Cioflan Simona

Bilingvism, Multilingvism

Rezumat
Se încearcă evidențierea problemelor și provocărilor definirii și descrierii unei
persoane bilingve sau multilingve. Sunt amintite beneficiile multilingvismului și
bilingvismului în cazul copiilor, în cadrul familiei, dar și în contextul comunității. De
asemenea, se urmărește evidențierea impactului pe care bilingvismul și multilingvismul îl are
în alfabetizare, în dezvoltarea academică precum și în dezvoltarea vorbirii.
Bilingvismul individual, social și politic sunt studiate în paralel, iar mintea bilingvă
este observată din punctul de vedere al organizării limbii, alegerilor lingvistice și al
comportamentului verbal. Este urmărită dezvoltarea limbajului bilingv, fiind comparat
bilingvismul copilăriei simultan cu bilingvismul copilăriei secvențial. În final sunt evidențiate
efectele bilingvismului și sunt subliniate problemele și conceptualizarea.

Conținut
Dacă ești bilingv, folosești două limbi. Dacă ești multilingv, folosești mai mult de
două limbi. Creșterea copiilor multilingvi sau bilingvi poate crea legături familiale și culturale
puternice. Poate fi bun și pentru procesul de învățarea al copiilor. Creșterea copiilor
multilingvi sau bilingvi este un angajament pe termen lung.
Bilingvismul nu este în întregime o dezvoltare recentă; de exemplu, a constituit un
fenomen de bază în India și Africa încă din epoca pre-creștină. Contrar unei percepții larg
răspândite, în special în unele țări în primul rând monolingve - de exemplu, Japonia sau China
- sau țările native vorbitoare de engleză, cum ar fi Statele Unite, bilingvismul sau chiar
multilingvismul nu este un fenomen rar sau excepțional în lumea modernă; a fost și este, de
fapt, mai răspândit și mai firesc decât monolingvismul. Bilingvii sunt ca un comutator glisant
care se poate muta între una sau mai multe stări/moduri de limbă, după cum este necesar
pentru producerea, înțelegerea și procesarea mesajelor verbale într-un mod cât mai rentabil și
eficient.
Beneficiile multilingvismului și bilingvismului
Copii
Pentru copii vorbirea și utilizarea mai multor limbi în mod regulat ar putea fi legate
de: rezultate academice mai bune; oportunități de carieră mai diverse și interesante mai târziu
în viață. De asemenea, dacă copiii cresc vorbind mai mult de o limbă, ar putea avea un
sentiment mai bun al valorii de sine, al identității și al apartenenței.
Aceasta poate fi explicat în felul următor: se simt mai bine în legătură cu moștenirea lor; au o
senzație de încredere în comunicarea și conectarea cu membrii familiei extinse și cu oamenii
cu care vorbesc limba lor de moștenire; aud și învață povești direct de la membrii familiei; se
bucură de muzică, filme, literatură și așa mai departe în mai multe limbi.

Familie
Pentru familie multilingvismul și dezvoltarea limbii îmbunătățește comunicarea între
membrii familiei; intensifică legăturile emoționale; stimulează sentimentul familiei tale de
identitate și apartenență culturală.
Comunitate
Pentru comunitatea mai largă, atunci când copiii vorbesc mai multe limbi, înseamnă
că: toată lumea din comunitate obține o mai bună apreciere a diferitelor limbi și culturi; copiii
pot călători și lucra mai ușor în diferite țări și culturi atunci când cresc; copiii înțeleg și
apreciază diferite culturi; copiii au crescut empatia pentru alte moduri de a înțelege lumea.

Lucruri la care să te gândești când crești copii multilingvi și bilingvi

Creșterea copiilor multilingvi sau bilingvi este un angajament pe termen lung. Pentru
ca multilingvismul să funcționeze pentru copilul și familia dvs., există lucruri pe care le puteți
face în fiecare zi și la care ar trebui să vă gândiți pe termen lung.
Aceste lucruri includ: rămâneți cu limba dvs. de moștenire, chiar și atunci când există
presiune pentru a alege engleza; amintindu-ți că folosirea limbii tale de moștenire ajută la
întărirea legăturilor familiale; folosind limbajul de moștenire pentru a juca jocuri, a citi cărți, a
găti mâncare și a face alte lucruri distractive care îl fac pozitiv pe copilul tău; ajutându-vă
copilul să înțeleagă beneficiile multilingvismului și bilingvismului; asigurându-vă că copilul
dumneavoastră are multe șanse să audă și să folosească limbajul său de moștenire; vorbiți cu
profesorii copilului dumneavoastră și obțineți sprijinul acestora; obținerea de sprijin pentru
tine – de exemplu, vorbind cu prietenii și familia care cresc copii multilingvi sau bilingvi și
găsind resurse în comunitatea ta, cum ar fi grupuri de joacă bilingve.
