Sunteți pe pagina 1din 5

Rolul educatorului

Profesorul ca educator si manager desfasoara o activitate de conducere globala , optima si


strategica a sistemului si procesului de invatamant El aduce o argumentare multipla pentru schimbare,
fie din partea scolii , fie a clasei , fie a elevilor , sesizand si rezolvand conflicte ce apar astfel;modifica
modul de interventie in situatii concrete , in acord cu asteptarile si particularitatile elevilor ; se bazeaza
pe participarea , afirmarea , asumarea responsabilitatilor , implicarea sa si a elevilor in diversitatea
situatiilor educationale ; are optiunea strategica pentru comunicare , motivare , participare , formare
pentru o dezvoltare activa a clasei ; adopta abordarea constructiva si inlaturarea barierelor in fasa
dezvoltarii , a rezistentei la schimbare , trecand de la negare la adaptare si apoi la afirmare .
Din punct de vedere psihosocial profesorul are rolul de a stimula elevii pentru o mai
buna participare in procesul de invatare ; de incurajare si stimulare in desfasurarea unor proiecte sau
in luarea unor decizii ; de ajutor in depasirea unor obstacole intalnite pe parcursul procesului de
invatamant ; ofera proceduri si modele mai eficiente pe are elevii le pot utiliza pentru imbunatatirea
demersului instructiv ; ofera consiliere si orientare atunci cand este solicitat .
Sociologii atribuie roluri profesorului conform statutului profesional stabilit si reglat
normativ:

- organizator al procesului de invatamant ;


