Clasificarea fonemelor

românești
(Vocalele)
 CLASIFICAREA
SUNETELOR,
DEOSEBIRILE DINTRE
VOCALE ȘI CONSOANE
În limba română sunt 29 de foneme, inclusiv 7
vocale şi 22 de consoane
 Principala opoziție în sistemul fonemelor este cea dintre
vocale și consoane. Aceste categorii mari se deosebesc prin
trăsături de ordin funcțional (lingvistic), articulatoric
(fiziologic) și acustic (fizic).
 Pentru limba română principalul criteriu la determinarea
celor două clase mari de foneme, vocale și consoane, poate
fi considerat cel funcțional, nu cel articulatoric sau acustic.
 DEOSEBIREA DE
ORDIN FUNCȚIONAL
 1. Deosebirea din punct de vedere funcțional dintre vocale și consoane e
legată și de rolul lor în silabă- vocalele sînt elementele silabice, pot fi
pronunțate aparte, de sine stătător, ele formînd nucleul silabei, pe cînd
consoanele intră în componența silabei ca niște elemente nesilabice, ele
neputînd fi pronunțate aparte, ci numai în însoțirea unei vocale.

 2. Din punctul de vedere al teoriei informaţiei în limba română vocalele sunt într-o
măsură oarecare redundante (excedentare), deoarece cuvintele pot fi uşor
identificate numai cu ajutorul consoanelor. în cuvinte ca : fereastră, cuvânt,
lingvistic ş, a. consoanele din componenţa fiecărui din ele (frstr, cvnt, înguste)
sugerează ideea cuvântului, pe când vocalele (e-ea-ă), u-î, i-i-i) nu ne vorbesc
despre nimic
 3. Din punctul de vedere al teoriei informaţiei în limba română vocalele sunt într-o
măsură oarecare redundante (excedentare), deoarece cuvintele pot fi uşor
identificate numai cu ajutorul consoanelor. în cuvinte ca : fereastră, cuvânt,
lingvistic ş, a. consoanele din componenţa fiecărui din ele (frstr, cvnt, înguste)
sugerează ideea cuvântului, pe când vocalele (e-ea-ă), u-î, i-i-i) nu ne vorbesc
despre nimic
DEOSEBIRI DE ORDIN ACUSTIC

1. Sub aspect acustic vocalele reprezintă, în general, tonuri muzicale.

2. La rostirea vocalelor zgomotele, practic vorbind, lipsesc.
3. Consoanele, dimpotrivă, se caracterizează prin prezenţa zgomotelor. Consoanele
surde constituie zgomote pure, pe când
4. Consoanele sonante şi sonore reprezintă nişte împletiri ale tonurilor cu zgomotele,
prin predominarea tonurilor la sonante şi a zgomotelor la sonore.
 O altă deosebire de ordin acustic constă în faptul că vocalele,
în general, se caracterizează printr-o intensitate maximă la
rostire, iar consoanele dispun de o intensitate minimă.
DEOSEBIREA DE ORDIN
ARTICULATORIC
 Din punct de vedere articulatoric deosebirea dintre
vocale și consoane e determinată de lipsa ori prezența
obstacolului la formarea lor.
 O altă deosebire constă în faptul că la rostirea vocalelor
întregul aparat de articulație necesită o încordare de
perfect sincronism, adică egală și simultană, pe cînd la
pronunțarea consoanelor această încordare este
concentrată într-un anumit loc, acolo unde se formează
piedica.
 CLASIFICAREA
ARTICULATORICĂ
A VOCALELOR
Preliminarii...
 Vocalele sînt sunetele vorbirii, la pronunțarea
cărora aerul expirat din plămîni, punînd în mișcare
vibratorie coardele vocale, trece în continuare
liber prin cavitățile supraglotice, neîntîlnind nici o
piedică în calea sa.
 Termenul vocală e legat de cuvîntul ”voce”.
Clasificarea vocalelor
Vocalele românești se clasifică
după 4 criterii:
1) apertură;
2) gradul de ridicare a limbii faţă
de palat sau locul de articulaţie;
3) participarea buzelor;
4) după timbrul lor.
După apertură
Vocalele sînt:
deschise: a;
semideschise: o, ă, e;
închise: u, î, i.
Le-am numit anume în ordinea
descrescîndă a deschiderii gurii.
După gradul de ridicare a limbii față
de palat sau după locul de articulație

Conform acestui criteriu, vocalele se împart

în trei clase:
◙ anterioare (palatale): e şi i;
◙ posterioare: o şi u;
◙ mediale (a, ă, î).
După participarea buzelor

