Bilingvismul persoanelor cu deficienta de auz

In ultimele decenii, auzitori si surzi aparatori ai bilingvismului si sustinatori ai importantei

limbajului gestual in educatia copiilor cu surditate, au demonstrat stiintific partizanilor
educatiei exclusive oraliste, ca bilingvismul precoce este crucial in dezvoltarea armonioasa a
copilului cu deficienta severa si profunda de auz.

Profesorul Francois Grosjean, de la Universitatea Neuchatel din Elvetia si colaborator al

renumitei Universitati pentru Deficientii de Auz Gallaudet din S.U.A, a publicat articolul
Bilingualism, biculturalism, and deafness in International Journal of Bilingual Education and
Bilingvism in martie 2010. In acest articol sunt prezentate pozitiile pro si contra educatiei
bilingve care mult timp au scindat educatorii copiilor surzi in profesionisti surzi si profesionisti
auzitori si care, din fericire, la ora actuala, sunt tot mai putin intalnite intr-un mediu
academic care respecta diversitatea si spiritul stiintific. Pozitii opuse extreme exista, dar ele
nu caracterizeaza opiniile majoritatii profesionistilor din domeniul educatiei copiilor cu
surditate. Impartasesc pozitia prezentata de Profesorul Grosjean, de partizan al
bilingvismului, in primul rand datorita unui mare respect pe care-l nutresc pentru diversitate
si pentru ideea ca multilingvismul constituie accesul la universalitate si toleranta.

Surdul bilingv
Bilingvii sunt personae care folosesc doua sau mai multe limbi (sau dialecte) in viata lor de zi
cu zi. Bilingvismul prezent in comunitatea surda este o forma de bilingvism al unei minoritati,
in care membrii comunitatii invata si folosesc atat limbajul minoritatii in cauza (limbajul
gestual) cat si limbajul majoritatii, in forma lui scrisa si uneori, in forma sa vorbita sau
semnata (dactilata). Exista deasemena un bi sau multilingvism care presupune cunoasterea si
folosirea mai multor tipuri de limbaj gestual (american, englez, francezetc), intalnit rar in
comunitatea surda.

Asemanari intre surzii bilingvi si auzitorii bilingvi

Ca si bilingvii auzitori, surzii bilingvi sunt foarte diferiti. In functie de gradul lor de deficienta
de auz, de varsta debutului pierderii de auz, de momentul instalarii surditatii (pre sau
postlingual), de limbajul folosit in copilarie, de educatia lor, de ocupatie, de integrarea lor
sociala, surzii si-au dezvoltat in mod diferit nivelul de cunoastere si utilizare a celor doua
limbi (limbajul gestual si cel oral). Surzii pot inregistra performante diferite in oricare dintre
urmatoarele forme de limbaj: limbaj oral: forma vorbita (exprimare orala si ascultare, citire

labiala, cued speech), forma scrisa (productie in scris si citire), forma semnata (producerea
formei semnate a limbajului si perceptia versiunii semnate a limbajului); limbaj gestual:
forma scrisa (limbaj gestual scris vezi versiunea Valerie Suttons Sign Writing sau citit) si
forma semnata (realizarea semnelor si perceptia lor in varianta adevarata, corecta cea
utilizata in comunicarea dintre surzi, si Pidgin Sign Language, varianta folosita in comunicarea
lor cu auzitorii si de catre acestia din urma atunci cand nu si-au definitivat formarea in
limbaj gestual); limbajul dactil (producerea si perceptia dactilemelor).

Ca si bilingvii auzitori, majoritatea surzilor nu se considera bilingvi, intrucat isi autoevalueaza

competentele intr-un anumit limbaj (oral sau mai rar gestual) ca fiind inadecvate.

A treia asemanare este ca atat bilingvii auzitori cat si cei surzi sunt guvernati de principiul
complementaritatii: folosesc diferitele limbi pe care le cunosc in scopuri diferite, in diferite
domenii ale vietii, cu persoane diferite. Anumite domenii pot fi abordate in ambele limbi, dar
exista domenii in care abordarea se face intr-o singura limba, in mod specific.