- proiecteaza si planifica activitatile procesului de invatamant
- organizeaza si coordoneaza activitati
- comunica, dirijeaza, controleaza, evalueaza si amelioreaza
- educator
- contribuie la dezvoltarea personalitatii elevilor,
- urmareste obiectivele stabilite prin politica educationala in curriculum
- foloseste continuturi si procedee specifice pentru atingerea obiectivelor
- partener al educatiei deoarece desavarsirea perfectionarii nu exista, perfectionarea se
intregeste pe tot parcursul activitatii didactice „ o scoala in care profesorul nu invata si el ,e o
absurditate… ” ;
- membru al consiliului profesoral,
- ia decizii cu privire la imbunatatirea demersului educational , atat la nivelul
clasei cat si al scolii .
Dupa cercetarea de sinteza a lui A. E. Woolfolk 1990 si a lui I. Nicola 1996 , sunt
atribuite profesorului ca educator si manager urmatoarele roluri : expert al actului de predare –
invatare, deoarece fiecare profesor isi cunoaste clasa si isi adapteaza metodele si procedeele de
predare dupa nivelul si capacitatea de intelegere a elevilor ; agent motivator , pentru ca declanseaza
si intretine interesul elevilor pentru cunoastere si invatare , aducand diverse materiale cu scopul de a
starni curiozitatea si dorinta de cercetare a elevilor ; lider , prin exercitarea autoritatii dar si prin
acordarea de sprijin , fiind un prieten , un confident al elevilor , un substitut al parintilor ; consilier ,
deoarece este un observator sensibil al comportamentului elevilor , un indrumator persuasiv ; model ,
pentru ca este prin intreaga sa activitate un exemplu pozitiv pentru elevi ; profesionist
reflexiv, intrucat cunoaste , analizeaza si intelege problemele clasei ; manager , prin activitatea sa de
supraveghere , dirijare organizare de luare a deciziilor , pentru mentinerea ordinii si disciplinei in
clasa.
Aceste roluri presupun un sistem de demersuri , situatii organizate ,reguli de respectat .
Pentru optimizarea acestor roluri, consider ca este necesar ca profesorul - manager sa
stabileasca interactiuni in realizarea obiectivelor propuse , printr-o organizare adecvata a formei si
continutului lectiei , prin utilizarea metodelor potrivite ; sa intervina cat mai des , mai
consistent pentru a provoca si mentine interactiunile in toate etapele lectiei ; sa solicite elevii prin
metode variate ; sa sprijine cooperarea in grup a elevilor ; sa stimuleze si sa cerceteze , utilizand
metode variate de notare si apreciere a raspunsurilor formulate de elevi ; sa aplaneze anumite
disensiuni si sa previna conflicte ce se pot ivi in clasa ; sa ia diverse decizii pe parcursul
activitatii,pentru imbunatatirea demersului didactic ;sa aduca tot timpul noul in activitatea de predare ,
motivand elevii spre o mai buna activitate si spre obtinerea de performante superioare in procesul de
invatamant . Insisi elevii genereaza optimizarea acestor roluri , deoarece isi doresc sa fie condusi mai
eficient in procesul de invatare , pe domenii de cunoastere stabilite de ei , dupa inclinatiile si dorintei
lor pentru cunoastere si cercetare ; sa fie antrenati in rezolvarea unor probleme , ce le dezvolta
inteligenta , gandirea logica , spiritul practic si creativ ; de a relationa pozitiv , dupa o conduita morala
desavarsita , luand in considerare si nevoile si aspiratiile celorlalti , nu numai pe ale lor ; de a fi
indrumati , apreciati , stimulati dupa noi criterii , in care sa se recunoasca si cele mai mici performante.
Munca profesorului ca educator si manager este complexa , presupune cunostinte
suplimentare de psihologie , pedagogie metodica managementului si nu numai , pentru desfasurarea in
conditii optime a procesului educational . De priceperea si talentul profesorului depinde ducerea la
bun sfarsit a procesului educational , incununat cu succesul rezultatelor obtinute .
Consider ca atat rolul de educator cat si cel de manager si implicit imbinarea celor doua , au
ca scop imbunatatirea demersului educational o dezvoltare libera , integrala , armonioasa a tinerei
geratii , formarea unei personalitati autonome si creative . Numai insusirea si folosirea cu maiestrie a
acestor roluri ne vor ajuta sa atingem idealurile propuse.
Alaturi de familie, scoala, acest principal izvor de cultura si factor de civilizatie, in care se
desavarseste formarea omului in vederea participarii lui la viata social-productiva, influenteaza, la
randul ei, prin conditiile concrete in care se desfasoara procesul de invatamant, personalitatea elevului.
De cele mai multe ori, prin pregatire, maiestrie pedagogica si entuziasm, profesorul realizeaza
un contact pozitiv cu elevii, acesta favorizand procesul instructiv-educativ. Dragostea pentru copii,
capacitatea de empatie, delicatetea sufleteasca, spiritul de echitate, tactul pedagogic, puterea de
stapanire de sine, competenta si pasiunea pentru disciplina pe care o preda si in genere pentru
cunoastere, alegerea de activitati atractive la lectie si talentul de a trezi interesul elevilor pentru
proiecte de cercetare (eventual si prin exemplul personal), usurinta de a se adapta la neprevazut si
necapitularea in fata greutatilor, exigenta si constanta in cerintele formulate, ca si priceperea de a se
realiza o corecta evaluare a performantelor elevilor sunt tot atatea calitati care asigura eficienta muncii
la catedra, producandu-i educatorului satisfactie, traire stimulatoare pentru noi si noi eforturi in scopul
perfectionarii stilului de munca. Evident, totul pe fondul unei bune sanatati fizice si psihice, caci este
un lucru demonstrat: nu multe profesii sun atat de solicitate sub ambele aspecte ca cea de educator.
Relatia profesor – elev reprezinta modalitatea principala de mediere didactica, de ipostaziere a
acesteia intr-o varianta umana, subiectiva. Dincolo de continuturile concrete care se transmit, in
activitatea didactica va fi important foarte mult tipul de interactiune care se va statornici intre clasa de
elevi si profesor, precum si atitudinea acestuia in a se relationa ca grup si la fiecare elev in parte.
Relatia profesorului cu elevii reprezinta o constructie reciproca, dinamica, ce se repliaza
permanent in functie de circumstante si scopuri educative. Ea este rezultatul unei “opere” comune ce
se definitiveaza in timp, prin implicarea ambelor parti.
Relatia cu elevii nu trebuie sa se reduca doar la aspect formal, administrativ, fiind
reglementata de coduri deontologice sau normative institutionale; aceasta se va adecva si personaliza
neincetat, se va dimensiona si relativiza la specificul grupului scolar sau la menbrii acestuia.
Desigur, in realitate, raportul invocat este oarecum dezechilibrat, asimetric din ratiuni obiective
(diferenta de varsta, de cumul experiential, de statut social, de capital cultural etc.). Diferente exista in
mod evident, dar ele nu trebuie sa devina motiv de depreciere a elevilor, de infatuare, de impunere a
propriei persoane, de exercitare a autoritarismului. Este indicat ca aceste valente ale profesorului
sa fie supravegheate, camuflate, autocenzurate. Autoritatea, care este o dimensiune pozitiva in
educatie, nu se impune, ci se castiga, este atribuita de catre partenerii actului formativ. Autoritatea
liber atribuita potenteaza, de buna seama, calitatea actului educativ. Rezultatul unui raport pozitiv
profesor-elevi inseamna, pe de o parte, oamenii formati pentru o integrare eficienta in circuitul
vietii social-productive, iar pe de alta, educatori care-si onoreaza misiunea sociala asumata,
profesori stimati de fostii lor elevi, de colegi, de societate.In caz contrar cand relatia profesor-elevi
este una negativa, ca urmare a unor insuficiente si neindepliniri ale muncii didactice sau a unei
conceptii eronate sub aspect moral in legatura cu rolul educatorului in procesul de invatamant, se
ivesc din nou carente in viata scolara a copiilor si cu deosebire a unora dintre ei, deoarece nu toti
reactioneaza la fel de sensibil la situatiile stresante, comportamentul rezultat fiind determinat de
ecuatia psihologica personala si de conditiile particulare din viata in afara scolii.

