Sunteți pe pagina 1din 6

PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENILOR DE AUZ

NOTE DE CURS

NOIUNI INTRODUCTIVE

dr. LUCIANA FRUMOS

Curs 1

SURDOPSIHOPEDAGOGIA / SURDOLOGIA
Psihopedagogia deficienilor de auz este domeniul de studiu care cerceteaz tiinific ntreaga problematic a
deficienei auditive, n scopul unei mai bune nelegeri a problematicii specifice universului deficienilor de auz
i formulrii de principii i legiti care s guverneze educarea i terapia acestei categorii de persoane.
tiina care se ocup cu dezvoltarea psihic, educaia i instrucia, formarea deprinderilor de munc ale
persoanelor cu deficiene de auz se numete surdopsihopedagogie sau, mai scurt, surdologie.
Sarcinile principale ale surdopsihopedagogiei sunt urmatoarele:

Surdologia studiaz i stabilete cauzele i consecinele imediate i ndeprtate ale pierderii auzului, precum
i principiile i metodele generale i speciale de demutizare, toate acestea n raport cu specificul dezvoltrii
psihofizice a copilului cu deficiene auditive (surd, hipoacuzic sau asurzit);

Surdologia studiaz de asemenea metodologia recepiei vorbirii prin labiolectur, a emiterii i corectrii
vorbirii cu sau fr ajutorul aparaturii audioacustice;

Surdopsihologia i surdopedagogia studiaz mecanismele compensatorii n cazul distrugerii pariale sau


totale a aparatului auditiv.

Metodele instructiv-educative i metodologia corectiv- recuperatorie folosite n vederea atingerii integrrii


socio-profesionale.

Surdopsihopedagogia este compusa din surdopedagogie si surdopsihologie.


SURDOPEDAGOGIA
Surdopedagogia este o componenta a pedagogiei speciale care se ocupa cu studiul problemelor si legitatilor
educatiei si instructiei deficientilor auditivi. Ea studiaza si stabileste cauzele si consecintele imediate si
ndepartate ale pierderii auzului, principiile si metodele de demutizare n raport cu specificul dezvoltarii psihofizice a copilului cu disfunctie auditiva, metodologia receptiei vorbirii prin labio-lectura, a emiterii si corectarii
vorbirii cu si fara ajutorul aparaturii electroacustice.

SURDOPSIHOLOGIA

Surdopsihologia este componenta a psihologiei speciale care studiaza particularitatile si legitatile specifice ale
dezvoltarii psihice a deficientilor auditivi, precum si aspectele sihologice ale procesului de instructie si educare
a acestora.
Sarcini :

Identificarea particularitatilor psihopedagogice ale deficientilor de auz;

Adaptarea continuturilor invatamantului la posibilitatile reale ale deficientilor de auz;

Organizarea procesului de invatamant pornind de la specificul si consecintele in plan psihic determinate


de tulburarile de auz;

Valorificarea celor mai eficiente metode si procedee ( de la caz la caz) in activitatile didactice cu
deficientii de auz;

Formarea si dezvoltarea functiilor psihice prin dezvoltarea limbajului;

Familiarizarea deficientilor de auz cu activitatile productive in scopul adaptarii si integrarii lor sociale;

Asigurarea suportului psihoafectiv necesar unei structurari armonioase a personalitatii.

COMPENSARE / RECUPERARE / REEDUCA RE / REABILITARE / CORECTARE

Scopul educaiei speciale cu copiii cu deficiene de auz este integrarea acestora n mediul auzitorilor. Pentru a
se realiza, trebuie mai nti s se realizeze demutizarea. Concomitent cu aceste dou scopuri, surdologia
urmrete i reabilitarea copiilor surdomui pe urmtoarele coordonate: medical, social, educativ, profesional.
1. COMPENSAREA, este un proces adaptativ care se realizeaza mai mult sau mai putin constient sicare tinde sa
restabileasca echilibrul considerat dereglat al unui sistem complex, asa cum este
organismul uman. Echilibrul se deregleaza la solicitarea mediului (natural sau social). La persoanele cu surditate,
compensarea se poate realiza pe cale organica, functionala sau mixta.
a) compensarea organica la nivelul fiecarui bloc sau organ de simt se realizeaza in cazul hipoacuziei prin marirea
perceptiei auditive. In compensarea organica nu se pune problema perfectarii partii distruse din organul auditiv,
cat mai ales exersarea si marirea eficientei auditive pe baza resturilor de auz existente;
b) Compensarea functionala sau intrasistemica se realizeaza in cadrul pierderii totale a organului de simt
(cofoza), la nivelul intregului sistem psihofizic. Compensarea este functionala deoarece presupune
restructurarea schemei functionale prin preluarea de catre analizatorii valizi a functiei pierdute. In acest caz
auzul deficitar este compensat de vaz ( prin labiolectura) si mai ales de suplinirea mintala ( pentru interpretarea
corecta a informatiilor primite pe cale vizuala si vizual-motrica);
c) Compensarea mixta care presupune completarea reciproca a celor 2 tipuri de compensare.
2. RECUPERAREA presupune utilizarea totala sau partiala a unei functii care altfel s-ar pierde. La
persoanele cu surditate se pune problema recuperarii in perioada optima a resturilor auditive si a invatarii
comunicarii verbale. Recuperarea poate fi biologica (prin operatii de timpanoplastie,
protezare, medicamentatie etc. ) si sociala (integrarea socio-profesionala).
3. REEDUCAREA - termen ce are o sfera foarte larga dar in cazul nostru se refera la reeducarea auditiva
(exersarea auzului) pe cale naturala sau tehnica.
4. REABILITAREA Reabilitarea se refera la un sistem larg de masuri sau actiuni medicale, pedagogice,
profesionale, culturale si sociale coordonate in vederea formarii personalitatii copilului deficient de auz si a
integrarii lui in micro si macro climatul social si profesional. Insusirea comunicarii verbale constitue in aceptiunea
medicala instrumentul principal al recuperarii si reabilitarii copilului deficient de auz.

