METODE ȘI TEHNICI ÎN PSIHOCORECȚIE

Realiza st. gr.CP11M

Onceanu Veronica
Cuprins :
1. Introducere
2. Terapia prin joc
3. Art- terapia
4. Meloterapia
5. Biblioterapia
6. Terapia prin dans
7. Desenul proectiv
8. Psihodrama lui Moreno

9. Psihogimnastica
 Introducere
Psihocorecția reprezintă totalitatea de măsuri și tehnici orientate la înlăturarea abaterilor în dezvoltarea
psihică , emoțională, comportamentală și a personalității .
Psihocorecția se intercalează cu profilaxia și psihodiagnostica, dar are specificul ei. Evidențiind
cauzele ce pot provoca o abatere în dezvoltare și organizând adecvat măsurile de lichidare a lor, se
realizează nu numai recuperarea tulburării, dar și se preântâmpină declașarea altor tulburări.
În psihocorecție se ulilizează mai multe metode și tehnici de intervenție psihocorecționale cum ar fi:
Terapia prin joc.
Art-terapia
Meloterapia
Biblioterapia
Terapia prin dans
Desenul proiectiv
Psihodrama lui Moreno
Psihogimnastica
 Terapia prin joc (Ludoterapia)
Terapia prin joc - metoda psihoterapeutica pentru copii și adulți cu folosirea
jocului.
Jocul are o influență semnificativa asupra dezvoltării personalității. În
psihocorecția adulților, jocul este folosit în psihoterapia de grup și trainig
social-psihologic sub formă de exerciții speciale, sarcini de comunicare non-
verbală, joc de diverse situații și altele. Jocul contribuie la stabilirea unor
relații apropiate membrii grupului, inlatura tensiunea, nelinistea, fobia de
persoanele inconjuratoare. Permite persoanei de a se controla pe sine in
diferite situatii de comunicare, inlaturind pericolul unor consecinte sociale
semnificative.
Terapia prin joc poate fi folosita la corijarea infantelismului social, timiditatii,
necomunicabilitatii, agresivitatii, fobiilor, starilor emotionale la copii care
sufera in urma divortului parintilor, supusi abuzului si acelor abandonati.
Ludoterapia  este o metoda de tratare a bolilor mintale cu ajutorul jocului. Ea
se mai numeste si terapie prin joc. In epoca moderna ludoterapia este
principalul mijloc terapuetic folosit in tratarea problemelor emotionale la
copii. Jocul este fundamental in viata copiilor.
Este un instrument de comunicare adecvat pentru orice varsta. Jocul si joaca
sunt de obicei considerate ca facand parte din contextul social sau individual
in care traieste copilul. Daca pana acum avea rolul de intretine, amuza si de a
contribui la dezvoltarea copilului, medicii sustin ca acesta este un instrument
terapeutic valoros.
 În ce situatii este utila ludoterapia?
Exista mai multe afectiuni si probleme in care terapia prin joc sau ludoterapia poate fi
folosita pentru ca micutul tau sa le poata depasi. Ludoterapia poate fi de folos pentru
copii care:
• se confruntă cu separarea de un parinte, cu divorțul sau conflictul dintre părinti;
 • au fost traumatizati sau abuzati (sexual, fizic sau emotional); • se aplica si la cei care au
fost martori ai violentei domestice sau ai unor acte de cruzime; 
• sunt adoptati sau stau in centre de plasament; 
• se confrunta cu moartea unui parinte sau a unei persoane dragi ori cu imbolnavirea
cuiva; 
• au fost bolnavi si spitalizati perioade lungi de timp;
 • sufera de ADHD; • au trecut prin calamitati naturale sau accidente severe.
 Cum ajuta ludoterapia copiii cu probleme?
Psihologii au profitat de joc pentru a crea un canal de comunicare cu
copiii. Prin intermediul jocului copiii exprima sentimente, trairi si emotii
pe care de multe ori nu le pot verbaliza. De asemenea, el este folosit si
ca metoda de diagnosticare a celor mai frecvente boli mintale la copii.
Terapia prin joc sau ludoterapia este un tratament psihoterapeutic
dezvoltat pentru a ajuta copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 12 ani.
Aceasta este pusa in practica de un psihoterapeut specializat in
ludoterapie. El lucreaza de obicei cu copiii prin intermediul jocului in
vederea explorarii si rezolvarii problemelor emotionale cu care se
confrunta.
Initial, specialistul invita copilul la joaca fara o directie anume.
Consultatia are loc intr-o incapere speciala numita camera de joaca. El
are voie sa se joace cum doreste atata timp cat nu se raneste sau nu ii
raneste pe ceilalti.
Pe masura ce tratamentul progreseaza, specialistul incepe sa dea
indicatii specifice si sa il incurajeze pe copil sa se joace cu
anumite jucarii. De asemenea, il va implica si in activitati specifice care
sa tinteasca domeniile de conflict ale copilului, pentru a depista
problema.
 Care sunt beneficiile ludoterapiei?
Terapia prin joc are meritul de a asigura un spatiu - atat locativ, cat si emotional - sigur si
confortabil pentru copii. Jocul este o activitate familiara copiilor si ii face sa se simta
relaxati in timpul unei astfel de sedinte.
Alte beneficii mai pot fi:
• reducerea anxietatatii
;• asigurarea unui spatiu sigur si familiar pentru exprimarea sentimentelor;
• facilitarea exprimarii sentimentelor si emotiilor in moduri originale si creative;
• ajuta la explorarea si practicarea anumitor tactici sociale;
• contribuie la dezvoltarea concentrarii;
• incurajeaza si consolideaza increderea in sine si un simt al competentei
• dezvolta increderea in ceilalti;
• incurajeaza creativitatea si joaca;
• creste gradul de intelegere si constientizare a unor probleme.
 Ludoterapia individuala si colectiva
Acest tip de terapie poate fi facut individual sau in grup, cu mai multi copii.
Atunci cand se alege varianta individuala in camera de joaca sunt prezenti doar
terapeutul si copilul.
Totusi, multi specialisti recomanda integrarea copilului intr-un grup care este
supus ludoterapiei. Copilul are mai mult de beneficiat in acest fel. Isi dezvolta
abilitati sociale si are ocazia să își facă prieteni
In plus, micutul are sansa de a lucra in echipa, de a-si dezvolta comunicarea si
capacitatea de a-i asculta pe ceilalti. El are sansa de a interactiona si colabora cu
alti copii in vederea indeplinirii anumitor sarcini. Se poate simti confortabil si in
siguranta daca vede ca sunt de fata si alti copii. Tehnicile colective presupun
implicarea copiilor in spectacole, sporturi sau psihodrame.
 Art terapia
 
