Particularităţile memoriei la

copiii surzi. Mnemotehnica –

metodă eficientă de memorare.

Ciubotaru N., lector

 Lista bibliografică:
• Bodorin C., Surdopsihologia, Chișinău, 2010; 206
p.
• Pufan C., Probleme de surdopsihologie, București,
1982; 111 p.
• Rozorea A. și colab., Psihopedagogia specială.
Deficiențe senzoriale, B., 1997; 108 p.
• Verza E., Tratat de psihopedagogie specială,
București, 2011; 1309 p.
• Богданова Т.Г., Сурдопсихология, М., Академия,
2002, 135 стр.
 Delimitări conceptuale
• Memoria este un mecanism psihic complex, prin care se
realizează encodarea, păstrarea şi reproducerea atît propriei
experienţe de viaţă (cognitive, afective, volitive), cât şi a
experienţei întregii omeniri. În acest mod memoria apare ca o
formă de cunoaştere şi anume cunoaşterea trecutului (J.Piaget,
1970).
• Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și
reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor,
cunoștințelor din trecut. (DEX).
• Memoria definește dimensiunea temporală a organizării
noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale
orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. (Wikipedia)
 Generalizări
• Este cunoscut faptul că, datorită importanței sale pentru
întreaga viață psihică, I.M. Secenov considera memoria
ca fiind «piatra unghiulară a dezvoltării psihice».
• Memoria la om este o premiză a vieții conștiente și,
totodată, un produs al celorlalte funcții și procese, cu care
interacționează strîns. Fără memorie nu este posibilă
învățarea, conștiinta, personalitatea.
• Memoria constituie o punte de trecere de la experiența
trecutului, prin realitatea prezentului, spre imaginarea și
previziunea viitorului.
• Surditatea din naştere îi privează pe copii de a-şi însuşi
experienţa de tip auditiv şi simboluri verbale. Are
influenţă asupra dezvoltării mentale, mai ales asupra
capacităţii intelectuale.
• Ca urmare a specificului dezvoltării psihice, copiii surzi
dovedesc posibilităţi limitate în însuşirea cunoştinţelor
care se predau în şcoală. Prin cercetările sale asupra
memoriei, M. Hiskey i-a găsit pe copiii surzi inferiori
auzitorilor.
• Posibilităţile de memorare şi actualizare sunt în general
mai scăzute la surzi decît la auzitori.
 Tipurile memoriei:
• Există variate tipuri şi forme ale memoriei: memorie
senzorială (vizuală, auditivă, kinestezică, olfactivă,
gustativă, tactilă etc.).
• În funcţie de conţinutul celor memorate distingem
memorie cognitivă, afectivă şi motrică.
• După capacitate (durabilitate) avem memorie de scurtă
durată şi memorie de lungă durată (M.Zlate, 2002).
• În raport de prezența sau absența înțelegerii materialului,
distingem memorie mecanică și logică.
 Memoria mecanică se bazează pe asociațiile spațio –
temporale sau pe succesiunea elementelor în fluxul
informațional.
Memoria logică presupune înțelegerea celor
memorate, a sensului fiecărui cuvînt și se bazează pe
asociații de tip cauzal, logic, rațional.
Memorarea este procesul de formare a legăturilor
nervoase temporare la nivelul scoarței cerebrale și de
engramare.
 Viziuni asupra
problemei date:
• Neauzitorii sunt înzestrați cu toate tipurile de
memorie, dar unele dintre ele se disting prin
specificitate. Cea mai frecvent studiată este memoria
vizuală (iconică).
• La surzi, în lipsa memoriei auditive (numită ecoică),
memoria vizuală preia un caracter compensator
dominant.
 Particularitățile memoriei
vizuale la copiii surzi
• La neauzitori, atenția și exacticitatea memoriei e superioară
memoriei auzitorilor;
• Surzii posedă o memorie redusă atît privind materialul
verbal, cît și intuitiv.
• Cercetările realizate de I. Soloviov, J. Șif, M. Nudelman
demonstrează că capacitatea memoriei este în dependență
de activitatea logico-cognitivă a persoanei nivelul
operațiilor de analiză și sinteză, comparație, generalizare.
