4.

Dizabilitatile auditive

Terminologia
Expresia cea mai utilizata este 'deficiente auditive' (d.a.), care cuprinde, in esenta, 2
categorii mari de deficit auditiv, surditatea (pierderea totala a auzului) si hipoacuzia
(pierderea partiala a auzului).
Mai este utilizat inca si termenul de handicap auditiv, folosit oarecum alternativ, prin
analogie cu handicap vizual, mintal, etc.
Desi termenul de dizabilitate cicula din ce in ce mai mult in literatura de specialitate,
el este rar folosit in sintagma 'dizabilitate de auz' sau 'dizabilitate auditiva'.
Domeniul psihopedagogic de studiu in context este denumit de multi autori romani
'surdopsihopedagogie' (sau in functie de pondere, 'surdopsihologie' or 'surdopedagogie') ori mai
simplu 'surdologie'.

Identificarea, evaluarea si protezarea auzului

In identificare si evaluare este necesara - ca si la alte dizabilitati - o anume prudenta
dar si actiune, interventie rapida atunci cand se impune. Unele dificultati de auz apar si
dispar, sunt doar temporare.
Testarea propriu zisa a auzului, prin diverse medode care necesita o specializare in audiologie
vizeaza in principal depistarea resturilor de auz, pentru a fi cat mai bine exersate si utilizate
pentru auz si dezvoltarea vorbirii.
Frecventa si gradele deficitului de auz
Cele mai frecvente la copii sunt pierderile usoare de auz si nu pierderea profunda a auzului
(surditatea) sau cofoza - pierderea totala. Gradele defictului de auz se stabilesc prin
masuratori audiometrice, care controleaza pragurile audibile, din punct de vedere al
intensitatii (in decibeli - dB) si la diferite frecvente (exprimate in hertzi - Hz).
Auzul normal percepe sunetele de la o intensitate de la 0 la 20 sau chiar 30 DB. Scara
decibelica se intinde de la - 20 dB la 140 dB, in care fiecarei cresteri de 10dB ii corespunde o
crestere de 10 ori a tariei sunetului.
Gradele deficitului auditiv (dupa Biroul international de audio-fonologie)
-

0-20 dB - auditie normala; poate auzi o conversatie fara dificultate.

20-40 dB - pierdere lejera de auz (hipoacuzie usoara); poate auzi o conversatie daca nu
este prea indepartata sau stearsa.
40-70 dB - deficit de auz mediu (hipoacuzie medie); poate auzi o conversatie de foarte
aproape dar cu dificultati. Necesita protezare.
70-90 dB - deficit de auz sever (hipoacuzie severa); poate auzi zgomote, vocea si unele
vocale. Necesita protezare.
Peste 90 dB - deficit de auz profund (surditate sau cofoza); aude doar sunete foarte
puternice, dar cu senzatii dureroase. Se protezeaza cu proteze speciale.

Protezele auditive
O proteza auditiva are menirea de a mari presiunea si ca atare intensitatea sunetului in
organul auditiv al purtatorului. Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un
microfon, amplificarea si transmiterea sunetului amplificat la un receptor sau o casca atasata
la ureche. Proteza nu poate corecta deficitul auditiv ci doar il suplineste sau ii minimalizeaza
efectele. O modalitate mai speciala de compensare a auzului este implantul cohlear.
Semne de avertizare a deficientelor de auz in mediul scolar.
Aparitia unui indiciu de tipul celor care urmeaza nu inseamna ca acel copil are neaparat o
deficienta de auz. Pot exista si alte motive ale comportamentului copilului, de care trebuie sa
se tina seama.

Atentie slaba: daca un elev nu este atent in clasa, este posibil ca el sa nu auda ceea ce i
se spune sau sa perceapa sunetele in mod distorsionat. Din aceste motive, copilul fie percepe
gresit ceea ce spune profesorul, fie nu mai face nici un efort sa asculte si sa fie atent.

Dezvoltarea slaba a vorbirii: o vorbire imatura, neobisnuita sau distorsionata se poate

datora pierderii auzului.

Un copil vorbeste inadecvat situatiei in care se afla, fie prea incet, fie prea tare.
Dificultate in a urmari indicatiile verbale - poate indica o deficienta de auz.

Copilul raspunde mai bine la sarcinile pe care le primeste atunci cand profesorul este
foarte aproape de el sau raspunde mai bine la sarcinile care presupun raspuns in scris, decat
la cele care presupun raspuns oral.

Elevul intoarce capul, pentru a auzi mai bine;

Din cauza unor probleme de auz, inainte de a incepe sa rezolve o sarcina, copilul se uita
sa vada ce fac ceilalti colegi sau se uita la profesor si la colegi, pentru a observa niste indicii.


Copilul poate sa nu auda bine ce citeste altcineva sau isi roaga colegii sau profesorul sa
vorbeasca mai tare.

Uneori copilul poate da un raspuns gresit la o intrebare sau poate sa nu raspunda de loc.

Copiii care si-au pierdut auzul prefera sa lucreze in grupuri mici, sa se aseze in locurile
mai linistite din clasa sau sa stea in primul rand.