Aceasta este o formă specifica a psihoterapiei, bazată pe artă.
Scopul principal al terapiei artistice este de a armoniza dezvoltarea individului prin dezvoltarea capacității
de auto-exprimare și de auto-cunoaștere.
Art terapia poate fi utilizată atât ca metodă primară, cât și ca una din metodele auxiliare.
Există două mecanisme principale de impact corectiv psihologic caracteristic metodei terapiei artistice.
Primul mecanism este acela că arta permite într-o formă simbolică specială reconstruirea unei situații
traumatice de conflict și găsirea soluției sale prin restructurarea acestei situații pe baza abilităților creative
ale subiectului.
Al doilea mecanism este asociat cu natura reacției estetice, care permite schimbarea efectului "afectării de la
agonizare la aducerea plăcerii"
Art-terapia se bazeaza pe recunoasterea faptului ca gandurile si emotiile
fundamentale, ce vin din inconstient, capata expresie mai degraba in imagini decat
in cuvinte. Nu exista modalitate corecta sau gresita in exprimarea emotiilor prin
art-terapie. Nu trebuie sa excelezi in pictura sau sculptura. Trebuie doar sa te simti
liber si sa te exprimi liber. Si cine poate face asta mai bine decat copiii…
Art-terapia invata copiii si oamenii mari deopotriva, sa se exprime, sa dea frîu
liber creativitatii. Fie ca este art-terapie prin pictura, art-terapie prin modelaj, art-
terapie prin joc, art-terapie prin teatru sau dans, copilul invata sa devina el insusi,
sa se exprime liber sa devina increzator in fortele sale proprii, sa comunice si sa
relationeze, intr-un cuvant, sa fie un copil fericit.
Art-terapia este o oportunitate pentru fiecare de a se exprima spontan si autentic, o
experienta care in timp duce la implinire personala, vindecare emotionala si
profunda transformare.
Atelierul de art-terapie este locul in care copiii isi exprima emotiile, trairile,
temerile si dorintele. Rolul psihologului este acela de a modera si de a incuraja
exprimarea libera, spontana, intr-o atmosfera degajata, in care copilul se simte in
siguranta si protejat.
Arterapia (din arta engleza, arta) – o directie in psihoterapia si corectia
psihologica, bazata pe aplicatia pentru terapia artei si a creativitatii. În sensul
îngust al cuvântului, terapia artistică se referă de obicei la terapia cu creativitate
vizuală, care are scopul de a stimula starea psihoemoțională a pacientului .
 Tipuri de terapie prin arta
 Art-terapie în sens restrâns al cuvântului – terapie de imagine, bazată pe
artele plastice.
 Bibloboterapia (inclusiv terapia prin poveste) – compoziția literară și lectura
creativă a operelor literare.
 Terapia prin muzică
 Dramaterapia
 Tradiul de dans
 Terapia prin păpuși.
 Tratarea cu nisip.
Obiectivele terapiei artistice ( după lui K. Rudestam):
 O cale acceptabilă din punct de vedere social.
 Să ușureze procesul de tratament (psihoterapie) ca metodă
auxiliară.
 Ca material pentru psihodiagnostic.
 Dezvoltați gânduri și sentimente constructive.
 Stabilirea contactului cu clientul.
 Dezvoltarea autocontrolului.
 Concentrați-vă pe sentimente și sentimente.
 Dezvoltați creativitatea și creșteți stima de sine.
 Meloterapia
Meloterapia este o metodă care folosește muzica ca mijloc de corecție.
Meloterapia este folosită în mod activ în corectarea abaterilor emoționale, a
temerilor, a tulburărilor motrice și de vorbire, a bolilor psihosomatice, a anomaliilor
comportamentale, a dificultăților de comunicare etc.
 Cum functioneaza
Specialistii au facut o serie de cercetari pentru a arata
beneficiile meloterapiei. Exista studii publicate (PET scan si imagerie
functionala) care arata modificarea  undelor cerebrale , aparitia undelor alfa lente
si a unei stari de relaxare  care permite inducerea unor sugestii placute ,
modificarea si reglarea frecventei cardiace si a frecventei respiratorii, reglarea pe
termen lung a hiperexcitabilitatii vegetative responsabile de starea de tensiune
interioara.
De asemenea, muzica stimuleaza eliberarea de endorfine  si enkefaline , morfinele
endogene ale creierului cu rol in analgezie si in tonusul emotional,  ceea ce ajuta la
indepartarea oboselii si a durerii.
In ceea ce priveste tratamentul, exista doua optiuni. 
Tratamentul pasiv in care pacientul nu trebuie decat sa stea linistit si sa asculte
muzica si tratamentul activ in care pacientul este pus sa cante la diferite
instrumente muzicale.
 Cui se adreseaza
Meloterapia se adreseaza tuturor: copiilor, adolescentilor, adultilor sau batranilor.Toata lumea se
poate bucura de beneficiile terapiei prin muzica, chiar daca nu ai o problema de sanatate. Cei vizati
sunt persoanele suferind de anxietate generalizata,atacuri de panica, tulburari de somatizare  dar si cei
cu afectiuni mai grave , alaturi de alte forme de terapie cum ar fi ergoterapia, terapia
ocupationala, etc.

