Conf.univ. dr.

Angela Bogluţ
Curs 5
"Dizabilitatea intelectuala se caracterizeaza prin deficite
semnificative atat in functionarea cognitiva cat si la nivelul
comportamentului adaptativ exprimat prin abilitatile
conceptuale sociale si pragmatice.
Totodată, este important de reținut că, persoanele cu dizabilități
intelectuale, se dezvoltă ca și celelalte persoane, doar că au
nevoie de o perioadă mai îndelungată de timp pentru a însuși
anumite deprinderi și abilități. Astfel, ele necesită mai mult timp
pentru a învăța să vorbească, să meargă, să obțină anumite
abilități de autonomie, cum ar fi îmbrăcatul, dezbrăcatul,
mîncatul etc.
Activităţile zilnice ale persoanelor cu dizabilităţi intelectuale nu
diferă de ale celorlalte persoane. Ele pot include comunicarea şi
relaţionarea cu alte persoane, locuirea într-un domiciliu, grija de
sine, luarea deciziilor, petrecerea timpului liber, participarea la
activităţile sociale, urmarea unei şcoli obişnuite sau obţinerea
unui serviciu.
În comunicarea cu persoanele cu dizabilităţi intelectuale trebuie să
fii atent la limbaj şi atitudine. Limbajul cu care ne adresăm
influenţează modul în care aceste persoane se văd pe ele însele
sau pe ceilalţi. Este necesar să eviţi cuvintele şi expresiile
referitoare la discriminare, stigmatizare sau asociate cu acestea.
Un limbaj negativ referitor la dizabilităţi şi deficienţe are un impact
puternic asupra persoanei. El îi poate afecta dezvoltarea
emoţională şi părerea despre valoarea şi abilităţile sale.
În schimb, un limbaj pozitiv încurajează persoana să treacă peste
barierele create de condiţia fizică sau intelectuală. Limbajul
folosit trebuie să respecte demnitatea, drepturile şi diversitatea
persoanelor cu dizabilităţi intelectuale.
Pentru o comunicare eficienta trebuie tinut cont de :
• Volum - vorbiti suficient de tare astfel incat sa fiti auzit de ceilalti
si foloseşte propoziţii cît mai scurte şi un limbaj cît mai simplu.
• Viteza expunerii - adaptează viteza expunerii la dificultăţile şi
nivelul de înţelegere a persoanei. Daca se vorbeste prea repede
se poate ajunge la confuzie.
• Pronuntia - se recomanda o pronuntare clara.
• Privire - priveşte direct persoana cu care comunici.
• Formularea intrebarilor - formulează întrebări deschise. Acestea
încep cu: ce? de ce? cum? pentru ce? Ele încurajează răspunsurile
şi evită întrebările închise care sugerează răspunsul sau
presupun doar răspunsuri directe Da sau Nu.
• Rabdare - lasă-i timp pentru gîndire şi nu-i grăbi răspunsul.
• Feed-back - ascultă activ răspunsul verbal al persoanei. A asculta
activ înseamnă să-i oferi feed-back persoanei care îţi relatează
ceva, prin: asigurarea contactului vizual, adoptarea unei
atitudini obiective, observarea şi descifrarea comportamentului
nonverbal al interlocutorului, adresarea de întrebări pozitive şi
reformularea celor spuse de către el, pentru ca să-i confirmi că ai
înţeles. Un semn al atenţiei tale faţă de ceea ce spune persoana
este faptul că dai afirmativ din cap sau că ţii capul aplecat un pic
într-o parte.
• Ascultă-te pe tine însuţi atunci cînd comunici (cuvintele, tonul şi
inflexiunile vocii). Fii conştient de sentimentele personale, de
postura corpului, de mişcarea ochilor şi de mimică.
Comunicarea non-verbala este un mod in care persoanele cu
dizabilitati intelectuale se exprima des. Cele mai multe
informatii sunt transmise prin limbajul trupului.
El indica ceea ce gandeste si simte o persoana. In folosirea si
interpretrea limbajului non-verbal un rol important il are
contextul, reprezentat prin spatiu si timp.
Comunicarea intre persoane este influentata de distanta
interpersonala sau de mediul ambiental.
