UNIVERSITATEA BABES BOLYAI, FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE

EDUCAŢIEI, EXTENSIA NĂSĂUD

MASTER

CONSILIERE ȘCOLARĂ ȘI ASISTENȚĂ PSIHOPEDAGOGICĂ

PROGRAME DE INTERVENTIE PSIHOPEDAGOGICA

LA COPII CU ADHD

LECTOR.DR.: Denisa Manea

Masterand: Dumitru (Creţiu) Lucreţia

Anul II, Bistriţa, IFR

2022
  TEMA
Prezentarea unei metode/instrument pentru realizarea investigaţiei în vederea stabilirii
scopului terapiei pentru un subiect cu ADHD sau a unei metode/strategii de intervenţie.

Nimic din ceea ce făureste omul în efemera sa existenţă pe acest pământ nu se ridică la
sublim, la creaţie, la dăruire de sine, jertfă şi implinire, pe cât este cresterea, educarea şi
dezvoltarea copiilor - cea mai deplină şi sensibilă bucurie a vieţii. Ei sunt rostul nostru de a fi, nu
numai ca indivizi ci şi ca popoare. De buna lor creştere, educare şi cultivare depinde viitorul
umanităţii. De aceea, începutul de drum, pentru copiii de astăzi înseamnă şi începutul de drum, al
viitoarei societăţi care se dezvoltă odată cu ei.
Alături de copiii din grădiniţă, din şcolile generale, cresc şi se dezvoltă şi o altă categorie
de copii şi anume, cei cu cerinte sau nevoi speciale (ADHD). Fiecare copil prezintă
particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare si o abordare
personalizată. Copiii cu dificultăţi de învăţare au fost şi sunt o realitate a tuturor ţărilor din lume
şi, în acest scop, oamenii de ştiinţă au căutat numeroase metode pentru a veni în sprijinul acestor
copii, ca ei să poată ieşi din impasul în care se găseau. De-a lungul timpului, în mod nedrept,
copiii cu dificultăţi de învăţare au primit diferite etichetări precum: copii care învaţă încet,
retardaţi mintal, needucabili, handicapaţi educaţionali, copii cu leziuni cerebrale, copii cu
creierul vătămat.
Copiii cu dificultăţi de învăţare prezintă încă de la intrarea în grădiniţă anumite simptome
cum ar fi: fuga de colegi, anxietate, plâns, instabilitate emoţională, lentoare în gândire, lentoare
motorie sau, dimpotrivă, agitaţie psiho-motorie. Depistarea timpurie a acestor simptome sporeşte
şansele recuperării copilului.
Jocurile, poveștile, desenele, modelajele sunt unele dintre activitățile preferate de copii la
vârsta școlară mică. La această vârstă, copiii acumulează numeroase informații, iar modul în care
se realizează acest lucru este foarte important pentru formarea personalității copilului.
Fiecare acțiune pe care o întreprinde duce la dobândirea unor cunoștințe, iar acest fapt
face din vârsta copilăriei o perioadă definitorie în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Rolul
nostru, al dascălilor, este de a transmite latura distractivă, interactivă și provocatoare a explorării
mediului din jur.
 Este important să-i antrenăm pe copii în activități precum desenul, modelajul, jocul,
povestirea, dar mai ales este important să le oferim feedback-ul, de fiecare dată când aceștia se
implică într-o activitate. Feedback-ul trebuie să conțină aprecieri despre modul în care copiii au
participat la activitate, despre multitudinea de informații pe care au reușit să le acumuleze sau
despre caracterul distractiv pe care poate să-l aibă învățarea.
Pentru a preveni apariția unor tulburări, au apărut să prindă contur și în țara noastră
diferite terapii specifice consilierii infantile, cum ar fi:
 terapia prin joc,
 meloterapia,
 biblioterapia,
 art terapia.
Din punctul meu de vedere, terapia prin joc la copiii cu ADHD este o metodă de
facilitare a procesul de asimilare si consolidare a cunostintelor, iar datorită caracterului său
formativ, influenţează dezvoltarea personalităţii copilului.
Fiind educatoare, am ales să vă prezint cazul unui copil, A.B., în vârstă de 5 ani, care a
fost diagnosticat cu tulburarea ADHD. De la începutul anului şcolar şi până în prezent,
consilierul şcolar a încercat să găsească şi să utilizeze metodele cele mai optime în vederea
ameliorării tulburării acestui copil. Din păcate, însă, orice încercare a eşuat. Copilul nu putea fi
stimulat, nu era atras de nimic din ceea ce se întâmpla în cadrul grădiniţei, dar nu îi pasă nici
dacă era mustrat. Este un copil extrem de agitat, nu se conformează la normele şcolare şi prezintă
deseori comportamente agresive.
În timpul activităţilor de la grădiniţă, copilul nu se poate concentra, este uşor distras de
alţi factori, nu realizează sarcinile ce i se impun, pare că nu ascultă când se adresează cineva,
adeseori işi mişcă mâinile şi picioarele. Pe durata micilor pauze iniţiază conflicte, muşcă, scuipă
şi foloseşte un limbaj extrem de vulgar.
Fiindu-i educatoare, am încercat la începutul anului şcolar să realizez o terapie bazată pe
conversaţie, însă rezultatele au fost nesemnificative. Acesta este motivul pentru care mi-am
propus să încerc o intervenţie terapeutică prin joc.
Jocurile şi jucăriile dezvoltă capacitatea de concentrare a atenţiei. În timpul jocului,
copilul se mişcă şi mânuieşte obiecte, iar acest lucru este benefic pentru diminuarea
hiperactivităţii. În timpul activităţilor copilul va asculta muzică relaxantă, iar asta îl poate calma.
În momentele de agitaţie puternică îl voi pune să danseze, iar în felul acesta va pierde din
energia, care iniţial era destinată agresiunilor.
Am ales câteva din formele terapiei prin joc, pe care le-am aplicat în cercetare: terapia la
lada cu nisip, terapia prin modelare, terapia prin desen, terapia prin muzică, terapia prin dans şi
mişcare.
 Deoarece în curtea grădiniţei noastre avem o ladă foarte mare cu nisip, am ales să aplic
terapia prin joc la lada cu nisip.

