un coleg mai puternic vine şi ţi-l
smulge din mână şi îl aruncă la coş. Te simţi............................. tu..............................
• Începi să plângi
• Îl loveşti
• Mergi să soliciţi ajutorul unui adult
• Soliciţi ajutorul unui coleg mai mare care te cunoaşte pentru a-l învăţa minte pe
colegul care ţi-a făcut asta
• Soluţia ta............................................................
6.Esţi pe holul şcolii. Un coleg dintr-o clasă mai mare vine direct spre tine şi te apucă de
piept. El îţi spune că jacheta ta este de mărimea fratelui lui şi o vrea. Cu cealaltă mâna
apucă jacheta şi o trage de pe tine. Când placă te amenţă că eţti pierdut dacă spui la
cineva despre acest incident. Te simţi.......................... tu.............................
• Începi să plângi
• Mergi în clasă şi nu spui nimănui o vorbă despre cele întâmplate
• Soliciţi ajutorul unui adult
• Refuzi să mai mergi la şcoală a doua zi
• Soluţia ta................................................................................
Întrebări de conţinut
• Ce emoţii aţi identificat?
• Au existat situaţii în care aţi fi putut avea mai mult de o singură emoţie? Oferiţi câteva
exemple.
• A fost dificil să vă gândiţi la modul în care aţi face faţă acestor emoţii? Au fost situaţii mai
dificile decât altele? Oferiţi cîteva exemple.
Întrebări de personalizare
• Aţi avut voi sau alte persoane pe care le cunoaşteţi unele dintre experinţele acestea?
Oferiţi copiilor posibilitatea să povestească.
• Aţi experimentat vreodată emoţii similare cu cele identificate în aceste situaţii?
• Cum faceţi faţă voi sau cineva cunoscut, situaţiilor de la şcoală în care vă simţiţi furioşi,
înfricosaţi sau ruşinaţi
• Credeţi că dacă v-aţi schimba gândurile, acest lucru v-ar ajuta şi în modul în care vă
simţiţi?
Activitate de Follow Up
Se citeşte elevilor o poveste în care se ilustrează modalităţile pozitive de a face faţă la situaţii
nefavorabile. Un bun exemplu este povestea Veveriţele Maşa, Daşa şi cu Saşa (Virginia Waters,
RTS 2003)
55
Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa.
Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa trăiau odinioară în Marile
Păduri, împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În
fiecare toamnă, cozile lor deveneau tot mai stufoase şi
blăniţele lor tot mai dese: atunci ştiau că a sosit momentul să
pornească ţopăind prin Marile Păduri, în căutare de alune pe
care să le mănânce ăn timpul iernii celei grele. Cum nu era
destul loc în căsuţa lor ca să încapă toate proviziile pe care le
adunau, ascundeau mare parte din alune într-o scorbură de
copac de pe partea cealaltă a pajistii. Scorbura părea pustie şi
nelocuită, aşa că era un depozit excelent pentru proviziile
adunate.
Intr-o zi friguroasă de iarnă, Maşa, Daşa şi Saşa se treziră flămânde, cu lumina
soareluipalidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticiră bine, căscară şi se
strecurară din căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii.
„Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să manânc un copac întreg plin de alune”,
spune Maşa plescăind demonstrativ.
„Mi-e atât de foame, încât aş mânca un cal”, spune şi Daşa ţopăind de ici colo.
„Nu vorbi prostii: veveriţele nu ar mânca niciodată un cal-doar suntem vegetariene”, spune
imediat Saşa. „Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea
mânca.”,continuă ea. „Hai să ne mişcăm!”
Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre
copacul lor cu hrană. Ajungând ele cam la jumătatea drumului, se opriră îngrozite de o privelişte
teribilă: niciodată nu le mai fusese dat să vadă aşa ceva-atât de uriaş, de groaznic, de
ameninţător... Îşi dădură seama că drumul le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe
care l-au vazut vreodată:părea că ajunge până-n cer, fără început şi cu siguranţă fără capăt.
Problema cea mai mare era fireşte, că cealată parte a zidului le părea de neatins.
Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă
dau un indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Maşa era deja furioasă. Se gândea: Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor!
NU ar trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc.
TREBUIE să ajung la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici în
calea mea ar trebui să fie distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea nostră dacă fiecare face
după cum îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!” În timp ce Maşa gândea astfel,
se tot învârtea în cerc până ce ameţi, apoi începu să lovească peretele ci lăbuţele şi cu capul,
provocându-şi ditamai durerea de cap.
Daşa se deprimă, gândind: „Este groaznic şi oribil că peretele ăsta a apărut aici. Este cea
mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea.
Adică ...ce spun eu, probabil că nu voi mai ajunge vreodată să manânc. Peretele va rămâne aici
pentru totdeauna, eu voi muri de foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să
ascund alunele de partea cealaltă a pajiştii! Ar fi trebuit să-mi dau seama cş aşa ceva urma să se
întâmple!” Daşa era aşa de supărată pe ea însăşi, încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui,
plângând şi smiorcăindu-se: „Nu-s bună de nimic! Chiar că nu-s bună de nimic!”
Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici,
pentru că mi-e foame şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici şi nu văd de
ce nu ar trebui să fie aici doar pentr că mie nu-mi place. E ghinion şi nu-mi convine să am
peretele ăsta între mine şi alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi
cred că treburile ar putea sta şi mai prost, de fapt.”
Astfel Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpătâneze în
dorinţa ei ca acesta să dispară, aşa cum făcuse Maşa su să facă din prezenţa lui o catastrofă aşa
cum reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura
56
dată în zid, nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singura în stare să se
gândească la ceea ce ar fi făcut în situaţia dată. Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această
problemă?
1. Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocoleşti peretele.
6. Să cauţi alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu am mai rămas ceva resturi de mâncare pe
acolo.
8. Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să manânci zăpada.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis.
12. Să chemi alte veveriţe ca să te ajute să sapi o gaură în perete.
Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul acesta, nu faceţi decât să
înrăutăţiţi situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?!
Terminaţi şi ajutaţi la săpat!”
Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele şi Daşa s-a oprit din plâns şi cu toateau început ssă
sape în zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi
aproape că începea să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de
supărare şi Saşa rămase cu mintea trează şi gata de a găsi soluţia cea mai potrivită. Nu peste
mult timp, erau deja de cealaltă parte a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră
alunele.
„Poate totuşi nu vom muri de foame astăzi”, spuse Daşa.
„Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta”, zise la rândul ei Saşa. „Pentru
veveriţe furioase sau care se supără, nici alunele nu se scutură! Aşa că dacă vreţi mâncare, staţi
calme si raţionale!”
Discuţii
Discutaţi modul de reacţie a celor trei veveriţi faţă de aceeaşi situaţie
Ce au gândit?
Cum s-au simţit?
Ce au făcut?
 Modul în care noi ne comportăm depinde de ceea ce gândim şi simţim în legătură

