Psihologia copilului cu deficienţe de învăţare

Inst.Cosma Mirela
Şc.Gen.”Lucian Blaga“Deva

Tendinţa crescândă de integrare şcolară în unităţile obişnuite de învăţământ a

copiilor cu CES este bine cunoscută atât în lume, cât şi în România .
Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea copiilor cu CES în
structurile învăţământului de masă care poate oferi un climat favorabil dezvoltării
armonioase a acestor copii şi o echilibrare a personalităţii acestora.

Nevoile speciale ale copiilor cu dificultăţi de învăţare în mediul şcolar

Verbul " a învăţa " este cel mai des asociat cu şcoala . Procesul de învăţare
începe însă mult mai devreme, chiar din primele clipe ale naşterii. A simţi, a se mişca,
a se uita, a auzi toate sunt rezultatul învăţării. Şi acesta este doar începutul .
În faza următoare de dezvoltare, copilul îşi dă seama că lucrurile văzute şi
auzite pot fi asociate, se leagă între ele . De exemplu, copilul cunoaşte vocea mamei,
sunetul clopoţelului etc. Învaţă să asocieze experienţa tactilă cu senzaţia vizuală şi
auditivă . Astfel, de exemplu, apăsarea burţii păpuşii din plastic şi sunetul fluierător
devin senzaţii asociate . Astfel îşi lărgeşte copilul sfera experienţelor, fiind
întotdeauna gata pentru perceperea şi prelucrarea noilor informaţii . Relaţia dintre "
dacă " şi " atunci " este descoperită cu un interes intensificat . De exemplu : " Dacă
încep să plâng, cineva intră şi se ocupă de mine " ; sau într-o situaţie mai complexă : "
dacă mă ridic sub masă, îmi lovesc capul " ; iar într-o situaţie şi mai complexă : "
Dacă alerg pe pat, atunci pot să cad, iar căderea rezultă durere " .
Legăturile " dacă - atunci " - deoarece aduc surprize copilului - îl motivează la
cunoaşterea relaţiilor de cauzalitate şi la experimentarea individuală . De exemplu "
Dacă rostogolesc mingea sub dulap, ea dispare " . Noile cunoştinţe sun integrate în
cadrul experienţelor prelucrate anterior şi astfel în momentul şcolarizării copilului
preîntâmpină" minunea " cititului, învăţului cu această experienţă bogată .
Învăţarea este cea mai semnificativă în această perioadă ( de la naştere până la
momentul şcolarizării ), reprezentând fundamentul oricărui proces de învăţare
ulterioară .
După toate acestea ne putem închipui că, prin compromiterea procesului de
dezvoltare şi maturizare intelectuală, are de suferit, dezvoltarea intelectuală, aceasta
fiind deviată pe un alt traiect, iar prin acesta implicit scade eficacitatea performanţelor
intelectuale . Aşa se explică faptul că tulburările precoce ale dezvoltării copilului
radiază în profunzime, deoarece afectează acele structuri de bază ( modalităţile
fundamentale ale percepţiei, organizarea, orientarea şi focalizarea atenţiei etc ) care
reprezintă condiţii esenţiale în formarea funcţiilor intelectuale mai complexe . La fel,
nu putem pretinde copilului să citească şi să scrie fluent, să efectueze diferite calcule
până când aceste aptitudini, respectiv aptitudini parţiale, care reprezintă pilonii
performanţelor intelectuale, funcţionează la un nivel scăzut .

Şcolarul, a cărui capacitate de învăţare este perturbată, necesită o asistenţă

psihopedagogică aparte, specifică .
Cum putem ajuta elevul cu dificultăţi de învăţare ? În primul rând,
învăţătorul trebuie să posede cunoştinţe care îl fac capabil să recunoască tulburarea de
învăţare a copilului . Care sunt acele simptome, modele de comportament, care
sugerează prezenţa tulburării de învăţare ?

