MINISTERUL EDUCATIEI CULTURII SI CERCETARII

COLEGIU “IULIA HASDEU”DIN CAHUL

Referat
La Psohopedagogia S peciala
Tema :
Analiza formelor compensatorii

Elaborat:Ghirghircic Cristina
Controlat:Oglinda Snejana

Cahul 2019
 DEZVOLTAREA COMPENSATORIE

Definirea dezvoltării compensatorii.

Dezvoltarea compensatorie sau compensarea este o “legea dezvoltării

personalităţii, mecanism biologic de menţinere şiredresare a funcţiilor vitale ale
organismului…Disponibilitatea de areacţiona compensator este o trăsătură
comună a tuturor organismelor, adică nu numai a deficienţilor, ci a oricărui
individaflat- la un moment dat sau permanent– în dificultate” (M.
Golu,1976)Referindu-se la copiii cu deficienţe, M. I. Zemţova (1965)defineşte
compensaţia  ca fiind “un proces aparte de dezvoltare, încondiţiile căruia se
formează noi sisteme dinamice de legăturicondiţionate, au loc diferite
substituiri, se produc corectări şi refaceri ale unor funcţii distruse sau ne
dezvoltate, se formează modalităţi de acţiune şi însuşire a experienţei sociale, se
dezvoltă capacităţi fizice şi mentale şi personalitatea copilului în ansamblulsău.

”Ca “lege” a procesului dezvoltării, compensaţia  acţioneazăîn direcţia

reechilibrării acestui proces, ori de câte ori intervine câteun factor perturbator,
de exemplu o deficienţă, o disfuncţie, oincapacitate, etc.Fenomenul dezvoltării
compensatorii este prezent la toatecategoriile de deficienţi, la fiecare categorie
având un anumitspecific şi anumite limite.În anumite condiţii defavorabile,
rezultatele procesuluicompensator se pierd prin decompensare.

Acest fenomen inverscompensării se produce frecvent la copiii deficienţi,

înregistrându-se regrese şi dezadaptări.Mai apar la deficienţi fenomene
Pseudocompensatorii ,constând în reacţii adaptative, neadecvate, ca răspuns la
condiţiileambientale sau educative defavorabile.
Prin reacţii pseudocompensatorii repetate se consolidează trăsăturilecaracteriale
negative.Un alt fenomen negativ este supracompensare, cândcomportamentele
compensatorii domină comportamentul deansamblu, ducând la dizarmonia
personalităţii.

Formele compensării:

-regenerarea organică  (nesemnificativă la om);

-vicarierea- suplinirea unei funcţii pierdute (de exempluafectarea funcţiei unui

analizator) prin activitatea altora. Aceastăformă este implicată masiv în
dezvoltarea compensatorie acopiilor cu deficienţe senzoriale (compensare
intersistemică);
-Restructurarea funcţională sau dinamică  a activităţii vitale aoricărui
organism lezat în condiţiile specifice, neobişnuite pecare o ceează prezenţa
oricărei deficienţe sau incapacităţi învederea readaptării la condiţiile de mediu (
compensareintrasistemică).

D. Damaschin (1973) consideră că în afara activităţii–  inclusiv

sub formă de învăţare, de muncă– nu poate existacompensaţie,
îndeosebicompensaţie prin restructurarea schemei structurale, acest proces
bazându-se pe interiorizarea treptată(uneori deosebit de dificilă), a unor modele
de acţiune, pe caredeficientul le exersează în procesul adaptării, fie spontan, fie
dirijat.
Principiile adaptării compensatorii

(D. Damaschin,1973):

1.Principiul integrării şi ierarhizării- presupune raporturidinamice de

subordonare, comutare, succesiune substituţie, sincronizare între diferitele
componente alecomportamentului.

2.Principiul determinismului-presupune acţiunea cauzelor externe

asupra dezvoltării (compensatorii) individuale, prin intermediul condiţiilor
interne.

3.Principiul activismului (fundamental în restructurareaschemei

funcţionale): “treptat, prin încercări izbutite şierori, deficientul îşi formează
procedee compensatoriiindividuale, care, în baza principiului economiei forţei,
alocului şi timpului, tind spre automatizare. Se poateafirma că, în afara
activităţii, nu există şi nu poate existaadaptare compensatorie”.

4.Principiul unităţii vizează echilibrarea organismului afectat,

integrarea şi armonia stărilor sale fizice, psihiceşi morale. Nu poate exista
“compensaţie pe felii”, pesectoare sau paliere ale personalităţii.
Dezvoltareacompensatorie nu poate fi decât consecinţa unor influenţe pozitive
multiple, exercitate asupra întreguluiorganism, a întregii personalităţi.

5.Principiul analizei şi sintezei- orice acţiune

v i z â d n stimularea dezvoltării compensatorii trebuie să-
şi propună depăşirea dificultăţilor analitico-sintetice.

Aceasta cu atât mai mult cu cât mobilizarea şicoordonarea în procesul de

restructurare compensatorie afuncţiilor mai bine păstrate, depinde, în mare
măsură, decalitatea prelucrărilor analitico-sintetice în scoarţacerebrală, a
impulsurilor venite de la diferiţi analizatori.Procesul se află în strânsă legătură
cu “pârghia” ce stă la bazamecanismelor compensatorii, adică cu fenomenul
defeed-back sauaferentaţie inversă.

Legităţi ale dezvoltării compensatorii (M.I. Zemţova, 1965):

 Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltării areloc pe baza formării

conexiunilor reflex-condiţionate, înconformitate cu legile neurodinamicii,
referitoare la forţa,mobilitatea, echilibrul şi interacţiunea proceselor
nervoasefundamentale, excitaţia şi inhibiţia. Înfelul acesta se dezvoltătreptat
diferite funcţii psihice, au loc diferite restructurărifuncţionale şi substituiri,
trasarea şi consolidarea unor căiocolite.

 Restructurarea compensatorie a procesului dezvoltării sedeclanşează

automat, imediat după ce s-a produs leziuneaorganică sau dereglarea
funcţională.

 O activitate de terapie complexă iniţiată de timpuriudetermină obţinerea unor

rezultate compensatorii optime.

 În procesul adaptării compensatorii, organismul lezat faceapel la o serie de

funcţii, care în mod obişnuit nu joacă un rolaparte, dar care se intensifică,
treptat prin exerciţiu

Bobliografia: https://www.academia.edu/4990996/21931834-Emil-Verza-Psihopedagogie-
Speciala