SCENARIU DIDACTIC- MODALITATI DE REALIZARE A UNUI

MANAGEMENT EFICIENT AL GRUPEI DE PRESCOLARI DIN PERSPECTIVA

EDUCATIEI INCLUZIVE

DEFICIENȚE AUDITIVE (DE AUZ)

Caracteristică generală
Când un copil nu este în stare să audă sunetele la fel de bine ca ceilalţi copii, spunem
că el are deficienţă/dereglări de auz. Auzul poate fi afectat în diferită măsură. Unii
copii pot fi în stare să audă destul de multe sunete. Atunci spunem că ei suferă de
pierdere atenuată a auzului; alţi copii pot fi în stare să audă doar cu ajutorul aparatului
auditiv – în cazul acestora spunem că ei suferă de o pierdere parţială a auzului; despre
copiii cu pierdere uşoară sau parţială a auzului se spune că ei au auz slab sau sunt
hipoacuzici. Există copii cu un auz foarte prost sau care nu aud deloc şi pe care nu-I
poate ajuta nici aparatul auditiv - astfel de copii au o pierdere gravă sau completă de
auz. Ei sunt numiţi surzi. Deci, deficienţa de auz se caracterizează prin pierderea
parţială (hipoacuzie) sau totală (surditate) a auzului. Deficienţa de auz poate fi
congenitală (înăscută) sau poate să apară în primii 3 ani de viaţă. Dereglarea auzului
este rezultatul lezării “centrului auditiv” al creerului, precum şi lezării urechilor24.
Dacă nici o altă porţiune a creerului nu este afectată, aceasta înseamnă că un copil cu
dereglări ale auzului are numai dificultăţi de auz, fără a avea şi deficienţă mintală.
Unii copii cu dereglări ale auzului au mai mult de o deficienţă – aceasta înseamnă că
la aceşti copii pot fi afectate mai multe porţiuni ale creerului şi nu dereglările de auz
reprezintă dificultatea principală. Cea mai mare dificultate pentru un copil cu
dereglări ale auzului va fi de a-l învăţa să vorbească. Dacă un copil nu este în stare să
audă bine, va fi foarte greu pentru el să înveţe să vorbească. Aceasta se întîmplă,
deoarece noi învăţăm să vorbim auzindu-i vorbind pe oamenii din jurul nostru şi
auzindu-ne pe noi înşine în încercarea de a vorbi. Este foarte important ca un copil cu
dificultate de auz să fie depistat şi să-i fie acordat ajutor la o vîrstă mică – nici o vîrstă
nu poate fi prea mică. Dacă un copil depăşeşte vîrsta de 2 ani, dezvoltarea lui
ulterioară poate fi grav afectată. Nu uitaţi să consultaţi familia şi specialiştii care vă
pot oferi informaţii utile. Identificarea tîrzie a deficienţei şi lipsa unei predări adecvate
în primii ani adîncesc dificultăţile copiilor. Este posibil ca la unii copii deficienţele de
auz să se accentueze odată cu vîrsta, la alţii - problemele să apară atunci cînd sunt mai
mari (de regulă, la ciclul gimnazial). Educatoarea trebuie să transmită informaţiile
privind copiii cu deficienţe, mai ales atunci cînd aceştia se transferă în alte grupe sau
merg la şcoală.

Bariere în învăţare

• Dificultăţi în a auzi discuţiile la o distanţă mai mare;

• Dificultăţi de ascultare în sala de grupă, dificultăţi de concentrare şi o întîrziere atît
în vorbire, cît şi în aptitudinile de a folosi limbajul;
• Cîteodată va comunica mai greu cu colegii;
• Nu înţeleg pe deplin informaţii transmise pe cale verbală;
• Nu pot întotdeauna să-şi comunice clar şi eficient ideile proprii;
• Nu pot reţine informaţii complexe fără a avea ocazia să se repete de multe ori etc
Adaptări la sala de grupă

• Compensarea auzului – realizată în planul individual prin diverse proteze auditive

