Sunteți pe pagina 1din 27

Stereotipuri, prejudecăți și

discriminare
Lilia TRINCA, conf.univ., dr.
Priviți imaginea. Dați-i un nume.

► Cum credeți care e subiectul lecției de azi?


Plan

► Stereotip. Tipologia. Cauze ale


apariției. Consecințe
► Prejudecată
► Discriminare. Forme ale discriminării
► Toleranță
Obiective:

► a înţelege modul în care stereotipurile şi


prejudecăţile sunt legate şi modul în care
acestea pot duce la păreri simplificate, dar şi
injuste cu privire la indivizi, grupuri de oameni
şi ţări întregi;
► a înţelege modul cum se formează
stereotipurile și cum pot fi
reprimate/diminuate;
► a evita comportamentul discriminatoriu
Ce este un stereotip?

► STEREOTIPURILE sunt credințele referitoare la caracteristicile


psihologice sau comportamentele unor categorii de indivizi sau grupuri
sociale.

► Termenul de stereotip provine din greaca veche (stereos = puternic,


solid și typos =imagine, impresie).

► N.B. Folosit pentru prima oară în anul 1798, referindu-se la placa metalică
reprezentând reproducerea unui text și întrebuințată ca formă de tipar la
tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj, ulterior acest termen a căpătat și
o conotație psihosocială.
Stereotipurile se pot referi la...

Sex Naționalitate Zodie

Religie Profesie
Exemple de stereotipuri

► Sex (ex.: femeile sunt sensibile, bărbații sunt puternici)


► Naționalitate (ex.: italienii sunt romantici, germanii sunt
distanți, japonezii sunt muncitori)
► Rasă (ex.: afro-americanii sunt buni la sport, albii sunt
rasiști)
► Etnie (ex.: romii nu sunt cinstiți)
► Religie (ex.: evreii sunt buni negustori și conduc lumea)
► Ocupație (ex.: avocații mint, profesorii sunt serioși)
► Vârstă (ex.: tinerii sunt nesăbuiți, bătrânii sunt
conservatori)
► Orientare sexuală (ex.: homosexualii sunt efeminați)
► Stare de sănătate (ex.: persoanele supraponderale sunt
leneșe, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt
periculoase, persoanele cu dizabilități sunt neajutorate)
► Statut social (ex.: intelectualii au un comportament
moral,persoanele cu un nivel scăzut de educație trăiesc
înpromiscuitate)
► Mediu de rezidență (orășenii sunt grăbiți și
stresați,persoanele din mediul rural trăiesc sănătos)
ș.a.m.d.
De ce folosim stereotipuri?

► “Economia”gândirii
► Accesarea rapidă de informații despre
lumea în care trăim
► Construirea unei identități sociale, prin a
ne defini ca aparținând unui grup
caracterizat de anumite calități.
► Stereotipurile – manuale de ”utilizare” şi ”explicare
Continuați gândul...
► Homosexualii sunt...
► Romii sunt...
► Persoanele cu dizabilităţi sunt...
► Evreii sunt...
► Arabii sunt...
► Vegetarienii sunt...
► Toţi bărbaţii balerini sunt...
► Toţi băieţii care poartă cercei sunt...
► Toţi oamenii de culoare sunt...
Clișee de gen în cultura populară

https://www.youtube.com/watch?v=eFflry4RMBQ&app=desktop
Cine/ce contribuie la formarea
stereotipurilor?

► experiența directă,
► mediul social proxim
► mass media

Faceți o ierarhizare.
STEREOTIPURILE DESPRE FEMEI SI
BĂRBAȚI
Femeile sunt... Bărbații sunt...

Femeile sunt bune la... Bărbații sunt buni la...

Femeile nu sunt bune la... Bărbații nu sunt buni


la...

Femeile au voie să, trebuie Bărbații au voie să , ar


să... trebui să...

Femeile nu au voie să, nu Bărbații nu au voie să, nu


trebuie să... ar trebui să...
Au femeile creierul mai mic decât bărbații?
Le face acest lucru mai puțin inteligente?

