0Dezvoltarea personalității in copilarie si

mica scolaritate

DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

Teorii
psihanalitice Teorii umaniste
prenatale

E.
Erickson Maslow
S.
Freud Carl
Rogers

Teoriile socio-
cognitive

Teoriile com Bandura

-portamentalist
e J.
Rotter
Condiționarea Walter
Condiționarea operanta Mischel
clasica
 Personalitatea reprezintă punctul de plecare şi punctul de sosire în psihologie. În
dezvoltarea ontogenetică, personalitatea se structurează în punctul de convergență a unor
factori extrem de complecşi: ereditate, mediu, educație cu ansamblul influențelor sale
formale, nonformale şi informale, dar chiar şi a unor factori conjuncturali şi aleatori, care pot
schimba direcția de evoluție a personalității. Complexitatea fenomenului induce o dificultate
majoră în definirea lui, fapt ce se relevă prin marea diversitate a definițiilor asociate acestui
concept.

G. Allport defineşte personalitatea ca fiind “ organizarea dinamică în cadrul individului

a acelor sisteme psiho-fizice care determină gândirea si comportamentul său caracteristic ”.
R.B. Cattell consideră personalitatea ca un “ sistem al deprinderilor proprii subiectului,
care permit o previziune asupra comportamentului acestuia ”
N. Sillamy dă o definiție foarte “largă” a termenului de personalitate: “ element stabil
al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferențiază de alte persoane ”
Dicționarul Larousse defineşte termenul drept “ caracteristică relativ stabilă şi
generală a felului de a fi al unei persoane, a modului de a reacționa în situațiile în care se
găseşte”.1
Aşa cum se poate observa, toate aceste definiții evidențiază drept elemente specifice
ale personalității constanța şi stabilitatea, organizarea şi ierarhizarea, unicitatea şi
originalitatea ca şi potențialul predictiv asupra comportamentului insului.

Dezvoltarea personalitatii este un demers

progresiv de construire a structurilor
operaționale, instrumentale si reglatorii care vor
permite o bună adaptare in context social, in
sensul unei valorificări optime a resurselor

1
Cf. Luca M. R. – Teoriile personalităţii, note de curs
 Personalitatea si parcursul său evolutiv de-a lungul ontogenezei a construit piatra de
incercare pentru multi teoreticieni. In mod firesc există o serie de nume de referință care
explică dinamica şi stadialitatea dezoltării personalității

Dezvoltarea stadială a personalitatii - Sigmund Freud

Freud consideră că nucleul personalității se formează înainte de vârsta de 6 ani, prin

parcurgarea unor stadii psihosexuale. In fiecare stadiu o altă parte a corpului devine zona
erogenă dominantă, care devine principala sursă de plăcere, frustrare, şi auto-exprimare.
Freud credea că multe trăsături ale adultului rezultă din fixarea într-un anumit stadiu
(conflicte nerezolvate cauzate de consumul excesiv sau de frustrare)..

1. Stadiul oral (0 - 18 luni)

Zona erogena fundamentală – gura, buzele şi limba. Sursa principală a plăcerii este
suptul si alte activități legate de aceste zone. În această perioadă, copilul este într-o relație
de dependentă absolută fată de mamă, care devine obiect al libidoului.
K Abraham (1924) susține că persoanele cărora le-au fost satisfăcute nevoile orale
vor dezvolta un punct de vedere optimist asupra vieții, în timp ce persoanele cărora li s-a
refuzat satisfacerea acestor trebuințe vor deveni pesimişti.

2. Stadiul anal (18 luni - 3 ani).

Zona erogena fundamentală – zona anală si sfincterele. Principala sursă a plăcerii o
constituie retenția sau eliminarea fecalelor.
Dacă în stadiul oral părinții sunt cei care, în general, se adaptează la cerințele
copilului, în stadiul anal ei formulează o primă cerință: păstrarea curățeniei corporale si
formarea unor deprinderi de igienă. Pentru prima dată, o cerință externă blochează o plăcere
a copilului şi anume eliminarea fecalelor.
Ca raspuns la tentativa părinților de a forma deprinderi de toaletă, copilul poate
acționa fie in sensul obținerii aprobării – „reține fecalele” – fie prin exprimarea rebeliunii sau
agresiunii - „dă drumul fecalelor când si unde vrea el". Formele prea dure sau prea
indulgente de educare a deprinderilor de control al sfincterelor şi de toaletă pot fixa aceste
răspunsuri în personalitate. Adultul va reacționa fie in modul anal agresiv, caracterizat prin
cruzime, tendințe distructive, accese de furie, dezordine, fie in modul anal retentiv,
caracterizat prin rigiditate, curățenie compulsivă, conştiinciozitate şi încăpățânare.
 Stadiul falic (3 - 5 ani)
Zona erogenă dominantă devine cea genitală. La această vârstă copilul începe să fie
curios si să exploreze propriile zone genitale si ale altora. Copilul vrea să ştie cum a venit pe
lume, devine curios asupra diferențelor dintre sexe şi vrea să ştie cum arată sexul fraților si
surorilor. Plăcerea provine din zona genitală şi este produsă nu numai prin masturbare, ci si
prin fantasme (fantezii).
Dar, în stadiul falic se produce şi o creştere a complexității structurii psihologice. Deşi
copiii rămân încă centrați pe sine, relațiile cu cei din jur se îmbogățesc şi se diversifică. Încep
să iubească şi doresc să-i posede pe cei care le produc plăcere şi-i urăsc şi doresc să-i
anihileze pe cei care stau în calea plăcerii şi îi fac să se simtă frustrați. Adesea îl iubesc şi
doresc să se căsătorească cu părintele de sex opus şi îl resping pe părintele de acelaşi sex.
Trei trăsături centrale caracterizează manifestările instinctuale în această perioadă:
 Autoerotismul - când copilul nu primeşte o gratificație din exterior pentru
presiunea libidoului, este posibil ca el să şi-o ofere singur prin stimularea zonelor
erogene ale corpului (masturbarea), asociind această activitate cu fantasmele
adecvate.
 Fixația se manifestă atunci când se produce un ataşament particular, foarte
puternic şi persistent, pentru o gratificare libidinală din partea unui anumit obiect.
Fixația este, de regulă, inconştientă şi este o sursă pentru simptomele de mai
târziu.
 Regresia constituie întoarcerea la un mod anterior de satisfacere libidinală.
Conflictele falice constituie ultimul stadiu al dezvoltării pregenitale si sunt cele mai
dramatice. Cele mai puternice sunt complexul Oedip la băieți şi complexul Electra la fete.

