Nu există o

Comunicarea este definiţie

un factor-cheie în concretă a
formarea
identităţii, una comunicării,
dintre însă se poate
principalele spune cel puţin
activităţi umane, că comunicarea
orientate spre înseamnă
autocunoaştere şi transmiterea
autoapreciere prin
intermediul altor intenţionată a
persoane. datelor, a
informaţiei.
„Comunicarea verbală şi
nonverbală este un
ansamblu de relaţii care se
stabilesc între aspectele
verbale ale comunicării
umane, aspectele nonverbale Potrivit afirmaţiei lui Л.С.
şi variabile psihologice şi Выготский, dezvoltarea
sociale implicate în procesul psihicului uman are loc numai
comunicaţional”
în activitatea comună şi prin
(Norbert Sillamy). comunicare.
Astfel vorbirea articulata lipsește la aproximativ 50%
dintre copiii autiști (Carr, 1982; Ratusnik&Ratusnik,
1974), 75% dintre persoanele cu paralizie cerebrala
(Eisenson&Ogilve, 1977) si 75% dintre adolescentii
retardati profund și sever studiați de catre Naor și
Balthazar în 1975.

Cu toate ca vorbirea poate fi forma preferata de

comunicare, este deseori necesara suplimentarea ei.
Peste 100 de sisteme diferite sunt valabile in acest scop
(Silverman, 1980), cunoscute ca sisteme de comunicare
auxiliare, nonvocale, nonverbale și cel augumentativ.
 MIJLOACELE DE
COMUNICARE:

nonverbală verbală
Comunicarea nonverbală, cunoscută ca limbaj al
corpului şi gesturilor, include în sine toate formele de
autoexprimare a persoanei, care nu se bazează pe cuvinte:
spaţiul interpersonal, privirea, mimica şi pantomimica
(postura corpului, gesturile), tonul şi timbrul vocii,
tempoul vorbirii. (И. Ф. Гейльман, Зыков C.A., Р.М.
Боскис, A.И. Дьячков, Г.Л. Зайцева).
 Comunicare Comunicare
augmentativă alternativă
calendarul, pictograme, Signalong, sisteme digitale informaționale

Orice modalitate de comunicare care sprijină sau înlocuieşte limbajul

verbal sau limbajul scris se încadrează în noţiunile de comunicare
augmentativă şi alternativă (abrevierea engleză: AAC).
Comunicarea alternativă / augmentativă - sunt forme de exprimare,
altele decât limba vorbită, care vizează să crească (augmentative) și
/sau să compenseze (alternative) dificultățile de comunicare și
limbajul multor persoane cu dizabilități.
Comunicarea augmentativă
constituie un multisistem de
componente integrate – verbale,
gestuale, pictografice, care oferă
suport şi cresc comunicarea,
învăţarea ș.a.

Cînd exprimarea verbală lipseşte

în totalitate şi vorbitorul apelează la
simboluri gestuale sau pictografice,
avem de-a face cu comunicarea
alternativă.

extinderea utilizării
sistemelor de comunicare
augmentativă în
comunicarea dintre
persoanele cu dizabilități
cu ceilalți
crearea unei liste cu toate
mediile și activitățile în care
elevul participă în mod
regulat, pentru a se identifica
situațiile în care elevul are
nevoie de comunicare,
persoanele cu care el
interacționează și
vocabularul necesar în
diverse situații
identificarea jocului,
alimentației și folosirea
toaletei ca activități
importante în trei medii
relevante: acasă, la școală
și în comunitate.

se realizează un vocabular, pentru fiecare dintre aceste

cuprinzând o lista de
substantive, pronume, verbe,
adverbe, prepozitii și adjective,
folosit de persoanele din cadrul
mediilor și activităților
respective. Folosind toate
aceste informații, se selectează
conținutul cel mai potrivit
fiecărui elev.
direcții se face o listă a
submediilor și apoi sunt
analizate activitățile în care
elevul dorește să se implice.
În fiecare a activitate sunt
selectate deprinderile de
bază, care vor deveni
obiective ale instruirii.
Selectarea unui sistem augmentativ sau
alternativ va depinde de abilitatea motorie,
cognitivă şi senzorială ale fiecărui copil.
Cunoaşterea potenţialului copilului în
domeniul dezvoltării motorii, vizuale şi
cognitive va ajuta echipa în selectarea unui
sistem potrivit. În alegerea unui sistem de
comunicare echipa trebuie sa ia în
considerare şi preferinţele familiei, deoarece
suportul familiei este esenţial pentru
succesul copilului.
 pentru a putea dezvolta
SISTEMUL un sistem vizual-grafic,
VIZUAL- trebuie luate în
GRAFIC considerare următoarele

