Sunteți pe pagina 1din 85

Autori: Domnica Petrovai

Sorina Petric​ă

Abilit​ăţ​ile sociale ​ş​i emo​ţ​ionale, baza abilit​ăţ​ilor de via​ţă ​ale copiilor

Comportamentele adul​ţ​ilor, p​ă​rin​ţ​i ​ş​i educatori - context de înv​ăţ​are a abilit​ăţ​ilor de via​ţă


Abilităţile sociale şi emoţionale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la
copiii noştri pentru a le asigura adaptarea la viaţă. Abilităţile se exersează în carul relaţiilor pe care
copilul le stabileşte cu persoanele semnificative din viaţa lor. Comportamentele adulţilor, părinţi şi
educatori, reprezintă principalul context de învăţare a abilităţilor sociale şi emoţionale. Reacţiile
noastre cognitive (ce gândim), emoţionale (ce simţim) şi comportamentale (cum reacţionăm)
modelează atitudinile şi comportamentele copiilor.

Reac​ţ​ia adul​ţ​ilor, p​ă​rin​ţ​i ​ş​i educatori, este influen​ţ​at​ă ​de experien​ţ​ele lor de înv​ăţ​are ​Reacţia
adulţilor, părinţi şi educatori, faţă de comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de
învăţare. De exemplu, părintele sau educatorul solicită copilului să strângă jucăriile după ce s-a
jucat cu ele iar acesta refuză. După mai multe solicitări, adultul ridică tonul şi ameninţă copilul că îi
va lua jucăriile. Părintele sau educatorul va învăţa că modul în care poate obţine supunerea copilului
la mesajul lui este prin ridicarea tonului şi ameninţare. Şi după astfel de experienţe repetate adultul
învaţă că mesajele de pedeapsă „modifică” comportamentul copilului.

Ce înva​ţă ​în acest context adultul ​ş​i copilul?


Din această situaţie copilul învaţă să se supună solicitării adultului doar atunci când apare
ameninţarea (prezenţa emoţiei de furie şi probabilitatea ca jucăriile să-i fie luate), iar adultul
învaţă să folosească comportamentele asociate emoţiei de furie (ridicarea tonului,
ameninţarea) pentru a obţine supunerea copilului.

Reac​ţ​ia adul​ţ​ilor, p​ă​rin​ţ​i ​ş​i educatori este influen​ţ​at​ă ​de semnifica​ţ​ia pe care o acord​ă
comportamentului copilului
Modul în care adulţii reacţionează la ceea ce fac copiii nu este întâmplător, ci este rezultatul unui
mod personal de a acorda semnificaţie comportamentul lor. Suntem obişnuiţi să observăm ceea ce
se întâmplă în jurul nostru şi imediat să facem interpretări asupra lucrurilor observate (ex. copilul a
stricat jucăria pentru că nu i-a plăcut ce i-am spus). Semnificaţia pe care o acordăm este rezultatul
direct al experienţei noastre de învăţare şi determină modul în care ne raportăm la o anumită
situaţie, felul în care reacţionăm – emoţiile pe care le simţim (tristeţe, iritabilitate, furie) precum şi
comportamentele prin care ne manifestăm (ex ridicăm tonul, ţipăm etc.). Comportamentele noastre
sau reacţiile noastre emoţionale privitor la ceea ce fac copiii sunt determinate de semnificaţiile pe
care le atribuim comportamentului respectiv şi de modul în care percepem şi interpretăm contextul
în care acesta apare.

Reac​ţ​iile adul​ţ​ilor, p​ă​rin​ţ​i ​ş​i educatori, sunt diferite pentru aceea​ş​i situa​ţ​ie sau comportament
Confruntaţi cu aceeaşi situaţie, adulţii (părinţi şi educatori) au reacţii diferite faţă de acelaşi
comportament al copilului. De exemplu confruntaţi cu comportamentul de aruncare a jucăriilor
adulţii reacţionează diferit în funcţie de interpretarea pe care o fac. Cei care gândesc „Copilul ăsta
nu înţelege să nu mai trântească cuburile! Face intenţionat ca să mă enerveze!”, se vor simţi furioşi
şi prezintă o mare probabilitate de a reacţiona printr-un comportament agresiv (smulg jucăriile din
mâna copilului, ridică tonul etc.). Cei care dau o altă interpretare comportamentului „Copilul se
plictiseşte, nu ştie cum să se joace sau vrea să îmi atragă atenţia”, vor rămâne calmi şi vor orienta
copilul spre alte activităţi. Reacţiile adulţilor care se confruntă deci cu un astfel de comportament
pot fi diferite în funcţie de interpretarea şi semnificaţiile pe care le oferă .
1  
Figura nr. 1
COMPORTAMENTUL COPILULUI
​Copilul aruncă jucăriile pe jos

​INTERPRETARE INTERPRETARE
Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! „Copilul se plictiseşte, nu ştie să se Face
asta intenţionat ca să mă enerveze! joace sau vrea să îmi atragă atentia”

​EMO​Ţ​IA EMO​Ţ​IA ​Furie, enervare, ostilitate Calm

​PEDEAPS​Ă ​REAC​Ţ​IE ADECVAT​Ă


Îl lovesc ca să înceteze Îi redirecţionez comportamentul prin oferirea de alternative

În concluzie

• ​Acelaşi tip de comportament al copilului determină reacţii emoţionale şi comportamentale


diferite la persoane diferite, în funcţie de modul în care fiecare înţelege si îşi explică ceea ce
face copilul.
• ​Acelaşi tip de comportament determină reacţii diferite chiar şi la aceeaşi persoană, în
momente diferite, în funcţie de cum este perceput contextul în care se manifestă
comportamentul.

Ce se întâmpl​ă ​în realitate


• ​comportamentul copilului este rezultatul unor experienţe de învăţare (logica copilului se înscrie
în limitele unei ecuaţii simple: ​fac X - ob​ţ​in Y​.
• ​comportamentul copilului este o reflectare a abilităţilor pe care el le deţine la un moment dat
• ​manifestarea comportamentelor inadecvate ascunde un deficit de abilităţi şi reflectă nevoia
unor contexte noi de învăţare.
• ​comportamentele inadecvate reprezintă un feedback pentru adult, deoarece acesta transmite
informaţii atat despre aspectele pe care copilul le mai are de învăţat cât şi despre calitatea
procesului de învăţare.

Adul​ţ​ii, p​ă​rin​ţ​i ​ş​i educatori, pot crea contexte de înv​ăţ​are a abilit​ăţ​ilor de via​ţ​a ale copiilor ​Un
obiectiv foarte important al adulţilor care asigură creşterea, îngrijirea şi educarea copilului este
dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale. Aceste competenţe reprezintă cele mai importante abilităţi
de viaţă ale copiilor, asigurându-le acestora adaptarea la vârsta adultă. Abilităţile sociale şi
emoţionale se învaţă în contextul relaţiilor de zi cu zi, prin interacţiunea directă a copilului cu
părintele, educatorul, învăţătoarea, profesorii, colegii de grupă sau de clasă.

Modelul personal al adulţilor –


context de învăţare a comportamentelor.
Modelul personal al adulţilor, părinţi şi educatori, reprezintă un important factor în învăţarea
abilităţilor socio-emoţionale. Modul în care adulţii reacţionează la propriile emoţii, îşi

2  
gestionează emoţiile, relaţionează cu ceilalţi sau rezolvă conflictele oferă contexte prielnice
de învăţare, prin observare şi imitare de către copii.

Reacţia adulţilor la comportamentul copilului –


context de învăţare a abilităţilor socio-emoţionale
Modul în care adulţii răspund la comportamentul copilului influenţează modul în care copilul
se comportă. De exemplu modul în care adultul reacţionează la exprimarea emoţională a
copilului determină o viitoare exprimare sau inhibare a emoţiilor acestuia.

De ce apar situa​ţ​ii în care copilul înva​ţă ​comportamente neadecvate?


Situaţia tipică în viaţa de zi cu zi este că deseori adulţii reacţionează la comportamentele copiilor în
concordanţă cu emoţiile personale şi nu în raport cu obiectivele de învăţare supraordonate. De
exemplu, când copilul manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul adultului (ex.
Copilul ar trebui să mă asculte) acesta trăieşte o serie de emoţii negative şi pune în aplicare o serie
de metode, pentru a stopa comportamentul neplăcut al copilului care sunt congruente cu starea sa
emoţională (ex. pedepseşte copilul). În acest exemplu, răspunsul adultului reprezintă un răspuns la
propria lui emoţie (o modalitate de autoreglare emoţională) care ignoră obiectivele de învăţare
supraordonate. În realitate, copiii au nevoie să înveţe de la adulţi comportamente adecvate de
răspuns la anumite situaţii problematice cu care se confruntă.

Pentru a exemplifica să luăm mai multe cazuri:


Situa​ţ​ia 1 ​Un copil se înfurie pentru că nu poate avea jucăria dorită şi face o criză de furie în
magazin (plânge, ţipă, loveşte cu picioarele coşul de cumpărături)

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i: ​adultul nu înţelege ca acesta este un context de învăţare a comportamentelor ce
necesită exersarea unor abilităţi
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul interpretează comportamentul copilului ca pe un ​indicator de evaluare a eficacităţii
sale ca părinte​. Astfel îi pot veni în minte gânduri de tipul „Oamenii vor crede despre mine că
nu sunt în stare să-i dau o educaţie corespunzătoare” „Mă face de ruşine!” „Se uită toată
lumea la mine!” „Oamenii vor crede despre mine că sunt un părinte rău şi iresponsabil care
abuzează copilul!”.
Cum se simte adultul?
Ca urmare a acestor convingeri adultul ​se simte jenat, ruşinat, vinovat​.
Cum reacţionează adultul ?
În aceste circumstanţe adultul ​cumpără copilului jucăria ​râvnită pentru salvarea situaţiei.
Acest tip de răspuns este în concordanţă cu emoţia adultului şi nu cu obiectivul de învăţare.
Copilul are nevoie să fie expus la situaţii în care să înveţe să tolereze frustrarea.

Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?


Copilul învaţă să folosească comportamentele de manifestare a furiei atunci când nu poate să
obţină ceea ce vrea.

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Părintele identifică la copilul său inabilitatea de a face faţă frustrării şi se gândeşte că, deşi se
simte inconfortabil că se uită toată lumea la el, este important să se folosească de această
oportunitate pentru a-l învăţa pe copilul său o abilitate importantă pentru viaţă (să amâne
recompensa imediată şi să tolereze frustrarea).
Cum se simte adultul?
Rămâne calm
Cum reacţionează adultul ?
Adoptă comportamente care îi permit copilului să înveţe abilitatea de amânare a recompensei
.
Obiectivul de învăţare în cazul acestui copil este să înveţe să tolereze frustrarea. Reacţia adultului
trebuie să fie deci congruentă cu acest obiectiv.
Copilul învaţă să tolereze frustrarea în măsura în care este expus la situaţii specifice. O astfel
de situaţie poate fi transformată de adult într-un context de învăţare.
3  
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivul de învăţare ?
1. Observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului „observ că eşti furios”
2. Facilitează exprimarea emoţională „ Ce s-a întâmplat?”
3. Face apel la regulă - Refuză calm şi ferm cererea copilului „ regula este să cumpărăm doar
lucrurile care le-am trecut pe listă”.
4. Oferă copilului posibilitatea unui moment de liniştire de 2-3 min în afara spaţiului din
magazin
5. Exersează cu copilul respiraţia profundă pentru a-l ajuta să se liniştească
6. Finalizează cumpărăturile şi pleacă cu copilul acasă, în măsura în care copilul are dificultăţi
de a se linişti (după timpul de liniştire)

Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?


Să-şi exprime emoţia de furie în cuvinte (astfel scade probabilitatea de a utiliza
comportamentele agresive în exprimarea furiei)
Să utilizeze o serie de strategii de gestionare a emoţiei de furie (respiraţia, distanţarea de
situaţie, timpul de liniştire)
Să-şi amâne recompensa imediată
Să aştepte.

Situa​ţ​ia 2​- Un copil îşi loveşte cu palma colegul care i-a luat pixul de pe bancă. Învăţătoarea
observă incidentul.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Învăţătoarea interpretează comportamentul copilului ca un ​indicator al autoeficacităţii sale ca
educator​. Astfel îi pot veni în minte gânduri de genul „copilul asta nu mă respectă, cum îşi
permite să lovească în prezenţa mea”
Cum se simte adultul?
Acest tip de interpretare declanşează ​emoţii de furie şi iritare​.
Cum reacţionează adultul ? Învăţătoarea poate:
• ​să certe sau critice elevul (Nu e frumos ce faci! Nu ţi-e ruşine!),
• ​să utilizeze un ton ridicat
• ​să lovească copilul pentru a vedea şi el cum este
• ​să pedepsească (să pună copilul să stea în picioare la oră timp de câteva
minute)
Răspunsul învăţătoarei apare în această situaţie ca răspuns la emoţia resimţită (o modalitate de
autoreglare emoţională).

Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă​?


​Să-şi manifeste furia prin comportament agresiv în situaţiile viitoare

Ce înva​ţă ​adultul ​din această experienţă?


Răspunsul său stopează pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ceea ce-i confirmă
faptul că această reacţie funcţionează. Ca urmare a acestui fapt, învăţătoarea va tinde să
folosească acest tip de răspuns şi în situaţiile viitoare.

Deşi reacţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului


aceasta soluţie nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un
comportament alternativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv (ce să facă
în situaţia viitoare când va fi furios). În consecinţă, într-o situaţie viitoare similară, când
copilul va fi furios, el va adopta acelaşi tip de comportament.

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Învăţătoarea interpretează situaţia creată ca pe o oportunitate a-i învăţă pe cei doi copii cum
să se comporte diferit, într-o situaţie similară.
Cum se simte adultul?
4  
​ a urmare a acestei perspective învăţătoarea va putea să rămână calmă. Cum
C
reacţionează adultul ?
Adoptă un comportament care să fie în acord cu obiectivele de învăţare pentru cei doi copii.
Obiectivele de învăţare în această situaţie sunt pentru ambii elevi.
Amândoi elevii au nevoie să înveţe să se comporte diferit într-o situaţie similară viitoare. Cel care a
lovit are nevoie să înveţe ​modalit​ăţ​i adecvate exprimare ​ş​i gestionare a furiei​, iar celălalt are
nevoie să înveţe ​abilitatea de a cere permisiunea pentru a folosi un obiect ​care nu este al lui.
Copiii învaţă aceste abilităţi dacă adultul le oferă contexte în care să le exerseze. În consecinţă,
pentru a le oferi copiilor un context de învăţare este important ca învăţătoarea să aibă un răspuns
congruent cu obiectivul de învăţare.

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?


observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului (Observ că eşti trist!)
relaţionează emoţia cu contextul (Ce s-a întâmplat?)
facilitează exprimarea emoţională (Spune-i lui... cum te simţi pentru că te-a lovit)
se raportează în egală măsură la experienţa celuilalt copil (care a lovit)
traduce în cuvinte emoţia celuilalt copil (observ că eşti furios)
relaţionează emoţia cu contextul (ce s-a întâmplat?)
face apel la regulă (regula este ca atunci când doreşti să iei un lucru care nu este al tău să
ceri permisiunea, regula este ca atunci când eşti furios să spui în cuvinte cum te simţi) aplică
consecinţe logice pentru încălcarea regulilor (3 min ca timp de liniştire) Identifica soluţii
pentru situaţiile viitoare
Cum putem rezolva altfel situaţia: Ce poţi să faci diferit când eşti furios în loc să loveşti
să spui în cuvinte cum te simţi,
să îţi iei distanţă,
să soliciţi ajutorul adultului dacă nu poţi rezolva problema singur;
Ce poţi să faci când doreşti să iei ceva ce nu este al tău:
să ceri permisiunea

Ce înva​ţă ​copiii ​din această situaţie?


• ​Să îşi exprime în mod adecvat emoţiile
• ​Să privească lucrurile din perspectiva celuilalt
• ​Să folosească comportamente care facilitează interacţiunea socială (exprimarea emoţiilor în
cuvinte, solicitarea permisiunii)
• ​Să îşi gestioneze în mod adecvat emoţia de furie.

În concluzie...
Pentru dezvoltarea abilit​ăţ​ilor de via​ţă ​este foarte important ca adul​ţ​ii, p​ă​rin​ţ​i, educatori,
înv​ăţă​tori sau profesori s​ă ​înve​ţ​e s​ă​:
• ​Aibă reacţii cu mesaj de învăţare pentru copil
• ​Adopte comportamente care să fie conforme cu obiectivele supraordonate de învăţare şi în
contradicţie cu emoţiile personale
• ​Identifice şi să utilizeze strategii de autoreglare emoţională care să se manifeste în afara
contextului relaţiei cu copilul.

Care sunt aspectele cele mai importante la care trebuie s​ă ​fiu atent ca adult, p​ă​rinte sau
educator?
În practica curentă adultul, părintele sau educatorul, are tendinţa de a identifica imediat o soluţie
pentru rezolvarea situaţiei. În realitate, copiii au nevoie de un timp mai mare în care să vorbească
despre modul în care se simt în acel moment.

O altă situaţie tipică este cea în care adultul întreabă copiii despre cauza datorita căreia au ajuns sa
se comporte in modul respectiv. Întrebarea comună ​„de ce ai f​ă​cut asta?” ​este ineficientă
deoarece incriminează copilul, îl face să se simtă vinovat, îl determină să intre în defensivă sau să
dea vina pe altcineva. Cea mai eficientă întrebare care oferă copilului posibilitatea de a-şi exprima
emoţiile este ​„Ce s-a întâmplat?”

5  
În orice situa​ţ​ie în care apare un comportament neadecvat adultul trebuie s​ă ​fie atent:
• ​să observe emoţia copiilor şi să o traducă în cuvinte
• ​să faciliteze exprimarea emoţională „ce s-a întâmplat?”
• ​să facă apel la reguli (regula ghidează comportamentul copilului într-o situaţie socială)

Rezolvarea situa​ţ​iilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesit​ă


parcurgerea mai multor pa​ş​i:
• ​Observarea ​ş​i traducerea în cuvinte a emo​ţ​iei copilului „Observ c​ă ​e​ş​ti ....” ​•
Rela​ţ​ionarea cu contextul „Ce s-a întâmplat?”
• ​Rezumarea informa​ţ​iei primite „ În​ţ​eleg c​ă​...”
• ​Exprimarea emo​ţ​iei (copilul îi comunic​ă ​celuilalt cum se simte)
• ​Raportarea la cel​ă​lalt copil – sumarizarea „În​ţ​eleg c​ă​....”
• ​Apelul la regul​ă ​„Regula este....”
• ​Aplicarea imediat​ă ​a consecin​ţ​ei înc​ă​lc​ă​rii regulii (se sanc​ţ​ioneaz​ă ​comportamentul​ ​ş​i
nu emo​ţ​ia copilului)
• ​Identificarea solu​ţ​iilor de rezolvare a problemelor.

LA GR​Ă​DINI​ŢĂ c
​ opilul înva​ţă ​comportamentele sociale

Pre​ş​colaritatea ​este perioada în care copilul achiziţionează 80% din abilităţile pe care le foloseşte
la vârsta adultă. În cea mai mare parte aceste achiziţii se fac în contextul interacţiunilor zilnice pe
care copilul le are cu ceilalţi adulţi şi copii.
Competen​ţ​ele sociale ​ş​i emo​ţ​ionale prioritare la vârsta pre​ş​colar​ă
1. recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor
2. tolerarea frustrării, amânarea recompensei imediate
3. gestionarea fricii (să tolereze să stea singuri)
4. iniţierea şi menţinerea unei relaţii de prietenie
5. împărţirea jucăriilor
6. respectarea regulilor aferente unei situaţii sociale
7. solicitarea şi acordarea ajutorului
8. rezolvarea eficientă a conflictelor
9. aşteptarea rândului
10. formularea unei cereri

Comportamentele problematice la această vârstă de cele mai multe ori au în spate un deficit de
abilitaţi (copilul nu ştie cum să manifeste comportamentele acceptate social). În consecinţă,
obiectivele de învăţare vizează dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale.

Comportamente ce necesit​ă ​exersarea unor abilit​ăţ​i

Un copil strică jocul altui copil.


Deficite posibile: lipsa abilităţii de integrare în jocul celorlalţi copii, de gestionare a frustrării.

Un copil smulge jucăria unui alt copil


Deficite posibile: lipsa abilităţii de formulare a unei cereri şi de aşteptare a rândului, de
gestionare a frustrării, de împărţire a jucăriilor cu ceilalţi.

Un copil pârăşte
Deficite posibile: lipsa abilităţii de solicitare a ajutorului prin exprimarea propriei perspective,
de exprimare a emoţiilor prin intermediul cuvintelor.
Un copil împinge şi intră în faţa altui copil
Deficite posibile: lipsa abilităţii de aşteptare a rândului, de amânare a recompensei imediate
si de tolerare a frustrării

Un copil etichetează un alt copil


Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei
6  
Un copil spune despre lucrarea unui alt copil că este urâtă.
Deficite posibile: lipsa abilităţii de oferi şi primi complimente, de gestionare adecvată a furiei

Regula ghideaz​ă ​comportamentul copiilor într-o situa​ţ​ie social​ă​.


Un instrument foarte eficient de învăţare a abilităţilor sociale este utilizarea regulilor. Copiii au
nevoie permanentă de ghidare din partea adulţilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi respectarea
regulilor de comportament în anumite situaţii sociale. Copiii învaţă cel mai bine anumite
comportamente sociale atunci când sunt stabilite ​clar ​regulile şi limitele (ex. „Andrei nu se va mai
juca cu tine dacă vei continua să-i iei jucăria”).
Pentru a interioriza cât mai bine regulile este necesar ca adulţii să repete copilului în mod
permanent ​regula respectiva. Autoreglarea comportamentului începe din momentul în care copiii
integrează cerinţele şi explicaţiile adulţilor în limbajul propriu.

Exemplu de înv​ăţ​are 1
Doi copii construiesc împreună un castel. Un alt copil vine şi loveşte cu piciorul construcţia celor
doi.

Adultul poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de răspunsul
adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i

Răspunsul pe care adultul îl adoptă are legătură cu modul în care el interpretează comportamentele
in general, situaţia specifica şi comportamentul copilului care strică jocul.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?


Adultul are convingerea că acel copil care a stricat jocul este „rău”, „obraznic”, „needucat” sau „
copil problemă”
Cum se simte adultul?
Adultul care vede comportamentul copilului ca fiind rău sau lipsit de respect la adresa celuilalt
vă trăi o emoţia de furie, iritare, enervare.
Cum reacţionează adultul ?
• ​ridică tonul,
• ​ceartă copilul
• ​pedepseşte (îl trimite la colţul ruşinii)
Acest tip de răspuns este mai degrabă conform cu emoţia adultului (este un răspuns la modul în
care se simte adultul în acel moment) şi în dezacord cu obiectivul de învăţare supraordonat (de
învăţare a unei abilităţi)

Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?


• ​Să folosească acelaşi tip de comportament într-o situaţie viitoare
• ​Să răspundă prin comportamente agresive când este furios (să ridice tonul, să certe, să
pedepsească)

Ce înva​ţă ​adultul ​din această experienţă?


• ​Să utilizeze acelaşi comportament pentru stoparea imediată a comportamentului neadecvat al
copilului (Deşi reacţia adultului poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al
copilului ea nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament
alternativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv)

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?


Adultul gândeşte despre copilul respectiv că nu are încă abilitatea de a intra în jocul celorlalţi
copii
Cum se simte adultul?
7  
Îşi va păstra calmul va trata situaţia respectivă ca pe un context în care îl poate învăţa pe
copil o abilitate esenţială pentru buna lui integrare în grup – „cum să comunice dorinţa de a se
juca şi el”.
Obiectivul de învăţare în această situaţie constă în a-l învăţă pe copil modalităţi adecvate de a se
integra într-un joc în desfăşurare:
• ​Să solicite verbal dorinţa de a se juca (doresc să mă joc şi eu cu voi)
• ​Să solicite verbal permisiunea de a intra în joc (pot să mă joc şi eu?)
• ​Să creeze un rol nou pentru a dezvolta jocul copiilor
• ​Să solicite ajutorul adultului dacă nu reuşeşte singur.

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?


• ​Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care a stricat jocul ”Observ că eşti furios” ​•
Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a
întâmplat?”(este important ca adultul să comunice cu copilul pe un ton cald, atingând uşor
copilul şi aşezându-se la nivelul lui)
• ​Rezuma informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti furios pentru că îţi doreai şi tu să te joci
cu ei şi ei nu te-au chemat şi pe tine”
• ​Încurajează exprimarea emoţiilor celor doi copii a căror construcţie a fost stricată „Spune-i
cum te-ai simţit când ţi-a stricat construcţia „ (Am fost trist când mi-ai stricat construcţia) ​•
Utilizează schimbarea perspectivei pentru a-i permite copilului care a stricat jocul să
înţeleagă consecinţele emoţionale ale comportamentului său asupra celorlalţi copii „când tu
te-ai jucat şi cineva a venit să îşi strice jocul. Cum te-ai simţit?”
• ​Face apel la regulă „Regula este să spui în cuvinte că îşi doreşti să te joci” ​• ​Identificarea de
soluţii de remediere a situaţiei (ex. implicarea celor trei copii în joc pentru a reface împreună
construcţia)

Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?


o ​Că emoţiile lui sunt importante
o ​Că adultul înţelege cum se simte el
o ​Să exprime în cuvinte emoţiile
o ​Să exerseze alternative de comportament acceptabile care să faciliteze integrarea în
jocul celorlalţi
o ​Să interacţioneze pozitiv cu colegii de grupă.

Exemplu de înv​ăţ​are 2
Doi copii se joacă împreună de-a doctorul. Un copil are în mână stetoscopul şi spune că el este
doctorul. Un coleg se apropie şi îi smulge stetoscopul de la gât spunând că el este doctorul.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i

Există două situaţii tipice în acest caz. O reacţie ar putea fi cea de ​evitare ​iar alta de ​atac​, de
răspuns agresiv. Modul de reacţie apare în funcţie de maniera în care educatoarea percepe
comportamentul de smulgere al copilului. Când comportamentul copilului este perceput ca o
ameninţare asupra propriei persoane, adultul anticipează o consecinţă negativă asupra sa, ceea ce
conduce la apariţia unor emoţii de furie şi/sau teamă. În consecinţă, adultul poate adopta fie o
reacţie de evitare fie o reacţie de atac.
1. Cum interpreteaz​ă ​adultul comportamentul copilului?

Educatoarea anticipează posibile consecinţe negative asupra ei (dacă o sa-i iau stetoscopul
copilului care l-a smuls, acesta o sa facă o criză de furie uriaşă şi îmi va strica toată ziua; nu o
să am linişte să îmi fac activităţile dacă nu îi las lui stetoscopul).
Cum se simte adultul?
Adultul care anticipează posibile consecinţe negative ca urmare a intervenţiei sale imediate
simte teamă şi îi este frică să ia o măsură sau să intervină, pentru a nu face ca situaţia să
degenereze într-o criză de furie.

8  
​Cum reacţionează adultul ?
Adultul lasă stetoscopul copilului care l-a smuls sau ignoră comportamentul respectiv, ceea ce
implicit va duce la menţinerea şi perpetuarea lui. Educatoarea în acest caz are o reacţie în
concordanţă cu emoţia sa de teamă: evită situaţia, fără să ţină cont de obiectivele de învăţare
supraordonate.
Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?
• ​Să folosească comportamentul de smulgere şi în alte situaţii viitoare când va avea nevoie de
un obiect care se află la un alt copil.

2. Cum interpreteaz​ă ​adultul comportamentul copilului?

Educatoarea gândeşte despre copil că este egoist, rău sau obraznic şi că nu are respect
pentru nimeni.
Cum se simte adultul?
Adultul se va simţi iritat, enervat, furios.
Cum reacţionează adultul?
Adultul poate să certe copilul, să îi vorbească pe un ton ridicat, să eticheteze şi să îl
pedepsească dându-l afară din joc sau punându-l pe scaunul ruşinii.
În acest caz reacţia lui are legătură mai degrabă cu emoţia trăită (enervare) şi mai puţin cu
obiectivele de învăţare ale copiilor.
Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?
• ​Să folosească acelaşi comportament în situaţiile viitoare
• ​Să-si exprime furia prin comportamente agresive (să ridice tonul, să lovească) ​• 
Să eticheteze
• ​Să se definească în termenii folosiţi de adult (sunt rău, sunt obraznic)

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?


Educatorul identifică în spatele acestui comportament lipsa abilităţii de a formula în mod
adecvat o cerere (te rog să-mi dai) sau a abilităţii de aşteptare a rândului
Cum se simte adultul?
Adultul îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul ?
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care lipsesc
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de formulare a unei cereri, de aşteptare a
rândului şi de redirecţionare a atenţiei spre o altă activitate.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Ia jucăria din mâna copilului care a smuls-o.
• ​Observă şi traduce în cuvinte emoţia identificată la copilul căruia i-a fost smulsă „Observ că
eşti trist”
• ​Facilitează exprimarea emoţională „Ce s-a întâmplat?”
• ​Rezuma informaţia primită „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică ţi-a smuls jucăria din mână” ​•
Încurajează exprimarea emoţională „Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că ţi-a smuls jucăria”
• ​Se raportează la experienţa celuilalt copil „Înţeleg că ai smuls jucăria din mână” ​• ​Face apel la
regulă „Regula spune să ceri spunând ​TE ROG S​Ă​-MI DAI​, să spui ​mul​ţ​umesc ​dacă ai primit
sau să aştepţi făcând altceva între timp dacă acel copil nu poate să îţi dea imediat ce ai cerut.
• ​Face apel la consecinţă (consecinţa pentru încălcarea regulii trebuie să fie aplicată imediat)
„pentru că ai smuls jucăria, vei merge acum 5 min în afara spaţului de joacă după care vei
reveni şi îţi vei continua jocul).
• ​Îl implică pe copil într-o activitate şi îl încurajează să solicite un obiect sau o jucărie de la un alt
copil folosind comportamentul adecvat (formularea unei cereri).
• ​Recompensează comportamentul copilului printr-o laudă specifică sau un stimulent

Ce înva​ţă ​copiii ​din această experienţă?


