Tema 2.

Dezvoltarea prenatală a copilului

1. Etapa prenatală
2. Influențe prenatale.
3. Factori de risc care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor
4. Pregătirea pentru parentalitate

Etapa prenatală

Dezvoltarea umană începe din momentul concepției. O singură celulă fertilizată (ovulul)
conține întregul material genetic necesar pentru a crea un nou organism. Sarcina reprezintă o
perioadă spectaculoasă, plină de metamorfoze, ce apar de la o zi la alta. Perioada prenatală
cuprinde trei etape, fiecare dintre ele caracterizată prin transformări și prefaceri cumulative,
esențiale pentru sănătatea fizică și mentală a copilului.
Perioada germinală constituie o perioadă de maximă rapiditate a divizării celulare, ce
începe imediat după fertilizare și durează aproximativ o săptămână. În primele 8-10 zile după
concepție, ovulul fecundat trece prin trompa uterină și se fixează în uter. Această perioadă
este crucială. Dacă ovulul ajunge în uter înainte ca mediul intrauterin să fie dezvoltat pentru
sarcină, acesta este distrus. Dacă ajunge prea târziu, condițiile pentru implantare nu mai sunt
favorabile și ovulul va fi eliminat.
Perioada embrionară durează de la sfârșitul primei săptămâni până la sfârșitul celei de-
a doua luni de la momentul concepției. Dacă implantarea s-a realizat cu succes, se intră în
perioada embrionară, care durează aproximativ șase săptămâni. Este o perioadă esențială,
deoarece acum se formează toate structurile majore și organele umane, țesuturile care
protejează și hrănesc embrionul și fătul până la 9 luni. La sfârșitul acestei perioade, omulețul
are mâini, degete, picioare, creier și o inimă care bate. Evoluția embrionului este extrem de
rapidă, urmând coordonatele celor trei foițe embrionare:
- ectoderma, foița de exterior, care devine piele și sistem nervos și din care se dezvoltă
organele de simț;
- mezoderma, foița de mijloc, din care se dezvoltă mușchii, sângele, sistemul excretor;
- endoderma, foița de interior, din care se vor dezvolta glandele, plămânii, sistemul
digestiv.

Perioada fetală reprezintă perioada finală a dezvoltării prenatale, ce se desfășoară de la

începutul celei de-a treia luni de sarcină până la momentul nașterii, un interval de dezvoltare
de aproximativ 266 de zile. Perioada fetală începe atunci când țesuturile și organele de bază
sunt într-o formă elementară și debutează procesul de osificație. Începând cu săptămâna a
opta sau a noua, până la naștere, fătul va deveni de zece ori mai mare, proporțiile lui
schimbându-se major. Fiecare organ devine din ce în ce mai complex și coordonarea părților
corpului crește. În aceste luni, toate sistemele organice interioare devin funcționale și apare
diferențierea sexuală (la 3-4 luni). Copilul devine activ, începe să se miște, să lovească, să se
răsucească.

2. Influențe prenatale.
Din întreaga noastră existență, cele nouă luni pe care le petrecem în pântecul matern
sunt cele mai intense din punctul de vedere al dezvoltării și creșterii. Imediat după concepție
au loc transformări remarcabile, specifice fiecărui individ. Studiul dezvoltării urmărește să
explice ce anume determină aceste schimbări.
Abilitățile motrice. Sistemul vestibular intră în funcțiune la patru luni după concepție și
este perfect dezvoltat la naștere. În felul acesta, fătul poate simți toate mișcările mamei.
Văzul. Studiile arată că simțul vizual nu se dezvoltă major până în luna a șaptea de
sarcină. Începând cu această perioadă, fătul sau bebelușul născut prematur răspunde la
stimulii luminoși.
 Auzul. Mediul uterin este foarte zgomotos, din cauza aerului care pătrunde în stomacul
mamei și a bătăilor inimii, nivelul sonor fiind de aproximativ 75 de decibeli, echivalent cu cel
dintr-o mașină. Sunetele care ajung la făt sunt reduse ca intensitate, datorită corpului mamei și
lichidului amniotic. S-a observat o creștere a activității fătului la sunetele foarte puternice sau
la muzică, aceasta fiind determinată de perceperea directă a sunetelor de către făt, și nu de
reacția mamei la sunete. Perceperea directă a sunetelor de către făt poate fi explicată prin
perceperea vibrațiilor transmise prin lichidul amniotic, și nu neapărat prin contribuția
sistemului auditiv.
Învățarea. Concepțiile populare spun că perioada intrauterină își pune foarte mult
amprenta asupra dezvoltării postnatale și, deși a fost mult combătută, această concepție pare
să aibă o bază reală.
În cadrul unui experiment condus de Lee Salk, s-a observat reacția bebelușilor la sunetul
bătăilor inimii umane. Un grup de bebeluși a auzit bătăi ale inimii la frecvența - normală de
80 de bătăi/minut, iar altul, bătăi cu o frecvență de 12 bătăi/minut și un altul nu a auzit niciun
fel de sunet. Grupul care a ascultat bătăile accelerate a devenit atât de agitat, încât cercetătorii
au întrerupt partea din experiment care îl includea. Grupul care a ascultat bătăi normale ale
inimii a plâns mai puțin în următoarele zile și a câștigat mai mult în greutate decât grupul care
nu a auzit nici un sunet. Acest experiment arată că sunetele auzite în pântecul mamei sunt cel
mai ușor recunoscute și induc starea de securitate.
Capacitatea de învățare din perioada prenatală a fost demonstrată și printr-un alt
experiment realizat. S-a arătat că bebelușilor cărora mama le citea o poveste pe care o
auziseră încă dinainte să se nască se liniștesc mai repede și ii se modifică ritmul de supt.
Studierea dezvoltării prenatale este extrem de importantă, deoarece oferă informații
despre factorii interni sau externi care pot influența dezvoltarea și despre cum putem înlătura
efectele nocive ale acestor factori.

3. Factori de risc care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor

În perioada prenatală, fătul nu este separat de lumea exterioară, ci este conectat la

aceasta prin intermediul mamei. Toate interacțiunile și contactele mamei se răsfrâng și asupra
lui, într-un anumit fel. Prin placentă și prin cordonul ombilical, fătul este legat de mamă în
mod profund. Orice acțiune asupra mamei va avea un efect și asupra fătului (alimentație,
emoții, sunete, mișcări etc).
Cunoașterea acestor efecte este importantă pentru a ști dinamica dezvoltării fătului,
capacitățile care vor fi prezente la naștere și cum putem preîntâmpina eventualele efecte
negative ale unei dezvoltări dizarmonice sau anumite boli ori handicapuri.
Oamenii obișnuiesc să creadă că tot ceea ce face o femeie în perioada de sarcină poate
avea anumite efecte asupra copilului nenăscut. Se consideră că întâmplările obișnuite din viața
unei femei însărcinate influențează personalitatea și fizicul copilului. De exemplu, credințele
populare susțin că, dacă un iepure taie calea unei femei însărcinate, copilul se va naște cu
buză de iepure, ori dacă ea a mâncat sau a strivit căpșuni, aceasta va duce la un semn din
naștere în formă de căpșună.
Chiar dacă nu credem în superstiții, mediul înconjurător afectează sănătatea fetusului.
Fătul rezonează permanent cu mama, într-un dialog unic, fiziologic, psihologic, energetic,
spiritual.
O serie de factori influențează sănătatea mamei și a copilului, unii dintre ei constituind
chiar factori de risc:
• Influențele mediului - starea și echilibrul psihologic al mamei, climatul familial,
stresul și gândirea negativă a mamei, temerile și fobiile.
O influență importantă asupra dezvoltării copilului o are starea psihică a mamei în
timpul sarcinii. Existența unui mediu securizant - un partener compatibil, o familie suportivă,
un mediu adecvat - influențează pozitiv dezvoltarea bebelușului. La fel de mult contează și cât
de mult își dorește mama copilul. Copiii nedoriți de mame au o greutate mai mică la naștere,
necesită mai multe îngrijiri medicale, mai puțini sunt alăptați natural, au dificultăți mai mari la
școală, iar ca adolescenți necesită mai frecvent suport psihiatric decât cei care au fost doriți de
părinți.
Stresul la care este supusă mama în timpul sarcinii își pune amprenta asupra dezvoltării
ulterioare a bebelușului. Acesta poate proveni din: renunțarea la serviciu și acomodarea cu un
venit financiar mai scăzut; munca exagerată, care nu-i mai permite mamei să aibă timp pentru
îngrijirea personală; apariția unei sarcini neașteptate și acomodarea cu ideea apariției copilului
în viața mamei.
Studiile arată că stresul crește secreția de adrenalină și cortizon, care trec prin placentă
la făt și îi modifică activitatea motorie. Stresul pe o perioadă extinsă poate determina
complicații, precum avortul spontan, un travaliu mai lung și dureros, o naștere prematură.
• Alimentația mamei
Alimentația precară în timpul sarcinii, mai ales în primele trei luni, poate determina
anormalități la nivelul sistemului nervos, naștere prematură, greutate mică la naștere sau chiar
moartea fătului. Acest factor este strâns legat de situația financiară a mamei, arătându-se că
mamele cu un venit mai scăzut sunt mult mai expuse la complicații și efecte secundare asupra
bebelușilor.
• Consumul de tutun, alcool sau droguri
O gamă de droguri și alți agenți au fost asociați cu defectele de naștere, unii fiind chiar
fatali.
Fumatul. Unul dintre cele mai comune droguri luate de femeile însărcinate este
nicotină din țigări. Nicotină cauzează probleme cardiace, presiune sangvină, probleme
respiratorii și de circulație. Bebelușii cântăresc în medie cu 200 g mai puțin decât cei ai
femeilor nefumătoare. Fumatul a fost corelat cu nașterile premature și a sporit numărul
deceselor fetale.
Alcoolul. Copiii mamelor alcoolice arată, din punct de vedere fizic și al dezvoltării
diferit. Ei sunt mai scunzi decât ceilalți copii, iar creșterea și dezvoltarea lor sunt mai lente,
anumite anormalități craniene și faciale, probleme cu inima, tendință de retard.
Rata mortalității este, de asemenea, mai ridicată decât media. Aceste caracteristici
descriu sindromul alcoolic fetal.
Drogurile. Copiii mamelor dependente de heroină se nasc dependenți de heroină și intră
în sevraj. Adesea au tulburări de activitate, atenție și somn. De aceea, copiii sunt adesea
născuți prematur și sunt foarte mici, iar acest lucru este adesea o chestiune de viață și de
moarte.
Toate acestea pot determina fie pierderea sarcinii, fie nașterea unui copil cu dizabilități
în ceea ce privește auzul, văzul, intelectul ori cu malformații.
• Bolile mamei
Omenirea a suferit epidemii dezastruoase în trecut. Rubeola și bolile venerice sunt unele
dintre afecțiunile cele mai grave, care duc la disfuncții congenitale sau chiar la deces, în unele
cazuri. Și nu trebuie să uităm că un alt factor important este condiția medicală a mamei.
Astfel, 6 până la 8% dintre femeile însărcinate suferă de hipertensiune. Hipertensiunea mamei
are corelații în slaba dezvoltare fetală și în numeroase probleme neurologice.

• Vârsta mamei constituie și ea un factor de risc; mamele adolescente pot avea nașteri
premature, iar la mamele de peste 35 de ani cresc riscurile de a naște un copil cu sindrom
Down (numit și mongolism, din cauza înfățișării deosebite a copiilor); acesta reprezintă una
dintre cele mai cunoscute tulburări congenitale; copiii au deficiențe de învățare, probleme
vizuale, auditive, cardiace etc.
În ceea ce privește sindromul Down, incidența este următoarea : 1 copil din 885 este
afectat la mame de 30 de ani, 1 copil din 365 la mame de 35 de ani, 1 copil din 109 la mame
de 40 de ani, 1 copil din 32 la mame de 45 de ani.
 Publicul larg este în mod constant expus informațiilor despre drogurile, radiațiile și
bolile care pot dăuna copilului. Însă majoritatea mamelor continuă să nu se conformeze
sfaturilor și recomandărilor specialiștilor și să consume în continuare substanțe care pot afecta
copilul. Femeile sărace și cele tinere sunt cele mai predispuse, în cazul acestora, rata
mortalității infantile fiind foarte ridicată.
Vârsta mamei, nutriția și stresul din timpul sarcinii sunt factori importanți pentru
nașterea unui copil în condiții normale.