cel mai potrivit

tip de
dispozitiv;

metoda de
răspuns și setul
de simboluri ale
vocabularului
 VOCALIZĂRI

LIMBAJUL CORPULUI

INDICII TACTILI

INDICII OBIECTUALI

FOTOGRAFII

DESENE

PICTOGRAME

SEMNE
 Nu sunt conştienţi de faptul că comunicarea lor poate exercita
putere asupra mediului. Aceasta rezidă în absenţa cererii
intenţionale.

Au uneori forme neadecvate pentru respingerea a ceva

(comportament provocator). Aceasta poate fi rezultatul unei
frustrări pe care o simt atunci când le este prezentat ceva care li se
pare neplăcut sau confuz.

Pot să folosească comunicarea doar pentru acţiuni de bază, cerere şi

respingere.

Pot avea dificultăţi în diferenţierea persoanelor, care au la bază

cantitatea limitată de informaţii pe care o primesc.
 Cine are nevoie de
comunicare alternativă
Persoanele cu Problemele de
dereglări ale Dereglările ordin Persoanele cu Persoanele
auzului motorii intelectual şi sindrom Down cu rinolalie
(comunicarea crează pedici emoţional pot des au tonusul deseori nu
alternativă influienţa scăzut, inclusiv Persoanele
în însuşirea şi al muşchilor pot folosi
întotdeauna a vorbirii mecanismul de vorbirea cu diferite
care participă la
fost larg însuşire al
răspândită în persoanelor simbolurilor
procesul orală şi boli
cu articulării. aceste
mediul verbale Aceasta este una genetice
persoanelor infirmitate (retardul din cauzele care posibilităţi
surde – acesta motorie mintal, împedică sunt foarte
este limbajul cerebrală. surdocecitatea, insuşirea vorbirii limitate
gesturilor). autismul)
DE UNDE ÎNCEPEM?
 Comunicarea nonverbală;
Limbajul mimico-gestual
Limbajul mimico-gestual adaptat tactil;
Comunicare mână pe mână: efectuarea semnelor cu mâinile
copilului poziţionate pe mâinile persoanei care comunică;

Labiolectura: perceperea vizuală a limbajului verbal;

Dactileme: redarea literelor în aer cu ajutorul poziţiei şi

mişcării degetelor;

TADOMA: citirea tactilă a vorbirii;

PECS - folosirea cartonaşelor cu imagini/ poze lipite,
pe care copilul le alege pentru a-şi exprima dorinţele;

Calendare cu imagini/obiecte: cutii compartimentate,

albume, postere, afişe.
 SISTEMUL GESTUAL

Cel mai de bază şi accesibil mijloc, chiar şi

pentru persoana imobilă, este demonstrarea
acordului sau refuzului cu ajutorul mişcărilor
ochilor sau a altor mişcări minime accesibile lui.

