Ergoterapia reprezinta terapia prin munca, fiind cunoscuta si sub

denumirea de terapie ocupationala. Ergoterapia are scopul de a ajuta si

a invata pacientii sa se descurce in viata de zi cu zi 

Scopul terapiei ocupaţionale este pregătirea progresivă şi raţională a

copilului pentru activităţi cotidiene cu un grad cît mai mare de
independenţă,educarea generală a copilului şi a familiei acestuia pentru a
şti cum să se poarte cu un copil deficient şi să contribuie la educaţia
acestuia.În privinţa activităţilor normale, copilului trebuie să i se
confere, de la bun început, libertatea gesturilor, deplasării şi apucării de
obiecte, în scopul de a i se dezvolta psihomotricitatea. Copilul are nevoie
să vadă, să pipaie şi să manevreze obiecte cît mai diverse ca forme, şi
destinaţie mai ales în cazul copilului nevăzător pentru a-şi imbogăţi
experienţa. Ulterior copilul va învăţa să confecţioneze obiecte din hîrtie,
lîna, piele, materiale plastice, fiecare după posibilităţi.În toate activităţile
de terapie ocupaţională folosirea jocurilor este primordială. Jocul
contribuie la dezvoltarea tuturor simţurilor, a afectivităţii inteligenţei,
psihomotricităţii, sensibilităţii; jocurile îl pregătesc pe copil pentrure
laţiile sociale şi îl pun în contact şi cu artele, cu condiţia ca jocurile alese
pentru el să fie în concordanţă cu posibilităţile restante, ca urmare a
deficienţei şi să aibă un caracter formativ.În cazul copiilor deficienţi
motor toate aceste deprinderi ale unora ctivităţi legate de alimentaţie,
vestimentaţie şi viaţă cotidiană, inclusiv jocurile, se fac cît mai mult
posibil prin renunţarea la fotolii rulante, bastoane,cîrje sau aparate
ortopedice. Aceşti copii trebuie deprinşi să se deplaseze singuri,
sprijinindu-se pe mobile, pe pereţi, fiind ajutaţi de unii dintre colegi,dar
numai după o aşteptare plină de bunăvoinţă şi răbdare.Contactul cu
lumea exterioară este o altă etapă, foarte importantă, în educarea
copilului deficient.Acest contact cu natura, cu plantele, cu animalele,îl
ajută să se maturizeze şi îl îmbogăţesc,determinînd un anumit progres
afectiv şi psihomotor.
ARTTERAPIA se bazează pe o gamă diversă de strategii şi tehnici ce pot fiadaptate atît laactivitatea cu
indivizii normali cît şi cu cei cu deficienţe. Încontinuare enumerăm cîteva dintre acesteabazîndu-ne pe
clarificarea realizatăde Popa M. (1997) şi Păunescu C. (1999):1. modelajul în plastilină sau lut;2.
sculptura;3. pictura sau desenul;4. decoraţiunile;5. confecţionarea de jocuri, jucării şi marionete;6.
artizanatul;7. dansul, muzica, teatrul;8. terapia verbală.Activităţile artistice: desenul, pictura, modelajul
sunt foarte importanteîn valorificarea la maximprivind potenţialul existent- nivelul intelectual al
deficientului mintal.Prin intermediul terapiei de expresie plastică, urmărim la deficientulmintal:a.
dezvoltarea observaţiei;b. reproducerea a ceea ce văd sau simt;c. dezvoltarea unei bune coordonări ochi-
mană;d. dezvoltarea motricităţii fine prin dactilo-pictură, desen şimodelaj.Deficientul mintal îşi poate
dezvolta deprinderile specifice prinmînuirea materialelor (creionul,pensule, vopsea, plastilină) folosid
acesteactivităţi.Progresul pe care-l vor obţine se va înregistra în etape, după urmează:1. Realizarea
activităţilor simple cu materiale: hârtie, beţişoare,creioane etc;2. Reproducerea anumitor idei prin:-
ruperea hîrtiilor;-realizarea colajelor.3. Reproducerea unor culori in desen/pictură:-începand cu cele de
bază: roşu, galben, verde etc;-din imaginaţie proprie;-după o temă dată