► ”Dacă în treacăt vom deschide aici chestiunea emancipării femeii,


noi observăm atât numai, că ideea , cu toată frumusețea ei
teoretică , în starea de azi a lucrurilor , este precipitată și cam ne
realizabilă . Cum am putea în adevăr să încredințăm soarta
popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană e cu 10
la sută mai mică ? Abia ajung astă zi creierii cei mai dezvoltați
pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și a
prosperității materiale”.
(discurs public Titu Maiorescu, la conferin ț a de la Ateneu, despre ”Darvinismul
în progresul intelectual”, publicat în România Liber ă din 5 mai 1882)
Ce consecinte pot avea stereotipurile de
gen?
► - te pot limita pe tine, ca persoană și îți pot limita
dezvoltarea potențialului, îți pot pre-scrie scenariul de
viață în ceea ce privește alegerile și comportamentele din
viața personală și profesională;
► - te pot determina să operezi cu opinii prefabricate, să îi
judeci și să ți-i explici pe ceilalți prin prisma acestor
”manuale”, neținând cont de diferențe individuale și
făcând erori de judecată și de interpretare;
► - te pot pune în situația de a discrimina sau de a fi
discriminat în diverse contexte din viața personală,
profesională sau socială, cu consecințe și impact negativ
pe termen lung.
Prejudecata reprezintă o judecată de valoare, o
apreciere despre alte persoane, fiind preluată
fără o examinare detaliată a acesteia.

STEREOTIPURILE PREJUDECĂȚILE
► rezultă ca urmare a ► implică atitudini sau emoții
categorizării și a împărțirii negativefață de reprezentații
oamenilor în ingrupuri și unui grup.
outgrupuri.
► Acestea sunt procese cognitive, ► Aceste emoții pot varia de
care tin de modul în care ne lasimpatie sau antipatie, până
formam o viziune, mai mult sau la furie, teamă, dezgust,
mai putin raționala,despre disconfort sauchiar ură
realitatea socială.
Stereotipuri și prejudecăți

Prejudecăţi Stereotipuri Discriminare

EMOŢII CUNOȘTINȚE COMPORTAMENTE

Ce simţim în Credinţe Comportamente


legătură generalizate despre practicate în
cu membrii unui cum sunt membrii legătură cu
grup grupului membrii grupului
Stereotipurile implică...?
Discriminarea
► constituie un comportament negativ orientat către indivizii unui alt
grup despre care avem prejudecăţi.
► Discriminarea directă constă în anihilarea unui anumit drept al unei
persoane sau categorii de persoane, pe baza unei caracteristici a
acesteia:
► - medicul refuză să opereze un om al străzii dat fiind că acesta nu va
avea cu ce plăti
► angajaţii unui restaurant refuză să servească o persoană de altă etnie.
► o elevă este exmatriculată după ce se află că este infectată cu virusul
HIV;
► unui copil cu dizabilități îi este refuzată înscrierea într-o școală de
masă, deși nivelul său intelectual i-ar permite să facă față cerințelor
școlare
Discriminarea indirectă

► intervine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră pune


într-o situație de dezavantaj persoane aparținând unui grup vulnerabil, față
de alte persoane aparținând grupului majoritar.
- situaţia în care i se cere unei persoane, care doreşte să se angajeze la un
atelier de croitorie, diploma de bacalaureat deşi este calificată în acest
domeniu.
- accesul în școală este permis doar elevilor care poartă uniforma școlii, ceea
ce ar putea reprezenta o problemă pentru elevii din medii defavorizate, care
nu își permitachiziționarea uniformei respective;
- Evaluarea performanțelor elevilor ia în considerare criteria precum
contribuția la fondul clasei /școlii sau achiziționarea anumitor materiale
didactice
Forme ale discriminării

► Rasismul
► Naţionalismul
► Xenofobia
► Sexismul
► Gerontofobia
► Sexismul
► Hărțuirea
► Victimizarea
Forme ale discriminării

► Hărţuirea constă în crearea unui cadru intimidant, ostil sau degradant


orientat împotriva unei persoane datorită unei caracteristici a acesteia. Este
un comportament discriminatoriu repetitiv.
► Victimizarea reflectă un tratament advers venit ca o reacţie la iniţiativa
persoanei de a-şi valorifica pe cale legală dreptul de a nu fi supus
discriminării. Această formă este des întâlnită în penitenciar sau la locul de
muncă.
Forme ale discriminării

► Rasism-ura față de altă rasă,tratament preferențial al unei rase față de cealaltă.


► Antisemitism-ostilitate față de evrei.’’Soluția finală” proiectul lui Hitler de a extermina
evreii din întreaga lume.
► Sexism-ideea că un sex este superior celuilalt.Sexismul este una din cele mai răspandite
prejudecăți care constă în ideea că femeile sunt inferioare bărbatului.
► Xenofobia-atitudine de respingere,teama sau ura față de tot ceea ce este străin
► Naționalismul sovin-Sovinismul înseamnă afirmarea superiorității unei națiuni asupra
alteia,cu tenta discriminatorie față de celelalte.
Fiti toleranti cu
persoanele diferite de
voi!!!
Definitie : TOLERANŢA înseamnă cunoasterea,
recunoasterea si acceptarea modului de a fi al
persoanelor si grupurilor.
Toleranta nu inseamna renuntare la valori,ci
respectarea valorilor morale si a demnitatii
umane,respectarea drepturilor omului.

S-ar putea să vă placă și