CZU: 37.016:37.

035
CONSIDERAȚII PRIVIND ABORDAREA INTEGRATĂ A ÎNVĂȚĂRII ÎN
ARIA CURRICULARĂ „OM ȘI SOCIETATE”
Amelia Pîntea, doctorand
Universitatea de Stat din Tiraspol
După 1990 şi mai ales după 2000, în România au fost introduse planuri-
cadru cu gruparea disciplinelor în Arii curriculare. Aria curriculară cuprinde un
grup de discipline cu anumite obiective comune. Există șapte arii curriculare
extinse pe toată durata școlarității, cu pondere variată pe clase și cicluri: Limbă și
comunicare, Matematică și Științe ale Naturii, Om și societate, Arte, Educație
fizică și sport, Tehnologii, Consiliere și orientare [1, p.102]. Planul-cadru este
structurat pe cele şapte arii curriculare, care exprimă intenţia evidentă de a găsi
soluţii pentru integrarea conţinuturilor. Între cele şapte arii curriculare există un
echilibru dinamic.
Cea de-a treia arie curriculară Om şi societate, cuprinde disciplinele școlare
Educaţie civică, Cultură civică, Istorie, Religie şi Geografie, deși aceasta din
urmă este o ştiinţă a naturii și s-ar încadra la cea dea doua arie curriculară
Matematica și Știinte ale naturii. Chiar denumirea de Geografie arată că această
„ştiinţă” descrie Pământul în complexitatea lui, de la „ţărâna pe care o călcăm şi
până la omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile sale”, după cum scria
marele geograf George Vâlsan.
În societatea de astăzi, când cunoaşterea umană se află într-un proces
continuu de diferenţiere, când apar noi discipline care se adaugă celor deja
existente în învăţământ, tendinţei de diferenţiere încearcă să i se opună tendinţa
de integrare. Explozia informaţională conduce nu numai la creşterea cantitativă a
cunoştinţelor, ci şi la esenţializare, la integrare.
Problemele concrete de viaţă, ce trebuie rezolvate zi de zi, au un caracter
integrat şi nu pot fi soluţionate decât apelându-se la cunoştinţe, deprinderi,
competenţe ce nu sunt încadrate în contextul strict al unui obiect de studiu. Pentru
ca elevii zilelor noastre să facă faţă solicitărilor lumii contemporane, trebuie să le
formăm capacitatea de a realiza transferuri rapide şi eficiente între discipline, de a
colecta, sintetiza şi de a pune la lucru împreună cunoştinţele dobândite.
Abordarea integrată în aria curriculară Om și societate pune accentul pe
formarea unor competenţe, atitudini şi valori transversale şi transferabile, utile
pentru dezvoltarea personală şi socială a elevilor. Curriculum-ul integrat
presupune o anumită modalitate de predare şi o anumită modalitate de organizare

73
şi planificare a instruirii ce produce o inter-relaţionare a disciplinelor, astfel încât
să răspundă nevoilor de dezvoltare a elevilor.
Dintre beneficiile abordării curriculum-ului de tip integrat putem aminti:
alimentarea şi refortificarea abilităţilor şi cunoştinţelor învăţate într-o arie de
studiu şi utilizarea în altă arie; conferă elevilor experienţe academice din ce în ce
mai bogate extinzând contextul şi aplicabilitatea deprinderilor şi informaţiilor lor;
eficientizează utilizarea timpului de învăţare pentru cunoştinţele, competenţele
dintr-o arie spre a fi utilizate ca suport în alta.
Predarea integrată cunoaşte o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită
faptului că răspunde unor preocupări privind natura ştiinţei. Paşi în predarea
integrată s-au făcut atât în învăţământul preşcolar şi primar, dar şi în cel
gimnazial şi liceal. Acest tip de predare pare a fi o soluţie pentru o mai bună
corelare a ştiinţei cu societatea, cultura, tehnologia. Cu toate acestea, se
întâmpină o serie de dificultăţi, ce ţin în primul rând de schimbarea mentalităţii
cadrelor didactice, înlăturarea comodităţii, a inerţiei.
În predarea-învăţarea conţinuturilor învăţământului preuniversitar, este din
ce în ce mai prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o perspectivă
integrată. În dilema predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării
conţinuturilor în „câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre
discipline, a învins, se pare, cea de-a doua variantă.
Cele mai productive strategii şi metode de predare integrată, recunoscute ca
promotoare ale unei învăţări autentice-eficiente sunt:

Învățarea
Învățarea prin Învățarea baazată pe
prin problematizare proiect
cercetare

Metode de Învățarea
Învățarea aventură / de
tip expediționar
predare prin
integrată dezbatere

Învățarea Învățarea prin

prin rezolvare de Metoda proiectului
descoperire probleme

Figura 1. Abordarea de tip integrat a conținuturilor învățării

74
 Predarea integrată presupune angajarea responsabilă a elevilor în procesul
învăţării, precum și încurajarea comunicării şi a relaţiilor interpersonale prin
valorificarea valenţelor formative ale sarcinilor de în grup prin colaborare ,dar și
transformarea cadrului didactic în factor de sprijin, mediator, facilitator şi
diminuarea funcţiei sale de ,,furnizor de informaţii”.
Integrarea conţinuturilor vizează stabilirea de relaţii strânse, convergenţe
între elemente, precum: concepte, abilităţi, valori aparţinând disciplinelor şcolare
distincte. Literatura de specialitate identifică următoarele posibilităţi de integrare:
intradisciplinară; multidisciplinară; pluridisciplinară; interdisciplinară;
transdisciplinară.
Geografia este percepută ca o disciplină şcolară şi ca un domeniu ştiinţific în
care există multiple elemente de interdisciplinaritate. Această constatare porneşte
de la situarea geografiei, atât ca disciplină şcolară, cât şi ca ştiinţă, la interferenţa
dintre ştiinţele naturii şi ale societăţii.
Însuşi obiectul de studiu al geografiei demonstrează elementele de
interdisciplinaritate ale acesteia. În prezent, geografia este considerată o disciplină
a „spaţiului natural umanizat”, ceea ce arată foarte clar că ne aflăm în faţa unei
sinteze a preocupărilor despre natură şi despre societate. Într-un sens modern,
geografia nu se ocupă numai de inventarierea şi explicarea elementelor care există
pe un anumit teritoriu, ci de un lucru mai complex şi mai subtil şi anume de
realitatea obiectivă rezultată din interacţiunea dintre natură şi societate, la scară
globală, regională şi locală.
În acest fel, geografia are preocupări din zona ştiinţelor naturii (prin geografia
fizică), a ştiinţelor sociale (prin geografia umană), dar domeniul său predilect de
studiu îl constituie mediul geografic rezultat din interacţiunea om – societate la
diferite scări, de la dimensiunile planetei, până la suprafeţe foarte mici.
Pentru predarea de calitate şi învăţarea eficientă de către elevi a temelor care
pot fi abordate într-o structură interdisciplinară, este necesar ca profesorul să
vizeze o serie de obiective, de exemplu: dacă elevii sunt conştienţi de legăturile şi
raporturile existente dintre geografie şi alte discipline de învăţământ; dacă elevii
sunt motivaţi pentru dezvoltarea interesului de realizare a corelaţiei
interdisciplinare (geografie, fizică, matematică, chimie, biologie, informatică etc.);
Interdisciplinaritatea se bazează pe: cultura bogată, interdisciplinară a
profesorului, pe echipe de profesori cu specialităţi diferite, care să predea ,,în
echipă” şi conduce la transformări în formarea profesorilor cât şi ale materialului
didactic.