Pentru fiecare din fazele anterioare există un pericol major, care poate deturna
dezvoltarea personalității
 În faza orală cel mai mare pericol ar fi ca mama să nu fie prezentă. Este ceea ce
ar echivala cu pierderea obiectului dragostei.
 În faza anală, după ce mama a devenit o entitate distinctă, cel mai mare pericol
constă în pierderea dragostei mamei.
 În faza falică pericolul îl constituie eventuala pedeapsă pentru dorințele sexuale
inacceptabile. Pedeapsa în jurul căreia sunt centrate fanteziile sexuale o constituie
o afectare a zonelor genitale, de aceea, ceea ce resimt băieții în special este frica
de castrare. Mai târziu, când cerințele externe şi pedepsele sunt interiorizate prin
intermediul Supraeului, se manifestă frica de conştientizare. Fiecare din situațiile
 amenințătoare generează anxietate, iar Eul pune în mişcare ceea ce psihanaliştii
numesc mecanisme de apărare pentru a reduce tensiunea şi a proteja
personalitatea de anxietate.

Perioada de latentă.
Odată cu trecerea de complexul oedipian şi consolidarea Supraeului, se instalează o
perioadă relativ liniştită numită perioada de latență. Cele 3 structuri ale personalității -
Sinele, Eul si Supraeul - sunt formate şi relațiile dintre ele se cristalizează. Energia este
canalizată si sublimată în activități şcolare, sport, si prietenii cu cei de acelaşi sex. Acest
stadiu survine înainte de intrarea în pubertate şi adolescență. Transformările care au loc în
această perioadă sunt fundamentale pentru stabilirea identității adulte.

Stadiul genital începe la pubertate, când corpul devine matur din punct de vedere
fiziologic. Dacă au fost depăşite conflictele stadiilor anterioare, individul va putea duce o
viată nonnevrotică cu relații heterosexuale normale. Conflictele acestei perioade sunt mai
puțin intense si pot fi reduse prin sublimare, în confruntarea cu sancțiunile si tabuurile
societale.
Energia sexuală poate fi exprimată în adolescentă prin substitute social-acceptabile si
apoi rezolvate plenar în viata adultă printr-o relație profundă cu o persoană de sex opus.
Conflictele care survin în fiecare fază de viață sunt parte componentă a dezvoltării
umane normale. Exprimarea necontrolată a unor impulsuri instinctuale poate avea consecințe
dramatice pentru individ, deoarece reprezintă o confruntare majoră cu moralitatea celorlalți
şi poate provoca, în anumite circumstanțe, un sever răspuns al SupraEului sub forma
sentimentului de culpabilitate sau a autopedepsirii. Eul este cel care trebuie să medieze între
cerințele imperioase ale Id-ului şi cenzura SupraEului, luând în considerare şi exigențele
realității. Toată viața mintală constituie un efort de echilibrare între Id, Supraeu şi realitate.
Cel mai bun mod de a rezolva acest conflict este de a-l reprima, adică de a-i bloca accesul
spre conştientizare. Dar, deşi represia este o modalitate eficientă de a reduce anxietatea
asociată conflictului, dorințele nesatisfăcute rămân dinamice şi, din când în când, tind să iasă
la suprafață. Aceste tentative sunt responsabile de atacurile de panică sau, în cel mai bun
caz de diversele manifestări ale anxietății. În aceste circumstanțe Eul trebuie să ia măsuri
pentru a se proteja şi pune în acțiune diverse mecanisme de apărare, care pot să devină
trăsături permanente ale personalității individului. Nerezolvarea conflictelor intrapsihice
generează tulburări nevrotice, trasături de personalitate nevrotice, inhibiții, perversiuni
sexuale. .
 Aplicatie
Argumentaţi valoarea explicativă a acestei teorii pentru dezvoltarea
umană, din perspectiva specializării dvs.
Formulati 3 implicaţii educaţionale privind dezvoltarea personalitătii in
mica copilărie

Stadiile dezvoltării psihosociale a personalității – Eric Erikson

Erik Erikson (1902-1994) susţine că dezvoltarea personalităţii copilului se realizează