reabilitarea medical cuprinde toate demersurile care se fac pentru recuperarea fizic a organului auditiv;
de exemplu, un timpan perforat se poate remedia printr-o timpanoplastie;

reabilitarea social cuprinde integrarea deficientului n societate, n viaa familial, colectiv, profesional;
se face atenund obstacolele care-l mpiedic n acest proces de adaptare;

reabilitarea educativ nseamn a se oferi copilului cu deficiene de auz posibilitatea de a beneficia de


serviciile tuturor instituiilor publice i colare care sigur educaia;

reabilitarea profesional presupune ca surzii s beneficieze de o orientare profesionala adecvat deficienei


lor, s se califice ntr-o meserie i chiar s-i gseasc un loc de munc.

5. CORECTAREA este inlaturarea deprinderilor gresite, indepartarea, corijarea deprinderilor gresite de


articulare prin mijloace ortofonice si a limbajului sub aspect semantic si gramatical.
Scopul final urmarit n educatia persoanelor cu deficienta auditiva, poate fi realizat n mod optim prin
respectarea cel putin a unui numar minim de cerinte:
1. Inceperea timpurie a educatiei odata cu depistarea si diagnosticarea tulburarii de auz si vorbire in familie,
gradinite si mediu scolar
2. Colaboararea dintre familie, medic, specialist psihopedagog si audiolog; implicarea familiei n formarea
comunicarii si dezvoltarii psiho-fizice a copilului
3. Formarea n unitate a receptiei vorbirii prin protezare individualizata si labiolectura, asociate cu articularea si
comunicarea verbala.
4. Elaborarea unei metodologii complexe de demutizare bazata pe mbinarea nvatarii globale,
spontane a limbii cu nvatarea dirijata n raport cu potentele psihice si psihomotrice ale copilului
5. Studierea posibilitatilor de adaptare si introducere treptata a copilului n mediul vorbitor, n vederea integrarii
ulterioare sub diferite forme n nvatamntul general. Integrarea scolara nu se poate realiza dect n momentul
n care copilul este protezat de timpuriu, si poseda instrument de contact si stabilire a interrelatiei prin
intermediul limbajului vorbit.

PERSPECTIVE ASUPRA SURDITII: MEDICAL VS. CULTURAL

Incepand cu anii 60 -70 perspectiva culturala vine sa-si faca aparitia in abordarea problematicii persoanelor cu
deficiente de auz, cea culturala, sustinnd ca atitudinile sociale si comunitare joaca un rol foarte important in
viata acestora. Perspectiva medicala in surdologie e bazata pe imaginea ideala a unei persoane sanatoase fara
nici o deficienta. A fi surd inseamna sa nu-ti poti folosi la intreaga capacitate analizatorul auditiv. Alternativa
culturala se centreaza pe statutul cultural si social al persoanei surde in societate, si n special privita ca un
membru deplin al comunitatii persoanelor cu deficiente de auz.
Diferentele principale intre cele doua abordari ar fi urmatoarele:

Din punct de vedere medical surditatea este un deficit senzorial inascut sau dobandit, deficit care
conduce inevitabil la o incapacitate functionala a auzului. In abordarea social-culturala, surdiatatea
ofera persoanei potentialul de a fi membru autonom al unei comunitati de surzi, avand in comun un
limbaj si o cultura.

Daca ne gandim la implicatiile referitoare la dezvoltarea comunicarii, observam ca n perspectiva


medicala atentia se concentreaza pe limitele comunicarii, referindu-se n special la limba scrisa si
vorbita. Termenul de bilingvism este mai putin folosit. Trecand la cea de-a doua abordare, ne

concentram pe bilingvism inteles ca o combinatie intre limbajul semnelor si limba romana in varianta
ei scrisa si vorbita.