In ultimul rand, ca si auzitorii bilingvi, surzii bilingvi, atunci cand folosesc in viata de zi cu zi
un anume limbaj, o fac ca si cand ar fi monolingvi, adica isi dezactiveaza celalat limbaj pe
care il cunosc si utilizeaza limbajul abordat in momentul respectiv cat pot ei mai bine.
Alteori, mai rar, surzii bilingvi pot folosi intr-o conversatie cu alti surzi bilingvi un limbaj
mixat (gestual si oral).

Diferente intre surzii bilingvi si auzitorii bilingvi

In primul rand, statutul de bilingv al persoanelor surde este recunoscut de putin timp. Numai
in ultimii 40de ani limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj de sine statator in mai multe
tari ale lumii.

Datorita deficientei lor de auz, surzii vor fi bilingvi tot restul vietii si din generatie in
generatie. Vor avea nevoie de limbajul gestual pentru a comunica in cadrul comunitatii surde
si de limbajul oral pentru a comunica in afara acesteia, cu majoritatea auzitoare.

A treia diferenta se refera la faptul ca datorita deficientei de auz, aptitudinile de limbaj oral
pot sa nu fie niciodata complet achizitionate de anumite persoane cu surditate. Intr-adevar
majoritatea surzilor nu stapanesc bine limbajul oral in ciuda a numeroase ore de antrenament

auditiv-verbal sau decid sa nu-si foloseasca vocea din cauza feed-back-ului negativ pe care lau primit din partea persoanelor auzitoare.

In plus, patternurile de cunoastere si folosire a celor doua limbaje par sa fie diferite, mai
complexe, decat in cazul bilingvismului auzitorilor.

Surdul bicultural
Biculturalismul a fost studiat mult mai putin decat bilingvismul, si acesta afirmatie ramane
valabila si pentru domeniul surditatii. Cateva scrieri au prezentat subiectul biculturalitaii din
prisma culturii surde (Delaporte 2002 pentru Franta, Ladd, 2003 pentru Anglia, Padden si
Humphries 1988 pentru S.U.A.), referindu-se numai la ceea ce reprezinta biculturalismul
pentru membrii comunitatii surde si nu pentru acei membrii care apartin si lumii auzitorilor.
In plus, surzii biculturali sunt numerosi, si a fi surd implica in mod obisnuit convietuirea si
interactiunea cu ambele lumi.

Biculturalismul persoanei surde

Pentru a caracteriza surzii biculturali, autorul, intr-o carte aparuta in 2008 (Studiind bilingvii)
considera ca trebuie indeplinite trei cerinte:

ei iau parte, in proportii diferite, la viata a doua sau mai multe culturi
isi adapteaza, cel putin partial, atitudinea, comportamentul, valorile si limbajulla aceste
culturi
combina si amesteca aspecte ale culturilor in care se implica; anumite caracteristici
(atitudini, credinte, valori, comportamente, etc.) provin dintr-o cultura sau alta, in timp ce
alte caracteristici reprezinta amestecuri rezultate din aceste culturi
Este foarte probabil ca multi surzi sa intruneasca toate cele trei criterii. Traiesc in
doua sau mai multe culturi (familia, prietenii, colegii, sunt membrii atat ai comunitatii surde
cat si a celei auzitoare), se adapteaza, cel putin in parte, la aceste culturi si amesteca
aspecte ale acestora. Surditatea in familie, varsta debutului surditatii, gradul pierderii de
auz, tipul educatiei primite (Delaporte, 2002), pot conduce la faptul ca anumite persoane
surde pot avea putine contacte cu lumea auzitorilor, in timp ce altii au mai multe contacte
(dominanta culturala poate diferi). Dar majoritatea deficientilor de auz sunt bilingvi si
biculturali. Salamin (2003) intr-un studiu la care au participat surzi din partea Elvetiei
vorbitoare de limba franceza, a aratat ca 75 % din surzi erau in contact permanent cu lumea

auzitorilor (familie, serviciu, sport, prieteni). 50% din repondenti indicau ca lumea surzilor
ocupa cea mai mare parte a timpului lor, in timp ce 25% au raspuns ca timpul lor este impartit
intre lumea surzilor si cea a auzitorilor, iar 25% isi petreceau majoritatea timpului in lumea
auzitorilor.