Ca reactie la faptul ca nu aude, copilul poate parea timid, retras sau chiar incapatanat si
neascultator.

Elevul poate avea retineri in a participa la activitati care presupun discutii si

conversatie, nu rade la glume sau nu intelege umorul.

Elevul are tendinta de a se izola si de a nu participa la activitatile sociale.

Elevul este capabil sa inteleaga mai bine mimica, miscarile corpului si informatiile
contextuale, si nu limbajul verbal; de aceea, el ajunge uneori la concluzii gresite.

Copilul se poate plange frecvent de dureri de urechi, dureri de gat si de amigdalita.

Managementul mediului de invatare la copiii cu D.A.

'Integrarea' scolara a copiilor cu d.a. este una dintre chestiunile cele mai controversate pe
plan mondial.
Un aspect de importanta deosebita este necesitatea acuta de educatie prescolara, cat
mai de timpuriu. Integrarea sau nu intr-o gradinita si apoi scoala obisnuita, depinde de mai
multi factori, fiind insa, in esenta o problema individuala. Exista si solutii intermediare
(grupe/clase speciale sau frecventa alternativa).
O resursa deosebita o reprezinta accesul cadrelor didactice din scoala obisnuita - ca si
al copiilor in cauza - la expertiza si serviciile unor profesori specializati (itineranti,
consultanti etc).
Organizarea scolii si a clasei
Compensarea auzului este potentata prin afisarea a variate imagini in scoala si in
clasa, ca o prima conditie pentru a facilita mai buna cunoastere a realitatii - desene,
fotografii (mai ales din cadrul unor actiuni ca de pilda excursiile la care au participat elevii),
harti, desene si reproduceri diverse.
Organizarea clasei trebuie facuta in asa fel incat, fiecare copil sa poata vedea atat
profesorul cat si pe ceilalti copii din clasa, ceea ce presupune un numar mai redus de elevi in
clasa. Maniera optima de organizare spatiala a bancilor/scaunelor clasei - practicata in scolile
sau clasele speciale de acest tip - este in forma de semicerc.

Pentru a facilita citirea labiala (de pe buze), este recomandabil ca scaunul pe care sta
profesorul sa fie situat la aceeasi inaltime cu cele pe care stau elevii. Iluminarea trebuie sa
fie cat mai adecvata, atat spre elevi cat si spre profesor.
Tabla scolara ori un flip-chart sunt mai utile in clasele unde invata copiii cu d.a. decat la
ceilalti copii. Retroproiectorul sau alte mijloace de invatamant similare sunt de asemenea
foarte utile, pentru a fi vizualizate diverse informatii, scheme etc.
Strategii de comunicare in clasa
In realizarea comunicarii educationale in clasa, cadrul didactic trebuie sa tina cont, pe cat
posibil, de urmatoarele cerinte:
a)

Sa le vorbeasca elevilor cu d. a. doar atunci cand acestia privesc spre profesor.

b)
Sa vorbeasca sau sa se comunice non-verbal catre elevul cu probleme auditive avand
intotdeauna orientarea corpului spre acesta.
c)
Sa utilizeze, ori de cate ori este posibil, diverse modalitati de ilustrare vizuala a
continutului celor prezentate.
d)
Pe timpul dialogului copiii trebuie sa constientizeze mereu cine este persoana care
comunica in clipa respectiva.
e)
Cadrul didactic trebuie sa fie pregatit permanent pentru a repeta comentarii, intrebari
sau raspunsuri ale unui anumit copil, pentru ca toti elevii sa beneficieze de ceea ce se
comunica.
f)
Elevii vor fi solicitati sa puna in discutie subiecte si probleme ridicate de ei, chiar daca
profesorul nu le agreeaza sau nu intelege limbajul non-verbal.
Limbajul mimico- gestual constituie mijlocul principal de comunicare dintre surzi si
respectiv dintre acestia si auzitori.
Notiuni de baza despre limbajul semnelor
acesta cuprinde un grup de limbaje de sine statatoare, cu reguli proprii, structura
proprie si modalitati proprii de exprimare
-

un semn poate exprima mai multe cuvinte din limbajul vorbit

nu exista un limbaj universal al semnelor

majoritatea copiilor surzi nu invata limbajul semnelor (90% provin din parinti auzitori)

Utilizarea dactilemelor
Dactilologia este o forma speciala a limbii vorbite, bazata pe redarea literelor
(grafeme) in aer, cu ajutorul pozitiei si miscarii degetelor de la o mana sau de la ambele
4

maini. In cazuri particulare (surzii care sunt si orbi - surdo-cecitatea), dactilemele pot fi
realizate si pe 'podul palmei' (cazul celebru al lui Adamesteanu, de la Cluj.) Evident ca
'dactilarea' ca metoda de copmunicare implica anumite adaptari si simplificari ale
'vizualizarii' literelor, pentru a face comunicarea mai eficienta.

SURSA: http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Psihopedagogia-copiilor-cudiz85512.php