MANAGEMENTUL CARIEREI DIDACTICE

Statutul indică poziţia ocupată de cadrul didactic în structura socială, poziţie care are asociate
drepturi şi obligaţii. Statutul educatorului are caracter complex şi multidimensional. Acesta include:
• statutul politico-moral: rezultă din interacţiunea exigenţelor, prescripţiilor, îndatoririlor legate de
conduita etico- morală, de totalitatea comportamentelor, atitudinilor, motivaţiilor educatorului;
• statutul profesional-ştiinţific: rezultă din cerinţele privind nivelul de pregătire psihopedagogică şi
ansamblul de priceperi, deprinderi, aptitudini ale profesorului;
• statutul psihopedagogic: rezultă din interacţiunea exigenţelor legate de construcţia diferitelor
componente ale personalităţii educatorului şi ansamblul de priceperi, deprinderi, aptitudini care îi aparţin
acestuia;
• statutul psihosocial: rezultă din interacţiunea exigenţelor legate de interrelaţionarea umană şi
ansamblurile de cunoştinţe, priceperi, deprinderi aptitudini, motivaţii ale educatorului, din punct de vedere
personal.
Rolul reprezintă aspectul dinamic şi situaţional al statutului de educator în aplicarea drepturilor
şi îndatoririlor care sunt precizate formal în conducerea procesului instructiv-educativ.
Educatorul se afirmă ca o personalitate conştientă, raţională, responsabilă, motivată şi
competentă. Acest lucru are loc prin învăţarea, exersarea şi perfecţionarea rolurilor derivate din statut.
Rolurile cadrului didactic în activitatea instructiv-educativă:
 planificare: activităţile cu caracter instructiv-educativ, determinarea sarcinilor şi obiectivelor pe
nivele diferite, structurarea conţinuturilor esenţiale, întocmirea orarului clasei;
 organizare: activităţile clasei, fixează programul muncii, structurile şi formele de organizare;
constituie şi determină climatul şi mediul pedagogic;
 comunicare: informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte canalele de
comunicare şi repertoriile comune.
Construirea unui climat educaţional stabil, deschis şi constructiv presupune:
 conducerea activităţii desfăşurate în clasă, direcţionând procesul asimilării cunoştinţelor şi
dezvoltării aptitudinilor şi deprinderilorelevilor, apelându-se la normativitatea educaţională.
 coordonarea acţiunilor clasei în globalitatea lor acţiunile instructiveducative ale clasei.
 îndrumarea elevilor pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate situaţiilor apărute, prin
sfaturi şi recomandări care şi fie potrivite comportamentelor şi reacţiilor elevilor.
 motivarea activităţii elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative.

1
  consilierea elevilor în activităţile şcolare, dar şi în cele extraşcolare, prin ajutorare prin sfaturi, prin
orientare culturală a acestora.
 controlul elevilor în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea de realizare a obiectivelor,
dar şi nivelele de performanţă ale acestora. Controlul are un rol reglator şi de ajustare a activităţii şi
atitudinilor;
 evaluarea elevilor în concordanţă cu obiectivele proiectate într-o etapă au fost atinse prin instrumente
de evaluare (sumativă, prin prelucrări statistice ale datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei
aprecierilor finale).

Recrutarea, selecţia şi formarea cadrelor didactice

Formarea cadrelor didactice se găseşte într-o etapă de restructurări. Exercitarea profesiunii de cadru
didactic presupune însuşirea a trei competenţe specifice:
• competenţă profesională: o cultură tehnică specifică şi o competenţă interumană care-i permite să
lucreze cu un public;
• capacitatea de a întreţine raporturi satisfăcătoare cu eşaloanele ierarhiei superioare: sunt evaluaţi
periodic de superiori, avansarea se face cu probă practică;
• competenţa de dezvolta relaţii bune cu beneficiarii- elevi, pă rinţi, comunitate.
Pregătirea cadrelor didactice este considerată o investiţie în resurse umane, ceea ce conduce spre
reconsiderarea statutului sistemului de pregătire a personalului didactic deoarece:
• educaţia este un factor de progres social, iar educatorul o forţă propulsivă a spiritualităţii unui
popor;
• dacă formaţia lui este bună, temeinică, această forţă va acţiona pozitiv, dacă formaţia este
inconsistentă, iar profesionalismul său este incert, forţa va acţiona ineficient;
• dreptul la educaţie trebuie să -l aibă toţi copiii.
Dreptul de a preda, însă, trebuie să fie strict limitat, adică să nu fie acordat decât acelora care au
aptitudini, inteligenţă şi calităţi morale care să le permită să facă faţă cu succes responsabilităţilor.
Activitatea în învăţământ presupune o selecţie riguroasă. Formarea profesională a cadrelor didactice
presupune două etape: învăţarea profesiunii şi exersarea ei.
a. se foloseşte un sistem de preselecţie, constând în trecerea candidaţilor printr-o serie de teste
de aptitudini, apreciate ca elemente componente ale aptitudinii pedagogice: aptitudini de dicţie şi
comunicare, muzicale, plastice, fizice.
b. Pregătirea psihopedagogică se face atât în plan teoretic, cât şi în plan practic.
La sfârşitul secvenţei de pregătire iniţială, viitorul educator trebuie să dovedească: - -------
stăpânirea şi utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, orientărilor ştiinţifice specifice literaturii de
specialitate;
2
 - stăpânirea cunoştinţelor de proiectare, conducere şi evaluare a proceselor de instruire şi educare;
- manifestarea unei conduite optim creative în domeniul organizării situaţiilor de învăţare; - ------
utilizarea eficientă a metodologiei ştiinţifice;
- manifestarea unor atitudini şi motivaţii pozitive referitoare la evoluţia personalităţii elevilor,
asigurându-se astfel succesul şcolar.
Deontologia pedagogicǎ

