Lectura particulară

a) Importanţa lecturii particulare

Programele şcolare pentru învăţământul primar cuprind în structura lor

lectura suplimentară a elevilor.
Unii dascăli consideră că dacă nu se specifică nimic în documentele
amintite, învăţătorul nu mai are sarcini exprese în acest sens. Alţii găsesc lectura
suplimentară printre rândurile programei, prin unele obiective de referinţă.
Aceştia au declarat că nu renunţă la îndrumarea lecturii particulare.
Varietatea de păreri nu e rea, dar printre acestea unele sunt chiar
periculoase.
Este de reţinut că există sau nu există lectura în manualele alternative
învăţătorul are obligaţia să îndrume lectura particulară a elevilor.
Această obligaţie nu este numai de natură tradiţională ci e determinată de
faptul că obiectivele cadru şi unele obiective de referinţă nu se realizează numai
cu textele oferite de manuale. De aceea e necesară lectura suplimentară a
elevilor fără de care formarea lor în aria curriculară „Limbă şi comunicare” e
incompletă.
În alegerea operelor literare învăţătorul va avea în vedere ca acestea să
corespundă următoarelor exigenţe, pentru a-şi găsi locul în orizontul de aşteptare
al copilului:
- să se potrivească gradului lor de dezvoltare din punctul de vedere al
experienţei de viaţă, al gândirii, al limbajului (accesibilitate);
- să deţină valori estetice şi etice (exemplaritate);
- să se refere la universul de viaţă propriu elevilor sau la un univers
inteligibil copiilor.
Scopul principal al activităţilor de lectură este dezvoltarea gustului pentru
citit, căruia i se adaugă stimularea interesului pentru cunoaşterea realităţii,
sporirea volumului de informaţii, îmbogăţirea vieţii sufleteşti, cultivarea unor
trăsături morale pozitive.
Prin literatură pentru copii înţelegem două categorii de lecturi:
- creaţii ale unor scriitori care pot fi citite de către copii, cum ar fi V. Alecsandri
(Pasteluri), Ion Creangă (Povestiri), Mihai Eminescu (Ce te legeni, Revedere),
Ionel Teodoreanu (Uliţa copilăriei), Mihail Sadoveanu (Un om necăjit), Jack
London (Colţ Alb), Edmondo de Amicis (Cuore, inimă de copil).
- creaţii literare scrise special pentru copii, ca de exemplu „Basme” de Vl. Colin,
„Spaima zmeilor” de Ioan Slavici, „Legendele Olimpului”, de Al. Mitru, „Cartea
cu jucării” de T. Arghezi, „Prinţul fericit” de O. Wilde.
Lectura suplimentară a elevilor reprezintă o formă esenţială de ajutorare a
întregului proces de învăţământ, iar „arta de a citi” devine o necesitate de suflet.

b) Metode de îndrumare a lecturii particulare

Pregătirea elevilor pentru înţelegerea unei lecturi trebuie să înceapă cu

trezirea interesului pentru lectura respectivă.
O secvenţă foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură şi
formarea de cititori pasionaţi este legată de felul în care se recomandă această
activitate. Pentru a preveni receptarea ca obligativitate învăţatoarea va stârni
curiozitatea elevilor în diferite feluri:
 Nu se va da lista anuală la începutul trimestrului I ci se vor stabili
titluri pentru două- trei săptămâni;
 Va face prezentarea unor cărţi în aşa fel încât să ambiţioneze elevii în
achiziţionarea şi lecturarea lor;
 Va povesti incomplet momente ale unor naraţiuni, lăsând elevilor un
semn de curiozitate în finalizarea întâmplărilor;
 Va povesti conţinutul unor ilustraţii dintr-o lectură;
  Va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutare
independentă, prin lectura integrală a locului acestora în naraţiune;
 Va recita una- două strofe dintr-o poezie;
 Va controla dacă elevii au lecturat un text.
 Este bine ca în vitrina clasei alături de lucrările elevilor să existe un
colţ de prezentare a lecturii din săptămâna respectivă.
Pentru organizarea şi desfăşurarea îndrumării lecturii suplimentare a
elevilor se folosesc următoarele metode şi procedee de învăţământ.

