Propunător:

Sabin Covaciu
Școala Primară Poarta Sălajului
Motto:

„Copiii sunt mesaje

vii pe care le
trimitem unor
timpuri pe care nu
le vom mai apuca.“
Neil Postman
 Comunicarea în limba maternă
„

este abilitatea de a exprima şi de a

interpreta concepte, gânduri,
sentimente, fapte şi opinii, atât în
formă scrisă, cât şi orală
(ascultare, vorbire, citire şi scriere)
şi de a interacţiona lingvistic
adecvat şi creativ, în diverse
contexte sociale şi culturale: în
educaţie şi formare, la muncă,
acasă şi în timpul liber.”
(Competenţe-cheie pentru învăţământul pe tot
parcursul vieţii – Cadrul european de referinţă, Anexa la
Recomandarea Parlamentului şi a Consiliului European,
2006)
Cuvântul „comunicare” pr
ovine din
latinescul „communis” și
înseamnă „a pune de
acord”, „a fi în legatură
cu” sau „a fi în relație”.
Competenţele sunt seturi
de cunoştinţe, deprinderi,
atitudini care optimizează
depistarea, analiza și
rezolvarea problemelor,
asigurând astfel
flexibilitatea învăţării.
 Comunicarea în limba  Dezvoltarea tuturor
maternă este intrinsec competenţelor de
legată de stadiul comunicare se
dezvoltării capacităților realizează numai prin
cognitive ale vorbitorului familiarizarea elevilor
și presupune din partea lui cu situaţii diverse de
capacitatea de exprimare comunicare orală şi
în limba maternă, scrisă.
respectiv abilitatea de: a
asculta, a vorbi; a scrie și a
citi.
 Societatea la rândul ei
 Toate acestea trebuie să fie
s-a dezvoltat perpetuu,
prezente şi aplicate în
grație capacității de
situaţiile de viaţă socială şi
comunicare.
culturală.
 Diversificarea formelor și a
modalităților de comunicare pesupune
cunoașterea de către emițător și receptor
a acelorași coduri de comunicare, fie ele
verbale (orale, scrise), nonverbale sau
paraverbale, pentru ca mesajul să
primească aceeași interpretare din
partea ambilor participanți. Însușirea
acestor coduri de comunicare (ex.
alfabete, cifre, notație muzicală,
limbajul computerizat etc.) nu sunt
posibile fără învățare.
 Limba reprezintă un ansamblu de mijloace lingvistice
(fonetice, lexicale şi gramaticale) cu ajutorul carora se
realizează comunicarea interumană.
Limba este o realitate extraindividuală, în sensul că
existenţa acesteia nu depinde de existenţa unui individ
singular, ci de existenţa unei naţiuni, a unui grup social vast
care o foloseşte ca mijloc de comunicare şi de gândire.
Vocabularul (lexicul) reuneşte ansamblul semnelor /
cuvintelor cu valoare de simbol existente în acea limbă.
Chiar dacă la prima vedere asemuim cunoaşterea unei limbi
asimilării vocabularului limbii respective, în realitate acesta
reprezintă doar elementul static de elemente ce urmează a fi
utilizate selectiv şi combinate în structuri cu sens necesare
comunicării.
 Limbajul este o activitate psihică prin care, cu
ajutorul limbii, se realizează comunicarea interumană
şi gândirea verbal-noţională.
 Lingviştii susţin că nu există limbă fără comunicare,
nici comunicare fără limbă, fără o bună cunoaştere a
acesteia; iată deci o funcţie dinamică a limbajului ca
mijloc de comunicare.
 În fiecare moment în care suntem în stare de veghe (nu
dormim) „vorbim cu noi înșine” chiar și când ne
propunem să nu ne gândim la nimic, vorbim și ne
spunem în gând că nu vrem să ne gândim.
 Limbajul are un profund caracter individual şi
subiectiv; el reprezintă modul particular de însuşire şi
utilizare a unei limbi de către o persoană anume.
 Din punct de vedere funcţional, limbajul
implică două dimensiuni:

 latura activă, implicată în emiterea de semnale

către alte persoane;
 latura pasivă, responsabilă de receptarea şi
decodificarea semnalelor emise de alţii.
 În cazul limbajului oral, dimensiunea activă este
vorbirea, iar cea pasivă ascultarea;
 La nivelul limbajului scris, latura activă este
scrierea, iar cea pasivă este citirea.

