Sunteți pe pagina 1din 5

MODELE

DE ORGANIZARE AL INVATAMANTULUI INTEGRAT


PENTRU ELEVII CU DEFICIENTE

In anul 1988 UNESCO a elaborat si lansat o noua teza care, ulterior, a stat la baza
directivelor de actiune ale Conferintei Mondiale a Educatiei Speciale de la Salamanca din anul
1994 : “Educatia integrate si reabilitarea pe baza resurselor comunitare reprezinta abordari
complementare care se sprijina reciproc in favoarea acordarii de servicii pentru persoanele cu
cerinte speciale” (UNESCO, 1988). Prin aceasta teza se arata ca reabilitarea in comunitate a
persoanelor cu deficiente este parte componenta a dezvoltarii unei comunitati si care vizeaza
implicarea prin eforturi combinate a persoanelor cu dezabilitati, a familiilor lor si a membrilor
comunitatii din care fac parte, impreuna cu serviciile de sanatate, educatie, profesionale si sociale
din comunitatea in care traiesc.
Un alt moment de referinta a fost Conferinta UNESCO a ministrilor Educatiei de la Jomtien,
Thailanda (1990), care a reprezentat deschiderea unei noi directii a politicilor educationale in lume
: educatia pentru toti. Aceasta are in vedere nevoia de deschidere a sistemelor de educatie
pentru a fi in masura sa primeasca si sa sprijine toti copii. Astfel, scolile pentru toti sunt percepute
ca scoli ale comunitatii, deschise, flexibile, democratice si inovatoare.
Educatia pentru toti se defineste prin doua obiective generale (Salamanca, 1994) :
1. Asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cit de diferiti sunt
ei si de masura in care se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea a
denumit normal. Participarea presupune, in primul rind, acces si apoi identificarea cailor prin care
fiecare sa fie integrat in structurile ce faciliteaza invatarea sociala si individuala, sa contribuie si sa
se simta parte activa a procesului. Accesul are in vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la
influentele educative ale unei societati (familie, scoala, comunitate), de a se integra in scoala si de
a raspunde favorabil solicitarilor acesteia.
2. Calitatea educatiei se refera la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, a
continuturilor invatarii si a calitatilor agentilor educationali, care sa sprijine invatarea tuturor
categoriilor de elevi, sa asigure succesul, sa faca sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv.
Fiecare elev este inteles ca un participant active la invatare si predare pentru ca fiecare
aduce cu sine in procesul complex al invatarii si dezvoltarii o experienta, un stil de invatare, un
model social, o interactiune specifica, un ritm personal, un mod de abordare, un context cultural
caruia ii apartine.
Avind in vedere aceste premise, idea integrarii copiilor cu dizabilitati in scoala publica a
aparut ca o reactie necesara si fireasca a societatii la obligatia acesteia de a asigura normalizarea
si reformarea conditiilor de educatie pentru persoanele cu cerinte educative speciale. Conform
principiilor promovate in materie de educatie de catre organismele internationale, precum si
prevederile incluse in Declaratia drepturilor persoanelor cu dezabilitati se mentioneaza ca
elevii cu diferite tipuri de deficiente au aceleasi drepturi fundamentale ca si ceilalti elevi de aceeasi
virsta.
In Declaratia de la Salamanca se spune ca scoala obisnuita cu o orientare incluziva
reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care
creaza comunitati primitoare, construieste o societate incluziva si ofera educatie pentru toti; mai
mult, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si imbunatateste eficienta si chiar
rentabilitatea intregului sistem de invatamint.
Declaratia de la Salamanca adoptata de reprezentantii a 88 de guverne si 25 de organizatii
internationale mai include si urmatoarele puncte :
- fiecare elev are dreptul fundamental la educatie si fiecarui elev trebuie sa i se ofere sansa de a
ajunge si de a se putea mentine la un nivel acceptabil de invatare;
- fiecare elev poseda caracteristici, aptitudini si necesitati de invatare proprii;
- proiectarea sistemelor educationale si implementarea programelor educationale trebuie sa tina
seama de marea diversitate a caracteristicilor si trebuintelor elevilor inclusi in procesul
educational;
- elevii cu cerinte speciale trebuie sa aiba acces in scolile obisnuite (scolile publice), iar aceste
scoli trebuie sa-si adapteze procesul didactic conform unei pedagogii centrate asupra elevului,
capabila sa vina in intimpinarea nevoilor de cunoastere ale fiecarui elev in parte;
- scolile obisnuite, care au adoptat aceasta orientare, sunt cele mai importante instante de
combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o societate bazata pe spiritul de acceptare si
respect, oferind sanse egale de acces la educatie pentru toti elevii. Scolile obisnuite asigura o
educatie utila pentru majoritatea elevilor, contribuie la cresterea gradului de utilitate sociala al
intregului sistem educational.
Avind in vedere aceste aspecte, putem afirma ca procesul educatiei in lume a intrat intr-o
noua etapa- trecerea de la atitudinea si abordarea segregtionista a procesului didactic la
deschiderea si atitudinea integratoare, profund umanista a scolii.
Daca acceptam ideea ca, dupa absolvirea scolii, inclusiv elevii cu CES, trebuie sa beneficieze de
sansa de a participa la viata social, atunci trebuie sa le acordam neconditionat aceasta sansa inca
din scoala, deci integrarea sociala este conditionata si pregatita de integrarea scolara.
In multe tari, s-a cazut de accord asupra faptului ca elevii deficienti mintal, au dreptul egal
de a invata alaturi de copii normali, in aceeasi scoala.
In ultima suta de ani s-a creat o varietate de modele, in vederea indeplinirii acestui obiectiv.
Ele reprezinta grade variate de integrare, de la integrarea partiala la cea totala.
O analiza atenta asupra posibilitatilor de aplicare a strategiilor de integrare a elevilor cu