Folosind limbajul gestual, persoana nu va

mai fi nevoită să strige, să arate cu
degetul, pentru ca cei apropiaţi să
înţeleagă, că ea vrea să "bea", sau "să
mănînce", sau "să doarmă".
Se creează un repertoriu de obiecte de referinţă pentru
fiecare copil care pot fi amplasate în structura
calendarului individual în funcţie de activităţile
reprezentate. Prezentarea obiectelor de referinţă se poate
face în moduri diferite: înaintea fiecărei activităţi, la
prezentarea secvenţei activităţii, la începutul zilei sau a
săptămânii.
Calendarele cu obiecte sau imagini pot lua forma unor
cutii compartimentate, cărţi, postere, albume sau afişe de
carton. Acestea pot să conţină obiecte de referinţă,
imagini simbol, indici tactili-vizuali sau pictograme şi
ajută copilul să înţeleagă succesiunea activităţilor din
cadrul unei zile.
 IMPLEMENTAREA CALENDARULUI PENTRU A ÎNVĂŢA
COMUNICAREA:
Calendarul oferă o varietate de oportunităţi pentru a învăţa comunicarea.
Scopurile şi obiectivele prezente în domeniul comunicării în programul de
intervenţie trebuie introduse întotdeauna în rutina calendarului. Rutina
calendarului contribuie la dezvoltarea unei topici, unor funcţii comunicative,
abilităţi sociale (conversaţia socială).
Posibile scopuri comunicaţionale:
▪ Înţelegerea şi folosirea formelor simbolice
▪ Dezvoltarea unui vocabular timpuriu al obiectelor, persoanelor şi
activităţilor
▪ Extinderea topicii pentru interacţiune
▪ Secvenţarea conceptelor de timp (înțelegerea sfârşitului, prezentului
„acum”, activităţi aşteptate)
▪ Răspunderea la întrebări prin numirea sau arătarea cu degetul
▪ Oferirea de oportunităţi de alegere, de a efectua un comentariu sau de
respingere
▪ Clarifică topica discuţiei prin atragerea atenţiei către simbol înainte de a
începe.
 Calendarele asigură securitate în sensul că, copilul ştie ce va urma,
ceea ce se va întâmpla. Ei pot sa nu dispună de un alt mod de a
afla ceea ce se va întâmpla deoarece nu au oportunitatea de a
identifica acest lucru în mod natural.
 Calendarul oferă copilului control asupra vieţii lor ceea ce ne oferă
tuturor satisfacţie şi oferă posibilitatea de a lua decizii despre ceea
ce vor face în ziua respectivă. Pentru copiii care au pierderi
senzoriale majore calendarul le poate oferi un sentiment de
securitate, de adaptare mai rapidă la schimbările din viaţa lor.
 O serie de topici sunt puse în discuţie.
 Structura rutinei calendarului sprijină dialogul în afara contextului.
 Apar oportunităţi de alegere pentru activităţile zilnice.
 Sprijină dezvoltarea unor abilităţi reprezentaţionale.
 Copilul este informat despre viitor, evenimentele viitoare iar după
terminarea unei activităţi, trecutul este de asemenea explicat,
dezvoltat.
 Este învăţat conceptul de timp, prin reprezentarea trecutului şi
viitorului.
 Pentru majoritatea
persoanelor cu
dizabilităţi fizice severe,
precum şi cu dizabilităţi
mentale şi fizice
complexe în calitate de
mijloc de comunicare
poate fi folosită
pictografia. PECS - Sistemul
simbolurilor
(Pictogramelor)

Caracteristica sa
principală este că
semnul nu este
legat cu sunetele
din cuvînt – el îi
exprimă sensul său.
 Ca procedeu al cercetării psihologice
pictograma a fost propusă pentru prima
dată în Rusia în 1935 de către L.S.
Vîgotskii. Lui îi aparţine ideea cercetării
memoriei prin intermediul selectării
imaginii vizuale.
 Instrumentul suprem şi universal, ce
modifică funcţiile mentale, este
cuvântul. Simbolurile trebuie să fie foarte
specifice şi uşor de înţeles, adaptate la
dorinţele și nevoile complementare.
 Nu e suficient a arăta simbolul, neapărat
trebuie de pronunţat în acest moment
cuvîntul, de a-l însoţi cu gesturi şi mimică.
Dacă la copilul deficient apar probleme cu
simbolul “eu”, atunci se poate aplica o mică
fotografie pe simbol.
 De către specialistul german R. Leb (1985-
1994) a fost elaborat un sistem, ca
introducere în comunicarea cu persoanele
care nu pot vorbi. Conform lui profesorii şi
părinţii pot lucra la domiciliu.
 Structura sistemului. Sistemul conţine 60 de
simboluri (pictograme) cu explicările
semnificaţiei lor plasate deasupra fiecărui
desen.
 Copilul care nu poate comunica liber cu alţii,
este izolat şi dependent. Pentru a depăşi
această situaţie, noi trebuie să trezim în mod
constant la copilul dat nevoia de a învăţa,
pentru ca mai apoi să-l învăţăm să-şi exprime
dorinţele independent. Deaceea, cele două
cuvinte cele mai importante sunt "eu vreau", şi
doar pe planul doi se situează prezentarea
cerinţelor de către copil după principiul "tu
trebuie".
 Sistemul este împărţit în următoarele secţiuni:
1. Semne comune
de înţelegere
2. Cuvintele care desemnează calitatea

