DEFICIENTE DE AUZ

 1 Terminologia

 Expresia cea mai utilizata este 'deficiente auditive'

(d.a.), care cuprinde, in
 esenta, 2 categorii mari de deficit auditiv, surditatea
(pierderea totala a auzului) si hipoacuzia (pierderea
partiala a auzului).
 Identificarea, evaluarea si protezarea
auzului
 Depistarea pierderii de auz se realizeza de regula – in
functie si de gravitatea acesteia – in familie si de la o
varsta foarte frageda (uneori imediat dupa nastere)
prin observatii, teste/probe, chestionarea familiei etc.
 Testele utilizate in diagnosticarea pierderii de auz se
impart in doua categorii mari:
 - de triere (screening), care identifica grupul mare
de copii ce nu raspund la anumite cerinte, din diverse
motive (dar nu neaparat legate de auz) la fel cu ceilalti
copii;
 - de diagnosticare, obiective, care masoara pragul
auditiv (cel mai scazut nivel la care raspunde copilul la
o serie de cel putin jumatate de incercari reusite).
 Testarea propriu zisa a auzului

 Cele mai des folosite procedee de testare a auzului sunt:

 a) acumetria fonica: testarea auzului cu ajutorul vocii
(examinatorul testeaza auzul subiectului asezat pe un scaun, pe o
distanta de 8 m). Concluziile acestui tip de evaluare cu privire la auz, in
functie de distanta la care cel examinat percepe suntele vorbirii sunt:
 - auz normal (8-6 m)
 - pierdere mijlocie a auzului (4-1 m)
 - pierdere foarte mare a auzului (sub 1 m).
 b) acumetria instrumentala: examinarea auzului cu ajutorul unei serii de
diapazoane; este utila in depistarea locului si campului nealterat
(diapazonul poate masura mai bine atat intensitatea cat si frecventa.
 c) audiometria tonala (de ton pur) si vocala – se realizeaza cu un aparat
radioelectric denumit audiometru. Rezultatul examinarii – audiograma
– are forma unui grafic, in care de regula, se reda pe abscisa (orizontala)
frecventa (In Hz) iar pe ordonata (verticala) scara intensitatii (din 10 in
10 dB).
 Frecventa si gradele deficitului de auz

 Cele mai frecvente la copii sunt pierderile usoare de auz si nu pierderea profunda a auzului
(surditatea) sau cofoza – pierderea totala.
 Gradele defictului de auz se stabilesc prin masuratori audiometrice, care controleaza
pragurile audibile, din punct de vedere al intensitatii (in decibeli – dB) si la diferite frecvente
(exprimate in hertzi - Hz).
 Auzul normal percepe sunetele de la o intensitate de la 0 la 20 sau chiar 30 DB. Scara
decibelica se intinde de la – 20 dB la 140 dB, in care fiecarei cresteri de 10dB ii corespunde o
crestere de 10 ori a tariei sunetului.
 Gradele deficitului auditiv (dupa Biroul international de audio-
fonologie)
 - 0-20 dB – auditie normala; poate auzi o conversatie fara
dificultate.
 - 20-40 dB – pierdere lejera de auz (hipoacuzie usoara); poate
auzi o conversatie daca nu este prea indepartata sau stearsa.
 - 40-70 dB – deficit de auz mediu (hipoacuzie medie); poate auzi
o conversatie de foarte aproape dar cu dificultati. Necesita protezare.
 - 70-90 dB – deficit de auz sever (hipoacuzie severa); poate auzi
zgomote, vocea si unele vocale. Necesita protezare.
 - Peste 90 dB – deficit de auz profund (surditate sau cofoza);
aude doar sunete foarte puternice, dar cu senzatii dureroase. Se
protezeaza cu proteze speciale.
 Protezele auditive