Persoana surda biculturala se adapteaza bine la cele doua lumi. Delaporte (2002) exemplifica:
cand intalnesc auzitori, surzii francezi le strang mana (saluta printr-un gest), se prezinta
simplu fara sa faca referiri la istoria lor personala (parinti, scoala), asa cum fac atunci cand
intalnesc persoane surde; cand vor sa-i faca atenti pe auzitori, surzii nu-i ating asa cum fac cu
ceilalti surzi, pastreaza o distanta mai mare decat ar face-o cu persoanele surde, nu-i fixeaza
lung cu privirea, iar despartirea este mult mai scurta. Salamin (2003) arata ca 70% din surzii
intervievati afirmau ca nu prezinta dificultati pentru a-si adapta comportamentul la
interlocutorul lor (auzitor sau surd).

Trebuie precizate doua mari diferente intre biculturalii surzi si cei auzitori. Multi surzi acceda
la cultura surda, care va deveni cultura lor dominanta, tarziu (adolescenti, adulti), datorita
faptului ca lumea auzitorilor este cea in care cresc majoritatea copiilor deficienti de auz in
primii ani de viata (nu trebuie uitat ca 90% dintre surzi au parinti auzitori). La auzitori,
accesul la cultura dominanta se va face in copilaria mica si, ulterior, rapid se realizeaza
accesul si la cealalta cultura din cadrul biculturalismului specific lor. A doua diferenta se
refera la faptul ca majoritatea surzilor biculturali prezinta o cultura dominanta (cea surda in
general), in timp ce auzitorii isi pot varia in timp dominanta culturala.

Identitate si biculturalism la persoanele surde

Indivizii biculturali aleg sa se identifice si sa apartina unei singure culturi, la nici o cultura sau
la ambele culturi. Aceasta ultima posibilitate este solutia optima pentru persoanele
biculturale intrucat reflecta in mod adevarat entitatea lor duala. Aceasta alegere este
valabila si pentru biculturalii surzi. In timpul indelungatului proces al castigarii identitatii
culturale in care este implicata, o persoana surda trebuie sa ia in considerare mai multi
factori: tipul si gradul deficientei de auz, legaturile cu familia, educatia, prietenii,
competenta in limbaj gestual si in limbajul oral, acceptarea lor de catre cele doua lumi,
nevoile lor de identificare. In final ajunge sa decida: sa se identifice doar cu una dintre cele
doua culturi, cu nici una dintre ele, sau sa se identifice cu ambele culturi. De exemplu,
Salamin (2003) a gasit in studiul pe care l-a condus ca 56% dintre surzi se identificau cu
ambele lumi si numai 38% se identificau numai cu lumea surzilor.

Procesul decizional implicat in alegerea unei identitati culturale este complex si, din
nefericire, nu toti surzii ajung sa se se identifice cu ambele lumi. Persoanele cu deficienta de

