LUDOTERAPIA (TERAPIA PRIN JOC);

POVEȘTI TERAPEUTICE
"
Spuneți că e obositor să fii alături de copii. Aveți dreptate. Și adăugați: fiindcă trebuie să te
cobori la nivelul lor, să te apleci, să te inclini, sa te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă
greșiți. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la
înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârful picioarelor.Ca
să nu-i ranesti.
"Janusz Korczak

Indiferent de vârsta, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul,

stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de
explorare a relațiilor și de mărturisire a dorințelor.
Toţi copiii sănătoşi se joacă. Lipsa jocului reprezintă chiar un semnal că ceva este în
neregulă cu acel copil. Studiile au arătat pe parcursul anilor că, copiii dotaţi se joacă mai variat şi
sunt mai inventivi , pe când copiii cu retard se joacă mai puţin, preferând să fie inactivi, perioade
îndelungate de timp.
Astfel de copii, sunt uşor de observat, întrucât preferă jocurile fără reguli complicate, pe
care le joacă în general copii mai mici ca vârstă cronologică decât ei. Adeseori vedem copiii mai
mari de 6-7 ani care preferă jocurile manipulative sau repetitive care evocă jocurile senzorio-
motorii. Atunci când utilizează materialele de joc, spre deosebire de copiii cu intelect normal,
copiii cu retard par să prezinte mai puţine reacţii anticipative, de formulare de reguli, de
autocorecţie şi autocenzură când sunt solicitaţi să înveţe un joc.
Copilul cu cerinţe educative speciale are nevoie de toate tipurile de joc, la fel ca orice copil, însă
el are nevoie de încurajare şi mai mult ajutor.
Prin definiţie, terapia prin joc este o aplicare a psihanalizei la nivelul copiilor, care nu pot
sau nu doresc să-şi verbalizeze problemele(Birch A., Hayward S., 1999).
Terapia prin joc se adresează copiilor cu dificultăţi de relaţionare, de adaptare şcolară, celor
abuzaţi(fizic, emoţional, sexual), copiilor care au suferit diverse pierderi, fie că este vorba de
decesul unei persoane apropiate ori de diverse infirmităţi precum şi celor cu proleme severe de
sănătate.
Terapia prin joc, cunoscută și sub numele de ludoterapie s-a dovedit eficientă în
ameliorarea problemelor pe care le au cei mici, dar ajută și la îmbunătățirea relației părinte-copil.
Limbajul copiilor rămâne în urma dezvoltării lor cognitive, iar ei comunică prin joacă ceea ce
înțeleg din lumea care îi înconjoară. Astfel, jucăriile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca
limbaj.
Ludoterapia, sau “terapia prin joc” sau “jocoterapia” este o metodă interactivă folosită
la scară largă în terapia cu copiii cu vârste între 3 şi 12 ani, de către pedo-psihologii din toată
lumea, care au înţeles valoarea vindecătoare a jocului. Jocul este folosit în egală măsură pentru a
evalua, diagnostica şi trata copilul care întâmpină probleme de adaptare sau de dezvoltare, jocul
fiind o verigă extrem de importantă a dezvoltării sale şi, în multe dintre situaţii, singurul element
comun dintre copil şi terapeut, singurul spaţiu în care cei doi pot păşi împreună în efortul comun
de a descoperi sursele problemei si resursele vindecării.
 Terapia prin joc este de două tipuri.
În terapia prin joc individual, activitatea se desfăşoară într-un mediu securizat- camera
de joacă- unde copilul este observat de către terapeut. Acesta nu critică copilul, nu întrerupe
jocul acestuia, oricât de bizar ar fi. Pe baza observaţiilor, va extrage informaţii legate de cauzele
problemelor copilului, va analiza datele obţinute şi va găsi metode de rezolvare a conflictelor
acestuia.
Jocul, în viziunea analitică presupune utilizarea ca material a unor seturi de jucării,
păpuşi ori obiecte necesare reproducerii unor situaţii de viaţă. Unealta jocului este jucăria.
Jucăria reprezintă tocmai unealta de care se foloseşte terapeutul pentru a capta atenţia copilului.
Jucăria se dă copilului ţinând cont de vârsta pe care o are , dar şi de problemele cu care se
confruntă.
Terapia în grup pentru a juca împreună un joc, ajutând astfel copiii să înveţe abilităţi
cum ar fi:aşteptarea rândului, împărtăşirea, a câştiga şi a pierde cu graţie, acordare timpului de a
se implica în sarcină şi celuilalt ş.a.m.d. Dacă adultul intervine şi aplanează conflictul, atunci
aceşti copii nu învaţă aceste abilităţi sociale.