Preşcolarul A.B., a fost foarte încântat să se joace în nisip, realizând diferite forme,
alăturând lumea interioară de cea exterioară prin intermediul imaginaţiei. Nisipul deschide porţile
spre lumea inconştientului.
Subiectul nostru a fost monitorizat pe o periodă de trei luni în care s-au desfăşurat jocuri
prin terapia lada cu nisip.
Evaluare- creaţia liberă în nisip.
Scopul acestei terapii este eliberarea preşcolarului de emoţiile intense, educarea
comportamentului şi a emoţiilor prin imitaţie, astfel de terapii se adresează copiilor cu ADHD,
deoarece marea majoritate a timpului sunt agitaţi, nervoşi, neastâmpăraţi, mereu puşi pe ceartă.
Materialele didactice utilizate: lada cu nisip, figurine.
Datorită jocului în nisip, preşcolarul poate să experimenteze din nou stadiul pre-verbal şi
non-verbal înţelegând limbajul înainte de a putea vorbi. Un adult poate a uitat sau nu a învăţat
niciodată cuvinte prin care să- şi exprime trăirile interioare. Îndată pot recunoaşte intuitiv o
figură fără a fi capabili să spună ce este.
Cutia cu nisip din curtea grădiniţei are marginile colorate cu o vopsea rezistentă la apă, de
culoare albastru strălucitor. Există cutii cu nisip uscat şi umed. Copiilor li se pune la dispoziţie
un număr de figurine mici prin care dau un înţeles lumii lor interioare. Figurinele din care ei pot
alege trebuie să cuprindă pe cât posibil cele mai esenţiale lucruri existente în lumea exterioară şi
în cea imaginativă; copaci, plante, pietre, marmură, mozaic, animale sălbatice şi domestice,
femei şi bărbaţi care realizează diverse activităţi, soldaţi, zâne, figurine religioase din diverse
culte, case, fântâni, vapoare, automobile şi altele.
Terapia prin jocul de nisip este o metodă terapeutică care face parte din grupa abordărilor
psihologice de profunzime. În „spatiul liber si protejat“ al relaţiei terapeutice si al cutiei cu nisip,
jocul creator si totodată profund simbolic conduce la elaborarea unei imagini compuse din nisip,
apa si miniaturi. Creaţia liberă permite proceselor psihice profunde să ia forma concretă şi să
devină vizibile, punând în evidenţă tocmai acele aspecte ale fiinţei care necesită atenţie şi
vindecare in prezent
 În jocul cu nisip preşcolarul se poate apropia de întreg. Cufundat în joc, reuşeşte să-şi
exprime trăirile interioare. Se stabileşte o legătură între intern şi extern. Jocul cu nisip apare ca o
polaritate între libertate şi restricţie. Pe de o parte, libertatea constă în faptul că copilului i se
impun puţine restricţii în cadrul activităţii. El are posibilitatea de a selecta din varietatea de
figurine şi să construiască o lume apropiată de lumea în care el trăieşte. Pe de altă parte, restricţia
apare din faptul că pe lângă multele jucării puse la dispoziţie, o alegere trebuie făcută.
În cazul nostru, subiectul A.B., diagnosticat de medic cu ADHD, a făcut evidente
progrese fiind capabil să-şi cunoască sentimentele închise ale anxietăţii, dezamăgirea, furia,
agresiunea, nesiguranţa şi confuzia. Scoţând aceste sentimente la suprafaţă încurajăm copilul să
se acomodeze cu ele, îl învăţăm să le gestioneze sau să le abandoneze. Datorită reprezentărilor
simbolice copilul câştigă control asupra evenimentelor care par de necontrolat în realitate.
Preşcolarul fost ajutat efectiv să înveţe, să-şi mărească pe cât posibil capacitatea de
concentrare a atenţiei, iar aceasta se poate realiza prin implicarea ei efectivă într-o serie de
activităţi şi jocuri în nisip, care au avut un astfel de obiectiv. De asemenea, în urma acestor trei
luni de terapie am observat că preşcolarul a devenit mult mai atent la activităţile de zi cu zi pe
care le desfăşurăm la grădiniţă, nu mai este aşa impulsiv, si-a făcut prieteni, socializează cu
ceilalţi colegi, participând la activităţile de desen si la jocurile în aer liber.
În concluzie, prin intermediul acestei forme de terapie expresivă, terapia cu lada cu nisip,
le permite copiilor sa-si lucreze in profunzime si într-o maniera delicată temerile, anxietatile şi
traumele din trecut. Datorită jocului, vindecarea are loc in mod spontan şi eliberează copilul de
emotiile intense ce interfereaza cu viata.