Analiza fonetică

Analiza fonetică este importantă pentru analiza ortografică, deci ea contribuie

la formarea priceperilor şi deprinderilor de scriere corectă.

Ordinea analizei fonetice

Analiza fonetică presupune:

─ descompunerea cuvintelor în elemente fonetice componente;

─ stabilirea ordinii sunetelor componente şi a modului lor de grupare;

─ stabilirea accentului în cuvânt;

─ caracterizarea vocalelor şi a consoanelor din structura cuvântului.

Analiza fonetică include următoarele operaţii:

1) se împarte cuvântul în silabe şi se precizează numărul de silabe şi

tipul lor:

─ silabă închisă / deschisă

─ silabă accentuată / neaccentuată

2) se indică locul unde cade accentul (silaba accentuată)

3) se analiză sunetele din componenţa lui şi se caracterizează fiecare

sunet în parte:

─ vocalele (deschisă / medie / închisă)

─ consoanele (surdă / sonoră)

4) se precizează dacă în structura cuvântului sunt

─ diftongi

─ triftongi

─ sau vocale în hiat

5) se indică numărul de sunete şi numărul de litere din componenţa

cuvântului
 Model de analiză

Faceţi analiza fonetică a cuvântului căprioară.

În acest cuvânt:

1) sunt 4 silabe: că-pri-oa-ră

─ toate silabele sunt deschise

2) accentul cade pe penultima silabă (-oa-)

3) caracteristica sunetelor:

c – consoană surdă i – vocală închisă

ă – vocală medie o – vocală medie

p – consoană surdă a – vocală deschisă

r – consoană sonantă

cuvântul conține:

vocale – 4

semivocale – 1

consoane – 4

4) oa – diftong ascendent; alcătuit din semivocala o şi vocala a

5) cuvântul conţine 9 sunete şi 9 litere

Analiza lexicală a cuvintelor

Cuvântul ca unitate lexicală se defineşte printr-o multitudine de trăsături şi,

prin urmare, analiza lui trebuie să cuprindă mai multe aspecte. Dintre acestea
cele mai importante sunt:

1) aspectele care vizează cuvântul ca entitate de sine stătătoare; în acest

caz, analiza cuvântului are în vedere atât forma lui, cât şi conţinutul;
 2) aspectele care relevă relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă
sau cu alte cuvinte din cadrul unui text.

Aşadar, cuvântul poate fi examinat din următoarele patru aspecte:

a) din punctul de vedere al sensului său;

b) din punctul de vedere al formei sale;

c) din punctul de vedere al relaţiilor lui cu alte cuvinte din limbă;

d) din punctul de vedere al capacităţii cuvântului de a se combina cu alte

cuvinte.

Prin urmare, analiza lexicală a unui cuvânt trebuie să includă următoarele

operaţii:

1) examinarea sensului sau a sensurilor sale:

– se identifică sensul sau sensurile cuvântului;

– se stabileşte dacă acesta este folosit cu sens propriu sau cu sens

figurat;

2) analiza formei cuvântului:

– se stabileşte structura morfologică a cuvântului;

– se identifică procedeul de formare a cuvântului;

3) stabilirea cuvintelor cu care cuvântul analizat are trăsături

asemănătoare atât sub aspectul sensului, cât şi sub aspectul formei:

– se identifică cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice

sau formale (relaţiile de sinonimie, antonimie, omonimie,
paronimie);

– se precizează unităţile lexicale care constituie familia lexicală a

cuvântului dat;

4) determinarea cuvintelor cu care cuvântul analizat se poate

combina.
Într-o formă schematică, analiza lexicală a cuvântului ar putea fi prezentată
astfel.

I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare

1) Sensul cuvântului

a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma

limbii literare / sensurile atribuite greşit de unii vorbitori);

b) sensul propriu / sensul figurat (cu care este folosit cuvântul în

contextul dat)

2) Forma cuvântului

a) Structura morfologică a cuvântului;

b) Procedeul de formare

II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte

3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă

a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:

─ sinonimele

─ antonimele

─ omonimele

─ paronimele

b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat

4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte în cadrul textului

Cuvintele cu care se combină cuvântul dat

Construcţiile în care se utilizează cuvântul analizat

 Model de analiză lexicală a unui cuvânt

Ştiinţă:

Ştiinţa însă nu poate fi decât un element al culturii. (M. Eliade)

I. Cuvântul ca entitate de sine stătătoare:

1) Sensul cuvântului

a) Sensul sau sensurile pe care le are (sensurile recomandate de norma

limbii literare / sensurile atribuite greşit de unii vorbitori):

1. pregătire intelectuală, învăţătură, instrucţie;

2. ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi

gândire; (prin restr.) ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit
domeniu;

3. faptul de a avea cunoştinţă, de a fi informat (despre ceva);

4. (înv.) veste, ştire.

b) sensul propriu / sensul figurat:

În enunţul dat cuvântul ştiinţă este folosit cu sens direct (sensul 2)

2) Forma cuvântului

a) Structura morfologică a cuvântului:

Rădăcina: şti-; sufixul: -inţă

b) Procedeul de formare:

Cuvânt format prin derivare de la verbul (a) şti (cuvânt de bază) la

care se adaugă sufixul -inţă

II. Cuvântul în relaţie cu alte cuvinte:

3) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din limbă

 a) Cuvintele cu care se asociază prin relaţii semantice sau formale:

─ sinonimele:

învăţătură, cunoaştere, cunoştinţă, gândire, pregătire,

conştiinţă, erudiţie, disciplină, informaţie, ştire, veste

─ antonimele:

neştiinţă

─ omonimele:

─ paronimele:

b) Familia lexicală din care face parte cuvântul analizat:

a şti, ştire, ştiinţă, ştiutor, ştiinţific, ştiinţificeşte, neştire, neştiinţă,

neştiinţific, neştiutor, atoateştiutor, atotştiutor

4) Relaţiile cuvântului dat cu alte cuvinte din cadrul unui text

Cuvintele cu care se combină cuvântul dat (construcţiile în care se

utilizează):

1. Ştiinţă de carte. A avea ştiinţă de carte. Are o ştiinţă vastă. Om

fără ştiinţă.

2. Descoperirile ştiinţei. Om de ştiinţă. Ştiinţele naturii. Ştiinţele

sociale. Ştiinţele exacte. Ştiinţe umaniste. Ştiinţe economice. A
promova ştiinţa. A se consacra ştiinţei. A-şi dedica viaţa ştiinţei. A
sluji ştiinţa. A activa pe tărâmul ştiinţei. Cibernetica este o ştiinţă
recentă.

3. A avea / a nu avea ştiinţă despre ceva. După ştiinţa mea. Cu

ştiinţa cuiva. Fără ştiinţa cuiva. Aceasta s-a întâmplat fără ştiinţa
mea. Cu bună ştiinţă. A face ceva cu bună ştiinţă.

4. A da cuiva ştiinţă de ceva.

Analiza morfologică a părţilor de vorbire

 Analiza morfologică constă în identificarea părţilor de vorbire şi în
stabilirea principalelor caracteristici ale lor.

Analiza morfologică presupune următoarele etape:

 segmentarea textului în unităţi de analizat;

 încadrarea cuvântului analizat într-una dintre părţile de
vorbire;
 caracterizarea acestei părţi de vorbire:

a) prin menţionarea categoriilor gramaticale (pentru părţile de vorbire flexibile);

b) prin indicarea trăsăturilor lexico-gramaticale (pentru părţile de vorbire
neflexibile).