Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

Discalculie - dificultate de învățare

Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, fie că este sau nu un
copil cu dizabilități. Toți copiii au dreptul la educație în funcție de nevoile lor.
Educația incluzivă are ca principiu fundamental un învățământ pentru toți, împreună
cu toți, care constituie un deziderat și o realitate ce câștigă adepți și se concretizează
în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune.
Discalculia este corespondentul dislexiei în domeniul matematicii, la acest
nivel fiind afectată capacitatea de a înțelege numărul ca și concept.
Discalculie se referă la problemele sau dificultățile pe care anumite persoane le
au atunci când învață să numere, să facă calcule matematice simple, în gândirea
spațială și să definească grupuri de obiecte. Este vorba despre o deteriorare severă a
învățării specifice matematicii și cu o performanță școlară adecvată la acest subiect.
Prin urmare, este o tulburare de învățare bazată pe dificultatea competenței
matematice sau numerice. Deși poate manifesta un nivel normal sau peste normal al
inteligenței, copilul discalculic nu reușește să integreze cognitiv numerele și
simbolurile numerice. În acest sens, aceste disfuncții sunt considerate „dificultăți
semnificative în însușirea și dezvoltarea abilităților în domeniul larg al performanței
matematice” (Ungureanu, 1998).
Termenul „discalculie” provine din termenii greci „dis” (dificultate cu) și
„culia” (calcule medii). Prima sa definiție a venit din mâna lui Kosc (1974), care a
definit discalculia drept „dificultatea în funcționarea matematică rezultată dintr-o
tulburare de procesare matematică bazată pe creier fără a compromite alte domenii de
învățare”.
Definițiile ulterioare s-au subscris acestei perspective evidențiind ca și
caracteristici ale discalculiei:
- prezența unor performanțe scăzute la matematică;
- caracterul specific al afectării funcțiilor cognitive (performanțele scăzute se
manifestă doar în domeniul matematicii, fără a afecta funcționarea cognitivă
generală);
- presupunerea că aceste dificultăți sunt cauzate de modul de funcționare a
creierului
Cu toate acestea, deși termenul a fost introdus de acest autor, anterior au fost
discutați copii cu dificultăți specifice în domeniul matematicii. Termenul a fost
recunoscut oficial în 2001 de către Departamentul pentru Educație și Abilități din
Marea Britanie.
De exemplu, subiectele legate de dislexie, citire sau scriere, au mult mai multe
cercetări decât dificultăți în matematică sau discalculie, în ciuda faptului că
prevalențele lor sunt foarte similare.
Tipuri și forme de manifestare a discalculiei

Pagină 1 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

O primă diferențiere care este necesar să fie făcută este cea între discalculia de
dezvoltare (de evoluție), ce apare încă din primele etape ale vieții ca urmare a
afectării zonelor cerebrale implicate în operațiile matematice și discalculia dobândită,
postsezonala determinată de afectarea accidentală pe parcursul vieții a acestor arii ale
creierului. Discalculia de dezvoltare este diferențiată și de alte tulburări la nivel
global ale abilităților matematice:
 acalculia, manifestată prin pierderea completă a abilității matematice;
 oligocalculia – descreșterea în egală măsură a tuturor abilităților
matematice;
 paracalculia – tulburarea calitativă a abilităților matematice apărute în
cadrul mai larg al psihozelor.
Atunci când oricare dintre aceste manifestări apar în contextul deficienței de intelect
sau al deficiențelor degenerative de intelect (demența), sunt numite secundare
(discalculie, acalculie, oligocalculie secundară), iar când fenomenele apar datorită
unor factori conjuncturali și temporari (instrucții inadecvată, boală organică, oboseală
accentuată) care nu permit persoanei să poată demonstra cunoștințele şi abilitățile
deținute, se numesc pseudodiscalculie, pseudoacalculie etc.
Forme de bază ale discalculiei de dezvoltare (Kocs, 1974 )sunt considerate:
1. Discalculia verbală – manifestată prin dificultăți în a denumi cantitățile
matematice, numerele, termenii specifici, simbolurile și relațiile matematice (de
exemplu, persoanele cu această formă de discalculie sunt incapabile să arate câte
degete înseamnă numărul 3, chiar dacă sunt capabili să citească sau să scrie
respectivul număr sau să numere mai multe lucruri);
2. Discalculia proctagnostică – exprimată prin dificultăți de a enumera,
compara, manipula cantitățile matematice simbolice (o persoană cu acest tip de
discalculie se va dovedi incapabilă să ordoneze un set de bețișoare sau de cuburi după
mărime şi nu va putea nici măcar să arate care este mai mare și care este mai mic);
3. Discalculia lexicală se manifestă prin dificultăți de citire a simbolurilor
matematice (cifre, ansambluri de cifre alcătuind numere, semne ale operațiilor și
operații matematice scrise). Cea mai gravă formă de discalculie lexicală apare în
cazul în care copilul nu este capabil să citească cifre izolate sau simboluri
operaționale simple (+, -, x). Formele mai puțin grave ale discalculiei lexicale se
manifestă prin incapacitatea de a citi numere formate din mai multe cifre (în special a
celor care conțin unul sau mai mulți de zero în mijloc), prin dificultăți mai mari de
citire a numerelor scrise orizontal decât a celor scrise vertical, a fracțiilor, a
exponenților sau radicalilor, numere cu zecimale etc. În anumite cazuri au loc
confuzii între cifre care arată în mod similar (6 și 9, 3 și 8) sau numerele sunt citite
invers (23 și 32).
4. Discalculia grafică presupune dificultăți manifestate în scrierea simbolurilor
matematice și apare odată cu disgrafia: persoana cu discalculie grafică are dificultăți
în a scrie numere dictate, în a scrie cuvintele specifice numeralelor sau chiar să
transcrie aceste cuvinte.