1
 Identificarea deficienţelor, primul pas important pentru educator

La unii dintre copii, deficienţele sunt evidente. Dacă sunt slabi şi

supraponderali, dacăau vreo deficienţă fizică sau incapacitate de control a braţelor,
acestea sunt imediat sesizate. Unii copii au mai mult de o deficienţă Majoritatea
deficienţelor trebuie identificate încă din primele zile de şcoală Nu uitaţi să consultaţi
familia şi specialiştii care va pot oferi informaţii utile. Este la fel de important ca
profesorii să identifice atât abilităţile cât şi dizabilităţile copiilor. Profesorii
trebuie să transmită informaţiile privind copiii cu deficienţe, mai ales atunci când
aceştia se transferă în alte clase. Este posibil ca la unii copii deficienţele să se
accentueze odată cu vârsta, sau la alţii problemele să apară atunci când sunt mai mari.
De aceea, profesorii din ciclul gimnazial trebuie preveniţi asupra acestor posibile
probleme. Identificarea târzie a deficienţei şi lipsa unei predări adecvate în
primii ani adâncesc dificultăţile copiilor.
Ca să le putem identifica trebuie să cunoaştem tipurile de deficienţe posibile în
rândul elevilor.
Deficienţe de auz
Alături de „deficiente de auz” mai sunt utilizati si alti termeni, cum ar fi
„hipoacuzie” sau „surditate”. Sunt dese situatiile în care noi presupunem ca un copil
aude bine, dar de fapt acesta să aiba dificulăţi de auz. Copiii nu ne pot spune daca
au sau nu probleme de auz pentru ca nu stiu ce înseamna sa auzi bine! Unele
deficiente usoare de auz apar si dispar, datorita expune copilului la raceli în
zona capului sau infectii repetate ale urechii.

Semne de avertizare
*Atentie slaba: daca un elev nu este atent în clasa, este posibil sa nu auda bine
ceea ce i se spune sau sa perceapa sunetele în mod distorsionat. Din aceste motive,
copilul fie percepe gresit ceea ce spune profesorul, fie nu mai face nici un efort sa
asculte si sa fie atent. În cazuri foarte rare un astfel de elev este extrem de atent,
facând eforturi serioase pentru a deslusi ce se vorbeste.
*Dezvoltarea slaba a vorbirii: o vorbire imatura, neobisnuita sau
distorsionata se poate datora pierderii auzului. Sau, daca un copil vorbeste fie prea
tare, fie prea încet.
*Copilul raspunde mai bine la sarcinile pe care le primeste atunci
când profesorul este mai aproape de el, sau raspunde mai bine la sarcinile care
presupun un raspuns scris, decât cele care presupun un raspuns oral.
*Elevul întoarce capul pentru a auzi mai bine
* Din cauza unor probleme de auz, copilul, înainte de a începe sa rezolve o
sarcina, se uita sa vada ce fac ceilalti colegi sau la profesor, pentru a observa niste
indicii.
*Copilul poate sa roage colegii sau profesorul sa vorbeasca mai tare.
* Uneori poate da un raspuns gresit la o întrebare sau poate sa nu raspunda
deloc.
*Copiii care au pierderi de auz prefera sa lucreze în grupuri mici, sa se aseze
în locuri mai linistite în clasa, sau sa stea în primul rând.
*Ca reactie la faptul ca nu aude, copilul poate parea timid, retras sau chiar
încapatânat si neascultator.
*Elevul poate avea retineri în a participa la activitati care presupun discutii si
conversatie, nu râde la glume sau nu întelege umorul.
* Elevul are tendinta de a se izola si de a nu participa la activitatile sociale.

2
 *Elevul este capabil sa înteleaga mai bine mimica, miscarile corpului si
informatiile contextuale, si nu limbajul verbal, si de aceea, uneori se ajunge la
concluzii gresite – se confunda cu deficientul mintal.
*Copilul se poate plânge frecvent de dureri de urechi, dureri de gât si
amigdale.
* Se pot produce secretii ale urechii.