într-o ordine predeterminată. El acceptă multe din teoriile lui Freud, incluzând cele trei
instanţe ale personalităţii – Id, Eu şi Supraeu, cât şi teoria lui Freud asupra sexualităţii
infantile, dar respinge tentativa lui Freud de a descrie personalitatea exclusiv pe baza
sexualității, orientându-se mai mult asupra modului în care copilul socializează şi asupra
modului în care socializarea influenţează sensul Eului şi, spre deosebire de Freud, consideră
că personalitatea se dezvoltă şi după vârsta de 5 ani.
Primele patru stadii sunt oarecum similare celor freudiene (oral, anal, falic, de
latentă), dar E. Erikson pune accent mai mare pe corelatele psihosociale ale acestor stadii,
decât pe cele biologice. Parcurgerea cu succes a unui stadiu se asociază cu o personalitate
normală, care interacționează eficient cu ceilalți. Eşecul în parcurgerea unui stadiu reduce
capacitatea de a parcurge stadiile ulterioare şi adesea se asociază cu o personalitate
anormală, cu un redus sens al Eului. Fiecare stadiu poate fi rezolvat însă cu succes şi mai
târziu
Procesul de dezvoltare este guvernat de principiul epigenetic a maturării (stadiile
sunt determinate de factori ereditari). Factorii psihosociali influențează modul în care se
realizează maturarea, deci dezvoltarea este determinată, atât de factori înnăscuți, cât şi de
factori învățați.
Dezvoltarea umană înseamnă confruntarea cu o serie de conflicte. In fiecare stadiu,
persoana este confruntată cu un conflict specific. Fiecare conflict există la naştere sub forma
unei predispoziții înnăscute, dar ajunge la apogeu numai într-un anumit stadiu, când mediul
impune anumite cerințe. Această confruntare este criza, care implică o schimbare de
perspectivă.

Caracteristicile stadiilor sunt:

 fiecare stagiu implică un punct de cotitură, în care individul are de ales între două
moduri de înfruntare a situației: modul dezadaptativ si modul adaptativ;
  dacă fiecare criză este rezolvată pozitiv, dezvoltarea este normală si individul este
capabil să se confrunte cu următorul moment critic;
 atât modul adaptativ de rezolvare, cât si cel dezadaptativ vor fi încorporate în
identitatea de sine (exemplu: dacă la un anumit punct variantele adaptative sunt
încredere / neîncredere, încrederea este varianta adaptativă, dar varianta
dezadaptativă trebuie păstrată si ea parțial; puțină neîncredere este necesară, altfel
am fi creduli şi lesne de înşelat, numai astfel criza este complet rezolvată).

Stadiile dezvoltării si modalitățile specifice de (rezolvare a conflictelor) adaptare

1. Senzorial - oral (0 - 1 an) - încredere/neîncredere
2. Muscular - anal (1 - 3 ani) - autonomie/şovăială, ruşine
3. Locomotor - genital (3 - 5 ani) - initiativă/vinovătie
4. Latentă (6 - 11 ani) - hărnicie, străduintă/inferioritate
5. Adolescentă (12 - 18 ani) - identitate/confuzie de rol
6. Adultul tânăr (18 - 35 ani) - Intimitate/izolare
7. Adultul matur (35 - 55 ani) - generativitate/stagnare
8. Batranetea (55 + ani) - integritate a Eului/deznădejde

1. Stadiul senzorial ; 0 - 1 an
Modalitati de rezolvare a conflictului: Încredere / neîncredere
Copilul este complet neajutorat la naştere, dependent de altcineva în ceea ce priveşte
supraviețuirea, securitatea, afecțiunea; gura este de o important vitală în stadiul senzori-oral
- ,,copilul trăieşte prin gură - iubeşte cu gura’’. Relația copilului cu lumea nu este numai
biologică, ci şi psihosocială si de calitatea acestei relații va depinde atitudinea ulterioară față
de lume a copilului (încredere/neîncredere).
Dacă mama are o atitudine afectuoasă si protectoare, copilul va dobândi încredere în
sine si in ceilalți şi speranță în viitor. Dacă mama îl respinge sau îl neglijează, copilul va fi
temător si suspicios în toate relațiile sale ulterioare (mediul va fi perceput inconsistent si
imprevizibil). Chiar dacă relația inițială a fost bună, pierderea mamei poate duce la pierderea
încrederii. Neîncrederea dobândită dintr-o relație rece cu mama poate fi remediată ulterior
printr-o relație caldă cu un profesor sau un prieten. Chiar şi în acest stadiu, Erikson acordă o
pondere mai mare factorilor psihosociali, decât celor biologici.

Aplicatie
Formulati 5 recomandări adresate mamelor, privind comportamentul si
atitudinea lor faţă de copii, care decurg din particularităţile acestui
stadiu
 2. Stadiul muscular-anal (1 - 3 ani);
Modalitati de rezolvare a conflictului: Autonomie / sovăială
După un an copilul îşi dezvoltă o serie de abilități fizice si intelectuale, care îi vor da
libertatea de acțiune si de comunicare, de care el este mândru. Importante sunt abilitățile de
a reține şi de a da drumul, ca manifestări ale capacității de a alege; ambele se pot manifesta
pozitiv sau negativ (ex. - a retine devine ulterior orientat spre a iubi sau a fi distructiv; a da
drumul se poate manifesta prin furie distructivă sau indiferență pasivă). Copilul învață să-si
manifeste autonomia, voința, să se perceapă pe sine ca persoană. Problema este în ce
măsură mediul (părinții) permit manifestarea acestei autonomii.
„Învățarea la oliță’’ este exemplul tipic de lecție în care copilul este antrenat să rețină
şi să dea drumul fecalelor în funcție de anumite ore şi locuri. De modul în care părinții
reacționează în această situație, respectiv lasă copilul să acționeze în ritm propriu sau sunt
nerăbdători si furioşi, depinde atitudinea ulterioară a acestuia.
Încurajarea (controlată) din partea părinților va ajuta copilul să dezvolte un sentiment
de siguranță şi încredere în sine, absolut necesare în viitoarele situații-problemă pe care le
poate întâmpina în stadiile următoare. Dacă dimpotrivă, părintii manifestă dezaprobare si mai
ales ridiculizează copilul, acesta va începe să se ruşineze de propriile acțiuni şi va pierde şi
încrederea în propriile decizii.
Copilul are nevoie să dezvolte sentimentul controlului personal asupra deprinderilor
fiziologice şi sentimentul independenței. Deşi zona anală este ,,centrul’’ acestui stadiu,
conflictele nu sunt biologice, ci psihosociale, fiind determinate de calitatea relației cu părinții
si de atitudinea acestora.