cu acea situaţie.
 Într-un anumit context gândesc, simt şi am o reacţie.
Strategiile de autoreglare emoţionlă sunt:
 raţionalizarea şi implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea
emoţiilor
 insistar
ea şi scoaterea în evidenţă a altor aspecte decât cele care declanşează emoţii
negative.
 angajarea în activităţi activităţi plăcute
 distanţarea de situaţia în care apare emoţia negativă
 găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă o persoană şi care îi
provoacă emoţii negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.
57
Activitate alternativă
„Cele 10 activităţi plăcute” Fiecare elev va face o listă cu 10 activităţi plăcute care îi determină
pe fiecare să se simtă bine. Toate activităţile fiecărui elev se vor afişa în sala de clasă pentru ca
elevii să conştientizeze modalităţile prin care îşi pot îmbunătăţi starea emoţionlă.
Bibliografie recomandată:
Cărţi şi articole:
1. Berndt, T. J., 2004, Friendship and three A’s (aggression, adjustment, and attachment),
Journal of Experimental Child Psychology, vol. 88, pg.1-4.
2. Bohnert, A. M., Crnic, K. A. si Lim, K. G., 2003, Emotional competence and aggressive
behavior in school-age children – 1, Journal of Abnormal Child Psychology, vol. Feb.
3. Buysse, V., Goldman, B. D., si Skinner, M. L., 2003, Friendship formation in inclusive
early childhood classrooms: what is the teacher’s role?, Early Childhood Research
Quarterly, nr. 18, pg. 485-501.
4. Coolahan, K., Fantuzzo, J., Mendez, J., McDermott, P., 2000, Preschool Peer Interacion
and Readiness to Learn: Relationships Between Classroom Peer Play and Leraning
Behaviors and Conduct
5. Czaja, C, F., 2001, Identifying social-emotional problems in young children: a special

educator’s view, Early Childhood Research Quarterly, vol. 16, pg. 421-426.
6. Denham, S. A., Blair, DeMulder E., Levitas, J, Sawyer, K., Auerbach-Major, S. si