(la cei cu hipoacuzie) este potenţată prin afişarea a variate imagini în grădiniţă şi în
grupa de copii, ca o condiţie pentru a facilita mai buna cunoaştere a realităţii -
fotografii, hărţi, desene şi reproduceri diverse.
• Organizarea sălii de grupă se face în aşa fel, încît fiecare copil să poată vedea atît
educatoarea, cît şi pe ceilalţi copii, ceea ce presupune un număr mai mic de copii în
grupă. Urmărind răspunsurile date de ceilalţi colegi, pot să înveţe mai bine. De aceea
mobilierul poate fi aranjat în aşa fel, încât copilul să stea cu faţa către ceilalţi copii şi
educatoare.
• Copiii cu deficienţe de auz ar trebui să stea lîngă cadrul didactic/specialist, cu faţa la
acesta. Este important însă să-i vadă şi pe ceilalţi copii.
• Maniera optimă de organizare spaţială a mediului grupei (mese şi scaune,
activităţile comune) este în formă de cerc sau semicerc.
• Pentru a facilita citirea labială (de pe buze), este recomandabil ca scaunul pe care
stă educatoarea să fie situat la aceeaşi înălţime cu cele pe care stau copiii.
• Dacă un copil aude mai bine cu o ureche, aşezaţi-vă în partea corespunzătoare
aceleia.
• Iluminarea trebuie să fie cît mai adecvată, atît spre copii, cît şi spre
educatoare/pedagog. Lumina trebuie să fie cît mai bună pentru ca faţa, mâinile şi
buzele educatoarei să fie cît mai vizibile;
• Cînd vă adresaţi copilului cu deficienţe auditive nu staţi cu spatele în fereastră,
deoarece chipul dumneavoastră va fi umbrit, iar cititul pe buze va deveni dificil.
• Este imperios necesară reducerea la minimum a zgomotelor din grupă; se va folosi
o sală de grupă amplasată într-o zonă mai liniştită a grădiniţei.
• Staţi pe cît de mult posibil cu faţa către copilul cu deficienţe de auz; nu vă acoperiţi
faţa cu cartea, atunci cînd citiţi şi nu vorbiţi cînd sunteţi întoarsă cu spatele, nu vorbiţi
în timp ce scrieţi la tablă/pe hîrtie sau desenaţi/modelaţi etc. - copilul hipoacuzic sau
cu surditate nu vă va putea citi pe buze sau vedea mimica feţei
. • Tabla, flip-chart-ul, retroproiectorul sau alte mijloace de învăţămînt similare sunt
mai utile în grupele cu copii cu deficienţe auditive, pentru a fi vizualizate diverse
informaţii, scheme etc.
• Dacă vă deplasaţi prin clasă în timp ce vorbiţi, un copil cu deficienţe de auz poate
să nu urmărească ce spuneţi. Identificaţi cîteva locuri cheie ale sălii de grupă unde
puteţi sta şi de unde ei vă pot vedea clar.
• În timpul discuţiilor sau sesiunilor de întrebări şi răspunsuri, alocaţi timp
suplimentar copilului să se întoarcă şi să vadă cine vorbeşte. Este de ajutor să
menţionaţi numele vorbitorului, pentru a-i indica copilului direcţia în care să
privească.
• Evitaţi să-l aşezaţi pe copilul cu deficienţe de auz într-o zonă gălăgioasă a sălii de
grupă. Asiguraţivă că stă departe de radiatoare, aparate care produc zgomot sau
ferestre care dau înspre zone aglomerate.
• Gîndiţi-vă la felul în care vă veţi îmbrăca: hainele în culori vii, ţipătoare chiar, sau
cu multe modele sofisticate, precum şi bijuteriile stridente pot tulbura atenţia. Păstraţi-
vă chipul descoperit, fără a-l ascunde cu mâinile sau părul sau cu ochelari de soare
Comunicarea cu copilul

• Vorbiţi-i copilului despre lucrurile care se întîmplă în jurul lui. În acest mod el va
începe să asocieze sunetele care le aude cu acţiunile, evenimenetele, oamenii şi
obiectele din jur („Tu mă ajuţi să strîngem jucăriile...”).
• Coborîţi-vă la nivelul copilului şi vorbiţi-i faţă în faţă.
• Înainte de a vorbi cu copilul, atrageţi-i atenţia, atingîndu-l uşurel şi spunîndu-i pe
nume. Asiguraţivă că el se uită la Dvs. atunci cînd îi vorbiţi, altfel s-ar putea să nu fie
capabil să urmărească prima parte a conversaţiei sau a instrucţiunilor
. • Îndemnaţi-l să privească şi să asculte.
• Folosiţi gesticulaţia cînd vorbiţi. Îndemnaţi copilul să folosească gesticulaţia.
• Atunci când vorbiţi întregii grupe de copii, faceţi-o într-o manieră clară şi într-un
ritm normal. Dacă vorbiţi prea încet sau folosiţi mişcări exagerate ale buzelor, copiilor
cu deficienţe de auz le va fi mai greu să vă înţeleagă. Vorbiţi clar şi tare.
• Nu strigaţi şi nu vorbiţi în şoaptă. Nu ţipaţi, căci acest lucru va altera modul de
mişcare a buzelor. În cazul copiilor hipoacuzici, care folosesc aparate auditive,
zgomotele puternice venite pe neaşteptate pot fi dureroase sau şocante.
• Când se aude un zgomot, arătaţi-i copilului de unde vine acesta. Vorbiţi-i despre el.
Îndemnaţi-l să să uite într-acolo şi să asculte sunetul („Priveşte cum hamăie cîinele!
Ham-ham!”).
• Îndemnaţi copilul să producă sunete cântând şi jucându-se cu ele. Lăudaţi-l când
produce un cuvînt.
• Când vorbiţi, folosiţi-vă expresia feţei, pentru a ajuta copilul să înţeleagă ce spuneţi.
• Vorbiţi sau comunicaţi non-verbal cu copilul, avînd întotdeauna orientarea corpului
spre acesta
• De obicei, copilul cu deficienţe auditive nu vorbeşte foarte clar. Aveţi răbdare să
ascultaţi ce vrea să vă spună. Ajutaţi-l să folosească cuvintele corect, lăudându-l
pentru fiecare efort şi reuşită.
• Folosiţi cuvinte şi propoziţii simple, pentru a ajuta copilul să înţeleagă ceea ce doriţi
să spuneţi; îmbinaţi limbajul vorbit cu gesturile.
• Încercaţi să vă păstraţi mâinile libere, pentru a folosi gesturi naturale în sprijinirea
cuvintelor spuse.
• Pe timpul dialogului copiii cu deficenţe auditive trebuie să conştientizeze mereu
cine este persoana care comunică în clipa respectivă.