Adaptări la clasă

• Copilul va fi asezat cât mai aproape de profesor (l nu mai mult de 3 metri);

• Profesorul va sta pe cât de mult posibil cu fata catre elev; nu-si va acoperi
fata cu cartea, atunci când citeste si nu va vorbi când este întors cu spatele;
• Lumina nu trebuie sa vina din spatele profesorului pentru ca fata îi va
ramâne în umbra. Lumina trebuie sa fie cât mai buna pentru ca fata, mâinile sti buzele
profesorului sa fie cât mai vizibile;
• Pentru unii copii este un avantaj daca vad si profesorul si colegii în acelasi
timp. Urmarind raspunsurile date de ceilalti colegi, pot sa învete mai bine. De aceea
mobilierul poate fi aranjat în asa fel încât copilul sa stea cu fata catre ceilalti copii si
profesor.
• Se va încerca reducerea la maximum a zgomotelor de fond. Se va folosi o
clasa amplasata într-o zona mai linistita a scolii.

Sugestii privind predarea-învatarea pentru elevii cu pierderi de auz

- Daca copilului i se recomanda aparat auditiv, verificati daca acesta îl poarta,

daca este pornit si daca are baterii bune;
-Vorbiti clar si tare, fara a exagera si tipa;
- Folositi cuvinte si propozitii simple, combinate cu gesturi sau imagini pentru
a ajuta copilul sa înteleaga ceea ce doriti sa spuneti. Profesorul trebuie sa îmbine
limbajul vorbit cu gesturile, sa foloseasca imagini, planse, panouri.
- Puneti elevul sa lucreze împreuna cu un elev care aude. Acesta îl poate ajuta.
- Încurajati elevul sa observe si sa asculte ce spun ceilalti colegi atunci când
raspund la întrebari.
- Verificati împreuna cu el daca a înteles ceea ce trebuie sa faca.
- Pentru copiii cu deficiente de auz este mai greu sa accepte sa lucreze în grup,
deoarece sunt multi cei care vorbesc si pentru ca se vorbeste mult. Profesorul se poate
folosi de aceste momente de lucru în grup pentru a discuta numai cu acest elev.
- De obicei, copilul nu vorbeste foarte clar. Aveti rabdare sa ascultati ce vrea
sa va spuna. Ajutati-l sa foloseasca cuvintele corect, laudându-l pentru fiecare efort si
reusita.
Deficienţe de vedere
Pentru a descrie diversele grade si tipuri de deficiente de vedere se
folosesc mai multi termeni cum ar fi: vedere slaba, pierdere partiala de vedere
(ambliopie) si pierdere totala de vedere (orbire sau cecitate). Multe din problemele de
vedere ale copiilor se pot corecta usor cu ochelari de vedere, daca problema este
identificata corect. Altele, însa, pot fi probleme mai serioase. Unele dintre semnele de
avertizare pot fi sesizate usor, în timp ce altele pot trece neobservate.

Semne de avertizare
*Indicatori de natura fizica: ochi rosii, coji pe pleoape între gene, urcioare
repetate, pleoape umflate, ochi umezi sau care curg, strabism, privire
încrucisata, ochi de dimensiuni diferite, pleoape lasate, ochi cu aspect obosit.
*Elevul se freaca frecvent la ochi sau atunci când are de facut ceva care-i
solicita mai mult ochii.
*Elevul acopera sau închide un ochi daca simte ca nu vede bine cu acel ochi
3
sau ridica sau înclina capul înainte.
* Mimica speciala: clipeste foarte des, strânge ochii, se încrunta sau are
o mimica distorsionata atunci când citeste sau când priveste ceva cu atentie.
* Nu are capacitatea de a localiza si de a ridica un obiect de dimensiuni
mici.
* Sensibilitate la sau dificultate în functie de lumina: elevul clipeste foarte
des sau tinde sa închida ochii când lumina este mai puternica. Este posibil sa vada cu
dificultate când lumina este slaba, sau sa nu vada deloc dupa ce se însereaza.
*Dificultate în a citi si a lucra cu obiecte: aduce cartea sau obiectele foarte
aproape de ochi, dar se descurca foarte bine daca i se dau instructiuni verbale.
*Dificultate în a lucra în scris: când scrie nu poate respecta rândul sau scrie
între spatii.
*Probleme legate de faptul ca nu vede la distanta pot conduce la evitarea
spatiului de joaca sau la evitarea oricaror activitati care presupun miscare. Un astfel
de elev prefera sa citeasca sau sa faca orice activitati statice.