 O proteza auditiva are menirea de a mari presiunea si ca atare

intensitatea sunetului in organul auditiv al purtatorului. Acest lucru
se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea si
transmiterea sunetului amplificat la un receptor sau o casca atasata
la ureche.
 Cele mai cunoscute proteze auditive (de regula personale) sunt:
 - atasate de corp
 - ‘post aurale’ (se poarta dupa ureche)
 - purtate in ureche
 - cu conductie osoasa
 - cu casti
 - de grup
 - de radio.
 - implantul cohlear.(are o parte fixata in osul cranian).
 Ø Atentie slaba: daca un elev nu este atent in clasa, este posibil ca el sa
nu auda ceea ce i se spune sau sa perceapa sunetele in mod distorsionat.
Din aceste motive, copilul fie percepe gresit ceea ce spune profesorul, fie
nu mai face nici un efort sa asculte si sa fie atent.
 Ø Dezvoltarea slaba a vorbirii: o vorbire imatura, neobisnuita sau
distorsionata se poate datora pierderii auzului.
 Ø Un copil vorbeste inadecvat situatiei in care se afla, fie prea incet, fie
prea tare.
 Ø Dificultate in a urmari indicatiile verbale - poate indica o deficienta
de auz.
 Ø Copilul raspunde mai bine la sarcinile pe care le primeste atunci
cand profesorul este foarte aproape de el sau raspunde mai bine la
sarcinile care presupun raspuns in scris, decat la cele care presupun
raspuns oral.
 Ø Elevul intoarce capul, pentru a auzi mai bine;
 Ø Din cauza unor probleme de auz, inainte de a incepe sa rezolve o
sarcina, copilul se uita sa vada ce fac ceilalti colegi sau se uita la profesor
si la colegi, pentru a observa niste indicii.
 Indicatori de avertizare a deficientelor de auz in
mediul scolar.

 Ø Copilul poate sa nu auda bine ce citeste altcineva sau isi roaga

colegii sau profesorul sa vorbeasca mai tare.
 Ø Uneori copilul poate da un raspuns gresit la o intrebare sau poate
sa nu raspunda de loc.
 Ø Copiii care si-au pierdut auzul prefera sa lucreze in grupuri mici, sa
se aseze in locurile mai linistite din clasa sau sa stea in primul rand.
 Ø Ca reactie la faptul ca nu aude, copilul poate parea timid, retras sau
chiar incapatanat si neascultator.
 Ø Elevul poate avea retineri in a participa la activitati care presupun
discutii si conversatie, nu rade la glume sau nu intelege umorul.
 Ø Elevul are tendinta de a se izola si de a nu participa la activitatile
sociale.
 Ø Elevul este capabil sa inteleaga mai bine mimica, miscarile corpului
si informatiile contextuale, si nu limbajul verbal; de aceea, el ajunge
uneori la concluzii gresite.
 Ø Copilul se poate plange frecvent de dureri de urechi, dureri de gat si
de amigdalita
 Managementul mediului de invatare

 Organizarea scolii si a clasei

 Compensarea auzului este potentata prin afisarea a variate
imagini in scoala si in clasa, ca o prima conditie pentru a facilita
mai buna cunoastere a realitatii - desene, fotografii (mai ales din
cadrul unor actiuni ca de pilda excursiile la care au participat
elevii), harti, desene si reproduceri diverse.
 Organizarea clasei trebuie facuta in asa fel incat, fiecare
copil sa poata vedea atat profesorul cat si pe ceilalti copii din
clasa, ceea ce presupune un numar mai redus de elevi in clasa.
Maniera optima de organizare spatiala a bancilor/scaunelor clasei
- este in forma de semicerc.
 Pentru a facilita citirea labiala (de pe buze), este recomandabil ca
scaunul pe care sta profesorul sa fie situat la aceeasi inaltime cu
cele pe care stau elevii.
 Tabla scolara ori un flip-chart sunt mai utile in clasele unde
invata copiii cu d.a. decat la ceilalti copii. Retroproiectorul sau
alte mijloace de invatamant similare sunt de asemenea foarte
utile, pentru a fi vizualizate diverse informatii, scheme etc.
 Strategii de comunicare in clasa
 cadrul didactic trebuie sa tina cont, pe cat posibil, de urmatoarele
cerinte:
 a) Sa le vorbeasca elevilor cu d. a. doar atunci cand acestia
privesc spre profesor.
 b) Sa vorbeasca sau sa se comunice non-verbal catre elevul cu
probleme auditive avand intotdeauna orientarea corpului spre
acesta.
 c) Sa utilizeze, ori de cate ori este posibil, diverse modalitati de
ilustrare vizuala a continutului celor prezentate.
 d) Pe timpul dialogului copiii trebuie sa constientizeze mereu
cine este persoana care comunica in clipa respectiva.
 e) Cadrul didactic trebuie sa fie pregatit permanent pentru a
repeta comentarii, intrebari sau raspunsuri ale unui anumit copil,
pentru ca toti elevii sa beneficieze de ceea ce se comunica.
 f) Elevii vor fi solicitati sa puna in discutie subiecte si probleme
ridicate de ei, chiar daca profesorul nu le agreeaza sau nu intelege
limbajul non-verbal.
 la copiii cu d.a.