Strategii de predare-învăţare. Intervenţii utile

• Dacă copilului i se recomandă aparat auditiv, verificaţi dacă acesta îl poartă, dacă
este pornit şi dacă are baterii bune;
• Pentru copiii cu deficienţe de auz este mai greu să accepte să lucreze în grup,
deoarece sunt mulţi cei care vorbesc şi pentru că se vorbeşte mult. Vă puteţi folosi de
aceste momente de lucru în grup pentru a discuta numai cu aceşti copii.
• Cînd vorbiţi despre ceva, ţineţi obiectul aproape de faţa lui astfel, încît copilul să
vadă buzele şi obiectul („Priveşte, Andrei! Aceasta este o cană”).
• Dacă vorbiţi mult, sau vă mişcaţi mult, poate fi dificil şi obositor pentru un copil
hipoacuzic să vă citească pe buze sau să-l urmărească pe cel care traduce în limbajul
semnelor (în cazul prezenţei persoanei de sprijin). Folosiți propoziţii scurte. Explicaţi
toţi termenii noi sau pe cei tehnici.
• Împărţiţi sarcinile în etape mici pe care le pot finaliza;
• Asiguraţi-vă că copilul a înţeles sarcina încredinţată, mesajul;
 • Evitaţi activităţile bazate pe sarcini exclusiv orale; utilizaţi, ori de cîte ori este
posibil, diverse modalităţi de ilustrare vizuală a conţinutului celor prezentate: imagini,
planşe, panouri.
• Oferiţi-i copilului oportunităţi de a lucra în cooperare, cîte doi sau în grupuri mici
pentru a fi capabili să ceară ajutor cînd au nevoie, dar şi pentru a observa şi asculta ce
spun ceilalţi colegi atunci cînd răspund la întrebări, sau să trăiască sentimentul de
mîndrie atunci cînd îi reuşeşte etc. Iniţiaţi discuţiile cu copilul în cauză în timpul
lucrului în echipă;
• Fiţi oricînd pregătită pentru a repeta comentarii, întrebări sau răspunsuri ale unui
anumit copil, pentru ca toţi copiii să beneficieze de ceea ce se comunică.
• Supravegheaţi-I şi îndrumaţi-l îndeaproape pe copilul cu deficienţe de auz;
• Acordaţi-i un timp mai îndelungat pentru procesarea informaţiei şi formularea
răspunsului;
• Încurajaţi-I constant să-şi exprime părerile; oferiţi-i ocazia de a-şi spori respectul de
sine, de a fi ajutat să creadă în el şi în capacitatea lui de a învăţa;
• Informaţiile scrise să nu fie prea complexe şi prea vaste;
•Oferiţi-i frecvent ocazia de a exersa şi a repeta;
• Creaţi o atmosferă de siguranţă şi confort în sala de grupă.

Strategii de predare-învăţare pentru copiii surzi

Cu copiii surzi – cei care aud foarte puţin sau deloc – principalul mijloc de
comunicare trebuie să fie cel mimico-gestual; citirea pe buze sau citirea şi scrisul pot
fi folosite ca un mijloc suplimentar de comunicare. Toate cele relatate mai sus se
aplică tuturor copiilor cu deficienţe de auz, dar ar trebui să luaţi în considerare şi
următoarele:
• Trebuie să învăţaţi comunicarea mimico-gestuală, folosită de către persoanele surde.
Persoanele surde adulte, pregătite ca instructori de comunicare mimico-gestuală, sunt
deseori cei mai buni profesori. Societatea republicană a persoanelor cu dizabilități de
auz și vorbire.
• Adulţii surzi pot fi angajaţi ca asistenţi/persoane de sprijin pentru copilul cu CES în
cadrul activităţilor la grădiniţă. Aici copiii sunt învăţaţi prin intermediul comunicării
mimico-gestuale, aceasta fiind folosită şi pentru a se înţelege mai uşor între ei. În
plus, li se oferă posibilităţi de a socializa cu restul copiilor şi de a li se alătura în unele
grupe de copii.
• Adulţii surzi pot fi utilizaţi şi ca voluntari pentru a susţine copilul surd şi a facilita
comunicarea între copii, cu educatoarea etc.
• Ar putea fi găsit un interpret (traducător) în calitate de profesor de comunicare
mimico-gestuală care să vină regulat la grădiniţă.
• Copiii învaţă rapid să folosească acest limbaj chiar şi atunci cînd educatoarele sau
părinţii nu se pricep foarte bine. Cu cît mai mult veţi practica, cu atît mai iscusiţi veţi
deveni.