Clasa: pregătitoare
Anul şcolar: 2018-2019
Disciplina: Opţional
MOTTO:
„Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de
idei şi imagini.” (Mihai Eminescu)
,,Copilul se naşte curios în lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface
această pornire îl încantă. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii trebuie să intereseze şi pe
oamenii maturi, instruiţi. A ieşi din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor
literaturi pentru copii.” (George Călinescu)
Limbajul copilului se realizează pe baza unui sistem de reguli achiziţionat prin imitare de la cei
din jur şi se dezvoltă pe baza unui complex de situaţii implicate de procesul comunicării. Limbajul
reprezintă modul cel mai direct şi adesea cel mai la îndemâna şcolarilor de exprimare a
creativităţii. Pornind de la memorarea, la început mecanică şi apoi tot mai conştientă a cuvintelor,
a expresiilor, copiii ajung să le folosească în contexte noi, atât cu sensul lor real, dar şi cu sens
figurat. În acest ultim caz putem vorbi de tendinţa clară a şcolarului mic de a inventa, de a crea în
materie de comunicare. Dar pentru a crea în mod conştient, copilul trebuie să aibă exemple, să
trăiască printre poveşti, povestiri, poezie de calitate. Literatura pentru copii este foarte bogată şi
oferă posibilităţi nemăsurate de receptare, de înţelegere şi interpretare, de influenţare pozitivă.
Dezvoltarea posibilităţilor de exprimare a copilului se realizează cu eficienţă maximă în orele
de comunicare în limba română, în general şi în orele acestui opţional în mod deosebit, prin
studierea de texte specifice vârstei, ce pun în valoare întregul sistem lingvistic. Textele, exerciţiile
şi jocurile didactice propuse iau în considerare sfera preocupărilor, a cunoştinţelor şi intereselor
elevilor, dându-le posibilitatea să se exprime cât mai uşor, urmărindu-se pas cu pas calitatea
exprimării orale. Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic şi estetic al fiecărui text
studiat se vor stimula interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaştere. Pentru ca
apropierea de cărţi să devină o deprindere zilnică, iar deprinderea de a citi o necesitate, este nevoie
ca şcoala şi familia să se implice activ în apropierea elevului de miracolul cărţii.
Motivaţia propunerii opţionalului ,,Poveştile copilǎriei” survine din faptul că la această vârstă,
copilul pătrunde cu uşurinţă în lumea mirifică a poveştilor, în care conflictul central polarizează
personajele care devin simboluri ale binelui şi răului. Astfel copilul îşi află un alter-ego multiplicat
în fiecare personaj cu care empatizează: mici vieţuitoare, animale, zâne, prinţi, etc. Profesorul are
posibilitatea să se folosească de personajele poveştilor pentru a-i face pe copii să înţeleagă
raporturile umane, norme de convieţuire socială, pornind astfel formarea şi modelarea caracterelor.
În acelaşi timp, prin povestirea liberă, prin exprimarea impresiilor, a sentimentelor, a opiniei
proprii, copilul învaţă să-şi rânduiască ideile, învaţă să vorbească frumos în propoziţii clare, îşi
îmbogăţeşte vocabularul.
În activităţile creatoare care se pot organiza pornind de la un text cunoscut, de la un personaj
preferat, profesorul poate să cunoască universul propriu al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui. De
aceea, considerǎm că opţionalul ,,Poveştile copilǎriei” oferă posibilitatea de a-i convinge pe elevii
clasei pregătitoare să devină prietenii cărţilor, să aprecieze cartea ca pe cel mai minunat prieten din
lume, cel mai credincios, cel care răspunde la orice întrebare i-ai pune, aducându-le ca argument
cuvintele lui Charles W. Eliot: ,,Cărţile sunt cei mai tăcuţi prieteni; sunt cei mai accesibili şi
înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători profesori”.
- Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare prin conştientizarea impactului limbajului
asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă,
responsabilă din punct de vedere social şi recunoaşterea rolului acestuia în dezvoltarea personală;
- Cultivarea interesului pentru lectură şi a gustului estetic în domeniul literaturii;