Activităţile din cadrul terapiei cu copilul:

Un rol aparte îl ocupă utilizarea tehnicii”lada cu nisip” tehnică ce constă în utilizarea
unei lăzi cu nisip şi a unor jucării în această ladă. Copilul este invitat să exploreze spaţiul de
joacă, să manipuleze jucăriile, să-ţi dezvolte creativitatea, scoţând la iveală ideile ascunse care
pot fi interpretate de către terapeut.
Modelarea în terapia prin joc este o altă tehnică utilă în lucrul cu copilul deoarece această
tehnică îi permite copilului să exploreze diferite materiale de lucru, cum este lutul, material nu
prea agreat de către adulţi.
Un rol aparte îl ocupă muzica. Folosirea sunetului muzical dar şi a instrumentelor
muzicale şi-au dovedit de multe ori utilitatea în obţinerea unor rezultate satisfăcătoare în lucrul
cu copilul.
Psihodrama reprezintă o altă metodă utilizată cu succes în lucrul cu copiii. În orice
şedinţă de psihodramă sunt folosite 3 momente: încălzirea, desfăşurarea, încheierea şi sunt
utilizate o serie de tehnici:joc de rol ,inversiunea rolului, tehnica scaunului gol, oglinda.
Prin joc de rol poate fi observat modul în care copilul se comportă într-o situaţie de viaţă,
problemele cu care se confruntă. Această modalitate poate fi folosită atât în cadrul terapiei
individuale cât şi a celei de grup.
Terapia prin joc este o activitate ce se bazează pe observaţii sistematice fiind o modalitate
bine planificată şi concepută pe stadiile de dezvoltare ale copilului. Ea nu se desfăşoară în funcţie
de dispoziţia de moment a terapeutului şi nu presupune o relaţie în cadrul căreia copilului îi este
permis orice, totuşi limitele sunt stabilite doar atunci când este necesar. Numărul întâlnirilor cu
copilul în şedinţe terapeutice nu este fix, acesta diferă de la un caz la altul.
Jocurile şi jucăriile sunt date copilului în funcţie de obiectivele stabilite pe şedinţa
respectivă.
Un obiect simplu şi utilizat atât în terapie cât şi în grădiniţă sau şcoală este săculeţul.
Deseori el este folosit pentru explorarea tactilă şi pentru reîntărirea reprezentării unui obiect.
Cunoaşterea acestui obiect este reîntregită de imagine vizuală, eventual miros. O altă utilizare a
banalului săculeţ o constituie dezvoltarea auzului fonematic şi conştientizarea de către copil a
compoziţiei sonore a unui cuvânt. Cadrele didactice care lucrează cu copiii, ştiu că atunci când
copiii descompun cuvinte, întâmpină greutăţi în a conştientiza sunetele finale. În sprijinul acestei
recunoaşteri vine săculeţul care conţine rime.
În săculeţ se introduc jetoane cu imagini şi scrise. Pot fi utilizate şi obiecte sau jucării,
nsă este mai dificil să îndeplinească toate condiţiile cerute. În săculeţ sunt plasate jetoane cu
imaginile şi denumirile obiectelor. În ceea ce priveşte scrierea acestor denumiri, fie sunt folosite
litere mari sau mici de tipar, fie sunt folosite litere de mână.
Chiar şi atunci când copiii sunt prea mici pentru a citi şi scrie este important ca imaginile
să aibă scris, tocmai pentru a diferenţia un desen de un grup de litere. Mai târziu la şcoală, când
copiii ştiu să citească şi să scrie imaginile de pe jetoane pot fi înlocuite cu scriere.
Limbajul scris se află oricum în jurul copilului, şi nu trebuie să-l ferim de el. Limbajul
scris este arătat, nu predat. Copilul întreabă, adultul răspunde, nu predă şi nu obligă la nimic.
Important este să nu li se prezinte tentaţia uneia, fără a fi pregătiţi să o execute.
. Utilizarea unor mijloace simple în procesul de instruire aşa cum este săculeţul, pentru
familiarizarea copilului cu lumea vorbelor – spuse sau scrise – reprezintă un ajutor şi o motivaţie
pentru copilul preşcolar.
O alternativă a săculeţului este lădiţa sau cutia despre care am vorbit puţin ca fiind
utilizată în cadrul terapiei prin joc. Ea este utilizată cu succes şi în activităţile din grădiniţă sau
şcoală primară. Lădiţa poate avea diferite întrebuinţări , în funcţie de imaginaţia celui care o
foloseşte în activitatea cu copilul. Lădiţa poate îndeplini din când în când, funcţia de săculeţ.
Lădiţa-săculeţ spre exemplu poate avea o gaură decupată într-unul din pereţi atâta cât să poată
intra mâna unui copil preşcolar sau şcolar. În lădiţă pot fi ascunse obiecte ce trebuie recunoscute
prin pipăit: jucării mici, figuri geometrice, bani , diferite texturi. Un exemplu ar fi cazul
texturilor. Copilul alege prin pipăit din lădiţă un material, apoi îşi retrage mâna şi caută în afara
cutiei un material asemănător aşezat pe masă.
Un asemenea „joc”(pentru copil este un joc atractiv, pentru cadrul didactic reprezintă o
metodă de instruire) creşte interesul şi motivarea copilului pentru învăţare. El învaţă să se
concentreze pe sarcină, îşi exersează gândirea, învaţă să descifreze simboluri.