Pagină 2 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

5. Discalculia ideognostică apare la nivelul înțelegerii ideilor și a relațiilor

matematice, generând dificultăți majore în realizarea de operații mentale. În acest tip
de discalculie, persoana este capabilă să citească sau să scrie numere dar nu este
capabilă să înțeleagă ceea ce a scris. De exemplu, ea poate să spună că patru se scrie
„4” sau că „4” se citește „patru”, dar nu poate înțelege faptul că 4 este jumătatea lui 8,
că 2x2=4 sau că la 3 mai trebuie adăugat 1 pentru a obține 4.
6. Discalculia operațională sau „anaritmetia” este caracterizată prin dificultăți
manifestate în execuția operațiilor matematice, a calculului numeric, deși sunt
cunoscuți algoritmii procedurali. În acest caz apar frecvente schimbări ale ordinii
firești ale operațiilor (adunarea este făcută înaintea înmulțirii) sau operațiile mai
complicate sunt înlocuite cu altele mai simple (14+14=(10+10)+(4+4) sau
5x3=5+5+5=15 sau 555 în discalculia operațională profundă). Uneori e posibil ca
discalculia operațională să ducă la rezultate greșite prin proceduri incorecte. L. Koks
prezintă în acest sens un exemplu oferit de Green și Busswell: 86-4=81 deoarece
„6+4=10. 10+8=18. Rezultatul este 81 (inversare)”.
Simptomele discalculiei
Studiile efectuate asupra discalculiei au arătat caracterul multifactorial,
incluzând predispoziția genetică, stimularea insuficientă din partea mediului,
curriculum neadaptat, anxietatea matematică și deficitele neurologice (Shalev, 2004).
Se consideră, însă, că determinantul principal al acestor disfuncții instrumentale îl
reprezintă funcționarea diferită a creierului la nivelul zonelor implicate în
matematică, iar argumentele vin dinspre studiile realizate în domeniul discalculiei
dobândite (apărute în urma unei afectări fizice a creierului ca urmare a unui
traumatism sau a unui accident vascular cerebral): afectarea lobilor parietali ai
creierului determină manifestări similare cu cele ale discalculiei de dezvoltare
(Stănescu-Coson et al., 2000, Kucian et al, 2006). Copiii cu discalculie au mari
dificultăți în înțelegerea celor mai simple concepte de număr, o lipsă de înțelegere
intuitivă a numerelor și probleme în învățarea faptelor și procedurilor matematice.
Discalculia apare la copiii care au inteligență normală sau peste medie și care
nu au sau au suferit de vreo leziune cerebrală. Cu toate acestea, acești copii au
dificultăți atunci când efectuează calcule sau probleme matematice, ceea ce ajunge să
aibă un impact negativ asupra mediului școlar.
Trebuie să facem distincția între copiii care au dificultăți în matematică sau
discalculie și acei copii care nu se pricep la matematică.
Poate fi detectat în educația de bază și preșcolară, deoarece copilul nu poate
învăța să scrie numerele corect, ne oferă deja un indiciu.
Unele dintre simptome sunt, prin urmare:
- Copilul nu realizează o scriere corectă în învățarea numerelor.
- Nu se pot efectua clasificări cu numere.
- Nu efectuează serii (ceva destul de obișnuit în prima școală).
- Nu pot rezolva probleme simple de matematică.
Pagină 3 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

- Ba chiar contează pe degete pentru a rezolva problemele cu un singur număr.