Pentru a putea comunica in mod eficient, perspectiva medicala accentueaza strategiile compensatorii
ale auzului, ca de exemplu proteze auditive. In cadrul modelului cultural comunicarea eficienta se
dobandeste atunci cand partile prezente in actul de comunicare folosesc o intreaga panoplie de
mijloace de comunicare vizuala specifice limbajului semnelor.

Daca ne gandim la implicatiile dezvoltarii cognitive observam ca modelul medical sugereaza o


importanta intarziere a copilului surd fata de cel cu auz normal. Perspectiva culturala ne demonstreaza
dezvoltarea normala a copilului surd n raport cu indicatorii de vrsta specifici auzitorilor, daca i se pun
la dispozitie mijloace adecvate de acces la cunostiintele si informatiile pe care ceilalti copii le dobndesc
prin auz.

Valoarea modelului cultural poate fi exemplificat cel mai bine considerand situatia copiilor surzi, nascuti in familii
de surzi (5-10% din total). Cercetrile au aratat ca in familiile de surzi, copiii cu deficiente de auz se dezvolta
psihologic mai bine decat in cele de auzitori. Astfel s-a vazut ca acesti copii au rezultate academice mai bune, si
raporteaza o stima si incredere de sine crescuta.
Factorul important in rezultatele pozitive obtinute de copiii surzi cu parinti surzi, este chiar mediul familial unde
ei comunica utilizand limbajul semnelor. Copiii surzi ai caror parinti sunt auzitori tind sa aiba intarzieri serioase
in dezvoltarea limbajului, decalaj ce se pastreaza pana cand au posibilitatea sa comunice in limbaj gestual, limbaj
care devine destul de repede metoda favorita de comunicare.
De fapt, raspunsul si atitudinea parintilor la surditatea copilului este factorul cheie ce influenteaza dezvoltarea
in copilaria mica. Cel putin o parte din reactia parintilor e determinata de atitudinea societatii fata de surditate
si limbajul semnelor in general. Parintii surzi isi percep copilul ca pe un membru deplin al comunitatii si
acioneaz n consecin.
Astfel ei tind:
- sa ofere feedback facial pozitiv la vederea copilului mic mai des decat parintii auzitori. Aceasta expresie faciala
de incurajare poate fi socotita echivalentul vizual al unui ton cald folosit de parinti in relatia lor cu copiii;
- sa plaseze copilul in acele locatii din casa care sa-i permita un contact vizual cat mai mare, sa
poata observa postura, mainile si privirea parintelui;
- sa mentina atentia copilului treaza mult mai eficient si o perioada mai indelungata in timpul jocului.

DELIMITRI TERMINOLOGICE
Pentru a denumi persoanele cu tulburri de auz se utilizeaz un evantai noional att n limbajul tiinific, ct i
n cel obinuit. De exemplu: surdo-mut, surdo-vorbitor, surd, deficient de auz, disfuncional auditiv,
hipoacuzic, handicapat de auz, asurzit.
Iniial s-a folosit termenul de surdomut (scris ntr-un cuvnt) i se referea la persoanele care i-au pierdut auzul
nainte de nsuirea limbajului verbal (pn la vrsta de 2-3 ani). n momentul n care s-a contientizat faptul c
ntre surditate i mutitate nu este o legtur indestructibil, cuvntul surdo-mut a fost desprit prin cratim.
Termenul surdo-vorbitor se refer la deficientul de auz demutizat i la asurzit.

Hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduuri auditive. Surditatea total (pierderi de peste 90 dB)
poart denumirea de cofoz.
Menionm c n literatura anglo-saxon termenul de surditate este folosit pentru toi deficienii de auz, iar n
literatura modern este folosit de asemenea pentru toi deficieni de auz termenul de hipoacuzici, considernduse c i cei cu pierderi de peste 90 dB au totui nite resturi auditive.
Surditatea - disfuncie auditiv - nu are efect defavorabil asupra dezvoltrii psiho-fizice generale a copilului, prin
ea nsi, ci prin mutitate, adic prin nensuirea limbajului ca mijloc de comunicare i instrument operaional
pe plan conceptual.

Depistarea i diagnosticarea precoce a surzeniei, constituie primul semnal de alarm al familiei n


vederea organizrii educaiei auditive, a nvrii limbajului i comunicrii, a exersrii cogniiei i a
ntregului potenial psihic al copilului.
n absena comunicrii verbale se remarc instaurarea unui ritm lent i specific, pentru adaptarea la condiiile
mediului, nu numai pentru dezvoltarea psihic. n acelai timp, amnarea preocuprilor fa de deficientul de
auz i nceperea demutizrii la vrsta mare, fac s creasc tot mai mult decalajul dintre copilul surd i copilul
care aude. Prin protezare, deficientul de auz este ajutat s elimine sau s evite posibilitile instaurrii unui
decalaj major ntre dezvoltarea lui i cea a auzitorului.