Tema 1

1. Realizaţi un organizator grafic din care să rezulte relaţia psihopedagogiei

speciael cu alte ştiinţe.

Psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza, care utilizeaza informatiile

complexe furnizate de medicina (pediatrie, neurologie infantila, oftalmologie,
otolaringologie, audiologie, ortopedie, igiena, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei),
pedagogie, sociologie, stiinte juridice, in studierea dinamica a personalitatii tuturor
formelor de handicap prin deficienta si inadaptare .".

Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se ocupa de

persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor,
de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile, corectiv-recuperative, pentru
valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora, in vederea
integrarii socio-profesionale cat mai adecvata.

Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a formelor de

manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu
deficiente), stimularea proceselor compensatorii si fundamentarea interventiei educativ-
terapeutice.

In concluzie, psihopedagogia speciala este o stiinta interdisciplinara la

confluenta dintre psihologie, pedagogie, medicina si sociologie, care se ocupa de
cunoasterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau
neadaptate/inadaptate pentru a intreprinde actiuni cu caracter corectiv, formativ
(educativ) sau/si de reeducare pentru o insertie/reinsertie psihosociala eficienta.

2. Sintetizaţi din literature de specialitate delimitările conceptual specific

pentru 15 termeni fundamentali din domeniul psihopedagogiei special.

1. Scoala incluziva – unitate de invatamant in care se asigura o educatie pentru

toti copiii si reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de
discriminare. Copiii din aceste unitati de invatamant beneficiaza de toate drepturile si
serviciile sociale si educationale conform principiului „resursa urmeaza copilul”.
 2. Cerinte educative speciale (CES) – necesitati educationale suplimentare,
complementare obiectivelor generale ale educatiei adaptate particularitatilor individuale
si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare,
precum si o asistenta complexa (medicala, sociala, educationala etc.).

3. Educatie speciala – forma adaptata de pregatire scolara si asistenta complexa

(medicala, educationala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa
atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative
corespunzatoare varstei, cerute de invatamantul obisnuit. Educatia scolara a copiilor cu
cerinte educative speciale trebuie sa corespunda nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin
evaluarea adecvata a potentialului de invatare/dezvoltare si prin asigurarea reabilitarii-
recuperarii si compensarii deficientelor ori tulburarilor, dificultatilor de invatare.
Integrare scolara – proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza,
de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa) si de
desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a statusului de elev
este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de
personalitate cu consecinte in planul actiunii sale.

4. Adaptare curriculara – corelarea continuturilor componentelor

curriculumului national cu posibilitatile elevului cu cerinte educative speciale, din
perspectiva finalitatilor procesului de adaptare si de integrare scolara si sociala a
acestuia. Aceasta se realizeaza de catre cadrele didactice de sprijin/itinerante impreuna
cu cadrul didactic de la clasa prin eliminare, substituire sau adaugare de continuturi in
concordanta cu obiectivele si finalitatile propuse prin planul de interventie personalizat.

   5. Incluziune – procesul de pregatire a unitatilor de invatamant pentru a

cuprinde in procesul de educatie toti membrii comunitatii, indiferent de caracteristicile,
dezavantajele sau dificultatile acestora.

6. Educatie incluziva – proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare,

avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a
sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor persoanelor din cadrul unei
comunitati.

7. Handicap – dezavantaj social rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati

si care limiteaza ori impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de
societate.
 8. Deficienta – absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii
(anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultand in urma unei maladii, unui
accident sau a unei perturbari, care ii impiedica participarea normala la activitate in
societate.

9. Surdopsihopedagogie – ramura a surdologiei care studiaza particularitatile

dezvoltarii psihice a deficientelor auditivi.

10. Demutizare – educare a surdomutilor cu scopul de a intelege limbajul oral.

11. Deficiente asociate - Deficiențele asociate reprezintă o îmbinare a mai

multor tipuri de deficiențe, dintre care una este predomintă, influențând dezvoltarea
psihică și fizică generală.

12. Autismul este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin dificultăți de

comunicare și interacțiune socială, precum și prin comportamente repetitive. Autismul
este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare,
cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări
pervazive de dezvoltare.