 Beneficiile meloterapiei sunt :

 imbogateste viata unei personae;
 dezvolta sensibilitatea;
 ajuta comunicarea cu cei din jur;
 ofera placere, bucurie;
 faciliteaza contactele sociale;
 previne/reduce tulburarile de comportament;
 calmeaza anxietatea.
 Biblioterapie
 
Biblioterapia – consta în folosirea influenţelor psihocorecţionale prin intermediul citirii special
selectate pentru a-și normaliza si optimiza starea psihologica
Metoda biblioterapiei poate fi împărțită în mai multe etape:
1. Auto-pregătire a psihocorrectorului.
Aceasta implică compilarea propriei formulare biblioterapeutice, adică referințe și cunoștințe speciale
cu cărți din punct de vedere corectiv. În primul rând, sunt luate mai multe genuri de 2-3 denumiri. În timp,
se recomandă extinderea rețetei după gen și numărul de cărți. Este necesar de a face adnotări scurte cu
extrase atât pe secțiuni separate, capitole, cât și pe cărți separate, în care sunt înregistrate cele mai
importante teme luminoase, gânduri, probleme de capitole, lucrări și trăsături personale ale autorilor.
2. Orientarea în capacitățile bibliotecii și genurilor acesteia.
În următoarea conversație cu clientul i se adresează o serie de întrebări. De exemplu, "numiți cinci
dintre cărțile tale preferate"; "Ce cărți ți-au impresionat cel mai mult în viață? De ce?"; "Care dintre ele au
avut cel mai mare impact asupra ta?"; "Ce autori credeți că vă plac cel mai mult?"; "Care cărți sunt cele mai
asemănătoare cu tine?"
3. Efectuarea unei liste.
Apoi este compilarea unei liste de referințe, mari și mici. Chiar dacă biblioterapia este folosită ca
metodă auxiliară, prezența unor astfel de liste permite ajustarea altor metode de influență.
4. Dezvoltarea sistemului de lectură.
În timpul biblioterapiei, clientul tine/are un jurnal. Analiza inscrierilor în jurnal deseori dezvăluie
procesul de interpretare subiectivă a operelor de artă bazate pe percepție ca activitate partizană activă și
poate fi folosit în scopuri de diagnosticare pentru a evalua obiectiv procesul și eficacitatea corecției.
Avantajele biblioterapiei sunt: ​varietatea și bogăția mijloacelor de influență, puterea
impresiei, durata, frecvența, intimitatea etc.
Biblioterapia este recomandată copiilor și adulților cu probleme personale și
emoționale, este utilizată atât individual, cât și în grup.
În forma de grup, este necesară, selectarea membrilor grupului în funcție de
gradul de citire și citire a intereselor. Se elaborează un grup de 5-8 clienți, se
selectează lucrări cu volum mic care se citesc în timpul unei lecții de grup. Apoi, se
are loc o discuție, în urma căreia se dezvăluie structura relațiilor interpersonale ale
grupului, se determină atitudinea membrilor grupului față de citirea ficțiunii, iar cei
care au discernământ sunt interesați să citească. Oamenii, exprimându-și atitudinea
față de personaje, își proiectează atitudinea față de o serie de probleme. Și acest lucru
le permite să vorbească despre problemele lor într-o manieră mediată. Una dintre
funcțiile biblioterapiei poate fi furnizarea de materiale suplimentare pentru discuții.
Biblioterapia poate servi și ca metodă de diagnostic indirect.
 
 Procesele psihocorrecționale
Procesele nespecifice sunt caracterizate
prin latitudine. universalitatea impactului
său asupra întregii persoane și asupra
schimbărilor specifice în general, în
special prin întreaga persoană. Este
reconfortant; plăcere, bucurie; încrederea
în sine, credința în abilitățile persoanale,
satisfacția de sine; o activitate mentală
destul de generală
Procesele corective specifice se
caracterizează printr-o atenție specială
mai restrânsă asupra individului sau
asupra unui proces mental: sentimente
specifice, activități, gândire. Ele sunt
mai simple, mai specifice și mai ușor
de reglat. Acesta este controlul,
dezvoltarea emoțională, instruirea,
rezolvarea conflictelor.
 Terapia prin dans