auz severa si profunda au in mod obisnuit legaturi cu ambele lumi, dar se simt rejetati de una
dintre ele, sau chiar de ambele. Unii decid sa se identifice numai cu lumea surzilor; invata
limbajul gestual si taie legaturile cu trecutul auzitor. Altii nu se simt bine primiti in
comunitatea surda, in ciuda eforturilor lor de a invata limbajul gestual si de imerge in cultura
surda, si in final decid sa traiasca numai in lumea auzitorilor. Altii se simt straini de ambele
lumi si incearca sa managerieze cum pot mai bine procesul de identificare culturala. Surzii
oralizati care descopera cultura surda tarziu rejeteaza frecvent trecutul oralist si se refugiaza
in lumea surzilor. Cate personae au renuntat la protezele auditive sau la implantul cohlear
pentru a marca noua lor identitate culturala? Si ar fi putut sa se identifice doar lumea
surzilor. Un alt exemplu il constituie surzii care invata tarziu si cu dificultate limbajul gestual
Ei sunt considerati de comunitatea surda ca oralisti si sunt marginalizati in lumea surzilor.
Persoanele auzitoare implicate in viata si educatia surzilor constituie un ultim exemplu.
Printre ei se regasesc: copiii auzitori ai unor parinti cu surditate, interpretii in limbaj gestual,
parinti auzitori ai copiilor surzi care stiu comunica in limbaj gestual, prieteni auzitori ai unor
surzi care pot comunica prin semne. Chiar daca in mod obiectiv ei apartin celor doua lumi,
multi dintre ei ezita sa se identifice cu cultura surda.

Emerton, un sociolog surd, afirma in 1996 ca surzii sunt cu mult mai heterogeni in present
decat erau in trecut. El reclama ca aceste persoane sa nu mai fie categorizate ca auzitori sau
surzi, comunicand oral sau gestual. El continua: Persoanele care cresc in traditia oralista
folosesc acum limbajul gestual in mod deschis, fara jena. Cei cu deficienta severa si profunda
de auz nu mai trebuie de acum inainte sa pretinda ca sunt fie auzitori, fie surzi. Multi surzi
sunt astazi un amestec al celor doua culturi si aleg sa participe la ambele lumi. Ei sunt
biculturali. Noua identitate sociala a surzilor este acum sau va deveni in curand o identitate
biculturala. Surzii biculturali trebuie sa fie capabili sa se miste liber intre cele doua
comunitati, cu un minimum de discomfort al maginalizarii.

Copilul surd
La ora actuala, majoritatea copiilor surzi nu primesc o educatie biculturala la varste foarte
mici. Printre acestia, unii primesc o educatie oralista si dintre ei,unii se vor intalni cu
limbajul gestual mai tarziu, neoficial (prin intermediul prietenilor surzi). Multi vor ajunge la
maturitate fara a fi avut sansa sa poata stapani ambele modalitati de comunicare, orala si
gestuala.

De ce copilul surd are nevoie sa fie bilingual

Parinti, ingrijitori, logopezi si educatori, sunt cu totii de accord ca limbajul se afla in centrul
vietii copilului surd, si mai precis:

Copilul surd ar trebui sa aibe un acces complet la limbaj cat mai rapid posibil. Din pacate nu
exista un acord in privinta tipului de limbaj: unii promoveaza abordarea strict orala,
ajutandu-se de proteze auditive performante si implantul cohlear, in timp ce altii prefera o
abordare bilinguala, limbajul gestual jucand un rol foarte important la varstele mici.
Copiii surzi ar trebui sa-si dezvolte legaturi si sa comunice la maxim cu parintii si cu membrii
familiei cat mai rapid posibil, limbajul jucand un rol central. Acesti copii trebuie sa fie
capabili sa comunice prin intermediul unui limbaj natural cat mai rapid si cat mai complet
posibil. Limbajul sta dealtfel la baza atasamentului intre copii si parinti.
Copiii surzi au nevoie sa-si dezvolte un numar de abilitati cognitive in copilarie. Inca o data,
limbajul ocupa un loc central. Prin intermediul limbajului, copilul isi dezvolta abilitatile
cognitive care sunt esentiale pentru dezvoltarea personalitatii lor. Este vorba despre diferite
modalitati de judecata, abstractizare, memorizare. Absenta limbajului poate avea grave
consecinte asupra dezvoltarii cognitive a copilului surd.
Copiii surzi trebuie sa cunoasca lumea din jur, ceea ce se realizeaza in mare parte prin
intermediul limbajului. Atat timp cat membrii familiei si educatorii comunica informatii
despre lumea inconjuratoare, aceste informatii sunt procesate, stocate si schimbate. Aceasta
cunoastere sta la baza activitatilor viitoare din scoala. Pe de alta parte, cunostintele despre
lume faciliteaza intelegerea limbajului.
Copilul surd trebuie sa fie capabil sa comunice pe de-a intregul cu lumea din jur. Ca si copiii
auzitori, copiii cu surditate ar trebui sa poata comunica cu cei ce fac parte din viata lor
(parinti, frati si surori, copii de aceeasi varsta, educatori, diferiti adulti). Comunicarea
trebuie sa permita o rata optima de transfer de informatie intr-un limbaj care este adaptat la
interlocutor si la situatie.
In final, pentru unii, copiilor surzi ar trebui sa li se permita sa acceada la cele doua lumi, ale
auzitorilot si surzilor. Prin intermediul limbajului, ei vor deveni progresiv membrii ai celor
doua culturi. Ar trebui sa se identifice, cel putin in parte, cu lumea auzitorilor, pentru ca este
deseori lumea parintilor lor. Dar ar trebui sa intre in contact cat mai rapid cu lumea surzilor,
cealalta lume a lor. Este important ca acesti copii sa se simta confortabil in aceste doua lumi
si sa se poata identifica cu fiecare dintre ele cat mai mult posibil.
In ciuda acordului asupra nevoilor copilului surd prezentate mai sus (mai putin asupra ultimei
asumtii, care nu intruneste acordul tuturor), bilingvismul si biculturalismul nu reprezinta
modul general de crestere si educatie a copilului surd. Sunt doua tipuri de motive:
intelegerea gresita a bilingvismului si a limbajului gestual, si lipsa de acceptare a anumitor
realitati de multi dintre profesionistii in domeniul surditatii, mai ales de catre membrii lumii
medicale.

Exista multe pareri eronate despre bilingvism. In primul rand, consideram ca bilingvismul ar
trebui sa consiste in stapanirea aproape perfecta a doua sau mai multor limbi. Astazi se

considera insa ca bilingvismul presupune folosirea regulatea a doua sau mai multe limbi, si ca
fluenta este rar echivalenta in ambele limbaje utilizate. In al doilea rand, inca se mai
considera ca bilingvismul este un fenomen rar, desi s-a demonstrate ca peste o jumatate din
populatia lumii este bilingva. In al treilea rand, se vehiculeaza ideea ca bilingvismul are
consecinte negative asupra dezvoltarii cognitive si a limbajului la copii, desi sunt probe care
sustin ca creierul este facut sa fie multilingv; in loc sa fie o problema, bilingvismul la copii
este un act de imbogatire sociala si lingvistica.

Conceptiile gresite despre limbajul gestual sunt deasemena numeroase. In ciuda cercetarilor
realizate in ultimii 40 de ani in lume, unii inca mai cred ca limbajul gestual nu este un limbaj
real, desi s-a demonstrat in nenumarate studii ca acest limbaj are toate caracteristicile unui
limbaj uman. Un alt mit se refera la faptul ca limbajul gestual va impiedeca dezvoltarea
limbajului oral la copiii cu deficienta de auz. Cercetarile insa demonstreaza contrariul:
limbajul gestual ajuta la achizitionarea limbajului oral in mod direct si indirect, in afara de
faptul ca el constituie un mijloc natural de comunicare pentru copilul surd. In ultimul rand,
unii considera ca a fi partizan al limbajului gestual inseamna a fi contra limbajului oral. De
fapt, foarte multi dintre aparatorii limbajului gestual sunt in favoarea achizitiei limbajului
oral de catre copiii cu deficienta de auz la un nivel cat mai ridicat de fluenta.