13. Disgrafia este inabilitatea de a scrie fără erori ortografice, mult mai multe
decât media celor pe care le face un copil în clasele primare, este ,,dificultatea de
insusire a scrierii corecte de catre copiii normali mintal, in care nu este lezata
semnificatia simbolistica a scrisului”.

14. Discalculia este dificultatea de a învăţa sau a înţelege aritmetica. Copiii

afectaţi au probleme în a înţelege cantităţile numerice, procedurile sau conceptele
matematice.

15. Deficientele fizice sunt tulburari care afecteaza forma si functiile fizice ale
organismului. Se caracterizeaza prin modificari morfologice mai mult sau mai putin
accentuate, produse in forma si structura corpului si manifestate printr-o crestere
excesiva, printr-o tulburare a dezvoltarii sau o dezvoltare disproportionata, prin deviatii,
deformatii sau alte defecte de structura, urmate sau precedate de tulburari functionale.

3. Analizati comparativ caracteristicile invatamantului de

masa/special/integrat.

Integrarea educativă vizează reabilitarea şi formarea persoanelor cu nevoi

speciale aflate în dificultate psiho-motorie, cu dizabilităţi senzoriale, intelectuale, de
limbaj, psiho-comportamentale, printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică,
socială şi pedagogică. Principiul de bază al acestei tendinţe este acela de a adapta şcoala
şi educaţia la diversitatea tipurilor şi a posibilităţilor de învăţare, la interesele şi
abilităţile de care aceştia dispun. Această nouă orientare în realitatea educaţională
presupune adoptarea unor reforme atât la nivel social cât şi la nivelul sistemului de
învăţământ. În sens mai larg, integrarea educativă presupune schimbarea mentalităţilor
cu privire la rolul social al şcolii, schimbarea mentalităţilor în plan individual, al
cadrelor didactice, al părinţilor, etc.

Reformele cele mai accentuate sunt cele la nivelul modului de desfăşurare a

activităţii didactice. Problematica integrării copiilor cu CES în învăţământul de masă
aduce în discuţie conceptul de egalitate a şanselor. Prin egalitatea şanselor se înţelege
acel proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului sunt puse la dispoziţia
tuturor, în particular a persoanelor cu handicap.

Existenţa copiilor cu CES a pus în faţa învăţământului probleme dintre cele mai
diverse, de la forme de organizare a activităţii, metodologia didactică, strategiile de
evaluare, strategiile de predare/învăţare, modalităţi de diferenţiere a activităţii şi/sau a
conţinuturilor învăţării, etc până la complexa problemă a segregării sau/şi integrării
acestor copii în învăţământul de masă.

Până nu demult, în unele ţări printre care şi România, a separat persoanele care
nu se ridicau la nivelul standardelor prestabilite, dificultatea de învăţare fiind
considerată consecinţa unei boli care poate fi tratată numai într-un loc specializat.

Copiii cu deficienţe uşoare care frecventau şcoli obişnuite nu beneficiau de o

asistenţă psihopedagogică adecvată. S-au creat astfel şcoli şi instituţii speciale.Tot mai
mult se face azi simţită nevoia ca şcolile obişnuite să se implice prin lărgirea
obiectivelor lor, astfel încât să poată cuprinde o mai mare diversitate de elevi şi să
permită înglobarea, în sistemul general, a cât mai multor copii cu cerinţe educaţionale
specifice.

Şcoala este un mediu important de socializare. Integrarea şcolară exprimă:

atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează; condiţia psihică în care
acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivaţii
puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare; situaţie în care copilul sau
tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa;
corespondenţă totală între solicitările formulate de şcoală si posibilităţile copilului de a
le rezolva; existenta unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental
considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.
Asistentul social joacă din nou, un rol important, prin alegerea instituţiei de învăţământ,
putând astfel modela evoluţia ulterioara a copilului .

Problemele legate de integrare şcolară sunt orientate în esenţă înspre integrarea

în structurile învăţământului de masă a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie pentru a
oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii
acestora. Şcoala incluzivă reprezintă un pas mai departe în procesul de permeabilizare şi
eliminare treptată a barierelor educaţionale dintre copiii obişnuiţi şi cei cu diverse
dizabilităţi.