3. Informarea privind starea sănătăţii

 4. Vesela, produsele
alimentare
5.Obiectele de uz casnic
6. Igiena personală
7. Jocuri şi activităţi
 8. Religie
9. Sentimente, emoţii
10. Locul de muncă şi
de odihnă
Sistemul este utilizat în conformitate cu posibilitatea înţelegerii umane. Copilul
poate găsi simbolul corespunzător şi să-l transmită, poate doar indica un
simbol. Pentru copiii cu dizabilităţi severe, care nu pot lua în mod deliberat
obiectele, va fi suficient, dacă aceştea în cazul posibilităţii alegerii din două sau
trei simboluri vor privi în mod specific la cel, care exprimă dorinţa lor. Chiar şi
utilizarea “indicării cu capul, cu ajutorul căreia printr-o simplă mişcare a
capului se vor indica simbolurile, se îndreptăţeste.
Posibilităţile individuale de exprimare sunt variate. Este important aici faptul, că
persoanele cu handicap se pot baza pe conceptele existente, iar interlocutorul
însăşi trebuie să combine cuvintele în formele lor gramaticale şi temporare
corecte.
Astfel, de exemplu, simbolul "a bea" se poate referi la:
 «Vreau să beau ceva";

 «Aş dori să beau băutura preferată;

 "Am băut ceva gustos şi aş mai dori “.

Situaţiile ce se repetă zilnic (alimentarea, băuturile, toaleta,
spălatul mâinilor, jocul, odihna etc) - decodarea acestor
situaţii şi dezvoltarea noţiunilor, cum ar fi "rece-cald", “mare-
mic", “mult - puţin", "pâine – salam”, “ fructe - legume " – în
mod firesc oferă motiv pentru introducerea simbolurilor.
Cu cît mai greu îi este copilului deficient să stăpânească o
noţiune oarecare, cum ar fi "trist – vesel”, cu atît mai multe
situaţii specifice şi exemple, obiecte, fotografii, imagini şi
grafice ar trebui să fie utilizate pentru achiziţionarea şi
asimilarea noţiunii. De regulă, e suficient de a introduce un
simbol cu ajutorul unui exemplu (fructe: măr). Apoi această
noţiune poate fi lărgită la mai multe exemple (fructe: măr,
pară, banană, portocală etc.).
Sistemul Bliss (sau semantografia) este un sistem scris,
bazat pe utilizarea pictogramelor şi ideogramelor, care pot
fi înţelese de oamenii vorbitori ai oricărei limbi. Acest
sistem a fost elaborat de către Charles Bliss în anul 1965.
Simbolurile Bliss, întrunind în sine elemente ale reflectării
grafice a mişcărilor (gesturilor) generale, ale scrisului
ideografic şi semnelor selectate în mod voluntar, pot
codifica şi transmite aproape orice informaţie. Setul
simbolurilor Bliss constă din aproximativ o sută de
ideograme pictate şi simboluri selectate în mod voluntar,
care pot fi utilizate atît în mod independent, cît şi în
diverse combinaţii. Bliss examina sistemul său ca varianta
simplificată a scrisului ideografic chinez, care era
accesibil şi întrebuinţat pe parcursul mileniilor de către
persoanele, ce nu vorbeau nici o limbă.
Majoritatea simbolurilor Bliss codează
informaţia referitoare la nivelul semantic al
mesajului (sensul lui), iar unele transmit
informaţia gramaticală. Fiecare element al
simbolului exprimă ideea comună sau
concepţia. De obicei această concepţie include
cîteva noţiuni înrudite ca sens, care în vorbirea
orală s-ar fi exprimat prin cuvinte diferite. Spre
exemplu, simbolul “apa” în combinaţie cu alte
elemente poate semnifica ploaie, aburi, zăpadă,
ocean, iaz, îngheţare, dezgheţare, rîu, şuvoi.
1111111
CÎND AR TREBUI DE ÎNCEPUT?
 Stăpânirea unei metode de comunicare, oricare ar fi
aceasta, necesită exerciţiu şi răbdare şi poate dura
destul de mult. Pentru a căpăta interesul şi atenţia
copilului trebuie adoptate metode distractive de
învaţare, pentru că în caz contrar copilul se va plictisi şi
îşi va pierde interesul destul de uşor.
 Comunicarea trebuie să fie reciprocă, trebuie să
păstrăm permanent contactul vizual, să gesticulăm şi
să explicăm clar lucrurile pe care dorim să le
transmitem copilului.
 De asemenea, trebuie să fim intuitivi şi sa ajutăm
copilul să se exprime prin gesturi sau cuvinte simple.
 Nu trebuie să uităm că majoritatea copiilor, indiferent
de vârstă învaţă mult mai uşor dacă le place ceea ce fac
şi dacă fac acest lucru ca un joc.