Să identifice şi să denumească propriile emoţii

9  
Să exprime emoţiile de tristeţe în cuvinte
Să identifice care sunt consecinţele emoţionale ale comportamentului său. Să folosească
un comportament potrivit pentru a primi un obiect care este în mâna altui copil
Să aştepte când nu poate primi imediat obiectul.
Să îşi redirecţioneze atenţia către o altă activitate până când poate primi obiectul
solicitat

Experien​ţ​a de înv​ăţ​are 3
Copiii se joacă împreună. Andrei cere o jucărie de la Ana. Ana îi spune că acum vrea să se joace
ea cu jucăria respectivă. Andrei o strigă ANA Banana. Ana începe să plângă.

Educatoarea poate avea mai multe variante de răspuns la această situaţie. În funcţie de răspunsul
adoptat, situaţia poate fi un context de învăţare a comportamentelor potrivite sau nepotrivite.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea interpretează că acel copil care a folosit cuvinte nepotrivite este rău, lipsit de
educaţie, sau simte plăcere când îi face pe ceilalţi să sufere.
Cum se simte adultul?
Adultul simte furie, iritare, enervare.
Cum reacţionează adultul ?
• ​Ceartă copilul care a folosit cuvinte nepotrivite
• ​Ridică tonul
• ​Forţează copilul să îşi ceară scuze
• ​Ameninţă
• ​Pedepseşte copilul punându-l la locul ruşinii
Ce înva​ţă ​copilul ​din această experienţă?
• ​Să răspundă cu comportamente agresive când este furios
• ​Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• ​Să repete acelaşi tip de comportament în situaţii similare (să folosească cuvintele nepotrivite
la adresa celorlalţi când lucrurile nu se petrec aşa cum doreşte el)

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea identifică în spatele comportamentului de etichetare lipsa abilităţii de aşteptare a
rândului, de gestionare a frustrării şi de exprimare adecvată a emoţiei de furie Cum se simte
adultul?
Adultul îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul ?
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţilor care lipsesc.
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de exprimare în cuvinte a emoţiei de furie, de
aşteptare a rândului şi de redirecţionare a atenţiei pe o altă activitate.

Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?


• ​Identifică şi traduce în cuvinte emoţia copilului care fost etichetat „Observ că eşti trist...” ​•
Facilitează exprimarea emoţională prin relaţionarea emoţiei cu contextul „Ce s-a întâmplat? ​•
Sintetizează informaţia primită de la copil „Înţeleg că eşti tristă pentru că ţi-a spus ANA
BANANA”.
• ​Încurajează exprimarea emoţiilor „Spune-i lui Andrei cum te-ai simţit când ţi-a spus aşa ​• ​Se
raportează la celălalt copil şi sintetizează informaţiile identificate „Înţeleg că i-ai adresat un
cuvânt nepotrivit”
• ​Face apel la regulă „Regula este să folosim cuvinte potrivite când vorbim despre ceilalţi” ​•
Schimbă perspectiva pentru a-i permite copilului să înţeleagă consecinţele emoţionale ale
comportamentului său asupra celorlalţi copii „Când cineva ţi-a spus un cuvânt nepotrivit tu cum
te-ai simţit?”

10  
• ​Aplică consecinţa imediată pentru comportamentul nepotrivit „Pentru că ai folosit un cuvânt
nepotrivit acum vei merge timp de 3 min la locul de liniştire)
• ​Pune copilul în situaţia de a exersa comportamentele potrivite (Încercăm încă o dată să îi
cerem Anei jucăria şi dacă nu ţi-o dă căutăm împreună altceva plăcut de făcut până o vei
primi)
Pentru copilul care a primit eticheta este important s​ă ​îi transmitem mesajul c​ă ​pentru mama
lui el este special.
Îi oferim copilului trei alternative de r​ă​spuns pe care ar putea s​ă ​le testeze:
- să răspundă cu umor
- să îl ignore pe copilul care o etichetează şi să îşi găsească ceva plăcut de făcut - să îi
spună copilului că nu îi place lucrul acesta şi că doreşte să înceteze: „te rog să încetezi că
nu îmi place să îmi spui aşa”.

Ce învaţă copii din această experienţă?


• ​Să îşi exprime în cuvinte emoţiile de furie şi tristeţe
• ​Să îşi aştepte rândul
• ​Să îşi reorienteze atenţia spre o altă activitate care le face plăcere
• ​Să tolereze frustrarea generată de faptul că nu au primit imediat jucăria solicitată

Experien​ţ​a 4

Un copil spune că lucrarea colegului este urâtă. Copilul începe să plângă şi merge la educatoare
să-i spună ce i-a spus colegul lui.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea interpretează comportamentul copilului ca fiind expresia unei răutăţi.
Cum se simte adultul?
Adultul simte furie, iritare, enervare.
Cum reacţionează adultul ?
• ​Ridică tonul
• ​Evaluează negativ lucrarea copilului care a făcut această remarcă (A ta e mai frumoasă?
Nu vezi cum arată?)
• ​Ceartă copilul care a spus că lucrarea este urâtă (Nu e frumos să spui aşa ceva!)
Ce învaţă copii din această experienţă?
• ​Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
• ​Să fie atenţi la aspectele negative ale celorlalţi
• ​Să folosească comportamentele agresive ca răspuns la emoţia de furie ​•
Să acorde atenţie cu preponderenţa lucrurilor care nu le plac la ceilalţi

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Educatoarea identifică în spatele comportamentului de evaluare negativă a lucrării unui alt
coleg un deficit al abilităţii de a oferi şi primi complimente. Acest comportament de a scoate în
evidenţă greşelile celorlalţi este rezultatul unor experienţe de învăţare. Copiii care sunt des
criticaţi îşi dezvoltă această abilitate de a remarca cu uşurinţă greşelile celorlalţi şi de a le
evidenţia. În spetele comportamentului de pâră educatoarea identifică deficitul abilităţii de
solicitare a ajutorului, vorbind despre sine.
Cum se simte adultul?
Adultul îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul ?
Reacţia educatoarei va fi centrată pe exersarea abilităţii de identificare a aspectelor pozitive
în lucrurile pe care le fac ceilalţi, de acceptare a diferenţelor şi de solicitare a ajutorului,
vorbind despre propria persoană.
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de:
- ​Solicitare a ajutorului vorbind despre propria persoană
11  
- ​Oferire de complimente
- ​Exprimarea emoţiilor în cuvinte
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Face apel la regul​ă „ Regula este că fiecare vorbeşte despre el.” (pentru copilul care
pârăşte)
• ​Observ​ă ş​i nume​ş​te emo​ţ​ia identificat​ă „Observ că eşti trist”
• ​Faciliteaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „Ce s-a întâmplat?”
• ​Sumarizeaz​ă ​informa​ţ​ia primit​ă „Înţeleg că eşti trist pentru că Ionică a spus despre lucrarea
ta că este urâtă”
• ​Încurajeaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus asta
despre lucrarea ta”
• ​Se raporteaz​ă ​la experien​ţ​a celuilalt copil ​„ Înţeleg că ai spus despre lucrarea lui că este
urâtă”
• ​Face apel la regul​ă „Regula este ca fiecare vorbeşte despre el şi despre ce face el” ​•
Transmite mesajul c​ă ​fiecare lucrare este frumoas​ă ​în felul ei
• ​Identific​ă ​solu​ţ​ii de ameliorare a situa​ţ​iei ​(ex. să gaseasca împreună lucruri care îi plac în
lucrarea despre care a spus că este urâtă)

​Comportamentul de „pâr​ă​”

Pâra este un comportament prin care copilul vorbeşte despre un alt copil precum şi judecata lui
despre ce a făcut greşit un alt copil. Acest comportament este diferit de ​abilitatea social​ă ​de
solicitare a ajutorului ​în situaţii dificile şi pe care îl încurajăm la această vârstă. Deosebirea
importantă constă în faptul că în comportamentul de solicitare a ajutorului copiii sunt încurajaţi să
vorbească despre ei, despre cum se simt şi despre ce s-a întâmplat cu ei. În cazul
comportamentului de pâră copiii vorbesc despre ce au făcut ceilalţi ca o formă de interpretare a
comportamentului celuilalt, de exemplu, „D-na învăţătoare, George este rău.”

Comportamentul de pâră este în mod implicit menţinut de răspunsul adultului. Copilul care primeşte
atenţie sau un răspuns favorabil când vorbeşte despre ce au făcut ceilalţi este încurajat să
folosească acest comportament şi pe viitor.

Schimbarea comportamentului de pâră este o prioritate deoarece adesea acest comportament s-a
dovedit a fi un stimul puternic pentru declanşarea comportamentelor agresive între copii, conducând
implicit la relaţii conflictuale.

Cum intervenim pentru modificarea comportamentului de pâr​ă​?


• ​Stabilim regula „​fiecare vorbe​ş​te despre el”
• ​Facem apel la regulă de fiecare dată când un copil vine să pârască: „Regula este fiecare
vorbeşte despre el, te rog să spui ce s-a întâmplat vorbind despre tine.”
• ​Încurajăm copilul să solicite ajutor vorbind despre nevoia lui „Am nevoie de ajutor te rog să
mă ajuţi.”

LA ​Ş​COAL​Ă ​copilul înva​ţă ​atitudinea fa​ţă ​de el ca persoan​ă​, fa​ţă ​de


performan​ţă ş​i gre​ş​eal​ă

Perioada şcolară mică este esenţială în formarea convingerilor despre ​eficacitatea personal​ă​,
deoarece copiilor li se cere performanţă, iar rezultatele lor sunt evaluate. Pentru a obţine rezultate
tot mai bune şi pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajări permanente. Uneori, adulţii critică şi
acuză copilul pentru greşelile pe care le face. Copii au însă nevoie de foarte multă repetiţie şi
exerciţiu pentru a învăţa un comportament.

Atunci când învăţăm o abilitate nouă greşeala este inerentă. Orice proces de învăţare implică şi
greşeala. De exemplu atunci când învăţăm să mergem pe bicicletă la început vom cădea de mai
multe ori, dar pe măsură ce vom exersa căzăturile vor fi din ce în ce mai rare. Pentru a învăţa o
12  
abilitate, un copil are nevoie de multe repetări şi exerciţii până la momentul în care ajunge să aibă o
performanţă optimă. În plus, e nevoie ca el să ştie ce a reuşit să facă optim până în acel moment şi
ce mai are de învăţat. Dacă îi spunem ce NU a făcut bine sau ce a greşit, nu facem decât să îi
provocăm o reacţie emoţională negativă care, de cele mai multe ori, blochează performanţa şi fac
foarte dificilă reintrarea în sarcina de învăţare. Oamenilor le este mult mai dificil să înveţe atunci
când simt disconfort decât atunci când trăiesc o emoţie pozitivă, de confort. Emoţiile pozitive sunt un
context foarte bun de a învăţa o sarcină sau un comportament pentru că in acest fel învăţarea este
asociată cu acea emoţie pozitivă.

Imaginea de sine ne-o construim în func​ţ​ie de ceea ce facem, de performan​ţ​ele noastre ​ş​i în
func​ţ​ie de reac​ţ​ia celor din jur
Încă de când sunt mici copiii fac o mulţime de lucruri. Ei manifestă o nevoie acută de a explorare a
mediului în care trăiesc şi învaţă prin observare şi imitare să meargă, să vorbească, să se joace etc.
Părinţii sau persoanele care îngrijesc copiii sunt primii care conturează imaginea de sine a copilului.
Prin ceea ce fac sau spun ei în momentele în care copilul învaţă să facă ceva, transmit mesaje de
învăţare pentru copii. De exemplu ei pot spune “Bravo, ai făcut bine! sau “NU, nu e bine!”, pot zâmbi
sau se pot încrunta. În funcţie de aceste reacţii copiii învăţă despre ce cred adulţii privitor la
abilităţile şi modalităţile lor bune sau greşite de a face diverse lucruri.

Ce cred adul​ţ​ii despre copii influen​ţ​eaz​ă ​în mod direct convingerile lor despre ei​. Copiii
internalizează aprecierile adulţilor şi se descriu în termenii utilizaţi de acestia. Pe acest fundament
se formează imaginea de sine.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i

Cum interpretează adultul greşelile?


Cele mai frecvente convingeri au legătură cu o anumită perspectivă asupra greşelilor. Aceste
convingeri ale adulţilor sunt rezultatul unor experienţe de învăţare. Adulţii care au convingeri
de tip perfecţionist au un anumit mod de a se raporta atât la greşelile proprii cât şi la greşelile
celorlalţi. Astfel de convingeri sunt cele de genul ”greşelile sunt intolerabile”, „trebuie să
anticipezi problemele care apar”, „oamenii mă vor desconsidera dacă fac greşeli”, „urăsc să nu
fac foarte bine/perfect un anumit lucru”, „dacă am eşecuri cu copilul meu înseamnă ca am
eşuat ca persoană”, „o persoană trebuie să facă tot ce îi stă în putere să iasă totul perfect”, „tot
ceea ce fac ceilalţi trebuie să fie de calitate maximă”, „totul trebuie să fie aşa cum e cel mai
bine”

Cum se simte adultul?


Manifestă o frică imensă faţă de tot ce înseamnă abatere de la standardele personale (frica
de a nu face lucrurile perfect, frica de a nu fi desconsiderat, frica de a nu pierde aprecierea
celorlalţi, teama că propriul copil ar avea de suferit dacă nu este foarte atent să îl protejeze de
greşeli)
Cum reacţionează adultul ?
Când adulţii fac remarci frecvente de genul ”nu aşa se face”, „ nu e bine aşa!”, „opreşte-te!”
copiii nu au posibilitatea să înveţe cum să facă lucrurile mai bine şi, cu timpul, încep să creadă
că nu sunt în stare să le facă.

Uneori părinţii încearcă din răsputeri să îi protejeze de orice fel de disconfort. Această
încercare de protejare excesivă a copiilor are însă consecinţe negative asupra dezvoltării lor.
De exemplu, părinţii care se luptă din greu să-şi protejeze copiii de greşeli pentru a nu se răni,
pentru a nu suferi, îi pot învăţa în mod accidental că greşelile sunt inacceptabile.

B. Comportamente ale adul​ţ​ilor, p​ă​rin​ţ​i sau educatori, cu risc pentru dezvoltarea


convingerilor de tip perfec​ţ​ionist la copil
• ​Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce face copilul. Copilul se simte adesea
judecat, evaluat negativ de adulţii din familie şi încearcă din răsputeri să îl mulţumească.
Astfel el poate învăţa că singura cale de a-l mulţumi este să fie perfect.
13  
• ​Oferă mesaje frecvente de critică privitor la ceea ce fac alţii. Copiii nu doresc să fie ca acei
oameni pe care părinţii nu-i plac şi încearcă să stea departe de critică.
• ​Fac multe lucruri în locul copiilor. În unele familii, părinţii îşi doresc ca lucrurile să fie făcute cât
mai repede şi cât mai bine şi astfel nu lasă copiilor posibilitatea de a face multe lucruri
pentru ei. Această practică parentală învaţă copiii că ei nu pot face lucrurile la fel de bine
sau că nu sunt în stare. Hiperprotecţia este o formă specifică de reamintire permanentă a
copilului că este nevoie să fie atent la posibilele greşeli.
• ​Exprimă aşteptări şi standarde de performanţă excesiv de ridicate, critica fiind indirectă. ​•
Compară copiii unii cu alţii. Mesajele de genul” de ce nu poţi să fii la fel ca fratele tău?” face
copilul să se simtă că nu este suficient de bun. Astfel el ajunge să creadă că trebuie să fie
perfect pentru a se simţi încrezător şi inteligent.
• ​Pun accent doar pe anumite aspecte ale comportamentului copilului lor, în special pe cele
care nu sunt adecvate, din nevoia de a le modifica imediat.
• ​Laudă sau recompensează copilul doar când acesta are o performanţă şcolară. Astfel, copilul
învaţă să se valorizeze doar prin prisma performanţelor şcolare. Riscul este ca acest tip de
copil să se centreze doar pe sarcinile şcolare şi, mai târziu, pe cele de la locul de muncă
ignorând o parte esenţială a vieţii lui (viaţa personală). Experienţa lui de viaţa l-a învăţat că
doar dacă munceşte din greu îşi va putea primi recompensa.
• ​Transmit mesaje de genul “Da... DAR…“ sau “este bine dar…“ de exemplu: „este bine că ti ai
făcut tema astăzi dar trebuia să-ţi doreşti acest lucru” sau „Bine este un rezultat bun la test
dar de ce nu ai luat FB?” Partea a doua a afirmaţiei o anulează pe prima iar copilul rămâne
cu ideea că iar nu a făcut bine.
• ​Solicită copilului să refacă lucrările pentru a le face perfect. (de exemplu îi rupe foaia şi îl pune
pe copil să refacă tema pentru că a făcut câteva greşeli). Copilul nu este un adult şi nu
poate să realizeze lucrurile la standardele adecvate vârstei adulte.
• ​Condiţionează dragostea şi afecţiunea pentru copil de realizările lui. Părinţii exprimă afecţiunea
faţă de copil (prin gesturi sau cuvinte) doar atunci când acesta are performanţe şcolare
bune. Formulează frecvent mesaje de tipul „M-ai supărat!”
• ​Expun frecvent copilul la pedeapsă şi pun accent pe mesaje de învinovăţire şi ruşinare a
copilului.
• ​Nu oferă aprobarea parentală, manifestă inconsistenţă sau condiţionare. ​• ​Oferă pentru copii
propriul model de perfecţionism, ca exemplu de atitudine şi comportament.
Ce învaţă copiii din această experienţă?
- ​că a face greşeli însemnă că ceva este în neregulă cu ei
- ​că este catastrofal să greşeşti
- ​că vor pierde acceptarea şi iubirea celorlalţi
- ​că trebuie să facă lucrurile perfect pentru a fi iubiţi şi apreciaţi
- ​că nu sunt în stare să facă nimic
- ​că eşecul se datorează exclusiv caracteristicilor personale
- ​că sunt inadecvaţi ca persoane.
- ​dezvoltă teama de eşec

C. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Dacă adulţii care stau în preajma copiilor spun de cele mai multe ori lucruri încurajatoare, cum ar fi:
”hai să-ţi arăt cum să faci asta” şi apoi le oferă şansa de a încerca din nou, copiii au oportunitatea
de a învăţa că pot să facă acel lucru.

Cum interpretează adultul greşeala copilului?


Adultul care vede greşeala ca pe un context de învăţare va fi mult mai predispus să aibă o
reacţie care să transmită un mesaj de învăţare copilului.
Cum se simte adultul?
Îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de greşeala copilului?
Reacţia va fi centrată pe învăţarea copilului să tragă concluzii din propriile greşeli sau din
greşelile altora şi să înveţe să îşi gestioneze emoţiile asociate eşecurilor cu care se confruntă.

14  
Obiectivele de învăţare constau în exersarea abilităţii de acceptare a propriilor greşeli şi de
gestionare adecvată a eşecurilor care sunt inerente oricărui proces de învăţare. Cum poate să
răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Oferă un model personal adecvat de acceptare şi asumare a propriilor greşeli ​• ​Acceptă
emoţiile copilului ca fiind fireşti, sprijină copilul să înţeleagă modul în care acesta se simte şi să
identifice modalităţi cât mai adecvate de exprimare.
• ​Recompensează copilul pentru aspecte care nu au legătură cu performanţele lui şcolare ci cu
relaţiile sale cu ceilalţi, precum şi comportamentele pro-sociale (de exemplu pentru că oferă
ajutorul celor de lângă el, pentru că vorbeşte folosind cuvinte politicoase etc.)
• ​Îl implică pe copil în activităţi cât mai diverse care să-i permită să-şi dezvolte interesele şi să
primească feedback-uri cât mai diverse privind abilităţile sale în diferite domenii de
activitate.
• ​Stabileşte standarde realiste faţă de copil
• ​Oferă copilului contexte cât mai variate pentru a avea acces la cât mai multe oportunităţi de
valorizare.
• ​Încurajează copilul să facă cât mai multe lucruri singur.
• ​Laudă efortul copilului de a face lucrurile cât mai bine chiar dacă lucrurile respective apar mai
târziu (pune accent pe efort şi nu pe performanţă)
• ​Identifică acele calităţi speciale ale fiecărui copil şi încearcă sa respecte diversitatea umană ​•
Pune accent pe aspectele pozitive în ceea ce face copilul
• ​Îşi exprimă afecţiunea şi consideraţia faţă de copil chiar şi atunci când acesta nu face lucrurile
bine.
• ​Vorbeşte despre propriile greşeli şi dezamăgiri pe care le-a trăit şi modul în care a învăţat din
ele.

Ce înva​ţă ​copiii din aceast​ă ​experien​ţă​?


• ​că adulţii sunt interesaţi să îi ajute.
• ​că pot avea încredere în ei şi în relaţiile cu ceilalţi
• ​că greşeala este o etapă normală în învăţarea unui lucru nou
• ​că greşeala face parte din viaţa noastră şi că fiecare om greşeşte
• ​că nimic nu este perfect, că nu exista nici o garanţie asupra a ceea ce se poate întâmpla
mâine
• ​că te poţi simţi inconfortabil dacă ai un eşec, dar că orice emoţie vine şi pleacă. ​•
să facă faţă greşelilor
• ​să îşi asume riscuri dacă le este teamă de eşec
• ​să se accepte pe sine şi pe ceilalţi
​Copilul care îi critic​ă ​pe ceilal​ţ​i copii

Care este cauza „vân​ă​torii de gre​ş​eli”?


„Vânătoarea de greşeli” este un răspuns imediat la emoţia de teamă a adultului ca acel
comportament se va repeta şi reflectă o nevoie a adultului de a corecta imediat comportamentele
nepotrivite cât şi o inabilitate de a ignora comportamentele minore nepotrivite. La baza acestor
comportamente stau convingerile de tip perfecţionist („este groaznic să faci greşeli”, „lucrurile
trebuie făcute doar într-un anume fel”).

Comportamentul de a fi atent la gre​ş​elile celorlal​ţ​i este un rezultat al unei experien​ţ​e de


înv​ăţ​are. ​Copilul care are tendinţa de a scoate în evidenţă greşelile celorlalţi este un produs al
mediului în care a trăit. El a învăţat să critice fiind la rândul lui un copil criticat. Atunci când scoatem
în evidenţă doar greşelile pe care le fac copiii, noi suntem un context de învăţare pentru copii în
sensul că le ​educam modul în care percep ceea ce fac ei precum ​ş​i ceea ce fac ceilal​ţ​i.

Comportamente cu risc ale adul​ţ​ilor, care influen​ţ​eaz​ă ​abilitatea copilului de evaluare ​ş​i
autoevaluare a performan​ţ​elor
Una din greşelile tipice pe care le fac adulţii este să raporteze performanţa copilului la propriile
criterii subiective de evaluare (Îmi place, nu îmi place, este frumos, este urât etc.). Tipul de feedback
în care adultul exprimă cum se simte el raportat la ceea ce face copilul este extrem de dăunător
pentru copil prin prisma consecinţelor pe care acest lucru le implică pe termen lung.
15  
De exemplu prin feedback-ul ”Îmi place desenul tău!” învăţătoarea îi învaţă pe copiii că:
• ​Performanţa copilului (ceea ce face el) depinde de reacţia celorlalţi
• ​Important este felul în care se simt ceilalţi privitor la ceea ce face copilul şi nu el, ca actor
principal a ceea ce face.
• ​Aprecierea performanţei se face prin prisma reacţiei celorlalţi (de exemplu desenul meu este
frumos în funcţie de cum îi place doamnei învăţătoare)
• ​Valoarea lui personală depinde de evaluarea celorlalţi
• ​Să se raporteze la părerea celorlalţi şi nu la aceea ce ştie.
• ​Să fie atent la feedback-urile celorlalţi în detrimentul performanţei personale (Nu mai este
atent la ceea ce face, ceea ce îi afectează performanţa).
Obiectivele de învăţare
Unul dintre obiectivele de învăţare pentru copii este ca ei să-şi dezvolte abilitatea de a fi atenţi
la ceilalţi şi de a oferi complimente. Copiii învaţă să facă acest lucru prin observare şi imitare.
În consecinţă este foarte important ca adultul să îşi dezvolte o rutină în furnizarea
feedback-urilor pozitive. Asta înseamnă că este indicat să crească frecvenţa mesajelor
pozitive astfel încât să ajungă să le ofere în mod spontan. Nu întâmplător ​studiile ne arat​ă
c​ă ​oamenii au nevoie de 100 de mesaje pozitive pe zi pentru a fi func​ţ​ionali​.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Învaţă copiii să ofere feedback-uri pentru ceea ce fac ceilalţi şi NU pentru ceea ce nu au
făcut ceilalţi (să ofere complimente) prin propriul model
• ​Oferă feedback pe sarcină cu focalizarea pe aspectele reuşite (acest aspect este foarte
important deoarece mai există cadre didactice care folosesc practica de a sublinia cu
roşu doar greşelile)
• ​Oferă feedback cât mai specific pe comportamentul copilului şi nu pe persoana lui „bravo,
ai ridicat mâna şi ai aşteptat să fii numit pentru a răspunde”
• ​Solicită feedbackul personal al copilului din perspectiva propriilor criterii de evaluare ​(„​Cum
te-ai simţit când ai făcut acest desen? Ce înseamnă el pentru tine?”) Pentru situaţiile în care nu
suntem de acord cu comportamentul copiilor, mesajele trebuie sa se centreze exclusiv pe
comportament şi nu pe persoana. Orice etichetare (de exemplu: „eşti surd? nu auzi?”) atacă
persoana copilului şi îl răneşte.
Maniera în care adultul îşi exprimă nemulţumirea faţă de copil va fi preluată de acesta prin imitaţie
şi se va manifesta în interacţiunile cu ceilalţi copii.

Pentru a transmite un ​mesaj corect​, respectaţi următorii ​pa​ş​i​:


• ​M​ă ​simt .... ​(descrierea modului cum va simţiţi);
• ​Atunci când .... ​(descrierea comportamentului copilului);
• ​Pentru ca ... ​(descrieţi modul în care va afectează comportamentul copilului); ​ ​•
Mi-ar pl​ă​cea sa ... ​(oferiţi alternative de comportament);
• ​I​ţ​i mul​ţ​umesc! Mi-a fost de mare ajutor! ​(recompensarea comportamentului copilului).

Exemplu:
Paul, mă ​deranjeaz​ă faptul ca nu îmi răspunzi ​atunci când ​te strig. ​Mi-ar pl​ă​cea s​ă-mi
răspunzi ​deoarece ​eu voi răguşi şi nu voi mai putea vorbi.
Î​ţ​i mul​ţ​umesc!

IMPORTANT DE RE​Ţ​INUT!
Î​n contextul ​ş​colar un mesaj de critic​ă ​are nevoie de 5 mesaje pozitive pentru a stabili un
echilibru​. Asta înseamn​ă ​c​ă ​pentru un mesaj negativ va fi necesar sa identifica​ţ​i imediat 5
aspecte pozitive ​ş​i oferi​ţ​i feedback specific.

Exemplu de înv​ăţ​are 1
Un copil este chemat la tablă şi greşeşte un exerciţiu. Un coleg îi strigă că este prost şi nu ştie
nimic. Copilul începe să plângă.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
16  
Modul în care reacţionează adultul când se confruntă cu un astfel de comportament depinde de
modul în care el a învăţat îi descifreze semnificaţia.
Cum gândeşte adultul?
Când adultul priveşte comportamentul de etichetare şi evaluare negativă a celorlalţi ca pe un
semn de răutate, de proastă creştere, ca o sfidare sau un atac la persoană, va fi mult mai
predispus să reacţioneze printr-o pedeapsă.
Cum se simte adultul?
Adultul simte furie, indignare, iritare.
Cum reacţionează adultul?
- ridică tonul
- jigneşte
- critică
- ceartă
- pedepseşte (dă copilul afară de la oră, îl scoate la tablă)
Ce înva​ţă ​copilul din aceast​ă ​experien​ţă​?
- Să folosească răzbunarea ca modalitate de autoreglare emoţională
- Să intre în „lupte de putere” cu cadrul didactic
- Să se centreze pe aspectele negative ale celorlalţi

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul identifică comportamentul de etichetare al copilului ca un rezultat al unei experienţe de
învăţare (modul în care el se raportează la greşeala celuilalt este rezultatul modului în care
adulţii din viaţa lui s-au raportat la propriile sale greşeli)
Cum se simte adultul?
îşi menţine calmul.
Cum reacţionează adultul ?
Adultul reacţionează în acord cu obiectivele de învăţare
Obiectivul de învăţare
Să exerseze abilitatea de a se focaliza pe ce a făcut copilul bine la tablă, să folosească
cuvinte potrivite la adresa celorlalţi, să vadă greşeala ca pe un context de învăţare şi nu ca pe
o catastrofă.
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Observ​ă ş​i nume​ş​te emo​ţ​ia identificat​ă „Observ că eşti trist”
• ​Încurajeaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „ Spune-i lui Ionică cum te simţi pentru că a spus că eşti
prost”
• ​Se raporteaz​ă ​la experien​ţ​a celuilalt copil ​ş​i schimb​ă ​perspectiva pentru a identifica
consecin​ţ​ele emo​ţ​ionale ale comportamentului lui ​„Ai spus despre ..... că este prost.
Când cineva a folosit un cuvânt nepotrivit faţă de tine, te-a făcut prost sau altcumva, tu cum
te-ai simţit?”
• ​Face apel la regul​ă „Regula este să folosim cuvinte potrivite la adresa celorlalţi” ​• ​Transmite
mesajul c​ă ​fiecare om face gre​ş​eli iar asta nu însemn​ă ​c​ă ​este prost. Atunci când gre​ş​e​ş​ti
însemn​ă ​c​ă ​mai ai unele lucruri de înv​ăţ​at.
• ​Aplic​ă ​consecin​ţ​a logic​ă ​pentru înc​ă​lcarea regulii ​(Pentru că ai folosit cuvinte nepotrivite
acum vei sta 3 min la locul de liniştire)
• ​Identific​ă ​solu​ţ​ii de ameliorare a situa​ţ​iei ​(de exemplu să identifice modalităţi adecvate de
semnalare a faptului că cineva a făcut o greşeală)

​Comportamentul de pâr​ă

La vârsta şcolară mică comportamentul de pâră înregistrează o frecvenţă foarte mare. Adesea în
încercarea de solicitare a ajutorului cadrului didactic, copiii vorbesc preponderent despre ceea ce au
făcut greşit ceilalţi şi nu despre sine. În consecinţă, modul în care cadrul didactic răspunde are darul
de a menţine sau de a modifica acest comportament, înlocuindu-l cu o alternativă de comportament
adecvată - solicitarea ajutorului vorbind despre sine.
Modificarea acestui comportament devine o prioritate prin prisma consecinţelor sociale şi
emoţionale pe care le implică la nivelul clasei de elevi:
• ​Consecinţe sociale - conduce la deteriorarea relaţiilor dintre copii, la acte de agresivitate

17  
• ​Consecinţe emoţionale - determină emoţii de furie, iritare, tristeţe etc.
Cum intervenim în modificarea comportamentului de pâr​ă
• ​Facem apel la regulă „fiecare vorbeşte despre sine”
• ​Facilitarea exprimării emoţionale folosind limbajul responsabilităţii „Mă simt... pentru că
(comportamentul celuilalt).... alternativa comportamentală „Mi-ar plăcea să... ​• ​Identificarea
unei soluţii de rezolvare a problemei
• ​Încurajarea copilului să pună singur în aplicare soluţia identificată (Cum ai putea să îti
rezolvi singur problema?)