Aplicatie
Descrieti succint un scenariu de formare a deprinderilor de control al
sfincterelor. Argumentati oportunitatea acestui scenariu din
perspectiva particularitatile stadiului muscular – anal si al relatiilor cu
părinţii

3. Stadiul locomotor - genital (3 - 5 ani)

Modalitati de rezolvare a conflictului: Initiativă/vinovătie
 După 3 ani copilului începe să exploreze lucruri noi, să-şi descopere abilități motorii,
să interacționeze mai mult cu cei din jur, imită adulții şi începe să aibă inițiativa multor
activități; frecvent va încălca interdicțiile impuse de părinți.
Copilul doreşte, într-o formă imaginară, să posede părintele de sex opus şi manifestă
gelozie şi rivalitate fată de părintele de acelaşi sex. În funcție de reacția părinților la aceste
activități si fantezii inițiate de copil, copilul va avea alte inițiative sau se va teme de ele si se
va simți vinovat dacă le are. Referitor la complexul Oedip, dacă părinții vor adopta o
atitudine înțelegătoare dar inhibatoare, efectul inițiativei (complexul Oedip) va duce la
consolidarea unui sentiment moral fată de ceea ce este voie şi ce nu este şi va reorienta
inițiativele spre scopuri mai realiste si mai acceptabile social (sursa dezvoltării Eului si a
sentimentului de responsabilitate).
Deci, în acest stadiu, copilul simte nevoia să-şi afirme controlul şi puterea asupra
mediului. Succesul în acest stadiu se leagă de sensul scopurilor pe care şi le propune.
Dacă părinții vor fi suportivi, dar şi consecventi din punct de vedere disciplinar, copiii
vor continua să exploreze fără a se ruşina de ceea ce fac, dar vor învăța cu timpul şi faptul
că nu toate lucrurile le sunt permise.
Asumarea de responsabilități va conduce la dezvoltarea simțului de inițiativă.
Părinții care pedepsesc copiii pentru inițiative îi pot face să se simtă vinovați pentru
acțiunile lor, atât în această perioadă, cât şi mai târziu în viață. Intervenția educativă greşită
va dezvolta copilului o teamă exagerată de pedeapsă; acesta va considera pe viitor că orice
inițiativă personală este greşită.

Aplicatie
 Identificati posibile probleme care deriva din particularitatile
stadiului locomotor – genital, din perspectiva specializării dvs.
 Formulati recomandari adresate părinţilor pentru a stimula
rezolvarea adaptativă a conflictului in acest stadiu
 Identificati strategii educaţionale / modalităti psihoterapeutice
care să contracareze parcurgerea dezadaptativă a acestui
stadiu

4. Stadiul de latentă (6 - 11 ani)

Modalitati de rezolvare a conflictului: Străduintă / inferioritate
 Odată cu intrarea în scoală, copilul învață să lucreze, să facă eforturi, să demonstreze
străduință, la început pentru a-i fi recunoscut şi apreciat efortul, iar apoi pentru plăcerea
lucrului bine făcut. Începe să utilizeze raționamente, operează cu categorii, chiar dacă
acestea sunt inca legate de concret, şi nu cu asociații întâmplătoare. Jocurile sale sunt
preponderent constructive si favorizează dezvoltarea atenției concentrate. Apar primele
forme de comparație socială, de regulă copilul fiind comparat cu frații mai mari sau cu colegii
de clasă. Imaginea de sine este influențată de modul în care adultul apreciază rezultatul
,,muncii’’ sale. În funcție de aceste feed-back-uri se va simți competent sau inferior, va fi
încurajat să-si îmbunătățească abilitățile sau nu.
Dacă părinții si educatorii evaluează realist copilul, punând accentul pe competențele
si abilitățile sale, mai degrabă decât pe deficiențe, dacă vor stimula încrederea copilului in
capacitatea sa de a se confrunta cu probleme si daca vor evita orice tip de comparație care
ar putea afecta stima de sine a copilului atunci dezvoltarea in această etapă de tranzitie spre
personalitatea matura se va produce eficient si va constitui o premisă a succesului scolar.
Dacă comportamentul si atitudinile părinților vor fi orientate mai degrabă asupra
lipsurilor si erorilor copilului, care vor fi sancționate individual sau public şi vor face obiectul
unor comparatii cu fratii mai mari sau colegi in defavoarea copilului, atunci dezvoltarea poate
fi blocată sau deviată si creste probabilitatea esecurilor scolare.

Aplicatie
 Formulati 5 implicaţii educaţionale care derivă din particularităţile
acestui stadiu
 Coroborati aceste implicatii cu cele care deriva din altă teorie
asupra personalitatii, la alegerea dvs. si formulaţi 5 recomandări
adresate educatorilor.