Devenirea personalitatii
Omul nu se naste cu personalitate, ci devine personalitate. La nastere el este un candidat
pentru dobandirea acestui atribut, dobandire care se realizeaza in timp sub influenta nenumaratilor
factori. Procesul construirii personalitatii incepe din primele zile ale copilariei si continua toata viata
omului. El nu are loc intotdeauna uniform si continuu, ci si cu zig-zaguri, sacadat, discontinuu, cu
salturi spectaculoase, dar si cu plafonari si retardari descurajante, nu per-manent egal si perfect, ci si
cu perioade de inegalitate, de dezvoltare dizarmonica sau chiar haotica, nu numai valorizat pozitiv si
conducand la insertia fireasca, dezirabila in mediul social, ci si cu o serie de conduite marginale sau
deviante.
Procesul transformativ al personalitatii este inde-lungat, complex, multifazic si plurifactorial,
el dispune de niveluri calitativ distincte, deosebite intre ele prin diferentierea si specializarea interioara
a componentebr personalitatii, pe de o parte, dar si prin relatiile de interactiune si interdependenta
realizate intre structura interna si factorii externi, de mediu, pe de alta parte
Personalitati mature
1. extensiunea simtului Eului, adica incorporarea in per sonalitate a unor noi si nenumarate
sfere ale intere sului uman, astfel incat ele sa devina personale in mod semnificativ;
2. depasirea egocentrismului, stabilirea relatiilor cu alte persoane, „raportarea calda a Eului
la altii44; manifestarea capacitatii de intimitate, compasiune, toleranta rela tionala;
3. dispun de echilibru emotio nal, de autocontrol, de sim tul proportiei, isi asuma, constient,
noi riscuri si noi sanse de esec, sunt toleran te la frustrare, se accepta pe ele insele;
4. percep, gandesc si actio neaza cu interes in confor mitate cu realitatea externa, pe care o
reflecta veridic;
5. sunt capabile de a fi ele in sele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, de intu itie,
autocunoastere, umor;
6. traiesc in armonie cu o filo- solie de viata unificatoare, sunt capabile de a-si forma o
conceptie generala despre lume pe care o vor transpu ne, constant, in practica.
Personalitati imature

- granite limitate ale Eului, neimplicate in diverse activitati, neparticipante in mod autentic, nu
doar fizic, ci si psihologic;
- centrate pe ele insele, inchise in ele insele, posesive, sufocante, exclusiviste (cred ca numai ele
au trait o anumita experienta, doresc sa fie iubite, dar nu pot darui iubirea);
- emotional zgomotoase, cu izbucniri de manie si pasiune, intampina frustrarile cu aversiune,
sunt acuzatoare si autoacuzatoare;
- modifica realitatea pe care o reflecta pentru a o adapta tendintelor si fanteziilor lor;
- sunt afectate, „pozeaza', cauta sa lase alte impresii asupra fondului lor, contrare celor pe care
le detin;
- actioneaza fluctuant, ezitant, in functie de situatii, imprejurari.
Personalitatea reala (PR) este constituita din ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor,
insusirilor si starilor psihice de care dispune omulla un moment dat si pe care Ie poate pune oricand in
disponibilitate, fapt care Ii asigura identitatea si durabilitatea in timp. Mai concret, ea cuprinde:
totalitatea elementelor biologice, psihologice si sociale, relationate si integrate intre ele.