75
 La clasa a IX-a valorificarea interdisciplinarităţii Istorie – Geografie –
Religie - Științe socio-umane poate urmări demonstrarea locului şi a rolului
activităţilor non-formale în acest proces. Educația nonformală (extracurriculară)
se poate realiza în săptămâna Școala Altfel: prin proiectarea și organizarea unor
activităţi extraşcolare (excursie) de către cadrele didactice ce predau aceste
materii, încercându-se crearea unui cadru adecvat/eficient pentru valorificarea
acestor discipline școlare.
Analiza curriculară relevă un număr mare de conţinuturi care se pretează la o
abordare interdisciplinară. Experienţele motivaţionale de învăţare sunt realizate în
afara cadrului şcolar şi organizate într-o formă cunoscută sub numele de învăţare
prin explorare (excursie). Prin urmare, accentul se schimbă de pe conţinuturile
fixe pe organizarea unor situaţii de învăţare în care elevul să poată valorifica
cunoştinţele acumulate anterior şi pe baza cărora să construiască altele noi, în
funcţie de context. Se remarcă faptul că elevul nu se află singur față în față cu
situaţia de învăţare, ci este ghidat să vadă detalii, să descifreze simboluri, să
compare fenomene cu ajutorul unui jurnal de călătorie.
Integrarea celor patru discipline în activitate, pe lângă valorificarea unui
mediu transdisciplinar, excursia şcolară = învăţarea-aventură (de tip expediţionar)
– devine un cadru educativ favorizant prin importanţa autodescoperirii: învăţarea
se produce atunci când există implicare emoţională, provocare, dar şi sprijin
adecvat.
Elevului i se creează condiții pentru a-şi descoperi propriile abilităţi, valori,
talente în situații caracteristice; responsabilizarea pentru învăţare; empatie şi grijă;
colaborare şi competiţie; mediul de comunicare, învăţare de la colegi, învăţare
nonformală în contexte reale, explorarea mediului natural şi aventură, explorarea
mediului natural şi aventură.
Multidisciplinaritatea este forma cea mai puţin dezvoltată de întrepătrundere
a disciplinelor, constând numai în alăturarea anumitor elemente ale diverselor
discipline, evidenţiind aspectele lor comune. Acest mod de abordare presupune
predarea conţinuturilor care aparţin unei discipline şcolare prin modalităţi
specifice fiecăriu domeniu, făcând însă apel la virtuţile argumentative şi
persuasive ale altor discipline. Există două moduri de integrare în funcţie de tipul
disciplinelor:
- integrarea complementară, când corelaţiile se realizează între discipline
înrudite, complementare;
- integrarea paralelă, când corelarea se face între discipline din grupe diferite.

76
 Un exemplu ar putea fi reprezentat de abordarea temei Omul atât din
perspectiva creaţionistă, cât şi din cea evoluţionistă, adaptând, desigur,
informaţiile la caracteristicile de vârstă ale elevilor .
La clasa a X-a în planificarea anuală Geografia Umană cuprinde o unitate de
învățare numită Geografie Politică și care are următoarele conținuturi: Statele şi
grupările regionale de state, Evoluţia în timp a hărţii politice, Principalele
probleme actuale de geografie politică.
Profesorul de geografie urmărește ca la finalul studierii acestei unități să
dezvolte elevului printre altele competenţe sociale, civice, antreprenoriale şi
culturale (cuprinsă în Programa școlară pentru clasa X-a – Dobândirea unor
competenţe sociale, interpersonale, interculturale, civice şi antreprenoriale pe baza
studierii geografiei).
Relaţia dintre competenţele cheie-europene şi competenţele generale din
programele şcolare pune în evidenţă anumite legături (relaţii) cu un anumit
caracter supradisciplinar.
Toate cele patru discipline cuprinse în aria curriculară „Om și Societate” au o
parte din competențe generale comune și putem astfel realiza o integrare
complementară. Se observă că aceste competențe generale sunt urmărite și de
disciplinele socio-umane (Programa Școlară pentru Cultura civică, clasele VII-
VIII și Educația socială, clasele V-VIII) dar și de disciplina Istorie (în programele
școlare pentru clasa a X-a Istoria are printre competențele generale urmărite:
Dezvoltarea comportamentului civic prin exersarea deprinderilor sociale,
Sensibilizarea faţă de valorile estetice ale culturii, Utilizarea surselor istorice a
metodelor şi tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme).
Disciplina Religie prin Programa școlară pentru clasele IX-XII își propune să
formeze competențele interpersonale, interculturale, sociale şi civice, dar și
„sensibilitate la cultură” prin atitudinile dezvoltate (acceptarea diversităţii şi
susţinerea coeziunii la nivelul comunităţii; asumarea propriei identităţi religioase
şi manifestarea respectului pentru alte credinţe; manifestarea unor atitudini
pozitive faţă de formele de expresie culturală).
Analizând extensiunea teritorială în cadrul lecției - Evoluția în timp a hărții
politice, putem observa că aceasta este organizată în sisteme şi structuri care au o
anumită ierarhizare taxonomică și este vizibilă la nivelul succesiunilor de unităţi
teritoriale omogene, de la cele mai mici dimensiuni (de exemplu spațiu ocupat de
familii, triburi, civilizații ,imperii, state) până la nivelul planetei.