Cele mai frecvente mijloace de comunicare non-verbala la
persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt :
• Obiecte de referinţă: obiecte care simbolizează o activitate
particulară semnificativ;
• Utilizarea limbajului corporal şi a expresiei faciale
• Folosirea privirii pentru a indica răspunsurile
• Limbajul mimico-gestual adaptat tactil;
• Comunicare mână pe mână - efectuarea semnelor cu mâinile
persoanei cu dizabilităţi intelectuale poziţionate pe mâinile
persoanei care comunică;
• Labiolectura - perceperea vizuală a limbajului verbal;
• Dactileme – limbajul mimico – gestual ce consta in redarea
literelor în aer cu ajutorul poziţiei şi mişcării degetelor ;
• TADOMA - citirea tactilă a vorbirii;
• BRAILE - comunicarea pentru persoane cu dizabilitati intelectuale
si asociate de vedere
• PECS - Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme –
comunicarea alternativa/agumentativa ce consta in folosirea
cartonaşelor cu imagini/ poze, pe care persoana cu dizabilitati
intelectuale le alege pentru a-şi exprima dorinţele;
• TIC – set de instrumente şi resurse tehnologice digitale folosite
pentru comunicare
• TEACCH - invatarea vizuala prin simboluri
• Calendare cu imagini/obiecte: cutii compartimentate, albume,
postere, afişe.
Comunicarea prin limbajul corpului este de asemenea foarte
importanta pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale -
comunică prin gesturi, poziţia corpului şi prin modul de
mişcare a corpului.
Expresia feţei include mimica (încruntarea, ridicarea
sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguirea buzelor etc.),
zâmbetul (prin caracteristici şi momentul folosirii) şi privirea
(contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii
etc.).
Paralimbajul este o alta forma de comunicare pentru persoanele
cu dizabilități intelectuale, el fiind alcătuit din timbrul vocal,
intensitatea vocii şi pauzele dintre cuvinte.
Timbrul vocal este specific fiecăruia dintre noi, el mai poate fi
numit amprentă vocală. Este un indicator specific şi putem
identifica o persoană numai după acest indicator.
Tonul vocii (înălţimea sunetelor) poate fi adaptat în funcţie de:
statusul social, sex, vârstă.
Ritmul vorbirii este o altă cale prin care putem comunica
informaţii, deseori complet inconştient.
Un om care vorbeşte foarte lent poate fi considerat ca fiind
nesigur de ceea ce spune în timp ce vorbirea rapidă poate
indica faptul că omul este neliniştit sau anxios.
Pot exista şi persoane care au un ritm al vorbirii mai rar cu pauze
mai mari intre cuvinte, acest tip de exprimare depinzând de
contextul cultural şi social.
Cand interactionam cu persoanele cu dizabilităţi intelectuale
e important sa ne amintim ca acestea comunică la fel ca
ceilalţi. Pur şi simplu, uneori, au nevoie de mai mult timp
pentru ca să perceapă informaţia sau pentru ca să
răspundă.
Este important de înţeles că persoanele cu dizabilităţi trăiesc
aceleaşi emoţii, stări, bucurii şi supărări ca toţi oamenii.
De aceea în timpul comunicării cu ele e necesară grija
pentru cuvintele şi atitudinea pe care o abordăm faţă de
aceste persoane.
Ultima recomadare este de a tine cont de atitudinea, pe care o
manifestăm faţă de persoanele cu dizabilităţi intelectuale.
Aceasta poate crea bariere sau, dimpotrivă, poate dezvolta
o comunicare eficientă.
Comunicarea alternativă are ca rol fundamental compensarea unei
dizabilităţi la nivelul limbajului expresiv, oferind posibilitatea unui
schimb informaţional între interlocutori dincolo de modalitatea
directă de comunicare verbală.
Sistemul comunicării alternative permite persoanelor cu posibilităţi
reduse de comunicare să comunice şi completează atât vorbirea cât şi
întelegerea în procesul de comunicare.
Aceasta crează contextul necesar actului de comunicare, potenţând
interrelaţionarea celui ce o utilizează şi crescând motivaţia pentru
relaţionare umană şi interacţiune datorită satisfacţiei aduse de
comprehensiune ca finalitate a actului de comunicare.
Comunicarea alternativă şi de sprijin poate fi o modalitate ce să susţină
dezvoltarea copilului, însă nu singura, ea putând fi completată de
comunicarea verbală.
Comunicarea alternativă permite persoanelor cu dificultăţi de
comunicare verbală să comunice şi completează atât vorbirea cât şi
întelegerea în procesul de comunicare. Ea poate fi împărţită în mai
multe tipuri, de exemplu făcând referire la utilizarea unor sisteme
de suport sau nu.
Astfel, avem comunicarea ce nu utilizează sisteme de suport externe,
incluzând aici utilizarea corpului şi a expresivităţii proprii
(labiolectura, dactilemele, limbajul mimico-gestual, gesturile,
mimica, simbolizarea cu ajutorul mâinilor sau corpului).
Pe lângă această formă de comunicare altrnativă, indivizii pot face
apel la sisteme externe menite să le înlesnească procesul de
comunicare (de la desene pe hârtie, la simboluri, obiecte
miniaturale, table de scris şi până la sisteme tehnologizate cum ar fi
sintetizatoare de voce sau instrumente de transmitere şi auto-citire
de text).