Exemplu de înv​ăţ​are 2
Un copil vine la învăţătoare şi îl pârăşte pe colegul din spate, care se joacă pe bancă cu caietul, ca
îl loveşte în spate

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum gândeşte adultul?
Adultul priveşte comportamentul de pâră al copilului ca fiind unul adaptativ deoarece îl ajută
să ştie ce se întâmplă cu copiii din clasa în lipsa lui.
Cum se simte adultul?
Are control asupra situaţiilor în care nu poate fi prezent
Cum reacţionează adultul?
Reacţia adultului este un rezultat al nevoii personale de a avea control mai mare asupra a
ceea ce se întâmplă atunci când nu este prezent
• ​Acordă atenţiei copilului care vorbeşte despre ceilalţi
• ​Adoptă o serie de măsuri disciplinare
• ​Ascultă şi are o reacţie imediată la adresa copilului pârât.
Ce înva​ţă ​copilul din aceast​ă ​experien​ţă​?
• ​Să fie atent şi să vorbească despre ceilalţi
• ​Să folosească pâra ca modalitate de răzbunare (de autoreglare emoţională)

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul are nevoie să ştie ce se întâmplă deoarece copiii au nevoie de ajutorul lui pentru a
învăţa să facă faţă experienţelor mai dificile din viaţa lor. Dacă adultul vede în spatele acestui
comportament riscul pentru deteriorarea relaţiilor dintre copii şi de degenerare a conflictelor,
va fi mult mai predispus să solicite obţinerea informaţiilor într-o altă formă.
Cum se simte adultul?
îţi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul de pâră
Are reacţii în concordanţă cu obiectivele de învăţare.
Obiectivele de învăţare
- să exerseze abilitatea de solicitare a ajutorului, vorbind despre experienţa personală (ce i s
a întâmplat lui)
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Apelul la regul​ă ​- „regula este fiecare vorbe​ş​te despre sine” (​solicităm copilului să
reformuleze prezentând totul din perspectiva sa (Mă simt furioasă pentru ca Ionel mă
loveşte în spate cu caietul)
• ​Sumarizarea ​„Înţeleg că eşti furioasă pentru că Ion....”
• ​Identificarea unei solu​ţ​ii de rezolvare a problemei ​(cum ai putea să îţi rezolvi singură
această situaţie?
• ​Implementarea solu​ţ​iei identificate ​(Merg să îi spun ca nu îmi place ceea ce face şi îl rog să
se oprească)
• ​Recompensarea copilului pentru modul în care si-a rezolvat singur problema

Comportamentele problematice din timpul pauzelor

Pauza este un context mai puţin structurat decât orele de curs ceea ce favorizează o manifestarea
într-o frecvenţă mai mare a comportamentelor nepotrivite în clasă sau pe hol.
18  
Exemple de comportamente nepotrivite:
- se implică în jocuri cu potenţial agresiv (lupte corp la corp pentru a vedea cine este mai
puternic)
- se împing
- aleargă şi din greşeală dau peste alţi copii
O modalitate adecvată de gestionare a comportamentelor nepotrivite ale copiilor în timpul pauzelor
este structurarea lor. Acest lucru este posibil prin introducerea unor reguli care să ghideze
comportamentul copiilor şi prin oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber (jucării
preferate pentru şcolarii mici, jocuri de mişcare care să implice toată clasa, jocuri de liniştire etc.

Exemplu de înv​ăţ​are 1
Ghidarea comportamentului copilului prin apelul la reguli

1. Când suntem în clasă vorbim cu voce de interior.

Ţipetele pot să rănească urechile celorlalte persoane​.

2. ​Vorbesc politicos cu colegii mei: spun te rog frumos când doresc ceva,spun mulţumesc,
spun pardon când vreau să trec şi cineva stă în calea mea.

3. ​Sunt atent ca mâinile şi picioarele mele să nu lovească pe nimeni. Si eu sunt trist când cineva mă
loveşte şi nu-mi place.
4. ​Când suntem în clasă mergem.

Dacă alergăm în clasă putem să ne rănim sau să-i rănim pe cei din preajma noastră.
Este distractiv să alegam şi putem să facem acest lucru când suntem afară.

În faza de învăţare a regulilor este important ca ele să fie reamintite copiilor în permanenţă iar
învăţătoarea să fie atentă şi să monitorizeze respectarea lor. Pentru facilitarea învăţării se poate
folosi sistemul de recompensare prin puncte (o bulinuţă roşie pentru respectarea regulii şi una
neagră pentru încălcarea ei, iar bulinuţă neagră şterge bulinuţă roşie). La finalul fiecărei săptămâni
pentru un anumit număr de puncte (de ex minim 10) fiecare copil primeşte o recompensă
săptămânală (de ex. o diplomă)

A. Activit​ăţ​ile de munc​ă ​independent​ă ​- contexte de apari​ţ​ie ​ş​i manifestare a


comportamentelor nepotrivite, ce necesit​ă ​exersarea unor abilit​ăţ​i
Activitatea de muncă independentă este încă un context care poate favoriza apariţia
comportamentelor nepotrivite în special în cazul elevilor care au dificultăţi in se implica singuri în
rezolvarea sarcinilor şcolare, de a-şi menţine atenţia focalizată pe sarcină până la finalizarea ei, de
a se implica într-o activitate care solicită efort mental susţinut, de a face un lucru solicitat de adult
dar care nu este dorit de el etc.
Adesea implicarea tuturor copiilor în sarcinile şcolare reprezintă o condiţie pentru buna
desfăşurarea a lecţiei. Copiii care rămân în afara sarcinilor şcolare adesea adoptă ca alternativă de
alungare a plictiselii comportamentele de distragere a atenţiei fie a cadrului didactic fie a celorlalţi
elevi.
19  
Exemplu de înv​ăţ​are 2. Jocul Comportamentul cel bun
(adaptat după Laundrum şi Tankersley1997)

Este un instrument eficient de management comportamental la clasă care ajută elevii să-şi
monitorizeze comportamentele în timpul orei şi facilitează intrarea şi menţinerea implicării în sarcina
şcolară.(de ex. Să stea în bancă şi să lucreze în linişte)
Jocul este conceput pentru elevii de şcoală şi este potrivit pentru activităţile mai puţin structurate şi
de muncă independentă (20-30 min).
Pentru a avea eficienţă se recomandă ca învăţătorii să îl joace cu elevii de cel puţin 2-3 ori pe zi.
Obiectiv:
- scăderea frecvenţei de manifestare a comportamentelor agresive în timpul orei, concomitent cu
creşterea implicării în sarcinile şcolare.
Proceduri esen​ţ​iale pentru desf​ăş​urarea jocului:
Învăţătoarea:
• ​defineşte comportamentele ţintă pe care doreşte să le îmbunătăţească şi determină care sunt
cele mai problematice comportamente care au nevoie de intervenţie imediată (prin
observarea şi monitorizarea comportamentelor elevilor la clasă)
• ​stabileşte criteriile de câştigare a jocului şi sistemul de recompensare (elevii să stea la locul lor
şi să lucreze în linişte 80% din timpul alocat iar recompensa primită reprezintă 5 min de timp
extra pentru pauză)
• ​învaţă elevii cum se joacă jocul
Elevii sunt împărţiţi pe echipe iar numele echipelor sunt notate pe tablă
Când un elev încalcă o regulă, învăţătoarea pune un semn în dreptul echipei din care face parte
elevul respectiv.
La sfârşitul jocului câştigă echipa care a cumulat mai puţine semne decât cealaltă, după criteriile
stabilite iniţial
Toţi elevii din echipa câştigătoare primesc recompensele stabilite.
Descrierea activit​ăţ​ii
Pasul 1- ​Definirea comportamentelor ​ţ​int​ă. Se defineşte un exemplu de comportament bun şi se
discută cu elevii în contextul importanţei venirii la şcoală pentru a învăţa.
Elevii sunt solicitaţi să operaţionalizeze conceptul de învăţare în contextul şcolar, de exemplu: „Ce
presupune a învăţa ?"
A învăţa presupune mai multe tipuri de comportamente:
• ​a asculta,
• ​a lucra,
• ​a urmări instrucţiunile.
Învăţătoarea stabileşte principalele comportamente aşteptate. De exemplu putem urmări
următoarele comportamente:
• ​Stau în bancă
• ​Lucrez în linişte.

Pasul 2​: Exemplificarea comportamentelor adecvate ​ş​i neadecvate. ​Învăţătoarea dă elevilor


exemple şi contraexemple de comportamente adecvate în anumite situaţii şcolare. Elevii sunt rugaţi
să ridice degetul sus când folosesc un comportament adecvat, respectiv să-l orienteze în jos pentru
un comportament neadecvat.
Exemplu: D-na Învăţătoare scrie 3 probleme pe tablă. Ea le cere elevilor să le copieze şi să le
rezolve. Copiii o ascultă, au privirea îndreptată către tablă când ea le explică ce au de făcut, scriu în
caiete la solicitarea ei.
Contraexemplu: Învăţătoarea dă elevilor o lucrare despre scrierea cu literă mare a substantivelor
proprii. Ea cere elevilor să urmeze instrucţiunile şi să-i predea lucrările când au terminat. Fără să
ceară permisiunea, Tudor se ridică şi îşi ascute creionul iar Cristina spune cu voce tare, fără să
ridice mâna şi să solicite ajutorul : “Nu înţeleg cum să fac asta !”

Pasul 3 ​: ​Modelarea ​ş​i monitorizarea comportamentelor adecvate ale elevilor. ​Învăţătoarea le


explică elevilor ce înseamnă monitorizarea şi cât de important este ca fiecare din grup să respecte
regulile jocului şi să manifeste comportamentele dorite.

20  
Monitorizarea comportamentului este făcută de învăţătoare pe o fişa de monitorizare. Ea
informează elevii că atunci când ei lucrează va spune “da” după fiecare 5 minute dacă fiecare elev
din echipă este la locul lui şi lucrează în linişte şi “nu” dacă nu toţi membrii grupului îndeplinesc
aceste condiţii.
Pentru faza de exemplificare şi monitorizare se poate folosi un joc de rol. De exemplu, în jocul de
rol învăţătoarea cere unui elev să citească o carte şi apoi solicită unui grup de elevi să plece de la
locurile lor şi să vorbească cu colegii. Se discută cu elevii ce tip de comportamente au manifestat
copiii (dacă elevii au manifestat comportamente adecvate sau nu) şi se face o demonstraţie privitor
la marcarea tabelului de monitorizare.
Pasul 4​: Implementarea jocul de bun comportament. Se stabilesc criteriile de câştigare a jocului
dacă toţi membrii unei echipe respectă comportamentele ţinta în proporţie de 80% sau mai mult din
perioada alocată. Se stabilesc şi recompensele pentru câştigarea jocului - 5 min de pauză în plus.
Recompensele şi încurajările ajută elevii să manifeste si sa demonstreze comportamentele
aşteptate.
Recomand​ă​ri utile:
• ​Aranjaţi elevii în grupuri de cate 4-5 în aşa fel încât să se poată vedea unii pe alţii ​• ​Oferiţi
elevilor sarcini individuale, setaţi timpul pentru monitorizare şi fiecare înregistrare a
comportamentului (ex. La un timp total de 10 min de lucru, învăţătoarea va înregistra
comportamentele membrilor echipei la un interval de 2 min).
• ​Oferiţi feedback-uri elevilor când manifestă comportamente adecvate. De exemplu: “Grupul 1,
sunteţi minunaţi, faceţi o treabă super respectând regulile … Mulţumesc pentru că lucraţi în
linişte…”. Dacă elevii nu manifestă comportamentele aşteptate folosiţi remarci de genul :
“sper ca cronometrul să nu se oprească, asta ar însemna un “nu” deoarece voi nu sunteţi la
locurile voastre.”
• ​La finalul perioadei de joc stabilite iniţial (10-20-30 de minute ) tabelele de monitorizare se
strâng şi se premiază grupul elevilor care au atins criteriile de performanţă -
21  
Fişă de lucru

Comportamente în acord cu regula


1. stau în bancă 2. ridic mâna pentru solicitarea ajutorului 3. lucrez în linişte g​rupul 1

grupul 2

numărul de elevi acord cu dezacord cu ​regula regula


comportamente în regula Comportamente în comportamente în
comportamente în acord cu dezacord cu ​regula
11
22
33
44
55
66
77
88
99
10 10

​Procentaj DA___________ Procentaj DA____________________

MONITOR_____________________ Data:____________________________
Exemplu de înv​ăţ​are 3.
Copiii au dificultăţi de a-şi acorda ajutorul când au nevoie, de a coopera unii cu alţii, de a manifesta
comportamente adecvate unii faţă de alţii.

În spatele acestor comportamente se află un deficit de abilitate sau de punere in practica a abilităţii
(copiii au abilitatea dar întâmpină dificultăţi în aplicarea ei)
Creşterea frecvenţei de manifestare a comportamentelor pro-sociale la nivelul clasei (de solicitare şi
oferire a ajutorului, de utilizare a cuvintelor politicoase) se poate realiza prin intermediul regulilor şi a
sistemului de recompensare prin puncte.

Exemplu de înv​ăţ​are 4
S​ă​pt​ă​mâna comportamentelor de grij​ă ​fa​ţă ​de ceilal​ţ​i

Copiii au nevoie de contexte în care să înveţe şi să exerseze grija faţă de ceilalţi. O abilitate se
generalizează în condiţiile în care ea este exersată în cât mai multe contexte. Primul pas este să
operaţionalizăm comportamentul de grijă faţă de ceilalţi şi să traducem aceste aşteptări
comportamentale sub forma unor reguli care să ghideze comportamentul copiilor. 1. Întreb
persoanele apropiate, învăţătoare, colegi, părinţi, prieteni cum se simt 2. Întreb persoanele
apropiate ce au făcut cu o zi înainte
3. Împart lucruri cu colegii mei (jucării, obiecte, mâncare)
4. Împart timpul cu colegii mei, mi-ar plăcea să ne jucăm împreună.
3. Ajut colegii care îmi solicită ajutorul sau observ că au nevoie de ajutor

Pentru generalizarea experienţei se poate folosi o cartela prin care fiecare elev să îşi monitorizeze
comportamentele de grijă faţă de persoanele apropiate din familie. La sfârşitul săptămânii fiecare
copil care înregistrează minim 10 puncte (buline roşii) primeşte o diplomă ca recompensă
săptămânală.

​Comportamente de perturbare a orelor ​(vorbesc cu voce tare, pleacă de la locul lor din bancă,
refuză să scrie împreună cu colegii lor sau să se implice în sarcinile didactice, se joacă)

Comportamentele copilului în această situaţie pot avea mai multe funcţii:


22  
• ​De atragere atenţiei
• ​De evitare a implicării în activitatea şcolară

Exemplu de înv​ăţ​are 5
Învăţătoarea solicită copiilor să scoată caietul pentru verificarea temei. Matei începe să cânte cu
voce tare şi să bată cu pumnii în bancă.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i.
Cum gândeşte adultul?
Adultul vede comportamentul copilului ca un fiind o sfidare la adresa sa şi un atac la persoană.
Cum se simte adultul?
Simte teamă că ceilalţi copii vor copia modelul lui iar autoritatea sa va fi afectată. În funcţie de
experienţa sa de învăţare şi de trăsăturile de temperament, ea poate să adopte mai multe
strategii de abordare a acestui comportament.
Cum reacţionează adultul?
• ​Prin comportamente agresive (ceartă copilul, îl pedepseşte, îl etichetează, foloseşte un
ton ridicat şi cuvinte nepotrivite)
• ​Prin comportamente de evitare (îi spune să plece afară să se liniştească, îl lasă să facă ce
vrea)
Ce învaţă copilul din această experienţă?
- Să folosească comportamentele nepotrivite pentru a evita implicarea în sarcinile şcolare -
Să obţină atenţie prin comportamente nepotrivite

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Adultul vede în comportamentul copilului un rezultat al unei experienţe de învăţare. El a
învăţat să folosească această strategie pentru a evita implicarea în sarcina didactică şi pentru a
evita consecinţele neplăcute ale descoperirii că nu si-a făcut tema. Cum se simte adultul?
îşi menţine calmul şi abordează problema ca pe o situaţie de rezolvare de probleme.
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul copilului?
Acţionează în concordanţă cu obiectivele de învăţare
Obiectivele de învăţare
- Să răspundă la solicitarea adultului (să prezinte tema)
- Să manifeste comportamente potrivite contextului şcolar (să răspundă când este solicitat, să
se implice în activităţile şcolare împreună cu colegii săi)
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Observ​ă ş​i nume​ş​te emo​ţ​ia identificat​ă „Observ că eşti neliniştit ”
• ​Încurajeaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „ Ce s-a întâmplat?”
• ​Face apel la regul​ă ​„Regula este s​ă ​vorbe​ş​ti atunci când e​ş​ti numit” ​• ​Aplic​ă ​consecin​ţ​a
logic​ă ​pentru înc​ă​lcarea regulii ​(Pentru că ai vorbit fără să fii numit primeşti o bulină neagră)
• ​Verific​ă ​tema
• ​Vorbe​ş​te cu elevul în particular ​ş​i folose​ş​te un ton calm. ​Merge cu elevul într-un loc în
afara clasei şi poartă o discuţie calmă şi personala. Admonestările publice şi ameninţările,
tonul rece şi autoritar, discuţiile şi certurile în faţa clasei au rolul de a intensifica
comportamentele agresive.
• ​Identific​ă ​împreun​ă ​cu copilul solu​ţ​ii de ameliorare a situa​ţ​iei ​(de ex. cum putem rezolva
problema altfel - să facă tema curentă a doua zi, să rămână o jumătate de oră după
programul de şcoală pentru a-şi completa tema neefectuată)
Intervenţia în acest caz, când alte metode nu mai funcţionează, presupune solicitarea ajutorului
părintelui.
Comportamentul copilului se monitorizează zilnic pe baza unor indicatori comportamentali specifici:
• ​Scriu şi citesc împreună cu colegii mei
• ​Stau la locul meu pe toată perioada de desfăşurare a lecţiei
• ​Ridic mâna şi răspund dacă sunt numit

23  
• ​Folosesc cuvinte politicoase cât mă adresez colegilor şi doamnei învăţătoare. Monitorizarea
se face la un interval de 10 min. Pentru fiecare 10 min. în care copilul a respectat regulile, primeşte
5 min la calculator (acasă). În această manieră comportamentul copilului este recompensat acasă
pe baza carnetului de monitorizare comportamentală.

Alte tipuri de activit​ăţ​i care mai pot fi realizate în ​ş​coal​ă ş​i pot contribui la cre​ş​terea motiva​ţ​iei
copiilor pentru implicare în activitatea ​ş​colar​ă​:

„Vinerea distractiv​ă​”
Copiii care au respectat în toate zilele sau cel puţin o zi pe săptămână regulile clasei pot participa
la activitatea specială de vineri. Activităţile de vineri pot fi diverse jocuri, activităţi artistice, gustări,
plimbări în natură, activităţi sportive. Activitatea de vineri poate fi organizată de un grup de cadre
didactice (atât învăţători cât şi profesori) şi durează de la 30-45 de minute.
Practica ne arată că este un bun instrument de motivare şi recompensare a copiilor.
Interven​ţ​ii comportamentale individualizate
aplicate în situa​ţi​ i particulare de agresivitate – pentru copiii din ciclul
gimnazial

În orice situaţie de disciplinare există 3 variabile:


• ​profesorul;
• ​elevul care are comportamente neadecvate contextului;
• ​ceilalţi elevi din clasă.
Singura variabilă pe care profesorul o poate utiliza / controla este propriul său comportament.
Comportamentul profesorului decide dacă situaţia este sau nu controlată. De aceea este important
ca profesorul să ştie ce comportament să aleagă ca răspuns la o situaţie problematică, astfel încât
celelalte 2 variabile implicate – elevul care a avut comportamentul problematic şi ceilalţi elevi din
clasă - să fie influenţate în mod pozitiv, eficient.

Exemplu de înv​ăţ​are 1
Profesorul adresează o întrebare. Un elev răspunde fără să fie numit.

Răspunsul profesorului la comportamentul nepotrivit este în funcţie de modul cum el îşi explică sau
interpretează respectivul comportament iar ceea ce gândeşte despre comportamentul nepotrivit al
elevului influenţează ceea ce va face în consecinţă.
Ceea ce face sau nu face adultul, învăţătorul, profesorul, transmite elevilor un mesaj de învăţare (un
comportament agresiv care trece neobservat îi poate învăţa că există posibilitatea de a încălca
regulile fără a-şi asuma vreo consecinţă.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor, ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum gândeşte adultul?
Consideră că elevul răspunde neîntrebat pentru că nu îl respectă şi îl voi.
Cum se simte adultul?
Va simţi furie, enervare, indignare
Cum reacţionează adultul?
• ​Îl ameninţă că îl va da afară dacă nu învaţă să ridice mâna
• ​Utilizează un limbaj corporal negativ (arătă cu degetul, fixează cu privirea) ​•
Intră în lupte de putere cu elevul (faci aşa pentru că aşa vreau eu)
Ce învaţă copilul din această experienţă?
• ​Să răspundă în aceeaşi manieră într-o situaţie similară (fără să aştepte să fie numit) ​• ​Să
răspundă prin comportamente agresive atunci când este furios (să folosească ameninţarea
• ​Să ridice tonul pentru a fi ascultat (elevii învaţă că aceasta este modalitatea prin care
cineva se poate face remarcat sau poate rezolva o problemă)

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


24  
Cum interpretează adultul comportamentul copilului?
Consideră că răspunde neîntrebat pentru că doreşte să arate că s-a pregătit pentru oră, sau
pentru că are un deficit de abilitate de aşteptare a rândului sau de punere in practica a
abilităţii (contextul clasei este nestructurat fapt ce facilitează lipsa aplicării unei abilităţi pe
care copiii o poseda).
Cum se simte adultul?
Îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul copilului?
Are reacţii care transmit un mesaj de învăţare
Obiectivele de învăţare
- Să structureze contextul prin reguli care să permită aplicarea abilităţii de aşteptare -
Să exerseze abilitatea de aşteptare
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Face apel la regul​ă ​“​regula este să aşteptăm să fim numiţi pentru a răspunde​” .
Apelul la regulă evită atragerea discuţiei în spaţiul personal. ( de evitat intrarea în
discuţii de genul „nu vreau eu, sau vei face aşa cum vreau eu”)
• ​Stabile​ş​te contact vizual cu elevul care a înc​ă​lcat regula, când vorbe​ş​te cu el. ​Dacă
elevul stă jos, profesorul se aşează lângă el astfel încât să fie la acelaşi nivel. (de evitat
să se vorbească cu el de deasupra lui sau peste el - ar putea să se simtă intimidat).
• ​Vorbe​ş​te cu elevul folosind un ton calm ​(de evitat admonestările publice şi
ameninţările tonul rece şi autoritar care au rolul de a intensifica comportamentele
agresive).
• ​Prinde un moment când elevul respect​ă ​regula ​ş​i îl laud​ă ​specific
• ​Ia în calcul r​ă​spunsurile care au fost date de elevii care au respectat aceast​ă ​regul​ă
• ​Laud​ă ​în mod specific cooperarea imediat, ​în orice situaţie în care ea apare​.

Exemplu de înv​ăţ​are 2
Învăţătoarea dictează exerciţiile la lucrarea de control. Un elev oftează, scoate un geamăt, îşi pune
capul pe bancă, îşi ţine capul între palme, trânteşte pixul, se opreşte din scris şi lasă stiloul jos.

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor, ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum gândeşte adultul?
Adultul percepe comportamentul copilului ca fiind o ameninţare la adresa orei sale (copilul
ăsta o să-mi strice ora, nu o să îi lase pe ceilalţi să lucreze)
Cum se simte adultul?
Îi este teamă că situaţia o să degenereze iar ceilalţi copii nu vor putea să dea lucrarea şi este
furios că este într-o asemenea ipostază în care trebuie să ia o decizie imediată. Cum reacţionează
adultul?
- Manifestă o reacţie de atac (ridică tonul, îl ameninţă că îl dă afară dacă nu se potoleşte, îl
critică în faţa clasei, îl dă exemplu negativ-aşa faci întotdeauna, nu mai este linişte în clasa
asta din cauza ta, îl pedepseşte dându-l afară de la oră)
- Manifestă o reacţie de evitare (îl lasă pe elev să facă altceva decât ceea ce fac ceilalţi
colegi
Ce învaţă copilul din această experienţă?
• ​Să folosească comportamentele agresive pentru a evita implicarea într-o activitate
nedorită de el
• ​Să răspundă cu comportamente agresive la furie

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul elevului ?
Adultul vede în spatele acestui comportament o exprimare deficitară a emoţiei de teamă „nu
voi face faţă, sunt prea grele exerciţiile”
Cum se simte adultul?
îşi menţine calmul
25  
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul elevului?
Are o reacţie în acord cu obiectivele de învăţare.
Obiectivele de învăţare
- să se implice în rezolvarea exerciţiilor, pornind de la cele mai uşoare la cele mai dificile
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
• ​Observ​ă ş​i nume​ş​te emo​ţ​ia identificat​ă „Observ că eşti furios”
• ​Faciliteaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „Ce s-a întâmplat?”
• ​Sumarizeaz​ă ​informa​ţ​ia primit​ă „Înţeleg că eşti furios pentru că nu ştii să faci
exerciţiile şi crezi că vei lua notă mică.
• ​Acord​ă ​sprijin pentru efectuarea sarcinii ​(de exemplu identifică împreună exerciţii care
sunt mai uşoare unde elevul poate să obţină un minimum de succes; pentru a oferi
ajutor este important ca sarcina de rezolvat să fie adaptată la nivelul de înţelegere al
copilului.)
• ​Înva​ţă ​elevul s​ă ​solicite ajutorul atunci când dificultatea sarcinii este peste nivelul
s​ă​u de în​ţ​elegere (​acest lucru are rolul de a oferi atenţie elevului şi de a reduce
aversiunea împotriva sarcinii datorită explicaţiilor oferite sau adaptării sarcinilor la
nivelul de lui de înţelegere)

In cazul in care comportamentul elevului are funcţia de atragere a atenţiei, este important ca adultul
să îi comunice maniera în care va putea să primească atenţie şi asistenţă (în momentul în care
începe să lucreze).
Exemplu de înv​ăţ​are 3
Profesoara de fizică dă elevilor o problemă. Un elev lucrează 10 min la problemă după care rupe cu
zgomot foaia din caiet, o mototoleşte şi o aruncă pe jos. Ia cartea de pe bancă şi o aruncă în clasă.
Profesoara solicită copilului să scrie problema pe o altă foaie. Acesta ridică tonul şi îi spune „nu
vreau, lasă-mă în pace!”

A. Reac​ţ​ia adultului este un context de înv​ăţ​are a comportamentelor, ce necesit​ă ​exersarea


unor abilit​ăţ​i
Cum gândeşte adultul?
Adultul percepe comportamentul copilului ca fiind o ameninţare la adresa orei sale (copilul
ăsta o să-mi strice ora, nu o să îi lase pe ceilalţi să lucreze)
Cum se simte adultul?
Îi este teamă că situaţia o să degenereze iar ceilalţi copii nu vor putea să dea lucrarea şi este
furios că este într-o asemenea ipostază în care trebuie să ia o decizie imediată. Cum reacţionează
adultul?
• ​Manifestă o reacţie de atac (ridică tonul, îl ameninţă că îl dă afară dacă nu se
potoleşte, îl critică în faţa clasei, îl dă exemplu negativ-aşa faci întotdeauna, nu mai
este linişte în clasa asta din cauza ta, îl pedepseşte dându-l afară de la oră)
• ​Manifestă o reacţie de evitare (îl lasă pe elev să facă altceva decât ceea ce fac ceilalţi
colegi de clasa

Ce înva​ţă ​copilul din aceast​ă ​experien​ţă​?


- Să folosească comportamentele agresive pentru a evita implicarea într-o activitate nedorită de
el
- Să răspundă cu comportamente agresive la furie

B. Reac​ţ​ia adultului congruent​ă ​cu nevoia de înv​ăţ​are a copilului.


Cum interpretează adultul comportamentul elevului ?
Adultul vede în spatele acestui comportament un deficit în exprimarea emoţiei de furie şi o
toleranţă scăzută la frustrare.
Cum se simte adultul?
îşi menţine calmul
Cum reacţionează adultul faţă de comportamentul elevului?
Are o reacţie în acord cu obiectivele de învăţare.
Obiectivele de învăţare
• ​să înveţe abilitatea de gestionare adecvată a emoţiei de furie
• ​să înveţe să exprime în mod adecvat emoţia de furie
26  
• ​să îşi crească toleranţa la frustrare.
• ​să ceară în mod adecvat ajutor (asistenţă)
Cum poate să răspundă adultul în acord cu obiectivele de învăţare?
În condiţiile în care elevul este prea furios şi are dificultăţi de a se linişti, adultul :
• ​Observ​ă ş​i nume​ş​te emo​ţ​ia identificat​ă „Observ că eşti furios”
• ​Faciliteaz​ă ​exprimarea emo​ţ​ional​ă „Ce s-a întâmplat?”
• ​Sumarizeaz​ă ​informa​ţ​ia primit​ă „Înţeleg că eşti furios pentru că nu ai reuşit să
rezolvi problema.
• ​Solicit​ă ​elevului s​ă ​mearg​ă ​într-o zon​ă ​mai retras​ă pentru a se linişti ( această strategie
nu este utilă pentru situaţia în care elevul foloseşte comportamentele agresive pentru
a scăpa de situaţia neplăcută - ex de ora respectivă)
• ​Acord​ă ​ajutor pentru efectuarea sarcinii ​(ex identifică împreună exerciţii care sunt mai
uşoare unde elevul poate să obţină un minimum de succes; pentru a oferi suport este
important ca sarcina de rezolvat să fie adaptată la nivelul de lui înţelegere.)
• ​Înva​ţă ​elevul s​ă ​solicite ajutor atunci când dificultatea sarcinii este peste nivelul de
în​ţ​elegere ​(acest lucru are rolul de a oferi atenţie elevului şi de a reduce aversiunea
fata de sarcina, datorită explicaţiilor oferite sau adaptării sarcinilor la nivelul lui de
înţelegere)
• ​Ofer​ă ​elevului posibilitatea de a alege ​să facă sarcina în întregime sau pe jumătate cu
asistenţă.