 Ortofonia are in vedere emisia corecta a sunetelor (fonemeleor) si a

vorbirii. Alti autori o denumesc foniartrie sau tehnica vorbirii.
Tratarea elementelor comune se va realiza la temele de logopedie.
 Demutizarea presupune:
 - receptia vorbirii prin labiolectura si utilizarea de mijloace
naturale sau tehnice a auzului rezidual
 - emisia vorbirii, articularea, care sa poata fi corelata cu
insusirea grafemelor
 - realizarea comunicarii orale si scrise.
 Demutizarea presupune insusirea celor trei laturi ale limbajului:
 - cea fonetica- articularea fonemelor si a structurilor fonematice
 - cea lexicala- vocabularul
 - structura gramaticala.
 Elemente de specific in educarea comunicarii la
copiii cu d.a.

 Labiolectura (citirea pe buze) Pentru utilizarea optima a

acestei forme de receptare a limbajului oral, care implica
folosirea intuitiei, solicita mult si este adesea
problematica, se impune:
 - evitarea strigatului sau a miscarii exagerate a
buzelor
 - mentinerea unui debit normal al vorbirii, putin mai
rar dar nu exagerat
 - vizibilitatea fetei vorbitorului si lumina adecvata
 - posibilitatea de reformulare sau de apel la gesturi
sau obiecte etc
 - intelegere, rabdare si sprjin.
 Elemente de specific in educarea comunicarii la
copiii cu d.a.

 Limbajul mimico-gestual constituie mijlocul principal de

comunicare dintre surzi si respectiv dintre acestia si
auzitori.
 Notiuni de baza despre limbajul semnelor:
 - acesta cuprinde un grup de limbaje de sine
statatoare, cu reguli proprii, structura proprie si
modalitati proprii de exprimare
 - un semn poate exprima mai multe cuvinte din
limbajul vorbit
 - nu exista un limbaj universal al semnelor
 - majoritatea copiilor surzi nu invata limbajul
semnelor (90% provin din parinti auzitori)
 Elemente de specific in educarea comunicarii la
copiii cu d.a.

 Utilizarea dactilemelor
 Dactilologia este o forma speciala a limbii vorbite, bazata pe
redarea literelor (grafeme) in aer, cu ajutorul pozitiei si miscarii
degetelor de la o mana sau de la ambele maini. In cazuri particulare
(surzii care sunt si orbi – surdo-cecitatea), dactilemele pot fi realizate si
pe ‘podul palmei. Evident ca ‘dactilarea’ ca metoda de copmunicare
implica anumite adaptari si simplificari ale ‘vizualizarii’ literelor,
pentru a face comunicarea mai eficienta.
Utilizarea dactilemelor
 Elemente de specific in educarea comunicarii la
copiii cu d.a.

 Comunicarea totala
 Comunicarea totala sau comunicarea prin toate mijloacele este ‘metoda
de comunicare in care auzul rezidual, vorbirea, limbajul
semnelor,scrierea, dactilemele si labiolectura sunt utilizate la un loc,
completandu-se reciproc’.