Problematica generala a psihopedagogiei deficientului de intelect

1. Stadialitate si evolutie.

"Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se

ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor
psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea
lor psihica, de modalitatile, corectiv-recuperative, pentru
valorificarea potentialului uman existent si formarea
personalitatii acestora, in vederea integrarii socio-profesionale
cat mai adecvata".

Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a

formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea
persoanelor (considerate cu deficiente), stimularea proceselor
compensatorii si fundamentarea interventiei educativ-
terapeutice.

Psihopedagogia speciala ar fi, dupa unii autori, denumirea

"imblanzita" a vechiului termen de "defectologie".

"Defectologia (lat. "defectus" = lipsa, defect, deficienta si grec.

"logos" = stiinta, teorie) este o disciplina in sistemul stiintelor
pedagogice, care se ocupa de legitatile dezvoltarii persoanelor
deficiente, in cadrul teoriei si practicii instruirii, educarii si
24424h75y integrarii sociale, respectiv al readaptarii sociale si
personale a deficientilor."

Psihopedagogia speciala este o stiinta interdisciplinara la

confluenta dintre psihologie, pedagogie, medicina si sociologie,
care se ocupa de cunoasterea sistemului psihic al persoanelor
considerate anormale sau neadaptate/inadaptate pentru a
intreprinde actiuni cu caracter corectiv, formativ sau/si de
reeducare pentru o insertie/reinsertie psihosociala eficienta.

Prin extensie, psihopedagogia speciala este stiinta cunoasterii

si normalizarii persoanelor cu nevoi speciale.

Domenii vizate:psihopedagogia deficientilor mintal;

psihopedagogia deficientilor auditiv; psihopedagogia
deficientilor de vaz; psihopedagogia deficientilor
psihoneuromotori; psihopedagogia persoanelor cu tulburari
psihice; psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective
si de comportament; psihopedagogia elevilor cu tulburari de
învatare; psihopedagogia diversitatilor etnice, culturale si
lingvistice; psihopedagogia celor cu abilitati, talente si a
creativilor (supradotati)

Problematica terminologiei în literatura de specialitate.

Clarificarea notionalã si operationalã a conceptului de

"handicap"

1.maladia sau traumatismul initial, existente încã de la nastere

sau dobândite;

2. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii

(leziune anatomicã, tulburare psihologicã rezultând în urma
unei maladii, accident în evolutia normalã, dar si a unor
carente psiho-afective (pierderea pãrintilor sau neglijenta
pedagogicã).

Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale,

etc.

3. incapacitatea: reducerea partialã sau totalã a posibilitãtii de

a realiza o activitate (motricã sau cognitivã) sau un
comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igienã
personalã, de locomotie, etc.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o manierã

univocã, de deficientã. Atât deficientele, cât si incapacitãtile,
pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente,
progresive sau regresive;

4. handicap: dezavantaj social, rezultat în urma unei deficiente

sau incapacitãti care limiteazã sau împiedicã îndeplinirea de
cãtre individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile:
handicapuri de independentã fizicã, orientare, autonomie
economicã, integrarea socialã, etc.

"Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente

cu mediul lor. El survine atunci când aceste persoane întâlnesc
obstacole culturale, materiale, sociale, care le împiedicã sã
acceadã la diversele sisteme ale societãtii, disponibile pentru
ceilalti cetãteni. Astfel, handicapul rezultã din pierderea sau
limitarea posibilitãtilor de participare pe picior de egalitate, cu
ceilalti indivizi, la viata comunitãtii".

Neputând fi determinate prin repere ferme si rigide, stãrile de

handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de
situatii sociale trãite de subiectul în cauzã.

În concluzie, starea de handicap exprimã dezechilibrul apãrut în

viata unui individ în tentativa sa de a-si asuma si îndeplini rolul
social conferit de colectivitatea în care este integrat.