MELOTERAPIA (MUZICOTERAPIA) - Muzicoterapiapoate fi definită ca oterapie non-verbală care

utilizează sunetul şi muzica,sub toate formele sale, în vederea promovării, menţinerii şi restaurării
sănătăţii mentale, fizice,emoţionale şi spirituale.Muzica are multiple calităţi non-verbale, creative,
emoţionale şi structurale. Aceste calităţi suntutilizate în relaţia terapeutică pentru a facilita contactul,
interacţiunile, conştientizarea de sine,înţelegerea, exprimarea emoţiilor, comunicarea şi dezvoltarea
personală (Canadian Association forMusic Therapy, 1994)Cui se adresează?Muzicoterapia se adresează
unui mare numar de persoane, indiferent de vârstă, maladie sau formaremuzicală.Copii: •dificultăţi de
învăţare•tulburări senzoriale•tulburări de comportament•probleme de dezvoltare•autism•maladii
psihice•handicap fizic sau mental•copii cu nevoi emoţionale ridicate, victime ale abuzului fizic, sexual sau
emoţional7
Serviciul Asistenţă Psihopedagogică Anenii NoiAdulţi:•dezvoltare personală•handicap fizic sau
mental•dependenţa de substanţe sau alcool•incarcerare in penitenciare•maladii psihice•geriatrie, psiho-
geriatrieMuzicoterapia se poate desfăşura în cadrul şedinţelor individuale sau de grup, în instituţii sau
încabinet privat.MetodeIdentificarea cu muzica este o condiţie esenţialǎ pentru ca terapia prin muzicǎ sǎ
funcţioneze. Ease poate realiza fie prin intermediul tehniciloractive(improvizaţia instrumentală, cântul
vocal,compoziţia unei piese muzicale), fie prin tehnicilereceptive(audierea unei lucrari muzicale).1.
Muzicoterapia activăse bazeazǎ pe improvizaţia vocalǎ sau instrumentalǎ, precum şi pecompoziţia unor
piese muzicale. Improvizaţie se face fie dual, împreunǎ cu muzicoterapeutul, fie îngrup. Un instrument
simplu, ales în mod liber, reprezintǎ contactul fizic cu realitatea. Muzicoterapia activǎ este foarte eficientǎ
în lucrul cu cei care au dificultăţi în a verbaliza şi areun efect foarte profund prin faptul cǎ permite o mai
bunǎ eliberare, defulare a afectivitǎţii sauagresivitǎţii.Jocul cu instrumentele, jocul muscular, sunetul
obţinut, plǎcerea resimţitǎ odatǎ cu apariţiamuzicii, tăcerea, toate acestea vor facilita apariţia comunicǎrii
şi a deblocării emoţionale.2. Muzicoterapia receptivăare la baza muzica înregistrată ce urmează a fi
audiată de cătreclient, în compania terapeutului. Atunci când o lucrare muzicalǎ ne impresioneazǎ
profund, muzica însine devine expresia sentimentelor, emoţiilor şi senzaţiilor trǎite. O identificare cu
muzica (aiciincluzand toate elementele componente ale acesteia, de la ritm şi melodie pâna la
orchestraţie), sau cucel care interpreteazǎ muzica, poate avea efecte foarte puternice la nivel emoţional.
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOREDUCAŢIONAL – TERAPEUTICEDE TIP
MUZICALTerapia educaţională realizată prin muzică apelează la următoarele tipurişi forme deorganizare
şidesfăşurare a activităţilor muzicale: Popovici D. V.;Niculcea D. (1997)1. cîntecul;2. jocurile muzicale;3.
iocurile muzicale-exerciţiu;4. jocurile cu text şi cîntec;5. audiţiile muzicale.Fiind cea mai complexă artă și
în același timp accesibila tuturor oamenilor, muzica dispune decel mai fin și mai penetrant limbaj artistic –
SUNETUL.În cazul copiilor cu dizabilități meloterapia este folosită – în special –pentru stabilirea unui
alttip de comunicare, diferit de cel verbal. La aceștia este mai puțin important nivelul de dezvoltare
alaptitudinilor muzicale. Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu copilulcu
deficienţe şi de a facilita comunicarea cu terapeutul şi cuparticipanţii la şedinţa de terapie.Pentru copiii cu