Am insistat asupra acestor stadii deoarece ele vizează mica copilărie si perioada
scolarității mici si propun un mod de rezolvare a crizelor specifice de factură psihosocială.
Deşi independenta copilului se dezvoltă de la naştere până la 11 ani, dezvoltarea lui este
dependentă în foarte mare măsură de adulți (părinți, profesori, care reprezintă ,,alteri
semnificativi’’, asupra cărora copilul nu are control).
În următoarele 4 stadii lucrurile se schimbă în sensul că individul dobândeşte un
control din ce în ce mai mare asupra mediului său (îşi alege cariera, prietenii, soțul), dar
aceste alegeri sunt influențate de caracteristicile dezvoltate în primele stadii (va fi încrezător,
autonom, îşi va propune scopuri proprii sau nu).

5. Adolescența (12 - 18 ani)

Modalitati de rezolvare a conflictului: Identitate/ confuzie de rol
Adolescenta este esențială pentru construirea identității Eului. Modelarea si
acceptarea propriei identități este o sarcină dificilă si generatoare de anxietate. E. Erikson
vede adolescența ca pe un ,,moratoriu personologic’’ între copilărie si vârsta adultă, care
permite experimentarea mai multor ,,Euri’’ si roluri. Cei care dobândesc în acest stadiu un
puternic sentiment al identității vor deveni adulți încrezători în ei înşişi, iar cei ce eşuează în
acest demers vor parcurge o criză de identitate numită de Erikson ,,confuzia de rol’’, ceea ce
se va solda cu eşecuri în viata adultă.
Adolescentul va tinde să se identifice cu un anume grup sau model pentru a-si
consolida propria identitate. Dacă tinta identificării este socialmente negativă, acesta va
afecta inserția socială ulterioară.

Aplicatie
Identificaţi si argumentaţi:
3 comportamente ale părinţilor menite a stimula construcţia
identităţii adolescentului
3 comportamente ale părinţilor ce pot bloca sau devia
construcţia identităţii adolescentului

6. Adultul tânăr (18 - 35 ani)

Modalitati de rezolvare a conflictului: Intimitate/izolare
Individul îşi consolidează independența față de părinți si de instituțiile formale
(scoală). El devine matur si responsabil, îşi asumă responsabilitatea unor relații de prietenie
si de dragoste. Relațiile de dragoste implică intimitate, care nu se reduce doar la relația
sexuală, ci implică preocupare si grijă față de celălalt, dar si asumarea propriei identități in
context relațional (nu si dependență față de relație). Persoanele incapabile să stabilească o
astfel de intimitate devin izolate, evită contactele cu ceilalți si percep ca amenințătoare
încercările celorlalți de apropiere

7. Adultul matur (35 - 55 ani)

 Modalitati de rezolvare a conflictului: Generativitate/stagnare

Individul are stabilitate, o familie si o pozitie socială care implică responsabilități, atât in
ceea ce priveste creşterea şi educarea copiilor, cât si in performantele obținute in plan
profesional. Succesul conduce la sentimentul de utilitate şi realizare, în timp ce eşecul
conduce la o implicarea superficială în mediu, la instalarea unui sentiment de stagnare,
plictiseală şi sărăcie interpersonală, iar individul regresează la un stadiu de pseudo-intimitate,
în care se răsfață copilăreşte, poate deveni neajutorat social sau absorbit total de propriile
sale plăceri..

8. Bătrânețea (55 +ani)

Modalitati de rezolvare a conflictului: Integritatea Eului/ deznădejde

Modul de rezolvare al crizei în acest stadiu depinde de atitudinea persoanei fată de

propria sa viată. La această vârsta, majoritatea problemelor sale sunt rezolvate. Dacă
sentimentul (retrospectiv) este de împlinire si satisfacție, individul îşi acceptă rolul si trecutul,
posedă ,,integritatea Eului”. Dacă viata anterioară este privită cu un sentiment de frustrare si
ranchiună, cu regrete pentru ce n-a făcut, individul resimte o stare de deznădejde, de
dezgust fată de viată.
În concluzie, deoarece Erik Erikson integrează în teoria sa şi perspectiva societală şi
culturală, alături de dimensiunea sexualității, în analiza dezvoltării personalității,
fundamentarea sa teoretică este mai comprehensivă decât teoria lui Freud. Cele două teorii
se constituie totuşi ca modele explicative semnificative pentru personalitate.

Teoriile comportamentaliste si socio-cognitiviste

Teoriile comportamentaliste
Behavioriştii consideră personalitatea ca fiind un pattern relativ stabil de
comportamente învățate prin condiționarea clasică şi operantă, învățare observațională,
întărire, generalizare şi discriminare.
Reprezentantii behaviorismului neagă faptul că personalitatea ar fi constituită din
trăsături stabile, care determină anumite comportamente . Comportamentul cel mai
probabil a se produce într-o situație dată este rezultatul unor determinanți
situaționali (condițiile imediate, cum ar fi recompensa si pedeapsa) si este independent de
trăsături de personalitate
Behaviorismul radical reduce personalitatea unui individ la suma comportamentelor
învățate, prin condiționare clasică sau condiționare operantă, considerând că diferențele
individuale rezultă din diferențele dintre experiențele de învățare.
Condiționarea clasică - (Pavlov, Watson) rezultă din asocierea întâmplătoare, în
timp, a 2 sau mai mulți stimuli ce acționează asupra organismului, dintre care unul este
necondiționat, iar altul indiferent; pe scoarță se formează două focare de excitație care, prin
iradiere, formează o legătură temporală. În consecință, un stimul neutru din punct de vedere
biologic asociat cu un stimul necondiționat tinde, după un timp, să provoace aceeaşi reacție
de răspuns.
Modelul are aplicabilitate în special în ceea ce priveşte asocierea stimulilor emoționali
(emoții pozitive sau negative) cu stimuli anterior neutri. Condiționarea clasică constituie un
mecanism prin care fiecare dintre noi învățăm frica, atracția sau alte reacții emoționale.
Condiționarea instrumentală (Thorndike, B.F.Skinner) sugerează faptul că
învățarea depinde de consecințele comportamentului, respectiv de prezența sau absența
întăririi (pozitive sau negative) după producerea acestuia.
Când un răspuns comportamental are consecințe satisfăcătoare creşte probabilitatea
ca acest comportament să se repete în viitor şi invers, când este urmat de consecințe
negative este probabil ca frecvența sa de apariție să scadă.