Întrebări frecvente
Pot copiii să înțeleagă diferențele dintre limbi? Copiii pot înțelege diferențele dintre
limbi încă de la început. Ei pot învăța două sau mai multe limbi în același timp, fără să se
încurce. De exemplu, își dau seama foarte repede că trebuie să vorbească germană cu bunica
și engleză cu profesorul.
Cum afectează multilingvismul și bilingvismul modul în care copiii învață limba
engleză?
Copiii care cresc într-o familie în care părinții au limba engleză limitată învață mai
bine limba engleză la școală dacă continuă să vorbească acasă limbile lor moștenite. Asta
pentru că o bază solidă în prima lor limbă le face mai ușor să învețe o a doua limbă.
Cum afectează multilingvismul și bilingvismul abilitățile de alfabetizare?
Copiii multilingvi și bilingvi care sunt expuși la mai mult de o limbă scrisă – de
exemplu, spaniolă și engleză – sau chiar diferite sisteme de scriere – de exemplu, chineză și
engleză – pot citi și scrie engleză la niveluri înalte. Învățarea mai multor limbi îi ajută pe copii
să înțeleagă structurile lingvistice și au șanse mai mari să devină alfabetizați în toate limbile
pe care le folosesc.
Cum influențează multilingvismul și bilingvismul învățarea academică?
A fi multilingv sau bilingv îi ajută adesea pe copii să învețe la școală, deoarece îi ajută
să rezolve probleme, să facă mai multe sarcini, să aibă creativitate și o gândire flexibilă.
Acești copii pot avea, de asemenea, o bună concentrare.
Cum influențează multilingvismul și bilingvismul dezvoltarea vorbirii?
Toți copiii dezvoltă vorbirea în ritmuri diferite. Învățarea mai multor limbi în același
timp nu va afecta cât de devreme sau de repede învață copilul să vorbească. Copiii expuși la
mai mult de o limbă de la naștere devin vorbitori nativi ai tuturor limbilor lor.
Părinții trebuie să-și facă griji dacă copiii multilingvi sau bilingvi își amestecă limbile?
Copiii multilingvi sau bilingvi încep uneori o propoziție cu o limbă și termină cu o altă
limbă. Aceasta este o parte naturală a dezvoltării bilingve. Copiii încetează să facă asta cu
vârsta și experiența.
Bilingvismul ca fenomen natural global: devenirea bilingvă
Ethnologue (2009) estimează mai mult de șapte mii de limbi (7.358), în timp ce
Departamentul de State al SUA recunoaște doar 194 de țări bilingve din lume. Multe limbi
precum hindi, chineză, arabă, bengaleză, spaniolă și portugheză sunt vorbite în multe țări de
pe glob. O astfel de situație lingvistică necesită ca oamenii să trăiască cu bilingvism și/sau
multilingvism. Pentru o analiză aprofundată a bilingvismului global, a se vedea Bhatia și
Ritchie (2013).
Spre deosebire de monolingvism, bilingvismul din copilărie nu este singura sursă și
etapă de însușire a două sau mai multe limbi. Bilingvismul este un proces de-a lungul vieții
care implică o serie de factori (de exemplu, căsătorie, imigrație și educație). Din acest motiv,
nu este surprinzător faptul că definirea, descrierea și clasificarea unui bilingv nu este la fel de
simplistă precum definirea unei persoane monolingve. Pe lângă bilingvismul individual,
bilingvismul social și politic adaugă încă și alte dimensiuni înțelegerii bilingvismului.
Desigur, nu există o definiție universal acceptată a unei persoane bilingve.
Indivizii bilingvi sunt supuși unei mari varietăți de etichete, scale și dihotomii, care
constituie o bază de dezbatere asupra a ceea ce este bilingvismul și cine este bilingv. Înainte
de a face lumină asupra complexității bilingvismului „individual”, ar trebui să ținem cont de
faptul că noțiunea de bilingvism individual nu este lipsită de bilingvism social sau de o
absență a unei gramatici sociale sau de grup comună.
Bazându-se pe o paradigmă de cercetare chomskyană, bilingvismul este abordat din
distincția teoretică între competență și performanță. Această vedere poate fi caracterizată ca
vedere „maximală”. Definiția lui Bloomfield a unui bilingv cu „un control nativ a două limbi”
încearcă să întruchipeze punctul de vedere „maximal” (Bloomfield, 1933).