Terapia prin dans este o formă de psihoterapie care utilizează mișcarea prin dans pentru a obține efecte
benefice și curative atât asupra corpului, cât și la nivel mental și emoțional.
Terapia prin dans se bazează pe principiul conform căruia dansul exprimă personalitatea unui individ. Cu alte
cuvinte postura corporală și modul în care oamenii se mișcă sunt indicii pentru ceea ce aceștia simt și trăiesc, iar
în cadrul dansului aceștia exprimă niște emoții foarte intense, de care uneori nici nu sunt conștienți.
Terapia prin dans are practic trei componente importane: dansul, mișcarea fizică și creativitatea, toate aceste trei
elemente fiind menite să producă modificări favorabile la nivel fizic, emoțional, cognitiv și social.
Terapia prin dans este în general folosită în cazul persoanelor cu dificultăți de comunicare (pentru că le ajută să
se exprime într-o manieră non-verbală), persoanelor care doresc să-și îmbunătățească percepția corporală (cele
care nu sunt mulțumite de greutatea lor corporală, persoanele care au suferit de amputări și doresc o adaptare la
noua schemă corporală etc) sau celor care doresc să dobândească un control mai bun asupra corpului și al
mișcărilor.
 Cum funcționează terapia prin dans?
Terapia prin dans se poate realiza fie individual, fie în cadrul unui grup. În ambele situații, terapia presupune
patru etape prin care pacientul trebuie să treacă pentru a putea obține efecte benefice în urma dansului.
Pregătirea - presupune pregătirea fizică a corpului prin exerciții și mișcări specifice și totodată crearea unui
mediu confortabil și sigur
Incubația - constă într-o fază de relaxare, în cadrul căreia pacientul are posibilitatea (și este încurajat) să
renunțe la controlul conștient și să își exprime liber sentimentele și emoțiile prin intermediul dansului. În
acest stadiu se consideră că mișcarea devine simbolică pentru ceea ce trăiește pacientul.
Iluminarea - este etapa în care pacientul face legătura între mișcările simbolice de dans realizate în etapa
anterioară cu posibilele înțelesuri pe care acestea le-ar putea avea, ajutat fiind în acest demers de către
terapeut.
Evaluarea - are loc la finalul ședinței de terapie și constă în evaluarea progresului înregistrat de pacient.
 Desenul proiectiv
Desenul proiectiv - este un act creativ care permite unui client să se simtă și să se înțeleagă, să-și
exprime liber gândurile și sentimentele, să se elibereze de conflicte și experiențe puternice, să-și dezvolte
empatia, să fie el însuși, să-și exprime liber visele și speranțele. Ea nu reprezintă doar reflectarea în
conştiinţa clienţilor a realităţilor sociale şi persoanelor cărei înconjoară, ci modelarea și exprimarea
atitudinilor față de acestea.
  Fiind direct legată de cele mai importante funcții (viziune, coordonare motorică, vorbire, gândire),
desenul nu numai că contribuie la dezvoltarea fiecăreia dintre aceste funcții, ci le leagă între ele.
Desenînd, clientul îşi exteriorizează sentimentele, dorințele, visele, își reconstruiește relația în
diferite situații și intră fără dificultate cu niște imagini înspăimântătoare, neplăcute, traumatice. Astfel,
desenul acționează ca o modalitate de înțelegere a capacităților și a realității înconjurătoare, ca o
modalitate de modelare a relațiilor și de exprimare a diferitelor tipuri de emoții, inclusiv cele negative.
Prin urmare, desenul este folosit pe scară largă pentru a ameliora stresul mental, corecția nevrozelor,
Tehnicile folosite ân desenul proiectiv:

1. Desen liber (toată lumea desenează ceea ce dorește). Desenele se fac individual, iar discuția are loc într-
un grup. Subiectul/tema este setat sau selectat independent de membrii grupului. La desen sunt alocate 30
de minute, apoi desenele sunt atârnate și discuția începe. La început membrii grupului vorbesc despre
desen, apoi despre autor. Discuta discrepanțele în interpretarea figurii.
2. Desenul comunicativ. Grupul este împărțit în perechi, fiecare pereche are propria sa hârtie, fiecare
pereche se reuneste pe un anumit subiect, în timp ce, de regulă, contactele verbale sunt excluse, comunică
prin imagini, linii și culori. După terminarea procesului de desen, are loc o discuție a procesului de
desenare. În acest caz, meritele artistice ale lucrării create nu sunt discutate, ci acele gânduri și sentimente
legate de procesul de desenare care au apărut printre membrii diadelor și relația dintre ele în procesul de
desenare.
3. Desen în comun: mai multe persoane (sau întregul grup) pictează în tăcere pe o foaie (de exemplu, un
grup, dezvoltarea lui, starea de spirit, atmosfera într-un grup etc.). La finalul desenului, se discută despre
participarea fiecărui membru al grupului, natura contribuției acestuia și particularitățile interacțiunii cu alți
participanți la procesul de desenare.
4. Desen suplimentar: desenul este trimis într-un cerc - unul începe desenul, celălalt continuă, adaugă ceva
etc.
Folosirea desenului proiectiv în munca corecțională cu copiii
 Acceptarea empatică a copilului;
 Crearea unei atmosfere psihologice și a securității psihologice;
 Sprijinul emoțional al copilului;
 Soluționarea problemei creative și asigurarea acceptării acesteia de către copil;
 Structurarea tematică a sarcinii;
 Asistență în găsirea unui formular pentru exprimarea unui subiect;
 Reflecția și verbalizarea sentimentelor și experiențelor copilului, actualizate în procesul de desen și
obiectivitate în produsul său.
 