Aplicatie
Evaluati valoarea explicativa a acestor teorii asupra dezvoltării
personalităţii

Teoriile socio-cognitive

Teoreticienii socio-cognitivişti consideră personalitatea ca fiind rezultatul

comportamentelor învățate, dar şi a modalităților de gândire. Fără a nega rolul
influențelor de mediu (recompensele şi pedepsele), ei accentuează totuşi rolul cognițiilor şi al
învățării observaționale in producerea comportamentului.

Albert Bandura - Învățarea observațională

 Învățarea observațională sau modelarea sau învățarea prin imitare este procesul
de învățare a unui comportament prin observarea comportamentului altora. Cel care a
studiat această formă de învățare este Albert Bandura (1977), psiholog la Stanford
University.
Această formă de învățare decurge în afara oricărei întăriri. Multe comportamente din
repertoriul nostru de răspunsuri comportamentale au fost achiziționate prin imitare: activități
fizice, cognitive, modalități de exprimare, strategii de lucru, emoții, atitudini, etc.
Învățarea observațională stă la baza învățării sociale (Bandura, 1986), care
sugerează că un comportament este, în egală măsură, produsul stimulilor din mediu, dar şi a
unor influențe genetice, ca şi a unor procese cognitive interne. Contextul social al unui
individ este important pentru că el furnizează oportunități pentru ca anumite comportamente
să fie observate şi imitate.

Aplicatie
Extrageţi 5 implicaţii educaţionale ale teoriei învăţării sociale a lui
Bandura.
Extrageti 5 posibile consecinte negative ale invăţării sociale
Formulati 5 recomandari adresate părinţilor pentru a evita
consecinţele negative ale învăţării sociale
Formulati 5 recomandari adresate educatorilor pentru a valorifica
resursele învăţării sociale

Walter Mischel

Alt teoretician socio-cognitivist, Walter Mischel, consideră că comportamentul unui

individ este influențat de două lucruri: de atributele specifice ale unei situații
date şi de modul în care individul percepe situația. El explică diferențele
interindividuale prin valorile şi aşteptările diferite ale indivizilor.

Mischel, ia in considerare 5 variabile persoanale care influențează modul concret in

care se derulează un eveniment. Aceste 5 variabile au valoare predictivă pentru
comportament.
 1. Competențele - capacitățile noastre intelectuale şi abilități sociale.
2. Strategiile cognitive – modalitățile concrete de percepție ale unui anumit eveniment.
De exemplu, ceea ce ar putea fi "pericol" pentru o persoană, ar putea fi "o
provocare" pentru o altă persoană.
3. Expectanțele - rezultatele aşteptate ale unor comportamente diferite
4. Valorile subiective - valoarea ataşată fiecărui rezultat posibil al diferitelor
comportamente.
5. Sistemul auto-reglator - normele şi standardele la care oamenii se adaptează în
scopul de a-şi regla comportamentul.
În concluzie, Mischel consideră că personalitatea în sine nu există, şi că trăsăturile
noastre de personalitate sunt doar cele mai eficiente strategii cognitive sau acțiuni pe care le
facem pentru a obține recompensa dorită.

Aplicatie
Puneti într-o anumită cronologie factorii implicaţi in dezvoltarea unui
comportament eficient. Explicaţi această cronologie sau secvenţialitate

Julian Rotter - Behaviorismul cognitivist al învățării sociale

Premisa teoretică a teoriei invățării sociale a lui Rotter este aceea că personalitatea
reprezintă o interacțiune între individ si mediul său. El defineşte personalitatea ca un set
stabil de potențialități de a răspunde într-un anumit fel la anumite situații. Pe baza acestei
disponibilități de răspuns se pot emite predicții asupra comportamentului.
Rotter (1975) consideră că predicția asupra unui anumit comportament se bazează pe
înțelegerea a 4 variabile.
 Potențialul comportamental - posibilitatea ca un anumit comportament să se
producă la un moment dat, într-o situație in raport cu întărirea cea mai probabilă
 Situația psihologică - modul in care persoana interpretează sau defineşte situația
 Expectanța – întărirea aşteptată pentru producerea unui comportament
 Valoarea întăririi – persoanele atasează o anumită valoare diverselor activități sau
recompense, care pot explica opțiunea pentru un anumit comportament si, au de
asemenea, o valoare predictivă
 Rotter introduce conceptul de „loc al controlului” pentru a descrie atribuirea cauzală
pe care un individ o face asupra propriului comportament. El diferențiază persoane cu control
intern, care consideră că responsabilitatea pentru ceea ce i se întâmplă îi aparține lui însuşi şi
persoane cu control extern care pun consecințele propriului comportament pe seama unor
factori cauzali plasați in afara sa: soartă, şansă sau ghinion, constrângeri externe sau
oportunități.