Ce înva​ţă ​elevul din aceast​ă ​experien​ţă ​?


- Ca adultul este deschis să îl ajute
- Să ceară asistenţă într-un mod adecvat
- Să se implice în sarcinile şcolare care necesită efort mental susţinut
- Să rezolve sarcinile progresiv
- Să îşi exprime emoţia de furie în cuvinte
- Să tolereze treptat disconfortul

27  
Program de dezvoltare a abilit​ăţ​ilor socio-emo​ţ​ionale
(Interval de vârstă 3-6/7ani)
Modulul I Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă

Num​ă​r de
Obiective de referin​ţă ​Obiective specifice activit​ăţ​i
cele care cauzează emoţiile) Să identifice emoţiile altor
RECUNOA​Ş​TEREA ​Ş​I persoane în diverse situaţii
EXPRIMAREA AUTOREGLAREA Să identifice emoţiile asociate
EMO​Ţ​IILOR EMO​Ţ​IONAL​Ă unui context specific
Să denumească emoţiile Să recunoască emoţiile pe
ÎN​Ţ​ELEGEREA diverse baza
EMO​Ţ​IILOR Să identifice propriile emoţii componentei non-verbale:
(înţeleg că evenimentele sunt în diverse situaţii expresia facială şi postura
Să exprime empatie faţă de
alte persoane Să găsească
soluţii prin care să se
liniştească atunci când sunt
Modulul II –Educa​ţi​ a
furioşi
Să îşi comute atenţia de la un social​ă
joc sau de la o discuţie care îl
supără spre alt joc sau altă 8 activit​ăţ​i 2 activit​ăţ​i
activitate
Să fie capabil să minimizeze
importanţa unei jucării num​ă​r de
inaccesibile
Să privească o situaţie
supărătoare dintr-un punct de
vedere diferit
​Obiective de referin​ţă ​Obiective specifice activit​ăţ​i ​ ​20 activit​ăţ​i

INI​Ţ​IEREA ​Ş​I MEN​Ţ​INEREA UNEI RELA​Ţ​II

să utilizeze formulele verbale din partea adultului


Ini​ţ​ierea conversa​ţ​iei ​ş​i de iniţiere a unei conversaţii Să ofere unui copil, cu ajutor
integrarea în jocul celorlal​ţ​i cu un alt copil (pe tine cum te din partea ​adultului, o jucărie
copii cheamă, pe mine mă ca să se joace şi el, iar in
cheamă.....) 5 activit​ăţ​i
să manifeste comportamente
adecvate de integrare în jocul
unui alt copil (de ex. să vină cu
o idee de joc)

Ascultarea activ​ă ş​i să stabilească contactul


stabilirea contactului vizual vizual atunci când vorbeşte
să manifeste abilităţi de
ascultare activă (aşteaptă ca 2 activit​ăţ​i 1 activitate
Împ​ă​r​ţ​irea adultul să termine solicitarea
obiectelor/juc​ă​riilor cu unul după care oferă un răspuns)
- doi colegi Să împartă obiecte cu doi
Să iniţieze şi să menţină o colegi de la grupă, cu ajutor
interacţiune cu un alt copil
28  
de făcut)
să împartă materialele
comune (ex. Jucării, creioane
Rezolvarea problemelor colorate)- cu ghidare din
sociale partea ​adultului.
cazul in care un copil îi cere o Să ofere şi să primească
jucărie îi dă jucăria respectivă, complimente Să numească
Să formuleze în mod adecvat lucrurile care îi plac la
o cerere atunci când are persoana lui
nevoie de ceva (ex. Îmi dai te Să numească lucrurile care îi
rog şi mie maşina?), plac la ceilalţi ​copii
Să identifice/ manifeste (cu Să rezolve în mod eficient
Oferirea ​ş​i acceptarea
ajutor din partea adultului) conflictele apărute
complimentelor
modalităţi adecvate de răspuns Să numească modalităţi
dacă nu primeşte imediat eficiente de ​soluţionare a
jucăria (ex. îşi găseşte altceva conflictelor
INTEGRAREA ÎN GRUP
S​ă ​coopereze cu ceilal​ţ​i în
realizarea sarcinilor
- Să coopereze cu ceilalţi în
rezolvarea unei sarcini cu
ajutor din partea adultului - Să
descrie două modalităţi prin
care poate să ofere şi să
ceară ajutorul atunci când are
nevoie
2 activit​ăţ​i 2 activit​ăţ​i 1 activitate

29  
Modulul I Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă

RECUNOA​Ş​TEREA ​Ş​I EXPRIMAREA EMO​Ţ​IILOR   

Activitatea 1
Obiectiv: ​Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii

Materiale​: coli de hârtie, creioane colorate;

Descrierea activit​ăţ​ii​: Fiecare copil din grupă va desena şi va povesti o întâmplare personală în
care a trăit una dintre emoţiile prezentate de către educatoare

Activitatea 2
Obiectiv: ​să identifice emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de situaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine.

Materiale​: cartonaşe care ilustrează emoţii

Mod de desf​ăş​urare​: Într-o cutie goală de şerveţele se vor pune mai multe cartonaşe cu imagini
care exprimă diverse emoţii. Fiecare copil isi va aştepta rândul şi va extrage un cartonaş din cutie.
Copilul va arăta cartonaşul celorlalţi colegi iar ei vor trebui să ghicească emoţia. Fiecare copil poate
să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul din imaginea aleasă.

​Vesel Trist Speriat Furios Ru​ş​inat Mândru

Activitatea 3
Obiectiv​: să identifice emoţiile de bază (bucurie, tristeţe, furie, frică) şi emoţiile complexe

Materiale: ​cartonaşe pe care sunt desenate diverse expresii emoţionale

Bucurie Tristeţe Furie Frică Ruşine Mândrie


Descrierea activit​ăţ​ii: ​Copiilor li se prezintă cartonaşe cu diverse personaje ce exprimă anumite
emoţii (bucurie, tristeţe, furie şi teamă, ruşine, mândrie). Copiii trebuie să denumească emoţia şi să o
exprime prin mimica feţei. Ceilalţi copii trebuie să ghicească emoţia scrisă pe cartonaşul copilului
respectiv.

30  
Activitatea 4
Obiectiv: ​să identifice emoţiile asociate unui context specific
Materiale necesare: ​cartonaşe ce reprezintă diverse contexte, situaţii, evenimente; păpuşi ce
exprimă diverse emoţii;
Descrierea activit​ăţ​ii: ​Copiilor li se prezintă o serie de cartonaşe ce reprezintă diverse contexte,
situaţii, evenimente (ex mergem în parc, ne jucăm la groapa de nisip, mergem la film etc.) şi o serie
de imagini ce exprimă diferite emoţii. Copiii trebuie să „potrivească” fiecărui context o anumită
emoţie.

Activitatea 5 Puzzle-ul emo​ţ​iilor


Obiectiv : ​să identifice emoţiile

Materiale: ​carton colorat de diferite culori, imagini mari care exprimă diferite emoţii

Mod de desf​ăş​urare: ​Imaginile cu emoţii se lipesc fiecare pe câte o bucată mare de caton. Fiecare
imagine este tăiată în 3,4 sau 5 piese mari. Piesele fiecărei imagini se pun în plicuri separate şi se
denumesc cu emoţia corespunzătoare pentru a evita amestecarea lor accidentală. Copiii vor avea
posibilitatea de a face puzzle-urile şi vor da exemple de situaţii în care au simţit emoţia respectivă.

Activitatea 6
Obiectiv : ​să identifice emoţiile după indicatorii non-verbali

Educatoarea sau un copil mimează diverse emoţii utilizând limbajul corporal (inclusiv tonul vocii).
Copiii trebuie să ghicească emoţia mimată.

Activitatea 7
Obiectiv: ​să recunoască emoţia resimţită de personajul din poveste
Materiale: ​două păpuşi
Descrierea activit​ăţ​ii: ​Educatoarea va reprezenta un joc de rol între păpuşi.
Marina şi Florina sunt în curtea grădiniţei şi se joacă. Marina spune:
- Eu sunt bucătăreasa şi voi face ceva de mâncare. Am nevoie de o mulţime de alimente pentru a
găti.
Florina ia toate jucăriile cu care se juca împreună cu Florina şi le pune în cratiţa ei.
Florina se uita lung la jucării. Îşi dorea şi ea câteva ingrediente pentru a găti ceva.
- Marina, te rog să-mi dai şi mie câteva ingrediente să gătesc.

- ​Nu! Răspunde Marina. Am nevoie de toate ingredientele pentru mâncarea pe care o fac eu.
Educatoarea discută cu copiii despre cum s-a simţit Florina. Copiii denumesc emoţia şi aleg
catonaşul cu imaginea ce exprimă emoţia denumită.

Activitatea 8
Obiectiv: ​- să reflecteze la modul în care se simte
- să observe că emoţiile sunt schimbătoare (vin şi trec), nu sunt permanente
Materiale: ​panou, fotografiile copiilor, imagini care exprimă emoţii diverse.
Descrierea activit​ăţ​ii:
La venirea în grădiniţă fiecare copil este întrebat cum se simte. Pe un panou mare se ataşează
fotografiile copiilor în dreptul emoţiei menţionate, în funcţie de cum se simt în dimineaţa respectivă.
Panoul poate fi personalizat şi se poate numi “Aşa mă simt acum”. Fiecare copil este încurajat să
31  
îşi mute fotografia pe panou în funcţie de cum se schimbă modul în care se simte pe tot parcursul
zilei.
În acest mod copiii învaţă că emoţiile se pot schimba de-a lungul zilei. Chiar dacă au fost supăraţi
la începutul zilei, observă că starea de supărare nu durează toată ziua şi că se poate schimba.
Dacă copilul îşi schimbă emoţiile pe parcursul zilei are nevoie de asistenţă din partea adultului
pentru a-şi schimba numele sau fotografia în cadranul emoţiei prezente .

AUTOREGLAREA EMO​Ţ​IONAL​Ă

Activitatea 1
Obiectiv: ​să identifice strategii de gestionare adecvată a emoţiei de tristeţe

Materiale necesare​: o coala mare de hârtie, colaje ce reprezintă anumite activităţi şi creioane
colorate

Descrierea activit​ăţ​ii​: Copiii vor folosi o coala mare de hârtie pentru a desena soluţii la trăirile de
tristeţe pe care le simt. Soluţiile constau în activităţi pe care le-ar putea face când se simt trişti şi pe
care copiii le pot desena sau pot lipi colaje ce reprezintă acele activităţi. Coala realizată de copii
poate fi lipită intr-un loc vizibil cum ar fi pe uşa de la camera lui, pe frigider sau pe un perete din
camera lui, pentru ca să poată fi privită de aceştia ori de câte ori sunt trişti.

Activitatea 2
Obiectiv: ​să identifice comportamente asociate unei emoţii specifice
Materiale necesare: pungi de hârtie, lipici, imagini care exprimă emoţii
Descrierea activit​ăţ​ii: ​Fiecare copil îşi va confecţiona o carte a emoţiiloe care se numeşte ​Ce fac
când m​ă ​simt......?
Mai multe pungi de hârtie se vor lipi astfel încât partea deschisă a lor să rămână în exterior. Fiecare
pungă reprezintă o pagină a cărţii şi va fi marcată cu o faţă care exprimă o emoţie. Pe fiecare pungă
va fi scrisă propoziţia CÂND SUNT ………. În interiorul pungii fiecare copil va desena, decupa sau
scrie care este acţiunea pe care o face când se simte în acel mod. De exemplu pe hârtie este scris
CÂND SUNT OBOSIT …. iar în interior scrie sau desenează activitatea pe care o face – MERG SĂ
DORM
CÂND SUNT PLICTISIT.......CAUT UN PRIETEN SĂ MĂ JOC
CÂND SUNT FERICIT ........ZÂMBESC
CÂND SUNT TRIST...........FAC CEVA CARE ÎMI PLACE
CÂND MĂ SIMT SINGUR.......CAUT UN PRIETEN
CÂND SUNT FURIOS...........MĂ OPRESC DIN CEEA CE FAC ŞI RESPIR ADÂNC
CÂND SUNT ÎNFRICOŞAT .....O ÎMBRĂŢIŞEZ PE MAMA.

Activitatea 3 Tehnica broscu​ţ​ei ​ţe


​ stoase

Broasca ​Ţ​estoas​ă Ţ​upi st​ă ​în carapace ​ş​i se gânde​ş​te


Broasca Ţestoasă Ţupi este o broască minunată. Ei îi place sa se joace cu prietenii în lacul de la
grădiniţă. Uneori se întâmplă ca unele lucruri să nu îi iasă lui Ţupi aşa cum îşi doreşte ea şi atunci
se înfurie.
Când Ţupi se înfurie, loveşte, dă din picioare şi ţipă la prietenii ei. De fiecare dată când Ţupi se
comportă aşa, prietenii ei se supără şi nu mai doresc să se joace cu ea.
32  
Cu timpul Ţupi a observat că broscuţa, crocodilul şi ceilalţi prieteni apropiaţi nu mai vin să se joace
cu ea sau pleacă când ea vine pe lac. Din acel moment Ţupi a încercat să înveţe un nou mod de a
gândi ca o broască ţestoasă când este supărata sau furioasă.
1. Spune STOP şi se opreşte din ceea ce face în acel moment.
2. se ascunde în carapace (îşi încrucişează mâinile la piept, îşi pune bărbia în piept, îşi lipeşte
picioarele unele de altele şi închide ochii) şi inspiră adânc de 3 ori pentru a se calma. 3. se
gândeşte la o soluţie sau la un mod mai bun de a se comporta când este furioasă. De când Ţupi a
învăţat să se comporte altfel la furie prietenii ei s-au întors la locul de joacă. Ei sunt fericiţi când ea
se joacă drăguţ cu ei. Prietenilor le place când Ţupi le vorbeşte frumos şi cere ajutorul educatoarei
atunci când este supărată.

Pa​ş​i în gestionarea furiei - tehnica broscu​ţ​ei ​ţ​estoase


I. Recunoa​ş​terea st​ă​rii de furie: ​copiii vor fi învăţaţi să identifice stările de furie pe baza expresiilor
emoţionale (expresiile feţei, gesturi).

II. Stoparea activit​ăţ​ii din momentul respectiv ​(debutul accesului de furie): copiii vor fi învăţaţi că
imediat după identificarea expresiilor emoţionale faciale şi corporale specifice accesului de furie, ei
trebuie să spună “STOP” şi să se oprească din activitatea pe care o desfăşoară în momentul
respectiv. Dacă cei mici nu reuşesc să spună singuri “STOP” vor fi ajutaţi de către educatoare. În
acest caz educatoarele vor spune în locul copiilor “STOP” şi îi vor ajuta să îşi întrerupă activitatea
desfăşurată în momentul respectiv.

III.“Ascunderea în carapace” ​Copiii vor fi învăţaţi de educatoare să îşi încrucişeze mâinile la piept,
să îşi pună bărbia în piept, să îşi lipească picioarele unele de altele şi să închidă ochii. După aceea
copiii trebuie ​s​ă ​respire profund de trei ori ​ş​i s​ă ​î​ş​i spun​ă ​(sau dac​ă ​nu au vocabularul
suficient dezvoltat s​ă ​spun​ă ​educatoarea în locul lor) frazele „m​ă ​pot lini​ş​ti ​ş​i pot g​ă​si o
solu​ţ​ie mai bun​ă​”. ​În această poziţie copilul va fi încurajat să se gândească la alte soluţii prin care
se poate rezolva situaţia care a dus la apariţia accesului de furie. Iniţial, când copilul învaţă tehnica
sau e prea mic să formuleze singur frazele, educatoarea îl va ajuta să găsească alte soluţii de
exprimare emoţională sau de rezolvare a situaţiei care a dus la apariţia furiei. De exemplu,
educatoarea îi poate prezenta câteva alternative pe care le va discuta cu copilul şi în final vor alege
împreună soluţia cea mai potrivită. Când copiii vor avea limbajul suficient dezvoltat pentru a formula
singuri soluţiile găsite sau după utilizarea îndelungată a acestei tehnici, educatoarea va avea rolul
de a-i recompensa pentru realizarea cu succes a fiecărei etape, pentru ca ulterior cei mici să poată
implementa tehnica broscuţei fără ajutor sau îndrumare.
IV. “Ie​ş​irea din carapace” ​după ce a fost restabilită starea de calm şi au fost găsite soluţii
alternative de exprimare emoţională, în afară de accesul de furie. După ce copilul împreună cu
educatoarea a ales soluţia potrivită, el îşi poate relua poziţia normală a corpului şi poate implementa
soluţia găsită.

Tehnica aceasta poate fi introdusă copiilor de către o păpuşă-broscuţă. După familiarizarea copiilor
cu broscuţa, aceasta le povesteşte cum a reuşit ea să se liniştească odată, când a fost nervoasă la
grădiniţă, descriind cei patru paşi. În final, educatoarele îi pot invita pe cei mici să încerce şi ei
tehnica broscuţei pentru a se calma. Pentru etapa de ascundere în carapace, copiii îşi vor lipi
mâinile cât mai aproape de corp, îşi vor strânge picioarele şi îşi vor lăsa capul în jos, imitând cât mai
bine ascunderea broscuţei în carapace. Aceste gesturi sunt necesare în aplicarea tehnicii de către
copii, deoarece aşezarea mâinilor pe lângă corp previne apariţia mişcărilor agitate din timpul
acceselor de furie.
33  
Această tehnică poate fi implementată iniţial cu ajutorul păpuşilor, al cartonaşelor colorate ce
reprezintă cele patru etape, a diverselor povestioare cu broscuţa ţestoasă care se ascunde în
carapace în diverse situaţii. Pentru învăţarea acestei tehnici şi aplicarea ei ori de câte ori este
nevoie, copiii trebuie lăudaţi sau recompensaţi pentru fiecare etapă realizată cu succes în funcţie de
amploarea comportamentului îndeplinit.

“Super-premiul broscu​ţ​ei”: ​La sfârşitul unei zile în care copilul a reuşit să facă faţă cu bine
acceselor de furie el va primi o diplomă ce arata modul în care a reuşit să îşi controleze furia.
Această diplomă va fi dusă acasă şi semnată de către părinţi care astfel vor fi familiarizaţi cu tehnica
broscuţei ţestoase.

Colierul “Puterea broscu​ţ​ei”: ​se acordă o broscuţă ataşată unui colier copilului care a reuşit să
rămână calm într-o situaţie supărătoare.

Cutiu​ţ​a magic​ă ​cu broscu​ţ​e. ​Educatoarea are o colecţie de broscuţe mici din plastic (sau din
pompoane verzi) şi ori de câte ori observă un copil care rămâne calm într-o situaţie supărătoare
este pusă câte o broscuţă în cutiuţa magică. Când cutiuţa e plină, copiii vor avea o sărbătoare a
broscuţei.

Puzzle-ul broscu​ţ​a: ​Educatoarea trebuie să obţină părţi dintr-un puzzle care compun o broscuţă
ţestoasă. De fiecare dată când un copil face faţă cu bine unei situaţii supărătoare, aplicând tehnica
broscuţei şi nemanifestând accese de furie, o bucată din broscuţa pe care e trecut numele copilului
va fi lipită pe perete. Astfel se va completa încet-încet puzzle-ul cu broscuţa şi când acesta e gata,
copiii pot avea o petrecere a broscuţei.

P​ă​pu​ş​ica-broscu​ţă​: ​Educatoarea desemnează ca şi copil al zilei pe acela care a reuşit cel mai
bine în decursul unei zile să facă faţă acceselor de furie şi îl recompensează cu o broscuţă de pluş
pe care o poate duce acasă. Aceasta modalitate reprezintă o nouă ocazie de a familiariza părinţii cu
utilitatea tehnicii broscuţei ţestoase, informându-i despre situaţiile în care copilul lor a aplicat cu
succes tehnica broscuţei ţestoase. Această tehnică de reglare emoţională poate fi prezentată cu
succes copiilor de orice vârstă şi în orice situaţie în care aceştia manifestă accese de furie.

Oferi​ţ​i copiilor modelul men​ţ​inerii calmului.


Î​nv​ăţ​a​ţ​i copilul pa​ş​ii controlului emo​ţ​ional ​ş​i al calmarii (“gândind ca o broasc​ă​”)
• ​Pasul1:recunoa​ş​terea emo​ţ​iilor
• ​Pasul 2: Spune Stop ​ş​i oprirea activit​ăţ​ii
• ​Pasul 3: retragerea în carapace ​ş​i respira​ţ​ie profund​ă ​de trei ori.
• ​Pasul 4: ie​ş​irea din carapace când se calmeaz​ă ş​i c​ă​utarea unei solu​ţ​ii.

Ajuta​ţ​i copilul s​ă ​se gândeasc​ă ​la o solu​ţ​ie posibil​ă​:


• Solicitarea ajutorului ”Am nevoie de ajutor!”
• Folosirea formulelor adecvate de adresare a unei cereri ”te rog, mulţumesc” •
Ignorarea
• Implicarea adecvată în joc prin dezvoltarea jocului copiilor (vine cu o idee nouă de
joc)
• Exprimarea emoţiilor în cuvinte - spune, “te rog, opreşte-te nu-mi place” •
Împărţirea jucăriilor.
• Aşteptarea rândului.
34  
Modulul II – Educa​ţ​ia social​ă

Ini​ţ​ierea ​ş​i men​ţ​inerea unei rela​ţ​ii de prietenie cu un copil


Povestea pe​ş​ti​ş​orului curcubeu
În marele ocean trăia odată un peşte curcubeu. Era cel mai frumos peşte şi era foarte mândru de
asta. Solzii lui străluceau şi aveau toate culorile curcubeului: roşu, albastru, verde, portocaliu, mov,
galben. De aceea i se spunea peştele curcubeu.
Peştele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalţi peşti se învârteau în jurul lui şi se
minunau de cât de frumos este.
Într-o zi peştişorul albastru s-a apropiat de el
- Bună, pe mine mă cheamă peştişorul albastru, pe tine cum te cheamă? - Pe
mine mă cheamă peştişorul curcubeu.
- Ce haine frumoase ai! Îmi dai şi mie un solz din hăinuţa ta că îţi dau şi eu unul din hăinuţa
mea? Îmi plac foarte mult culorile pe care le porţi tu! Eu am doar o singură culoare şi mi aş
dori să port şi eu o amintire de la tine.
- Cum să îşi stric eu frumuseţe de haină! Nu pot!
Peştele curcubeu s-a întors cu spatele şi a dat să plece.
- Stai nu pleca! Vrei să fim prieteni şi să ne jucăm împreună? Uite îţi ofer eu o amintire, un
solz din hăinuţa mea!
- Cum să port eu un asemenea solz lipsit de culoare în haina mea strălucitoare? Tu nu vezi
că nu se potriveşte? Păstrează-l că nu am nevoie! Eu nu mă joc cu peşti care au haine
atât de ponosite şi de lipsite de culoare.
Peştişorul curcubeu i-a întors spatele şi a plecat mândru să înoate în altă parte. Peştişorul albastru
era foarte trist că peştişorul curcubeu nu îi primise darul şi nici nu dorise să se joace cu el.
- Nu-i nimic, o să merg în altă parte să caut alţi peştişori cu care să mă joc şi pe care să mi-i
fac prieteni.
Peştişorul albastru a mers la un grup de peştişori plaţi care înotau puţin mai departe şi i-a întrebat
dacă doresc să se joace cu el. Peştişorii plaţi i-au povestit că ei au dorit să se joace cu peştişorul
curcubeu dar că el nu a acceptat deoarece nu-i place să se joace cu peştişori care arată atât de
ciudat. Ei l-au primit cu drag pe peştişorul albastru în jocul lor şi au început să se joace împreună.
Pe zi ce trecea, peştişorul curcubeu se simţea din ce în ce mai trist. Nimeni nu mai venea să-l
întrebe dacă vrea să se mai joace sau să împartă solzi. Ceilalţi peşti se jucau şi înotau bucuroşi cât
era ziua de lungă.
Într-o zi peştişorul curcubeu în timp ce plângea că este singur şi că nu are nici un prieten întâlneşte
caracatiţa cea înţeleaptă. Atunci i-a venit ideea că ar putea să ceară ajutorul caracatiţei. - Doamnă
caracatiţă sunt foarte trist şi am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten şi nici un peştişor nu mai
doreşte să se joace cu mine.
Peştişorul curcubeu îi povesteşte ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, cum a refuzat să împartă
cu peştişorii din solzii lui strălucitori.
- Dragă peştişorului, cheia prieteniei constă tocmai în acest lucru: să împarţi cu ceilalţi din
lucrurile tale şi să accepţi că ceilalţi sunt diferiţi de tine iar diferenţa nu însemnă că sunt mai
răi sau mai buni ci că fiecare este frumos şi bun în felul său.
- Doriţi să spuneţi că dacă voi împărţi cu ceilalţi din solzii mei voi avea şi eu prieteni? -
Exact. Cum te simţi când cineva împarte cu tine ceva de la el?
- Sunt fericit.
- La fel se simte şi celălalt când tu îi oferi ceva de la tine.
- Şi acum hai să găsim ceva frumos la ceilalţi. Vezi tu, tu te-ai născut cu solzii foarte frumoşi şi
strălucitori. Alţi peşti chiar dacă nu au hăinuţa atât de frumoasă ca a ta cu siguranţă că au alte
lucruri care pot să îşi placă la ei. Fiecare este frumos în felul lui. Pentru mama lor fiecare dintre
ei este cel mai frumos. Hai să descoperi la prietenii tăi lucruri care îţi plac: - Peştişorul albastru
are ochii frumoşi
- Super, spune caracatiţa
- Peştişorii plaţi au aripioarele puternice şi graţioase în acelaşi timp.
- Acum hai să le spunem ce îţi place la ei şi să îţi faci prieteni.
Peştişorul curcubeu a plecat către grupul de peştişori care se jucau veseli puţin mai departe. A
pus în aplicare toate sfaturile înţelepte pe care le primise de la caracatiţă şi în plus le-a oferit

35  
peştişorilor câte un solz din frumoasa sa hăinuţa. Când a venit seara a plecat fericit acasă că
si-a făcut mulţi prieteni.

Exemple de activit​ăţ​i care pot fi folosite dup​ă ​citirea pove​ş​tii, pe parcursul întregii zile pentru
a facilita dezvoltarea abilit​ăţ​ilor socio-emo​ţ​ionale:

Discutaţi cu copiii despre emoţiile pe care peştişorul curcubeu le-a trăit de-a lungul povestirii
Solicitaţi copiilor să vă răspundă la următoarele întrebări:
- Cum se simţea peştişorul curcubeu când se uita la solzii săi coloraţi şi strălucitori? -
De ce îşi dorea peştişorul albastru un solz de la peştişorul curcubeu?
- Cum credeţi că s-a simţit peştişorul albastru şi peştişorii plaţi când peştişorul curcubeu a
refuzat să se joace cu ei şi să împartă din solzii lui strălucitori?
- De ce se simţea peştişorul curcubeu singur şi trist?
- De ce se simţea peştişorul curcubeu fericit la finalul poveştii?
- Cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a împărţit cu ei din solzii săi coloraţi
şi strălucitori?
Solicitaţi copiilor să povestească despre momente din viaţa lor în care s-au simţit ca şi peştişorul
curcubeu (Nu au dorit să împartă ceva cu ceilalţi copii – de ex. jucării, mâncare, cărţi etc.)
- Cum credeţi că v-aţi fi simţit dacă peştele curcubeu nu ar fi împărţit solzii lui strălucitori cu voi?
Discutaţi cu copiii despre dificultatea pe care o resimţim câteodată în a împărţi cu ceilalţi lucrurile
personale.
- Ce puteţi să faceţi atunci când simţiţi că vă este greu să împărţiţi jucăriile cu care vă jucaţi?
(de exemplu copiii pot solicita copilului care cere jucăria să aştepte jucăria pe care o va
primi peste 5 min.)
- Ce a făcut peştele curcubeu atunci când i-a fost greu să împartă solzii cu ceilalţi peştişori? (A
solicitat ajutorul caracatiţei înţelepte!)
Explicaţi copiilor că atunci când au momente în care simt că le este greu să împartă să procedeze
precum peştişorul curcubeu şi să ceară ajutorul educatoarei sau unui alt prieten. Discutaţi cu copiii
despre importanţa prieteniei
- Ce înseamnă să fii un bun prieten? (să cer permisiunea de a mă jucă cu o jucărie care nu este
a mea, să folosesc cuvinte potrivite, să aştept rândul pentru a mă juca cu o jucărie de la
grădiniţă , să ofer ajutorul atunci când mi se cere etc.)
Creaţi împreună cu copiii un poster în care să ilustraţi toate comportamentele care descriu ce
însemnă să fii un bun prieten peştişor. Posterul se poate decora cu peştişorii decupaţi. Faceţi
referire la poster de fiecare dată când un copil manifestă un comportament dintre cele ilustrate pe
poster.
Declaraţi o zi ca fiind Ziua Prieteniei pentru a oferi copiilor oportunitatea de a folosi abilităţile de
bun prieten pe parcursul întregii zile. Faceţi referire la posterul cu prietenia pentru a le reaminti
copiilor comportamentele care descriu ce însemnă să fii un bun prieten.