 Compunerea poveștilor
Compoziția literară coordonează, disciplinează mintea și mâna; imaginația este utilizată de client într-o
formă creativă, și nu sub formă de vise și fantezii. Eseul scris este considerat în concordanță cu eseurile
altor clienți, având ca rezultat îmbogățirea.
Această metodă poate fi utilizată atât în ​muncă individuală, cât și în grup
Metoda de scriere a povestilor este utilizată cu succes în lucrul cu copiii. Deci, P.M. Stirtsinger (1983) a
propus metoda "povestirii comune" de către un copil și un adult. Această metodă a fost utilizată de el
pentru a ajuta copilul să găsească modalități adecvate de a rezolva conflictele care cauzează încălcări ale
comportamentului copilului la domiciliu și la școală.
Metoda "scrierea povestirilor comune" poate fi utilizată și pentru activități de grup cu copii. În această
metodă, un copil oferă începutul povestirii, al doilea continuă, cel de-al treilea vine cu punctul culminant
al povestirii, al patrulea vine cu o dezlegare a sensului. După ce povestea a fost compilată, copiii discută
despre aceasta, iar adulții îi oferă alternative sociale sănătoase pentru rezolvarea conflictului.
 Terapia prin povești

Terapia cu basm/prin povești este o metodă care folosește o formă de basm pentru integrarea personalității,
dezvoltarea abilităților creative, îmbunătățirea interacțiunilor cu lumea exterioară. Textele basmelor provoacă o
rezonanță emoțională intensă atât la copii, cât și la adulți. Imaginile de basme abordează simultan două nivele
mentale: nivelul conștiinței și subconștientul, care oferă oportunități speciale pentru comunicare. Acest lucru este
deosebit de important pentru munca de remediere, atunci când este necesar să se creeze o situație de comunicare
eficientă într-un mediu emoțional complex.
Posibilitățile de a lucra cu un basm
1. Folosirea povestei ca metaforă. Textul și imaginile de basm evocă asociații libere care se referă la
viața personală a clientului, iar apoi aceste metafore și asociații pot fi discutate.
2. Desenul bazat pe un basm. Asociațiile libere sunt prezentate în figură și este posibilă o analiză
ulterioară a materialului grafic rezultat.
3. O discuție a comportamentului și motivațiilor acțiunilor personajului, care servește ca un motiv
pentru a discuta despre valorile comportamentului uman, relevă un sistem de evaluare a unei persoane
în categoriile: bun-rău.
4. Redarea episoadelor de basm. Redarea episoadelor permit unui copil sau unui adult să simtă unele
situații semnificative din punct de vedere emoțional și să-și retrăiască emoțiile.
5. Folosirea basmelor ca parabole-moralizatoare. Sugestie cu metafora opțiunii de a rezolva situația.
6. Lucrări creative bazate pe motive de basm
Tehnicile de bază pentru a lucra cu un basm:
1. Analiza basmelor..
2. Povestirea basmelor.
3. Rescrierea basmelor.
4. Stadializarea basmelor cu păpuși.
5. Scrierea/compunerea de basme.
 Terapia cu păpuși
Terapia prin păpuși ca metodă se bazează pe procesele de identificare a
unui copil cu un personaj preferat de desene animate, un basm și o jucărie
preferată. Aceasta este o metodă privată de terapie artistică.
Ca principala metodă de impact corecțional, păpușa este utilizată ca obiect
intermediar de interacțiune între copil și adult .
Copilul, învățând despre lumea reală, conexiunile sociale și relațiile sale,