Aplicatie practică
Desfăşuraţi un scurt interviu cu un copil de vârstă preşcolară /
şcolară mică
Identificaţi tipul de control intern / extern. Evaluaţi eventuali factori
etiologici si strategiile pedagogice ale familiei, implicate în atribuirea
cauzala a comportamentului de către copil

Teoriile umaniste asupra personalității

Teoriile umaniste se constituie ca reacție la pesimismul psihanalitic si la determinismul

behaviorist. Precursorii demersului umanist au fost William James, Gordon Allport, Abraham
Maslow, Gardner Murphy, Carl Roders şi Fritz Pearls Ei vad natura umana ca fiind inerent
bună si işi propun să identifice metode de valorificare a potențialului uman.
Premisa teoretică a modelului umanist este ideea că în fiecare persoană există o forță
activă ce tinde spre autoactualizare. Omul este o ființă creativă, capabilă de a face propriile
opțiuni.
De asemenea, umanistii pun un accent deosebit pe experiența subiectivă. Ei
consideră ca există tot atatea lumi reale câți oameni există. Pentru a intelege o persoană
este important sa intelegem care este lumea sa reala, ce este real pentru ea.

Abraham Maslow - capacitatea de auto-actualizare

Maslow a efectuat studii asupra unor oameni cu existențe iesite din comun, care se
presupune a-şi fi folosit la maxim potentialul uman: Albert Einstein, William James, Jane
Adams, Eleanor Roosevelt, Abraham Lincoln, etc. Apoi a studiat artişti, scriitori, poeți şi alte
persoane creative pentru ca, in cele din urmă să ajungă la concluzia că şi omul obisnuit
poate să-şi utilizeze pe deplin potențialul său. Pe baza acestor studii Maslow si-a consolidat
convingerea ca omul are o posibilitate de dezvoltare personală continuă.
 Autoactualizarea, in conceptia lui Maslow, reprezintă valorificarea integrală a
talentului, capacitatilor, potențialităților. El a considerat auto-actualizarea un proces
continuu, nu un punct final ce poate fi atins doar o singură dată. Capacitatea de
autoactualizare este plasată în vârful piramidei trebuințelor.
Maslow construieste chiar un profil al persoanelor capabile de autoactualizare, care
prezintă o serie de caracteristici:
1. O eficientă percepție a realității – capacitatea de a judeca corect si onest
situațiile si de a sancționa lipsa de onestitate
2. Capacitatea individului de a se accepta pe sine şi pe ceilalți cât şi natura – a fi
capabil sa accepte natura umana, cu toate neajunsurile sale, cu toleranță si
umor
3. Spontaneitatea – capacitatea de a fi creativ in contextul vieții cotidiene
4. A avea un tel in afara intereselor personale imediate – ex. Maica Tereza
ilustrează pe deplin aceasta caracteristică (centrarea pe probleme versus
centrarea pe sine)
5. Autonomia, independența în gândire şi acțiune
6. Capacitatea de a reînnoi in permanență aprecierile asupra bunurilor
fundamentale ale vietii – capacitatea de a te bucura de mirosul unei flori, cu
aceeaşi intensitate si a mia oara când experimentezi acest fapt
7. Empatia - capacitatea de a rezona cu problemele celorlalti
8. Capacitatea de a construi si a mentine relații interpersonale profunde
9. Simt al umorului lipsit de ostilitate
10. Capacitatea de a trăi stari excepționale, intense, extaz, armonie, înțelegere
profundă

Aplicatie
Selectati 5 criterii ale capacitatii de autoactualizare si indicaţi pentru
fiecare câte doua strategii de dezvoltare.
Transformati rezultatul într-un decalog pentru educatori

Carl Rogers

Pilonul central al teoriei lui Rogers este conceptul de trebuinţă de actualizare, definită ca
o forţă intrinsecă şi inerentă oricărei fiinţe umane, principalul resort al vieții, care o împinge
spre realizarea maximă a potenţialului său.
 O altă aserţiune importantă se referă la înţelepciunea organismului, la faptul că
fiinţa umană ştie ce este bun pentru ea, făcând instinctiv şi intuitiv, cele mai bune alegeri,
dacă mediul l-ar lăsa să aleagă necondiţionat. Cu alte cuvinte, orice organism are tendinţa
înnăscută de a-şi dezvolta capacităţile la nivelul optim, atunci când este plasat în condiţii
optime.

Un alt concept deosebit de important este cel de eu (self), diferenţiat în eu real

(cum sunt) şi eu ideal (cum ar trebui să fiu). Eul (Self) este o flexibilă si schimbătoare
percepție asupra identității personale, care derivă din câmpul fenomenal, adică din
experimentarea subiectivă a realității.
Atunci când imaginea de sine este în concordanță cu ceea ce crezi, simti şi faci esti în
măsură să actualizezi propriul potential. Cu cât este mai mare decalajul dintre Eul real si Eul
ideal cu atât este mai mare tensiunea şi anxietatea.
Persoanele cu mare congruență între imaginea de sine reală si cea ideală tind să fie
adaptati social, încrezători şi plin de resurse. Cei cu congruență slabă tind sa fie anxiosi,
nesiguri şi lipsiti de aptitudini sociale.

O persoana pe deplin eficientă este cea care a dobândit o deplină o deschidere la

sentimente şi experiențe şi a învățat să aibă încredere in propriile sale intuiții. Rogers crede
că această atitudine este cel mai probabil să apară atunci când o persoană primeşte dragoste
necondiționată si acceptare din partea celorlalți.

Rogers consideră că evaluările pozitive şi negative din partea altora determină copiii
să-şi dezvolte standarde interne de evaluare. Faptul de a învăța să evalueze unele experiente
sau sentimente ca "bune" si altele ca "rele" este direct legată de o capacitate ulterioară a
persoanei de a dezvolta stima de sine şi o auto-evaluare pozitivă. Când comportamentul
este congruent cu standardele interne de evaluare, persoana este adaptata, incongruența
este legată de negarea adevăratelor sentimente şi experiențe

Stima de sine este elementul central al unui concept de sine pozitiv, fiind definită ca
“totalitatea valorilor pe care un individ şi le atribuie lui însuşi, ca persoană ”2, respectiv
autoacceptare, încredere în forțele proprii şi capacitatea de a rezolva problemele, respect de
sine. Deşi poate înregistra fluctuații pe temporare, stima de sine are o puternică stabilitate
pe termen lung. (Costa, McCrae, 1994).