Activit​ăţ​i pentru generalizarea experien​ţ​ei de înv​ăţ​are


Reamintiţi copiilor
cum s-au simţit ceilalţi peştişori când peştişorul curcubeu a refuzat să împartă cu ei din solzii
săi coloraţi (s-au simţit supăraţi şi l-au ignorat pe peştişorul curcubeu) cum s-a simţit peştişorul
curcubeu când ceilalţi peştişori l-au ignorat şi nu au mai dorit să se joace cu el (s-a simţit, trist şi
singur)
care sunt comportamentele pe care peştişorul a învăţat să le facă pentru a fi un bun prieten

Aria de activit​ăţ​i artistico-plastice


Solicitaţi copiilor să îşi reamintească ce a împărţit peştişorul curcubeu cu ceilalţi peşti (solzi) Copiii
vor face împreună peştişorul curcubeu. Pe o formă mare de peşte toţi copiii vor lipi solzi coloraţi pe
care îi vor decupa şi decora în prealabil . Copiii vor folosi şi împărţi materiale comune (hârtie, lipici,
instrumente de tăiat etc.). Pe măsură ce copiii lucrează şi împart materialele comune educatoarea
laudă faptul că sunt prieteni foarte buni pentru că lucrează împreună şi împart materialele comune.
După ce copiii termină de decorat solzii fiecare vine şi îşi lipeşte solzii lucraţi pe forma mare de
peşte.

36  
Aria de jocuri de construc​ţ​ii
Copiii au ca temă să construiască din cuburi un ocean ca cel în care locuiesc peştişorul curcubeu şi
prietenii săi.
Explicaţi copiilor că vor merge să “pescuiască” în marele ocean un prieten. În interiorul construcţiei
care reprezintă oceanul sunt puse poze ale copiilor din grupă care sunt lipite pe bucăţi de metal (de
ex. Bucăţi tăiate din cutiile de suc). Folosind o undiţă cu magnet copiii merg la pescuit un prieten.
După ce ei prind în undiţă un prieten, el trebuie să facă ceva special împreună cu prietenul ales.
Ajutaţi copiii să identifice o alternativă de activitate pe care să o desfăşoare împreună cu prietenul
ales, reamintind comportamentele listate pe posterul cu comportamente de “Bun prieten”. La
sfârşitul zilei oferiţi copiilor oportunitatea de a împărtăşi celorlalţi copii lucrurile speciale pe care
le-au făcut ei cu prietenii lor.

Aria literar​ă
Copiii vor confecţiona o carte despre peştele curcubeu şi despre ce însemnă să fii un bun prieten.
Ca materiale copiii pot folosi forme de peşti de diferite culori pe care să le lipească şi imagini cu
comportamente care descriu ce însemnă să fii un bun prieten
In dreptul fiecărei forme de peşte este scris “ sunt un bun prieten când.......” iar fiecare copil va lipi o
imagine care ilustrează un comportament de prietenie

Pot să mă joc cu
jucăria ta ?

​Cer permisiunea pentru a m​ă ​juca cu juc​ă​riile colegilor mei A​ş​tept

s​ă​-mi vin​ă ​rândul pentru a m​ă ​juca

Împart juc​ă​riile cu prietenii mei

- Discutaţi cu copiii despre câte lucruri poate să facă un bun prieten. Listaţi toate ideile pe care copiii
le împărtăşesc.
- Solicitaţi copiilor să povestească despre ce fac prietenii lor şi îi fac pe ie să se simtă speciali
Ajutaţi copiii să îşi noteze aceste idei în carte, în dreptul fiecărui peştişor. Ca variantă copiii pot
desena sau decora paginile cărţii. Când au terminat toate paginile se capsează şi se confecţionează
cartea. Cartea se citeşte în grupul mare şi se pune într-un loc accesibil astfel încât copiii să mai
poată citi povestea peştişorului curcubeu, de-a lungul întregului an.
Ascultarea activ​ă ş​i stabilirea contactului vizual

Activitatea 1 “Jocul de-a reporterii”


Obiectiv: ​să asculte activ

Materiale necesare: ​creioane

Descrierea activit​ăţ​ii: ​Se aşează copiii în perechi astfel încât să se nimerească în echipă copii
care nu sunt prieteni. Fiecare copil va avea în mână un creion care va fi un microfon. Copiii vor juca
pe rând rolul intervievatorului sau a celui intervievat şi îi va adresa colegului său următoarele
întrebări:
- Cum te numeşti?
- Mai ai fraţi?

37  
- Care e jocul tău preferat?
- Care e mâncarea preferată?
- Care e sucul preferat?
Astfel copiii au posibilitatea să exerseze abilitatea de stabilire a contactului vizual, de formulare şi
aşteptare a răspunsului înainte de a formula o întrebare.

Activitatea 2 “Jocul Telefonul”

Jocul se poate juca cu un grup mic de copii. Li se va reaminti copiilor că trebuie să fie buni
ascultători (să asculte cu atenţie ce le spune colegul şi să transmită mesajul colegului următor.
Copiii vor transmite mesajul în şoaptă. Mesajul va trece pe la fiecare copil, iar ultimul va spune cu
voce tare mesajul ca l-a primit.

Împ​ă​r​ţi​ rea obiectelor ​ş​i împ​ă​rt​ăş​irea experien​ţ​elor

Activitatea 1
Obiectiv: ​să împartă materialele comune

Materiale necesare: ​un singur set de acuarele, culori, etc.

Descrierea activit​ăţ​ii: ​educatoarea va împărţi copiii în grupe de câte 4 şi le va spune că au de


făcut un desen sau o pictura şi că vor avea de împărţit materialele între ei.

Recomand​ă​ri: ​educatoarea va monitoriza atent modul în care copiii împart obiectele, îi va lăuda pe
copii pentru efortul depus şi va acorda sprijin necesar copiilor care vor să ţină materialele doar
pentru ei.

Oferirea ​ş​i primirea complimentelor

Activitatea 1 „Povestea lui Chi​ţ ​– Chi​ţ​”


Obiectiv: ​sa înţeleagă că fiecare suntem speciali

Chiţ - Chiţ se simţea foarte trist. El credea despre sine că este cel mai mic şi cel mai slab animal din
pădure. “Nu vreau sa fiu şoarece”, zise el. “Mi-aş dori sa nu am acest corp mic, picioare scurte şi
codiţa subţire.”
Într-o zi, mergând prin pădure Chiţ - Chiţ s-a întâlnit cu Leul. El era regele pădurii. Când răgea, toate
animalele îngheţau şi făceau tot ce spunea el. Chiţ - Chiţ îşi dorea să fie un mare conducător
asemenea Leului. S-a uitat sus spre Leu şi a spus:
- Mi-ar plăcea să fiu conducătorul pădurii ca tine, Leule!
Leul a râs şi a spus:
- Eu sunt puternic, iar tu eşti prea mic şi slab!
Chiţ - Chiţ şi-a lăsat capul în jos şi a plecat trist.
După o vreme s-a întâlnit cu Gazela. Ea putea alerga mai repede decât vântul. Chiţ - Chiţ a privit
spre ea şi a spus:
- Mi-ar plăcea să pot să alerg şi eu ca tine!
Gazela a râs moale şi blând.
- Săracul de tine!, spuse ea. Eu pot să alerg repede din cauza picioarelor mele lungi. Uită-te la
picioruşele tale scurte!
Chiţ - Chiţ se simţea mai trist ca niciodată. Umerii lui s-au încovoiat, şi-a lăsat privirea în jos şi
lacrimi au început să îi curgă pe obraji.
- Nu sunt bun de nimic, spuse el. Sunt doar un şoarece.

Aici, copii ar trebui să şoptească foarte încet, ​“Crede în tine, crede în tine.”

38  
Chiţ - Chiţ era foarte trist. Cum mergea el aşa prin pădure s-a întâlnit cu Maimuţa. Maimuţa se
legăna prin copaci. Ea îşi folosea coada pentru a se legăna pe crengile copacilor. - Mi-ar plăcea să
pot să mă caţăr ca tine, spuse Chiţ - Chiţ.
Maimuţa chicoti.
- Eu pot să mă caţăr din cauza cozii mele elegante, spuse ea. Uită-te la codiţa ta subţire şi scurtă,
nici măcar nu se răsuceşte!
Maimuţa s-a urcat în copac şi a plecat mai departe prin pădure.
Chiţ - Chiţ este foarte supărat. O lacrimă s-a format în colţul ochiului lui.
- Nu sunt bun de nimic, spuse el, sunt doar un şoarece…

Aici, copiii ar trebui să şoptească un pic mai tare, ​“Crede în tine, crede în tine!”

Dar Chiţ - Chiţ era prea trist să audă ceva. El credea că toate animalele din pădure erau speciale în
felul lor şi numai el era doar un şoarece mic, neimportant şi neputincios.
Rătăcind el prin pădure a găsit o gaură mică şi s-a ascuns în ea. Dintr-o dată, Chiţ - Chiţ a auzit un
zgomot teribil. Era un zgomot atât de puternic şi de înspăimântător încât inima a început să-i bată cu
putere. Era ca şi cum toate animalele din pădure strigau după ajutor în acelaşi timp. Îl auzea pe Leu
cum răgea, pe Gazelă cum plângea şi pe Maimuţă cum ţipa.
- Ce pot sa fac? se gândea el. Sunt doar un şoricel mic! Cum pot eu să ajut toate aceste animale
mari?”
A scos nasul afară din gaură. Era foarte înspăimântat dar trebuia să afle ce se întâmplase. A fugit
prin pădure până când zgomotul a devenit din ce în ce mai puternic. Deodată a ajuns într-un
luminiş. Toate animalele erau prinse în nişte cuşti cumplite. Vânătorii au venit în pădure şi le-au
prins.
- Ajută-ne. ajută-ne!” ţipau animalele disperate. Te rugăm ajută-ne, Chiţ - Chiţ!
Dar Chiţ - Chiţ a zis trist:
- Sunt doar un mic şoarece. Nu pot să conduc ca tine, Leule sau să alerg ca tine, Gazelă, sau să
mă caţăr ca tine, Maimuţă. Îmi pare rău dar nu sunt destul de bun să vă ajut! Chiţ - Chiţ s-a întors şi
a plecat. Animalele au strigat iarăşi după el. “
- Ajută-ne Chiţ - Chiţ, ajută-ne!”
Chiţ - Chiţ se simţea atât de vinovat! Deşi îşi dorea să facă ceva pentru a ajuta animalele, nu putea
decât să-şi spună ​“Nu sunt bun de nimic. Sunt doar un ​ş​oarece.”

Aici toţi copiii ar trebui să spună cu voce tare, ​“Crede în tine, crede în tine.”

Deodată auzi o voce slabă care venea din interiorul lui şi îi şoptea că şi el are darul lui special. S-a
oprit pentru moment şi deodată i-a venit în gând faptul că toate cuştile erau legate cu sfoară. Voce
din interior îi spunea “Du-te înapoi, Chiţ - Chiţ, du-te înapoi. Ai dinţi fantastic de ascuţiţi care sunt
buni pentru ros.”
Chiţ - Chiţ s-a întors şi a fugit înspre locul unde erau închise animalele. A luat sfoara care lega
fiecare cuşcă şi a ros-o până când sfoara a cedat şi uşile s-au deschis. Toate animalele erau libere.
Leul l-a apucat pe Chiţ - Chiţ cu fălcile lui puternice şi l-a ridicat pe spatele Gazelei. Împreună au
fugit până au ajuns departe de cuşti.
Când au simţit că sunt în siguranţă, s-au oprit. Gazela s-a întins pe jos şi Leul l-a ridicat cu grijă pe
Chiţ - Chiţ şi l-a pus pe pământ.
Gazela şi Maimuţa au venit primele şi i-au mulţumit pentru că le-a salvat. Leul a fost ultimul: -
Eşti un erou Chiţ - Chiţ, spuse el, ne-ai salvat de vânători. Cum putem să-ţi mulţumim? Chiţ -
Chiţ s-a gândit pentru un moment şi a spus:
- Deja mi-aţi dat tot ce-mi puteam dori vreodată. Mi-aţi arătat că ​“Este bine s​ă ​fiu eu!”

Recomand​ă​ri: ​Rugaţi copiii să spună câteva moduri în care fiecare este diferit de ceilalţi.
Încurajaţi-i să se gândească la caracteristici de genul “are ochii albaştri, este înalt, are părul negru”,
precum şi diferenţe mai evidente.
Folosiţi ce spun copiii pentru a evidenţia faptul că toţi copiii au un fel diferit de a fi special. Nu este
vorba doar de modul în care arată sau la ce sunt buni, fiecare copil este unic şi special în felul său
particular. Uneori este greu să ne amintim cât de speciali suntem fiecare. Uneori credem că ceilalţi
pot face lucruri cu mult mai bine decât le facem noi. Uneori, când ne simţim trişti, uităm care sunt
darurile noastre speciale. Pentru unii dintre noi, darurile speciale sunt mai uşor de observat, alţii e
nevoie să le caute şi să le descopere.

39  
Activitatea 2
Obiectiv: ​să ofere şi să primească complimente de la colegii de grupă

Materiale necesare: ​diferite materiale de desen si bricolaj

Descrierea activit​ăţ​ii: ​educatoarea va împărţi copiii în grupe de câte 5. Fiecare copil va avea de
construit ceva la alegere (un colaj un desen, etc.). La sfârşit fiecare copil din cadrul unui grup va
spune ceva ce-i place la ceea ce au făcut colegii din grupul lui.
Recomand​ă​ri: ​educatoarea va urmări modul în care copiii îşi fac complimente pentru a se asigura
că sunt doar aspecte pozitive.

Rezolvarea eficient​ă ​a conflictelor ap​ă​rute

Activitatea 1 Gândirea de detectiv


Obiectiv: ​Identificarea soluţiilor eficiente de rezolvare a unor situaţii

Materiale necesare: ​foi, culori

Descrierea activit​ăţ​ii: ​Copiii sunt ajutaţi să identifice mai multe soluţii pentru situaţiile care pot
facilita apariţia comportamentelor agresive
Copiii primesc mai multe scenarii şi pentru fiecare trebuie să identifice mai multe alternative de
răspuns la întrebarea ​“Ce ai putea s​ă ​faci în loc s​ă ​love​ş​ti?” ​Soluţiile şi emoţiile copiilor trebuie
listate pe un panou.

Un coleg vine şi îţi ia jucăria cu care te joci. Ce faci în loc să loveşti?


Un coleg loveşte construcţia pe care ai făcut-o. Ce faci în loc să loveşti?
Un coleg te împinge şi doreşte să intre în faţa ta. Ce faci în loc să loveşti?
Îţi doreşti fii în faţa rândului. Ce faci în loc să loveşti?
Dacă copilul întâmpină dificultăţi în identificarea unor soluţii alternative, educatoarea poate să
sugereze mai multe variante şi copiii să aleagă:
Solicit ajutorul adultului vorbind despre sine ”Am nevoie de ajutor!”
Exprim în cuvinte cum mă simt şi ce îmi doresc “Sunt trist, te rog să încetezi!”
Cer permisiunea
Formulez o cerere

Folosiţi un indicator care să aibă pe o parte indicaţia “stop” iar pe cealaltă parte “continuă”. Oferiţi
copiilor mai multe situaţii şi solicitaţi-le să ofere indicaţia corectă”
O fetiţă împinge vagonul prietenei ei
Un băieţel îşi loveşte mama
Un băieţel îşi loveşte prietenul
Un băieţel îşi îmbrăţişează prietenul.

Activitatea 2 Micu​ţ​ul iepure alb


A fost odată o familie de iepuri care aveau o mulţime de copii de diferite culori: unul negru, altul gri,
unul roşu, altul maro. Printre ei era şi unul mai mic care era alb ca zăpada. Era atât de alb că
strălucea ca zăpada într-o zi însorită de iarnă. Această familie de iepuri trăia cu alte familii. Deseori
se întâmpla ca micuţul iepure alb să fie alungat de fraţii şi surorile sale şi chiar de prieteni deoarece
el era cu totul alb. Pentru că era diferit la culoare, nimeni nu se juca cu el. Din acest motiv, adesea
el se simţea singur şi respins de ceilalţi. Acest lucru îl făcea să se simtă foarte trist deoarece nu
avea cu cine să se joace. Uneori ceilalţi râdeau şi făceau glume pe seama lui

40  
deoarece era mai mic decât ceilalţi. Toate cuvintele şi comportamentele rele pe care ceilalţi le
făceau la adresa lui îi răneau inima lui mică.

Când venea seara şi soarele mergea să se culce, micul iepuraş alb nu putea să adoarmă deoarece
se gândea la fraţii şi surorile care l-au necăjit toată ziua. L-au muşcat de urechile lui mici, l-au pişcat
de lăbuţe, l-au pleznit peste codiţă, l-au apucat de gâtul lui mic. Se simţea rănit de toate aceste
lucruri pe care i le făceau fraţii lui. Se simţea rănit deoarece nu ştia ce să facă în aceste situaţii.
Micuţul iepuraş visa să trăiască în armonie, visa la o viaţă mai bună în care fiecare sa se poarte
frumos cu ceilalţi.
Intr-o dimineaţă micul iepuraş alb s-a săturat de această joacă dureroasă şi s-a hotărât să plece de
acasă în inima pădurii. Se gândea că, în timp ce se va plimba prin pădure, va întâlni pe cineva care
ar putea să-l ajute şi să-l înveţe cum să trăiască în pace cu ceilalţi fraţi şi cum să scape de suferinţa
şi furia pe care o adunase de atâtea zile. După ce a mers el o vreme prin pădure, a trecut pe lângă
vizuina unei vulpi. El ştia că vulpea era isteaţă şi s-a decis să-i ceară un sfat. - Bună ziua d-nă
vulpe. Eu sunt micul iepuraş alb şi doresc să trăiesc în pace. Ştiu că dumneata eşti isteaţă şi ştii
multe, ai putea să-mi spui ce aş putea să fac?”
După ce ascultă povestirea micului iepuraş alb, vulpea i-a spus:
- Cred că este un lucru foarte bun faptul că tu te gândeşti să trăieşti în pace şi să găseşti soluţii la
problemele cu care te întâlneşti. Când eram copil, nu eram aşa isteaţă cum sunt acum. În timp
am învăţat să fiu calmă. Acum, când sunt într-o ceartă cu cineva, când cineva mă răneşte sau
nu ştiu ce să fac​, RESPIR ADÂNC ​şi îmi imaginez o lumină albastră care mă învăluie şi care
mă ajută să îmi recapăt calmul. ​DOAR CÂND SUNT CALM​Ă ​POT S​Ă ​VORBESC F​Ă​R​Ă
S​Ă ​M​Ă ​CERT PENTRU A REZOLVA UN CONFLICT.
Fericit de sfatul primit despre modul în care poate să trăiască în pace, micuţul iepuraş i-a mulţumit
vulpii isteţe şi a plecat mai departe în pădure. Zâmbind, vulpea cea isteaţă a strigat după micuţul
iepuraş:
- Adu-ţi aminte! Pentru a rămâne calm trebuie să respiri adânc de trei ori. Astfel te vei descotorosi
de suferinţă şi vei fi mai fericit. Poţi să tragi aerul pe nas şi să îl laşi să iasă pe gură, dragul mei
prieten alb.
Puţin mai departe micuţul iepuraş alb a întâlnit-o pe d-na bufniţă. El auzise despre ea. Toate
animalele din pădure spuneau că este foarte drăguţă şi bună. El s-a hotărât să-i ceară un sfat. -
Bună ziua d-na bufnită! Eu sunt iepuraşul alb şi doresc să trăiesc în pace. Ai putea să-mi dai un sfat
căci am auzit că tu nu te cerţi niciodată.
- O, ştii, uneori mă mai cert şi eu. Dar de obicei încerc să rezolv problema discutând cu cealaltă
persoană. Îmi iau timp să înţeleg care este problema, să aflu cum ne simţim noi şi ce putem
schimba sau îmbunătăţi.
Împreună găsim soluţii pentru a încheia un conflict. Apoi găsim cea mai bună soluţie care se
potriveşte pentru noi cel mai bine!
- Asta înseamnă să trăieşti în pace ?
- Da, asta înseamnă. Acum ai o noua imagine despre ce înseamnă să trăieşti în pace.
Reaminteşte-ţi: ​po​ţ​i vorbi s​ă ​g​ă​se​ş​ti o solu​ţ​ie, ​ş​i s​ă ş​tii c​ă ​func​ţ​ioneaz​ă​. ​Micul iepuraş i-a
mulţumit d-nei bufniţă şi a plecat în drumul lui. El era foarte fericit că a învăţat un nou truc. După un
timp el s-a ciocnit de un leu tânăr. Aceasta era cunoscut ca fiind un bun ascultător.
- Bună ziua domnule leu… Eu sunt iepuraşul alb şi îmi doresc să trăiesc în pace. Puteţi să mă
ajutaţi ?
Tânărul leu de uită la el şi îi spune:
- Cu ochii mei de leu pot vedea lucruri care sunt invizibile. Ştiu mai multe moduri în care poţi trăi în
pace aşa că ascultă: în trecut am ţinut în mine toate lucrurile care mă supărau şi nu le-am spus
la nimeni. Eram adesea foarte furios şi supărat. Credeam că nu trebuie să spun la nimeni ceea
ce gândesc. Astăzi, după cum vezi, ​pot s​ă ​spun ce gândesc, ce doresc, cum m​ă ​simt. Acum
îi întreb pe oameni cum v​ă​d ei lucrurile, ce doresc ei ​ş​i cum se simt! În acest mod eu pot
tr​ă​i în pace.
Micul iepuraş alb a mulţumit leului şi a mers acasă. Când a ajuns aproape de casă s-a întâlnit cu
unii dintre fraţii lui care au început să-l necăjească, să-i spună lucruri urâte, să facă glume
răutăcioase pe seama lui, deoarece este mai mic şi diferit la culoare.
Micul iepura​ş ​alb a respirat profund de trei ori ​ş​i ​ş​i-a imaginat o lumin​ă ​albastr​ă ​în jurul lui.
Rămânând calm, el a putut să fie lucid şi să vorbească cu fraţii săi mai mici.

41  
I-a întrebat de ce fac acele lucruri şi le-a spus că ​ceea ce ei spun ​ş​i fac îl fac s​ă ​se simt​ă ​trist. ​El
le-a spus fraţilor săi cum i-ar plăcea să fie tratat. Împreună ei au găsit o soluţie astfel ca toată lumea
să fie fericită. (se pot întreba copiii la ce soluţii cred ei că s-au gândit personajele din
poveste sau se poate solicita copiilor să ilustreze soluţiile, să le deseneze). Când conflictul a fost
stins micul iepuraş a mers acasă. El le-a spus părinţilor săi despre aventura pe care a avut-o şi cum
a reuşit el să rămână calm, urmând sfaturile date de d-na vulpe, cum a reuşit să vorbească in
cuvinte liniştitoare ca şi d-na bufniţă şi cum să ţină cont de el şi de ceilalţi pentru a trăi în pace aşa
cum l-a învăţat d-nul leu. Părinţii săi l-au ascultat cu atenţie şi l-au felicitat pentru toate lucrurile noi
învăţate apoi i-au spus să meargă la culcare.
Noaptea micul iepuraş a avut un vis minunat deoarece acum el trăia într-o lume unde era un pic mai
multă pace.

Întreb​ă​ri
Solicitaţi copiilor să spună ce au înţeles din poveste. (Solicitaţi de la fiecare copil un singur răspuns
pentru fiecare întrebare, adăugaţi alte aspecte importante şi simplificaţi răspunsurile, lăudaţi copiii
pentru că au ascultat povestea)

Începeţi prin a istorisi povestea cronologic:


V-a plăcut povestea despre micul iepuraş care dorea să trăiască în pace?
Cine doreşte să-mi spună povestea? Mulţumesc!
Vă amintiţi ce animale a întâlnit el?
Aşa este! A întâlnit o vulpe, o bufniţă şi un leu.
Vă amintiţi ce l-au învăţat acestea ?

(Arătaţi posterul cu animale pe măsură ce copiii povestesc)


D-na Vulpe: respiră adânc pentru a te calma
Dna Bufniţă: Vorbeşte astfel încât să calmezi discuţiile.
Domnul Leu : ţine cont de tine şi pe ceilalţi pentru a trăi în pace.
Legaţi aceste întrebări de ceea ce simt copiii legat de comportamentul agresiv.
Reflec​ţ​ii de grup despre ce înseamn​ă ​s​ă ​tr​ă​im în pace

Obiectiv ​- copiii să conştientizeze ceea ce simt ei în prezenţa comportamentului agresiv sau de


grijă faţă de ceilalţi.

- cum credeţi că se simţea micul iepuraş când cineva îl rănea?


- cum se simţea el când cineva vorbea politicos şi drăguţ cu el, când este tratat cu prietenie?
- credeţi că el preferă îmbrăţişările ?
- cum credeţi că arată lumea în care este pace? Cum arată lumea în care voi vă simţiţi în
siguranţă şi fericiţi?

Comportamente de grij​ă ​fa​ţă ​de ceilal​ţ​i.

Obiectiv: informarea copiilor privind comportamentele de grij​ă ​fa​ţă ​de ceilal​ţ​i. ​Ce putem face
noi pentru a trăi în pace cu cineva care nu se poartă drăguţ cu noi (ne spune cuvinte care ne
rănesc, ne strică jocul etc.)
1. Luăm de trei ori aer în piept (pe nas) şi îl dăm afară pe gură. Asta ne ajută să rămânem calmi.
2. Spunem cum ne simţim, spunem că nu ne place şi îi cerem să se oprească.

Exemplu ​“ce pot să spun este: nu-mi place când tu faci asta.. mâinile sunt pentru a ne îmbrăţişa nu
pentru a ne lovi”.

42  
INTEGRAREA ÎNTR-UN GRUP  

Cooperarea cu ceilal​ţ​i în realizarea unei sarcini


Această competenţă presupune că un copil iniţiază un joc şi se joacă împreună cu un alt copil,
negociază ce roluri vor avea în cadrul jocului, acceptă sugestiile celorlalţi copii despre modul în care
se va desfăşura jocul. Copiii vor da două exemple prin care să explice de ce cooperarea este bună,
vor vorbi despre un alt copil ca fiind prietenul lui.

Activitatea 1

Obiectiv: ​să coopereze cu ceilalţi în realizarea unei sarcini

Materiale necesare: ​creioane colorate, foi

Descrierea activit​ăţ​ii: ​copiii vor fi împărţiţi în grupe de câte 4 şi fiecare grup va trebui să se
gândească la câteva activităţi sau jocuri care sunt mai distractive dacă le facem împreună cu alţi
prieteni. Fiecare grup va desena pe o foaie activităţile identificate. La sfârşit grupurile îşi vor alege
un reprezentant care să spună activităţile şi de ce anume sunt mai distractive dacă le faci împreună
cu cineva.
Recomand​ă​ri: ​educatoarea va lăuda copiii pentru argumentele aduse cooperării.
43  
Program de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale
(Interval de vârstă 7-10 ani)

Module Obiective Lec​ţ​ii educa​ţ​ionale


Interac​ţ​iunea social​ă
I Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă - interacţiune socială
- recunoaşterea emoţiilor - conflict
- exprimarea emoţiilor - asertivitate
- înţelegerea emoţiilor - cooperare
- autoreglarea emoţională

Rezolvarea problemelor
sociale ​- identificarea de
alternative de - Controlul furiei
interpretare a unei situaţii - identificarea emoţiei de
- flexibilizarea convingerilorfurie - abilităţi de
despre ​situaţiile sociale gestionare a ei
să recunoască emoţiile şi
să le asocieze diferitelor să înveţe să exerseze
contexte modalităţi pro-sociale de
să recunoască emoţiile rezolvare a conflictelor
pe baza componentei non Să iniţieze şi să menţină
verbale: expresia facială şi o interacţiune cu un alt
postura copil să asculte activ
să identifice cauza să împărtăşească
emoţiilor să numească experienţe cu ceilalţi
consecinţele emoţiilor colegi
într-o situaţie
2 lecţii 3 lecţii
să înveţe modalităţi să identifice reacţiile
eficiente ​de a face faţă corespunzătoare emoţiei
emoţiilor de furie
Să identifice cât mai să înveţe să-şi
multe modalităţi de automonitorizeze emoţiile
interpretare a unui de furie
comportament sau a unei să exerseze abilităţi
situaţii adecvate de gestionare a
furiei
6 lecţii 2 lecţii

44  
Modulul I Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă

RECUNOA​Ş​TEREA ​Ş​I EXPRIMAREA EMO​Ţ​IILOR   

Lec​ţ​ia 1​ş​i 2

Scop: Dezvoltarea abilit​ăţ​ii de recunoa​ş​tere ​ş​i exprimare a emo​ţ​iilor

Obiective​:
să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
să recunoască emoţiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială şi postura
Joc exerci​ţ​iu-1
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în care
au trăit emoţia respectivă. De exemplu se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe. Elevii sunt
rugaţi să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează răspunsurile şi se
analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite)
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este tr​ă​it​ă ​de oameni diferi​ţ​i în contexte diferite.

Joc exerci​ţ​iu-2
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate
preferată(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte
când face activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru
activitatea de lectură.
Concluzie - Acela​ş​i context faciliteaz​ă ​tr​ă​irea de emo​ţ​ii diferite de c​ă​tre persoane diferite.

Joc exerci​ţ​iu-3
Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie (de ex. tristeţea). Elevii sunt solicitaţi să spună fiecare
ce fac ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

Jocul „Vocabularul emo​ţ​iilor”


Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist,
furios, fericit etc.). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un
comportament. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev. Se
notează pe tablă emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se analizează
la nivelul grupului urmărindu-se dacă:
Aceeaşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

Jocul „Emo​ţ​iile mele”


Obiectiv: ​să identifice emoţiile de bază şi emoţiile complexe ca (mândria, jena, ruşinea, vinovăţia)
să dea exemple de situaţii în care a trăit aceeaşi emoţie ca şi personajul din imagine. ​Materiale​:
cartonaşe care ilustrează emoţii

Mod de desf​ăş​urare: ​Copiii vor extrage dintr-o pălărie câte o imagine. Vor trebui să descrie
imaginea şi să spună cum se simte personajul. (trist, furios, speriat, vesel, mândru, jenat, ruşinat,
vinovat).
Fiecare copil poate să exemplifice cu o situaţie din viaţa lui în care s-a simţit la fel ca personajul din
imaginea aleasă.

45  

​Vesel Trist Speriat Furios Ru​ş​inat Mândru


„P​ă​l​ă​ria emo​ţ​iilor”
Materiale: ​fotografii reprezentând diferite activităţi care trezesc diferite emoţii cu oameni diferiţi.
(clovni, tigri, câini, astronauţi etc.).