Exemple de jocuri terapeutice:

Jocuri de constientizare a propriului corp
1. – JOCUL UMBRELOR– Descrierea jocului
Pentru acest joc nu este nevoie decât de o sursă de lumină și un paravan sau chiar peretele din
încăpere. Copilul este pus între lumină și paravan/perete, fiind antrenat în a proiecta pe perete
diferite segmente ale propriului corp. În tot acest proces copilul va fi ajutat de parinte; în prima
faza a jocului se poate ca părintele să fie cel care realizează demonstrativ jocul umbrelor, copilul
doar încercând să recunoască fiecare umbra cărui segment corporal îi aparține; ulterior copilul va
fi cel care va proiecta umbra unor părți ale corpului său. 
Argument psihologic
Se consideră că teatrul de umbre este preferat de copii deoarece îmbină relaxarea cu
învățarea prin joc. Este solicitată imaginația copiilor, atenția și spiritul de observație, percepția
umbrei propriului corp și ulterior recunoașterea diferitelor segmente ale acestuia. 
De urmărit :
– care segmente ale corpului sunt mai ușor recunoscute și în cazul cărora apar dificultăți; – care
segmente ale corpului sunt proiectate de mai multe ori sau cu mai mare plăcere de către copil; –
reacțiile copilului din timpul jocului. 
Jocuri de conștientizare a primelor semne de boală
 2. – JOCUL "JUCARIA E BOLNAVA"
– Descrierea jocului
Copilul este învățat că și jucăria sa preferată (se va folosi numele jucăriei) suferă de
aceeasi boală ca si el, doar că jucăria vorbește numai cu el, asa încât e singurul care stie în ce
moment jucăria simte prima durere. Astfel, dacă vrea ca jucăria să nu plângă dincauza durerii,
trebuie cât mai repede să o anunțe pe mămica și împreună să ajute jucaria.Dacă uită și spune prea
tarziu, jucăria nu mai poate lua medicamentele și atunci nu-i mai trece durerea. După ce anunță
durerea jucăriei, i se poate spune copilului că trebuie să ia medicamentul împreună cu aceasta –
fiindcă jucăriei îi este frică – dar el poate să-i dea un exemplu bun, fiindcă e mai mare și mai
curajos.
Argument psihologic
Proiecția asupra jucăriei preferate e un procedeu ușor de asimilat și de aplicat în
jocurile pentru copii. În jocul descris mai sus se urmărește proiectarea senzației de durere
acopilului asupra jucăriei și verbalizarea acestuia cu mai mare ușurință. În plus, copilul se simte
valorizat, fiind cel care poate ajuta jucăria să nu mai sufere. 
De urmarit:
– frecvența cu care copilul declară că jucăria simte durerea– ce jucărie folosește pentru acest
joc; măsura în care ceea ce declară copilul se confirmă ulterior (În acest joc este important să
folosim și alte surse pentru a ne da seama dacă copilul fabulează sau descrie stări care le simte)
3. Jocuri pentru exprimarea sentimentelor
– JOCUL "SUNT POVESTITOR"
– Descrierea jocului
Se dă un început de poveste pe care copilul este rugat să o continue, spunându-i-se că
el poate fi povestitor și poate compune singur povești. Începutul dat se stabilește în funcție de
anumite stări pe care bănuim că le are copilul și dorim să ni le clarificăm: „Sunt trist pentru
că.........”, „Un copilaș de x ani (vârsta copilului), cu păr brunet și ochi albaștri(personajul poate
semăna cu copilul) a pornit într-o zi de primăvară spre...........”, etc
Argument psihologic
Faptul că i se dă copilului posibilitatea de a fi povestitor sau scriitor constituie un
factor de valorizare, de apreciere a copilului, care va contribui la creșterea stimei de sine a