Funcţiile pe care le îndeplineşte profesorul:

 organizator al procesului de învăţământ;
 educator;
 partener al educaţiei;
 membru al corpului profesoral.
Ca organizator al învăţării:
 dascălul îmbină aspectele obiectiv logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. este
un antrenor care prin întrebări analitice stimulează gândirea elevilor, aceştia găsind independent
răspunsurile şi înţelegând mai bine problemele;
 găseşte metodele cele mai adecvate, construieşte secvenţe instructive bazate pe logica obiectivă a
disciplinei, trezeşte interesul elevilor şi stimulează performanţele;
 creează o atmosferă prielnică studiului, dozează dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de
rezolvare a problemelor.
Funcţia de educator:
 este dependentă de concepţia care stă la baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei, de
felul în care profesorul îşi înţelege misiunea, de atitudinile părinţilor;
 se exprimă prin îndeplinirea statutului de model, partener, sfătuitor;
 se îndeplineşte prin crearea unei atmosfere generale de securitate şi încredere în clasă, prin
încurajarea succeselor fiecărui elev, prin crearea unui flux de simpatie între dascăl şi elevi.
 folosirea unor metode care să formeze elevilor înclinaţia pentru munca independentă, dezvoltarea de
virtuţi sociale. Elevii trebuie îndrumaţi s ă privească cu ochi critici propriile aptitudini şi
performanţe, stabilind astfel contacte pozitive şi analizând critic propriile prejudecăţi.
Conceptul de partener al educaţiei:
 se referă la raporturile institutorului cu alţi factori educativi, în special cu părinţii, şi la concepţia
conform căreia dascălii şi elevii formează împreună o comunitate şcolară;
 poate juca rolul de consultant al pă rinţilor, împărţind cu familia răspunderea formării copiilor.
Ca membru al corpului profesoral:
 se găseşte într-o strânsă interdependenţă cu colegii, cu directorii şi alţi educatori;
3
  pentru a eficientiza acţiunea de formare a clasei de elevi, este necesar ca toţi cei care predau la acea
clasă să lucreze în echipă.
Rolurile profesorului:
 reprezentant al statului;
 transmiţător de cunoştinţe şi educator; \
 evaluator al elevilor;
 partenerul părinţilor în sarcina educativă;
 membru al colectivului şcolii, coleg;
 are obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi
regiza procesul de instruire;
 mediază şi rezolvă situaţii conflictuale, provenite din raporturile sale cu părinţii şi cu instituţia şcolii.
 este un planificator al activităţilor de grup, un facilitator al interacţiunii elevilor şi un consultant;
 realizează activităţi agreabile în clasă, într-un mediu afectiv, cald şi securizant;

Stilurile profesorului:
 stilul democratic este indicat, având ca rezultate relaţiile amiabile dintre elevi, performanţele înalte şi
acceptarea profesorului de către clasă;
 stilul autoritar se dovedeşte şi el util: când sarcina este structurată, liderul se bucură de simpatia
elevilor şi are puterea de a recompensa şi pedepsi; conducerea autoritară poate determina obţinerea
unui randament excelent.
 Stilul laissez-faire

FORMARE INITIALA SI CONTINUA, EVALUARE SI AUTOEVALUARE

Formarea iniţială a personalului didactic, indiferent de legislaţia în vigoare, trebuie să cuprindă:
- O pregătire psihologică prin care să se creeze condiţiile cunoaşterii şi autocunoaşterii autentice, să
se creeze înţelegerea locului şi rolului personalităţii In lume;
- O pregătire pedagogică în baza căreia cel care doreşte să imbrăţişeze cariera didactică să fie în
măsură să cunoască, să inţeleagă şi să aplice filozofia educaţiei, să-şi formeze un bagaj de cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi pentru a aplica teoriile curriculare, teoriile evaluării, teoriile instruirii, metodologia
didactică pentru a-şi forma o competenţă psihopedagogică;

Perfectionarea prin definitivare şi grade diclactice. După o vechime de un an şi în baza unor

inspecţii de specialitate, fiecare dascăl este obligat să susţină examenul de definitivare în invătămănt. Acest
examen se poate susţine de maximum trei ori într-o perioadă de 2-5 ani vehime.