CES, pe plan mondial, a permis evidentierea unor modele generale care pot fi sintetizate astfel :
- Modelul cooperarii scolii publice cu scoala speciala – in acest caz scoala publica
stabileste procesul integrarii si un parteneriat active intre cadrele didactice din cele doua scoli care
vor sustine activitati didactice, pregatind impreuna continutul activitatilor scolare, adaptind
materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor
elevilor .
Pentru inceput, cooperarea consta in schimbul de vizite intre elevii celor doua scoli, pentru
a putea beneficia de facilitatile lor. In momentul in care legaturile sunt bine stabilite, elevii
deficienti de la scoala speciala, vor asista la o parte sau la toate orele de la cealalta scoala.
Profesorii de la scoala speciala ii vor ajuta pe elevii deficienti, integrati, adaptind materialele
la ore, vor coopera cu profesorii din scoala publica, cu privire la metodele de predare, vor face
planuri de lectii impreuna si vor putea sa predea alaturi de colegii lor in scoala de referinta.
Scoala speciala poate oferi scolii publice resurse suplimentare, cit si experienta profesorilor
in preintimpinarea greutatilor de invatare ale elevilor cu CES. In schimb, elevii deficienti pot avea
deseori acces la programa (curriculum) mult mai diversificata si la socializarea mult mai larga, din
cadrul scolii pentru elevi normali.
Acest model are avantajul ca permite valorificarea resurselor si experientelor deja existente
in cele doua tipuri de scoli, fara a necesita cheltuieli suplimentare.
De asemenea, profesorii din scoala speciala beneficiaza de posibilitati de predare mai largi,
iar profesorii din scoala publica se pot informa asupra multiplelor aspecte legate de nevoile si
posibilitatile reale ale unui elev cu CES.
-Modelul bazat pe integrarea unei calse speciale in scoala publica - acest model
presupune integrarea elevilor cu CES in scoala de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali,
facilitindu-se, cu sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere
si relationare intre cele doua categorii de elevi.
Elevii cu CES pot afla lucruri noi despre convetuirea cu copii normali si beneficiaza de
scoala de provenienta, speciala atunci cind este cazul.
Avantajul acestui model consta in faptul ca elevii normali pot dobindi capacitatea de
intelegere fata de copii cu CES, pot realiza multe activitati extracurriculare in comun si pot
participa la lectii demonstrative.
-Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de
instruire pentru elevii cu CES, integrati individual in clase obisnuite din scoala respectiva –
in acest caz, profesorul care se ocupa cu elevii cu CES este profesorul de sprijin care desfasoara
activitati atit in spatial amenajat in scoala cit si la orele de clasa, atunci cind conditiile permit acest
lucru, colaborind direct cu invatatorii si profesorii, de la clasele unde sunt integrati elevii cu CES.
-Modelul itinerant – acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui
numar mic de elevi cu CES, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul
deplasarilor pe distante mari ale elevului) si sprijiniti de profesorul itinerant (specializat in munca la
domiciliul elevilor cu un anumit tip de deficienta). Ei pot, astfel, participa la activitatile scolii
respective.
-Modelul comun – este acela in care profesorul itinerant este responsabil pentru toti elevii
deficienti mintal dintr-o zona.
Acest seviciu isi propune sprijinirea elevilor si a familiei de indata ce acestia au fost
depistati de serviciile medicale ca fiind elevi cu deficiente.
Profesorul itinerant va lucra, mai intii cu parintii, sfatuindu-I cu privire la nevoile timpurii ale
copilului si, pe masura ce copilul creste, va ajuta parintii sa alcatuiasca un program de invatare
timpurie, facindu-I sa dobindeasca disponibilitati pentru comunicare, de orientare spatiala si
autoservire. Profesorul, de asemenea, evalueaza capacitatile copilului si cind este cazul, va
elabora un program de stimulare a simturilor lui.
Profesorul va facilita inscrierea copilului intr-o gradinita, va ajuta la alegerea scolii adecuate
si va oferi sfaturile necesare educatorilor si profesorilor din respectivele institutii. Daca parintii aleg
o scoala locala, pentru copii normali, atunci profesorul specialist acorda ajutor copilului pe
parcursul scolii. Frecventa vizitelor profesorului itinerant variaza in functie de nevoile copilului, de
la una pe semestru, la 3-4 pe saptamina. In majoritatea cazurilor. Rolul profesorului itinerant,
pentru copii deficienti mintal, consta intr-o combinatie de acordare de sfaturi si metode de
predare. Prfesorul itinerant va acorda ajutor in realizarea progreselor, in cadrul procesului
instructive – educativ si va face periodic vizite la scoala in cauza.In concluzie, acestea ar putea fi
principalele modele de invatamint integrat.
Nu este posibil sa existe modele, care sa faca fata tuturor nevoilor elevilor deficienti mintal
si, de aceea, este logic sa se mentina o varietate de astfel de modele, deoarece unii dintre elevi
se pot adapta usor in cadrul invatamintului integrat, in timp ce altii vor lucra mai bine in scolile
speciale.
Pentru alegerea corecta a modelului de integrare cel mai potrivit pentru fiecare elev se cere
sa se parcurga urmatorii pasi ;
- identificarea corecta a nevoilor copilului;
- stabilirea in functie de aceasta a tipului de instruire adecvat pentru recuperare.
Aplicarea educatiei integrate nu exclude conceptual de educatie speciala. De fapt, educatia
integrata este tot o forma de educatie speciala care se desfasoara in alte conditii decit cele
existente in scoala speciala. In schimb, educatia integrate incearca sa inlature perceptia asupra
scolilor speciale segregationiste si cu o oferta educationala care conditioneaza adesea ireversibil
evolutia scolara, profesionala si sociala a elevului deficient, scolarizat in aceste unitati.