◘ labiale sau rotunjite (o şi

u), care se pronunţă cu
participarea buzelor;
◘ nelabiale (nerotunjite), la a
căror rostire nu participă
buzele (a, e, i, ă, î).
Timbrul vocalelor românești
În limba română literară, vocalele sînt rostite cu
vălul palatului ridicat şi lipit de peretele
laringelui. Prin urmare, ele sînt orale sau pure,
adică lipsite de timbrul nazal.
Urmate de consoanele nazale (m, n), vocalele
româneşti se nazalizează parţial.
Nazalitatea este mai puternică atunci cînd
vocalele sînt în poziţie iniţială: ãnsamblu,
ãmplitudă etc., şi mai slabă cînd vocalele sînt la
mijloc de cuvînt sau la sfîrşitul lui: plafon,
persan.
Schema grafică a clasificării vocalelor

i î
ă

e a 0 u
Vocalele din limba rusă
Conform clasificărilor realizate de fonetiștii
ruși, aici există doar 6 vocale: а, э, и, ы, у, о.
Lipsește vocala e, deoarece aceasta este
prezentă în diferite forme. De exemplu, în
cuvîntul зеленеть, este redat grafic în mod
diferit: зʼълʼиͤнʼэтʼ, iar în cuvîntul себя, astfel: сʼиͤ
бʼа
Alte diferențe
În limba rusă, sunetul э (ə) este prezent,
mai ales, la început de cuvînt, în lexicul
neologic internațional: экзотический,
эмпирически, электричество ș.a.,
precum și mijloc de cuvînt: мэр, мэтр.
În limba română însă, e nu se poate
situa nicicînd la început de cuvînt și
urmează totdeauna după consoanele
tari: însă, fără, Făt-Frumos, crăiasă etc.
Alte deosebiri
În poziție accentuată, vocalele rusești nu
se deosebesc de cele românești, ele fiind
aproape identice.
În poziție neaccentuată însă, vocalele
rusești suferă schimbări calitative însemnate.
Mai ales sunetul o, adesea, trece în a: голова
se pronunță гъл˄ва, мороз ̛ м˄рос
Pronunția literară a unor vocale

În cuvintele din fondul activ al limbii, cunoscute de toți

vorbitorii, vocala [e] nu apare, în poziţia iniţială, în stare
pură, cu este însoțită de semivocala [į]: ied, iesle, iederă,
ieftin etc. Excepţie fac unele interjecţii în care [e] poate fi
precedat de faringala [h]: eheį, ehe:
- Ehe, dʼapoi crezi dumneata că nu ne cunoaștem noi cu
Ștefan a Petrei? (I. Creangă)
Deși se scriu cu [e] inițial, pronumele personale el, ea, ei,
ele și unele forme ale verbului a fi (e, este, eram, erai,
era, erați, erau) se pronunță cu į semivocalic inițial: [iel,
iei, ierau, ierați] etc. Uneori, auzim la radio sau TV cum
unii prezentatori rostesc aceste forme pronominale și
verbale hipercorect: [el, era, era, este].
Pronunția literară a unor vocale
Neologismele cu [e] inițial (elev, eleganță,
electricitate, efervescență etc.) şi a unele
împrumuturi culte mai vechi de tipul egumen,
emir, episcop, eterie, evanghelie, evreu etc. se
scriu și se pronunță, așa cum prevăd normele
actuale în vigoare, cu [e-].
În cadrul rostirii colocviale, înainte de [o] inițial,
apare un [ų] semivocalic: uom, uoperă, uos
După semivocalele rotunjite [u, o], vocalele a, ă, î
sînt uşor labializate: [roată, scuar, două, lu(u)ỉnd].
Pronunția literară a unor vocale
Unii vorbitorii din Republica Moldova, chiar din
rîndurile celor elevați, rostesc cu diftong vocala [e]
chiar și la rostirea neologismelor: [aleįe, crustaceįe,
matįernă].
Reducerea vocalelor neaccentuate are o frecvenţă
mai ridicată în varianta moldovenească basarabeană:
[kiʃ(i)nǝu]. Sînt supuse reducerii cuvintele cu un corp
fonetic mai mare şi dintre exemplele cele mai
frecvente în vorbirea colocvială. Cităm mai ales
formele reduse ale numeralelor compuse: unşpe,
doişpe, cinşpe, mneaţa (= bună dimineaţa!), mnăziua
(= buna ziua!), un’te duci (unde te duci) etc.