Alți cercetători, cum ar fi Mackey, Weinreich și Haugen, definesc bilingvismul pentru a
surprinde utilizarea limbajului a comportamentului verbal al bilingvilor. Pentru Haugen,
bilingvismul începe atunci când vorbitorii unei limbi produc enunțuri complete cu sens în a
doua limbă (Haugen, 1953; Mackey, 2000; Weinrich, 1953). Mackey, pe de altă parte,
definește bilingvismul ca o „utilizare alternativă a două sau mai multe limbi” (Mackey, 2000).
Observați că obiectivul principal al celor două definiții este de a se concentra pe utilizarea
limbii, mai degrabă pe gradul de competență lingvistică sau competență egală în două limbi.
Celelalte tipuri notabile de bilingvism identificate sunt următoarele:
Bilingvismul primar/natural în care bilingvismul este dobândit într-un cadru natural fără
nicio pregătire formală; Bilingvism echilibrat care se dezvoltă cu interferențe minime din
ambele limbi; Bilingvism receptiv sau pasiv în care există înțelegerea competenței scrise
și/sau vorbite în a doua limbă, dar incapacitatea de a o vorbi; Bilingvismul productiv
presupune apoi capacitatea de a înțelege și de a vorbi o a doua limbă; Semilingvism sau
incapacitatea de a se exprima în oricare limbă; și bilingvism bicultural vs. bilingvism
monocultural.
Din această gamă bogată de scale și dihotomii, devine ușor, de la sine înțeles că
complexitatea bilingvismului și limitarea severă a viziunii „fracționale” a bilingvismului că
bilingvii sunt doi monolingvi într-un singur creier. Fiecare caz de bilingvism este un produs al
unor seturi diferite de circumstanțe și, în consecință, nu există doi bilingvi la fel.
Cu alte cuvinte, diferențele în contextul dobândirii unei a doua limbi (naturale, ca în
cazul copiilor) și competența în abilitățile vorbite, scrise, citite și de ascultare în a doua limbă,
împreună cu luarea în considerare a culturii, adaugă o complexitate suplimentară la definirea
bilingvismului individual.
Bilingvismul individual
Profilul acestui autor evidențiază în continuare problemele și provocările definirii și
descrierii unei persoane bilingve sau multilingve. Autorul, ca copil imigrant care a crescut în
India, a dobândit două limbi prin naștere: Saraiki – numit și Multani și Lahanda, vorbit în
principal în Pakistan – și Punjabi, care este vorbit atât în India, cât și în Pakistan.
Crescând în zona vorbitoare de hindi, a învățat a treia limbă hindi-urdu în primul rând
în școli; și a patra sa limbă, engleza, în primul rând după pubertate în timpul studiilor sale
superioare în India și Statele Unite. El nu poate scrie sau citi în Saraiki, dar poate citi punjabi
în scriptul Gurmukhi și nu poate scrie cu aceeași competență. Are competențe native în vorbit,
ascultat, citit și scris. O analiză atentă a bilingvismului său dezvăluie că nici o singură etichetă
sau categorie nu explică bilingvismul/multilingvismul său cu mai multe fațete.
Interesant este că autoevaluarea îl consideră cel mai puțin asigurat din punct de vedere
lingvistic în cele două limbi ale sale, pe care le-a dobândit la naștere. Este semilingv fără
limba maternă? Indiferent cât de dificil este să te confrunți cu bilingvismul și, în consecință,
să dezvolți o viziune „holistică” a bilingvismului, este clar că o persoană bilingvă
demonstrează multe atribute complexe, rar întâlnite la o persoană monolingvă.
Bilingvism social
În timp ce bilingvismul social întruchipează dimensiunile lingvistice ale
bilingvismului individual, o serie de aspecte sociale, atitudinale, educaționale și istorice ale
bilingvismului determină în primul rând natura bilingvismului social. Bilingvismul social se
referă la interrelația dintre factorii lingvistici și non-lingvistici, cum ar fi evaluarea
socială/judecățile de valoare ale bilingvismului, care determină natura contactului lingvistic,
menținerea și schimbarea limbii și educația bilingvă, printre altele.
De exemplu, în unele societăți, bilingvismul este apreciat și primește o evaluare
pozitivă și, prin urmare, este încurajat, în timp ce în alte societăți bilingvismul este văzut ca o
forță negativă și de diviziune și este, prin urmare, suprimat sau chiar interzis în arenele
publice și educaționale. Comparați modelul de bilingvism intergenerațional din India și
Statele Unite, unde este bine cunoscut faptul că imigranții din a doua sau a treia generație din
Statele Unite își pierd limbile etnice și devin monolingvi în engleză (Fishman, Nahirny,
Hofman și Hayden, 1966).
