Curriculum integrat – de la intentie la aplicarea la clasa

Curriculumul integrat şi materialele didactice asociate încorporează principiile şi

exigenţele strategiilor la nivel naţional şi european care „încurajează crearea, în sistemul de
educaţie şi formare, a unei culturi care să promoveze dezvoltarea competenţelor, să racordeze
oferta educaţională la cerinţele mediului socio-economic” (Strategia de postaderare, MECTS).

Prin dezvoltarea, implementarea şi aplicarea acestui curriculum integrat se urmăreşte

de asemenea “descentralizarea curriculară şi adaptarea curriculum-ului la nevoile specifice
dezvoltării personale, la cerinţele pieţei forţei de muncă şi ale fiecărei comunităţi”, în
conformitate cu obiectivele Pactului Naţional pentru Educaţie. Modalitatea de aplicare a
curriculum-ului integrat prin didactic vine în întâmpinarea dezideratului menţionat în
Strategia „Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii” care susţine „centrarea
curriculum-ului pe competenţe, nu pe informaţii” adică pe „blocuri de cunoştinţe, deprinderi
şi atitudini care optimizează rezolvarea de probleme”.

La nivelul activităţii din clasă, aceste linii de politică educaţională exprimă necesitatea
unei mai bune cunoaşteri a elevilor, pentru a identifica nevoile, interesele de cunoaştere şi
ritmul dezvoltării fiecăruia, formării capacităţii cadrelor didactice de a adecva situaţiile de
învăţare, conţinuturile şi materialele educaţionale la caracteristicile individuale ale elevului,
implicării elevilor în învăţare prin crearea unor situaţii de învăţare apropiate de viaţa concretă.

Abordarea interdisciplinară şi evaluarea autentică sunt alte două soluţii metodologice

recomandate prioritar de politica reformei educaţiei din ţara noastră. Premisa abordării
interdisciplinare a conţinuturilor învăţării este aceea de a asigura unitatea cunoaşterii şi
depăşirea graniţelor disciplinelor de învăţământ. Este unanim acceptat că, în viaţa de zi cu zi,
nu folosim cunoştinţe disparate acumulate la anumite discipline şi nu valorificăm capacităţi
specifice unei materii de studiu. Abordarea integrată a cunoaşterii nu este un element de
noutate, pedagogii subliniind, încă de la vechii greci, importanţa transmiterii cunoaşterii ca un
tot unitar.

Viaţa noastră este una complexă, unitară, prin urmare ar trebui să studiem fenomenele
din perspectiva diferitelor discipline, intercorelate şi, mai mult, din perspectiva valorificării
învăţării nonformale şi informale în context formal. Literatura pedagogică oferă mai multe
soluţii metodologice moderne: pluridisciplinaritatea sau abordarea tematică,
interdisciplinaritatea sau abordarea integrată, transdiciplinaritatea sau abordarea cross-
curriculară.

Perspectiva interdisciplinară facilitează elevului "formarea unei imagini unitare asupra

realităţii" şi dezvoltarea unei "gândiri integratoare" (Stanciu, M., Reforma conţinuturilor
învăţământului. Cadru metodologic, 1999, Iaşi, Polirom, p.165). Abordarea integrată a
conţinuturilor trebuie însoţită de modernizarea celorlalte aspecte ale procesului de învăţământ:
finalităţile, modurile de organizare a învăţării, strategiile, metodele şi mijloacele folosite,
evaluarea etc.

Predarea integrată a cunoștințelor este considerată o metodă, o strategie modernă, iar

conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se abordează metodă în
predarea – învățarea cunoștințelor. Această manieră de organizare a conținuturilor
învățământului este oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectul de
învățământ are că referință nu numai o disciplină științifică, ci o tematică unitară, comună mai
multor discipline.

Predarea integrată a cunoștințelor nu poate fi definită ușor și nici suficient de riguros

în același timp. Această datorită faptului că este o noțiune dinamică care suferă mereu
modificări.

Termenul utilizat cel mai frecvent este cel de predare integrată a științelor: Această
denumire vrea să sugereze faptul că este o strategie ce presupune reconsiderari radicale nu
numai în planul organizării conținuturilor, ci și în „ambianța” predării și învățării.

Predarea integrată a științelor se fundamentează pe două sisteme de referință: unitatea

științei și procesul de învățare la elev.