• Memoria copiilor cu surditate prelingvală prezintă
particularități esențiale. Dificultatea percepției vizuale
condiționează, la rîndul său, specificul memoriei vizuale.*
• La etapele primare, la neauzitori memoria vizuală se
bazează pe relațiile spațio-temporale și abia mai tîrziu
pe relații semantice.
• Copiii cu dificiențe de auz folosesc mult mai rar decît
auzitorii codurile verbale pentru a memora materialul.
• Surzii mai ușor observă și memorează specificul
obiectului (ceea ce este deosebit), decît trăsăturile ei
comune, generale. (I. Soliviov)
• Memorarea involuntară a materialului intuitiv parcurge
mai dificil la neauzitori (ei confundă imaginea
obiectelor, amplasarea lor). Cu vîrsta, această funcție
se perfectează.*
• Memoria voluntară are particularități specifice ce sunt
cauzate de lipsa sau imperfecțiunea unei sistematizări
a materialului stocat. (T. Rozanova)
• La neauzitori apar dificultăți în ceea ce privește
durata menținerii materialului stocat: cu timpul,
obiectul memorat își pierde din caracteristicile sale
definitorii sau este uitat.
• Surzii ușor confundă obiectele asemănătoare.*
 Pentru dezvoltarea memoriei
vizuale la neauzitori este necesar:
• A perfecționa procesele cognitive, comunicarea
verbală, operațiile gîndirii (analiza, sinteza,
comparația, abstractizarea);
• A dezvolta memoria involuntară pe baza activității
intuitiv – practice (de exemplu, să grupeze obiectele
după trăsături comune);
• A achiziționa unele tehnici eficiente de memorare și
reproducere;
• A utiliza numeros materialul intuitiv, pentru a facilita
memorarea.*
Particularitățile memoriei
verbale
L. Zankov, D. Maianț, ș.a. explică particularitățile
memoriei verbale la neauzitori prin dezvoltarea lentă a
limbajului verbal: chiar și în condiții speciale de
instruire, subdezvoltarea limbajului verbal conduce la o
restanță în dezvoltarea memoriei verbale.
Copiii neauzitori suferă de un retard în dezvoltarea
memoriei verbale. Cînd copilul surd achiziționează
primele cuvinte, auzitorul deja posedă structura
gramaticală a limbajului și diverse modalități de
exprimare verbală.*
 Vocabularul sărac al neauzitorilor se explică nu printr-
un număr mic al cuvintelor stocate, ci prin faptul că aceste
cuvinte sunt ”înghețate în anumite expresii” și nu pot fi
folosite independent într-o expresie nouă.
Persoanele cu dificiențe de auz tind să reproducă
materialul întocmai, bazîndu-se mult pe relațiile spațio-
temporale.
La copiii neauzitori, sensul deplin al cuvintelor se
formează la o vîrstă mult mai tardivă decît la auzitori.
(J.Şif, I.Soloviov, 1957).
De asemenea se înregistrează dificultăți la stocarea și
utilizarea sinonimelor, a cuvintelor cu sens figurat, a
expresiilor plastice (R. Boskis, N. Morozov, 1963).
 Sunt frecvente greșeli de pronunțare, fapt ce se
explică prin dificultatea memorării componenței
sonore și a consecutivității sunetelor (organizarea
fonematică a limbii): omisiuni, substituiri,
completări prin terminații inadecvate.*
Neauzitorii memorează mult mai bine gesturile
decît cuvintele, grupează mai eficient noțiunile
mimico-gesticulare decît pe cele verbale.*
Memoria surzilor nu va fi niciodată identică cu
memoria auzitorilor, deoarece pe tot parcursul vieții
va purta amprenta celor două sisteme: de comunicare
gestuală și comunicare verbală. *
• Cercetările efectuate de I. Soloviov (1962) au relevat
trei etape în dezvoltarea memoriei verbale la surzi:
- Etapa timpurie (clasa a II-a), se caracterizează printr-
o formă dispersivă de memorare – copilul
achiziționează cuvinte noi treptat prin repetare;
- Etapa memorării parțiale (clasele IV - V), copiii își
fac unele reprezentări generale în baza memorării
cuvintelor principale (părților principale de
propoziție);
- Etapa memorării complete (clasele mari) este
rezultatul unei exersări îndelungate a memoriei.