Succesul sau insuccesul acsiunii sale va fi deci condisionat, pe

de-o parte, de nivelul posibilitãsilor sale, iar pe de altã parte,
de parametrii mediului în care se manifestã.

Noi concepte si schimbari de sensuri ale unor notiuni din sfera

stiintelor educatiei, cu precadere în cadrul educatiei speciale

1.Educatia este o activitate continua care urmareste

dezvoltarea constienta si performanta a potentialului individual
în functie de cerintele mediului social normat.

2."Educatia speciala este o forma de educatie adaptata la

modul de dezvoltare al copilului, sub sau peste limita
normalului.

Educatia speciala pentru persoanele cu deficienta / handicap si

a celor cu probleme de adaptare, dezvoltare, învatare, implica
un proces de interventie specifica concretizat în oferirea de
servicii de reabilitare / recuperare de natura medicala,
psihopedagogica, socioprofesionala, precum si programe care
sa conduca la nivele functionale fizice, psihice si sociale
corespunzatoare capacitatilor personale, la obtinerea unui grad
mai mare de autonomie personala si sociala."

Educatia speciala raspunde unor nevoi (cerinte) educationale

speciale.
3.Cerinte educative speciale (CES) este un concept introdus în
terminologia UNESCO în anii 1990. Expresia desemneaza acele
cerinte ori nevoi fata de educatie derivate sau nu dintr-o
deficienta care sunt suplimentare dar si complementare
obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil.

"Ceritele educative speciale (CES) exprima trebuinta

fundamentala a unor copii de a li se acorda o atentie si o
asistenta educativa suplimentara, fara de care nu se poate
vorbi de în mod efectiv de egalizarea sanselor de acces,
participare scolara si sociala. Aceasta sintagma desemneaza un
continuum al problemelor speciale de educatie, cu referire la un
registru larg de tulburari care se întinde de la deficientele
profunde la tulburarile usoare de învatare."

"Copiii cu cerinte educationale speciale (CES) sunt acei copii a

caror cerinte (nevoi) speciale sunt de natura educationala si
deriva în principal din deficiente mintale, fizice, senzoriale, de
limbaj, socio-afective si de comportament ori asociate,
indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinsi în categoria
copiilor cu CES si unii copii ocrotiti în institutii rezidentiale,
precum si anumiti copii/elevi ce prezinta tulburari/dificultati de
învatare si/sau adaptare scolara."

4."Învatamântul special se organizeaza de Ministerul

Învatamântului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente
mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de
comportament, sau cu deficiente asociate, în scopul instruirii si
educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale".

Se asigura accesul la educatie fie în structurile învatamântului

special (segregat), fie în diversele forme de integrare scolara
(în grup sau individual), în scolile obisnuite. Pentru a realiza
integrarea scolara s-au organizat diverse forme de
scoklarizare: clase speciale în scoala obisnuita, grupe de elevi
cu CES în clasa obisnuita, integrare individuala. Elevii cu CES

beneficiaza complementar de sericiile unui profesor de sprijin în

clasa, profesor itinerant, servicii de compensare-corectare
specifice desfasurate in cabinete si centre din scoala sau în
afara scolii obisnuite (logopedie, reeducare neuro-motorie,
psihoterapie, etc), în functie de nevoi.

5."Normalizarea, dupa B. Nirje - 1969, reprezinta procesul prin

care se asigura accesul la tiparele existentiale si la conditiile de
viata obisnuite, pentru toate categoriile de persoane".

Dupa L. Kebon, 1982, normalizarea are patru nivele

functionale:

-Normalizarea fizica reprezinta posibilitatea de a avea acces la

mijloacele fizice (obiectuale) pentru satisfacerea nevoilor
fundamentale, primare.

-Normalizarea functionala consta în asigurarea accesului la

serviciile publice ale societatii.

-Normalizarea sociala se refera la posibilitatea de a avea

contacte sociale spontane si regulate, la dreptul de a se simtii
si a fi percepute ca facând parte dintr-un context social.