- Dificultăți cu identificarea numerelor (scriere și nume).
- Confundă grafica numerică similară.
- Confundați semnele adunării, scăderii, împărțirii și multiplicării.
- Inversați, rotiți și transpuneți numerele (de exemplu, șase cu nouă).
- Probleme de înțelegere și interpretare a enunțurilor problemei.
- Probleme de înțelegere a conceptelor care au legătură, de exemplu, cu dimensiunea
sau poziția.
- Dificultăți în ordine, clasificare, cantitate, corespondență, reversibilitate.
- Dificultate în coordonarea spațială și temporală.
- Dificultate în amintirea și înțelegerea formulelor, regulilor, secvențelor matematice,
tabelelor de multiplicare.
Diagnostic
Discalculia este inclusă în DSM-IV ca o tulburare de calcul, în timp ce în
DSM-5 se modifică pentru a fi conceptualizată în cadrul tulburărilor specifice de
învățare. În acest fel, dificultățile sunt grupate în aceeași categorie numită tulburare
de învățare specifică, care include diferiți specificatori.
Printre acești specificatori găsim dificultățile de citire, de exprimare scrisă și,
de asemenea, dificultatea matematică. Prin urmare, diagnosticul tulburării specifice
de învățare se referă la dificultăți în învățare și în utilizarea abilităților academice,
unde cel puțin 1 dintre simptomele propuse trebuie evidențiate timp de cel puțin 6
luni.
Printre aceste simptome găsim dificultăți în lectură, înțelegere, ortografie sau
exprimare scrisă. Unele dintre simptome, totuși, se referă la matematică, de care
avem de-a face aici. Una dintre acestea se referă la dificultăți în stăpânirea sensului
numeric, calcul sau date care se referă la numere. În acest sens, copilul ar înțelege
greșit numerele, relațiile care se stabilesc între ele sau mărimea sau, de exemplu,
numerele dintr-o singură cifră, trebuie să le numere pe degete pentru că nu își
amintește operația. Celălalt dintre simptomele matematice la care se referă această
tulburare se referă la dificultăți în raționamentul matematic. De asemenea, trebuie
susținut că aceste dificultăți trebuie să fie prezente în ciuda chiar intervențiilor care au
fost direcționate pentru a rezolva dificultățile.
Studiile efectuate asupra discalculiei au arătat caracterul multifactorial,
incluzând predispoziția genetică, stimularea insuficientă din partea mediului,
curriculum neadaptat, anxietatea matematică și deficitele neurologice (Shalev, 2004).
Se consideră, însă, că determinantul principal al acestor disfuncții instrumentale îl
reprezintă funcționarea diferită a creierului la nivelul zonelor implicate în
matematică. Iar argumentele vin dinspre studiile realizate în domeniul discalculiei
dobândite (apărute în urma unei afectări fizice a creierului ca urmare a unui
traumatism sau a unui accident vascular cerebral): afectarea lobilor parietali ai
Pagină 4 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