Exista deasemenea realitati greu de acceptat. Prima ar fi ca majoritatea deficientilor de auz

apartin celor doua lumi: a surzilor si a auzitorilor. De accea, copilul surd este destinat sa fie
bilingv si bicultural. A doua realitate este faptul ca o educatie strict oralista deseori da gres in
atingerea scopurilor sale: multi dintre copiii surzi nu-si dezvolta suficient de mult limbajul
oral incat acesta sa le permita o buna comunicare cu lumea din jur; deseori rezultatele lor la
scoala sunt nesatisfacatoare si nu achizitioneaza multe din cunostintele de care vor avea
nevoie in viata de adult. Nu in ultimul rand, a se baza doar pe progresul tehnologic si pe
educatia monolingva, orala, inseamna a risca in dezvoltarea copilului surd, inseamna a ignora
faptul ca acel copil apartine celor doua lumi care sunt ale sale, intr-o masura mai mare sau
mai mica.

Sunt deja multiple studii care au demonstrat ca bilingvismul care asociaza limbajul gestual al
comunitatii surde si cel oral al majoritati auzitoare este singura cale prin care copiii surzi isi
vor satisface multiplele lor necesitati: vor comunica rapid cu parintii, isi vor dezvolta
abilitatile cognitive, vor achizitiona cunostinte solide si pertinente despre lumea
inconjuratoare, vor stabili o buna comunicare cu cei din jurul lor si vor accede la ambele
lumi: a auzitorilor si a surzilor. Pentru multi copii surzi, primul limbaj care va fi achizitionat
va fi cel gestual, ulterior va aparea cel oral, in formele lui scrisa si vorbita. In functie de
particularitatile copiilor cu deficienta de auz, la unii limbajul gestual va fi limbajul dominant,
la altii va domina limbajul oral, iar altii vor pendula intre cele doua tipuri de limbaj, dar, in

final, majoritatea copiilor cu surditate vor deveni bilingvi si biculturali. Astfel, ei vor fi
asemanatori cu jumatatea bilingva a populatiei globului.

Rolul limbajului gestual

Limbajul gestual trebuie sa constituie primul limbaj achizitionat de catre copiii care prezinta
o pierdere de auz severa si profunda. Asa cum Fischer scria in 1998, capacitatea noastra de a
comunica prin limbaj (Human language capacity) este inascuta, dar trebuie sa fie declansata
de o expunere precoce si suficienta la un anumit limbaj. Copiii cu o intarziere severa in
achizitionarea primului lor limbaj, vor intampina probleme in stapanirea anumitor aspecte ale
limbajului, dupa o perioada critica, pe care Fischer o definea ca fiind varsta dupa care nu
toata lumea poate invata anumite aspecte particulare ale limbajului, mai ales fara
instructiuni explicite. Fischer arata astfel ca acei copii si adulti care invata limbajul gestual
tarziu, au mai multe difucultati in achizitionarea lui decat cei care-l invata devreme. In plus,
s-a demonstrae deja ca acei copii cu surditate care invata limbajul gestual de la nastere, vor
achizitiona mai bine limbajul oral; capacitatea lor de comunicare prin limbaj va fi declansata
de stimularea precoce si, la randul ei, va ajuta la achizitionarea limbajului oral.

Cele mai importante roluri ale limbajului gestual sunt:

Limbajul gestual va permite o comunicare precoce si completa intre copiii surzi si cei care ii
au in grija, si aceasta comunicare se va realiza la o rata optima de schimburi de informatii. Se
stie ca in ciuda multor ani de logopedie, vorbirea copilului surd si a adolescentilor este
greoaie, inceata si nu pe deplin inteligibila. In plus, citirea labiala este rareori optimala, este
deseori obositoare si implica intr-o oarecare masura sansa de a ghici. Pe de alta parte,
semnele permit o comunicare eficienta.
Limbajul gestual joaca un rol crucial in dezvoltarea sociala si cognitiva a copiilor surzi, cat si
in achizitionarea cunostintelor enciclopedice despre lume.
Limbajul gestual ajuta la achizitionarea limbajului oral, in cele doua modalitati, scris si
vorbit. Este bine cunoscut faptul ca un prim limbaj achizitionat normal, oricum ar fi el oral
sau gestual, va participa la insusirea cu success si la utilizarea unei a doua limbi. Limbajul
gestual poate fi folosit in clasa pentru a clarifica neintelegeri, explica exercitii, sumariza
texte si povesti, etc. Este deasemenea o modalitate de a vorbi despre limbaj (metalimbaj).
Cu ajutorul semnelor si a corespondentei intre acestea si dactilare, se poate face tranzitia la
limbajul scris al cuvintelor. Abilitatile de discurs dezvoltate in limbajul gestual (organizarea
unei naratiuni, participarea la o dezbatere) poate fi transferata in limbajul scris. Trebuie
adaugat ca Strong si Prinz (1997), printre altii, au gasit corelatii pozitive intre competentele
in limbajul gestual Australian si nivelul de lectura in limba engleza, adica, abilitatile de