2
Judge, A.T., Erez, A., Joyce E.B. (1998) – The power of being positive: The relation between positive self-
concept and job performance. În Human Performance, 11(2/3), pag.168
 Părinții contribuie în mare măsură la stima de sine a copiilor. Cercetările în domeniul
psihologiei copilului au identificat o serie de atribute parentale care se asociază cu un nivel
ridicat al stimei de sine:
 exprimarea emoțiilor şi sentimentelor
 preocupare pentru problemele copiilor
 armonie în familie
 implicarea în activitățile comune ale familiei
 disponibilitatea de a acorda ajutorul atunci când copiii au nevoie
 stabilirea clară şi onestă a regulilor
 respectarea acestor reguli de către toți membrii familiei
 asigurarea libertății copiilor în anumite limite prestabilite
Toate aceste condiții pot fi considerate atât determinanți i unui nivel ridicat al stimei
de sine cât şi ca efecte ale acestuia.
Cercetările au arătat că persoanele cu un nivel ridicat al stimei de sine au o imagine
de sine consistentă, stabilă şi lucidă, fiind capabili să anticipeze şi să evalueze consecințele
propriului comportament, în timp ce persoanele cu un nivel scăzut al stimei de sine au o
imagine de sine neclară, incompletă sau contradictorie, fiind tentate să generalizeze
implicațiile negative ale unui eşec. De aceea şcoala trebuie să aibă în vedere dezvoltarea şi
menținerea unui nivel ridicat al stimei de sine.
Îmbunătățirea stimei de sine se poate realiza prin următoarele mijloace:
 identificarea domeniului de competență al individului
 suport emoțional şi aprobare socială
 obținerea succesului
 confruntarea cu problemele
Identificarea domeniului de competență al copilului constituie un punct central în
construirea stimei de sine. Este sarcina învățătoarei să identifice calitățile, aptitudinile şi
abilităților pe care le are copilul şi să încurajeze manifestarea lor. De asemenea, copilul
trebuie învățat să-şi identifice propriile arii de competență.
Exersarea într-un domeniu de competență se asociază cu obținerea unor succese
care confirmă copilului concepția despre sine. Pe acest fond se dezvoltă sentimentul
eficacității personale (Self Efficacy) pe care îl analizează Bandura în teoria învățării sociale
Eficacitatea personală este definită ca fiind percepția unei persoane asupra capacității
sale de a accede la un anumit nivel de performanță, în diverse domenii ale existenței.
Bandura defineşte autoeficacitatea generală şi autoeficacitatea specifică pentru anumite
domenii de activitate.
 Suportul emoțional şi aprobarea socială contribuie la confirmarea performanțelor
copilului. Unii copii provin din familii în care există tensiuni şi conflicte. Uneori suportă ei
înşişi agresiuni sau sunt neglijați, situație în care suportul emoțional lipseşte. În astfel de
cazuri altcineva trebuie să preia acest rol: învățătoarea sau un alt adult semnificativ. În lipsa
unei astfel de alternative copilul poate dezvolta o depresie sau poate avea tentative de
suicid.
Stima de sine creşte în situațiile în care copilul acceptă confruntarea cu problemele
care se ivesc şi încearcă să le rezolve. Un nivel scăzut al stimei de sine se asociază cu
tendința de a evita problemele, cu atitudinea defensivă.
Implicarea copiilor în activitate, valorificarea resurselor acestora, asumarea de
responsabilități contribuie la dezvoltarea hărniciei care, în termenii teoriei lui Erikson este una
dintre alternativele (hărnicie versus inferioritate) care contribuie la dezvoltarea personalității
la această vârstă. Pentru a stimula hărnicia un rol important revine atât familiei cât şi şcolii.

Aplicatie
Identificaţi 3 erori in comportamentul părinţilor care pot afecta stima
de sine a copiilor
Identificaţi 3 erori in comportamentul educatorilor care pot afecta
stima de sine a preşcolarilor / şcolarilor mici
Identificaţi 3 erori in comportamentul educatorilor care pot afecta
sentimentul de autoeficacitate al copiilor

Aplicatie on line
Pe baza documentării din bibliografie sau de pe Internet, analizati unul
din urmatoarele aspecte specifice diferitelor etape de vârsta. Utilizati
pentru analiză una sau mai multe din teoriile personalităţii.
Aplicatie
1. Temperamentul copilului si comportamentul parental
Analizaţi si argumentati:
2. Construirea imaginii de sine
3. Consecintele stimei de sine scăzute asupra performantelor si a
Fricile copilăriei
4. echilibrului
Construirea psihic ale adultului
capacitătii de evaluare a perspectivei (Perspective
Consecintele
Taking) unui sentiment scazut al autoeficacitatii asupra
5. performantelor
Stima de sine sisicomportamentul
a echilibrului psihic ale adultului
parental
6. Stima de sine si comportamentul educatorilor – modalitati de
stimulare a stimei de sine
7. Construirea identităţii de gen
8. Dependentă versus independenţa la preşcolari
9. Disciplina in etapa prescolara. Recompensa si pedeapsa ca
factori educaţionali
10. Dezvoltarea conceptului de sine in mica şcolaritate