Pe măsură ce societatea aristocratică a patronat bilingvismul cu franceză sau latină în
Europa, bilingvismul a servit ca sursă de elitism în Asia de Sud în diferite epoci ale persanelor
și englezei. Bilingvismul popular este adesea produsul secundar al dominației sociale și al
impunerii unui grup dominant. În timp ce bilingvismul de elită este privit ca un atu,
bilingvismul popular este văzut ca fiind problematic atât pe planul social, cât și pe cel
educațional (Skutnabb-Kangas, 1981).
Bilingvismul politic
Bilingvismul politic se referă la politicile lingvistice ale unei țări. Spre deosebire de
bilingvismul individual, categorii precum națiunile monolingve, bilingve și multilingve nu
reflectă situația lingvistică reală dintr-o anumită țară (Edwards, 1995, 2004/2006; Romaine,
1989/1995). Canada, de exemplu, este recunoscută oficial ca țară bilingvă. Aceasta înseamnă
că Canada promovează bilingvismul ca politică lingvistică a țării, precum și în societatea
canadiană în ansamblu.
În niciun caz, aceasta nu implică faptul că majoritatea vorbitorilor din Canada sunt
bilingvi. De fapt, țările monolingve pot reflecta un grad ridicat de bilingvism. Țările
multilingve precum Africa de Sud, Elveția, Finlanda și Canada folosesc adesea una dintre cele
două abordări – „Personalitate” și „Teritorială” – pentru a asigura bilingvismul.
Principiul Personalității are ca scop păstrarea drepturilor individuale (Extra & Gorter,
2008; Mackey, 1967), în timp ce principiul Teritorial asigură bilingvismul sau
multilingvismul într-o anumită zonă într-un grad variabil, ca în cazul Belgiei. În India, unde
23 de limbi sunt recunoscute oficial, politicile lingvistice ale guvernului sunt foarte receptive
la multilingvism. „Formula în trei limbi” este politica lingvistică oficială a țării (Annamalai,
2001). Pe lângă învățarea hindi și engleză, limbile conaționale, copiii de școală pot învăța o a
treia limbă vorbită în interiorul sau în afara statului lor.
Mintea bilingvă: organizarea limbii, alegerile lingvistice și comportamentul verbal
Spre deosebire de monolingvi, decizia de a vorbi mai multe limbi necesită un proces
inconștient complex din partea bilingvilor. Întrucât alegerea unui monolingv este limitată la o
singură limbă, decizia de a alege o limbă este relativ simplă implicând, cel mult, alegerea unui
stil informal în detrimentul unui stil formal sau invers.
Cu toate acestea, gradul și scara alegerii limbii sunt mult mai complicate pentru bilingvi,
deoarece trebuie să aleagă nu numai între diferite stiluri, ci și între diferite limbi. Este o
credință larg răspândită, cel puțin în unele comunități de vorbire monolingvă, că procesul de
alegere a limbii pentru bilingvi este unul aleatoriu, care poate duce la o neînțelegere gravă și
la o eșec de comunicare între monolingvi și comunitățile bilingve și multilingve. (Ritchie &
Bhatia, 2013).
Adesea, rolul de a exprima emoțiile sau lumea privată este cel mai bine jucat de limba
maternă a bilingvului, mai degrabă decât de a doua limbă sau de prestigiu/de la distanță.
Cercetările privind bilingvismul, emoțiile și relatările de memorie autobiografică ale
bilingvilor arată că o relatare a evenimentelor emoționale este diferită calitativ și cantitativ
atunci când este povestită în limba maternă decât într-o a doua limbă îndepărtată (Devaele,
2010; Pavlenko, 2005).
În timp ce conținutul unui eveniment poate fi povestit la fel de bine în ambele limbi,
experiența emoțională/durerea este cel mai bine descrisă în prima limbă a vorbitorului. În
special, părinții bilingvi folosesc prima lor limbă pentru termeni de dragoste pentru copiii lor.
Prima lor limbă servește drept cel mai bun vehicul pentru a denota emoții față de copiii lor
decât orice altă limbă din repertoriul lor verbal. Subiectele tabu, pe de altă parte, favorizează a
doua limbă sau o limbă îndepărtată.
Orice încercare de a caracteriza mintea bilingvă trebuie să țină cont de următoarele trei
aspecte naturale ale comportamentului verbal bilingv: (1) În funcție de circumstanțele
comunicative, bilingvii oscilează între modurile de limbaj monolingv și bilingv; (2) Bilingvii
au capacitatea de a menține două sau mai multe limbi separate ori de câte ori este nevoie; și
(3) Mai interesant, ei pot realiza, de asemenea, o integrare a două sau mai multe limbi în
cadrul unui eveniment de vorbire.