Ideea despre unitatea științei se bazează pe postulatul că universul însuși prezintă o

anumită unitate care impune o abordare globală. Constatările și experimentele în domeniu
recomandă integrarea predării științelor că un fel de principiu natural al învățării (ibidem).

Predarea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai bună corelare a științei cu

societatea, cultură, tehnologia.În învățământul modern este tot mai evidență necesitatea
instruirii integrate.

Particularități ale învățării integrate:

 Interacțiunea obiectelor de studiu;

 centrarea pe activități integrate de tipul proiectelor;
 relații între concepte din domenii diferite;
 corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viață cotidiană;
 rezolvarea de „probleme” – cea mai importantă forță motrice a integrării, relevanță
practică;

Cei 4 piloni ai învățării integrate sunt:

 a învăța să știi
 a învăța să faci
 a învăța să munceșți împreună cu ceilalți
 a învăța să fii

A învăța să știi/ să cunoșți —  a stăpâni instrumentele cunoașterii; instrumentele esențiale ale

învățării pentru comunicare și exprimare orală, citit, scris, socotit și rezolvare de probleme, a
posedă în același timp o cunoaștere vastă, dar și aprofundată a unor domenii principale; a
înțelege drepturile și obligațiile specifice unei societăți democratice. Cel mai important aspect
al acestui pilon este considerat însă a învață să învețe.

A învăța să faci — a-ți însuși deprinderile necesare pentru a practică o profesie și a-ți însuși
competențele psihologice și sociale necesare pentru a putea lua decizii adecvate diverselor
situațîi de viață; a folosi instrumentele tehnologiilor avansate.

A învăța să munceșți împreună —  a acceptă interdependență că pe o caracteristică a

mediilor sociale contemporane; a preveni și a rezolva conflictele; a lucra împreună cu ceilalți
pentru atingerea unor obiective comune, respectând identitatea fiecăruia.

A învăța să fii —  a-ți dezvoltă personalitatea și a fi capabil să acționezi autonom și creativ în

diverse situațîi de viață; a manifestă gândire critică și responsabilitate; a valoriza cultură și a
depune eforturi pentru dezvoltarea propriilor capacități intelectuale, fizice, culturale; a
manifestă simt estetic și a acționa pentru menținerea unui climat de pace și înțelegere.

Învățarea depășește cadrul formal al școlii, nu mai este doar apanajul elevilor, fiind
concentrată, că activitate, mai ales în prima parte a vieții; evoluția și caracteristicile societății
contemporane au condus la afirmarea și necesitatea ideii de învățare pe tot parcursul viețîi.

Organizarea învățării pe criteriul disciplinelor formale clasice devine insuficientă într-

o lume dinamică și complexă, caracterizată de explozia informațională și de dezvoltarea fără
precedent a tehnologiilor. O învățare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor
academice tradiționale poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.

Dintre strategiile didactice utilizate în abordarea interdisciplinară care favorizează învățarea

integrată, amintim:

 învățarea bazată pe proiect,

 predarea în echipa formată din mai multe cadre didactice,
 învățarea prin cooperare,
 învățarea activă,
 implicarea comunitățîi,
 aplicațîi ale inteligențelor multiple, etc.

În învățământul primar abordarea integrată a conținuturilor este o necesitate, dată de

nevoia firească a școlarului mic de a explora mediul apropiat, fizic și social, de a-l cunoaște și
a-l stăpâni, preocupare ce este pe deplin întâmpinată în condițiile structurării interdisciplinare
a curriculum-ului. Aceasta, deoarece modul natural al elevilor de a învața despre ceea ce îi
înconjoară nu este acumularea de cunoștințe pe domenii ale științei, ci, dimpotrivă, integrarea
informațiilor, priceperilor, deprinderilor diverse în jurul unor teme care le-au stârnit interesul
sau a unor elemente de viață reală. De altfel, viață de adult îi va așeza pe indivizi în față unor
probleme ce presupun de cele mai multe ori cunoaștere globală.

Studierea integrată a realitățîi îi permite școlarului mic explorarea în mod global a mai
multor domenii de cunoaștere prevăzute în programa, dar subordonate unor aspecte
particulare ale realitățîi înconjurătoare, asigurându-i achiziția unor concepte și legități
fundamentale, a unor proceduri de lucru și instrumente de cunoaștere a realului.
 De asemenea, abordarea integrată a conținuturilor educației școlare permite luarea în
considerare a nevoilor de cunoaștere a școlarilor mici și abordarea unor subiecte de interes
pentru aceștia în cadrul unor teme / proiecte mai cuprinzătoare, sugerate de documentele
curriculare.