Adaptări la clasă
• Aflati de la respectivul elev care este locul de unde vede cel mai bine la
tabla (ex. în primul rând).
• Lumina nu trebuie sa se reflecte pe tabla, iar ceea ce se scrie cu creta trebuie
sa fie foarte vizibil.
• Daca elevul este sensibil la lumina, nu-l asezati lânga fereastra. Permiteti-i sa
poarte o sapca cu cozoroc pentru a-si proteja ochii de lumina, sau puneti-i la
dispozitie un carton pe care sa-l foloseasca ca ecran de protectie atunci când citeste
sau scrie.
• Luati toate masurile ca elevul sa cunoasca bine scoala si clasa. Profesorii sau
elevii care vad trebuie sa-l conduca atunci când se deplaseaza, stând în spate si usor
în lateral, tinându-l usor de cot. Copilul va fi avertizat asupra obstacolelor sau
treptelor, intrarilor mai înguste, etc.

Sugestii privind predarea-învăţarea la elevii cu deficienţe de vedere

- Pe tabla se va scrie mai mare sau se vor utiliza alte mijloace vizuale. Se
recomanda folosirea cretei colorate. Permiteti elevului sa vina foarte aproape de tabla
sau de late materiale vizuale pentru a vedea mai bine.
-Cititi cu voce tare ceea ce este scris pe tabla.
- Elaborati materiale didactice care pot fi citite cu usurinta, sau se pot mari
imagini si materiale prin copiere.
- Li se vor pune la dispozitie caiete cu liniatura mai pronuntata
- Pentru unii copii sunt foarte utile dispozitivele de marit scrisul (lupa).
-Încurajati copilul sa urmareasca rândul folosind un indicator sau cu degetul.
-Copiii care au probleme cu vederea învata deseori folosindu-se de pipait. De
aceea oferiti-le ocazia sa lucreze cu obiecte.
-Pentru a-i ajuta la ceea ce au de facut este bine sa lucreze împreuna cu un
coleg care vede.
- Pentru încurajare, copilul trebuie laudat sau rasplatit printr-un gest de
mângâiere.
-În timpul orei se vor rosti numele tuturor copiilor pentru ca el sa stie cine
vorbeste.
- De un foarte mare ajutor le este calculatorul. Acesta le ofera posibilitatea
de a scoate la imprimanta texte cu un scris foarte mare, se pot asculta
textele, etc.

4
 Deficiente de intelect

Între toate deficientele, acestea sunt cele mai frecvente. Pentru a descrie
astfel de deficiente se folosesc termeni ca: tulburare de dezvoltare, retard mintal,
handicap mintal, dificultati severe de învatare.
Dizabilitatea intelectuala afecteaza dezvoltarea copilului sub toate aspectele.
Acesti copii au un ritm mai lent de dezvoltare fizica, de achizitie a limbajului, de
însusire a deprinderilor de autoservire si de formare a deprinderilor de învatare.

Semne de avertizare

Aceste semne sunt grupate în sase arii. Este posibil ca acei copii care
manifesta semne din toate aceste arii sa aiba o deficienta mintala. Problemele care pot
sa apara într-o arie, dar nu apar si în alta arie, pot indica o anume dificultate de
învatare.
Vârsta cronologica a copilului reprezinta doar un indicator general.
Cel mai bun indicator este vârsta la care copilul din comunitatea respectiva
ajunge sa capete aceste deprinderi. La unii copii ritmul natural de dezvoltare este mai
lent decât la altii, fara ca acestia sa aiba vreo deficienta. De asemenea, faptul ca un
copil traieste într-o comunitate multilingvistica poate încetini ritmul de dezvoltare a
limbajului deoarece acel copil trebuie sa-si însuseasca mai multe limbi deodata.