Moduri de limbă bilingvă
Dacă bilingvii sunt plasați într-un cadru predominant monolingv, este probabil ca
aceștia să activeze o singură limbă; în timp ce într-un mediu bilingv, ei pot trece cu ușurință
într-un mod bilingv într-un grad diferențial. Procesul de activare sau dezactivare nu necesită
timp. Într-un mediu bilingv, acest proces nu necesită, de obicei, bilingvilor să dureze mai mult
de câteva milisecunde pentru a trece într-un mod de limbă bilingv și a reveni la un mod
monolingv cu aceeași eficiență în timp. Cu toate acestea, în circumstanțe neașteptate (de
exemplu, în condiții de traumă emoțională sau șoc cultural) activarea durează considerabil.
Bilingvii își activează modul bilingv, chiar dacă este nevoie de o singură limbă pentru
a îndeplini o sarcină? Cercetări recente care utilizează o abordare electrofiziologică și
experimentală arată că ambele limbi concurează pentru selecție, chiar dacă este necesară o
singură limbă pentru a îndeplini o sarcină (Martin, Dering, Thomas și Thierry, 2009; Hoshino
și Thierry, 2010). Cu alte cuvinte, potențialul de activare și dezactivare a modurilor de limbă
– atât modul monolingv, cât și cel bilingv – dețin o cheie importantă pentru utilizarea limbii
bilingvelor.
Separarea limbilor bilingve și integrarea limbii
Pe lângă fenomenele de control al activării sau dezactivării limbajului, celelalte două
caracteristici esențiale ale comportamentului verbal bilingv sunt competența și capacitatea
echilibrată a bilingvilor de a separa cele două sisteme lingvistice și de a le integra într-o
propoziție sau un eveniment de vorbire. Amestecarea limbilor este o abilitate cognitivă mult
mai complexă decât separarea limbii. Cu toate acestea, este, de asemenea, foarte natural
pentru bilingvi. Prin urmare, nu este surprinzător să observăm apariția unor sisteme mixte
precum Hinglish, Spanglish, Germlish și așa mai departe, pe tot globul.
Dezvoltarea limbajului bilingv:
Dincolo de natura înnăscută (de exemplu, natura, baza biolingvistică și neurologică a
achiziției limbajului), factorii sociali joacă un rol critic în dezvoltarea limbajului bilingvilor.
După cum s-a subliniat mai devreme, descrierea și definirea bilingvismului este o sarcină
formidabilă. Acest lucru se datorează faptului că atingerea bilingvismului este un proces pe
tot parcursul vieții; o serie complexă de condiții dă naștere dezvoltării limbajului în rândul
bilingvilor.
Pe baza recomandării educatorilor, printre altele, familiile bilingve adoptă de obicei o
strategie „One-Parent/One-Language” cu diferite combinații, cum ar fi alocarea limbii în
funcție de timp și spațiu; de exemplu, folosind o limbă dimineața și alta seara sau o limbă în
bucătărie și alta în sufragerie.
Acest lucru se face pentru a menține limba minoritară. În ciuda beneficiilor lor
potențiale evidente pentru menținerea limbajului, astfel de strategii nu se potrivesc în
creșterea copiilor bilingvi și biculturali din mai multe motive, inclusiv transmiterea de
competențe pragmatice și comunicative și furnizarea de dovezi negative și pozitive copiilor
care trec prin dezvoltarea limbajului moștenire cu interacțiuni verbale reale din punct de
vedere sociolingvistic. (Bhatia & Ritchie, 1995).
Prin urmare, Houwer (2007) subliniază, pe bună dreptate, că este important ca copiii
să primească accesul lingvistic în limba minoritară de la ambii părinți acasă. Aceasta
reprezintă, de asemenea, o practică comună în societățile non-occidentale din Asia (de
exemplu, India) și Africa (de exemplu, Nigeria), unde ambii părinți, inclusiv membrii limbilor
minoritare a familiei comune, vorbesc în limba lor minoritară.
Deși creșterea copiilor bilingvi nu reprezintă o provocare serioasă pentru copiii
majoritari (de exemplu, copiii vorbitori de limbă engleză care învață limba franceză în
Canada), este o poveste diferită pentru copiii minoritari sau de moștenire. Din nefericire, o
combinație complexă de bilingvism politic și social îi determină pe părinții minoritari, care se
confruntă cu o discriminare negativă în mediile sociale și profesionale, să interzică pur și
simplu utilizarea limbilor minoritare în mediile familiale și educaționale. Această practică,
oricât de bine intenționată, are ca rezultat adesea performanțe școlare negative și probleme
emoționale pentru copiii din minorități.