Corelarea conținuturilor, predarea tematică, predarea sinergică, integrarea curriculară –

termeni cu semnificațîi relativ echivalente – sunt soluții posibile pentru depășirea pericolului
detașării școlii de viață reală și transformării acesteia într-un cadru închis ficțional și
denaturat.

Integrarea conținuturilor disciplinelor de studiu, precum și a ariilor curriculare este

considerată astăzi principala provocare în domeniul proiectării programelor școlare.

Argumentele psihopedagogice în favoarea dezvoltării unui curriculum integrat sunt

multiple. Astfel, în planul profunzimii și solidaritățîi cunoștințelor dobândite printr-o atare
abordare, plusul calitativ este evident:

 cei care învață identifica mai ușor relațiile dintre idei și concepte, dintre temele
abordate în școală și cele din afară ei;
 baza integrată a cunoașterii conduce la o mai rapidă reactivare a informațiilor;
 timpul de parcurgere a curriculum-ului este sporit.

În planul relațiilor interpersonale:

 integrarea curriculară și, în special, metodă proiectelor încurajează comunicarea și

rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare;
 în timpul derulării proiectelor se dezvoltă un „sens al comunicării” și o perfecționare
implicită a modurilor de grupare;
 elevii devin mai angajați și mai responsabili în procesul învățării;
 curriculum-ul integrat promovează atitudini pozitive.

Beneficiile abordării curriculum-ului de tip integrat:

 Hrăneşte şi refortifică abilităţile şi cunoştinţele învăţate într-o arie de studiu şi le

utilizează în alta;
 Conferă elevilor experienţe academice din ce în ce mai bogate extinzând contextul
şi aplicabilitatea deprinderilor şi informaţiilor lor;
 Eficientizează utilizarea timpului de învăţare pentru cunoştinţele, competenţele
dintr-o arie spre a fi utilizate ca suport în alta.

În locul coincidenţelor dintre obiectul de învăţământ şi disciplina ştiinţifică, se optează pentru

„câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline. Predarea integrată
cunoaşte o extensie relativ rapidă, în primul rând datorită faptului că răspunde unor
preocupări privind natura ştiinţei.

Cei mai serioşi paşi în predarea integrată s-au făcut în învăţământul preşcolar şi primar,
dar şi în cel gimnazial şi liceal. Predarea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai
bună corelare a ştiinţei cu societatea, cultura, tehnologia. Cu toate acestea, se întâmpină o
serie de dificultăţi, ce ţin în primul rând de schimbarea mentalităţii cadrelor didactice,
înlăturarea comodităţii, a inerţiei. În predarea-învăţarea conţinuturilor învăţământului
preuniversitar, este din ce în ce mai prezentă tendinţa de organizare a acestora dintr-o
perspectivă integrată.

În dilema predării pe discipline de sine stătătoare sau pe baza integrării conţinuturilor în

„câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele dintre discipline, a învins, se pare, cea
de-a doua variantă.

Argumente ale predării integrate:

 Angajarea responsabilă a elevilor în procesul învăţării;

 Încurajarea comunicării şi a relaţiilor interpersonale prin valorificarea valenţelor
formative ale sarcinilor de învăţare în grup prin colaborare;
 Transformarea cadrului didactic în factor de sprijin, mediator, facilitator şi
diminuarea funcţiei sale de ,,furnizor de informaţii”.

Învățarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de-o parte și, pe de altă parte,
învățarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-
ul integrat. Parametrii structurării curriculare integrate pot fi: conceptele transmise,
deprinderile și abilitățile formate și aplicațiile realizate.

Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării

elevului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică. Interdisciplinaritatea asigura
formarea sistematică și progresivă a unei culturi comunicative necesare elevului în învățare,
pentru interrelationarea cu semenii, pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în
învățare, pentru învățarea permanentă.

Bibliografie:
1. Ciolan, Lucian, 2008, Învățarea integrată, Editura Polirom, Iaşi
2. Crişan, Al. (coord.), ., 1996;  Curriculum şcolar. Ghid metodologic, Bucureşți, M.E.I.-I.S.E
3. Cucoş, Constantin, 2002, Pedagogie, Polirom, Iaşi;
4. Ionescu, Miron; Radu, Ion, 1995, Didactică modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
5. Manolescu, Marin, Potolea Dan, 1006, Teoria curriculumului, MEN.