proiectează activ experiența percepută într-o situație specifică a jocului.
Obiectul principal al unei astfel de proiecții sociale de foarte mult timp sunt
păpușile.
Terapia prin păpuși este utilizată pe scară largă pentru rezolvarea
conflictelor intra- și interpersonale, îmbunătățirea adaptării sociale, în timpul
lucrului de remediere cu temeri, tulburări comportamentale, precum și pentru
lucrul cu copiii cu traumă emoțională. Jucăria preferată "participă" la
organizarea piesei, a cărei complot este traumatizantă pentru copil, cade într-o
poveste teribilă și se descurcă cu succes. Pe măsură ce se desprinde complotul,
stresul emoțional al copilului crește și, după ce a atins intensitatea maximă,
este înlocuit de reacții emoționale furtunoase comportamentale și stres
psihologic.
Papusi-marionete. Această păpușă este formată
dintr-un cap și o rochie cu mâneci cusute, este
foarte ușor de manevrat: un fir servește pentru a Păpușă deget. Varianta cea mai simplă a păpușilor cu
controla capul, iar celălalt - cu mâinile. O păpușă degete sunt bilele de ping-pong sau cojile de ouă goale, pe
poate avea o față sau fețe schimbabile (care care sunt desenate diferite expresii faciale, diverse
permite copilului să modeleze emoții diferite), sau personaje. Păpușele de deget pot fi de asemenea făcute din
poate fără o față (care permite copilului să viseze - carton gros, sub formă de cilindri mici, ale căror
în ce stare are caracterul păpușii). Lucrul cu o dimensiuni sunt alese în funcție de mărimea degetelor
marionetă vă permite să îmbunătățiți abilitățile copilului.
motorii fine și coordonarea generală a mișcărilor;
manifesta prin păpușă acele emoții, sentimente,
afirmă că, din anumite motive, copilul nu poate sau
nu se poate exprima. „
Păpuși de avion. Păpușa de avion este un model de
păpușă, tăiat din carton sau din placaj subțire. De regulă,
mâinile păpușilor sunt montate pe balamale sau pe butoane
și se mișcă în mod liber. Acest tip de păpuși este folosit
pentru a lucra cu copii care au probleme de comunicare,
comportament, cu o încălcare a imaginii "eu". O astfel de
păpușă poate avea un set înlocuibil de expresii faciale care
corespund diferitelor stări emoționale.
Păpușă de Mănuși Păpușele de mănuși sunt
folosite în mod tradițional pentru teatre de păpuși
pentru copii, diverse spectacole, imagini de basm.
Shadow Dolls Papucii de umbră sunt folosiți pentru a
lucra în teatrul de umbre și sunt fabricați din carton sau hârtie
neagră sau întunecată. Astfel de păpuși sunt folosite în primul
rând pentru a lucra la temerile copiilor. Jucând cu o astfel de
păpușă în teatrul de umbre, copilul are experiență în
rezolvarea problemei sale.
Păpuși în vrac. Papucii în vrac sunt folosiți
în mod tradițional pentru a juca jocuri de rol.
Acestea sunt jucăriile obișnuite, de înălțimea
unei persoane.
Tipuri de conducere păpușilor
Din afară - copilul controlează păpușii în picioare, păpușile volumetrice.
De sus - lucrezi cu marionete.
Din interior - copilul controlează marionetele, păpușile, costumele.
De jos -control păpușelor de deget și păpuși din mănuși.
Revitalizînd păpușa, copilul vede că fiecare mișcare se reflectă imediat în
comportamentul ei. Astfel, el primește feedback operațional non-directiv
privind acțiunile sale. Acest lucru îi ajută să ajusteze independent mișcările și
să facă comportamentul păpușii cât mai expresiv posibil.
  