4
 După patru ani de vechime de la definitivare orice dascăl poate să susţină examenul pentru obţinerea
gradului didactic II. Acest examen, la care are dreptul să se prezinte în baza concluziilor unor inspecţii de
specialitate.
După alţi patru ani vechime după gradul II, orice dascăl poate participa la examenele pentru
obţinerea gradului didactic I. Pentru gradul I, după trei ani vechime şi în baza unor concluzii ale inspecţiilor
de specialitate, dascălul participă la un colocviu de admitere la gradul I. Acest colocviu constă dintr-un
interviu din: specialitate, metodică, psiho-pedagogie şi mai ales din metodologia cercetării ştiinţifice.
Formarea contiună a personalului didactic implică:
Formarea continuă odată la cinci ani, acţiune pe care fiecare dascăl trebuie s-o urmeze până la
pensionare. Această activitate se realizează prin parcurgerea mai multor programe oferite mai ales prin
departamentele specializate ale universităţilor.
Explozia informaţională deosebită, ca urmare a progresului ştiinţific, tehnic, cultural, urmată de
schimbări continue, chiar de mutaţii în cadrul disciplinelor predate, în profesiuni, în activităţile sociale utile,
în condiţiile economice, necesită o preocupare şi o capacitate deosebită de a asigura o perfecţionare continuă
a pregătirii profesionale, de specialitate şi psihopedagogice, în primul rând, dar şi o perfecţionare în
planurile cultural, etic, juridic şi cetăţenesc, deoarece toate domeniile vieţii sociale sunt în dezvoltare, atât
sub aspect cantitativ, cât mai ales sub aspect calitativ.
Perfecţionarea profesională a profesorului este necesară, ca în toate profesiile, datorită potenţialelor
pierderi cognitive. Numai printr-o reactualizare şi perfecţionare sistematică şi constantă a pregătirii
profesionale la un nivel înalt de performanţă, printr-o formare continuă se poate evita ceea ce se numeşte
plafonare profesională, rutină, pregătire slabă sau mediocră. Perfecţionarea profesională se realizează prin
forme organizate care au un caracter formal sau informal: de exemplu prin cursuri de perfecţionare de o
anumită durată; cursuri postuniversitare, studii aprofundate, doctorate, sau activităţi în comisii metodice şi
ale diriginţilor, cercuri pedagogice, simpozioane ştiinţifice, întâlniri pedagogice, reuniuni.
Formarea continuă este coordonată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se realizează prin unităţi de
învăţământ, case ale corpului didactic, centre, instituţii şi alte forme instituţionalizate pentru pregătirea şi
perfecţionarea personalului de conducere, îndrumare şi control.
Aceste instituţii se pot asocia cu alte instituţii similare din ţară şi din străinătate, conform
reglementărilor legale.
Întreaga activitate de formare continuă a cadrelor didactice urmăreşte realizarea obiectivelor
fundamentale ale educaţiei şi învăţământului:
• dezvoltarea identităţii naţionale, în contextul integrării europene şi mondiale;
• dezvoltarea culturală, ştiinţifică, tehnică şi profesională;
• dezvoltarea capacităţii de anticipare şi de adaptare la schimbare, pentru progres psihosocial şi
integrare;
5
 • formarea şi dezvoltarea personalităţii umane integrale, armonioase, creatoare, independente şi
interdependente;
• dezvoltarea caracterului prospectiv şi permanent al educaţiei;
• democratizarea educaţiei şi a învăţământului, asigurarea condiţiilor de egalizare relativă şi gradată a
şanselor de acces şi parcurgere, pentru dezvoltarea maximă a potenţialului psihofizic al fiecărui individ,
pentru realizarea caracterului deschis al învăţământului;
• formarea capacităţilor cognitive, afectiv-motivaţionale, volitiv-acţionale, atitudinale şi aptitudinale,
a stilului activităţii intelectuale, a conştiinţei de sine şi a celei sociale, a concepţiei despre om şi societate;
• dezvoltarea personalităţii capabile de cooperare, comunicare, decizie, inovare şi de adaptare
creatoare la mediu şi a mediului la condiţia umană;
• educarea in spiritul valorilor democratice, moral-civice şi patriotice, estetice şi culturale ale
societăţii contemporane;
• realizarea unei noi armonii între cultura generală, de specialitate şi cea profesională, la nivelul
exigenţelor formative ale societăţii postindustriale informatizate, în funcţie de profilul de formare
determinat;
• formarea tinerei generaţii pentru integrare culturală şi socioprofesională eficientă, pentru
dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.
În scopul realizării acestor obiective, activitatea de formare continuă va fi axată pe obiective
specifice dezvoltării competenţelor psihopedagogice şi metodice în specialitate şi psihorelaţionale, teoretico-
metodologice, practic-acţionale şi constructiv-creatoare.
În acest context, restructurarea formării continue a cadrelor didactice constituie obiectivul prioritar al
asigurării calităţii învăţământului, şansa reformei învăţământului.