Doar împreună cele două laturi constituie

un întreg funcţional şi util actului comunicării.
Evoluţia limbajului poate fi împărţită în două perioade: pre-lingvistică, până la
12 luni şi lingvistică, de la 12 luni în continuare.
 Studiile au demonstrat ca bebelusii in varsta de 4-6 luni pot face distinctie
intre limbile care se vorbesc in jurul lor, distingand daca o persoana sau alta i
se adreseaza intr-o limba diferita.
 Sistemul de sunete construit de copii face parte din sistemul lingvistic ca un
întreg. Ei dezvoltă categorii de sunete în baza diferenţelor de semnificaţie a
cuvintelor şi în scopul de a putea distinge înţelesul acestora. Copiii îşi asumă
un rol activ în construirea unui sistem de vorbire: sunt ascultători, atenţi, se
joacă şi experimentează cu sunetele. O analiză amănunţită a vorbirii copiilor
în perioada lingvistică arată că şi copiii mai mici tratează limbajul nu ca pe
un inventar de sunete izolate, ci ca pe un sistem de relaţii.
 Cea mai mare parte din abilitatea limbajului se dezvolta plecand de la
intonatia si la ritmul in care sunt spuse cuvintele, de aceea este foarte
important sa-i vorbesti copilului, inca din primele zile de viata, chiar daca
evident, nu intelege. Adopta un tot protrivit fiecarui moment, foloseste poezii
si melodi simple care au ritmicitate si care vor stimula si sustine interesul
copilului pentru comunicarea verbala.
 Elevii sunt ghidaţi în sensul propriilor interese şi a
alegerilor ghidate de acestea;
 Timpul este flexibil, în funcţie de nevoile elvilor;
 Se admit, chiar se caută perspective multiple asupra
evenimentelor şi ideilor
 Cadrul didactic facilitează activitatea independentă a
elevilor;
 Elevii se ajută între ei, asistaţi în rezolvarea
problemelor
 Elevii, împreună cu profesorul acţionează în vederea
stabilirii obiectivelor, criteriilor de evaluare;
 In general, copiii dotati sunt uşor de observat, chiar şi
de către persoanele neavizate.
 Copiii dotati depăşesc limita "normală" de inteligenţă şi
necesită o educatie/îngrijire/supraveghere specială.
 În cazul copiilor dotaţi se consideră talentul fiecărui copil ca
prioritar pentru dezvoltarea personală a acestuia. Schimbarea se
produce datorită a doi factori:
a) posibilitatea alegerii unor domenii de studiu corespunzând
abilităţilor şi pasiunilor proprii;
b) posibilitatea aprofundării acestor domenii dincolo de
impunerea pe vârste cronologice a unor deschideri curiculare.
Programul se poate practica în afara timpului obligatoriu de
şcoală, în după-amiezile de după scoală sau în weekend.
Concentrarea maximală a programului este pe stilurile de
învăţare şi pe ariile de interes ale copiilor, ca şi pe întărirea
abilităţilor în domeniile deja clasice, dar şi pe deschiderea de
arii de studiu moderne. Se pot aborda domeniile clasice în
compactarea curriculumului cu doi ani în avans.
Copilul învata
să vorbească
de la parinții
lui si de la cei
pe care îi are
în permanență
în preajmă.
 În cadrul activităţii umane, limbajul îndeplineşte mai multe
funcţii, dintre care cele mai importante sunt funcţia de
comunicare, funcţia cognitivă, funcţia emoţional-expresivă,
funcţia imperativ-persuasivă şi funcţia ludică.

FUNCŢIA DE COMUNICARE
 Funcţia de comunicare desemnează rolul primordial al limbajului,
de a servi ca mijloc de transmitere şi recepţie a informaţiilor. În
cea mai restrânsă perspectivă, actul comunicării implică în mod
obligatoriu următoarele elemente:
 emiţătorul (E)
 receptorul (R)
 repertoriul emiţătorului (RE)
 repertoriul receptorului (RR)
 un sistem de coduri
 canalul de comunicare
 feedback
E C D R