77
 Elevul pe baza cunoștințelor acumulate la istorie cunoaște acești termeni și
poate să asocieze mental și perioadele când au existat aceste forme de organizare.
Profesorul de istorie pe parcursul anilor de studii anteriori, pentru a ajuta elevul să
localizeze aceste unități de organizare și evoluția lor teritorială a folosit harta
(instrumentul de bază a Geografie).
Profesorul de geografie poate apela la studierea tuturor hărților tematice de
istorie ca să poată reaminti elevilor ”harta” existentă la un moment dat. Pe
parcursul prezentării elevii, folosind culori sau simboluri grafice diferite, transpun
pe o fișă de lucru (unde există o Hartă mută a lumii) etapele modificărilor suferite
de Harta politică încă din cele mai vechi timpuri.
Dacă conceptul cel mai larg care desemnează extensiunea teritorială a
realității poate fi considerat spațiul geografic, trebuie să observăm că există şi alte
accepţii, cum ar fi spaţiul cultural, înţeles ca teritoriu cu elemente de omogenitate
culturală, rezultată din caracteristicile comunităţii umane şi tradiţii și folosit și la
disciplina Istorie; spaţiul mental, înţeles ca o anumită întindere în care sunt
observabile elemente de convergenţă a concepţiilor referitoare la problematica
existenţei cotidiene; spaţiul fizic, înţeles ca loc de desfăşurare a fenomenelor
fizice;spaţiul locuit, ca totalitate a teritoriului pe care îşi poate duce existenţa
societatea omenească (oicumenă), perceput ca atare încă din Antichitate (oikos –
locuinţă); spaţiul economic, înţeles ca întindere în care activităţile economice se
desfăşoară după aceleaşi modele.
Concluzii
Integrarea conţinuturilor şcolare din cadrul ariei curriculare Om și societate
este o necesitate şi un deziderat.
Strategiile de predare/ învăţare integrată, precum şi nivelurile la care acestea
se realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă şi
subiectivă.
Abordarea integrată a conţinuturilor se încadrează în seria noilor orientări
educaţionale, pe care numeroase cadre didactice au transformat-o de-a lungul
timpului din premisă educaţională în demers educativ utilizat în mod frecvent în
practica de zi cu zi;
Activităţile integrate sunt de o reală importanţă în eficienţa actului didactic,
trebuie să existe o îmbinare între activităţile tradiţionale şi cele integrate,
izolându-le şi organizând procesul instructiv-educativ doar în baza unui tip de
activitate sau altul, nu vom obţine acelaşi rezultat ca şi în cazul în care în

78
planificarea activităţii pedagogice încercăm împletirea fructuoasă a acestor tipuri
de activităţi.
Cadrului didactic îi revine rolul de a se orienta spre folosirea celor mai
eficiente căi şi metode, indiferent dacă ele îşi au originea într-o alternativă
pedagogică modernă sau în pedagogia tradiţională. În acelaşi timp, cadrul didactic
este cel care realizează integrarea, compatibilizarea conţinuturilor şi stabileşte
relevanţa acestora în raport cu cerinţele curriculare şi aşteptările comunităţii.

Bibliografie
1. Dulamă M. Didactica didacticii geografiei. București: Matrix Rom, 2013. 446
p.
2. Borzea A. Integrarea curriculară și dezvoltarea capacităților cognitive. Iași:
Polirom, 2017.
3. Weidinger W. Cum sprijinim învățarea activă. Broșură pentru profesori.
Zurich University of Teacher Education, 2017. https://jobsproject.ro/teachers/
4. Dulamă M. Metodologii didactice activizante. Cluj-Napoca: Editura Clusium,
2008.
5. Ardelean A., Mândruţ O. Didactica formării competenţelor: cercetare,
dezvoltare, inovare, formare. Arad: „Vasile Goldiş” University Press, 2012.
6. Bocoș M. Instruirea interactivă. Iași: Polirom, 2013.
7. Dulamă M.E. Didactica axată pe competențe. Cluj-Napoca: Presa
Universitară Clujeană, 2010.
8. Dulamă M. E. Strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în
geografie. Cluj- Napoca, 2002.
9. Dulamă M. Cum îi învăţăm pe alţii să înveţe. Cluj-Napoca: Clusium, 2009.
10. Hattie J. Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori. București: Editura Trei,
2014.
11. Ilinca N. Didactica geografiei. București: Editura Corint, 2014.
12. Mândruț O., Dan S. Didactica geografiei. O abordare actuală. București:
Corint Educațional, 2014. 366 p.
13. Pânișoară I. Ghidul profesorului. Iași: Polirom, 2017.

79