• Cercetările promovate de L. Zankov, D. Maianț au
demonstrat că surzii pot percepe relațiile semantice între
cuvinte și pe baza acestor relații le pot memora.
• Totodată, subdezvoltarea limbajului verbal conduce la
faptul, că surzii nu pot decoda sensul deplin al textului. Ei
se plasează la un nivel intermediar între înțelegerea deplină
și neînțelegerea textului (T. Rozanova, 1966).
• Copiii memorează logic unele cuvinte, altele, însă, sunt
encodate doar în baza consecutivității expunerii lor. Aceste
particularități sunt tratate de unii pedagogi drept o maladie
corticală.
• Cauza memoriei slabe a persoanei cu surditate, în realitate
nu este o patologie organică, ci o particularitate a procesului
de cunoaștere și a subdezvoltării limbajului verbal.
 Concluzii:
• Particularitățile memoriei copiilor surzi sunt
în dependență de nivelul posedării limbajului
verbal (inclusiv de capacitatea de decodare) și
de nivelul dezvoltării activității de cunoaștere.
 Tehnica muncii intelectuale
• Tehnica muncii intelectuale se compune din trei mari domenii
de preocupare (Lăzărescu S., 1973):
• 1. Igiena muncii intelectuale – prescripții privind alimentația,
odihna, crutarea și perfecționarea organismului în cadrul unui
regim de efort intelectual;
• 2. Organizarea muncii intelectuale – raționalizarea
condițiilor externe (timp la locul de muncă) și a condițiilor
externe (a intereselor, a motivației, a stărilor emoționale)
specifice acestui tip de activitate;
• 3. Metodologia muncii intelectuale - descrie metodele,
procedeele sau tehnicile cele mai potrivite pentru diversele
tipuri de activitate intelectuală.
 Recomandări privind prevenirea
surmenajului / oboselii intelectuale
și a randamentului școlar:
• În cursul unei saptamîni capacitatea de lucru a celor ce învață
este mai redusă în prima zi și ultima zi, crește treptat de luni
pînă miercuri și începe să scadă de joi pînă sîmbătă;
• Perioadele optime de învățare pe parcursul unei zile de studiu
sunt dimineața, între orele 8-13 și după-amiază între orele
16.30 – 21.30 (obs. - perioadele maxime și minime de
productivitate a învățării variază într-o oarecare măsură de la
persoană la persoană în funcție de numeroși factori: deprinderi
de învățare, programul de studiu, capacitatea de concentrare și
învățare, voință, etc.;
• Efectuarea unei pauze de 10-15 minute după fiecare 40-50 de
minute de concentrare și învățare (relaxare sub diverse forme
care să solicite alți centri nervoși);
• Alternarea în învățare a disciplinelor sau temelor mai ușoare
cu cele considerate mai grele, a disciplinelor cu caracter
intuitiv cu disciplinele cu un grad ridicat de abstractizare;
• Aplicarea în permanența a principiului asolamentului
intelectual optim - varierea conținuturilor în vederea evitării
monotoniei, plictiselii, dezinteresului și cultivarea atenției
sporite, vigilenței și interesului față de ceea ce se predă,
dezbate sau învață;
• Selecția informațiilor care trebuie reținute, apelarea la sisteme
mnemotehnnice în cazul informațiilor fără relații logice între
ele;
• Ceea ce se învață după-amiază și seara se reține mai bine decît
ceea ce se însușeste dimineața;
• După-amiază prelucrarea informațiilor și sintetizarea
cunoștințelor se realizează la un nivel mult mai profund, mai
elaborat;
• Performanțele în învățare pot fi modificate prin acțiunea
factorilor volitivi și motivaționali, etc.
• Nu există memorii "bune" sau
"proaste", ci memorii antrenate,
respectiv neantrenate. De aceea, dacă
avem memoria slabă, o putem dezvolta
până la nivelul uneia normale, iar dacă
avem o memorie bine dezvoltată o
putem aduce la nivelul uneia de
excepție.
 Vă mulţumesc
pentru atenție!!!