Comunicarea poate fi unimodală, sau multimodală, în funcţie de
modul în care sunt combinate sistemele disponibile. Atunci
când se face apel atât la forme de comunicare alternativă bazate
pe suport extern cât şi bazate pe propriul corp comunicarea
devine totală, ea utilizând mai multe tipuri de comunicare
disponibilă, în ideea de a se completa reciproc şi de a ajuta la
corecta înţelegere a mesajului.
Cu cât dificultatea de comunicare verbală este mai severă, cu atât
copilul va avea nevoie de mai multe mijloace şi tehnici
alternative şi/sau de sprijin, atât pentru a potenţa comunicarea
orală reziduală cât şi pentru a stimula dezvoltarea prin crearea
de sens şi înţeles.
Labiolectura presupune citirea buzelor partenerului implicat
în procesul de comunicare, de cele mai multe ori aceasta
întâmplându-se într-un sistem complex de comunicare şi nu
izolat.
Labiolectura este de cele mai multe ori utilizată pentru a
completa limbajul mimico-gestual în sensul particularizării
gesturilor realizate pentru a fi desprins sensul intenţionat al
comunicării.
Astfel, labiolectura poate susţine particularizarea şi acurateţea
în procesul de comunicare, cu scopul de a transmite sensul
dorit şi a facilita înţelegerea din partea interlocutorului.
Dactilemele, numite şi limbajul semnelor, sunt semnele realizate
cu ajutorul palmei şi a degetelor, menite să simbolizeze
literele alfabetului. Există mai multe tipuri de dactileme în
funcţie de limba al cărui alfabet ele o semnifică.
Limbajul mimico-gestual poate fi definit ca o formă specifică de
comunicare interumană, prin intermediul unui sistem de
gesturi asociate cu reacţii mimice şi pantomimice, folosite cu
scopul transmiterii de informație în procesul comunicării şi
recepţionate cu ajutorul văzului. Limbajul mimico-gestual
este un limbaj complex, care se bazează în principal pe
utilizarea unui set standard de semne, care sunt completate
de mimică şi de labiolectură.
Comunicarea prin simboluri nu necesită cunoaşterea limbajului,
deoarece pentru utilizarea sa este necesară doar experienţa
directă cu obiectul simbolizat.
Aceasta se folosește în special cu persoanele aflate în stadiul pre-
verbal, de exemplu cu elevi preşcolari, care se presupune că nu
au încă cunoştinţe legate de limbă şi limbaj, ci doar de
interacţiune cu mediul care este simbolizat prin diverse forme.
De asemenea, comunicarea prin simboluri se realizează cu scopul
de a amorsa un set de comportamente, cum ar fi mâncatul,
îmbrăcatul, sau pentru a realiza solicitări, cum ar fi o cană cu
apă atunci când persoana ce comunică resimte sete.
Această formă de comunicare alternativă este cu atât mai utilizată cu
cât deficienţele de comunicare sunt mai grave şi cu cât
funcţionarea individului este mai redusă. Desigur, ea poate
completa procesul comunicării pentru oricine, dacă se doreşte a
fi utilizată.
Un aspect important la sistemele de comunicare prin simboluri este
faptul că nu există la nivel bazal diferenţe culturale reflectate,
astfel că un măr va fi simbolizat şi recunoscut în orice mediu
cultural ce are experienţă cu un astfel de obiect.
Comunicarea bazată pe tehnologie presupune utilizarea de
aparate „inteligente” menite să preia sau să înlesnească
comunicarea prin realizarea unor funcţii pe care agentul
comunicării nu le poate susţine. Un astfel de exemplu este
sintetizatorul de voce, care poate exprima un mesaj verbal
în locul emiţătorului pornind de la un mesaj scris sau de la
o organizare specifică de simboluri.
Orice modalitate prin care comunicarea este facilitată
aducând funcţii în plus sau susţinând funcţii existente în
procesul de comunicare prin intermediul dezvoltărilor
tehnologice (fie că este vorba despre un simplu buton
luminos sau despre un mini-laptop adaptat şi
particularizat) este considerată o modalitate de
comunicare alternativă bazată pe tehnologie.
Comunicarea prin text presupune cunoaşterea alfabetului şi
a regulilor de comunicare într-o anumită limbă fără a fi
însă nevoie de verbalizare deoarece mesajul este transmis
în scris.
De cele mai multe ori comunicarea prin text este dezvoltată
prin intermediul aparaturii, fie că este vorba de telefoane
mobile, de aparaturi special create sau de laptop-uri
adaptate ca funcţie.