ROLUL PROFESORULUI CA EDUCATOR SI MANAGER

Profesorul ca educator si manager desfasoara o activitate de conducere globala , optima si strategica

a sistemului si procesului de invatamant El aduce o argumentare multipla pentru schimbare , fie din
partea scolii , fie a clasei , fie a elevilor , sesizand si rezolvand conflicte ce apar astfel ;modifica modul
de interventie in situatii concrete , in acord cu asteptarile si particularitatile elevilor ; se bazeaza pe
participarea , afirmarea , asumarea responsabilitatilor , implicarea sa si a elevilor in diversitatea situatiilor
educationale ; are optiunea strategica pentru comunicare , motivare , participare , formare pentru o
dezvoltare activa a clasei ; adopta abordarea constructiva si inlaturarea barierelor in fasa dezvoltarii , a
rezistentei la schimbare , trecand de la negare la adaptare si apoi la afirmare .

Din punct de vedere psihosocial profesorul are rolul de a stimula elevii pentru o mai buna
participare in procesul de invatare ; de incurajare si stimulare in desfasurarea unor proiecte sau in luarea
unor decizii ; de ajutor in depasirea unor obstacole intalnite pe parcursul procesului de invatamant ;
ofera proceduri si modele mai eficiente pe are elevii le pot utiliza pentru imbunatatirea demersului
instructiv ; ofera consiliere si orientare atunci cand este solicitat .

Sociologii atribuie roluri profesorului conform statutului profesional stabilit si reglat

normativ:

 organizator al procesului de invatamant ;

 proiecteaza si planifica activitatile procesului de invatamant

 organizeaza si coordoneaza activitati

 comunica, dirijeaza, controleaza, evalueaza si amelioreaza

 educator

 contribuie la dezvoltarea personalitatii elevilor,

 urmareste obiectivele stabilite prin politica educationala in curriculum

 foloseste continuturi si procedee specifice pentru atingerea obiectivelor

 partener al educatiei deoarece desavarsirea perfectionarii nu exista, perfectionarea se intregeste pe

tot parcursul activitatii didactice „ o scoala in care profesorul nu invata si el ,e o absurditate… ” ;

 membru al consiliului profesoral,

 ia decizii cu privire la imbunatatirea demersului educational , atat la nivelul clasei cat si al scolii .

Dupa cercetarea de sinteza a lui A. E. Woolfolk 1990 si a lui I. Nicola 1996 , sunt atribuite
profesorului ca educator si manager urmatoarele roluri : expert al actului de predare –invatare,
deoarece fiecare profesor isi cunoaste clasa si isi adapteaza metodele si procedeele de predare dupa
nivelul si capacitatea de intelegere a elevilor ; agent motivator , pentru ca declanseaza si intretine
interesul elevilor pentru cunoastere si invatare , aducand diverse materiale cu scopul de a starni
curiozitatea si dorinta de cercetare a elevilor ; lider , prin exercitarea autoritatii dar si prin acordarea de
sprijin , fiind un prieten , un confident al elevilor , un substitut al parintilor ; consilier , deoarece este un
observator sensibil al comportamentului elevilor , un indrumator persuasiv ; model , pentru ca este prin
intreaga sa activitate un exemplu pozitiv pentru elevi ; profesionist reflexiv , intrucat cunoaste ,
analizeaza si intelege problemele clasei ; manager , prin activitatea sa de supraveghere , dirijare
organizare de luare a deciziilor , pentru mentinerea ordinii si disciplinei in clasa.