creierului determină manifestări similare cu cele ale discalculiei de dezvoltare

(Stănescu-Coson et al., 2000, Kucian et al, 2006).
Identificarea discalculiei
Discalculia, ca și dislexia, sunt dificultăți de învățare întâlnite la 3-6% din populație,
cu o tendință de creștere a procentului, ceea ce înseamnă că există șansa să întâlnim
aproape în fiecare clasă un astfel de elev. Identificarea problemelor de discalculie se
poate realiza pornind de la observarea unor dificultăți la nivelul:
1. numărării: numărarea este realizată mecanic, ca secvență de cuvinte, dar nu pot să
numere invers sau din 2 în 2 etc.;
2. calculului matematic: este cu greutate, într-un ritm mai lent decât media şi cu
neîncredere în rezultatul obținut, chiar dacă acesta este cel corect;
3. numerelor conținând 0: copiilor discalculici le este greu să înțeleagă faptul că între
cuvintele zece, 0 sută și o mie este aceeași relație ca între numerele 10, 100, 1000;
4. măsurătorilor: măsurarea timpului sau numărarea banilor sunt sarcini dificile
pentru acești copii, după cum întâmpină dificultăți și în înțelegerea conceptului de
viteză sau de temperatură;
5. direcției/orientării: ca și în cazul dislexicilor, apar probleme de orientare în spațiu
(stânga-dreapta, puncte cardinale).
În ceea ce privește diagnosticarea discalculiei, aceasta trebuie făcută prin abordare
diferențială de către specialiști în domeniul psihologiei sau psihopedagogiei. La acest
nivel, persoana va fi evaluată prin teste standardizate privind memoria de lucru,
amintirea numerelor, capacitatea de a organiza obiecte în funcție de anumite criterii
etc. La aceste informații se vor adăuga şi date referitoare la istoria medicală și la
istoricul școlar al persoanei.
Cu toate acestea, nu poate fi negată importanta rolului pe care îl au cadrele didactice
în identificarea dislaliei pe parcursul tuturor etapelor predării matematicii. Anexa 7
prezintă o scurtă listă de itemi care pot sugera dacă pentru o anumită persoană este
sau nu nevoie de intervenția diagnostică a unui specialist.
Modele ale discalculiei
Modelul constructivist al funcționării cognitive
Într-o perspectivă constructivistă, a înțelege conceptul de dificultăți de învățare a
matematicii presupune mai întâi înțelegerea proceselor psihice și a stadiilor parcurse
de acestea. Din perspectiva dezvoltării cognitive propuse de teoria psihogenezei
intelectului dezvoltată de psihologul elvețian J. Piaget (1930, 1937, 1947, 1948, 1950,
1952, 1955) dezvoltarea cognitivă, având în centrul ei gândirea, se caracterizează prin
salturi calitative sistematice, care duc spre tabloul final al inteligenței tipic umane.
Cercetările efectuate de J. Piaget au demonstrat succesiunea a patru stadii în
dezvoltarea intelectuală a copilului.
Pornind de la această perspectivă, autorul D. Ungureanu (1998) sintetizează
concepția stadială a autorilor Semrud-Clickeman şi Hind (1992) privind competentă
Pagină 5 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

matematică a copiilor. Conform acestor autori achizițiile matematice pot fi prezentate

conform unui grafic orientativ care prezintă potențialul unui copil normativ pentru
cele trei etape de vârstă corespunzătoare nivelelor de școlarizare preșcolara, primar şi
gimnazial:

Perspectiva stadială asupra competenței matematice subliniază necesitatea adaptării

solicitărilor matematice adresate de școală la caracteristicile stadiului de dezvoltare în
care se regăsește copilul. Un concept poate fi introdus doar atunci când copilul este
pregătit să îl înțeleagă. Rămâne să ne întrebăm în ce măsură ceea ce oferă școala ca
stimulare matematică se regăsește în acest tablou, care sunt zonele în care apare o
subsolicitare şi care sunt cele care propun o suprasolicitare matematică a copiilor.
Discalculia presupune manifestarea unor performanțe matematice scăzute chiar în
condițiile unei solicitări normale sau chiar sub media normalității vârstei. Potrivit
acestui model, intervenția presupune raportarea la vârsta copilului astfel încât acesta
să fie pregătit pentru a integra informațiile matematice
Criterii pentru diagnosticarea discalculiei