Procedur​ă​: ​Puneţi fotografiile într-o pălărie. Rugaţi fiecare copil pe rând să aleagă o fotografie şi
formulaţi următoarea solicitare ”Să ne prefacem că suntem implicaţi în ceea ce se întâmplă în
fotografie. (sunt specificate activităţile). Cum te-ar face acest lucru să te simţi? Altcineva s-ar simţi la
fel ca...(nume)? Sunt persoane care s-ar simţi diferit? (solicitaţi ca fiecare copil să răspundă cum
s-ar simţi dacă ar face o anumită activitate)

Recomand​ă​ri
Explicaţi că în aceeaşi situaţie oameni diferiţi simt emoţii diferite
Încurajaţi copiii să folosească persoana întâi când vorbesc despre propriile emoţii. „Mi-e frica de
câini” şi nu „Câinii sunt ameninţători”.

În concluzie....
​Aceea​ş​i emo​ţ​ie este tr​ă​it​ă ​de oameni diferi​ţ​i în contexte diferite.
​Acela​ş​i context faciliteaz​ă ​tr​ă​irea de emo​ţ​ii diferite de c​ă​tre persoane diferite.
Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

ÎN​Ţ​ELEGEREA CAUZEI EMO​Ţ​IILOR

Lec​ţ​ia 3 ​ş​i 4
Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ii de în​ţ​elegere a emo​ţ​iilor
În​ţ​elegerea emo​ţ​iilor ​constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune
identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii, fiind strâns legată de recunoaşterea şi
exprimarea acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• ​evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• ​interpretarea corecta
• ​înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului social.

Activitatea „Modul în care m​ă ​simt”


Scop: În​ţ​elegerea emo​ţ​iilor

Obiective:
Să identifice cauza emoţiilor
Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie

Materiale - ​Fişe de lucru

Procedur​ă
• ​Introduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se simt
oamenii în anumite situaţii.

46  
• ​Porniţi discuţia de la un exemplu concret - dacă am trăi într-o ţară unde nu ninge niciodată
vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea aveţi prea puţine
ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care ninge foarte
des, vestea unei ninsori apropiate v-ar întrista deoarece v-aţi plictisit de zăpadă.
• ​Pornind de la acest exemplu accentuaţi ​ideea c​ă ​modul în care gândim despre anumite
lucruri influen​ţ​eaz​ă ​modul în care ne sim​ţ​im.
Fiecare elev primeşte o fişă de lucru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile şi
emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucrurile pe care le-a notat
pe fişă cu un coleg pereche.
După ce elevii discută în perechi, se discută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut.

47  
Fi​şă ​de lucru
Modul în care m​ă ​simt

Nume ............................... ...................................... Data ....................................................


Instruc​ţ​iuni: ​citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifici ce crezi tu despre
această situaţie. După ce ai identificat gândurile, notează în spaţiul liber, modul în care te-ai simţit.
1. ​Mergi către şcoală şi din sensul opus vezi venind spre tine un câine.
Te gândeşti:....................................................................................................................... Te
simţi:............................................................................................................................. ​2. ​În drum
spre casă treci pe lângă un grup de copii. Când ajungi în dreptul lor copiii izbucnesc în râs.
Te gândeşti:....................................................................................................................... Te
simţi:............................................................................................................................. 3. Treci
împreună cu mama pe la chioşcul de ziare şi vezi expus un număr nou din revista ta
preferată. O rogi pe mama insistent să ti-o cumpere dar ea îţi răspunde că nu are bani şi
trebuie să mai aştepţi încă o săptămână.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................
4. ​Afli de la colegul tău de bancă că un alt coleg îşi serbează ziua de naştere şi a invitat mai mulţi
colegi la ziua lui iar pe tine nu.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................

5. Colega ta de bancă îşi serbează ziua. Ea îţi spune că vei fi singurul invitat dintre colegii de
clasă. Ceilalţi copii care vor veni încă nu-i cunoşti.
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................

Întreb​ă​ri de con​ţ​inut:
-  ​Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu? Sunt ele
aceleaşi cu cele ale partenerilor de discuţii? Dacă nu aţi căzut de acord, de ce
credeţi că nu aţi reuşit?
- ​Credeţi că oamenii sau situaţiile respective vă fac să vă simţiţi în modul în care vă
simţiţi, sau mai degrabă modul personal de a vedea sau interpreta ceea ce vi
se întâmplă?
- ​Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?
Întreb​ă​ri de personalizare.
- ​Aţi spus vreodată ceva de genul” Ea m-a supărat! Mă enervează!”
- ​Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei
care faceţi să vă simţiţi astfel?

48  
Jocul “Parola emo​ţ​iilor”
Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie (ca în cazul celor prezentate ca exemplu) şi
simulează ce ar gândi o persoană care manifestă o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să identifice
emoţia.

​Ce gânde​ş​te personajul respectiv? Cum se simte?

Ce gânde​ş​te personajul respectiv? Cum se simte?


Ce
gânde​ş​te personajul respectiv? Cum se simte?

În concluzie....
Modul în care m​ă ​simt are leg​ă​tur​ă ​cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se întâmpl​ă​.

AUTOREGLAREA EMO​Ţ​IONAL​Ă

Lec​ţ​iile 5-6

Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ilor de autoreglare emo​ţ​ional​ă

Autoreglarea emo​ţ​ional​ă se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia, intensitatea


trăirilor subiective şi a proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea comportamentală
se referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie. Copiii întâmpină o
serie de obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• ​să tolereze frustrarea,
• ​să facă faţă fricii
• ​să se apere,
• ​să tolereze să stea singuri,
• ​să negocieze prietenia etc.
Obiectiv:
Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor

Teama de necunoscut
Obiectiv: ​să identifice modalităţi adecvate de gestionare ​a fricii, triste​ţ​ii ​ş​i furiei

Materiale necesare​: povestea de mai jos

Descrierea activit​ăţ​ii​: li se citeşte elevilor următoarea poveste

49  
Într-o zi Anda a fost invitată la o petrecere. Era ziua verişoarei ei. Anda era foarte încântată de această
petrecere şi îşi dorea mult să meargă. Când s-a întâlnit cu verişoara ei a întrebat cine mai vine;
ascultând-o, Anda şi-a dat seama că nu cunoştea nici un copil. Mai sunt 4 zile până la petrecere şi Anda
este tristă deoarece ea s-a hotărât să nu mai meargă „Dacă nu cunosc pe nimeni nu are nici un sens; voi
fi puţin speriată toată seara, nu voi avea cu cine să vorbesc, cu cine să mă joc mă voi simţi singură!
Of şi cât am aşteptat petrecerea asta! În ziua petrecerii mama Andei a întrebat-o:
- Anda, tu nu te pregăteşti? Ai împachetat cadoul?
- Cadoul e pregătit, dar îl voi duce altă dată. Am hotărât să nu mai merg la petrecere.
- De ce? întrebă mama.
- Păi nu cunosc pe nimeni, ce sens are. Voi fi singură acolo. Ceilalţi copii sigur se cunosc. - Vino puţin la
mine, zise mama. Îţi aduci aminte când erai micuţă şi mergeam în parc? Atunci nu cunoşteam pe nimeni.
Şi cu toate astea ne jucam cu copiii din parc. Apoi ai mers la grădiniţă unde la început nu ştiai nici un
copil şi acum ai mulţi prieteni acolo. Apoi vei merge la şcoală, vei întâlni alţi copii şi îţi vei face alţi
prieteni. Viaţa e frumoasă atunci când ai mulţi prieteni! Dacă am sta toate ziua într-un singur loc nu am
mai putea să cunoaştem oameni noi şi atunci singurii noştri prieteni ar fi cei din locul respectiv. Ţie îţi
place să ai prieteni?
- Da, îmi place.
Haide să vedem împreună cum poţi merge într-un loc în care nu cunoşti pe nimeni şi să îţi faci noi
prieteni. Toţi oamenii se simt puţin speriaţi atunci când merg într-un loc străin sau nu cunosc pe nimeni.
E normal. Ce putem face apoi? (se vor găsi cât mai multe soluţii împreună cu copiii)

Recomand​ă​ri:
Se va discuta cu copiii ţinând cont de următoarele aspecte:
- Unde trebuia să meargă Anda?
- De ce nu mai dorea ea să meargă?
- Cum credea ea că se va simţi la petrecere?
- Voi v-aţi simţit vreodată ca şi Anda? Când? (Copiii care au trecut prin situaţii similare vor povesti)
- Ce i-a spus mama?
- ​Câte solu​ţ​ii putem g​ă​si împreun​ă ​cu Anda ​ş​i mama ei?

Ursul îmblânzit

La o grădina zoologică dintr-un oraş din altă ţară îşi ducea zilele un urs foarte mare şi arătos. Cuşca lui
era foarte mică, pentru că, văzându-l cum arată, tuturor îngrijitorilor le era frică de el. Se temeau şi pentru
că ursul era aproape tot timpul foarte agitat şi nervos. Răcnea,lovea cu labele şi încerca mereu să atace,
aşa că lumea stătea tot mai departe de el. Chiar şi pe cei mai prietenoşi îngrijitori care voiau să se
apropie de el oferindu-i mâncare, ursul îi speria cu câte un răget sau cu câte o pocnitură de labă în
gratiile cuştii. Foarte curând, absolut nimeni nu se mai apropia de cuşca ursului care era atât de mânios.
Ca să-l hrănească îi aruncau mâncarea şi plecau cât mai repede. Ursul era mânios şi pentru că nu i se
dădea mâncarea pe care şi-ar fi dorit-o el, iar cuşca fiind atât de mică, se tot învârtea pe loc şi făcea
mare gălăgie. Dacă treceau pe acolo turişti vizitatori, se ţineau departe de cuşcă pentru că ursul dădea
semne clare că doreşte să fie lăsat in pace şi să nu vină nimeni în apropierea lui.
Trebuie să ştim totuşi că ceea ce arăta ursul prin purtarea lui pe de o parte, şi ceea ce simţea el în
sufletul său pe de altă parte, erau două lucruri foarte diferite. De fapt, bietul urs era cât se poate de trist.
Nu-i plăcea cuşca aceea strâmtă, nu-i plăcea că era departe de pădurea de brad şi nu-i plăcea că nu mai
erau şi alţi urşi în jurul său. I se urâse de plictiseală şi de singurătate. Faptul că lucrurile stăteau aşa, l-a
făcut pe urs să simtă un gol mare şi întunecat în sufletul său. Însă decât să-i lase pe cei din jur să
vadă cât de trist era, el se purta de parcă ar fi fost tot timpul mânios. Nu-şi dădea seama că, procedând
aşa, tocmai ceea ce l-ar fi făcut să se simtă mai bine rămânea departe de el. Administratorul grădinii
bineînţeles că l-ar fi pus cu plăcere într-un spaţiu mai larg, cu brazi, unde trăiau şi alte animale din
pădurile de munte. Dar din cauza acceselor sale de furie, se temeau că ar fi periculos pentru viaţa
celorlalte animale sau a vizitatorilor care erau destul de numeroşi. Este de înţeles că astfel viaţa bietului
urs era din ce în ce mai grea, iar el era în aparenţă din ce în ce mai mânios.
S-a întâmplat că îngrijitorul care trebuia să se ocupe de el, a avut nişte probleme familiale şi, ca să
fie sigur că ursul cel nervos nu va face rău nimănui pe perioada cât urma el să plece în concediu, a mutat
cuşca ursului într-un loc dosnic şi părăsit, unde nimeni nu-l mai putea vizita. Ursul a ajuns absolut singur.
50  
Într-o zi, pentru că la grădina zoologică erau aduse din ce în ce mai multe animale, administratorul
şef a angajat şi o îngrijitoare care era specialistă în înţelegerea animalelor. La început, timp de câteva
zile ea a vizitat toată grădina, ca să vadă toate animalele. Aşa s-a întâmplat că a ajuns şi la bietul urs.
L-a privit cu mare atenţie cum răgea şi se repezea cu labele spre gratiile cuştii ca şi cum ar fi vrut să o
atace. Apoi l-a privit cum i-a întors spatele şi s-a prefăcut că doarme, refuzând să ia de la îngrijitoare
mâncarea pe care i-o oferea. Se părea că aceasta îngrijitoare nu era deloc la fel cu ceilalţi, care atunci
când veneau la urs îi curăţau cuşca, îi aruncau ceva de mâncare şi apoi plecau cât puteau de repede. Ea
înţelegea altfel încercările de atac pe care le arăta ursul şi ştia ce se ascunde în spatele lor. Îngrijitoarea
a început să-l viziteze regulat, să-i vorbească liniştit, arătându-i că îşi dă seama de tristeţea lui şi de
faptul că şi-ar dori să-l ajute. Pe de altă parte, ursul cel mare, deşi dădea adevărate spectacole de furie,
răgind şi muşcând gratiile, a înţeles că această îngrijitoare nouă l-ar putea ajuta să scape de tristeţea lui.
Aşa că rând pe rând a învăţat chiar unele obiceiuri noi şi a devenit mai ascultător şi mai liniştit.
Timpul a trecut şi a sosit ziua fericită când ursul a fost mutat în spaţiul mult mai larg şi plin de brazi,
rezervat animalelor din pădurile de munte. Acolo putea să se plimbe printre trunchiuri de copaci
împreună cu alţi urşi, să stea întins la soare, iar păsările îi cântau de parcă ar fi fost într-o pădure
adevărată. La început a avut unele greutăţi, mai ales să îşi facă prieteni, dar îngrijitoarea aceea
pricepută, care ştia că el învaţă uşor şi repede, l-a ajutat până ce a fost primit de către urşii care erau
acolo de mai multă vreme. Ceilalţi îngrijitori de animale erau foarte uimiţi de schimbările care se
petrecuseră cu ursul cel fioros şi preziceau că în curând ursul va redeveni cel dinainte, fiinţa aceea
sălbatică şi înfricoşătoare pe care o ştiau toţi. Dar îngrijitoarea era sigură că acest lucru nu se putea
întâmpla pentru că, plină de răbdare, ea îl ajutase pe urs să înţeleagă altfel viaţa şi să-şi exprime printr-o
purtare mai potrivită şi pe înţelesul tuturor sentimentele pe care le avea. Ursul a simţit într-o zi că golul
acela întunecat din sufletul lui dispăruse.
De atunci, de câte ori ursul o vedea trecând pe îngrijitoarea cea înţeleaptă, făcea tot felul de
ghiduşii, mormăind vesel, spre bucuria turiştilor vizitatori.
- Cum se comporta ursul?
- De ce se comporta el aşa?
- Cum se simţea el? (copiii trebuie să identifice ambele emoţii - trist şi furios)
- De ce se simţea el aşa?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos atâta timp cât s-a comportat aşa?
- Cum se comportau îngrijitorii cu el?
- Ce a făcut noul îngrijitor?
- Ce a făcut ursul?
- Cum se simţea el?
- A reuşit el să fie mutat într-un loc mai frumos dacă şi-a schimbat comportamentul?
- A fost greu să-şi schimbe comportamentul?
- Cine l-a ajutat?
Toţi ne comportăm câteodată ca şi ursul din poveste. Voi când v-aţi comportat aşa?

De accentuat ideea c​ă ​ursul a reu​ş​it s​ă ​î​ş​i schimbe comportamentul în condi​ţ​iile în care a l​ă​sat-o
pe îngrijitoare s​ă ​îl ajute.

Studiu de caz
Etapa I ​Se citeşte copiilor o poveste
Într-o zi Robert era în curtea şcolii şi desena cu creta pe asfalt. În timp ce se juca
a auzit deodată nişte ţipete. Când se uită în jur să vadă ce se întâmplă observă doi
copii care erau gata să se ia la bătaie. Robert făcu o săritură şi ajunse lângă ei.
- Ce faceţi voi aici, întrebă el.
- Lasă-ne în pace, vreau să îl bat, uite ce mi-a făcut la desenul meu.
- Opriţi-vă, s-ar putea să vă loviţi şi o să vă doară zise Robert şi îi despărţi. Văd că
sunteţi amândoi foarte furioşi. Povestiţi-mi pe rând ce s-a întâmplat.
- Păi, eu i-am arătat desenul şi el a tras de el şi l-a rupt.
- Nu-i adevărat, tu ai tras de el, spuse celălalt copil.
- Tu cum te simţi acum că nu mai ai desen, întrebă Robert?
- ​M​ă ​simt trist ​ş​i furios
51  
- Şi eu mă simt furios, am vrut doar să-ţi văd desenul.
- Acum desenul este rupt. Ce credeţi că puteţi face?
- Păi am putea să-l lipim
- ​Sau a​ş ​putea s​ă ​te ajut s​ă ​faci altul, sau s​ă ​facem fiecare câte unul.
- Bun, văd că aţi găsit mai multe soluţii. Care vă place cel mai mult? întrebă Robert
- Cred că să facem unul împreună!
- E o idee foarte bună. Sunteţi nişte prieteni buni.
Recomand​ă​ri: ​povestea va fi reluată ţinând cont de următoarele repere:
- Cum i-a ajutat Robert pe cei doi copii să rezolve conflictul?
- Cum se simţeau cei doi copii? De ce?
- Ce credeţi că s-ar fi putut întâmpla dacă nu îi ajuta Robert?

Concluziile finale ​vor accentua paşii rezolvării conflictului: ​exprimarea sentimentelor ​ş​i
g​ă​sirea de solu​ţ​ii.
I. EXPRIMAREA EMOŢIEI
II. GĂSIREA DE SOLUŢII

Etapa II –se prezint​ă ​copiilor cazul

Cristi şi Alex sunt colegi de clasă şi stau în aceeaşi bancă la orele de lucru manual. Învăţătoarea le dă să
decupeze ceva. Alex a terminat de decupat şi se bucură de forma obţinută. Dintr-o dată Cristi îi ia
decupajul, îl rupe şi îl mototoleşte, după care se uită cu încordare la Alex, care priveşte cu lacrimi în ochi
bucăţica de hârtie ce i-a rămas în mână. Cu o voce tremurând Alex întreabă: „De ce ai făcut asta?”

Cum se termin​ă ​povestea?


Copiii sunt solicitaţi să genereze cât mai multe situaţii. Se discută fiecare variantă prezentată din
perspectiva consecinţelor emoţionale şi sociale.

Exemple
Solu​ţ​ia 1 - R​ă​zbunarea
O vreme Alex priveşte cu tristeţe la opera lui distrusă. Simte că se enervează din ce în ce mai tare. Atunci îl
loveşte pe Cristi şi îi strigă: „Dispari!”, iar acesta îi răspunde „Ba tu să dispari!”. Alex se plânge: „Mi-ai luat
52  
decupajul şi l-ai distrus! O să plăteşti pentru asta!” cearta se termină prin faptul că Alex ia decupajul lui Cristi şi
îi spune: „Ia te uită ce prostie ai desenat şi tu!”. Rânjind el rupe desenul lui Cristi . ​• ​Cum s-a simţit Alex?
• ​Cum s-a simţit Cristi?
• ​Ne ajută răzbunarea să ne rezolvăm problema?
Se accentuează ideea că, chiar dacă răzbunarea ne ajută pe moment să ne schimbăm emoţia, (tristeţea este
înlocuită de satisfacţia actului întors) utilizarea ei nu ne ajută să rezolvăm în mod real problema şi ne
deteriorează în timp relaţiile cu ceilalţi.

Solu​ţ​ia 2 Exprimarea emo​ţ​iei în cuvinte ​ş​i g​ă​sirea de solu​ţ​ii


​Alex spune trist: „Am depus aşa de mult efort să fac decupajul acesta!” Cristi e uimit de ceea ce spune
Alex, dar şi mai uimit e de faptul că Alex nu strigă la el şi nu-l loveşte. De aceea îi spune: „Haide, că
doar poţi face alt decupaj!”. Alex întreabă: „Cu ce?”. Nu mai are deloc hârtie. Cristi îi dă o foaie de
hârtie şi îi spune: „Vrei să facem împreună un decupaj? Eu nu prea mă pricep!”. De atunci ei fac
împreună sarcinile de la lucru manual.

În concluzie....
Modul în care noi ne comport​ă​m depinde de ceea ce gândim ​ş​i sim​ţ​im în leg​ă​tur​ă ​cu acea situa​ţ​ie.
Într-un anumit context gândesc, simt ​ş​i am o reac​ţ​ie.

Strategiile de autoreglare emo​ţ​ional​ă ​sunt:


​ra​ţ​ionalizarea ​- implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea emoţiilor ​insistarea ​ş​i
scoaterea în eviden​ţă ​a altor aspecte ​decât cele care declanşează emoţii negative.
​angajarea în activit​ăţ​i pl​ă​cute
​distan​ţ​area de situa​ţ​ia ​în care apare emoţia negativă
​g​ă​sirea de solu​ţ​ii la problemele ​cu care se confruntă o persoană şi care îi provoacă emoţii
negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.

Modulul II Rezolvarea problemelor sociale

Scop​: ​dezvoltarea abilit​ăţ​ii de identificare de modalit​ăţ​i alternative de interpretare a situa​ţ​iilor


sociale.

Orice situaţie în care noi ne aflăm este prelucrată la nivel mental. Asta înseamnă că comportamentele
noastre pe care le manifestăm sunt ghidate de un anumit mod de interpretare a situaţiei şi o serie de
scopuri pe care ni le propunem. Cheia interacţiunii sociale pozitive constă în abilitatea noastră de a
identifica cat mai exact intenţia reala a comportamentului celeilalte persoane, de a face lucruri în care să
ţinem cont şi de nevoile celorlalţi, de a identifica cât mai multe soluţii si alternative de explicare a
comportamentelor celorlalţi.

53  
Lec​ţ​ia 1-2
Obiective
Să identifice cât mai multe modalităţi de interpretare a unui comportament sau a unei situaţii

Activitatea „Alternative”
Se oferă elevilor mai multe situaţii neutre şi se solicită să noteze pentru fiecare comportament explicaţia
care le vine în minte. Ulterior pentru fiecare comportament se vor identifica mai multe explicaţii
alternative. Activitatea se poate desfăşura în perechi sau individual iar discuţiile au loc cu toată clasa.

Situa​ţ​ii

1. Intru în clas​ă ş​i dau bun​ă ​diminea​ţ​a colegei de banc​ă​. Ea prive​ş​te pe fereastr​ă ş​i nu îmi
r​ă​spunde
Ce gândesc.......................... ...................................

2. Merg la un grup de colegi în pauz​ă ​s​ă ​m​ă ​joc cu ei iar ei când ajung în dreptul lor se
îndreapt​ă ​c​ă​tre u​şă​.

Ce gândesc......................... ...............................................

3. O invit pe colega mea la ziua mea iar ea îmi spune c​ă ​nu poate veni deoarece pleac​ă ​la
munte cu p​ă​rin​ţ​ii

Ce gândesc......................... ...............................................

4. O invit pe colega mea la mine s​ă ​ne juc​ă​m ​ş​i ea îmi spune c​ă ​ast​ă​zi are alt program.
Ce gândesc......................... ...............................................

Fiecare elev completează pentru fiecare comportament din situaţiile de mai sus explicaţiile iniţiale, după
care identifică la fiecare situaţie/comportament cât mai multe modalităţi alternative de interpretare.
explica​ţ​ia ini​ţ​ial​ă ​a unui comportament alte explica​ţ​ii alternative ale aceluia​ş​i ​comportament
1.
2.
3
4

Exemplu de înv​ăţ​are
Comportamentul celuilalt Explica​ţ​i ini​ţ​ial​ă ​Alte explica​ţ​ii posibile
nu răspunde la telefon când ştie că îl voi suna nu vrea să vorbească cu mine - nu aude
telefonul - nu poate răspunde
- nu este lângă telefon
- şi-a uitat telefonul undeva

Tem​ă ​de cas​ă

Să facă o listă cu 10 comportamentele care îl deranjează la ceilalţi (colegi, fraţi părinţi etc.) şi să noteze
în dreptul fiecărui comportament cum îl interpretează.
La activitatea viitoare fiecare elev prezintă lista de comportamente iar la explicaţiile iniţiale este ajutat de
colegi să identifice cât mai multe explicaţii alternative.
Realitatea din mintea noastră este o realitate limitată
Exprimă opiniile sau punctele de vedere ca propriile gânduri şi emoţii, nu ca adevăruri
absolute
Adesea un comportament poate fi abordat din mai multe puncte de vedere ​ ​ Ne gestionăm
mai uşor emoţiile dacă reuşim să găsim interpretări alternative la acţiunile ​ ​sau reacţiile
colegilor care ne deranjează.
54  
Modulul III- Interac​ţ​iunea social​ă

Lec​ţ​ia 1

Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ilor de interac​ţ​iune social​ă ​pozitiv​ă ş​i stabilire de rela​ţ​ii

Obiective
Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil
Să asculte activ
Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe

Jocul „Ghidul Prieteniei”


Scopul ​–operaţionalizarea conceptului de prietenie

Desf​ăş​urare
Elevii sunt rugaţi să conceapă o carte a prieteniei. Se poate porni de la o poveste imaginară în care ei ar
trebui să ajute un copil extraterestru care este începător în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de prietenie pe
pământ să înţeleagă cum se comportă oamenii când sunt prieteni unii cu ceilalţi. Fiecare copil trebuie să
descrie relaţia de prietenie pe care o are cu un alt copil. Pentru elevii cu talent la desen acest ghid poate
fi făcut prin intermediul benzilor desenate.
Puncte de discu​ţ​ie:
• ​Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
• ​Cum iniţiem o relaţie de prietenie?
• ​Cum ne alegem prietenii?
• ​Ce comportamente trebuie să facem pentru a menţine o relaţie de prietenie? ​•
Cum solicităm ajutorul unui prieten atunci când avem nevoie?
• ​Ce aşteptări avem de la un prieten?
• ​Ce credeţi că aşteaptă un prieten de la noi?

Lec​ţ​ia 2

Scopul: s​ă ​coopereze cu ceilal​ţ​i în rezolvarea unei sarcini

Obiective:
• ​să identifice comportamentele de cooperare
• ​să practice comportamentele de cooperare.

Materiale necesare​: pături micuţe

Descrierea activit​ăţ​ii​: copiii vor fi împărţi în grupe de câte 4-6. Fiecare grup va primi o pătură, iar pe
pătură se va pune o minge. Scopul jocului este ca cei din grup să mişte pătura, dar mingea să rămână pe
ea. După ce copiii se mai obişnuiesc ei vor trebui să dea mingea la un alt grup doar prin mişcarea păturii.

Recomand​ă​ri: ​la finalul jocului veţi întreba copii


„Ce s-ar întâmpla dacă cineva ar da drumul păturii? si
Ce s-ar întâmpla dacă toţi ar ţine din acelaşi colţ?”.
De asemenea, moderatorul jocului va lăuda copiii pentru modul în care au colaborat.

„ Povestea noastr​ă ​”

Materiale: ​reportofon, creioane, hârtie


55  
Mod de desf​ăş​urare: ​Copiilor li se va explica faptul că împreună vor crea o poveste care va fi
înregistrată pe reportofon. Coordonatorul începe povestea introducând personajele, locaţia etc. El se
opreşte la mijlocul propoziţiei şi-l roagă pe copilul care se află în imediata apropiere să continue. Fiecare
copil va fi încurajat să spună o parte din poveste. Povestea notată va fi citită tare. Fiecare copil va realiza
un desen pornind de la poveste, fiecare desen constituind astfel o pagină din cartea poveştii create. La
sfârşit se va citi povestea şi se vor privi paginile cărţii.

Recomand​ă​ri
• ​Spuneţi copiilor că veţi inventa începutul poveştii din propria dvs. imaginaţie. ​• ​Idei de poveşti:
„Aceasta este o poveste despre Alex. Alex trăieşte într-un apartament cu tatăl şi bunica lui. Într-o zi
au plecat cu toţii să se plimbe în parc. Când au trecut strada, un poliţist le-a spus că toate animalele
de la grădina zoologică au evadat. Poliţistul le-a spus să fie atenţi iar apoi s-a îndepărtat. La început
Alex, tatăl lui şi bunica au crezut că poliţistul glumeşte. Era oare posibil ca toate animalele să scape?
Când, deodată, au auzit un răget iar din tufiş a ieşit un foarte mare....”.

Jocul „Lacul cu crocodili”

Pe o bandă adezivă se aliniază toţi elevii din clasă astfel încât să fie toţi umăr la umăr şi cu tălpile lipite.
Toţi elevii stau cu tălpile pe banda de adeziv care are o lungime cât să cuprindă tot şirul de elevi. Elevilor
li se spune povestea şi le se explică regulile jocului. Ei stau acum pe o insulă iar în faţă şi în spate au
apa, unde sunt crocodilii. Ei trebuie să se alinieze de la stânga la dreapta în ordinea alfabetică a
prenumelui, fără să vorbească şi fără să iasă de pe bandă. Au voie să comunice prin semne, să râdă dar
nu au voie să facă paşi în faţă sau în spate. Mutarea se produce doar pe bandă. Cine păşeşte în faţă sau
în spate în afara benzii este mâncat de crocodili şi iese din joc. Este un joc de echipă în care succesul
depinde de modul în care se ajută unii pe alţii şi cooperează.

Lec​ţ​ia 3

Scopul: dezvoltarea abilit​ăţ​ii de rezolvare eficient​ă ​a conflictelor

Obiective:
• ​Să înveţe să exerseze modalităţi pro-sociale de rezolvare a conflictelor

56  
Fişă de lucru

Cum s​ă ​ne rezolv​ă​m conflictele

Pasul 1:CARE ESTE PROBLEMA? Pasul 2: M​Ă ​GÂNDESC LA SOLU​Ţ​II 

Pasul 3:CE SE VA 

ÎNTÎMPLA? Pasul 4 ​Am reu​ş​it!!!!!

  
Procedez corect?
Este drept ceea ce fac?
Cum se va sim​ţ​i cel​ă​lalt ?

Procedur​ă
Prezentaţi elevilor tehnica ​ABCDE ​de rezolvare a conflictelor. Elevii se împart în grupuri de câte 3.
Fiecare grup de 3 elevi are sarcina de a scrie împreună câte un scenariu de rezolvare de conflicte (unele
grupuri primesc sarcina de a scrie un scenariu pozitiv în care se foloseşte metoda ABDCE altele primesc
sarcina de a scrie un scenariu ineficient în care folosesc alte metode inadecvate de soluţionare cum ar fi
cele agresive).