Bilingvismul copilăriei simultan versus bilingvismul copilăriei secvențial
În linii mari, bilingvismul copilăriei se poate manifesta în două modele distincte: (1)
bilingvism simultan și (2) bilingvism secvențial. Un copil care este expus la două limbi mai
mult sau mai puțin în același grad de la naștere încolo este descris ca un bilingv simultan;
dimpotrivă, un copil fiind expus la o limbă mai întâi, urmată de o a doua limbă, aceasta din
urmă venind după vârsta de cinci ani, este denumit bilingv secvențial.
Bilingvismul secvențial are loc fie în școli, fie în grupuri de egali și/sau în medii
familiale. Desigur, bilingvismul secvențial poate persista pe tot parcursul vârstei adulte.
Bilingvismul adulților și dominarea limbii materne
De ce este sarcina de a învăța o a doua limbă de către adulți mai dificilă și mai
consumatoare de timp decât pentru copii? În ciuda motivației și efortului considerabil, de ce
adulții nu reușesc să atingă competențe similare native în limba lor țintă? De ce chiar și
bilingvii foarte competenți și echilibrați vorbesc cu „accent”? Ipoteza perioadei critice de
Lenneberg (1967) încearcă să răspundă la aceste întrebări.
Copiii sunt mai bine pregătiți pentru a dobândi limbi străine, deoarece creierul lor este
mai „plastic” înainte de a ajunge la maturitate. Au acces la UG, la care adulții fie nu au acces,
fie au doar acces parțial. Ulterior, pierderea plasticității are ca rezultat finalizarea lateralizării
funcției limbajului în emisfera stângă. Chiar dacă adulții sunt mai dezvoltați cognitiv și
prezintă un grad ridicat de aptitudini, ei trebuie să se bazeze pe limba lor maternă în procesul
de învățare a unei a doua limbi (Gass, 1996).
Competențele diferențiale, așa cum sunt evidente din diferitele tipuri de adulți bilingvi,
pot fi explicate în primul rând din motive sociolingvistice. De exemplu, sexul sau perioada de
rezidență într-o țară gazdă generează diferențele calitative și cantitative în dobândirea limbii
bilingve. Factori precum accesul la locul de muncă, educație, relație, rețele sociale, căsătorie
exogamică, religie și alți factori duc la bilingvismul diferențial masculin și feminin din motive
calitative (Piller & Pavlenko, 2004/2006).
În plus, tipul cursanților, aptitudinile și atitudinea acestora contribuie, de asemenea, la
un grad variabil de curbe de învățare a limbilor străine. Cursanții instrumentali care învață o a
doua limbă pentru câștiguri externe tind să rămână în urma cursanților integrativi care
urmăresc integrarea cu cultura țintă. În mod similar, teoria acomodării sociale (Sachdev &
Giles, 2004/2006) încearcă să explice diferențele în alegerile și consecințele lingvistice, pe de
o parte, și evaluarea socială a vorbirii (accente bune vs. rele) pe de altă parte, care
influențează aspectele socio-psihologice ale interacțiunii verbale bilingve în diferite medii
sociale (Altarriba și Moirier, 2004). /2006; Lippi-Green, 2012).
Efectele bilingvismului
Până la mijlocul secolului al XX-lea în Statele Unite, cercetătorii implicați în
examinarea relației dintre inteligență și bilingvism au ajuns la concluzia că bilingvismul are
efecte adverse grave asupra dezvoltării timpurii a copilăriei. Astfel de constatări au condus la
dezvoltarea viziunii „facționale” a bilingvismului, care s-a întemeiat pe o perspectivă
monolingvă greșită asupra capacității lingvistice limitate a creierului, pe de o parte, și a
ipotezei deficitului lingvistic, pe de altă parte.
Argumentul lor a fost că aglomerarea creierului cu două limbi duce la o varietate de
deficiențe atât în abilitățile lingvistice, cât și în cele cognitive ale copilului. În mod firesc,
atunci, ei au sugerat că copiii bilingvi nu suferă doar de semilingvism (adică lipsă de
competență atât în limba maternă, cât și în a doua limbă) și bâlbâială etc., ci și de inteligență
scăzută, retard mintal, stângaci și chiar schizofrenie.
A durat mai bine de jumătate de secol până să apară o viziune mai corectă și mai
pozitivă asupra bilingvismului. Principalul merit pentru aceasta este lucrarea de pionierat a lui
Peal și Lambert (1962), care a relevat beneficiile reale ale bilingvismului. Viziunea asupra
bilingvismului care a apărut ulterior poate fi caracterizată drept Ipoteza Augmentării
Lingvistice (Peal & Lambert, 1962).