comunicare in limbajul gestual si nivelul de lectura si de exprimare in limba engleza variau in

acelasi sens.
Un alt rol al limbajului gestual este ca permite copiilor surzi sa acceada la lumea surzilor, una
dintre lumile carora le apartin.
La varste mici, in pofida unor eforturi considerabile din partea copiilor cu deficienta de auz si
a persoanelor implicate in educatia lor, in ciuda utilizarii a numeroase si variate ajutoare
tehnologice, multi copii surzi au importante dificultati in producerea si perceptia limbajului
vorbit in modalitatea sa auditiva. Asteptarea lunga, de ani de zile, a unui inalt nivel de
stapanire a limbajului oral, care poate nu va fi atins niciodata, si, in acelasi timp, refuzandu-i
copilului surd accesul la limbajul gestual care ar fi raspuns necesitatilor lui imediate,
inseamna a-si asuma riscul ca acel copil sa fie expus uni esec in dezvoltarea sa pe plan
lingvistic, cognitiv, social sau personal.

Rolul limbajului oral

Alaturi de limbajul gestual, copiii surzi vor avea nevoie sa acceada la limbajul oral folosit de
lumea auzitorilor, careia ii apartin deasemenea (amintiti-va ca 90% din copiii surzi provin din
familii auzitoare). Acest limbaj, in formele lui vorbita si scrisa este limbajul parintilor lui, a
fratilor si surorilor sale, a familiei extinse, a viitorilor prieteni, a viitorilor lui angajatori
Atunci cand cineva care doreste sa interactioneze cu copilul surd nu cunoaste limbajul
gestual, este important ca totusi comunicarea sa se realizeze, si modalitatea care permite
acest fapt, este limbajul oral. Acelasi limbaj, in forma sa scrisa este un important mijloc de
achizitionarea de cunostinte. Majoritatea lucrurilor pe care le invatam sunt transmise in scris,
atat acasa cat si la scoala. In plus, succesul academic al copilului surd si realizarea sa viitoare
profesionala va depinde in mare parte de o buna stapanire a limbajului oral in forma sa
scrisa, si, daca se poate, in forma sa vorbita.

In concluzie, este foarte important ca cei ce au in grija copiii surzi (parinti, educatori,
logopezi, medici) sa le permita acestora achizitionarea atat a limbajului gestual, al
comunitatii surde, care va fi primul limbaj al copiilor cu pierdere severa si profunda de auz,
cat si a celui oral, al majoritatii auzitoare. Este deasemenea important ca adolescentii si
copiii surzi sa aiba oportunitatea sa invete despre culturile carora le apartin, sa fie capabili sa
interactioneze cu aceste culturi, sa fie in stare sa desavarseasca procesul de a alege una
dintre culturi ca fiind dominanta, sau, preferabil, ambele culturi. Pentru aceasta, copiii
trebuie sa fie in contact cu ambele comunitati si trebuie sa simta nevoia de a invata si a folosi
ambele limbi si de a descoperi ambele culturi.

Etichete:biculturalism, bilingvism, cultura surda, limbaj gestual, surditate

SURSA: http://www.logopolis.ro/2011/05/bilingvismul-persoanelor-cu-deficienta-de-auz/