nevoi speciale – tulburări de învaţare, deficienţa mintală etc, muzicaocupăunloc central în joc şi în
procesul de învatare prin unitatea:•sunetului;8
Serviciul Asistenţă Psihopedagogică Anenii Noi•mişcarii;•limbajului.În cadrul meloterapiei pentru copiii cu
nevoi speciale (în special pentru deficientul mintal),acestia sunt îndrumati, prin diferirite activităţi
muzicalesăexploreze/cerceteze cîte sunete poate scoateun instrument, schimbînd instrumentele
muzicale între ele.Această cercetare, investigare se realizeazăprin folosirea corpului, a sunetelor vocale,
vocii şi mediului.Astfel, copiii vor fi motivaţi înexprimarea şi învăţarea unor lucruri noi.Meloterapia
urmăreşte prin diferite activităţi specifice deficientului mintal, următoarele aspecte:Øîmbogătirea vieţii
personale;Ødezvoltarea sensibilităţii;Øcomunicarea cu cei din jur;Øfacilitarea integrării /contactelor
sociale;Øprevenirea/reducerea tulburărilor de comportament;Øliniştireaangoaselor.
LUDOTERAPIA - Terapia prin joc reprezintă o modalitate de corectare a comportamentului copiilor,care
din diverse motive nu pot sau nu vor să verbalizeze problemele cu care se confruntă. Terapia prinjoc se
adresează copiilor cu probleme de adaptare socială, copiilor care au fost abuzaţi, fizic, emoţionalsaucare
au suferit diverse pierderi.În cadrul şedinţelor de terapie, terapeutul este cel care ghidează jocul copilului,
încercând săscoată la iveală problemele ascunse, pe care copilul nu doreşte sau nu poatesă le
gestioneze. Înfuncţie deficienţa(ele), precum şi de vârsta copilului, acestuia i se dau materiale, jocuri şi
jucării cucare participă alături de terapeut la jocurile propuse. Fără jucării, terapeutul nu poate decât
săvorbească cu copilul, deci prin joc elpoate să pătrundă în lumea copilului şi să participe alături
deacesta la exprimarea sentimentelor.Activităţiile din cadrul terapiei cu copilulau dovedit astfel eficienţa
utilizării tehnicii ”lăzii cunisip”, tehnică descrisă ca fiind o modalitate de utilizare a „lăzii cu nisip” şi a unor
jucării în „lada cunisip”. Copilul are posibilitatea de a explora spaţiul de joacă, de a manipula şi nu în
ultimul rând de a-şi dezvolta creativitatea, dezvăluind astfel idei ascunse care pot fi interpretate de către
terapeut.O altă tehnică utilizată este, modelarea în terapia prin joc, utilă în lucrul cu copilul
deoareceacesta are posibilitatea de a explora cu mânuţele diverse materiale ale lumii înconjurătoare,
cum estenămolul, de altfel puţin agreat de adulţi.Muzica este un alt aliat de nădejde în lucrul cu copilul la
terapia prin joc. În terapia prin joc esteutilă folosirea muzicii în special la copii cu sindrom Down care sunt
atraşi de sunetele muzicale, dar nunumai aceştia.Drama în terapia prin joc este modalitatea prin care
copilul este ajutat să-şi rezolve problemele.Cu ajutorul marionetelor, a jucăriilor de pluş, copilul poate
învăţa să se transpună în rolul unei altepersoane, jucând un rol, sau chiar interpretând propriul rol într-un
context diferit, pe care terapeutul înalte condiţii, nu ar fi putut să-l exploreze alături de copil.O altă
modalitate de învăţare a comportamentului dezirabil îl constituie povestirea. Povestireapoate fi scrisă
special pentru copilul cu care se lucrează în terapie sau pot fi folosite alte poveşticunoscutedin care
copilul să poată extrage în funcţie de potenţialul de care dispune, tocmai acelerăspunsuri pe care le
caută, sau care se doresc a fi rezolvate de către terapeut.Terapia prin joc reprezintă o experienţă de
învăţare pentru copil. Ea se adresează tuturorcategoriilor de vârstă dar cu precădere copiilor cu vârste
cuprinse între 3 şi 12 ani.9

Terapia ocupationala se adreseaza:

 copiilor cu probleme senzoriale;

 copiilor cu probleme de invatare;
 copiilor cu autism;
 copiilor cu tulburari de dezvoltare;
 copiilor cu tulburari mentale sau de comportament;
 copiilor cu probleme fizice si motrice;
 copiilor cu boli cronice.

Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia

educationala, ludoterapia si ergoterapia.

Terapia educationala este o forma de terapie utilizata pentru a ajuta indivizii care prezinta
diferente la nivel de invatare sau persoanele cu anumite dizabilitati. Această forma de terapie
ofera o gama larga de interventii intensive care sunt create pentru a remedia problemele de
invatare. Aceste interventii sunt individualizate si unice pentru fiecare persoana.

Acest tip de terapie ajuta persoanele cu dizabilitati sa-si consolideze capacitatea de a invata,
prin implicarea in activitati care le dezvolta capacitatea de procesare, concentrarea si abilitatile
de memorare. Utilizand o varietate de metode si materiale de invatare, aceasta terapie permite
membrilor participanti la programe, dobandirea anumitor competente.
Pentru ca fiecare persoana invata diferit si proceseaza informatia intr-o maniera unica,
informatia este preluata prin intermediul celor cinci simturi. Unele persoane invata mai bine
privind (invatare vizuala) in timp ce altii invata mai bine auzind anumite informatii (invatare
auditiva). O alta metoda practicata, care pentru unii se dovedeste foarte eficienta este invatarea
tactila, un stil de invatare care are loc atunci cand individul desfasoara o activitate fizica, mai
degraba decat atunci cand asculta o prelegere sau cand vizioneaza o demonstratie.

Ludoterapia contribuie la depistarea si patrunderea in intimitatea complexa a Eu-lui copilului

cu dizabilitati, a mecanismelor motivationale si a resurselor afective in stabilirea relatiilor cu
ceilalti, la antrenarea in activitate si la formarea sistemului atitudinal, ceea ce faciliteaza
dezvoltarea  personalitatii. Ca atare, psihoterapia prin joc contribuie la refacerea psihofizica a
subiectului si la facilitarea diverselor modalitati compensatorii, ducand in final la recuperare.

Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a metodelor de

predare-invatare, care urmaresc sa transforme rolul profesorului-terapeut si sa acorde noi
posibilitati copilului deficient mintal. Jocul-invatare si terapie incepe sa ocupe un loc din ce in ce
mai bine definit in categoria metodelor, tehnicilor care dezvolta capacitatea de observare, de
analizare si de operare cu operatori logici, intr-un cuvant, care dezvolta abilitati de invatare si
dezvoltare.

Ergoterapia sau activitatile de tip lucrativ sunt un mijloc de exprimare, permitand persoanei sa

creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat. Activitatile ergoterapeutice implica
gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, individul sa fie
mandru ca a creat o jucarie, un panou decorativ sau un obiect util. Acest lucru ii da un
sentiment revigorant si ii confera un simt al realizarii si increderii in sine.

Activitatile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor ajuta la dezvoltarea membrelor superioare si

contribuie la progresul capacitatilor de coordonare. In general, prin activitatile de ergoterapie
se obtine progresul si nu regresul personalitatii umane, fie ea cu handicap sau nu.