Sugestii de comportament pt profesori

Aceste roluri presupun un sistem de demersuri , situatii organizate ,

reguli de respectat . Pentru optimizarea acestor roluri, consider ca este necesar ca profesorul - manager sa
stabileasca interactiuni in realizarea obiectivelor propuse , printr-o organizare adecvata a formei si
continutului lectiei , prin utilizarea metodelor potrivite ; sa intervina cat mai des , mai consistent pentru a
provoca si mentine interactiunile in toate etapele lectiei ; sa solicite elevii prin metode variate ; sa sprijine
cooperarea in grup a elevilor ; sa stimuleze si sa cerceteze , utilizand metode variate de notare si
apreciere a raspunsurilor formulate de elevi ; sa aplaneze anumite disensiuni si sa previna conflicte ce se
pot ivi in clasa ; sa ia diverse decizii pe parcursul activitatii ,pentru imbunatatirea demersului didactic ;sa
aduca tot timpul noul in activitatea de predare , motivand elevii spre o mai buna activitate si spre
obtinerea de performante superioare in procesul de invatamant . Insisi elevii genereaza optimizarea
acestor roluri , deoarece isi doresc sa fie condusi mai eficient in procesul de invatare , pe domenii de
cunoastere stabilite de ei , dupa inclinatiile si dorintei lor pentru cunoastere si cercetare ; sa fie antrenati in
rezolvarea unor probleme , ce le dezvolta inteligenta , gandirea logica , spiritul practic si creativ ; de a
relationa pozitiv , dupa o conduita morala desavarsita , luand in considerare si nevoile si aspiratiile
celorlalti , nu numai pe ale lor ; de a fi indrumati , apreciati , stimulati dupa noi criterii , in care sa se
recunoasca si cele mai mici performante .

Munca profesorului ca educator si manager este complexa , presupune cunostinte suplimentare

de psihologie , pedagogie metodica managementului si nu numai , pentru desfasurarea in conditii optime
a procesului educational . De priceperea si talentul profesorului depinde ducerea la bun sfarsit a
procesului educational , incununat cu succesul rezultatelor obtinute .

Consider ca atat rolul de educator cat si cel de manager si implicit imbinarea celor doua , au
ca scop imbunatatirea demersului educational o dezvoltare libera , integrala , armonioasa a tinerei geratii ,
formarea unei personalitati autonome si creative . Numai insusirea si folosirea cu maiestrie a acestor
roluri ne vor ajuta sa atingem idealurile propuse .

Alaturi de familie, scoala, acest principal izvor de cultura si factor de civilizatie, in care se desavarseste
formarea omului in vederea participarii lui la viata social-productiva, influenteaza, la randul ei, prin
conditiile concrete in care se desfasoara procesul de invatamant, personalitatea elevului.
De cele mai multe ori, prin pregatire, maiestrie pedagogica si entuziasm, profesorul realizeaza un
contact pozitiv cu elevii, acesta favorizand procesul instructiv-educativ. Dragostea pentru copii,
capacitatea de empatie, delicatetea sufleteasca, spiritul de echitate, tactul pedagogic, puterea de stapanire
de sine, competenta si pasiunea pentru disciplina pe care o preda si in genere pentru cunoastere, alegerea
de activitati atractive la lectie si talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare (eventual
si prin exemplul personal), usurinta de a se adapta la neprevazut si necapitularea in fata greutatilor,
exigenta si constanta in cerintele formulate, ca si priceperea de a se realiza o corecta evaluare a
performantelor elevilor sunt tot atatea calitati care asigura eficienta muncii la catedra, producandu-i
educatorului satisfactie, traire stimulatoare pentru noi si noi eforturi in scopul perfectionarii stilului de
munca. Evident, totul pe fondul unei bune sanatati fizice si psihice, caci este un lucru demonstrat: nu
multe profesii sun atat de solicitate sub ambele aspecte ca cea de educator.
Relatia profesor – elev reprezinta modalitatea principala de mediere didactica, de ipostaziere a
acesteia intr-o varianta umana, subiectiva. Dincolo de continuturile concrete care se transmit, in
activitatea didactica va fi important foarte mult tipul de interactiune care se va statornici intre clasa de
elevi si profesor, precum si atitudinea acestuia in a se relationa ca grup si la fiecare elev in parte.
Relatia profesorului cu elevii reprezinta o constructie reciproca, dinamica, ce se repliaza
permanent in functie de circumstante si scopuri educative. Ea este rezultatul unei “opere” comune ce se
definitiveaza in timp, prin implicarea ambelor parti.
Relatia cu elevii nu trebuie sa se reduca doar la aspect formal, administrativ, fiind reglementata de coduri
deontologice sau normative institutionale; aceasta se va adecva si personaliza neincetat, se va dimensiona
si relativiza la specificul grupului scolar sau la menbrii acestuia.
Desigur, in realitate, raportul invocat este oarecum dezechilibrat, asimetric din ratiuni obiective
(diferenta de varsta, de cumul experiential, de statut social, de capital cultural etc.). Diferente exista in
mod evident, dar ele nu trebuie sa devina motiv de depreciere a elevilor, de infatuare, de impunere a
propriei persoane, de exercitare a autoritarismului. Este indicat ca aceste valente ale profesorului sa fie
supravegheate, camuflate, autocenzurate. Autoritatea, care este o dimensiune pozitiva in educatie, nu se
impune, ci se castiga, este atribuita de catre partenerii actului formativ. Autoritatea liber atribuita
potenteaza, de buna seama, calitatea actului educativ.
Rezultatul unui raport pozitiv profesor-elevi inseamna, pe de o parte, oamenii formati pentru o integrare
eficienta in circuitul vietii social-productive, iar pe de alta, educatori care-si onoreaza misiunea sociala
asumata, profesori stimati de fostii lor elevi, de colegi, de societate.
In caz contrar cand relatia profesor-elevi este una negativa, ca urmare a unor insuficiente si neindepliniri
ale muncii didactice sau a unei conceptii eronate sub aspect moral in legatura cu rolul educatorului in
procesul de invatamant, se ivesc din nou carente in viata scolara a copiilor si cu deosebire a unora dintre
ei, deoarece nu toti reactioneaza la fel de sensibil la situatiile stresante, comportamentul rezultat fiind
determinat de ecuatia psihologica personala si de conditiile particulare din viata in afara scolii.

Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologica ce racterizeaza si individualizeaza un om particular.

Ea este omul ' concret, empiric, pasional, rational, deci omul asa cum este el resir in afara noastra sau in
propria noastra fiinta. Asadar, nu omul • stract, nu omul aflat in inchipuirea noastra, ci omuf de alaturi de
pe care il intalnim pe strada, acasa, la birou, in metrou, la un sf tacol sau la un miting. Nu omul interpretat
ca 'fiinta generica', ci or asa cum exista sl cum se manifesta in viata curenta, cotidiana.

Devenirea personalitatii

Omul nu se naste cu personalitate, ci devine personalitate. La nastere el este un candidat pentru

dobandirea acestui atribut, dobandire care se realizeaza in timp sub influenta nenumaratilor factori.
Procesul construirii personalitatii incepe din primele zile ale copilariei si continua toata viata omului. El
nu are loc intotdeauna uniform si continuu, ci si cu zig-zaguri, sacadat, discontinuu, cu salturi
spectaculoase, dar si cu plafonari si retardari descurajante, nu per-manent egal si perfect, ci si cu perioade
de inegalitate, de dezvoltare dizarmonica sau chiar haotica, nu numai valorizat pozitiv si conducand la
insertia fireasca, dezirabila in mediul social, ci si cu o serie de conduite marginale sau deviante.

Procesul transformativ al personalitatii este inde-lungat, complex, multifazic si plurifactorial, el

dispune de niveluri calitativ distincte, deosebite intre ele prin diferentierea si specializarea interioara a
componentebr personalitatii, pe de o parte, dar si prin relatiile de interactiune si interdependenta realizate
intre structura interna si factorii externi, de mediu, pe de alta parte

Asadar, elevul devine personalitate atunci cand:

1. devine constient de lume, de altii, de sine - dintre aceste trei forme de constiinta esentiala fiind
ultima, deoarece ea este o formatiune psihica deosebit de complexa ce permite individului sa-si
dea seama cine si ce este, ce reprezinta pentru sine si pentru altii, ce scopuri si idealuri are, ce-si
propune sa devina; asa numita „prima nastere' a personalitatii.
„presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte si placeri prin
compararea cu altii: aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si ingradiri (respectiv permisiuni) pe
care individul le aplica altoreT (Mihai Golu.1993, p. 31);

1) isi elaboreaza un sistem propriu, personal de reprezen tari, conceptii,motive, scopuri,

atitudini, convingeri in raport cu lumea si cu sine: ceea ce conteaza este nu ingramadirea
intamplatoare, haotica a cunostintelor, convingerilor si conceptiilor, ci legarea si sudarea
lor intr-un sistem, conteaza, de asemenea, nu conceptiile si ideile si convingerile personale,
izvorate din traiectoria propriei vieti si experiente; sistemul personal de idei, convingeri
etc. il ghideaza pe individ in fixarea unei linii distincte de conduita in acord cu ceea ce
simte, gandeste si vrea;

2) desfasoara activitati socialmente utile si recunoscute, nu

gratuite, inutile sau chiar destructive; numai asemenea activitati permit insertia optima a
individului in societate, practicarea unor compor-tamente dezirabile sub raport social,
asumarea responsabilitalor sociale; activitatile sociale si utile il socializeaza pe individ, il
transforma intr-o fiinta umana;

emite, sustine si argumenteaza judecati de valoare intemeiate, punand sub semnul

intrebarii unele aspecte care intra in contradictie cu modul sau de a fi, gandi, actiona, cu
sistemul de idei si conceptii formate pana la un moment dat; nevoia argumentarii
afirmatiilor facute il conduc pe individ la elaborarea unor seturi sau sisteme de criterii
apreciative, valorizatoare, fapt care ii permite intra rea treptata in lumea valorilor; nevoia
de indoiala, de incertitudine il imping la reevaluari si descoperiri de fapte si relatii noi;

creeaza valori sociale, se transforma din consumatori de valori in producatori de valori, desfasurand o
activitate in conformitate cu esenta sa creatoare; o asemenea particularitate isi are radacinile in nevoia
omului de valorificare sociala, de a-si depasi conditia de fiinta biologica pentru a ajunge la statutul de
fiinta novatoare, creatoare, de a face saltul de la creatia subiectiva, produsul fiind nou doar pentru sine, in
raport cu propria sa experienta, la creatia obiectiva, produsul fiind nou atat pentru sine, cat si pentru
societate;

are un profil moral bine conturat, nobil, coerent care ii permite sa se dedice unor idei, idealuri militand
pentru traducerea lor in fapt; profilul psihomoral il leaga cognitiv, afectiv si volitiv pe individ de idei si
conceptii, il incita spre actiuni prin intermediul carora sa si le realizeze;

si-a format capacitatea de control si autocontrol in concordanta cu semnificatia situatiilor, cu cerintele

lor permisive si restrictive, traind afectiv, la inalta tensiune, ceea ce crede si face, asumandu-si constient
responsabilitatile si consecintele actelor sale; debarasarea de tutela, trecerea treptata de la control la
autocontrol, de la educatie la autoeducatie, mijloace prin intermediul carora indivi dul pune stapanire pe
propria sa conduita, sunt notele definitorii ale acestei caracteristici; el isi conserva propria sa libertate si
chiar incearca s-o impuna si altora;

se integreaza armonios si util in colectivitate; omul este prin excelenta o fiinta sociala si nu solitara;
desprins, izolat de altii ei nu s-ar forma niciodata ca personalitate, mai mult chiar, nu s-ar putea forma
nici ca om (cazul asa numitilor „copii de lup' demonstreaza suficient de bine acest fapt); trecerea treptata
de la reverie, inchidere in sine, solitudine la apropierea de ceilalti, la cautarea grupului social, nu doar ca
un refugiu, ci ca un mijloc de satisfacere a unor importante nevoi sociale (afiliere, afirmare, realizare de
sine, protectie, securiza-, re, siguranta etc.) constituie una dintre notele definitorii ale inchegarii
personalitatii; grupul, colectivitatea umana ii ofera individului modele de actiune sociala, pregatindu-l si
ajutandu-l in felul acesta pentru integrarea cat mai facila in reteaua relatiilor sociale;
 stie sa se puna tn valoare, sa se taca recunoscut efe afftt; nu-i suficient ca o persoana sa dispuna de
multe cunostinte, deprin- deri, capacitati etc. pentru a reprezenta o personalitate; daca ea nu stie sa-si
valorifice aceste disponibilitati va ramane anonima, va trece neobservata; aceasta particularitate este
legata de „reusita in viata*; Un autor american (James T. Mangan, 1966) considera ca exista doua sisteme
de reusita in viata: sistemul de merit, bazat pe cunostinte si capacitati, pe invatare si munca asidua, si
sistemul .de st te pune in valoare', bazat pe capacitatea de a te valoriza, de a-tj dai importanta, de a deveni
cineva. El arata ca nu de putine ori este mat eficient cel de al doilea. Cei dotati nu reusesc, uneori, datorita
faptulil^: ca nu-si fructifica posibilitatile de care dispun, lasandu-le sa s& consume interior fara vreun
profit nici pentru ei, nici pentru altii; ','

poate fi luat drept model pentru formarea altor perso nalitati; din perspectiva acestui criteriu trebuie sa
intelegem ca personalitatea are valoare de model educational, ea neformandu-sa intr-un vacuum social, ci
intr-un context in care altii s-au ilustrat si tocmai de aceea sunt luati ca puncte de reper in plamadirea
noilo personalitati.

Personalitati mature

1. extensiunea simtului Eului, adica incorporarea in per sonalitate a unor noi si nenumarate sfere ale
intere sului uman, astfel incat ele sa devina personale in mod semnificativ;

2. depasirea egocentrismului, stabilirea relatiilor cu alte persoane, „raportarea calda a Eului la altii44;
manifestarea capacitatii de intimitate, compasiune, toleranta rela tionala;

3. dispun de echilibru emotio nal, de autocontrol, de sim tul proportiei, isi asuma, constient, noi riscuri
si noi sanse de esec, sunt toleran te la frustrare, se accepta pe ele insele;

4. percep, gandesc si actio neaza cu interes in confor mitate cu realitatea externa, pe care o reflecta
veridic;

5. sunt capabile de a fi ele in sele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, de intu itie, autocunoastere,
umor;

6. traiesc in armonie cu o filo- solie de viata unificatoare, sunt capabile de a-si forma o conceptie
generala despre lume pe care o vor transpu ne, constant, in practica.

Personalitati imature

granite limitate ale Eului, neimplicate in diverse activitati, neparticipante in mod autentic, nu doar
fizic, ci si psihologic;

centrate pe ele insele, inchise in ele insele, posesive, sufocante, exclusiviste (cred ca numai ele au trait o
anumita experienta, doresc sa fie iubite, dar nu pot darui iubirea);

emotional zgomotoase, cu izbucniri de manie si pasiune, intampina frustrarile cu aversiune, sunt

acuzatoare si autoacuzatoare;

modifica realitatea pe care o reflecta pentru a o adapta tendintelor si fanteziilor lor;

sunt afectate, „pozeaza', cauta sa lase alte impresii asupra fondului lor, contrare celor pe care le detin;

actioneaza fluctuant, ezitant, in functie de situatii, imprejurari.

Personalitatea reala (PR) este constituita din ansamblul

proceselor, functiilor, tendintelor, insu§irilor §i starilor psihice

de care dispune omulla un moment dat §i pe care Ie poate pune

oricand in disponibilitate, fapt care Ii asigura identitatea §i durabilitatea

in timp. Mai concret, ea cuprinde: totalitatea elementelor

biologice, psihologice §i sociale, relationate §i integrate

intre ele,

Profesorul are nu doar indatorirea de a §ti ce §i cat cunoa§te

elevul despre fenomenele naturale §i sociale, cat de bine §i-a

insu§it cuno§tintele transmise, ci §i ce §i cat §tie despte sine insu

§i, cat de bine sau cat de superficial se cunoa§te pe sine. Cu

cat educatorul va cunoa§te mai profund elevul ca realitate psihica

(spirituala, comportarnentala), cu atat i§i va desfa§ura in

conditii optime rolurile sale instructiv-educative. De altfel, ca'

pacitatea de cunoa§tere <psihologica a elevilor, pe care trebuie

s-o delina educatorul, este considerata de speciali§ti [3] ca reprezentand

una dintre aptitudinile pedagogice esenliale ale cadrului

didactic. 0 multitudine de aspecte psihocomportamentale

ale elevului, cum ar fi: vorbirea, scrierea, angajarea in activitate,

gestica, expresivitatea emolionala etc. 11pot ajuta pe profesor sa

descifreze realitatea psihica mai profunda §i uneori mm imprevizibilii

a elevului. Cum at putea insa profesorul sa deceleze

imaginea despre sine a elevului, daca acestase cunoa§te sau nu,

cat de profund sau cat de superficial se cunoa§te, dh de aproape

sau cat de departeeste de propria-i esentii, ce crede, ce gande§te

despre propria sa personalitate?

ofera acestuia prilejul de a descoperi aspecte, laturi, trasaturi

noi ale eIevilor pe care pana la acea data nu Ie cuno§tea

(nu pUlini au fost profesorii care parcurgand compunetile elaborate

de elevii lor marturiseau ca au descoperit un univers fascinant,

ca unii elevi Ii s-au relevat sub 0 aWiinfiili§are decat cea

cunoscuta de ei, ca despre multi dintre ei n-ar fi biinuit niciodata

ca au 0 asemenea imagine despre sine);

b. il conduce pe profesor la restructurarea vechii sale imagini

despre elev, procesul testructurativ evoluand fie spre imbogalirea

§i ampIificarea imaginilor §i informaliilor anterioare, fie

spre corectarea lor, in ambele cazuri schimbarea semnificaliei

imaginii profesorului despre elev fiind benefica (se combat in

felul acesta efectele negative ale unei posibile erori perceptive,

~i anume a inertiei perceptiei sociale, datorata ramanerii in urma

a imaginii perc~ptive fata de evolutia comportamentului);

c. constituie un important mijloc de control -li verificare a

imaginii profesorului vizavi de imaginea elevului despre sine,

nu doar in ceea ce prive~te corectitudinea sau incorectitudinea

ei, ci ~i in ceea ce priv~te extensia, profunzimea ~i autenticitatea

acesteia (fapt care 11poate ajuta pe profesor la selectarea ~i

utilizarea mai riguroasa a mijloacelor de interventie instructiveducativa).

PePersonalitatea individului consista in

caracteristicile sale ca fiinla totala'2. Tocmai acest rol 11reprezinta,

dupa Bales, comportamentul interpersonal sau 'personalitatea

interpersonala' care 'reflecta doar 0 faleta a personalitatii

individului, .generata de un anumit grup particular, de structura

sa §i de· rolul individului dat in cadrul grupului, de expectatiile

pe care allii Ie au fala de el'3. Bales atrage atenlia asupra faptului

cii nu intotdeauna putem fi siguri ca aceasta fatetii este cea

realii, aut~ntica, ca ea ar fi cea care exprima eel mai bine personalitatea

data. Totu§i, cunoa§terea ei va permite intelegerea

mai buna a personalitalii particulare a individului, a conflictelor

interne ale acestuia, a relaliilor dintre personalitate §i rolurile de

grup ale personalitatii.