Citirea expresivă
Textele alese spre lectură sunt scurte şi se citesc integral.
În cazul unui text mai lung se citesc anumite fragmente.
La sfârşitul lecturii elevii îşi adresează întrebări cu privire la conţinut. De
fiecare dată se apreciază cea mai interesantă întrebare.
Absolutizând însă citirea expresivă, elevii vor deveni ascultători comozi,
pasivi. Elevii trebui să devină buni cititori. Cititul independent e forma esenţială
de a se fascina în faţa frumuseţilor lecturii.
Povestirea poate fi integrală sau parţială.
Este recomandabil ca învăţătorul să nu-şi întrerupă povestirea prin
atenţionări. Eventualele întrebări sau îndemnuri: „Oare cum va fi pedepsit cel
rău?” nu înseamnă întreruperi, ci sunt procedee orale de stimulare a interesului.

Însemnările personale asupra celor citite se realizează într-un caiet de

lecturi suplimentare, începând cu clasa a III-a.
În acest caiet, elevii vor nota titluri, autori, citate, vor povesti, vor
înregistra numele personajelor, îşi vor exprima părerea asupra unor fapte,
personaje, expresii literare.
Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă spre a
preveni comoditatea, superficialitatea, neglijarea cărţilor.
 Pentru evaluarea lecturii particulare învăţătoarea foloseşte mai multe
procedee:
a) Verificarea caietelor de lectură suplimentară se face periodic, oferă indicii
despre ce citeşte, cum ştie să înregistreze informaţiile.
Corectarea acestor caiete e urmată de analiza concluziilor în faţa întregii
clase.
Învăţătoarea nominalizează prin afişare caietele de lecturi valoroase, va
preciza în ce constau calităţile acestora.
Analiza presupune şi prezentarea aspectelor negative (fără nominalizare)
cum ar fi: lecturi puţine, înregistrarea unor elemente nerelevante, scriere
dezordonată.
b) Convorbirile cu clasa şi individuale despre lecturile elevilor sunt foarte
utile, elevii aflând ce au citit colegii, determinând a atitudine concurenţială.
Se observă calitatea exprimării orale. Convorbirile individuale se
realizează în urma unei vizite la domiciliu, răsfoind cărţi din biblioteca
personală.
c) Observarea performanţelor. Învăţătoarea va evidenţia elevii care în urma
unor lecturi sistematice îşi completează informaţiile, se exprimă îngrijit, bogat
nuanţat.
d) Efectuarea tabloului cu evidenţa lecturii elevilor şi afişarea lui în clasă
va stimula concurenţial cititul cărţilor.

Popularizarea cărţilor e o formă esenţială de stimulare a interesului

pentru alcătuirea unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru carte.
Popularizarea se face prin: vizite la biblioteci, organizarea de expoziţii de cărţi,
medalioane literare (prezentarea activităţii unui scriitor), vizitarea librăriilor.
 Publicarea creaţiilor artistice ale elevilor la gazeta de perete a clasei, în
revistele pentru copii .
Valorificare textelor literare în serbări şcolare, montaje literare, şezători
literare, teatru şcolar, procese şi jocuri literare, constituie nu numai o splendidă
activitate artistică ci şi o formă de cunoaştere a cât mai multe opere literare.
Unele texte literare reprezintă structuri şi imagini neobişnuite : ele sunt de
multe ori rezultatul unei invenţii fără limite ale autorului. Aşa a procedat şi
scriitorul Raymond Queneau când a elaborat „O poveste pe măsura noastră”.
Iubirea pentru carte se formează în mod sistematic prin îndrumare. Cititul
cărţilor devine o formă de recuperare a timpului, un excelent prilej de fascinaţie.