BIBLIOGRAFIE:

GHERGUT Alois - Sinteze de psihopegagogie speciala, Editura


Polirom, Iasi, 2005, Cap.XI;
POPOVICI Doru Vlad - Elemente de psihopedagogia integrarii, Editura
Pro Humanitate, Bucuresti, 1999, Cap.X;
VRASMAS Traian - Invatamintul integrat si/sau inclusive, Editura
Aramis Print SRL, Bucuresti, 2001.

ANEXA

STRUCTURA SI METODOLOGIA UNUI CENTRU DE INTEGRARE

MODELUL CURRICULAR

FACILITATILE DE INTEGRARE

OBIECTIVELE MODALITATII
DE INTEGRARE

CONTINUTUL CURRICULAR

ADAPTAREA CURRICULARA ELABORAREA CURRICULARA

P.E.I. CURRICULUM CURRIULUM CURRICULUM


O-S ADAPTAT CADRU SPECIFIC PE
CATEGORII DE
DIFICULTATI

Individual Grup
METODOLOGIA

MODEL DE ARIA DE INSTRUMENTE TIP DE


INTERVENTIE INTERVENTIE DE INTERVENTIE INTERVENTIE
Modelul clinic Elevii Teste psihologice Terapie

Modelul psiho- Profesorii Probe psiho- Reeducare


pedagogic Parintii pedagogice Analiza
Procesul de continutului
invatare Provizia de
resurse

Modelul socio- Mediul socio- Materiale Coordonarea


pedagogic cultural si Elaborate in eforturilor cu
comunitar functie de cerinte profesorii din
alte arii

S-ar putea să vă placă și