57  
La final scenariile se joacă în faţa grupului mare. Fiecare grup pune în scenă scenariul pe care l-au scris.
La final se listează soluţiile adecvate care au condus la soluţionarea pro-socială a conflictului şi soluţiile
inadecvate.
Împreună cu clasa de evaluează eficienţa celor două tipuri de soluţii şi consecinţele pe termen lung şi
scurt.

Tehnica ABCDE ​este un instrument cognitiv care ne oferă cinci paşi de rezolvare eficientă a
problemelor.
A- ​Abordarea problemei (Întreabă care este problema)
B- ​Brainstorming cu soluţii posibile (căutarea de soluţii)
C- ​Considerarea consecinţelor emoţionale
D- ​Decizia asupra unei opţiuni de testat
E- ​Evaluarea eficienţei soluţiei

A – abordarea problemei
Înainte ca elevii să identifice alte modalităţi de a face faţă unei situaţii conflictuale, ei au nevoie să fie
capabili să definească care este problema reală cu care se confruntă. Astfel că primul pas este de a
încuraja elevul să definească problema cu care se confruntă:
Permiteţi fiecărui elev să-şi exprime propriul punct de vedere asupra situaţiei conflictuale
Ascultaţi fără să judecaţi
Repetaţi ceea ce fiecare copil spune sau parafrazaţi descrierea făcută de el” Din câte înţeleg, tu
spui că.......”pentru a verifica dacă ceea ce aţi înţeles este la fel cu ceea ce a transmis fiecare
elev implicat în conflict.
Evitaţi să vă poziţionaţi de o parte sau de alta.

B - Utiliza​ţ​i metoda brainstormingului ​pentru a identifica modalităţi alternative de rezolvare a


problemei.
Încurajaţi fiecare copil să se gândească la modalităţi alternative de a rezolva problema. Oferiţi
răspunsuri neutre, încurajând toate răspunsurile copiilor fără a lua în calcul cât sunt de potrivite sau
nepotrivite. Scopul nostru în această fază este de a facilita gândirea la alternative. Oferiţi timp
copiilor pentru a-şi enunţa propriile idei.

C - Lua​ţ​i în considerare toate emo​ţ​iile ​pe care le trăiesc elevii implicaţi în conflict şi consecinţele
emoţionale posibile pe care le implică fiecare opţiune.
Ajutaţi elevii să spună cum se simt
Reflectaţi emoţiile descrise şi într-un caz şi în altul
Ajutaţi elevii să identifice emoţiile celorlalţi elevi implicaţi în conflict.

D- Decide​ţ​i care este alternativa de rezolvare a problemei


Întrebaţi fiecare elev care crede că este cea mai bună alegere
Ajutaţi elevi să se gândească la cele mai realiste consecinţe ale alegerilor făcute Ajutaţi elevii să
identifice consecinţele emoţionale din perspectiva fiecărei persoane implicate pentru fiecare soluţie.
Continuaţi să facilitaţi procesul de luare a deciziilor până ce ambii elevi vor fi de acord să încerce o
anumită soluţie particulară.
E - Evalua​ţ​i eficacitatea solu​ţ​iei încercate
Solicitaţi elevilor să implementeze soluţia agreată de comun acord
Întrebaţi elevii dacă soluţia funcţionează

1. ​Îmi fac temele iar sora mea mai mică ce pictează la masa vecină scapă din apa de pictură pe
caietul meu de teme.
2. ​Stau la calculator iar fratele meu mai mic trage de scaun şi doreşte să îmi ia locul.
3. ​Sunt în pauză iar un coleg râde de mine şi mă strigă”Grasu’”
4. ​Colegul din faţa mea vine la banca mea, îmi ia caietul de pe bancă şi îl trânteşte pe jos. Îl
ridic, îl pun pe bancă şi îl trânteşte din nou.
5. ​Un coleg umblă în geanta unui alt coleg. Colegul observă şi dă vina pe tine deoarece
când s-a întors de la sport te-a găsit singur în clasă.

58  
Modulul IV - Controlul furiei
Recunoa​ş​terea furiei
Lec​ţ​ia 1

Obiectiv: ​identificarea reacţiilor corespunzătoare emoţiei de furie dezvoltarea abilităţilor de gestionare a


furiei

Materiale: ​fotografii reprezentând persoane care sunt furioase

Procedur​ă​:
Utilizaţi fotografii care reprezintă oameni care sunt furioşi. Puneţi următoarele întrebări:
• ​Ce l-a făcut atât de furios?
• ​Ce crezi că a făcut atunci când a devenit aşa furios?
• ​Ce te face pe tine furios?
• ​Ce faci atunci când te simţi furios?
Folosiţi animale de pluş sau marionete prin care să realizaţi jocuri de rol în care o persoană devine
furioasă. Întrebaţi copiii: “Tu ce ai face?” Apoi întrebaţi “Ce crezi că ar face mama ta?”, “Ce crezi că ar
face fratele tău?”, “Ce ar face profesorul tău?”, “Ce ar face ofiţerul de poliţie?”, “Ce ar face tatăl tău?”,
“Ce face bunicul tău?”. Notaţi pe listă toate răspunsurile şi sortaţi-le în răspunsuri care ne pun în pericol
şi răspunsuri care nu ne pun în pericol. Adaugă toate răspunsurile care nu presupun pericol.
Vorbiţi despre modalităţi în care puteţi primi ajutor. Atunci când copiii au probleme cu auto-controlul au
nevoie de o manieră rapidă de a căuta ajutor în situaţiile când au nervii întinşi la maxim. Sugeraţi mai
multe alternative şi lăsaţi-i pe copii să aleagă ceea ce funcţionează cel mai bine pentru ei. O idee ar fi să
ţipe “Am nevoie de ajutor” sau “Ajută-mă!” Acest lucru funcţionează cel mai bine pentru copiii care sunt
agresivi fizic.

​„Un management nepotrivit”

Obiectiv ​: să înveţe modalităţi adecvate de a-şi controla emoţia de furie

Materiale​: Păpuşi sau materiale pentru a face păpuşi din pungi de hârtie sau din şosete

Procedur​ă​:
Rugaţi copiii să ridice mâna dacă au avut vreodată sentimente de furie. Poftiţi câţiva copii să dea
exemple de câteva situaţii.
Citiţi următoarea poveste cu voce tare, după care discutaţi pe baza întrebărilor sugerate:

Era o zi însorită de toamnă în pădurile dinspre nord. Moe era nerăbdător să cutreiere pădurea şi să aibă
o zi fără activităţi. S-a gândit să încerce să o găsească pe prietena lui, elanul Molly, şi poate ar reuşi să
se joace şi cu micul elan Mikey. Aşa că Moe i-a spus mamei lui că se va întoarce mai târziu, şi plecă
imediat.

Acum, majoritatea celorlalţi elani îl plăceau pe Moe, deoarece le era uşor să se înţeleagă cu el. El nu se
enerva când cineva nu vroia să se joace cu el; el găsea imediat pe altcineva cu care să se joace. Nu se
enerva dacă ceilalţi nu doreau să se joace cu jocurile cu care el vroia să se joace; el se juca orice vroiau
ei sau găsea pe cineva care era interesat de ce vroia el să se joace. Iar Moe nu se enerva nici măcar
dacă un alt elan îi ocupa teritoriul; el doar se ridica şi mergea mai departe pentru că asta nu însemna
mare lucru pentru el.

Dar, în acea zi însorită de toamnă din pădurile dinspre nord, prietenii lui Moe au rămas şocaţi pentru că
Moe era foarte nervos. Moe era atât de furios încât tatăl său, care se plimba prin pădure şi se afla destul
de departe de el, l-a auzit mugind. Nu doar tatăl său l-a auzit ci şi verişorul său, care locuia de cealaltă
parte a lacului. Moe era atât de nervos încât mugea într-una. Ce credeţi că l-a făcut pe Moe aşa de
nervos? (Extrageţi idei de la copii).
59  
Ei bine motivul pentru care Moe era atât de nervos, era pentru că atunci când el şi Molly şi Mikey au fost
împreună, trei elani foarte mari cu coarne mari au venit pe terenul lor de joacă şi au început să îl
împungă cu coarnele lor pe micul elan Mikey. Lui Mikey i s-a făcut frică, iar lui Molly şi lui Moe le-a fost
frică că aceşti elani mai mari îi vor face rău micuţului Mikey. Lor nu li se părea corect ca cei mari să se ia
de unul mai mic, de aceea era Moe atât de nervos.

Moe îl văzuse pe fratele său Milton când acesta era nervos. Ştia că odată Milton a fost atât de nervos
încât trântise un alt elan de copac. Dar când tatăl lor a aflat despre acest lucru, Milton a încurcat-o. Tata
elan i-a spus lui Milton că indiferent cât de nervos ai fi, nu trebuie să răneşti un alt elan. Moe, ştia de
asemenea că altă dată, când Milton a fost nervos, a fugit pur şi simplu de–acasă. Din nou tata elan l-a
certat aspru pe Milton şi i-a spus că trebuie să îşi găsească modalităţi mai bune pentru a-şi controla
stările de furie. Deci ce credeţi că a făcut Moe pentru a-şi controla starea de furie?(Extrageţi idei de la
copii).

Ei bine, în primul rând, ştiţi că a mugit într-una. Acest lucru l-a ajutat puţin, şi nu a rănit pe nimeni. Dar,
după ce a mugit, a fugit de asemenea prin pădure pentru a mai scăpa de aceste stări de furie. Dar el a
mai făcut ceva. A mers acasă şi a scris o scrisoare în care le spunea elanilor mari că el nu vrea ca ei să i
rănească prietenul. El nu i-a făcut în diferite feluri în scrisoare şi nici nu le-a spus ceva urât deoarece s a
gândit că acest lucru i-ar înfuria pe elanii mari. După ce a terminat de scris scrisoarea el i-a arătat-o
mamei lui. I-a plăcut ceea ce a scris şi s-a gândit că este o idee bună de a le transmite şi celorlalţi elani
ceea ce simte în legătură cu ceea ce ei au făcut. Ea i-a spus că uneori ceilalţi elani fac lucruri pe care el
nu le consideră corecte, dar de cele mai multe ori nu poate schimba ceea ce fac ei. Mama i-a spus că
este mândră de modul în care a ales să-şi controleze emoţiile pentru că atunci când ceva asemănător i
s-a întâmplat lui Milton, acesta a înrăutăţit doar lucrurile încercând să se bată cu elanul care se luase de
prietenul lui. Mama l-a încurajat pe Moe să se gândească la alte modalităţi potrivite prin care să-şi
controleze emoţiile aşa încât să aibă câteva opţiuni la îndemână dacă ar fi să se enerveze pe viitor.

Întreb​ă​ri de con​ţ​inut:
1. Care au fost cele trei lucruri pe care le-a făcut Moe pentru a-şi controla emoţiile de furie?
2. Ce altceva credeţi că ar mai fi putut face Moe în această situaţie?
3. Sunteţi de acord cu mama lui Moe că modul în care Milton şi-a controlat emoţiile nu a fost unul
foarte bun?
4. Aţi fost vreodată furioşi?
5. Atunci când aţi fost furioşi ce aţi făcut să vă controlaţi emoţiile?

Împărţiţi copiii în grupuri mici şi puneţi-i să creeze o scenetă cu păpuşi despre modalităţile bune prin care
stările de furie pot fi controlate. Discutaţi despre modalităţile adecvate fata de cele inadecvate de a
controla emoţiile de furie.
Notaţi răspunsurile copiilor şi puneţi-i să deseneze ceva care să ilustreze cuvintele lor.
Adunaţi toate desenele într-o carte pe care să o răsfoiţi împreună.

Fi​şă ​de monitorizare pentru p​ă​rin​ţ​i


Modalit​ăţ​i adecvate de control al furiei
​Acasă La şcoală În parc/ cu vecinii de ​bloc la joacă
Luni
Marţi
Miercuri
Joi
Vineri

Timp de o săptămână la sfârşitul zilei, petreceţi câteva minute cu copiii extrăgând idei despre modul în
care au gestionat corect momentele de furie de acasă sau de la şcoală. Puteţi să reprezentaţi situaţiile în
care au avut succes fie sub forma de feţe zâmbitoare fie sa luaţi o sfoară, iar pentru fiecare succes al
copilului sa faceţi un nod. Indiferent de modalitatea aleasă, aşezaţi tabelul/sfoara într-un loc vizibil pentru
60  
copil ( poate fi camera lui sau alt spaţiu). Stabiliţi cu copilul o recompensă pentru modul cum s-a
descurcat cu controlul furiei (la 10 situaţii reuşite stabiliţi o recompensă, apoi puteţi creşte gradual).
Lec​ţ​ia 2
Povestea vulpoiului

Obiectiv ​să înveţe modalităţi adecvate de a-şi controla emoţia de furie

Dragi copii!
Ştiţi cine sunt eu? Eu sunt vulpoiul cel isteţ! Oare nu se vede dacă vă uitaţi la mine? Am o figură isteaţă,
sunt rapid ca o săgeată şi cunosc multe şmecherii! De exemplu, când sunt într-o situaţie dificilă, în mod
sigur ştiu cum să ies din ea! Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna! Când eram mic nu ştiam că fac
parte din familia vulpilor viclene. De multe ori când eram supărat, trist sau când nu-mi ieşea ceva şi îmi
era teamă, nu mai ştiam ce să fac.
În situaţii dificile mă pierdeam, aşa că am hotărât să-l vizitez pe bătrânul vulpoi viclean. El a văzut
imediat că ceva nu era în regulă cu mine. I-am povestit problemele mele, că mă înfurii foarte uşor şi
atunci reacţionez violent sau că mă gândesc adesea că ceilalţi vor să mă înşele. Bătrânul vulpoi m-a
privit intens în ochi şi a tăcut. De aceea nu m-am simţit în largul meu şi m-am supărat. După o vreme
bătrânul vulpoi m-a întrebat: „Câţi ochi are o vulpe?” „Ce întrebare prostească” m-am gândit eu şi am
răspuns nesigur „Normal că doi!”. Dar eu nu ştiam ce vrea vulpoiul. „Sunt mereu aceiaşi doi ochi?”
„Normal!”. Deveneam tot mai neliniştit. „Nu”, a răspuns bătrânul vulpoi „tu ai doi ochi care râd, doi ochi
care plâng, doi ochi furioşi, doi ochi îndărătnici, doi ochi concentraţi şi încă mulţi alţi ochi. Dar uneori e
greu să deosebeşti între doi ochi concentraţi sau doi ochi obosiţi şi serioşi, de aceea putem face multe
greşeli!”. Atunci bătrânul vulpoi a început să râdă şi eu am văzut cum aceeaşi doi ochi nu mai sunt
aceeaşi. „Şi cum să învăţăm să-i deosebim?” am întrebat eu. „Cu ajutorul expresiilor vulpeşti” a răspuns
el. „Cu ce?”. Îmi mai aduc aminte că atunci m-am gândit că bătrânul vulpoi a luat-o razna.
„Vulpile viclene cunosc cele mai bune expresii vulpeşti. Ele şi le spun mereu sau şi le derulează în
minte, ca un fel de karaoke al gândurilor!”
„Poţi să-mi spui o expresie vulpească?” am întrebat eu.
„Da, de exemplu: Stai calm! Mă pun în locul celorlalţi! Dacă mă enervez nu o să le placă! Când mă aflu
într-o situaţie dificilă trebuie să spun expresia corectă! Dacă mai înainte ai fi spus „Trebuie să mă pun în
locul celorlalţi!” ţi-ai fi dat seama că eu te priveam într-un anumit fel pentru că eram concentrat, nu pentru
că eram furios pe tine. Eram tăcut pentru că mă gândeam. Dacă ai fi făcut asta, nu ai fi devenit nesigur şi
nervos, ci ai fi rămas calm.” Am început să înţeleg.
Am mai vorbit o vreme despre cele mai bune expresii vulpeşti şi le-am reţinut. Mai târziu ele mi-au fost de
multe ori de ajutor şi mi-am spus: „Acum chiar că sunt o vulpe şireată!” În continuare o să vă dezvălui
cele mai importante şi mai isteţe expresii vulpeşti. În mod sigur o să le învăţaţi şi voi la fel de repede ca şi
mine şi veţi face parte din familia vulpilor şirete pe care nimic nu le poate descuraja.

61  
Instruc​ţ​iuni de inducere a calmului

1. Influen​ţ​area verbal​ă ​direct​ă

STOP FURIEI!

trebuie să rămân CALM

2. Influen​ţ​area verbal​ă ​indirect​ă ​prin amânare planificat​ă

Mai întâi GÂNDEŞTE, apoi ACŢIONEAZĂ! Numără încet


până la ZECE şi o să vezi că totul o să fie bine! ​Instruc​ţ​iuni de reflectare
Raportarea la alte persoane

​Trebuie să mă pun în locul CELUILALT!

Vorbesc cu ceilalţi calm şi liniştit!

62  
Raportarea la propria persoan​ă
Mă gândesc dacă m-am comportat corect!

Nu mă îndărătnicesc, ci mă gândesc de ce m-am


enervat!

Instruc​ţ​iuni pentru orientarea spre viitor

Comportament agresiv controlat cu consecin​ţ​e reale

​Celorlalţi le place dacă nu mă

enervez! Dacă nu mă comport agresiv, nu am


probleme!

Planuri generale pe baza experien​ţ​ei

​O NOUĂ situaţie, o NOUĂ şansă!

Data viitoare o să mă comport altfel!

63  
Program de dezvoltare a abilit​ăţ​ilor socio-emo​ţ​ionale
(Interval de vârst​ă ​10-14 ani)

Module Obiective Lec​ţ​ii educa​ţ​ionale


comportamentelor să înveţe să-şi
I Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă agresive ​identificarea automonitorizeze emoţiile
- recunoaşterea emoţiilor comportamentelor care de furie
- exprimarea emoţiilor fac parte din sfera să exerseze abilităţi
- înţelegerea emoţiilor agresivităţii identificarea adecvate de gestionare a
- autoreglarea emoţională modalităţilor de gestionare furiei
a lor. • ​Să înveţe modalităţi
să recunoască emoţiile şi adecvate de a face faţă
să le asocieze diferitelor ridiculizării şi respingerii
contexte 6 lecţii
să recunoască emoţiile
pe baza componentei non
verbale: expresia facială şi
Rezolvarea problemelor postura
sociale ​- identificarea de să identifice cauza
alternative de - emoţiilor să numească
interpretare a unei situaţii consecinţele emoţiilor
- flexibilizarea convingerilor într-o situaţie
despre ​situaţiile sociale să înveţe modalităţi
Interac​ţ​iunea social​ă eficiente ​de a face faţă
- interacţiune socială emoţiilor
- conflict Să identifice cât mai 2 lecţii 4
- asertivitate multe modalităţi de
- cooperare interpretare a unui
comportament sau a unei
situaţii

să înveţe să exerseze
Controlul furiei modalităţi pro-sociale de
- identificarea emoţiei de rezolvare a conflictelor
furie - abilităţi de
Să iniţieze şi să menţină 2
gestionare a ei o interacţiune cu un alt
copil să asculte activ
să împărtăşească
experienţe cu ceilalţi
colegi

Recunoa​ş​terea ​ş​i să identifice reacţiile


corespunzătoare emoţiei
gestionarea 2
de furie
64  
Modulul I - Educa​ţ​ia emo​ţ​ional​ă

RECUNOA​Ş​TEREA ​Ş​I EXPRIMAREA EMO​Ţ​IILOR

Lec​ţ​ia 1​ş​i 2

Scop: Dezvoltarea abilit​ăţ​ii de recunoa​ş​terea ​ş​i exprimarea a emo​ţ​iilor

Obiective​:
să recunoască emoţiile şi să le asocieze diferitelor contexte
să recunoască emoţiile pe baza componentei non-verbale: expresia facială şi postura

Jocul Roata emo​ţ​iilor


Materiale: - un cerc din carton pe care sunt trecute o mare diversitate de emoţii.

Instrucţiuni: Comunicaţi în mod clar obiectivele​:


Exemplu​: ​În lecţia de astăzi vom vorbi despre diferite emoţii şi vom juca jocul “Roata emoţiilor”

Procedura​:
1. ​Prezentaţi elevilor activitatea, rugându-i să ridice mâna dacă s-au simţit vreodată fericiţi,
dezamăgiţi, îngrijoraţi, trişti etc. Explicaţi elevilor că aceste emoţii sunt normale şi că toţi oamenii
le trăiesc.
2. ​Arătaţi elevilor Roata emoţiilor, explicându-le modul în care o vor utiliza în joc. Un elev va veni şi
va învârti roata. Acul ataşat se va opri la o emoţie care este scrisă pe roată. Elevul respectiv va
încerca să exemplifice cu un moment din viaţa lui în care s-a simţit în acest fel şi ce a însemnat
acel moment pentru el.

Întreb​ă​ri referitoare la con​ţ​inut


• ​Unele exemple date de colegii voştri sunt similare cu cele trăite de voi ?

Întreb​ă​ri de personalizare
• ​Care din emoţii vi se par mai plăcute ?
• ​Care din emoţii vi se par mai neplăcute
• ​Ce aţi învăţat despre emoţiile voastre şi ale celorlalţi?

Activit​ăţ​i alternative
Daţi ca exemplu o anumită emoţie (de ex. frica) şi solicitaţi elevii să dea exemple de situaţii în care au
trăit emoţia respectivă. De exemplu, se va alege ca punct de discuţii emoţia de tristeţe. Elevii sunt rugaţi
să dea exemple de contexte în care au trăit emoţia respectivă. Se listează răspunsurile şi se
analizează.(se constată că aceeaşi emoţie este trăită de oameni diferiţi în contexte diferite)
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este tr​ă​it​ă ​de oameni diferi​ţ​i în contexte diferite.
Se oferă ca punct de plecare o situaţie. Se solicită copiilor să se dea un exemplu de activitate preferată
(de exemplu lectura). Pe rând, fiecare elev va trebui să spună emoţia pe care o trăieşte când face
activitatea luată ca exemplu. Se vor lista toate emoţiile menţionate de elevi pentru activitatea de lectură.
Concluzie - Acela​ş​i context faciliteaz​ă ​tr​ă​irea de emo​ţ​ii diferite de c​ă​tre persoane diferite.

Se ia ca punct de plecare o anumită emoţie(de ex. tristeţea). Elevii sunt solicitaţi să spună fiecare ce fac
ei când sunt trişti. Se listează răspunsurile pe o foaie.
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

65  
Jocul „Vocabularul emo​ţ​iilor”
Se utilizează un set de cărţi de joc care au notate pe una din părţi denumirea unei emoţii (ex trist, furios,
fericit etc.). Fiecare elev trage o carte şi încearcă să exprime emoţia notată printr-un comportament.
Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia prin comportamentul exprimat de elev. Se notează pe tablă
emoţiile care au fost exprimate cât şi modalitatea lor de exprimare. Se analizează la nivelul grupului
urmărindu-se dacă:
Aceeaşi emoţie a fost exprimată diferit de elevi diferiţi?
Au existat elevi care au exprimat la fel aceeaşi emoţie?
Concluzie - Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

Jocul „Emo​ţ​iile Statuilor”


Clasa se împarte în trei grupuri : grupul statuilor, grupul sculptorilor şi grupul observatorilor. Se aleg trei
elevi voluntari care vor putea avea trei roluri: de sculptor, de statuie şi de observator. Elevul care şi-a
ales rolul de sculptor alege o carte cu o emoţie şi alege doi colegi din celelalte două grupuri (al statuilor şi
al observatorilor) pentru a desfăşura jocul împreună​. ​Elevul sculptor va încerca să „modeleze” statuia în
funcţie de emoţia pe care va trebui să o reprezinte, modelându-i expresia facială, postura. Elevul
observator va nota toate modalităţile prin care sculptorul încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi colegi vor
identifica emoţia exprimată de elevul cu rolul de statuie. Jocul se poate relua până când toţi elevii ajung
să joace rolul grupei din care fac parte.

Jocul „Imaginile Emo​ţ​iilor”


Fiecare elev va extrage un bileţel cu numele unei emoţii. După ce deschide şi citeşte bileţelul încearcă să
o reprezinte printr-un desen care să fie semnificativ pentru emoţia respectivă. Elevul care ghiceşte
emoţia reprezentată de colegul său va avea posibilitatea să o exprime non-verbal pentru colegii lui. Rolul
exerciţiului este să îi facem conştienţi pe elevi de diferenţele în manifestarea unei emoţii.

Cum te sim​ţ​i?
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.
Eu simt ___________________ când ___________________________________.

Despre emo​ţ​iile mele


Indicaţii: Completaţi fiecare dintre aceste propoziţii despre emoţii, folosind propriile cuvinte şi exemple
reale despre cum vă simţiţi.
Mi-e teama atunci când ________________________________________________ Sunt
mişcat atunci când __________________________________________________ Sunt
fericit când ________________________________________________________ Mă simt
necăjit când ______________________________________________________ Sunt trist
atunci când ______________________________________________________ Sunt calm
atunci când ______________________________________________________ Sunt
furios când _____________________________________________
Mă simt singur când ______________________________________________________ Mă
simt ruşinat când _________________________________________________________
Sunt dezamăgit când ________________________________________________________

Desf​ăş​urare
• Identificaţi elevi voluntari care să împărtăşească un răspuns din fişa sa.
• După ce fiecare voluntar prezintă un răspuns, întrebaţi-i pe ceilalţi elevi ce au observat (aceleaşi emoţii
apar în contexte diferite )
​Aceea​ş​i emo​ţ​ie este tr​ă​it​ă ​de oameni diferi​ţ​i în contexte diferite.
​Acela​ş​i context faciliteaz​ă ​tr​ă​irea de emo​ţ​ii diferite de c​ă​tre persoane diferite.
Aceea​ş​i emo​ţ​ie este exprimat​ă ​diferit de c​ă​tre oameni diferi​ţ​i.

66  
ÎN​Ţ​ELEGEREA EMO​Ţ​IILOR
Lec​ţ​ia 3 ​ş​i 4
Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ii de în​ţ​elegere a emo​ţ​iilor

În​ţ​elegerea emo​ţ​iilor ​constituie cheia dezvoltării competenţelor emoţionale. Ea presupune identificarea


cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii fiind strâns legată de recunoaşterea şi exprimarea
acestora. O dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect.
Înţelegerea emoţiilor presupune:
• ​evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• ​interpretarea cat mai exacta
• ​înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului social.

Scop: În​ţ​elegerea emo​ţ​iilor

Obiective:
Să identifice cauza emoţiilor
Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie

Activitatea „Modul în care m​ă ​simt”


Materiale - ​Fişe de lucru

Procedur​ă Introduceţi activitatea prin discuţii cu elevii despre ce cred ei despre modul în care se simt
oamenii în anumite situaţii. Porniţi discuţia de la un exemplu concret - dacă am trăi într-o ţară unde nu
ninge niciodată vestea că va ninge ar putea să vă producă bucurie deoarece adesea aveţi prea puţine
ocazii de a vă da cu sania sau cu patinele. Dacă suntem dintr-o tară în care ninge foarte des, vestea unei
ninsori apropiate v-ar întrista deoarece v-aţi plictisit de zăpadă. Pornind de la acest exemplu accentuaţi
ideea că modul în care gândim lucrurile influenţează modul în care ne simţim.
Fiecare elev primeşte o fişă de lucru cu mai multe scenarii pe care vor trebui să noteze gândurile şi
emoţiile asociate lor. După ce termină, fiecare elev este invitat să discute lucrurile pe care le-a notat pe
fişă cu un coleg pereche.
După ce se discută în perechi, se discută cu toată clasa pe baza întrebărilor de conţinut. ​Fi​şă ​de lucru

Modul în care m​ă ​simt

Nume ............................... ...................................... Data .................................................... Instruc​ţ​iuni:


citeşte fiecare scenariu. Pentru fiecare încearcă să identifici ce crezi tu despre această situaţie. De
exemplu dacă tu crezi că colegii mai mari nu ar trebui să îţi spună ce să faci s-ar putea să fii nervos în
legătură cu această situaţie, iar dacă ai alte preocupări şi nu te interesează în mod special să participi la
discuţiile celorlalţi colegi de clasă s-ar putea să te simţi indiferent - nu ar fi mare lucru. După ce ai
identificat gândurile, notează în spaţiul liber, modul în care te-ai simţit.
1. ​Te joci cu mingea în curtea şcolii. Unul dintre elevii mai mari vine către tine şi îţi spune că nu ai
voie să te joci.
Te gândeşti:....................................................................................................................... Te
simţi:............................................................................................................................. ​2. ​Eşti în pauza
mare. Vrei să joci baschet dar sunt prea mulţi copii afară care se joacă. Te
gândeşti:....................................................................................................................... Te
simţi:............................................................................................................................. ​3. ​Două dintre
prietenele/prietenii tăi stau împreună într-un colţ al clasei. Ei/ele se uită la tine şi încep să
chicotească şi să şuşotească
Te gândeşti:.......................................................................................................................
Te simţi:.............................................................................................................................

67  
4. ​Aseară te-ai tuns. Îţi place foarte mult. Colegii de clasă te tachinează şi îţi spun cât de rău îţi stă.
Te gândeşti:....................................................................................................................... Te
simţi:.............................................................................................................................

Întreb​ă​ri de con​ţ​inut:
-  ​Aţi căzut de acord asupra emoţiilor care corespund fiecărui scenariu? Sunt ele aceleaşi
cu cele ale partenerilor de discuţii? Dacă nu aţi căzut de acord, de ce credeţi că nu
aţi reuşit?
- ​Cum vi s-ar părea dacă cineva v-ar spune că prima situaţie îi face întotdeauna pe elevi
să se simtă furioşi? Credeţi că este adevărat?
- ​Credeţi că oamenii sau situaţiile vă fac să vă simţiţi în modul în care vă simţiţi sau aveţi
posibilitatea de a alege?
- ​Care este legătura dintre gândurile voastre şi emoţiile voastre?

Întreb​ă​ri de personalizare.
- ​Aţi spus vreodată ceva de genul ”Ea m-a supărat! Mă enervează!”
- ​Chiar credeţi că cineva vă poate înfuria sau vă poate răni sau voi sunteţi cei care faceţi
să vă simţiţi astfel?