Queenan, P., 2003, Preschool Emotional Competence: Pathway to Social Competence?,
Child Development, vol. 74, nr. 1, pg. 238-256.
7. Denham, S. A., Coucoud, .E. A., 1990, Young Preschoolers’ Understanding of Emotion,
Child Study Journal, vol. 20, nr. 3, pg. 171.
8. Filipoi S., Basme Terapeutice pentru părinţi şi copii, Fundaţia culturală Forum, Cluj-
Napoca, 1998.
9. Garber J., Dodge K.A., 1991, The development of emotion regulation and dysregulation,
Cambridge University Press
10. Gifford, A., 2002, Emotion and self-control, Journal of Economic Behavior &
Organization, vol. 49, nr.1, pg. 113-130.
11. Gunnar, M. R. si Donzella B., 2002, Social regulation of the cortisol levels in early human
development, Psychoneuroendocrinology, vol. 27, pg. 199-220
58
12. Howes, C., James, J., si Ritchie, S., 2003, Pathways to effective teaching, Early
Childhood Research Quarterly, nr. 18, pg. 104-120.
13. Jordan, A. B., 2003 Children remember prosocial program lessons but how much are
they learning?, Applied Developmental Psychology,vol. 24, pg, 341-345.
14. Lengua, L. J., si Long, A. C., 2002, The role of emotionality and self-regulation in the
appraisal-coping process: tests o direct and moderating effects, Applied Developmental
Psychology, vol. 23, pg 471-493.
15. Miller, D. C. si Byrnes, J. P., 2001, Adolescents’ decision making in social situations. A
self-regulation perspective, Applid Developmental Psychology, vol. 22, pg. 237-256.
16. Santa Lucia, R. C., Gesten, E., Rendina-Gobioff, G., Epstein, M., Kaufmann, D., si
Salcedo, O., 2000, Children’s School Adjustment: A Developmental Transactional
Perspective, Journal of Applied Developmental Psychology, vol. 21, nr. 4, pg. 429-446.
17. Smolak, L., Levine, M. P. si Schermer, F., 1998, A controlled evaluation of an elementary
school primary prevention program for eating problems, Journal of Psychosomatic
Research, vol. 44, nr. 3-4, pg. 39-353.
18. Squires, J, Bricker, D., Heo, K., si Twmbly, E., 2001, Identification of social-emotional
problems in young children using a parent-completed screening measure, Early
Childhood Research Quarterly, vol. 16, pg. 405-419.
19. Vernon A., 2004, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi
comportamentală, Editura ASCR
20. Waters, V., 2003, Poveşti Raţionale pentru copii, Editura ASCR
59

Ghid Emotii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Emotii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MATERIAL SUPORT

GESTIONAREA EMOTIILOR LA ELEVI

Autori: Domnica Petrovai

Comportamentele adulţilor, părinţi şi educatori - context de învăţare a abilităţilor de viaţă

PEDEAPSĂ REACŢIE ADECVATĂ

Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor nepotrivite

Un instrument foarte eficient de învăţare a abilităţilor sociale este utilizarea regulilor.

Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Reacţia adultului este un context de învăţare a comportamentelor ce necesită exersarea

Ce învaţă copiii din această experienţă?

Ce învaţă copii din această experienţă?

Copilul care critică pe ceilalţi copii.

Ce învaţă copilul din această experinţă?

• Observă şi numeşte emoţia identificată „Observ că eşti trist”

 Acordă atenţei copilului care vorbeşte despre ceilalţi

Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Comportamentele problematice din timpul pauzelor

2. Vorbesc politicos cu colegii mei: spun te rog frumos când doresc

când cineva mă loveste şi nu-mi place.

4. Când suntem în clasă mergem.

Exemplu de învăţare 2. Jocul Comportamentul cel bun

Comportamente în acord cu regula

În spatele acestor comportamente se află un deficit de abilitate sau de performare a abilităţii

Reacţia adultului congruentă cu nevoia de învăţare a copilului.

Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru

Materiale: cartonaşe pe care sunt desenate diverse expresii emoţionale

Bucurie Tristeţe Furie Frică Ruşine Mândrie

Activitatea 5 Puzzle-ul emoţiilor

Obiectiv: -să identifice comportamente asociate unei emoţii specifice

Activitatea 3 Tehnica broscuţei ţestoase

Paşi în gestionarea furiei-tehnica broscuţei ţestoase

Ajutaţi copilul să se gândească la o soluţie posibilă:

Module Obiective Lecţii educaţionale

Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor

Jocul „Vocabularul emoţiilor”

Jocul „Emoţiile mele”

Vesel Trist Speriat Furios Ruşinat Mândru

Activitatea „Modul în care mă simt”

Modul în care mă simt

- Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”

Jocul “Parola emoţiilor”

Ce gândeşte personajul respectiv? Cum se simte?

Etapa II –se prezintă copiilor cazul

Cum se termină povestea?

Soluţia 2 Exprimarea emoţiei în cuvinte şi găsirea de solu ţii

Module Obiective Lecţii educaţionale

Scop: Dezvoltarea abilităţii de recunoaşterea şi exprimarea a emoţiilor

Jocul Roata emoţiilor

Întrebări referitoare la conţinut

Jocul „Vocabularul emoţiilor”

Jocul „Emoţiile Statuilor”

Jocul „Imaginile Emoţiilor”

Despre emoţiile mele

 Aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite.

Activitatea „Modul în care mă simt”

Modul în care mă simt

- Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”

Jocul “Parola emoţiilor”

Activitatea « De ce mă simt aşa ?”

Intervii între ei ţi îi implori să nu se mai certe

Îţi spui că e problema lor