Peal și Lambert au studiat mai devreme copiii bilingvi echilibrați și au controlat factori
precum statutul socioeconomic. Din motive metodologice, rezultatul lor a arătat că bilingvii
sunt superiori din punct de vedere intelectual față de omologii lor monolingvi. Studiul lor,
care a fost realizat la Montreal, a schimbat fața cercetărilor privind bilingvismul.
Multe studii efectuate pe tot globul au replicat descoperirile lui Peal și Lambert. Pe
scurt, avantajele cognitive, culturale, economice și de comunicare interculturală ale copilăriei
și ale bilingvismului pe tot parcursul vieții sunt multe, inclusiv inversarea efectelor
îmbătrânirii (Bialystok, 2005; Hakuta, 1986). Cu toate acestea, efectele bilingvismului asupra
dezvoltării cognitive a copiilor, în special asupra funcției executive și atenției, sunt departe de
a fi concludente; vezi Klein (2015) și Bialystok (2015).
Bilingvism: răspândirea limbii, întreținerea, punerea în pericol și moartea
Contactul lingvistic și consecințele sale reprezintă nucleul studiilor lingvistice
teoretice și descriptive dedicate bilingvismului și cărora globalizarea a adăugat o nouă
dimensiune. În mod ironic, în epoca globalizării, răspândirea englezei și a altor limbi indo-
europene, și anume spaniola și portugheza, a dus la creșterea bilingvismului indus de aceste
limbi; ele reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru diversitatea lingvistică a lumii.
Cercetătorii susțin că aproximativ jumătate din limbile cunoscute ale lumii au dispărut
deja în ultimii 500 de ani și că cel puțin jumătate, dacă nu mai multe, din cele 6.909 limbi vii
vor dispărea în următorul secol (Hale, 1992; Nettle & Romaine, 2000).
Cercetările privind întreținerea limbii, schimbarea limbii și moartea limbii abordează
întrebările de ce și cum unele limbi se răspândesc și altele mor. Phillipson și Mufwene
încearcă să explice punerea în pericol a limbii în cadrul imperialismului lingvistic (2010) și,
respectiv, al ecologiei lingvistice (2001). Fishman (2013) examinează modalitățile de a
inversa valul de periclitare a limbajului. Skutnabb-Kangas vede menținerea limbii minoritare
ca o problemă a drepturilor omului în arenele publice și educaționale (1953).
Progresele în înțelegerea noastră a bilingvismului au parcurs un drum lung de la
predominarea viziunii „fracționale” și deficitare din punct de vedere lingvistic asupra
bilingvismului. Complexitatea și diversele condiții responsabile pentru bilingvismul pe tot
parcursul vieții au condus la o mai bună înțelegere a acestui fenomen pe baze teoretice,
metodologice și analitice. O schimbare de paradigmă de la monolingvism și apariția unei noi
abordări interdisciplinare promite noi provocări și direcții în viitorul studiu al bilingvismului.
Probleme și conceptualizare
Deși bilingvismul este, fără îndoială, un fenomen larg răspândit la nivel mondial, este
destul de ironic faptul că, din mai multe motive, inclusiv obiectivul principal al lingvisticii,
aspectele multidimensionale ale bilingvismului și percepția greșită a bilingvismului ca
fenomen rar, studiul bilingvismului a pus – și continuă să prezinte — o serie de provocări
pentru lingvistică de ceva timp.
Acest lucru este evident din observația eminentului lingvist Roman Jacobson de acum mai
bine de jumătate de secol: „bilingvismul este pentru mine o problemă fundamentală a
lingvisticii” (Chomsky, 1986). În mod similar, Chomsky a remarcat că forma pură idealizată a
cunoașterii limbajului ar trebui să fie primul obiect de studiu, mai degrabă decât apa tulbure a
bilingvismului (Grosjean, 1989).

Concluzii
În consecință, cercetările privind bilingvismul au trecut pe planul din spate în fața
monolingvismului, iar monolingvii au servit drept reper pentru caracterizarea și teoretizarea
bilingvilor, ceea ce, la rândul său, a condus la conceptualizarea proastă a persoanei bilingve ca
„doi monolingvi într-un singur creier” (Dehaene, 1999).
Sunt bilingvii doar un compus sau o sumă a doi monolingvi înghesuiți într-un singur
creier? Un mare corp de cercetări dedicate dezbaterii privind bilingvismul și inteligența a
subscris fie implicit sau explicit la concepția „doi monolingvi într-un singur creier”. Aceasta a
pus bazele pentru „ipoteza deficienței lingvistice” despre copiii și adulții bilingvi, pe de o
parte, și capacitatea lingvistică limitată a creierului, pe de altă parte. Când privim din lentila
monolingvismului, o „privire facțională” (Bhatia & Ritchie, 2016; Nicol, 2001) sau chiar o
viziune distorsionată a bilingvismului apărut, care îi prezenta pe bilingvi ca semilingvi cu o
lipsă de competență nu doar în una, ci în două limbi.