Pagină 6 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

Abilitățile academice care sunt afectate fac atât de mult sub ceea ce s-ar aștepta
pentru vârsta cronologică.
o Aceste dificultăți interferează semnificativ cu performanțele academice,
profesionale sau din viața de zi cu zi.
o Toate acestea sunt confirmate pe baza unei evaluări a copilului și a unor teste
standardizate care îl confirmă.
o Dificultățile trebuie să înceapă de la vârsta școlară (cu toate acestea, ele se pot
„arăta” mai târziu, când cerințele academice depășesc capacitățile individului).
o Dificultățile de învățare a matematicii nu ar trebui explicate mai bine prin
dizabilități intelectuale sau alte tipuri de tulburări, fie ele psihice, neurologice sau
senzoriale.
Cauze
Unii autori consideră că discalculia este prezentă la aproximativ 6% dintre copii, fie
pentru că au doar diagnosticul de discalculie, fie pentru că este asociată cu alte
tulburări. Uneori, chiar și alți autori îl raportează sau îl consideră un „tip de dislexie”,
deoarece comorbiditatea dintre cele două tulburări este frecventă.
Când se referă la un tip de dislexie, se referă la faptul că, salvând diferențele dintre
citire și scriere (în dislexie) și matematică (în discalculie), copilul prezintă probleme
exprese în înțelegerea și efectuarea calculelor matematice.
Nu există un răspuns clar până în prezent cu privire la etiologia discalculiei.
Cauzele pot fi distinse în:
o Abordare evolutivă - Se referă la importanța stimulării pe care copilul o primește
în primii ani.
o Abordare educativă - Se referă la dificultățile pe care le are matematica însăși în
educație și în modul în care este predată. Astfel, nu este capabil să adapteze
predarea la caracteristicile de învățare ale fiecărui elev.
o Abordarea neurologică - Această abordare indică faptul că unele leziuni sau
probleme în structurile creierului ar putea fi legate de discalculie. Astfel, bazele
neurologice ale funcțiilor matematice se găsesc în ambele emisfere, astfel încât
aritmetica este o capacitate bilaterală.
Dovezile neuropsihologice colectate prin studii de neuroimagistică arată că există o
mare influență asupra lobilor parietali atunci când se confruntă cu abilități aritmetice,
În plus, există conexiuni cu lobii frontali atunci când vine vorba de rezolvarea unor
sarcini mai complexe sau noi. Unii autori, cum ar fi Butterworth, plasează cauzele
discalculiei într-o deteriorare sau funcționare atipică a acestor zone.
Aceasta este cunoscută sub numele de ipoteza modulului numeric defect. Acest
lucru a fost dovedit, de exemplu, atunci când s-a observat că există mai puțină
activare la copiii cu Discalculie în aceste zone atunci când efectuează sarcini
aritmetice.

Pagină 7 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

Alți autori găsesc bazele acestor dificultăți în memoria de lucru și atenție,

deoarece unele deficite care apar în discalculie sunt mai bine explicate prin aceste
procese.
Abordare cognitivă - Această perspectivă stabilește că dificultățile apar deoarece
subiectul folosește procesele cognitive în mod necorespunzător atunci când se
confruntă cu probleme matematice.
Evaluare
Deși în educația timpurie putem găsi deja dificultăți numerice, abia în jur de 6-
8 ani când discalculia este detectată formal. Copiii cu discalculie nu trebuie să aibă
probleme în alte zone cognitive. Dar atunci când este evaluat, se face în diferite
capacități, cum ar fi:
 I.Q
 Memorie
 Atenție
 Capacități numerice și de calcul
 Abilități vizuo-perceptive și vizuo-spațiale
 Evaluare neuropsihologică (dacă este necesar)
În plus, pe lângă evaluările asupra subiectului însuși, contextul familial este
evaluat și cu interviuri cu familia și școala prin intermediul profesorului său.
La evaluarea copilului, procedurile utilizate pentru a-l evalua și diagnostica
sunt, de exemplu, anticiparea soluțiilor rezonabile la o problemă sau determinarea
nivelului său de performanță aritmetică. Îl vom pune pe elev să rezolve probleme
simple, să citească și să scrie numere, să recunoască forme sau să interpreteze
reprezentări spațiale ale obiectelor.
În ceea ce privește testele standardizate, de exemplu pentru informații putem
folosi testele Wechsler. Pentru a evalua dificultățile din matematică există mai multe
teste care evaluează decalajul curricular, deoarece decalajul actual în competența
pentru dificultățile de învățare trebuie să fie de cel puțin 2 ani școlari.
Pentru a-l evalua, găsim teste precum:
 PROLEC-R (pentru a evalua procesele de citire),
 TEDI-MATH (pentru diagnosticarea abilităților de bază în matematică),
 TALEC (pentru analiza alfabetizării).
Tratament
Dacă ne referim la intervenția la copiii cu discalculie, trebuie să subliniem că
aceștia pot fi învățați din diferite niveluri de dificultate și din diferite puncte de
vedere.
De exemplu, unii autori precum Kroesbergen și Van Luit consideră că există
trei niveluri în dezvoltarea procesării matematice pe parcursul școlii:

Pagină 8 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

 primele sunt abilități pregătitoare, cu sarcini de conservare a cantităților,

numărare sau clasificare.
 abilitățile de bază, care sunt reprezentate de cele patru operații
matematice de bază, care sunt adunarea, scăderea, înmulțirea și
împărțirea.
 abilitățile de rezolvare a problemelor, care este legată de aplicarea
corectă a abilităților de mai sus la diferite situații și contexte.
Importanța adaptării
Este important să subliniem că intervențiile în discalculie trebuie să fie
atractive și adaptate la vârsta și nevoile fiecărui copil, ceea ce le va spori motivația și
interesul de a participa la activități. Acest lucru poate afecta implicarea în sarcină și
poate ajunge la performanțe mai ridicate, iar atunci când intervențiile computerizate
în dificultăți matematice sunt comparate cu metodele tradiționale, primele sunt mai
eficiente.
Gestiunea mentală a lui A. de La Garanderie este o abordare propusă în anii
’80 și care se dezvoltă în jurul conceptului de evocare ca reprezentare la nivel mintal
a realului. Sunt propuse doua moduri de realizare a evocării: evocarea auditivă și
evocarea vizuală. Natura evocării depinde de deprinderile de evocare preferate și
automatizate în timp. În acest sens, autorul recomandă cadrelor didactice să utilizeze
în predare limbajul dublu codat – vizual (scheme, grafice, imagini, cuvinte-cheie) și
auditiv (prin repere temporale: mai întâi, după) și să ofere timp elevilor la sfârșitul
fiecărei etape pentru a realiza evocarea personală a informațiilor.
Termenul de gestiune mentală vizează:
- gestionarea înțelegerii: confruntarea între percepții și evocări (atribuirea de
sens a ceea ce este perceput);
- gestionarea reflecției: reflecția solicită memoria de lungă durată și presupune o
raportare repetată la percepția și evocarea actuală și, pe de altă parte, evocarea actuală
cu evocările anterioare;
- gestionarea atenției: pentru a fi atent elevul trebuie să intenționezi să
transforme percepțiile în imagini mentale (ascult explicațiile ca să pot rezolva
problema sau ca să nu mai revin acasă asupra lor).
Programul de învățare cognitivă mediată dezvoltat de P. Vianin (2011) își
propune să dezvolte procesele metacognitive în contexte școlare concrete. Sunt vizate
două tipuri de cunoștințe metacognitive: cunoștințele privitoare la modul de a lucra
(Am identificat toate datele problemei?, Am un plan de lucru precis? Am suficient
timp?) și cunoștințele referitoare la natura sarcinii (Problema este asemănătoare
altor probleme pe care le-am mai rezolvat?, În ce constă dificultatea ei? ce
cunoștințe trebuie să reactualizez pentru a o rezolva?). Pornind de la aceste a
întrebări, copilul are posibilitatea să-și conștientizeze procesele implicate în
rezolvarea sarcinilor școlare. În cadrul aplicării programului, elevul primește la
început o fișă de lucru corespunzând nivelului la care se găsește și i se cere să o
rezolve fără ajutor. În acest timp profesorul îl observă şi bifează demersurile utilizate
Pagină 9 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