Vorbirea
*Nu spune „mama” (sau un cuvânt echivalent) pâna la 18 luni
*Nu poate numi câteva obiecte/persoane cunoscute la 2 ani
*Nu repeta cântece/versuri simple la 3 ani
*Nu vorbeste în propozitii scurte la 4 ani
*Nu este înteles de persoane din afara familiei la 5 ani
*Vorbeste altfel decât alti copii de aceeasi vârs

Întelegerea limbajului
* Nu reactioneaza la propriul nume la 1 an
*Nu identifica partile fetei la 3 ani
*Nu poate urmari relatari simple la 3 ani
*Nu poate raspunde la întrebari simple la 4 ani
*Nu poate respecta instructiuni simple în clasa la 5 ani
*Pare sa aiba probleme în a întelege ceea ce i se spune, comparativ cu copiii
de aceeasi vârsta

Jocul
* Nu-i place sa joace jocuri simple (leganat) la 1 an
* Nu se joaca cu obiecte cunoscute la 2 ani
*Nu se joaca cu alti copii la 4 ani
* Nu se joaca la fel ca alti copii de aceeasi vârsta

Miscarea
*La 10 luni nu sta singur în picioare, fara sprijin
* Nu merge la 2 ani
* Nu-si mentine echilibrul într-un picior la 4 ani
*Coordonare motorie slaba. Se misca altfel decât alti copii de aceeasi
vârsta

5
 Comportamentul
* Are o atentie de scurta durata
* Are o capacitate redusa de memorare
*Este hiperactiv, agresiv sau turbulent
*Este apatic sau indiferent

Cititul si scrisul
La vârsta de 5 ani, sau dupa primul an de scoala:
*Are probleme în a copia forme ca cercul, patratul
* Are probleme în a îmbina figuri si a forma imagini
*Confunda litere (de exemplu d cu b)
*Are probleme în a pune în ordine literele unui cuvânt sau cuvintele pe planse
*Nu tine minte si nu poate reproduce în ordine 5 cuvinte sau 5 cifre imediat
dupa ce le-a auzit

Adaptări la clasă

• Reducerea elementelor de distragere a atentiei – pe masa de lucru sa fie

numai obiectele necesare, în ordine
• Copiii care au tendinta de a se plimba prin clasa, vor fi asezati în banci lânga
perete, alaturi de copii mai voinici. Li se pot da sarcini care sa implice miscarea prin
clasa si sa nu distraga atentia: sa distribuie fise, caiete, sa stearga tabla, etc.
• Se va încerca gasirea unei persoane (voluntar, profesor de sprijin) care sa
vina la scoala zilnic pentru a se ocupa de acel copil. În alte momente aceasta persoana
se poate ocupa de restul clasei, în timp ce învatatorul se va ocupa de el.

Sugestii privind predarea-învatarea pentru elevii cu deficiente mintale

- Profesorul va arata si nu doar va spune copilului ce sa faca

-Atunci când se dau indicatii, se folosesc cuvinte simple si se verifica daca
acel copil a înteles ce are de facut
- Se vor folosi obiecte concrete, pe care copilul sa le simta si sa le mânuiasca,
si nu numai lucrul cu creion si hârtie
- Se va încerca legarea lectiei de experientele din viata copilului
-Se va face o singura activitate (nu mai multe în acelasi timp) si se va duce
pâna la capat. Se va marca clar sfârsitul unei activitati, cât si începutul unei activitati
noi.
- Sarcina se va descompune în etape sau obiective de învatare mici.
-Rezolvarea sarcinii se începe cu ceea ce deja copilul stie si apoi se va trece la
o etapa mai dificila. Daca apar probleme, se va reveni la etapa mai usoara.
-Atunci când copilul reuseste fiti darnici cu laudele
-Dati copilului sa exerseze de mai multe ori rezolvarea aceleasi sarcini – ceea
ce se numeste uneori „supraînvatare” – dar este o metoda prin care ne asiguram ca
acel copil stapâneste deprinderea respectiva si prin care acesta capata încredere. Însa
nu trebuie exagerat.
- Puneti copilul sa lucreze cu un coleg rabdator care îi poate explica înca o
data cerinta exercitiului si îl poate ajuta în rezolvarea problemelor mai dificile.
- Ignorati comportamentul necorespunzator al copilului daca acesta este
folosit pentru a va atrage atentia. În schimb, atunci când se comporta
corespunzator, laudati-l si dati-i atentia cuvenita.