copilului – adică a părerii pozitive pe care el o are despre propria persoana. Povestea compusă de
copil reflectă un mesaj intern al acestuia, anumite dorințe, gânduri, nevoi,inclusiv cele asociate
sau provocate de boală. Începutul dat ne ofera posibilitatea de acontrola informația pe care dorim
să o obținem de la copil, deoarece a fost ales în funcție de ceea ce dorim să ne clarificam.
De urmărit:
– fluența ideilor; direcția pe care o ia povestea– personajele folosite și corespondența
acestora cu personajele cunoscute de copil– pauzele sau blocajele de pe parcursul poveștii–
tonalitatea vocii în general și în funcție de personajele care vorbesc– starea afectiva a copilului în
timpul jocului și chiar după terminarea acestuia. Orice se întâmplă în timpul jocului și nu vă este
clar poate fi notat și discutat cu specialiștii din domeniu, la care puteti apela ori de câte ori ceva
din comportamentul copilului vă sugerează că ar putea fi vorba de o afecțiune sau va indica un
disconfort de orice fel al acestuia. Preferăm să ne dezvoltăm propriile noastre jocuri sau
să folosim materialele produse pentru comercializare, care se adresează în mod
specific zonelor cu probleme; faţă de jocurile g e n e r a l e , c a r e s e p o t a d r e s a
abilităţilor de comunicare sau de conştiinţă a sinelui, de
exemplu, dar care nu sunt potrivite atunci când copilul trebuie să l
u c r e z e   a s u p r a comportamentului. Shapiro a subliniat importanţa creării jocurilor
în concordanţă cu scopul intenţionat. De exemplu, un joc care se adresează
aprecierii de sine trebuie să includă întrebări care ajută tinerii precum şi un alt joc
de abilităţi sociale care ar putea include jocul de rol pt a ajuta copiii să-şi dezvolte
abilităţile de comunicare. În crearea  jocurilor e important ca, conţinutul şi formularea
întrebărilor să se potrivească nivelului de d e z v o l t a r e a l c o p i l u l u i ş i t r e b u i e s ă f i e
a t r ă g ă t o r d i n p u n c t d e v e d e r e v i z u a l . J o c u r i l e  bilingve sau jocurile în limba
maternă a copilului trebuie luate în considerare pentru copiii de alte naţionalităţi. Mai multe
jocuri originale sunt descrise mai întâi urmate de o listă de  jocuri care pot fi
cumpărate şi care se adresează unor subiecte generale. Jocurile sunt create pentru
folosirea în consilierea individuală, dar pot fi uşor adaptate pentru munca cugrupurile reduse.
În concluzie, “Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică poate să respire şi
în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de
ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale.”(Eduard Claparete)
Bibliografie:
1.Anucuţa P., 1999,Pedagogie - pentru studenţi şi cadre didactice care dau examen de definitivat
şi gradul II, Editura Eurostampa, Timişoara
2.Dumitrana M.,2005, Jocuri şi jucării pentru preşcolari:ghid metodic de activităţi realizate cu
ajutorul unor materiale simple, Compania, Bucureşti
3.Fundaţia de abilitare „Speranţa”, Centrul de Educaţie Specială Speranţa,2004, Jocul –Învăţare
şi terapie, Colecţia „Copii cu nevoi speciale”
4.Gherguţ, A, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată,
Editura Polirom, Iaşi.
5.Piaget, Jean, Inhelder,B., 1976, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6.Şovar, R., Fumărel, S., 1999, Dezvoltarea practicilor inclusive în şcoli, Ghid managerial, UNICEF.
7. Şchiopu U, Verzea E., 1997, Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti