Tema Dezvoltarea psihică în preadolescență

1. Caracteristica preadolescentei.
2. Dezvoltarea sferei cognitive la preadolescentului
3. Caracteristica activității dominante a preadolescentului.
4. Relațiile preadolescentului cu semenii, familia, adulții
5. Criza preadolescentei si caile de rezolvare a situațiilor conflictuale.

1. Caracteristica preadolescentei
Preadolescența este vârsta cuprinsă între 10-11 - 14-15 ani. Deosebim preadolescența
timpurie - vârsta între 10-12 ani, și preadolescența propriu-zisă între 12-14 ani. Fiecare din
aceste perioade este marcată de mari schimbări anatomo-fiziologice, hormonale, morfo-
funcționale, psihice ș a.
Particularitățile psihologice ale pubertății sunt strict determinate și dependente de locul
ocupat și rolul jucat de copii în sistemul relațiilor sociale. Odată cu înaintarea în vârstă, cu
trecerea de la nivelul primar la ciclul gimnazial, în viața copilului apar o mulțime de
schimbări, care au un rol esențial în dezvoltare. Locul său în familie, la școală, în societate
devine altul. Datorită forței sale fizice, mult amplificată, avansată copilului i se încredințează
noi îndatoriri. El ajută în gospodărie, efectuează lucrări, pe care ceilalți membri ai familiei nu
le pot îndeplini din lipsă de timp ori a altor preocupări.
Preadolescentul „este încă un copil, dar un copil care din când în când tinde să-și
depășească copilăria și care, mai mult decât în oricare din perioadele precedente,
prelungește această copilărie spre viitor” (P. Osterrieth). În afară de aceasta, pentru pubertate
este specific efortul de depășire a particularităților specifice micii școlarități, de convertire
în forme noi și mult mai profunde de manifestare. Mai mult ca atât, apar cerințe noi, specifice
acestei vârste.
Termenul pubertate marchează apariția maturității sexuale. La fete, acest fenomen
este marcat prin apariția ciclului menstrual, la băieți - a primelor oculații. Principalele
semne, care pun în evidență apariția maturității, sunt mărirea evidentă a ritmului de creștere a
organismului, dezvoltarea intensă a organelor de reproducere și apariția caracteristicilor
secundare, care marchează diferența de sex ca apariția părului pe corp, mărirea depunerilor de
grăsime și de mușchi, precum și mărirea și maturizarea organelor sexuale. Unele schimbări
sunt comune, atât pentru fete, cât și pentru băieți - creșterea în înălțime, creșterea puterii și a
rezistenței, majoritatea fiind însă specifice sexului. Aceste modificări continuă până la
transformarea deplină a organismului din copil în om matur.
Cu toate că majoritatea preadolescenților au o atitudine pozitivă față de tempoul
creșterii și maturizării lor, maturizarea întârziată, în special la băieți, poate crea multe
probleme. Faptul că sunt mai mici de statură decât colegii lor, au o musculatură mai puțin
dezvoltată, îi pune într-o situație inconvenabilă în anumite împrejurări, în special, în
activitățile sportive.
Schimbările în constituția preadolescentului, în comportamentul lui, în calitățile
intelectuale pot transforma un elev exemplar din școala primară în unul leneș, dezorganizat în
perioada maturizării. Acum apar noi orientări în calificarea, aprecierea personalității.
Respectul și admirația, dragostea copiilor claselor primare pentru pedagog, în perioada dată,
deseori sunt înlocuite de dispreț. Din momentul în care descoperă în afara familiei și a școlii
perspective mai atrăgătoare, școala cu cerințele și responsabilitățile ei, devine pentru
preadolescent o adevărată povară, iar persoanele, care încearcă să-i îndepărteze de plăcerile
descoperite prin intermediul obligațiilor, lecțiilor - tirani. Răspunderea pentru lipsa de interes
față de obligațiile școlare rămâne pe seama școlii, a pedagogilor, părinților, formelor de
organizare a procesului de învățământ. Școala contemporană a ieșit din impas, în această
problemă, prin organizarea gimnaziilor, liceelor de profil, unde instruirea se face după
aptitudini, fiind necesară și cointeresarea personală. Aceste transformări au drept scop de a
stimula interesele elevilor, în special, interesul cognitiv, exprimat prin manifestarea evidentă a
necesității de a cunoaște, de a fi bine pregătit profesional, social.

2. Dezvoltarea sferei cognitive la preadolescentului

Noua poziție a preadolescentului, în sistemul școlar, noua atitudine față de el a adulților
își lasă amprenta asupra sferei lui cognitive. El nu mai este acel elev din clasele primare, de
care părinții trebuie să aibă grijă în permanență, cu toate că și la această vârstă există un șir de
dificultăți.
Se mărește considerabil volumul percepției, aceasta devenind mai organizată, mai
profundă, mai multiaspectuală.
Mari modificări pe parcursul acestei vârste, suportă memoria, atenția. Se intensifică
aspectul voluntar al acestor două procese. Preadolescentul este în stare să-și organizeze și să
controleze, să dirijeze memoria și atenția. El poate reține eficient un material cu caracter
verbal, abstract. Poate folosi rațional diferite mijloace de memorare și de reproducere a
informației. Crește viteza memorării, volumul materialului memorat. Se îmbunătățește
productivitatea memorării voluntare, logice.
Atenția, în perioada preadolescentă, are un caracter contradictoriu: pe de o parte, se
formează atenția voluntară, stabilă, iar pe de altă parte, bogăția impresiilor, emoțiilor,
impulsivitatea preadolescentului destabilizează atenția, o sustrage, fapt care complică
considerabil procesul de învățământ.
Mari schimbări se observă și în dezvoltarea gândirii. După cum menționa și J. Piaget
(1965,1989), preadolescentul ajunge la un nivel superior în dezvoltarea operațiilor gândirii.
O altă particularitate importantă a gândirii preadolescentului, este capacitatea de a
gândi abstract care se evidențiază în relație cu noțiunile teoretice. Are loc trecerea la operații
abstracte, se confruntă argumente, tot mai frecvent sunt utilizate în gândire formele de
reversibilitate simplă și complexă. Pentru vârsta de 12-15 ani este caracteristic al doilea tip de
reversibilitate, care include diferite transformări identice, inverse, reciproce, corelative. La
vârsta preadolescenței are loc stabilirea, constituirea intensă a gândirii creatoare.
Toate aceste calități, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor necesare pentru încadrarea
lor în diferite activități utile și formarea abilităților, deprinderilor, acumularea cunoștințelor
necesare pentru viața și activitatea socială.
Între interes și activitatea de învățare există o strânsă legătură. Curiozitatea îl impune
pe elev să activeze, iar aceasta îi provoacă apariția altor interese. Preocupările fetelor și ale
băieților sunt dintre cele mai variate, cu nuanțe specifice sexului. Pentru fete, spre exemplu,
este mai importantă activitatea literar-artistică. Cu vârsta acest interes crește. Progresează și
pasiunea față de istorie, geografie, sfera de deservire socială, pe când interesul față de științele
naturii, agricultură scade. Către clasa a VII l-a, la majoritatea fetelor se observă o creștere a
interesului față de activitatea tehnico-științifică. Față de activitatea socială, sportivă interesul
se menține pe tot parcursul vârstei.
La băieți nu se observă deosebiri radicale în manifestarea intereselor cognitive. Spre
sfârșitul vârstei are loc o creștere a curiozității față de tehnică, munca în atelierele de
producție. În unele cazuri, poate avea loc o scădere ușoară a pasiunii față de activitatea
sportivă și o oarecare creștere a entuziasmului față de activitatea literar-artistică.
Interesul cognitiv al elevilor influențează considerabil conținutul și formele de
organizare a timpului liber. Preadolescentele preferă ca timpul liber să-l consacre ocupațiilor
muzicale, sportive, dansurilor, lecturii, vizionării filmelor, spectacolelor, cominicării cu
prietenii. Băieții, pe lângă ascultarea muzicii, vizionarea filmelor, spectacolelor, comunicarea
cu prietenii, practică marșurile turistice, diferite genuri de sport, frecventează diverse cercuri,
secții tehnice ș.a.
 3. Caracteristica activității dominante a preadolescentului
Activitatea predominantă, specifică vârstei este comunicarea intim-personală,
comunicarea cu semenii, alături de învățare. Acest tip de activitate se evidențiază datorită
relațiilor ce se stabilesc și predomină în grupurile de semeni. În perioada preadolescenței, în
grupurile de semeni, se stabilesc diferite relații, după gradul apropierii interpersonale, în
funcție de relațiile stabilite, ei pot fi unul pentru altul pur și simplu colegi ori prieteni.
Comunicarea, în acest caz, depășește cu mult diapazonul activității de învățare, cuprinde noi
interese, noi ocupații. De cele mai dese ori, această comunicare este bogată în diferite
evenimente și întâmplări din viața personală, diferite biruințe și înfruntări și exprimă, de fapt,
viața de sine stătătoare a preadolescentului.
Deseori dialogul cu semenii transpune pe planul doi învățarea și diminuează
considerabil atractivitatea comunicării cu adulții. Acest lucru în familie, îl vede mai întâi
mama, deoarece feciorul sau fiica se îndepărtează de ea, trăiește într-o lume a sa, petrece mai
mult timp cu prietenii. După cum menționează unii autori, contactul dintre generații capătă un
alt caracter. Aceste schimbări, pot întâlni, cunoaște diferite dificultăți, nu numai în familiile
incomplete, dar și în cele complete. Indiferent de faptul, în ce familie crește și se educă
copilul, scopul părinților este de a-i ajuta pe copii să iasă din copilărie și să fie gata să ia
asupra lor obligațiile de adult.
Tendința spre comunicare și activitate în comun cu semenii, dorința de a trăi cu
interesele grupului, de a avea prieteni apropiați este proeminentă. Pentru preadolescent este
deosebit de important de a fi primit, recunoscut, stimat în grupul de colegi. Aceste aspecte ale
comunicării, ale relațiilor interpersonale devin pentru el o necesitate stringentă.
Unele situații comunicative nu sunt favorabile pentru stabilirea acestor relații, nu
asigură comunicarea în colectiv. Drept exemplu poate servi pedeapsa colectivă, nedorința de a
vorbi, exprimată în colectiv pe ascuns sau deschis. Singurătatea este grea și insuportabilă
pentru orice om, cu atât mai mult pentru preadolescent, care are nevoie de dialog, apreciere.
Pentru a susține dezvoltarea individuală, în aceste relații, este necesar să creăm diferite situații
de muncă, joc, odihnă în comun în vederea asigurării comunicării. Un bun mijloc de susținere
a comunicării, de îmbunătățire a relațiilor interpersonale îl constituie organizarea activităților
social-utile în comun, de exemplu, îngrijirea sectoarelor din jurul școlii, de care poartă
răspundere clasa, amenajarea cabinetelor ș.a. În timpul unor asemenea activități copiii se
adresează unul altuia, au posibilitatea de a se manifesta, de a-și evidenția calitățile.
Necesitatea de a se adresa unul altuia, de a se ajuta reciproc ș.a. șterge din obida personală și
copiii se împrietenesc.
Un bun mijloc de asigurare și dezvoltare a comunicării, îl constituie activitatea de
învățare. Cele 45 minute ale lecției devin și o situație favorabilă de comunicare cu colegii,
pedagogul. Îndeplinind diferite însărcinări, elevii comunică în permanență. În timpul unor
asemenea contacte elevii asimilează informație din diverse domenii ale științei, își
aprofundează cunoștințele, își formează noi convingeri, noi abilități (de obicei informația
primită de elevi în școală, concurează cu cea însușită de ei din diferite izvoare).
4. Dezvoltarea personalității preadolescentului
Simțul maturității îl face pe copil să se implice în societatea maturilor, ca om cu valoare
și drepturi depline. Această situație impune anumite cerințe față de copil, care-l fac să se
schimbe, să acumuleze noi cunoștințe, să-și formeze noi maniere de comportare ș.a.
La începutul pubertății copiii nu se aseamănă cu maturii nici la exterior, nici prin
conduită, prezentând caracteristici specifice mai mult vârstei lor. Lor le place joaca, sunt
supărăcioși, instabili în interese și pasiuni, simpatii și relații, ușor cad sub influența altor
persoane. Această instabilitate în comportare ascunde transformările, care duc la o maturizare
pe neobservate. Schimbările au un caracter diferit și se manifestă în mod diferit la diferiți
copii. La unii copii, maturizarea se poate manifesta în instruire, la alții în muncă, comunicare,
în relațiile cu semenii și maturii, în conduită.
Maturizarea preadolescentului vizează mai multe direcții: 1) în plan social-moral; 2) în
activitatea intelectuală și în interese; 3) în relații; 4) în manierele de comportare. Maturizarea
social-morală include preocupările preadolescentului privind asigurarea bunăstării materiale a
familiei, ajutorul acordat maturilor, susținerea lor, participarea la viața familiei, cu drepturi
egale. În relațiile cu maturii și semenii această maturizare se exprimă prin rostirea opiniilor,
aprecierilor personale și susținerea lor, caracterul determinant al reprezentărilor, raționamente
moral-etice. Relațiile cu mama întâmpină unele dificultăți, mai ales, în ceea ce privește
obligațiile familiale, învățătura, disciplina acasă, organizarea odihnei. În pofida divergențelor,
comparativ cu tații, apropierea dintre preadolescenți și mamele lor este mai puternică.
Maturizarea în activitatea intelectuală și pe interese se manifestă prin punerea în
aplicare a elementelor autoinstruirii, independenței în cadrul însușirii materialului prevăzut de
programa școlară și în afara ei. Părinții sunt dispuși să stimuleze dezvoltarea intelectuală a
copilului și deseori se includ, participă în rezolvarea diferitelor probleme în cercul familiei.
Ca rezultat, preadolescentul are posibilitatea de a pune în discuție ideile sale, de a-și corecta
unele cunoștințe, de a acumula altele noi.
Maturizarea în relații se exprimă, de obicei, prin schimbările in contactele cu semenii,
adulții, manifestate prin apariția relațiilor romantice cu colegii de sex opus, prin simpatiile
reciproce, printr-o formă nouă de relații, însușită de la maturi: își fixează întâlniri, se distrează
ca adulții.
Maturizarea în ceea ce privește îngrijirea exteriorului, manierele de comportare este un
rezultat direct al imitării adulților și se manifestă prin grija pentru asemănarea cu maturii, cu
felul lor de a vorbi, de a se comporta. Ei urmăresc moda referitor la vestimentație și coafură,
însușesc manierele maturilor de a merge și a discuta, folosesc expresii vulgare și cuvinte la
modă, încep să fumeze.
Aceste comportamente influențează dezvoltarea preadolescentului, formarea lui ca
personalitate, om cu drepturi și valoare deplină.

4. Relațiile preadolescentului cu semenii, familia, adulții

Problema relațiilor interpersonale, la vârsta preadolescentă este una destul de
complicată și se află în centrul atenției mai multor cercetători de peste hotare și din țară (la. L.
Kolominski (1976), N. N. Obozov (1979) ș.a.). Dacă în clasele primare, situația copilului în
colectiv, acceptarea lui de semeni depinde mai mult de reușita elevului la învățătură, de
conduita lui și de felul cum îndeplinește cerințele adulților, atunci pentru preadolescent este
esențială corespunderea cu așteptările grupului de semeni.
Acum se observă o creștere evidentă a importanței grupului de semeni. Preadolescenții
caută susținere din partea colegilor pentru a se descurca, a-și explica schimbările fizice,
emoționale și sociale caracteristice vârstei. Majoritatea timpului liber îl petrec cu colegii de
clasă, prietenii, mai puțin cu maturii.
În relațiile cu semenii, se disting două tendințe: 1) de a avea relații comune și de a
menține aceste relații; 2) de a fi primit, acceptat în grupul de semeni. Aceste două direcții,
opțiuni determină comportamentul preadolescentului în stabilirea relațiilor interpersonale în
grupele oficiale și neoficiale. Grupele de semeni cu structură organizațională stabilită de
adulți, grupele oficiale și neoficiale, formate prin comunitatea de interese și simpatii
reciproce, capătă pentru preadolescent o putere atractivă deosebită, un interes deosebit.
Adeseori calitățile preadolescentului, apreciate superior într-o grupă, să zicem, în cea oficială,
sunt respinse de altele, neoficiale, care se conduc, au în vizor alte norme și valori.
Contradicțiile dintre opiniile preadolescentului despre sine și atitudinea față de el a altor
persoane, insuccesele în relații îl pot determina să caute grupa, unde el să fie acceptat și să se
poată afirma. Uneori problemele în relațiile din grupele oficiale, afectează pasiunile și îl fac
pe preadolescent să se încadreze în alte grupe, neoficiale, care se deosebesc prin alte norme și
valori. Grupele neoficiale, cu un caracter prosocial (centre de dans, de studiere a limbilor
străine, secții sportive ș.a.), pot contribui la perfecționarea anumitor aptitudini, calități
personale, a intelectului, manierelor frumoase de comportare ș.a. Alta este situația, când
elevul nimerește în grupe neoficiale cu caracter asociat, antisocial, unde se încalcă normele,
regulile de comportare în societate. Comportamentul preadolescentului în astfel de grupe
poartă un caracter deviant și duce la degradare intelectuală, morală.
Pentru încadrarea în colectiv a preadolescentului, au pondere calitățile morale, fiindcă
ele îl pot face să fie mai mult sau mai puțin popular în colectiv. Uneori una-două trăsături
negative, remarcate de colegi ori atribuite din exterior preadolescentului, sunt suficiente, ca
acesta să-și piardă popularitatea în colectiv. Concurența în relații poate duce la creșterea
frecvenței acestor situații.
Interacțiunile cu semenii, prietenii devin mai selective și mai stabile. Apare un gen
deosebit de relații: relații cu colegii apropiați și cu prietenul personal. Pentru ei căutarea unui
prieten devotat devine o necesitate. Față de prieten, relațiile cu acesta, se înaintează cerințe
deosebite. în aceste raporturi, după cum este și firesc, ei pun accentul pe sinceritate, înțelegere
reciprocă. Preadolescența este perioada de încercări, de fantezii și descoperiri referitor la
faptul ce înseamnă a acționa în companii neomogene și în perechi neomogene. Aceste probe
sunt deosebit de utile pentru perioada următoare de vârstă, deoarece preadolescenții
acumulează informație și experiență privind comportamentul sexual, în lipsa necesității de a
avea relații prea apropiate cu persoane de sex opus.

5. Criza si căile de rezolvare a situațiilor conflictuale

Se observă progrese evidente și în relațiile cu adulții. Tipul de relații cu maturii, bazat
pe poziția inegală a copilului în raport cu ei, pentru preadolescent devine inacceptabil,
deoarece nu corespunde cu reprezentările lui despre nivelul propriei maturități. De aceea el
încearcă și chiar își extinde drepturile personale, limitându-le, într-o oarecare măsură, pe ale
maturilor asupra sa. El pretinde la respectarea demnității personale, la încredere și căpătarea,
oferirea independenței, la o anumită egalitate în drepturi cu maturii și se străduie să obțină
recunoașterea de către adulți a acestei necesități. Diferitele forme de nesupunere, de protest,
care apar în relații din partea preadolescentului sunt un mijloc, o încercare de a înlocui tipul
deja existent de relații cu maturii, cu unul nou, specific lor. Apariția la preadolescent a
simțului propriei demnități și a nevoii de a fi recunoscut și de alte persoane, mai vârstnice,
generează noi probleme referitor la drepturile maturilor și ale preadolescentului în relațiile
reciproce. Deseori aceste probleme duc la diferite situații de conflict. Comportamentul
maturilor în asemenea situații cere mult tact și cumpătare, pentru a nu jigni, a nu-i leza amorul
propriu copilului.
Apariția pe neașteptate la preadolescent a necesității în autonomie și independență poate
genera un conflict în interiorul familiei. Vine apoi și necesitatea de a discuta problemele mai
complicate cu adulții. Și în perioada dată, familia influențează mult asupra copilului, chiar
dacă relațiile pot fi, într-o oarecare măsură, încordate. Cercetările, din ultimii ani, au arătat că,
conflictele dintre preadolescenți, adolescenți și familiile lor sunt mult mai puține decât mai
înainte. Conflicte serioase se întâlnesc la 15-20 % din familii. Majoritatea neînțelegerilor apar
în asemenea probleme de viață, ca lucrul acasă, respectarea regimului zilei, întâlnirile,
îngrijirea exteriorului, comportarea la masă ș.a. Conflictele dintre copii și părinți, apărute în
discuțiile asupra valorilor economice, religioase, sociale, politice, se întâlnesc mai rar.
Condiția de bază pentru îmbunătățirea relațiilor dintre adult și preadolescent constă în
schimbarea atitudinii maturului față de preadolescent ca față de un copil, constituită, stabilită
în perioada precedentă de vârstă. Menținerea unei asemenea opinii este favorizată de: 1)
statornicia situației sociale a preadolescentului: el a fost și rămâne elev; 2) dependența
materială deplină de părinți, care, alături de profesori au și rolul de educatori; 3) obișnuința
maturului de a îndruma și a controla copilul; 4) menținerea la preadolescent, în special, la
începutul perioadei de vârstă, a unor trăsături de copil la înfățișare și în conduită, lipsa
deprinderii de a acționa independent.
Căile de rezolvare a situațiilor conflictuale. Acum pot apărea unele conflicte în relații.
Necesitatea copilului de a se afirma în mai multe domenii de activitate și posibilitățile încă
destul de fragile, modeste creează probleme de comunicare, în afirmarea personală. Pentru
rezolvarea situațiilor conflictuale, în colectivele de elevi, este necesar să se țină cont de un șir
de reguli de comportare:
Regula I. Pedagogul trebuie să fie stăpân pe situația de conflict, să aducă o destindere
între părțile antrenate în conflict, să înceapă de la sine, de la comportamentul personal Este
deosebit de important, ca el să se debaraseze de încordarea fizică suplimentară, de jenă, să
renunțe la mișcările fără rost.
Regula II. Pedagogul trebuie să țină cont de faptul că, prin comportamentul său,
marchează elevul. Starea afectivă negativă a elevului poate fi atenuată, prin examinarea cu
tact a feței celui care a declanșat conflictul.
Regula III. Este necesar să înțelegem motivele comportării elevului. Mai întâi, trebuie
exprimată atitudinea față de situația creată și apoi apreciată fapta.
Regula IV. În orice circumstanță este necesar de a coordona scopul, de a înțelege ce-i
unește pe elevi, de a evidenția punctul de coincidență în interacțiuni.
Regula V. Se impune consolidarea poziției prin încrederea în posibilitatea de a soluționa
productiv o problemă. După ce conflictul s-a epuizat, este necesar de a reține momentele, care
au dus la epuizarea lui.