de elev. După ce elevul a terminat, fișa este discutată împreună cu acesta, favorizând
metacogniția în toate cele trei etape ale procesării cognitive (faza de recepție, faza de
elaborare, faza de exprimare a răspunsului). Strategia de lucru utilizată în cadrul
acestui program este descrisă pe larg în lucrarea autorului P. Vianin „Ajutorul
strategic pentru elevii cu dificultăți de învățare. Cum să-i dai elevului cheia reușiții”.
În ceea ce privește rezolvarea problemelor de matematică, autorul menționat
identifică trei mari clase de probleme (Vergnaud, 1987, Fayol, 1990, Ermel, 1993 cf.
Vianin, 2011):
- probleme de transformare sau de schimbare – situații dinamice (George
colecționează fotografii cu fotbaliști. Are 65 dintre care îi dă fratelui mai mic 14.
Câte îi rămân lui?);
- probleme de combinare: două stări sunt combinate pentru a obține o a treia –
situații statice (George are în colecția sa 65 de fotografii dintre care 40 sunt cu
sportivi europeni. Câte fotografii cu sportivi care nu sunt europeni are George?);
- probleme de comparație – punerea în relație de tip „mai mult/mai puțin decât”
– situație statică (George are 65 de fotografii cu fotbaliști iar Paul are 46. Cu câte
fotografii are mai multe George decât Paul?).
Cercetările efectuate (Fayol, 1990) au arătat că problemele cele mai dificile
sunt cele de comparație iar problemele statice ridică mai multe dificultăți decât cele
dinamice. De asemenea, vocabularul utilizat, ordinea în care sunt prezentate
informațiile influențează performanțele.
Procedura propusă pentru rezolvarea problemelor de matematică este următoarea:
1. Lectura și înțelegerea datelor este o etapă foarte importantă neglijată deseori de
elevi. Ceea ce diferențiază experții de novici în rezolvarea problemelor este timpul
petrecut cu lectura și definirea problemei: novicii se „aruncă” spre rezolvarea
problemei iar experții petrec mai mult timp pentru a înțelege și defini corect
problema;
2. Reprezentarea coerentă a situației este o etapă esențială deoarece rezolvarea
problemei va porni de la această reprezentare mentală a ei. În acest moment se
realizează o selecție a datelor care sunt puse în relație cu necunoscuta problemei;
3. Rezolvarea problemei depinde de experiența pe care o are elevul cu tipul de
problemă dat. Dacă are experiență, va mobiliza un algoritm deja existent. Dacă nu are
experiență în acest tip de problemă, va trebui să găsească o soluție nouă, originală.
Sunt activate mecanisme ale imaginației care, în urma unui „insight” sau a unei
iluminări aduc la suprafață soluția problemei;
4. Execuția operațiilor este etapa care trebuie să se realizeze în relație cu procesele
metacognitive de supraveghere a acțiunii, de monitorizare, de autocontrol şi de
reglare;
5. Evaluarea rezultatului obținut activează procesele de control care verifică
rezultatul obținut;

Pagină 10 din 11
 Stan Niculina, an II, Master Didactic în CHIMIE

6. Antrenamentul elevului pentru parcurgerea în mod conștient a etapelor rezolvării

pe baza fișelor de lucru determină dezvoltarea unei conștiințe cognitive care poate fi
transferată din domeniul matematic la experiențele cotidiene.
Întrucât la nicio disciplină școlară greșeala nu este atât de evidentă cum este la
matematică, pentru mulți copii învățarea matematicii presupune nu doar simple
ezitări, ci reale blocaje, concretizate uneori în „anxietatea de matematică”.
Identificarea acestor probleme și intervenția cu grijă asupra lor poate aduce un plus
de încredere în sine copiilor cu dificultăți de învățare a matematicii şi un plus de
interes fată de toate disciplinele școlare care valorifică funcțiile ei instrumentale.
TIC
Noile tehnologii ale informației și comunicării (TIC) sunt prezentate ca o
alternativă de tratament foarte benefică, oferind flexibilitate și adaptare la ritmul
fiecărui copil. În plus, computerul face posibilă realizarea unor concepte abstracte
mai ușor de înțeles, furnizarea de grafică și animații și oferirea acestora de feedback
imediat cu privire la performanța lor, ceea ce le îmbunătățește aderența și
autoreglarea.
Cu toate acestea, alte intervenții bazate pe materiale tangibile care sunt bine
concepute, care permit manipularea directă a obiectelor sau conectează matematica
cu viața reală pot oferi, de asemenea, beneficii mari.

SURSE BIBLIOGRAFICE
 Asociația Americană de Psihiatrie (2014). Manualul de diagnostic și statistic al
tulburărilor mentale.
 Butterworth, B. (2003). Screener de discalculie. Londra: nferNelson.
 Butterworth, B., Varm, S. și Laurillard, D. (2011). Discalculie: De la creier la
educație. Știință, 332 (6033), 1049-1053.
 Estévez Pérez, N., Castro, D. și Reigosa, V. (2008). Bazele biologice ale
Discalculiei de dezvoltare.
 Kroesbergen, E. și Johannes, L. (2003). Intervenții matematice pentru copii cu
nevoi educaționale speciale: o meta-analiză. Remedial and Special Education,
24 (2), 97.
 Nieder, A. și Dehaene, S. (2009). Reprezentarea numărului în creier. Revista
anuală a neuroștiințelor, 32, 185-208.
 Teruel Romero, J. și Latorre Latorre, A. (2014). Dizabilități de învățare:
intervenție în dislexie și discalculie. Piramida, ochii solari.
 Psihopedagogia copilului cu dificultăți de învățare ,Note curs, Conf. univ. dr.
Doina Maria SCHIPOR

Pagină 11 din 11