Sunteți pe pagina 1din 34

“A fost un mare cărturar, care

şi-a iubit mult ţara. A învăţat


în şcoli înalte cu dascăli
vestiţi. A ajuns să ştie istorie,
geografie, muzică. A ajuns să
vorbească 10 limbi. A scris
cărţi însemnate...”
(Dumitru Almaş)
DIMITRIE
CANTEMIR
(1673-1723)
• vom identifica trăsăturile de
personalitate ale lui Dimitrie Cantemir

• vom plasa în ani evenimentele istorice


legate de marele cărturar;

• vom argumenta importanța lui pentru


istoria neamului nostru.
OSTATIC
Persoană reţinută drept
garanţie pentru
îndeplinirea unor
promesiuni, a unor
obligaţii;
ALIANŢĂ
Înţelegere politică între
două sau mai multe state
în vederea îndreptării
unor acţiuni de apărare
sau ajutorare în comun;
• A fost fiul lui Constantin
Cantemir, domn al Moldovei;

• A fost ostatic la curtea


sultanului turc la Istanbul de
la 15 ani, timp de 17 ani;
• La Istanbul studiază foarte
mult, ajungând unul dintre cei
mai renumiţi învăţaţi ai
vremii;
Clădirea în care a locuit Dimitrie Cantemir la Istanbul
• Ajunge domnitor în
Moldova cu ajutorul
turcilor;
• Domneşte între anii 1710 –
1711
• În anul 1711 încheie un
tratat de alianţă cu ţarul
Petru cel Mare al Rusiei,
prin care se obligă să ajute
Rusia în lupta împotriva
otomanilor;
• Se alătură trupelor ruseşti
în bătălia împotriva
turcilor, ce are loc la
Stănileşti, lângă Prut;
BĂTĂLIA DE LA STĂNILEŞTI
(1711)
• Ruşii au fost învinşi,
iar Dimitrie Cantemir
se refugiază în Rusia
împreună cu familia
sa;
• A ajuns consilier al
ţarului Petru cel Mare;
• A murit în Rusia în
anul 1723;
• Actualmente,
osemintele sale se
odihnesc în Biserica
Trei Ierarhi din Iaşi.
A SCRIS:
• Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea – prima
lucrare filozofică românească
• Descrierea Moldovei – face descrierea geografică şi
politică a Moldovei, a limbii folosite, obiceiurilor şi a
folclorului;
• Istoria Imperiului Otoman
• Istoria ieroglifică - prima carte de filosofie
• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor -
cuprinde istoria noastră de la origini până la
descălecare;
• Sistema religiae mahomedane
• Cartea ştiinţei muzicii
MONEDE
Pe 25 iunie 2007, a fost inagurat la Istanbul,
MUZEUL DIMITRIE CANTEMIR,
aflat pe o străduţă îngustă şi aglomerată din cartierul Fanar,
în clădirea care a aparţinut domnitorului român şi în care
acesta a locuit, cu intermitenţe, vreme de 22 de ani.
Dimitrie Cantemir a fost o
personalitate europeană din
perspectiva culturii lui şi mai ales a
faptului că a fost o punte între cultura
creştină şi musulmană. A fost un om
de echilibru, un desăvârşit savant şi
un mare muzician.
Vă informez că astăzi la
lecţia de istorie am
studiat
despre ............................
Dacă aş fi fost în locul lui
Dimitrie Cantemir aş
fi .....................
Activitatea noastră în
cadrul lecţiei de istorie a
fost ......................
Ce calităţi morale ale lui
Dimitrie Cantemir ai
recomanda semenilor tăi?
Argumentaţi!
Personalitatea lui Dimitrie
Cantemir este importantă
în istorie
deoarece .....................
Ce s-ar fi întîmplat dacă
Dimitrie Cantemir nu ar fi
fost Domn al Moldovei?
TEMA
PENTRU
ACASĂ
https://www.youtube.com/watch?v=4IOJuS7QBdk

S-ar putea să vă placă și