4. Pregătirea pentru parentalitate

Adaptarea la noul rol, de părinte, constituie o provocare pentru ambii parteneri. Este un
proces plin de provocări, ce presupune nu doar reevaluări de ordin economic-financiar, ci mai
ales de ordin relațional.
În primul rând, mama trebuie să facă față tuturor transformărilor fizice, psihologice și
sociale ce însoțesc maternitatea :
- grețuri, oboseală, mobilitate scăzută a mișcărilor, senzație de disconfort;
- o mai mare sensibilitate emoțională, vulnerabilitate psihologică;
- transformări în imaginea de sine, de obicei în sens negativ. Viitoarea mamă nu se mai
simte atractivă, feminină, odată cu creșterea în greutate;
- anxietate privind abilitatea de a se descurca cu copilul, teama de eventualele probleme
ale copilului;
- teama de naștere și de durerile nașterii. La multe femei, în special la mamele tinere ori
la mamele aflate la prima naștere, apar în subconștient temeri legate de naștere (mama ar
trebui să plătească viața copilului cu propria viață).
Tatăl, deși aparent în plan secund, prezintă aceleași vulnerabilități, pentru că se
confruntă cu aceleași transformări prin care trece și mama. Nu de puține ori auzim expresia
„suntem însărcinați”! Tatăl are un rol foarte important, nu numai în genele transmise
copilului, ci și în susținerea morală a mamei și a nou-născutului, în a oferi suport emoțional
partenerei, încredere și încurajare, aspecte indispensabile pentru un cuplu funcțional.
Trecerea la experiența de a fi părinte este marcată uneori de conflicte interioare și de
sentimente de ambivalență. În cazul mamei, este vorba de ambivalența datorată identificării
cu propria mamă care îmbătrânește, concomitent cu acceptarea propriei îmbătrâniri.
Sarcina reprezintă un eveniment cu o mare semnificație emoțională pentru ambii par-
teneri. Viitorii părinți se confruntă cu mii de întrebări, unele fără răspuns: „Ce fel de părinte
voi fi?”, „Cum va arăta copilul nostru?”, „Cu cine va semăna?”, „Cum va fi viața noastră de
acum înainte?”. Pe măsură ce sarcina evoluează, părinții încep să experimenteze mental o
serie de scenarii - gânduri conștiente sau inconștiente, imagini, anticipări, așteptări și proiecții,
readucerea în minte a propriilor experiențe din copilărie, fantasme. Inconștient, părinții își
imaginează un copil ideal, care poate sau nu să fie identic cu cel real. Concomitent, se
instituie o formă prenatală de atașament: femeia se atașează întâi de ideea de a fi mamă și abia
apoi de făt.
Viitorul părinte va pendula între dorința, nevoia, nerăbdarea de a deveni părinte și
temerile legate de abilitățile personale de a exercita acest rol.
Nimic nu te poate pregăti pentru a fi părinte, când devii părinte, sunt testate rezistența,
nervii, emoțiile și uneori chiar sănătatea mentală. Din fericire, recompensele sunt uriașe:
distracția, îmbrățișările, apropierea. Totul e să fii relaxat, să conștientizezi că nimeni nu e
perfect, să ții cont de faptul că orice regulă mai poate fi încălcată uneori, să asculți doar de
tine însuți.
Experiența parentalității implică iubire, respect față de copii, răbdare, bucurie și căldură.
Însă nimeni nu se naște părinte. Rolurile parentale se învață pe măsură ce sunt
experimente. Nu există rețete magice. Devenim părinți pe măsură ce crește și se maturizează
copilul.
 Sursa:
GOLU, FLORINDA. Manual de psihologia dezvoltării: o abordare psihodinamică. lași:
Polirom, 2015. ISBN print: 978-973-46-5627-1 pp 38-47