Tem​ă ​de cas​ă


Elevii îşi vor monitoriza timp de o săptămână limbajul şi vor nota de fiecare dată de câte ori zic lucruri de
genul ”Ea m-a făcut să mă simt asa, mă enervează foarte tare, mă scoate din sărite, el este de vină
pentru că mă simt atât de rău”. Solicitaţi să reformuleze pe foaia de hârtie “M-am simţit supărat că
Ionescu nu m-a servit şi pe mine cu o bomboană când a fost ziua lui”

Jocul “Parola emo​ţ​iilor”


Elevul sau grupul de elevi alege o carte cu o emoţie şi simulează ce ar gândi o persoană care manifestă
o asemenea emoţie. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia.

Modul în care m​ă ​simt are leg​ă​tur​ă ​cu modul în care gândesc despre ceea ce mi se
î​ntâmpl​ă​.

AUTOREGLARE EMO​Ţ​IONAL​Ă

Lec​ţ​iile 5-6

Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ilor de autoreglare emo​ţ​ional​ă


Autoreglarea emo​ţ​ional​ă se referă la abilitatea de a iniţia, menţine şi modula apariţia, intensitatea
trăirilor subiective şi a proceselor fiziologice care acompaniază emoţia; reglarea comportamentală se
referă la abilitatea de a controla comportamentul declanşat de o emoţie. Copiii întâmpină o serie de
obstacole atunci când învaţă să-şi regleze emoţiile şi comportamentul:
• ​să tolereze frustrarea,
• ​să facă faţă fricii,
• ​să se apere,
• ​să tolereze să stea singuri,
• ​să negocieze prietenia, etc.

Obiective
• ​Să înveţe modalităţi eficiente de a face faţă emoţiilor

68  
Activitatea « De ce m​ă ​simt a​ş​a ?”
Materiale: ​Fişe de lucru.

Procedur​ă Elevii sunt împărţiţi în echipe de câte patru şi fiecare echipă primeşte câte o fişă cu situaţii.
Ca şi echipă copiii citesc situaţiile şi discută între ei despre modul în ei care s-ar simţi şi apoi selectează
una din cele patru modalităţi pentru a face faţă situaţiei (sau vin cu o idee proprie)

Fi​şă ​de lucru


De ce m​ă ​simt a​ş​a?

1.P​ă​rin​ţ​ii t​ă​i ​ţ​ip​ă ş​i se ceart​ă ​din nou. Tu te sim​ţ​i........... ​ş​i tu.....
• ​Stai în camera ta şi încerci să te concentrează la altceva
• ​Intervii între ei ţi îi implori să nu se mai certe
• ​Îţi spui că e problema lor
• ​Soluţia ta............................................................................

2.Familia ta nu are mul​ţ​i bani iar tu ai distribuit ziare ca s​ă ​po​ţ​i s​ă ​î​ţ​i cumperi propria ta biciclet​ă​.
Pentru c​ă ​e​ş​ti ner​ă​bd​ă​tor s​ă ţ​i-o cumperi iei banii la ​ş​coal​ă ​astfel încât s​ă ​o po​ţ​i cump​ă​ra imediat
ce termini orele. Când te ui​ţ​i în banc​ă ​la sfâr​ş​itul orelor, banii au disp​ă​rut. Te sim​ţ​i......... ​ş​i tu..... ​•
O rogi pe dirigintă să întrebe în clasă cine ţi-a luat banii
• ​Te prefaci că nu e mare lucru ce s-a întâmplat
• ​O abordezi pe persoana care consideri că i-a luat
• ​Soluţia ta.....................................................................
3.Tat​ă​l t​ă​u a r​ă​mas f​ă​r​ă ​serviciu ​ş​i nu ave​ţ​i suficien​ţ​i bani pentru a v​ă ​cump​ă​ra haine noi. Mama ta
a luat ni​ş​te haine de la un magazin de mâna a doua ​ş​i câ​ţ​iva colegi de ​ş​coal​ă ​te-au nec​ă​jit
legându-se de felul în care ar​ăţ​i. Te sim​ţ​i....................tu............
• ​Încerci să îi ignori
• ​Te legi de modul în care arată ei
• ​Îţi spui că arăţi bine indiferent de ce ar spune ei.
• ​Soluţia ta................................................................
4.​Mergi pe holul ​ş​colii ​ş​i un elev dintr-un grup de colegi de la clasa vecin​ă ​strig​ă ​la tine”aragaz cu
patru ochi”. To​ţ​i elevii din grup râd de tine ​ş​i strig​ă ​în cor aragaz cu patru ochi. Te
sim​ţ​i.................................. tu................

• ​Îi ignori şi continui drumul


• ​Le spui că sunt fraieri
• ​Mergi şi loveşti colegul care a strigat primul
• ​Plângi
• ​Răspunzi cu umor
• ​Soluţia ta.............................................................
5. Mergi în pauz​ă ş​i te preg​ă​te​ş​ti s​ă ​m​ă​nânci pachetul. Un coleg mai puternic vine ​ş​i ​ţ​i-l smulge
din mân​ă ş​i îl arunc​ă ​la co​ş​. Te sim​ţ​i............................. tu.............................. ​• ​Începi să plângi
• ​Îl loveşti
• ​Mergi să soliciţi ajutorul unui adult
• ​Soliciţi ajutorul unui coleg mai mare care te cunoaşte pentru a-l învăţa minte pe colegul care
ţi-a făcut asta
• ​Soluţia ta............................................................
6.Esti pe holul ​ş​colii. Un coleg dintr-o clas​ă ​mai mare vine direct spre tine ​ş​i te apuc​ă ​de piept. El
î​ţ​i spune c​ă ​jacheta ta este de m​ă​rimea fratelui lui ​ş​i o vrea. Cu cealalt​ă ​mâna apuc​ă ​jacheta ​ş​i o
trage de pe tine. Când pleac​ă ​te amenin​ţă ​c​ă ​e​ş​ti pierdut dac​ă ​spui cuiva despre acest incident. Te
sim​ţ​i.......................... tu.............................
• ​Începi să plângi
• ​Mergi în clasă şi nu spui nimănui o vorbă despre cele întâmplate
69  
• ​Soliciţi ajutorul unui adult
• ​Refuzi să mai mergi la şcoală a doua zi
• ​Soluţia ta................................................................................

Întreb​ă​ri de con​ţ​inut
• ​Ce emoţii aţi identificat?
• ​Au existat situaţii în care aţi fi putut avea mai mult de o singură emoţie? Oferiţi câteva exemple. ​• ​A
fost dificil să vă gândiţi la modul în care aţi face faţă acestor emoţii? Au fost unele situaţii mai dificile
decât altele? Oferiţi câteva exemple.

Întreb​ă​ri de personalizare
• ​Aţi avut voi sau alte persoane pe care le cunoaşteţi unele dintre experienţele acestea? Oferiţi
copiilor posibilitatea să povestească.
• ​Aţi experimentat vreodată emoţii similare cu cele identificate în aceste situaţii? ​• ​Cum faceţi faţă, voi
sau cineva cunoscut, situaţiilor de la şcoală în care vă simţiţi furioşi, înfricoşaţi sau ruşinaţi
• ​Credeţi că dacă v-aţi schimba gândurile, acest lucru v-ar ajuta şi în modul în care vă simţiţi?

Activitate de Follow Up
Se citeşte elevilor o poveste în care se ilustrează modalităţile pozitive de a face faţă unor situaţii
nefavorabile. Un bun exemplu este povestea Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa (Virginia Waters, RTS 2003)

​Veveri​ţ​ele Ma​ş​a, Da​ş​a ​ş​i Sa​ş​a.

Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa trăiau odinioară în Marile Păduri,


împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În fiecare toamnă,
cozile lor deveneau tot mai stufoase şi blăniţele lor tot mai dese:
atunci ştiau că a sosit momentul să pornească ţopăind prin Marile
Păduri, în căutare de alune pe care să le mănânce în timpul iernii
celei grele. Cum nu era destul loc în căsuţa lor ca să încapă toate
proviziile pe care le adunau, ascundeau mare parte din alune într-o
scorbură de copac de pe partea cealaltă a pajiştii. Scorbura părea
pustie şi nelocuită, aşa că era un depozit excelent pentru proviziile
adunate.
Intr-o zi friguroasă de iarnă, Maşa, Daşa şi Saşa se treziră
flămânde, cu lumina soarelui palidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticiră bine,
căscară şi se strecurară din căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii.
„Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să mănânc un copac întreg plin de alune”, spune
Maşa plescăind demonstrativ.
„Mi-e atât de foame, încât aş mânca un cal”, spune şi Daşa ţopăind de ici colo.
„Nu vorbi prostii: veveriţele nu ar mânca niciodată un cal - doar suntem vegetariene”, spune
imediat Saşa. „Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea mânca”,
continuă ea. „Hai să ne mişcăm!”
Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre copacul lor
cu hrană. Ajungând ele cam la jumătatea drumului, se opriră îngrozite de o privelişte teribilă: niciodată nu
le mai fusese dat să vadă ceva atât de uriaş, de groaznic, de ameninţător... Îşi dădură seama că drumul
le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe care l-au văzut vreodată: părea că ajunge până-n cer,
fără început şi cu siguranţă fără capăt. Problema cea mai mare era fireşte, că cealaltă parte a zidului le
părea de neatins.
Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă dau un
indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Maşa era deja furioasă. Se gândea: Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor! NU ar
trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc. TREBUIE să ajung
la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici în calea mea ar trebui să fie
distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea noastră dacă fiecare face după cum îl taie capul? Nu e

70  
drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!” În timp ce Maşa gândea astfel, se tot învârtea în cerc până ce ameţi,
apoi începu să lovească peretele cu lăbuţele şi cu capul, provocându-şi ditamai durerea de cap. Daşa se
deprimă, gândind: „Este groaznic şi oribil că peretele ăsta a apărut aici. Este cea mai groaznică treabă
care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea. Adică ...ce spun eu, probabil
că nu voi mai ajunge vreodată să mănânc. Peretele va rămâne aici pentru totdeauna, eu voi muri de
foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să ascund alunele de partea cealaltă a pajiştii!
Ar fi trebuit să-mi dau seama că aşa ceva urma să se întâmple!” Daşa era aşa de supărată pe ea însăşi,
încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui, plângând şi smiorcăindu-se: „Nu-s bună de nimic! Chiar că
nu-s bună de nimic!”
Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici, pentru că
mi-e foame şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici şi nu văd de ce nu ar trebui
să fie aici doar pentru că mie nu-mi place. E ghinion şi nu-mi convine să am peretele ăsta între mine şi
alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi cred că treburile ar putea sta şi mai
prost, de fapt.”
Astfel Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpăţâneze în dorinţa
ei ca acesta să dispară, aşa cum făcuse Maşa sau să facă din prezenţa lui o catastrofă aşa cum
reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura dată în zid,
nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singura în stare să se gândească la ceea
ce ar fi făcut în situaţia dată. Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această problemă?
1. Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocoleşti peretele.
6. Să cauţi alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu am mai rămas ceva resturi de mâncare pe acolo.
8. Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să mănânci zăpada.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis.
12. Să chemi alte veveriţe ca să te ajute să sapi o gaură în perete.

Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul acesta, nu faceţi decât să înrăutăţiţi
situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?! Terminaţi şi
ajutaţi la săpat!”
Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele şi Daşa s-a oprit din plâns şi cu toate au început să sape în
zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi aproape că începea
să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de supărare şi Saşa rămase cu
mintea trează şi gata de a găsi soluţia cea mai potrivită. Nu peste mult timp, erau deja de cealaltă parte a
peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră alunele.
„Poate totuşi nu vom muri de foame astăzi”, spuse Daşa.
„Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta”, zise la rândul ei Saşa. „Pentru veveriţe
furioase sau care se supără, nici alunele nu se scutură! Aşa că dacă vreţi mâncare, staţi calme şi
raţionale!”

Discu​ţ​ii
Discutaţi modul de reacţie a celor trei veveriţe faţă de aceeaşi situaţie
Ce au gândit?
Cum s-au simţit?
Ce au făcut?

71  
​Modul în care noi ne comport​ă​m depinde de ceea ce gândim ​ş​i sim​ţ​im în leg​ă​tur​ă​ ​cu
acea situa​ţ​ie.
​Într-un anumit context gândesc, simt ​ş​i am o reac​ţ​ie.

Strategiile de autoreglare emo​ţ​ional​ă ​sunt:


​ra​ţ​ionalizarea ​implică oferirea de argumente raţionale pentru anularea emoţiilor
insistarea ​ş​i scoaterea în eviden​ţă ​a altor aspecte ​decât cele care declanşează​ ​emoţii
negative.
​angajarea în activit​ăţ​i pl​ă​cute
​distan​ţ​area de situa​ţ​ia ​în care apare emoţia negativă
​g​ă​sirea de solu​ţ​ii la problemele ​cu care se confruntă o persoană şi care îi provoacă
emoţii negative, precum şi aplicarea soluţiei optime.

Activitate alternativ​ă

„Cele 10 activit​ăţ​i pl​ă​cute” ​Fiecare elev va face o listă cu 10 activităţi plăcute care îl determină pe
fiecare să se simtă bine. Toate activităţile fiecărui elev se vor afişa în sala de clasă pentru ca elevii să
conştientizeze modalităţile prin care îşi pot îmbunătăţi starea emoţională.
72  
Modulul II - Rezolvarea problemelor sociale

Scop​: ​dezvoltarea abilit​ăţ​ii de identificare de modalit​ăţ​i alternative de interpretare a situa​ţ​iilor


sociale.

Orice situaţie în care noi ne aflăm este prelucrată la nivel mental. Asta înseamnă că comportamentele pe
care le manifestăm noi sunt ghidate de un anumit mod de interpretare a situaţiei şi de o serie de scopuri
pe care ni le propunem. Cheia interacţiunii sociale pozitive constă în abilitatea noastră de a identifica in
mod exact intenţia comportamentului celeilalte persoane, de a face lucruri în care să ţinem cont şi de
nevoile celorlalţi, de a identifica cât mai multe soluţii alternative de explicare a comportamentelor celorlalţi

Lec​ţ​ia 1-2
Obiective
Să fie identificate cât mai multe modalităţi de interpretare a unui comportament sau a unei situaţii

Activitatea „Alternative”

Se oferă elevilor mai multe situaţii neutre şi apoi li se solicită să noteze pentru fiecare comportament
explicaţia care le vine în minte. Ulterior pentru fiecare comportament se vor identifica mai multe explicaţii
alternative. Activitatea se poate desfăşura în perechi sau individual iar discuţiile au loc cu toată clasa.

Situa​ţ​ii

5. Trec pe lâng​ă ​un grup de colegi de ​ş​coal​ă​. Când ajung în dreptul lor, ei izbucnesc în râs​.
Ce gândesc.......................... ..................................

6. O întreb pe colega mea ce am avut de preg​ă​tit pentru ora care urmeaz​ă​. Ea scrie în caiet ​ş​i
îmi r​ă​spunde pe un ton ridicat.

Ce gândesc.......................... ...................................

7. Merg în pauz​ă ​iar pe hol observ de la distan​ţă ​un coleg de an mai mare care vine ​ş​i spre
mine ​ş​i m​ă ​prive​ş​te.

Ce gândesc......................... ...............................................

8. Îi dau bun​ă ​diminea​ţ​a colegului meu de banc​ă ​iar acesta nu îmi r​ă​spunde.

Ce gândesc......................... ...............................................

9. Merg pe strad​ă ş​i observ o persoan​ă ​care se îndreapt​ă ​direct spre mine.

Ce gândesc......................... ...............................................

10. Invit prietenul/a în ora​ş ​iar el/ea îmi spune c​ă ​nu poate deoarece are alt program

Ce gândesc......................... ...............................................

Fiecare elev completează pentru fiecare comportament din situaţiile de mai sus explicaţiile iniţiale, după
care identifică la fiecare situaţie/comportament cât mai multe modalităţi alternative de interpretare.
explica​ţ​ia ini​ţ​ial​ă ​a unui comportament alte explica​ţ​ii alternative ale aceluia​ş​i ​comportament
1.
2.
73  
3
4
5

Exemplu de înv​ăţ​are
Comportamentul celuilalt Explica​ţ​i ini​ţ​ial​ă ​Alte explica​ţ​ii posibile
nu răspunde la telefon când ştie că îl voi suna telefonul - nu poate răspunde
- nu este lângă telefon
- şi-a uitat telefonul undeva

Activit​ăţ​i alternative
nu vrea să vorbească cu mine - nu aude

Elevii primesc ziare şi reviste şi vor lucra pe grupuri de câte 4. Împreună vor face un poster pe tema
relaţiilor dintre oameni. Pentru fiecare imagine identificată şi ataşată pe poster fiecare copil din grup
trebuie să scrie ce crede el că face persoana din imagine.

Tem​ă ​de cas​ă


Fiecărui copil i se cere să facă o listă cu 10 comportamente care îl deranjează la ceilalţi (colegi, fraţi
părinţi etc.) şi să noteze în dreptul fiecărui comportament cum le interpretează. La întâlnirea următoare
fiecare elev va prezenta lista de comportamente iar la explicaţiile iniţiale va fi ajutat de colegi să identifice
cât mai multe explicaţii alternative.
Realitatea din mintea noastră este o realitate limitată!
Exprimă opiniile sau punctele de vedere ca propriile gânduri şi emoţii, nu ca adevăruri
absolute!
Adesea un comportament poate fi abordat din mai multe puncte de vedere
Ne gestionăm mai uşor emoţiile dacă reuşim să găsim interpretări alternative la acţiunile sau
reacţiile colegilor care ne deranjează!

Modulul III- Interac​ţ​iunea social​ă

Lec​ţ​ia 1

Scop: dezvoltarea abilit​ăţ​ilor de interac​ţ​iune social​ă ​pozitiv​ă ş​i stabilire de rela​ţ​ii

Obiective
Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil
Să asculte activ
Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe

Jocul „Ghidul Prieteniei”


Scopul ​–operaţionalizarea conceptului de prietenie

Desf​ăş​urare
Elevii sunt rugaţi să conceapă în grupuri de câte 4-5 persoane un ghid al prieteniei. Se poate porni de la
o poveste imaginară în care ei ar trebui să ajute o preadolescentă sau un preadolescent extraterestru,
care sunt începători în iniţierea şi menţinerea relaţiilor de prietenie pe pământ, să înţeleagă cum se
comportă oamenii când sunt prieteni unii cu ceilalţi. Pentru elevii cu talent la desen acest ghid poate fi
făcut prin intermediul benzilor desenate.
Puncte de discu​ţ​ie:
• ​Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
• ​Cum iniţiem o relaţie de prietenie?
• ​Cum ne alegem prietenii?
• ​Ce comportamente trebuie să avem pentru a menţine o relaţie de prietenie?

74  
• ​Cum solicităm ajutorul unui prieten atunci când avem nevoie?
• ​Ce aşteptări avem de la un prieten?
• ​Ce credeţi că aşteaptă un prieten de la noi?

Lec​ţ​ia 2

Scopul: s​ă ​coopereze cu ceilal​ţ​i în rezolvarea unei sarcini

Obiective:
• ​să identifice comportamentele de cooperare
• ​Să practice comportamentele de cooperare.

Jocul „Împreun​ă​”

Materiale:
Trei mingi de ping-pong şi o găleată mică sau un recipient din plastic pentru fiecare echipă formată din
5-6 elevi.
O lingură pentru fiecare membru al echipei
O bandă adezivă lungă de la un capăt la celălalt al clasei.
Procedur​ă
• ​Stabiliţi echipe de câte 5-6 membri şi distribuiţi câte trei mingi de ping-pong şi o găleată mică sau un
recipient din plastic pentru fiecare echipă. Daţi fiecărui membru al echipei câte o lingură. ​• ​Instruiţi
fiecare echipă privitor la sarcina lor. Ei trebuie să ducă cele trei mingi de la un capăt al clasei la altul
(câte o minge pe rând). Mingile se găsesc iniţial într-o găleată la un capăt al clasei. Pentru ca
mingea să ajungă în lingură este nevoie ca fiecare jucător să îşi pună o mână la spate şi să paseze
mingea pe lingura următorului jucător din echipă. Dacă mingea e scăpată, jucătorii trebuie să
folosească doar lingurile (cu o singură mâna) pentru a o ridica. Membrii echipei vor continua să dea
mai departe mingea până ajunge la ultimul membru al echipei, care se lasă pe genunchi şi apoi
aruncă mingea în găleată.
• ​Activitatea se continuă apoi discutând pe marginea întrebărilor de conţinut
Discu​ţ​ii
Întreb​ă​ri de con​ţ​inut
• ​Cum aţi cooperat împreună pentru a muta mingile în găleţi?
• ​Au existat exemple de comportamente de necooperare? Dacă da, cum credeţi că a afectat acest
lucru modul de îndeplinire a sarcinii?
• ​Care sunt alte exemple de cooperare pe care nu le-aţi folosit în această activitate dar care v-ar fi
de folos în viitoarele activităţi?
Întreb​ă​ri de personalizare
• ​Ce comportamente de cooperare folosiţi mai des?
• ​Vă place să lucraţi sau să vă jucaţi cu persoane care nu cooperează?

Jocul „Lacul cu crocodili”


Pe o bandă adezivă se aliniază toţi elevii din clasă astfel încât să fie toţi umăr la umăr şi cu tălpile lipite.
Toţi elevii stau cu tălpile pe banda de adeziv care are o lungime cât să cuprindă tot şirul de elevi. Elevilor
li se spune povestea şi le se explică regulile jocului. Ei stau acum pe o insulă iar în faţă şi în spate au
apa, unde sunt crocodilii. Ei trebuie să se alinieze de la stânga la dreapta în ordinea alfabetică a
prenumelui, fără să vorbească şi fără să iasă de pe bandă. Au voie să comunice prin semne, să râdă dar
nu au voie să facă paşi în faţă sau în spate. Mutarea se produce doar pe bandă. Cine păşeşte în faţă sau
în spate în afara benzii este mâncat de crocodili şi iese din joc. Este un joc de echipă în care succesul
depinde de modul în care participanţii se ajută unii pe alţii şi cooperează.

75  
Lec​ţ​ia 3

Scopul: dezvoltarea abilit​ăţ​ii de rezolvare eficient​ă ​a conflictelor

Obiective:
• ​Să înveţe să exerseze modalităţi pro-sociale de rezolvare a conflictelor

Materiale: Fisa de lucru


76  
Fişă de lucru

Cum s​ă ​ne rezolv​ă​m conflictele

Pasul  1:CARE  ESTE  PROBLEMA?  Pasul  2:  M​Ă ​GÂNDESC  LA  SOLU​Ţ​II 
Pasul  3:CE  SE  VA 
ÎNTÎMPLA? Pasul 4   


Am reu​ş​it!!!!!   
Procedez corect?
Este drept ceea ce fac?
Cum se va sim​ţ​i cel​ă​lalt ?

77  
Procedur​ă
Prezentaţi elevilor tehnica ​ABCDE ​de rezolvare a conflictelor. Elevii se împart în grupuri de câte 3.
Fiecare grup de 3 elevi are sarcina de a scrie împreună câte un scenariu de rezolvare de conflicte
(unele grupuri primesc sarcina de a scrie un scenariu pozitiv în care se foloseşte metoda ABDCE
altele primesc sarcina de a scrie un scenariu ineficient în care folosesc alte metode inadecvate de
soluţionare cum ar fi cele agresive).
La final scenariile se joacă în faţa grupului mare. Fiecare grup pune în scenă scenariul pe care l-a
scris. La final se listează soluţiile adecvate care au condus la soluţionarea pro-socială a conflictului
şi soluţiile inadecvate.
Împreună cu clasa se evaluează eficienţa celor două tipuri de soluţii şi consecinţele pe termen lung
şi scurt.

Tehnica ABCDE ​este un instrument cognitiv care ne oferă cinci paşi de rezolvare eficientă a
problemelor.
A- ​Abordarea problemei (Întreabă care este problema)
B- ​Brainstorming cu soluţii posibile
C- ​Considerarea consecinţelor emoţionale
D- ​Decizia asupra unei opţiuni de testat
E- ​Evaluarea eficienţei soluţiei

A – abordarea problemei
Înainte ca elevii să identifice alte modalităţi de a face faţă unei situaţii conflictuale, ei au nevoie să fie
capabili să definească care este problema reală cu care se confruntă. Astfel că primul pas este de a
încuraja elevul să definească problema cu care se confruntă.:
Permiteţi fiecărui elev să-şi exprime propriul punct de vedere asupra situaţiei conflictuale
Ascultaţi fără să judecaţi
Repetaţi ceea ce fiecare copil spune sau parafrazaţi descrierea făcută de el ”Din câte înţeleg,
tu spui că.......” pentru a verifica dacă ceea ce aţi înţeles este la fel cu ceea ce a transmis
fiecare elev implicat în conflict.
Evitaţi să vă poziţionaţi de o parte sau de alta.

B - Utiliza​ţ​i metoda brainstormingului ​pentru a identifica modalităţi alternative de rezolvare a


problemei.
Încurajaţi fiecare copil să se gândească la modalităţi alternative de a rezolva problema.
Oferiţi răspunsuri neutre, încurajând toate răspunsurile copiilor fără a lua în calcul cât sunt de
potrivite sau nepotrivite. Scopul nostru în această fază este de a facilita gândirea la alternative.
Oferiţi timp copiilor pentru a-şi enunţa propriile idei.

C - Lua​ţ​i în considerare toate emo​ţ​iile ​pe care le trăiesc elevii implicaţi în conflict şi consecinţele
emoţionale posibile pe care le implică fiecare opţiune.
Ajutaţi elevii să spună cum se simt
Reflectaţi emoţiile descrise şi într-un caz şi în altul
Ajutaţi elevii să identifice emoţiile celorlalţi elevi implicaţi în conflict.

D- Decide​ţ​i care este alternativa de rezolvare a problemei


Întrebaţi fiecare elev care crede că este cea mai bună alegere
Ajutaţi elevii să se gândească la cele mai realiste consecinţe ale alegerilor făcute Ajutaţi
elevii să identifice consecinţele emoţionale din perspectiva fiecărei persoane implicate pentru
fiecare soluţie.
Continuaţi să facilitaţi procesul de luare a deciziilor până ce elevii vor fi de acord să încerce o
anumită soluţie particulară.
E - Evalua​ţ​i eficacitatea solu​ţ​iei încercate
Solicitaţi elevilor să implementeze soluţia agreată de comun acord
Întrebaţi elevii dacă soluţia funcţionează.

78  
Se dau copiilor următoarele situaţii şi li se solicită să dezvolte scenarii pozitive de soluţionare a
problemelor :
1. ​Colegul din spate mă împinge cu pixul în spate să-l ajut la testul de limba română.
Simt că îmi este foarte dificil să mă mai concentrez la ceea ce am de făcut.

2. ​Ies în pauză şi colegul meu de bancă îmi smulge pacheţelul din mână.

3. ​Colegul din faţă vine la banca mea, îmi ia caietul de pe bancă şi îl trânteşte pe jos. Îl
ridic, îl pun pe bancă şi el îl trânteşte din nou.

4. ​Colegul de bancă mă strigă „aragaz cu patru ochi”. Ceilalţi copii râd şi se uită spre
mine.

5. ​Doi colegi se joacă pe terenul de sport cu mingea de baschet. Merg spre ei şi le iau
mingea să arunc la coş. Unul dintre ei mă înjură şi strigă la mine să las mingea jos.

6. ​Un coleg umblă fără să ceară voie în geanta unui alt coleg. Acesta din urma află de
la alţi colegi şi merge şi îi trage un pumn colegului care i-a umblat in geanta.
Diriginta intră în clasă şi ii vede pe cei doi băieţi care se bat.

79  
Modulul IV - Controlul furiei
Recunoa​ş​terea furiei
Obiective:
- ​identificarea reacţiilor corespunzătoare emoţiei de furie
- ​învăţarea modalitatii de completare a unui instrument de monitorizare a emoţiilor „Jurnalul
furiei”.
Procedur​ă
Iniţiaţi o discuţie despre faptul că ceea ce simţim în interior şi ceea ce exprimăm în exterior ne poate
oferi indicii despre starea noastră emoţională. Dacă elevul poate descoperi semnele furiei şi faptul
că poate face ceva necugetat, atunci el îşi poate modifica atitudinea şi poate avea o reacţie mai
adecvată într-o anume situaţie.
a. Iniţiaţi o discuţie pe marginea unor imagini sau desene care exprimă diverse emoţii şi
întrebaţi elevii care sunt emoţiile corespunzătoare fiecărei reprezentări.
b. Recunoaşteţi împreună cu ei care sunt principalele senzaţii fizice care apar atunci când
oamenii sunt furioşi. Abordaţi răspunsurile fiziologice comune, durerea de cap, de stomac,
bătaia rapidă a inimii, respiraţia rapidă, înroşirea feţei, senzaţia fierbinte în ceafă,
tremuratul.
c. Învăţaţi elevii să recunoască semnele furiei după comportament: ridicarea vocii, gestica
amplă, mişcarea rapidă a capului. Sugeraţi-le faptul că în aceste momente persoanele se
pot controla şi mai ales pot decide asupra modului de reacţie. Putem ţipa, lovi, putem să
facem ceva rău sau putem reacţiona mai adecvat.

Întreb​ă​ri ​ş​i discu​ţ​ii


1. Aţi reacţionat vreodată violent faţă de o situaţie care v-a înfuriat?
2. Care au fost reacţiile voastre?
3. Care au fost reacţiile celor din jur?
4. Ce sentiment aţi avut?
5. Aţi considerat că puteaţi reacţiona altfel? Cum?

Jurnalul furiei
Învăţaţi elevii să completeze un jurnal al furiei. Acest jurnal trebuie completat zilnic, pe tot parcursul
a două săptămâni. Aceasta le va furniza informaţii privind:
a. lucrurile care pot declanşa emoţiile de furie
b. modalităţi de răspuns faţă de situaţii conflictuale.
Notiţele vor fi adunate şi discutate în grup după cele două săptămâni. La sfârşitul primei săptămâni
va trebui să analizaţi jurnalele elevilor împreună cu ei. Nu uitaţi că este dificil pentru oricine să
recunoască că a fost furios. Cu toate acestea este important fiecare moment notat în jurnal, care
poate sugera furia sau un sentiment negativ şi care poate fi analizat. Aceste jurnale pot fi
completate mai multe săptămâni, important este să găsiţi săptămânal un moment în care să analizaţi
împreună cu ei notiţele şi observaţiile din jurnal.

80  

S-ar putea să vă placă și