Psihogimnastica
Psiho-gimnastica ca metodă non-verbală de lucru în grup implică exprimarea experiențelor, stărilor
emoționale, problemele cu ajutorul mișcărilor, expresiile faciale, pantomimica; permite clienților să se
exprime și să comunice fără ajutorul cuvintelor.

Psihogimnastica include trei părți,

1. Pregătitoare.
2. Pantomima.
3. Finalul.

Partea pregătitoare
· Reducerea tensiunii membrilor grupului;
· Retragerea temerilor și interdicțiilor;
· Dezvoltarea atenției;
· Dezvoltarea sensibilității la propria activitate motorie, activitatea altor persoane;
· Reducerea distanței emoționale dintre membrii grupului;
· Dezvoltarea capacității de a exprima sentimentele, stările emoționale, problemele fără
cuvinte și înțelege comportamentul non-verbal al altor persoane
 Pantomima parte a clasei de psiho-gimnastică
Partea pantomimică în psiho-gimnastică este cea mai importantă.
Următoarele subiecte sunt cele mai des folosite în partea pantomimă:
1. Depășirea dificultăților. Acestea sunt subiecte care reflectă problemele și conflictele umane care pot fi reprezentate
într-o formă simbolică. Toți clienții reflectă în mod repetat modul în care depășesc dificultățile de viață. Din punct de
vedere simbolic, dificultatea poate personifica orice obiect, cum ar fi o bancă sau un scaun, reprezintă o barieră care
trebuie depășită.
2. Fruct interzis. Toți clienții se rotesc, spunând cum se comportă într-o situație în care dorința lor nu este de acord cu
normele interne sau externe. Rolul fructului interzis poate juca, de asemenea, orice obiect.
3. Familia mea. Clientul alege mai mulți participanți ai grupului, îi aranjează în spațiu, astfel încât distanța fizică să
corespundă aproximativ gradului de apropiere emoțională cu membrii familiei sau cu mediul imediat.
4. Sculptorul. Un membru al grupului acționează ca sculptor, adică dă membrilor grupului ca, în opinia sa, să reflecte
caracteristicile și conflictele lor.
5. Grupul meu. Tema este legată de exprimarea sentimentelor față de membrii grupului, de cei mai apropiați asociați și
de membrii familiilor acestora. Membrii grupului sunt aranjați în spațiu, iar distanța fizică dintre membrii grupului ar
trebui să reflecte gradul de intimitate emoțională.
6. Situații de viață obișnuită (cereri, acuzații, certuri, întârziere, etc.).
7. Tema "Eu". Subiecte legate de problemele unor clienți specifici ("Ce sunt eu"; "Ceea ce aș vrea să fiu";
"Cum mi se pare celorlalți"; "Sunt printre popoare"; "Familia mea"; "Viața mea"; "Rănirea mea" etc.).
8. Basm. Tema este legată de utilizarea basmelor și a fanteziei. Clienții prezintă acțiuni ca vrăjitori, personaje fascinate
de poveste.
 Partea finală
Partea finală a psiho-gimnasticii ar trebui să ajute la ameliorarea tensiunilor, care ar putea apărea
din cauza importanței pantomimei, a emoțiilor puternice care au însoțit această parte a claselor, a
spori coeziunea grupului, a spori încrederea și încrederea. Aici sunt folosite exerciții din partea
pregătitoare, în special cele care ajută pacienții să aibă un sentiment de comunitate.

