I.

Obiectul si problematica psihopedagogiei speciale

1. Psihopedagogia specială - statutul interdisciplinar si relatiile acesteia cu psihologia,
pedagogia, sociologia si medicina. Cadrul conceptual si terminologia specifica psihopedagogiei
speciale
PPS – a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanța și adapta experiența altor științe
(psihologie, pedagogie, medicină, sociologie) în vederea explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi
speciale, pentru a realiza adaptarea școlară, profesională și socială având ca scop creșterea calității
vieții.
PPS este o știință interdisciplinară, aflată la intersecția mai multor științe. Este o știință de sinteză
care utilizează informații furnizate de medicină, psihologie, pedagogie, sociologie, asistență socială,
în studiul personalității persoanelor cu diferite tipuri de deficiență sau a persoanelor aflate în
dificultate.
Câmpul de acțiune al PPS include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea,
orientarea școlară și profesională, integrarea socio-profesională și monitorizarea evoluției ulterioare a
persoanei cu dizabilități aflate în dificultate.
Definiții
PPS sau defectologia este o știință care se ocupă de persoanele handicapate, de studiul
particularităților psihice, de instrucția și educația lor, de evoluția și dezvoltarea lor psihică, de
modalitățile corectiv-recuperative pentru valorificarea potențialului uman existent și pentru formarea
personalității acestora, în vederea integrării socio-profesionale cât mai adecvată (E. Verza).
PPS este o știință de sinteză care utilizează informațiile complexe furnizate de medicină (pediatrie,
neurologie infantilă, oftalmologie, otorinolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă etc.), psihologie
(cu toate ramurile ei), științe juridice în studierea dinamică a personalității tuturor formelor de
handicap prin deficiență și inadaptare (Păunescu și Mușu).
Scopul PPS constă în elucidarea cauzelor și formelor de manifestare a anomaliilor prezente în
dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor compensatorii și
fundamentarea intervenției educativ-terapeutice.
PPS este o știință interdisciplinară, la confluența dintre psihologie, pedagogie, medicină, sociologie,
care se ocupă de cunoașterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate
pentru a întreprinde acțiuni cu caracter formativ (educativ sau reeducativ) și corectiv-terapeutic
pentru o inserție /reinserție psiho-socială eficientă.
PPS este știința cunoașterii și normalizării persoanelor cu nevoi speciale.
PPS este o știință de sinteză care utilizează informații furnizate de medicină, psihologie, pedagogie,
sociologie, asistență socială, în studiul personalității persoanelor cu diferite tipuri de deficiență sau a
persoanelor aflate în dificultate. (UNESCO).
Câmpul de acțiune al PPS include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea,
orientarea școlară și profesională, integrarea socio-profesioanlă și monitorizarea evoluției ulterioare a
persoanei cu dizabilități sau aflate în dificultate.
Componetele PPS sunt:
- psihologică;
- pedagogică;
- socială.
Componenta psihologică include:
 cunoașterea particularităților specifice dezvoltării psihice a persoanei și a tuturor
componentelor personalității;
 atitudinea și reacțiile persoanei în raport cu deficiența sa și în relațiile cu cei din jur;
 modul de manifestare a comportamentului în diferite situații;
 identificarea disfuncțiilor la nivel psihic;
 identificarea căilor de terapie, recuperare, compensare a funcțiilor și proceselor psihice
afectate;

1
  asigurarea unui cadru de securitate și confort afectiv.

Componenta pedagogică include:

 evidențierea problemelor specifice în educarea și instruirea persoanelor cu deficiențe;
 adaptarea obiectivelor, metodelor și mijloacelor de învățământ la cerințele impuse de
particularitățile dezvoltării psiho-fizice a persoanelor cu CES;
 adaptarea conținutului învățământului la nivelul evoluției și dezvoltării persoanei cu CES;
 asigurarea unui cadru optim de pregătire școlară.
Componenta socială include:
 inserția bio-psiho-socio-culturală a persoanei;
 acțiuni de prevenire și combatere a manifestărilor de inadaptare socială;
 promovarea de politici coerente și flexibile de servicii eficiente pentru protecția și asistența
socială a persoanelor aflate în dificultate;
 informarea opiniei publice în vederea responsabilizării civice.

Cadrul conceptual si terminologia specifica psihopedagogiei speciale

Terminologia PPS a suferit schimbări datorită transformărilor multiple de la nivelul întregii
societăți și mai ales a serviciilor de educație, terapie și asistență socială pentru persoanele cu
dizabilități.

1. Maladia /traumatismul inițial – dobândit încă de la naștere.

2. Deficiența – pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei funcții (leziune anatomică, tulburare
psihologică) rezultând în urma unei maladii, accident sau perturbări, sau a unor carențe psiho-afective
(ex. pierderea părinților, neglijență pedagogică) care împiedică persoana la participarea normală la
activitate în societate. Cele mai frecvente: de auz, de văz, motorii, de limbaj etc.

3. Incapacitatea – reducerea parțială sau totală a posibilității de a realiza o activitate sau un

comportament; limitare funcțională cauzată de deficiențe fizice, intelectuale sau senzoriale, de
condiții se sănătate ori de mediu și care reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate.

4. Handicap – dezavantaj social rezultat în urma unei deficiențe sau incapacități care limitează sau
împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de mediu.
Categorii: handicapuri de independență fizică, orientare, autonomie economică și integrare
socială.
Handicapul survine când persoanele întâlnesc obstacole culturale, sociale, materiale care le
împiedică să acceadă la diverse sisteme ale societății.
Starea de handicap exprimă dezechilibrul apărut în viața unui individ în tentativa sa de a-și
asuma și îndeplini rolul social conferit de colectivitatea în care este integrat.

5. Dizabilitate - rezultatul /efectul unei relații dintre starea de sănătate a individului, factorii personali
și factorii externi ce reprezintă circumstanțele de viață ale acelui individ.
Dizabilitate – afectare, limitare a activității și restricții de participare.

6. Cerințe educative speciale – necesități educaționale suplimentare, complementare obiectivelor

generale ale educației, adaptate particularităților individuale și a celor caracteristice unei anumite
deficiențe.

7. Educație specială – formă adaptată de pregătire școlară și asitență complexă destinată persoanelor
cu CES.

2
8. Educație incluzivă – proces de îmbunătățire a instituției școlare, pentru a susține participarea la
procesul de învățământ a tuturor persoanelor din comunitate.
...................... / ...........................