Deși încă în stadiul incipient, din cercetările recente asupra bilingvismului, în anii
1990 a început să apară o viziune mai precisă sau holistică asupra unei persoane bilingve și
multilingve, și anume, așa cum un individ bilingv nu constituie doi monolingvi într-un creier,
un multilingv. nu este doar un produs secundar al bilingvismului sau invers. În mod similar,
ideea că capacitatea creierului este ideală pentru o limbă este un mit. În plus, și este interesant,
nu există doi bilingvi să se comporte la fel tot timpul, deoarece nu sunt o clonă unul a
celuilalt.
Bilingvismul, spre deosebire de monolingvism, prezintă dimensiuni individuale,
sociale, politice, psihologice și educaționale complexe, pe lângă faptul că implică o
interacțiune complexă a două sau mai multe limbi în ceea ce privește coexistența, competiția
și cooperarea a două sisteme lingvistice. În plus, deși bilingvismul este un proces pe tot
parcursul vieții, dezvoltarea limbajului în rândul bilingvilor nu este doar un proces liniar;
există întorsături în calea spre a deveni bilingv, trilingv și multilingv. Drumul către
trilingvism este chiar mai complex decât să crești cu două limbi (Bhatia & Ritchie, 2016).
Rolul factorilor sociolingvistici în învățarea limbilor străine; utilizarea limbajului
(creativitate); menținerea limbajului; iar schimbarea limbii, în special în achiziția și utilizarea
limbii trilingve, deschide noi domenii provocatoare de cercetare viitoare. Principala provocare
pentru teoreticieni și practicieni este modul de abordare a diferitelor fațete ale creierului
bilingv, de la contactul lingvistic, interacțiunea lingvistică bilingvă, până la modurile
lingvistice ale minții/creierului bilingv pe de o parte și probleme metodologice pe de altă
parte.
În ciuda unui număr de studii asupra ipotezei perioadei critice și a altor ipoteze
concurente ale achiziției de limbi bilingve, cercetările viitoare în aptitudinile cognitive, vârsta
și efectele multiple ale limbajului, cu lentila unor constatări și metodologii discutabile
interdisciplinare, continuă să pună noi provocări și promisiuni pentru domeniul bilingvismului
(Long, 2016).

Bibliografie
Altarriba, K., & Moirier, R. (2004/2006). Bilingualism: Language, emotions and mental
health. In T. Bhatia & W. Ritchie (Eds.), The handbook of bilingualism (pp. 250–280).
Oxford: Blackwell.
Annamalai, E. (2001). Managing multilingualism in India: Political and linguistic
manifestations. New Delhi: SAGE.
Baker, C., & Jones, S. (1998). Encyclopedia of bilingualism and bilingual education.
Clevedon, U.K.: Multilingual Matters.
Bhatia, T. (2016). South Asian languages in Diaspora. In H. Hock, E. Bashir, & K. V.
Subbarao (Eds.). The South Asia volume for the new series world of linguistics (pp. 673–
679). Berlin: de Gruyter Mouton.
Bhatia, T. K. (2011). The multilingual mind, optimization theory and Hinglish. In R. Kothari
& R. Snell (Eds.), Chutneyfying English: The phenomenon of Hinglish (pp. 37–52). New
Delhi: Penguin.
Bhatia, T., & Ritchie, W. (1995). The bilingual child: Some issues and perspectives. In W.
Ritchie & T. Bhatia (Eds.), Handbook of child language acquisition (pp. 569–643). San
Diego, CA: Academic Press.
Bhatia, T., & Ritchie, W. (Eds.). (2008). The bilingual mind and linguistic creativity. Journal
of Creative Communication, 3(1), 5–21.
Chomsky, N. (1986). Knowledge of language: Its nature, origin and use. New York: Praeger.
Dehaene, S. (1999). Fitting two languages into one brain. Brain, 122, 2207–2208.
Nicol, J. (Ed.). (2001). One mind, two languages. Oxford: Wiley-Blackwell.
Pavlenko, A. (2005). Emotions and bilingualism. Cambridge, U.K.: Cambridge University
Press.
Peal, E., & Lambert, W. E. (1962). Relation of bilingualism to intelligence. Psychological
Monograph, 76, 1–23.
Weinreich, U. (1953). Languages in contact: Findings and problems. The Hague, The
Netherlands: Mouton.