RE RR

RE ∩ RR
Esenţa procesului de comunicare orală sau scrisă constă în vehicularea
unor informaţii între două persoane: emiţătorul (entitatea care iniţiază
comnicarea, are un rol activ) şi receptorul (destinatarul mesajului, cu rol
pasiv).
Cei doi intră în actul comunicării cu un bagaj de cunoştinţe (repertoriul
emiţătorului, respectiv repertoriu receptorului); cu cât zona de
intersecţie a celor două repertorii este mai vastă, cu atât mai eficientă va
fi comunicarea.
Cel mai important element al comunicării este sistemul de coduri
utilizat.
Acelaşi mesaj poate fi transmis folosind coduri diferite, formulându-l, de
pildă, în limba maternă, într-o limbă străină ori apelând la la limbajul
nonverbal (gesturi, semne, semnale vizuale sau sonore). Pentru ca
receptorul să poată înțelege (decodifica) mesajul primit, e absolut
necesar ca el să cunoască sistemul de coduri utilizat de emițător.
3. Încurajaţi lecturile suplimentere.
Una dintre reproşurile cele mai frecvente este acela
că elevii nu mai citesc. Unii specialişti recomandă în
cazul copiilor dotaţi ca aceştia să citească şi biografii
sau autobiografii ale celebrităţilor în ideea că viaţa
acestora i-ar putea inspira.
 FUNCŢIA COGNITIVĂ
 Dincolo de transmiterea de informaţii, limbajul are un rol foarte important în
dobândirea de cunoştinţe noi. O mare parte din cunoştinţele stocate în memorie
sunt obţinute prin intermediul limbajului.
 Există trei căi de acces ale informaţiilor în sistemul de cunoaștere al fiecărei
persoane cognitiv, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de sisteme
de semnalizare:
 procesele de cunoaştere senzorială (prin simțuri) (primul sistem de semnalizare),
prin intermediul cărora avem acces direct la informaţiile din mediu. Cunoaşterea
senzorială are însă un caracter limitat, permiţând accesul doar la aspectele
concrete şi imediate ale stimulilor, cum ar fi: cald-frig, lumină-întuneric, liniște-
zgomot şi evenimente din ambianţă;
 limbajul (al doilea sistem de semnalizare), care prin funcţia sa cognitivă este cea
de-a doua poartă de intrare a informaţiilor în sistemul cognitiv. Cunoaşterea prin
intermediul limbajului are un caracter mijlocit, în sensul că nu venim în contact
direct cu sursa primară a informaţiilor, ci indirect, prin intermediul unui emiţător.
 gândirea, care prin intermediul raţionamentului ne permite să extragem cunoştinţe
noi prin combinarea logică a datelor deja existente. Cunoaşterea prin intermediul
gândirii este o formă superioară întrucât permite accesul la informaţiile abstracte şi
esenţiale, nefiind limitată la concretul sezorial.
 Alături de aportul informaţional, funcţia cognitivă a limbajului rezidă şi în rolul
acestuia de mijlocire a cunoaşterii prin gândire, de organizare a datelor stocate în
memorie, de orientare a proceselor senzoriale şi de organizare a output-urilor
acestora etc.
 FUNCŢIA EMOŢIONAL-EXPRESIVĂ
 Funcţia emoţional-expresivă evidenţiază faptul că, odată cu comuniarea şi
cunoaşterea, limbajul are un rol important şi în viaţa emoţională: permite
exprimarea stărilor emoţionale proprii şi identificarea stărilor emoţionale ale
altor persoane. Acest rol se realizează în primul rând prin expresiile verbale
utilizate (ce spunem despre ceea ce simţim la un moment dat), dar şi printr-o
serie de mijloace de expresivitate specifice de tip nonverbal şi paraverbal
specifice.
 Dintre mijloacele nonverbale amintim:
 mimica (ansamblul expresiilor date de modificarile elementelor mobile de la
nivel facial: ochi, sprâncene, buze şi comisuri bucale, frunte, pomeţi, bărbie
etc.);
 gestica (ansamblul expresiilor la care participă alte elemente mobile ale
corpului: mişcarea mâinilor, direcţia privirii, înclinarea capului, orientarea
corpului etc);
 modalitati de expresie de care e responsabil sistemul nervos parasimpatic:
transpiraţia, tremurul, paloarea sau înroşirea feţei, ritmul şi amplitudinea
respiraţiei, dilatarea pupilelor, etc.
 Toate acestea sunt putătoare de semnificaţii despre stările emoţionale şi
atitudinile subiectului faţă de o anumită temă. Specific lor este faptul că pot să
apară independent de orice exprimare orală.
 Spre deosebire de mijloacele nonverbale de expresivitate, mijloacele de tip
paraverbal însoţesc întotdeauna vorbirea şi au semnificaţie doar coroborate cu
conţinutul semantic al celor spuse. În rândul acestora se numără intensitatea
vorbirii, intonaţia, ritmul vorbirii, topica, pauzele, dificultăţile de exprimare
etc.
 FUNCŢIA IMPERATIV-PERSUASIVĂ
 Într-o primă accepţiune, funcţia imperativ-persuasivă atestă
capacitatea de a influenţa, prin intermediul limbajului, voinţa altor
persoane, de a induce altora o idee sau o stare afectivă proprie.
Această funcţie se realizează prin conţinutul semantic al mesajului,
prin latura expresivă a acestuia, dar şi printr-o serie de mijloace de
persuasiune, cum sunt:
 mijloace prin care solicităm unei persoane să săvârşeasc un anumit
act: aluzia, apropos-ul, rugămintea, cerinţa fermă, ordinul, comanda
etc. Alegerea unuia sau altuia dintre mijloacele existente depinde de
raportul existent între emiţător şi receptor;
 mijloace prin care solicităm întreruperea unor acţiuni: rugămintea,
reproşul, interdicţia, ameninţarea etc;
 mijloace de convingere a interlocutorului: propunerea, invitaţia,
prevenirea, sfatul, etc.
 Toate aceste mijloace de persuasiune sunt importante şi utile în
domeniul vânzărilor, al actoriei, negocierii etc.
 Un al doilea aspect acoperit de funcţia imperativ-persuasivă a
limbajului este influenţarea voinţei şi a stărilor afective proprii, sub
formă de imbolduri, fraze autoîncurajatoare, mesaje pozitive etc .
 FUNCŢIA LUDICĂ
 Funcţia ludică se referă la posibilitatea construirii
prin limbaj a unor asociaţii verbale de efect, care
pot merge de la rime, consonanţe, ciocniri de
sensuri, până la creaţia artistică în forma poeziilor,
proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor etc. În alţi
termeni, prin această funcţie limbajul răspunde
nevoii umane de joc, ce poate să meargă de la
simplul joc de cuvinte până la creaţia artistică.
"Copiii sunt mesaje vii pe
care le trimitem unor
timpuri pe care nu le vom
mai apuca.“
Neil Postman