-Normalizarea societala se refera la nivelul util, productiv, în

cadrul diferitelor organizatii si asociatii, având responsabilitati,
influienta si beneficiind de încredere.

6.Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt

bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si
drepturilor comune ce le poseda.

Adica nu sunt priviti exclusiv prin prisma deficientelor dintre ei

si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, ci
este necesara o atitudine, o privire asupra întregii personalitati
ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii ce le pot oferi
posibilitatea ducerii unei vieti cât mai apropiata de cea a
normalilor si în interiorul comunitatii normalilor, daca
beneficiaza de servicii si facilitati speciale.

B. Nirje spunea ca "integrarea înseamna sa ti se permita sa fi

capabil sa fii tu însuti printre ceilalti". Integrarea se refera la
relatiile dintre individ si societate.
În învatamânt, integrarea se refera la asigurarea serviciilor de
educatie speciala în cadrul scolilor obisnuite.

Alegerea dintre mai multe alternative de integrare posibile va

tine seama exclusiv de dorintele si nevoile celor implicati si nu
se va rezuma la o decizie arbitrara si dureroasa de ordin
administrativ.

7."Educatia integrata este o replica a sistemului de învatamânt

clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca,
prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile
educationale ale tuturor copiilor cu CES. S-a impus ca
necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati în
institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati
pentru a face fata exigentelor societatii."

La baza constituirii acestei forme de educatie, care

functioneaza peste tot în lumea occidentala si S.U.A., stau:

-respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului";

-principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli

incluzivive;

-principiul "integrarii" si "normalizarii";

-principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de

acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;

8."Incluziunea - dupa S.J. Pijl, 1969 - se refera la faptul ca

oricine, indiferent de deficienta sa sau de deficientele pe care le
întâmpina în învatare, trebuie tratat ca un membru al societatii,
iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuiesc
furnizate în cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale si
celelalte servicii puse la dispozitia tuturor membrilor
comunitatii."

9.Incapacitate (dizabilitate) desemneaza un numar de limitari

functionale cauzate de deficiente intelectuale, fizice, senzoriale,
de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale
sau totale si care nu permit ca o activitate sa fie îndeplinita în
limitele considerate normale pentru o fiinta umana.
10.Reabilitarea se refera la un proces destinat, sa dea
posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri
functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare,
furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul carora îsi pot
schimba viata în directia obtinerii unui grad mai mare de
independenta.

11.Recuperare, termen uzitat în România, are în esenta o

semnificatie echivalenta cu cel de reabilitare, având însa o
încarcatura mai puternica medicala si sociala.

12.Exista tendinta de a utiliza în cuplu notiunile de abilitare -

reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi
recuperate. În schimb prin mecanisme de compensare se pot
forma abilitati, capacitati bazale pentru integrarea sociala si
profesionala.

13.Conceptul de sanse egale, reprezinta rezultatul prin care

diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile,
activitatile culturale, informarea si documentarea, sunt puse la
dispozitia tuturor, în particular a persoanelor cu dizabilitati.

Termenul de egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este

procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu
(infrastructura, servicii, activitati informative, documentare)
devin accesibile fiecaruia si în special persoanelor cu handicap.

14.Termenul servicii de sprijin, se refera la acele servicii care

asigura atât independenta în viata de zi cu zi a persoanei cu
handicap cât si exercitarea drepturilor ei (dispozitive de
asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de
îngrijire comunitara).

15.Pentru protectie speciala, s-a propus urmatoarea definitie:

"Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor întreprinse de

societate în vederea diminuarii sau chiar înlaturarii
consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap
(considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai
a persoanei cu handicap."
Se doreste ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil,
inapt/incapabil de muncasa nu mai fie folositi în caracterizarea
persoanelor cu dizabilitati, deoarece ei nu reprezinta realitatea
si anuleaza personalitatea si capacitatile persoanelor.