Utilizarea psiho-gimnastică ca metodă independentă de lucru corectiv a fost propusă de G. Yunova în

1979. Psihogimnastica de G. Yunova a fost o modificare a psihodramei D. Moreno pentru adolescenți.
Conform metodei lui G. Yunova, fiecare lecție, inclusiv ritmică, pantomime, jocuri colective și dansuri,
constă în trei faze:
1. Reducerea stresului. Aceasta se realizează cu ajutorul diferitelor opțiuni de alergare, mers pe jos, având
și sociometric înseamnă: cine să aleagă ca partener, cu cine să fie în aceeași echipă etc.
2. Faza pantomimică. În această fază, membrii grupului trebuie să-și descrie comportamentul non-verbal
dacă un hoț pătrunde în fereastră, dacă se teme să intre într-o băltoacă etc.
3. Faza finală întărește sentimentul de apartenență la un grup, folosește diferite tipuri de jocuri și dansuri
colective.
 Psihodrama

Psihodrama este o metoda psihoterapeutica si de consiliere dezvoltata de Jacob Levi Moreno, care

exploreaza problemele pacientului prin actiune - dramatizare sau reprezentare scenica.

Psihodrama are ca obiectiv principal sporirea impulsivitatii emotiilor, intr-o maniera organizata, insa
creativa. Pacientul poate descoperi si explora propriile conflicte si disfunctii interne si externe, prin
intermediul teatrului. Cu ajutorul celorlalti membrii ai grupului, protagonistul va invata multe despre
aptitudinile sale interpersonale si va asimila tehnici necesare pentru a realiza schimbari pozitive in
comportamentul sau.

Elementele de baza cu care opereaza psihodrama sunt protagonistul - persoana sau persoanele alese sa
reprezinte tematica grupului, ego-urile auxiliare - membrii grupului care isi asuma rolurile persoanelor
importante pentru pacient, audienta - membrii grupului care asistala drama si reprezinta lumea in
general, scena - spatiul fizic in care se desfasoara actiunea - si regizorul - terapeutul care ghideaza
participantii la proces.
Elementele de baza cu care opereaza psihodrama sunt:
  protagonistul - persoana sau persoanele alese sa reprezinte tematica grupului, 
 ego-urile auxiliare - membrii grupului care isi asuma rolurile persoanelor importante pentru
pacient,
  audienta - membrii grupului care asistala drama si reprezinta lumea in general, scena -
spatiul fizic in care se desfasoara actiunea
  regizorul - terapeutul care ghideaza participantii la proces.

Psihodrama clasica presupune procesul care are loc in cadrul unui grup si

este format din:
  incalzire - etapa in care se identifica tema grupului si se aleg protagonistii, 
 actiune - problema este pusa in scena, iar protagonistii exploreaza noi metode de a o rezolva, 
 impartasire - membrii grupului exprima ce legatura au cu procesul desfasurat de protagonisti,
 etapa de incheiere.
 Tehnicile psihodramei
 
Atunci când se desfășoară psihodrama, se folosesc următoarele tehnici tipice:
1. Auto-reprezentare
2. Monolog.
3. Duplicarea (duplicare multiplă).
4. Schimbul de roluri.
5. Scaun "gol" și scaun "înalt".
6. "Oglindă".
7. Redarea unor posibile situații viitoare de viață.
8. "În spatele".
9. Perfect altul.
10.Magic shop/Magazin magic.
MULȚUMESC