6
Activităţi în mediul şcolar cu elevi având dificultăţi de învăţare

Prin recunoaşterea tulburării de învăţare la elevi, învăţătorul a făcut primul pas

în remedierea elevului . Din moment ce învăţătorul devine competent în stabilirea
cauzelor dificultăţilor de învăţare, el va fi capabil să abordeze în mod diferenţiat
învăţarea/educarea acestui elev .
Aceasta necesită eforturi şi energii suplimentare din partea învăţătorului,
deoarece elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de activităţi recuperatoare şi de o
atitudine specifică, conform nevoilor individuale . Această abordare diferenţiată
necesită o colaborare strânsă între pedagog şi psihologul şcolar . Pe de o parte,
învăţătorului îi revin responsabilităţile abordării diferenţiate, pe de altă parte
colaborarea lui cu psihologul şcolar măreşte eficacitatea intervenţiei educaţionale .
Activitatea psihopedagogică cu copiii cu dificultăţi de învăţare trebuie să
prezinte un efect dublu :
- având un caracter corectiv - formativ, ea are ca scop central reducerea şi
corecţia deficienţelor intervenite în dezvoltare ;
- prin întreţinerea şi stimularea factorilor non - intelectuali ai personalităţii
cum ar fi : motivaţia de învăţare, interes, senzaţia competenţei, aptitudini
de comunicare verbală, etc .

Strategii pedagogice privind recuperarea, corecţia şi dezvoltarea

funcţiilor cognitive şi ale aptitudinilor parţiale deficitare

Intervenţia recuperatorie trebuie întotdeauna să respecte personalitatea şi

nivelul de deficienţă al copilului . Criteriul de alegere a programului de dezvoltare, a
etapelor programului intră în resortul unei persoane competente : psiholog,
psihopedagog , profesor consilier . Din acest motiv, în prezentarea de faţă nu abordez
această latură a problemei . Ceea ce revine învăţătorului va fi aplicarea programului
stabilit împreună cu psihologul, sub forma unor activităţi suplimentare ( aditive la
programa şcolară în sălile de clasă .

Dar nu există " reţete " pentru integrarea copiilor cu CES în învăţământul de
masă . Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile
potrivite . Fiecare copil are dreptul la educaţie şi merită să I se acorde o şansă .
Învăţând împreună, copiii învaţă să trăiască împreună, să se accepte şi să se ajute la
nevoie .
Integrarea copiilor cu CES conferă instituţiei şcolare rolul de componentă
fundamentală a sistemului social, aptă să răspundă concret imperativelor de moment
ale evoluţiei din societatea contemporană şi să rezolve o serie de probleme referitoare
la nevoile de acceptare/valorizare socială a fiecărui individ şi la capacitatea acestuia
de a se adapta şi integra într-o societate aflată în continuă transformare .

Bibliografie :

" Paunescu, C., Psihoterapia educationala a persoanelor cu disfunctii intelective,

Editura All Educational, Bucuresti, 1999.

" Paunescu, C., Musu I., Psihopedagogia speciala integrata, Editura Pro
Humanitate, Bucuresti, 1997

" Radu, Ghe., Psihopedagogia scolarilor cu handicap mintal, Editura Pro

Humanitate, Bucuresti, 2000.
7